Sunteți pe pagina 1din 3

Epigonii (Comentariu)

de Mihai Eminescu

I. Introducere
"Epigonii" face parte din a doua etapa de creatie eminesciana i este cel de-al doilea poem publicat in "Convorbiri Literare" la 15 august 1870.

II. Geneza
Are la baza romanul scriitorului german Karl Immermeann "Die Epigonen" de unde imprumuta ideea prezentului decazut aflat in antiteza cu un trecut considerat glorios. Citit pentru inceput in edinta societatii literare "Junimea" poemul este apreciat dar considerat totodata i cam exagerat din cuza laudelor aduse inaintailor. Titu Maiorescu il caracterizeaza pe Eminescu in articolul "Directia noua in poezie" drept iubitor de comparatii exgerate.

III. Semnificatia titlului


"Epigonii" are la baza termenul din germana "die Epigonen" care desemneaza urmaii nedemni ai unor inaintati ilutri.

IV. Tema
Tema este arta poetica, exprimare in mod direct a conceptiei autorului despre arta i rolul ei. Ideea secundara ce decurge din tema este aceea a artei care trebuie sa exprime adevarul. De altfel arta este in mod necesar i etica.

V. Compozitia
Compozitia poemului este bipolara. Prima parte este o oda adusa inaintailor ilutri considerati incepatori de limba i de neam, iar cea de-adoua parte este constituita in antiteza cu prima i are valoarea unei satire incarcata de sarcasm i adresata contemporanilor poetului desemnati ironic prin termenul de "epigoni".

VI. Partea I
Prima parte este constituita ca o oda adresata inaintailor, celor care pun bazele limbii i literaturii romne debuteaza cu metafora "zile de aur a scripturilor romne" care sugerea ideea unui timp primordial al perfectiunii, al absolutului. Criticul literar Ioana Em. Petrescu in "Eminescu. Modele cosmologice" surprindea vrsta profetica al unui vizionarism sacru al creatorilor "Sau vad nopti ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele", apoi o vrsta a poeziei orfice i in fine visul cu valoare compensatorie "ma cufund ca intr-o mare de visari dulci i senine." Inceputurile literaturii au drept coordonata fundamentala armonia dintre gndire i simtire. "Vad poeti ce-au scris o limba ca un fagure de miere" - metafora semnifica valoarea inaintailor de creatori de limba. Eminescu definete metaforic in "Epigonii" personalitatea i creatia inaintailor consacrndu-le un spatiu mai intins sau mai restrns in functie de importanta pe care au avut-o acetia in istoria literaturii romne astfel Cichindeal e "gura de aur", Mumulean "glas cu durere". Sunt prezenti creatori precum Vacarescu, Anton Pan i Bolintineanu sunt caracterizati printr-o trimitere intertextuala la titluri ale operelor acestora. Versul "Vacarescu cntnd dulce a iubirii primavara" face sugestie intertextuala la poezia acestuia "Amorul primaverii". Lui Heliade Radulescu, Bolintineanu, Murean i Negruzzi, poetul le inchina o strofa ilustrnd valoarea vizionara, profetica, sacra a lui Murean dar i valoarea de vis compensatoriu, forma evaziunii din prezent surprinsa in creatia lui Heliade Radulescu "Eliad zidea din visuri i din basme seculare". Tensiunea poetica in aceasta prima parte cu valoare de oda crete in ultimele trei strofe inchinate universului artistic al lui Vasile Alecsandri. Metafora care caracterizeaza importanta acestuia "i acel rege al poeziei vecinic tnar i ferice" sintetizeaza aprecierile facute de Titu Maiorescu in articolul critic "Directia noua in poezia romna". Acest spatiu intins zugravete toate coordonatele creatiei lui Vasile Alecsandri. Acesta este culegator de folclor "ce din frunza ii doinete ... Veselul Alecsandri", lirica cu tematica erotica "Doine i lacramioare", incercarea de roman "Dri Dri", poezia cu tema patriotica "Ostaii notrii" dar i volume de legende.

VII. Partea a II-a


Partea a doua este o satira cu tonuri de pamflet adresata creatorilor contemporani lui Eminescu desemnati ironic cu termenul de "epigoni". Se constituie in antiteza cu prima parte pornind de la alternanta trecut glorios / prezent decazut, voi / noi. Eminescu se include cu modestie in rndul epigonilor. Sarcasmul, tonul polemic este surprins in interogatia retorica "Iara noi? Noi epigonii?". Acetia sunt caracterizati prin aceeai modalitate a metaforizarii numai ca acestea surprind trasaturi in negativ "simtiri reci, harfe zdrobite". Armonia dintre gndire i simtire a fost distrusa. Trasaturile epigonilor sunt duplicitatea, ipocrizia "mati rznde", crepuscului social "mici de zile, mari de patimi". Ei i-au pierdut credinta iar sentimentul patriotic apare doar in exprimarea

demagogica "patria noastra: o fraza". Fara credinta, fara sacralitate, creatia lor devine artificiu "voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic." Atitudinea epigonica este pusa in evidenta treptat prin acumulare de elemente "S-a intors maina lumii / Cu voi viitorul trece / Noi suntem iarai trecutul fara inimi, trist i rece." Inaintaii deschideau calea evolutiei literaturii romne in timp ce epigonii ii reduc opera la forme mimetice, lipsite de autenticitate. Versul "Ce tablourile minte, ce simtirea simuleaza" arata lipsa aspiratiilor epigonilor i creatia artificiala a acestora. Vizionarismul, profetismul inaintailor se transforma in conventie, in simpla combinare a cuvintelor, opera nemaifiind rodul inspiratiei, a harului divin ci doar a gndirii.

VIII. Finalul poemului


Finalul poemului transforma satira in mediatatie filozofica ce transmite adevaruri general valabile "moartea succede vietii, viata succede la moarte" aratnd ca universul se inscrie in cicluri existentiale. Interogatiile retorice "ce e cugetarea sacra, ce e poezia" ii gasesc raspunsuri in definirea conceptiei creatorului despre arta i menirea ei. Poezia este arta combinatorie a cuvintelor nascuta din armonia dintre gndire i simtire. Opera autentica este sacra, ideala, metaforizata ca "voluptos joc de icoane cu glasuri tremurate". Apare i ideea filozofica a soartei schimbatoare i a zadarniciei zadarniciilor "toate-s praf, lumea-i cum este i ca dnsa suntem noi" aratnd ca orice efort ii gasete finalul in zadarnicie. Lumea imaginara, cea a artei se opune existentei banale, facnd ca poetul sa se ridice deasupra semenilor sai atingnd eternitatea.

S-ar putea să vă placă și