Scrisoarea (sau satira)

reprezinta o
specie a genului liric, care utilizeaza ca
mijloc de expresie ironia violenta, ascutita,
in scopul de a evidentia moravuri, aspecte
negative din viata unui individ sau a unei
societati.

Figura de stil ce sta la baza satirilor

eminesciene este antiteza.
Scrisoarea IV prezinta in prima parte visul
elului liric depre iubirea ideala ce atinge
apogeul in sinul naturii.
In a doua parte este criticata dragostea falsa
a femeilor contemporane.

Descifrarea textului
Prima parte
Prima parte a scrisorii este alcatuita
din sapte strofe intortocheate cu
figuri de stil si imagini artistice,
motive si simboluri pentru a reda
dragostea incomparabila si
nepaminteasca a eului liric.

Sta castelul singuratec, oglindindu-se n lacuri,

Iar n fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri.
Prin ferestrele arcate, dupa geamuri, tremur numa'
Lungi perdele ncretite, care scnteie ca bruma.
Luna tremura pe codri, se aprinde, se mareste,
Muchi de stnca, vrf de arbor, ea pe ceruri zugraveste.
In aceste versuri este redata statornicia cadrului romantic in care
este posibila manifestarea unor sentimente marete de iubire.
Epitetul castelul singuratic, simbolul braduri, veacuri,
epitetul perdele incretite si hiperbolizarea lunii se aprinde,se
mareste sugereaza starea romantica, singuratica inchisa intr-o
dragoste uriasa.

E atta vara-n aer, e att de dulce zvonul...

Singur numai cavalerul suspinnd privea balconul
Ce-ncarcat era de frunze, de i spnzur' prin ostrete
Roze rosie de Siras si liane-n fel de fete.
In versul Singur numai cavalerul suspinind privea balconul se
concretizeaza ideia de singuratate a eului liric care simte
existenta unor bariere in calea dragostei lui prin hiperbolizarea
imaginii balconului ce-ncarcat era de frunze,de ii spinzur prin
ostrete.
Imbinarea Roze rosie de Siras reda intensitatea sentimentului
de iubire, unde rozele (simbol al dragostei), insotite de
atributul cromatic rosie denota ardoarea si pasiunea
cavalerului.

Respirarea cea de ape l mbata, ca si sara;

Peste farmecul naturii dulce-i picura ghitara.

Metafora Respirarea cea de ape il imbata ca si seara sugereaza

motivul romantic al apei a carei farmec si mister detaseaza
eroul liric de tot si de toate, el visind la o dragoste ideala si
desavirsita in decorul fascinant al naturii.
Ghitara (simbol al creatiei) reprezinta calea de exprimare a
sentimentelor cavalerului catre iubita sa, iar metafora dulce-i
picura contureaza o imagine auditiva placuta si duioasa.

"O, arata-mi-te iara-n haina lunga de matasa,

Care pare ncarcata de o pulbere-argintoasa.
Vino! Joaca-te cu mine... cu norocul meu... mi-arunca
De la snul tau cel dulce floarea vesteda de lunca.

Chemarea iubitei prin exclamatia retorica O, arata-mi-te iara

exprima ardoarea eului liric de a-si vedea din nou ursita,
portretul careia este descirs de metafora haina lunga
incarcata de o pulbere-argintoasa si epitetele mina alba,
parul galben.
Indemnul sau Vino! Joaca-te cu mine releva sentimentele
prufunde ale tanarului care se incredinteaza totalmente iubite.

Ori n umbra parfumata a buduarului sa vin,

Sa ma-mbete acel miros de la pnzele de in;
Cupido, un paj sagalnic, va ascunde cu-a lui mna,
Vioriul glob al lampei, mladioasa mea stapna!

Imbatat de dragoste si de mirosul dulce si feeric al iubirii, eul

liric simte prezenta iubitei chiar si in umbra parfumata a
buduarului.
Eternul simbol al dragostei, Cupidon, fiind un paj sagalnic ,
creeaza atosfera prielnica de obscuritate, pentru ca
indragostitii sa se detaseza de realitate si sa pluteasca in vise.

