Perioada paoptist (1830-1860) este o epoc de afirmare a literaturii naionale, n preajma Revoluiei de la 1848.

Perioada se caracterizeaz printr-o orientare cultural i literar cu trsturi specifice epocii de avnt revoluionar, de emancipare social i naional, de militare pentru realizarea Unirii. Este perioada n care se ncearc arderea" unor etape care nu fuseser parcurse de literatura noastr i care se desfuraser succesiv n literaturile occidentale, n decursul a mai bine de un secol i jumtate. Literatura paoptist se dezvolt sub semnul romantismului european i parcurge un drum sinuos. Dup literatura anilor 1825-1830, care abund n adaptri dup autorii strini, n special francezi, este de remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului francez (Prefaa la drama Cromwell, de Victor Hugo, n 1827) i articolul-program Introducie, publicat de Koglniceanu n 1840. Scriitorii romni ai epocii asimileaz rapid manifestul romantismului francez i aplic principiile acestuia, cu particularitile curentului naional-popular de la revista Dacia literar. Principala trstur a literaturii paoptiste const n coexistena curentelor literare, nu numai n opera aceluiai scriitor, ci chiar i n aceeai creaie. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan. Scriitorii generaiei paoptiste au cultivat teme i motive romantice, au ales istoria ca surs de inspiraie pentru o liric a patriotismului ardent i natura - coordonat a sufletului romnesc, au valorificat literatura popular i mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creaie, aspiraia spre absolut, spiritul rebel i contestatar sunt cteva trsturi ale scriitorilor paoptiti. Poezia paoptist cultiv specii lirice i epice. n unele opere se mbin trsturi ale mai multor specii. n poezie evocarea trecutului istoric dobndete un larg orizont, o diversificare tematic, o accentuat semnificaie major. Se cnt, nainte de toate, ruinele vechilor ceti de scaun ale vitejilor voievozi romni, vzute ca mrturii ale unui trecut de glorie i care servesc drept pilde date prezentului n scopul renvierii i perpeturii faptelor de vitejie i eroism ale strbunilor. Cei mai muli dintre scriitorii paoptiti au aderat la idealurile Revoluiei de la 1848, fiind animai i de elurile Marei Uniri. Participani direct la viaa social-politic, paoptitii au creat opere literare cu un pronunat caracter patriotic i militant, inspirndu-se din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare social si unitate naional. Satirizarea viciilor ornduirii feudale i evocarea realitii sociale constituie o alt caracteristic a literaturii paoptiste. Reprezentani: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Anton Pann, Vasile Carlova, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, Cazar Bolliac. Apar specii noi ca balada i cntecul, fabula se mbogete cu elemente noi ce in de limbajul contemporan i de societatea vremii, iar oda devine un mijloc de afirmare a ideilor politice i cultural naionale. Ideea naional poate fi considerat nucleul tematic al poeziei

paoptiste, nuanat sub forma ataamentului la valorile poprului, ale pmntului i ale tradiiilor romneti( Gh. Asachi- "la patrie", G. Bolliac-" O dimineata pe Caraiman", I. Heliade- Radulescu- "Zburatorul"), a elogiului realizarilor poporului( Gh. Asachi- " La introducerea limbii nationale in publica invatatura"), a prezentarii trecutului ca model pentru prezent(Gh. Alexandrescu-" Umbra lui Mircea la Cozia"). Folclorul a furnizat poetilor acestei generatii un repertoriu de credinte pitoresti, material pentru balade fantastice. Astfel fantasticul si pitorescul, dimensiuni importante ale universului imaginar romantic, au in poezia pasoptista un suport folcloric. Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana, coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta, anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor moderniste ale epocii. Speciile literare cultivate in aceasta perioada sunt: elegia ("Miezul noptei", Grigore Alexandrescu, "O fata tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu), epopeea istorica ("Mihaiada", I. Heliade-Radulescu), epopeea cosmogonica ("Anatolida", I. HeliadeRadulescu), epistola ("Epistola domnului Iancu Vacarescu", Grigore Alexandrescu), oda ("Oda lui Schiller", I. Heliade-Radulescu), balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D. Bolintineanu), balada fantastica ("Mihnea si baba", D. Bolintineanu), meditatia ("Umbra lui Mircea la Cozia", Grigore Alexandrescu), satira ("Satira. Duhului meu", Grigore Alexandrescu), fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul", "Dreptatea leului", Grigore Alexandrescu). In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificare tematica, o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetati de scaun ale vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si care servesc drept pilde date prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie si eroism ale strabunilor.

