Mihai EMINESCU

 
 SCRISOAREA III - STUDIUL TEXTULUI de Mihai EMINESCU

Mihai EMINESCUScrisoarea I
Repere: incadrarea sa in seria "Scrisorilor". Structura. Tablouri. Antiteza romantica. Conceptie
asupra ideii de patrie. incadrarea in seria "Scrisorilor"

Mihai Eminescu a scris cinci "Scrisori", in fapt, satire romantice. incadrarea in curentul romantic
(si inrudirea, pe aceasta linie, cu marele romantic francez Victor Hugo este necesara, caci satira
este o specie literara cu precadere clasica si are ca model satirele scriitorului clasicist BoileaU).

Primele patru au fost publicate in timpul vietii poetului in revista "Convorbiri literare" (1881), iar
a cincea - postum - in 1886(7). Ele au aparut in ordine, la 1 februarie, 1 aprilie, 1 mai si (a patrA)
la 1 septembrie. "Scrisoarea a IlI-a" a fost tiparita si in ziarul conservator al carui reactor-sef
poetul era, timpul, caci satira politica a putut fi, in epoca, resimtita si ca o satira a partidului
adversar - partidul liberal.

Scrisoarea I ilustreaza numeroase teme si idei romantice (mai ales cosmogonia si escatologiA),
dar satira propriu-zisa atinge conditia umana, caci toti muritorii "genii" ori "neghiobi" sunt
supusi mortii. De aici si ideea ca orice efort e zadarnicie si vanitate.

Scrisoarea II are un ton epistolar, incepe cu o serie de interogatii retorice si satira se indreapta
impotriva falselor glorii din lumea literara, impotriva scriitorilor care isi dedica operele "la
puternici, la cucoane". Satira aceasta poate fi comparata cu aceea impotriva scriitorilor sceptici,
lipsiti de un ideal, din "Epigonii". Satira atinge si lumea cititorilor ce nu disting valorile autentice
de falsele valori. Pentru a-si fortifica satira, realizeaza o antiteza intre trecutul deschis catre visari
si idealuri si prezentul sau, in care se simte inadaptat:

"Azi abia vedem ce stearpa si ce aspra cale este Cea ce poate sa convie unei ineme oneste; Iar in
lumea cea comuna a visa e un pericul, Caci de ai cumva iluzii, esti pierdut si esti ridicul".

Scrisoarea III este elogiul trecutului istoric, glorios, insufletit de un mare patriotism in antiteza
cu un prezent al demagogiei, al politicianismului, al coruptiei, al "miseilor".

Scrisoarea IV propune din nou antiteza dintre trecut si prezent, in discutie fiind acum
autenticitatea sentimentului erotic in manifestarile sale, de unde satirizarea femeii, dar si mai
mult a instinctului care indeamna Ia iubire. Triumfa pesimismul schopenhauerian.

Scrisoarea V satirizeaza coruptia intinsa pana in structurile intime ale vietii amoroase si este
exemplul clasic al misoginismului exprimat prin poezie: prototipul femeii este Dalila - personaj
din Vechiul Testament, care i-a tuns parul barbatului ei (SamsoN) pe cand el dormea, stiind ca
forta lui vine din pletele sale.
Scrisoarea III. Structura. Tablouri in ceea ce priveste structura se poate spune ca exista doua
planuri: primul evoca trecutul glorios, al doilea - prezentul lipsit de glorie.

Se verifica si aici ideea lui Titu Maiorescu, dupa care Eminescu a fost un "iubitor de antiteze
cam exagerate". Se poate observa delimitarea textului in cinci "tablouri": patru in partea intai
(episodul I) si unul in partea a doua (episodul al H-leA).

Primul tablou este o alegorie si o legenda cu privire la dezvoltarea Imperiului Otoman (visul
despre iubirea unui sultan pentru Luna-fecioara si despre copacul urias care creste din inima
sultanului si acopera, cu umbra sa, intreg pamantul -metafora-simbol a cuceririlor otomane - se
afla in lucrarea "Istoria Imperiului Otoman" de Joseph HammeR).