Dintre flori copila rde si se-nclina peste gratii Ca un chip usor de nger e-aratarea adoratei Din balcon i-arunca-o roza si cu minile la gura,
Pare ca l dojeneste cnd sopteste cu caldura.
Comparatia Ca un chip usor de nger e-aratarea adoratei
divinizeaza frumusetea nepretuita a iubitei.
Fata isi manifesta sentimentele intr-un mod deosebit de gingas, la
inceput ii arunca roza, simbol al dragostei, apoi urmeaza
soaptele calde si dulci voalate de dojeneala.

Brat de brat pasesc alaturi... le sta bine laolalta,

Ea frumoasa si el tnar, el nalt si ea nalta.
Luna... luna iese-ntreaga, se nalt-asa balaie
Si din tarm n tarm dureaza o carare de vapaie,
Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o asterne
Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne.
Primele doua vresuri sugereaza ideea unui cuplu ideal, ambii avind
aceleasi trasaturi (frumoasa/inalta, tinar/inalt).
Motivul lunii (martor fidel si ocrotitor al dragostei) sporeste vraja
peisajului si a cadrului nocturn in care profunzimea
sentimentelor creste din clipa in clipa.
Metaforele carare de vapaie,copila cea de aur,visul negurii
eterne subliniaza faptul ca aparitia iubitei pentru eul liric este
asemeni unei lumini, unei inviere dintr-o existenta solitara, trista
si sumbra.

Si pe spate-si lasa capul: - Ma uimesti daca nu mntui...

Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvntu-i!
Ct de sus ridici acuma n gndirea ta pe-o roaba,
Cnd durerea ta din suflet este singura-mi podoaba.
Si cu focul blnd din glasu-ti tu ma dori si ma cutremuri,
De mi pare o poveste de amor din alte vremuri.
Interjectia Ah urmata de oximoronul fioros de dulce
sugereaza vraja iubirii, simtita profund de dulce si infioratoare
de catre indragostiti.
Epitetul focul blind urmat de hiperbola ma dori si ma
cutremuri si metafora poveste de amor din alte vremuri
exprima intesitatea cu carea indragostitii isi manifesta
sentimentele de iubire.

... O, asculta numa-ncoace,

Cum la vorba mii de valuri stau cu stelele proroace!
Codrii negri aiureaza si izvoarele-i albastre
Povestesc ele-nde ele numai dragostele noastre
Si luceferii ce tremur asa reci prin negre cetini,
Tot pamntul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini...
Aceste versuri evidentiaza simbolul eternitatii iubirii adevarate
prin redarea cadrului cosmic, metafora stelele proroace , a
caror lumina calauzesc dragostea; personificarea luceferii ce
tremur si cerul simbolul imesului nesfirsitului intre ceea ce a
fost va fi si nimeni cu nimic un poate schimba, cit si a planului
terestru prin epitetele codrii negri , izvoarele albastre ,
negre cetini.
Repetarea cromaticului negru sugereaza departarea de realitate
si indepartata indoiala in credibilitatea impartasirii unei
asemenea dragoste.

Ai putea sa lepezi crma si lopetile sa lepezi,

Dupa propria lor voie sa ne duca unde repezi,
Caci oriunde numai ele ar dori ca sa ne poarte,
Pretutindeni fericire... de-i viata, de e moarte.
Coplesita de sentimentul iubirii, fata ii propune eului liric sa
evadeze in natura, lasindu-se in voia sortii pe(Ai putea sa
lepezi crma si lopetile sa lepezi) .
Iubita afirma ca lasindu-se in voia sortii, ei vor putea sa
incununeze dragostea lor atit in spatiu teluric, cit si in acel
cosmic, avind parte de o imensa fericire (Pretutindeni
fericire... de-i viata, de e moarte).

