Eroul vergilian

Publius Vergilius Maro a fost cel mai mare poet roman si s-a nascut in anul 70 a.Chr.
Poetul a primit o educatie ingrijita, cunostea arheologie, isotrie, religie si mai ales poetii greci si
latini. A scris in cadrul alexandrinismului, intr-o maniera mai moderna, imitand obsesiv poemele
homerice. Dupa ce frecventase cercul lui Asinius Pollio, devine o personalitate a cercului
cultural-politic a lui Maecena. Una dintre scirerile sale este culegerea de Bucolicae, “poeme
pastoresti”, cuprinzand zece poeme de dimensiuni reduse, cu tematica pastorala, unde influentele
alexandrine sunt evidente, inspirate de “Idilele” lui Theocritos. Urmeaza Georgica, “poeme
rustice”, lucrarea sa didactica scrisa in patru carti, prin care Vergilius intentiona sa restaureze
vechile valori romane. Celebra sa creatie neterminata, Aeneis, “Eneida”, a fost facuta cunoscuta
de catre prietenii sai, la dorinta regelui Augustus dupa moarea autorului, care de fapt isi dorea ca
opera sa sa fie distrusa.
“Eneida” este construita pe un subiect monumental, in 12 carti, sau mai precis, in zece
mii de versuri. Subiectul epopeii are la baza legenda lui Aeneas, care dupa distrugerea Troiei,
imigreaza in Latium. Chiar daca substanta creatiei sale este cadrul epic homeric, mesajul
propriu-zis al operei se invarte in jurul sentimentului patriotic pe care autorul il transmite:
valorificarea Romei prin intermediul eroilor sai legendari, centrand actiunea pe un eroism moral.
Vergilius moare in anul 17 a.Chr. cu regretul ca nu si-a finalizat opera, caruia ii dedicase ultimii
11 ani ai vietii sale.
Fragmentul din prima carte a “Eneidei”, cuprinzand versurile de la primul pana la al
saptelea, este intitulat “Arma virumque cano”, o propozitie celebra inca din Antichitate. A fost
citata de catre renumitul epigramist Martialis si de Costache Negruzzi atribuind-o unui personaj,
in scop comic-ironic, in “Pacatele tineretelor”. Aceasta propozitie este tradusa drept “cant luptele
si viteazul”. Drept context, “virum”, este viteazul Aeneas, fiu de troian si zeita, cel nascut pentru
a intemeia o cetate.
Limbajul latin viguros, clasic si echilibrat, este conturat in fraze lungi, specific lui
Vergilius. In aceasta fraza, se regasesc mai multe figuri de stil, avand mai multe semnificatii.
Intai intalnim asonanta, de exemplu “primus”, “profugus”, “passus”. Termenul “primus” se
refera la ginta Iulia, din care Aeneas este considerat a face parte. “Profugus fato”, se traduce prin
“alungat de destin” si in general, aceasta se refera la ineluctabile fatum, destinul implacabil, care
pun in fata omului obstacole pe care, printr-un efort deosebit, el trebuie sa le invinga. In cazul
troianului Aeneas, acesta este impins spre anumite sacrificii si obstacole in scopul intemeierii
unei noi cetati, dar pe care reuseste sa le depaseasca. Se disting poliptotoul “multum-multa” si
“alto-altae”. In al treilea vers, secventa “et terris et alto” inseamna “sip e pamant si pe mare” si
trimite contextual la ratacirile eroului, la fel ca si in “Odiseea” homerica. Al patrulea vers
prezinta o dubla hipalaga: „saevae memorem Iunonis ob iram”, termenul „saevae” se refera la
„ira”, iar „memor” la Iuno, in traducere ar insemna „din cauza maniei neiertatoare a crudei
Iunona”, zeita care nu uita. Fraza se incheie intr-un climax, ultimele doua versuri concentrand
toata istoria Romei: de la „patres Albrani”, „parintii albani”, adica troianul Aeneas, cel ce
fondeaza cetatea Lavinium, urmand fiul sau, Ascanius, Alba, Romulus si, in final, Roma.
 In epopeea lui Vergilius, Aeneas nu are acces la perspectiva zeilor, prin urmare nu le
cunoaste planul. Prin capodopera sa, „Aeneis”, Vergilius si-a dorit sa transmita un sentiment
patriotic profund, folosindu-se de un limbaj latin expresiv si de fraze lungi. Aeneas domina
primele sase carti, iar in urmatoarele sase se remarca drept dux si conditor. Cu toate ca moartea l-
a impiedicat pe autorul „Eneidei” de a-si savarsi opera, aceasta prinde insemnatate si reprezinta
una dintre cele mai apreciate opere de arta din istoria literaturii occidentale.