Tabloul al II-lea este expresia dialogului (imaginaR) dar simbolic pentru patriotismul romanilor
manifestat de-a lungul veacurilor - dintre Mircea cel Batran si Baiazid,

Daca in tabloul intai predomina - ca mod de expunere - descrierea cu elemente de naratiune/gen

epic, in tabloul al doilea, modul de expunere este dialogul (intre domnitorul Mircea cel Batran si
sultanul BaiaziD) aici, evident, se poate spune ca preponderent este genul dramatic. Trufia
sultanului - si replica-cheie sunt autentice, in "Istoria" lui, Hammer scria: "Se falea ca de pe
pristolul bisericii Sf.Petru din Roma isi va pune sireapul sa manance ovaz". Orgoliul sultanului
intra in antiteza cu modestia voievodului roman, antiteza cu valoare simbolica, angajand ideea de
spiritualitate a unui popor - setea de libertate si independenta, viziunea asupra razboiului de
aparare. Exista si "licente" poetice - in timpul bataliei de la Rovine, voievodul roman era inca
tanar, nicidecum "un mosneag":

"De-un mosneag, da, imparate, caci mosneagul ce privesti Nu e om de rand, el este domnul Tarii
Romanesti. Eu nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti, Nici ca Dunarea sa-nece spumegand
a tale osti. Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe Ce din vechi se pomeneste, cu
Dariu al lui Istaspe; Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod, De-au trecut cu spaima
lumii si multime si norod; imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa Au venit si-n tara
noastra de-au cerut pamant si apa Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimant,

Cum venira se facura toti o apa si-un pamant.

Eu? imi apar saracia si nevoile si neamul Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul Mi-e
prieten numai mie, iara tie dusman este, Dusmanit vei fi de toate far-a prinde chiar de veste; N-
avem osti dara iubirea de mosire e un zid Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!"

Aceste versuri sunt antologice in literatura patriotica romaneasca, sunt memorabile si se poate
spune ca - mai ales prin frecventa citarii lor - pot fi considerate ca avand o valoare aforistica.

Tabloul al treilea ar putea primi un titlu: "Batalia de la Rovine". Tabloul nu are egal in literatura
romana decat, poate, in pagina bataliei date de Stefan cel Mare la Dumbrava Rosie, in poemul
istoric cu acelasi nume, de Vasile Alecsandri.

S-a remarcat dinamismul imaginilor, in primul rand, prin alternanta imaginilor vizuale si a celor
sonore. Ele se memoreaza cu usurinta si pentru ca sunt de o mare plasticitate si deosebit de
eufonice. intre imaginile sonore ar fi: "Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium",
Calaretii () in caii lor salbatici bat cu scarile de lemn", " ca ropotul de grindeni(.) vin sageti de
pretutindeni/Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie/ Urla campul si de tropot si de strigat de
bataie". Am subliniat cuvintele-cheie in sugestia sonora a descrierii si trebuie remarcata eufonia.
Ca procedeu stilistic se remarca utilizarea unei figuri fonologice numita aliteratie, adica repetarea
unor sunete cu sens imitativ si anume V, J si apoi P, L pentru a sugera expresiv fenomene ale
naturii: "vijelia", "ploaia". Staruind asupra fragmentului acestuia, sa obsevam locul de prim rang
pe care il ocupa doua motive literare, "codrul" si "buciumul". De asemenea, in primele
paisprezece versuri ("Si abia pleca batranul//Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare"),
trebuie relvate cateva figuri de stil. Astfel, incadrai imaginilor vizuale, sunt epitetice, cromatice
sau ornante pe care le subliniem "umbra-ntunecoasa","poala lui cea verde", "coifuri lucitoare",
"caii lor salbateci", "negrului pamant", "nouri de arama"). De remarcat este si comparatia
"sageti//ca nouri//ca ropotul". De remarcat, in ceea ce priveste vizualizarea, antiteza dintre
imaginea intunecata "umbra ntunecoasa" "orizontu-ntunecandu-1") si cea solar- luminoasa
("lanci scanteie lungi in soare","Mii de coifuri lucitoare"). Partea a doua a tabloului bataliei de la
Rovine evoca prin descriere poetica infrangerea turcilor: verbele "se clatina", "cad", "cadeau",
"se rastoarna", "se naruie", alcatuiesc aria semantica a degringoladei alaturi de substantive,
adjective, adverbe: "pieire","pleava","risipite","in zadar". Aria semantica a izbandei se alege din
imaginile dinamice, de miscare (s-a vorbit chiar de o reprezentare "cinematografica",
panoramica): "lovind","vine" (repetitia - ca figura de stil -" vine, vine, vine"), "durduind",
"soseau","gonind", dar si epitete ca "falnic" ("se-ntinde falnic armia romana"), "ngrozitoare" din
metafora "vijelie ngrozitoare" ("Mircea insuti mana-n lupta vijelia ngrozitoare/Care vine, vine,
vine, calca totul in picioare"), "biruitoare", "large" ("printre cetele pagane trec rupandu-si large
uliti"), "otelita" (epitet din metafora armatei romane "grindin-otelita"), "falnic" (epitet al verbului