Descifrarea textului
Partea a doua
A doua parte a scrisorii este alcatuita
din cinci strofe asimetrice, cu un
continut profund de idei, sentimente,
ginduri, descidrate si analizate prin
intermediu figurilor de stil si a
procedeelor artistice.

Fantazie, fantazie, cnd suntem numai noi singuri,

Ce ades ma porti pe lacuri si pe mare si prin crnguri!
Unde ai vazut vrodata aste tari necunoscute?
Cnd se petrecur-aceste? La o mie patru sute?

Aceste interogatii retorice exprima detasare eului liric

fata de imaginatie, iar repetitia cuvintului fantazie accentueaza
dezamagirea acestuia in visele irealizabile.
Elementele romantice lacuri, mare, cranguri completeaza faptul
ca visele irealizabile ale eului liric sunt vise de dragoste.

Oare nu-i n lumea asta vrun ungher pentru iubit?

Intrebarea retorica respectiva releva istovirea eului liric fata de

societatea indicreta, polemica si rautacioasa, ce inhiba
dezvoltarea oricaror sentimente pure si curate.

In acest context se descifreaza faptul ca lumea insasi nu e

capabila de a iubi si acest ungher nu exista.

Sunt satul de-asa viata... nu sorbind a ei pahara,

Dar mizeria aceasta, proza asta e amara.

Versurile date schiteaza dezgustul si dezamagirea eului liric fata

de viata, de societatea pe care o considera mizerie.

Pronumele demonstrative (mizeria) aceasta, (proza) asta pune

accent pe relitatea faptelor si sentimentelor de amaraciune si
neplacere fata de tot ce-l inconjoara.

Nu traiti voi, ci un altul va inspira - el traieste,

El cu gura voastra rde, el se-ncnta, el sopteste,
Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce curg,
Vecinic este numai rul: rul este Demiurg.
Negatia si enumerarea din primele doua versuri remarca faptul ca
nu societatea (indentificata in pronumele personal voi), ci
Dumnezeu este forta suprema care conduce lumea si anume
EL va inspira, traieste, ride, se-ncinta, sopteste.
In comparatie Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce
curg, identificam motivul flotant viata ca val.
Metafora din ultimul vers si simbolul Demiurgului (cretorul divin al
universului) iarasi subliniaza motivul din fraza precedenta.

Nu simtiti c-amorul vostru e-un amor strain? Nebuni!

Nu simtiti ca-n proaste lucruri voi vedeti numai minuni?
Nu vedeti c-acea iubire serv-o cauza din natura?
Ca e leagan unor viete ce seminte sunt de ura?
Nu vedeti ca rsul vostru e n fiii vostri plns,
Ca-i de vina cum ca neamul Cain nca nu s-a stns?
Anafora si interogarile retorice precedate de negatia nu au
scopul de a trezi constiinta umana, de a destepta sentimentele
nobile si decente pierdute in cruda si meschina realitate.
Antitezele amorul vostru-amor strain, proaste lucruri-minuni,
iubire-ura, ris-plins scot in evidenta ideea balansarii raului si
binelui, de judecata si analiza a lucrurilor petrecute din jur.
Simbolul lui Cain sugereaza rautatea, egoismul, gelozia,
brutalitatea caracteristica unor categorii de persoane

O, teatru de papuse... zvon de vorbe omenesti,

Povestesc ca papagalii mii de glume si povesti
Exclamatie retorica O, teatru de papuse exprima dezgustul
eului liric fata de societatea meschina, superficiala, falsa si
contine motivul flotant lumea ca teatru.
Comparatia Povestesc ca papagalii mii de glume si povesti
denota categoria de persoane din societate care

Sa aluneci pe poleiul de pe ulitele ninse,

Sa privesti prin lucii geamuri la luminile aprinse
Si s-o vezi nconjurata de un roi de pierde-vara,
Cum zmbeste tuturora cu gndirea ei usoara?
S-auzi zornetul de pinteni si fosnirile de rochii,
Pe cnd ei sucesc musteata, iara ele fac cu ochii?
Respectivele intrebari retorice sunt adresate tinerilor naivi
indragostiti in speranta de a le deschide ochii la adevarata fata
a doamnelor de care s-au indragostit.
Epitetul gndirea ei usoara exprima modul ei libertin de a fi, de a
trai, dorinta ei de a fi nconjurata de un roi de pierde-vara si
de a cocheta cu dinsii.

Patimas si ndaratnic s-o iubesti ca un copil

Cnd ea-i rece si cu toane ca si luna lui april?
nclestnd a tale brate toata mintea sa ti-o pierzi?
De la crestet la picioare s-o admiri si s-o desmierzi
Ca pe-o marmura de Paros sau o pnza de Corregio,
Cnd ea-i rece si cocheta? Esti ridicul, ntelege-o...
In aceste versuri eul liric critica femeile contemporane, ele fiind
cu toane, reci si cochete si indiferente la barbatii indragostiti.
De asemnea sunt ridiculizati tinerii ce admira si venereaza astfel
de femei, de parca ar fi niste opere de arte (simbolurile
marmura de Paros , pnza de Corregio).

Da... visam odinioara pe acea ce m-ar iubi,

Cnd as sta pierdut pe gnduri, peste umar mi-ar privi,
As simti-o ca-i aproape si ar sti c-o nteleg...
Din sarmana noastra viata, am dura roman ntreg...

Aceste versuri descriu doleantele eului liric fata de femeia

visurilor sale: femeia care iubeste neconditionat, curat, care se
daruieste complet, ofera sprijin si intelegere iubitului si pe care
doresti mereu sa o ai alaturi.
Verbele la modul conjunctiv trecut, persoana a III-a si conjunctiv
prezent, persoana I-a exprima irealizarea visului respectiv.

N-o mai caut... Ce sa caut? E acelasi cntec vechi,

Setea linistei eterne care-mi suna n urechi

Negatia N-o mai caut exprima starea pesimista a eului liric si

renuntarea lui in cautarii unei iubiri sincere si profunde, iar
intrebarea retorica Ce sa caut? evidentiaza trista dezamagirea
a acestuia.
Metafora Setea linistei eterne care-mi suna n urechi reliefeaza
anturajul solitar in care traieste personajul liric.

Si n gndu-mi trece vntul, capul arde pustiit,

Aspru, rece suna cntul cel etern neispravit...
Unde-s sirurile clare din viata-mi sa le spun?
Ah! organele-s sfarmate si maestrul e nebun!
Metaforele n gndu-mi trece vntul, capul arde pustiit scot in
evindenta starea de confuzie si de suferinta a eului liric.
Intrebarea retorica Unde-s sirurile clare din viata-mi sa le spun?
exprima lipsa luciditatii, starea derutata in care se afla eroul liric.
Metafora organele-s sfarmate ilustreaza distrugerii lumii
interioare a artistului, iar exclamatia Ah! amplifica
sentimentele dureroare si sfisietoare, unde intr-un final
maestrul e nebun!.

Tema Scrisorii a IV- a este iubirea.

Mesajul global al operei afirma ca geniu
ramine neinteles si nefericit, aspirind spre
un ideal mereu contrazis de realitate.

Esti sigur ca ai memorat. ?

Ce este o satira?
Ce tema abordeaza Eminescu in Scrisoarea a IV- a ?
Ce semnifica motivul lunei?
Care motive romantice sunt prezente in opera?
In ce mod descrie Eminescu femeile contemporane?
Ce simboluri relevante au fost descoperite in text?

Esti sigur ca ai memorat. ?

Ce stari de spirit simte eul liric in cele doua parti ale
Scrisorii?
Alte procedee stilistice si figuri de stil descifrate in
comentariu?
Care este ideea poetica a Scrisorii ?
In ce mod descrie Eminescu femeile contemporane?
Alte procedee stilistice si figuri de stil descifrate in
comentariu?