- " se-ntinde falnic armia romana").

Nu se poate trece, intr-o analiza stilistica a tabloului bataliei de la Rovine, peste comparatiile cu
semnificatie grandioasa, sugerand, prin valori semantic-stilis-tice superlativul ori hiperbola: "
mparatul (), ca si leul in turbare", "asabii ca si palcuri risipite pe campie", "sagetile ca si crivatul
si gerul"," calarii ca un zid inalt de suliti","paganatatea e ca pleava".

Poetul a tratat, in chip sublim tema patriotismului, a vitejiei si a fortei armatei romane. in tablou]
al patrulea este evocata, prin figuri si atitudini poetice romantic eminesciene, lasarea noptii si a
linistii absolute, peste campul de bataie.

Cu metafora "Doamna marilor si-a noptii" este introdus motivul romantic preferential - Luna
("varsa liniste si somn"). Soarele, element intr-o comparatie nobila, face partase elementele
naturii cosmice la biruinta romanilor:" iata soarele apune/Voind crestetele nalte ale tarii sa-
ncunune/Ca un nimb-de biruinta. Lumea siderala e completa cand sunt evocate (motiv literar
eminescian frecvenT) stelele ce "izvorasc", ca "lumine" din Luceafar si chiar un "fulger lung
incremenit" (amintind, daca vrem, de "Luceafarul" - "fulger ne-ntrerupt").

Acest tablou se incheie cu o secventa pe care, conventional, o putem numi "Scrisoarea fiului de
domn" care nu poate fi incadrata in nici o specie literara, dar are influente folclorice in metrica
(ritm trohaic, rima pereche, vers scurT) si limbaj popular ceremonios, intr-un cuvant, ar putea fi
socotita "scrisoare de dragoste in cadrul unei scrisori". Este, in sine, o poezie antologica:

"De din vale de Rovine/Graim, Doamna, catre Tine^Nu din gura ci din carte^Ca ne esti asa
departe./Te-am ruga, mari, ruga/Sa-mi trimiti pe cineva/Ce-i mai mandru-n valea Ta./Codrul cu
poienile,/Ochii cu sprancenele^Ca si eu trimite-voi/Ce-i mai mandru pe la noi./Oastea mea cu
flamurile,/Codrul si cu ramurile/Coiful nalt cu penele/Ochii cu sprancenele/.Si sa stii ca-A»
sanatos,/Ca, multamind lui Cristos/Te sarut, Doamna, frumos".
Figuri de stil în Scrisoarea III
May 10, 2016 Leave a CommentWritten by admin
Epitetul: blândei veri, tăinuitelor dureri, capete pletoase, corăbiile negre, umbra-ntunecoasă

Repetiția: An cu an împărăția tot mai largă se sporește,

Iară flamura cea verde se înalță  an cu an
Neam cu neam urmându-i zborul și sultan după sultan.
                     care vine, vine, vine, calcă totul în picioare
Aliterația: vâjâind ca vijelia… ,
Comparații:   Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată –
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Metaforă: uraganul  ridicat de semilună. 
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ și mare.
                    Tot ce stă la umbra crucii
Hiperbolă: râuri-râuri, câtă frunză, câtă iarbă
Personificarea: Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii.
Enumerația: Eu îmi apăr  sărăcia și nevoile și neamul
Cuvinte de efect onomatopeic: Durduind soseau călării…