Vasile Crlova (n. 4 februarie 1809, Buzu - d. 18 septembrie 1831, Craiova) a fost un poet i ofier romn, care dei a scris doar cinci poezii a intrat n Istoria literaturii romne a lui George Clinescu i a introdus n literatura romn faimoasa tem a preromantismului european. Cel dintai poet modern roman, cantaret romantic al vestigiilor istorice este V. Carlova. Versurile din Ruinurile Targovistii transmit admiratie si incredere in faptele istorice, aduse in contemporanitate, pentru valoarea lor exemplara. Poezia lui V.Carlova anunta acea atmosfera sufleteasca ce avea sa marcheze poetii din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Reflectarea istoriei nationale in poezia de la 1840 urmeaza stilistic doua linii: una lirica, in centrul careia se afla simbolul ruinelor, si alta epica, ce renaste scene si subiecte istorice, mai mult sau mai putin veridice, demne de urmat. Uneori, ca in cazul lui C.

Stamati, poezia de inspiratie istorica imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa retinem ca anume ultimele doua tipuri de poezie, adica cel epic si epicoliric, vor servi numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei nationale, specie in care clasicismul se imbina organic cu romantismul. Sunt cunoscute cinci poezii ale sale: "Pastorul intristat", "Rugaciune", "Ruinurile Targovistii", "Inserare", "Oda ostasilor romani". Poezia lui Carlova oscileaza intre clasicism si romantism, receptand simultan influentele literare in epoca ale celor doua curente si facand trecerea de la poezia "micului clasicism" la o lirica aflata sub puternica inraurire a lui Lamartine, din "Meditations poetiques" si "Harmonies poetiques et religieuses". "Ruinurile Targovistii" este o poezie neoana-creontica, scrisa sub influenta poeziei ruinelor a lui Volney, n timp ce "nserarea" reia tema lamartinian a noptilor romantice, fiind o elegie in care apar sentimente profunde, precum tristetea nedefinita, sensibilitatea data de tabloul nocturn, de maretia cadrului cosmic. Incearca sa traduca "Zaire", de Voltaire, si "Hero si Leandru", de Musaibs, dar traducerile s-au pierdut. Ruinurile Targovistei de Vasile Carlova este o meditatie pe tema ruinelor . Poezia incepe printr-o invocatie in care se concentreaza trecutul si prezentul, admiratia si regretul. n partea a doua, motivul timpului distrugator confera meditatiei note elegiace.
Spre deosebire de semnificatia temei ruinelor in literatura occidentala, unde cea care emotioneaza in ruine este imaginea timpului care trece si macina infaptuirile omului, in literatura romana se remarca mai ales valoarea instructiva a ruinelor.,aceasta afirmatie fiind valabila pentru toti cantaretii ruinelor din aceasta epoca: Gr. Alexandrescu, I. HeliadeRadulescu, D. Bolintineanu (in una din putinele sale poezii cu aceasta tema: Ruinele cetatii lui Tepes), Al. Hrisoverghi s.a. Astfel, tema preromantica a ruinelor, cu motivele melancoliei, evocarii istoriei si, implicit, a scurgerii timpului, in literatura romana este convertita treptat in noi intelesuri pe care aceasta le capata in conditiile unei atmosfere de avant revolutionar, de optimism politic general. Melancolia fireasca pe care o trezesc orice vestigii ale trecutului devine un element secundar, care cedeaza prim-planul sentimentului mandriei de a fi urmasii unor atat de gloriosi strabuni. Romantismul european de tip depresiv, strabatut de nostalgie pentru un trecut ireversibil, apare doar ca o etapa in drumul creator al unor scriitori romani, depasita fiind odata cu maturizarea lor literara. Nota intima, melancolica si induiosatoare va aparea partial dupa infrangerea revolutiei de la 1848, dar fara ca aceasta sa alunece in disperare si pesimism atotcuprinzator. Asadar, motivul ruinelor in poezia pasoptista se situeaza in temei pe linia unui lirism de tip meditativ, dar combativ.

Andrei Mureanu (n. 16 noiembrie 1816 - d. 12 octombrie 1863) a fost un poet i revoluionar romn din Transilvania. S-a nscut n Bistria, ntr-o familie de rani. A studiat filozofia i teologia la Blaj, a fost profesor la Braov ncepnd cu 1838. A nceput s publice poezie n revista "Foaia pentru minte, inim i literatur". A fost printre conductorii revoluiei din 1848, participnd n delegaia Braovului la ntrunirea de la Blaj din mai 1848. Poemul su "Un rsunet", scris la Braov pe melodia anonim a unui vechi imn religios (Din snul maicii mele) , a devenit

imn revoluionar - a fost numit de Nicolae Blcescu "Marseilleza romnilor". Din 1990, el a devenit imnul Romniei. Dup revoluia din 1848, Mureanu a muncit ca traductor la Sibiu, a publicat n revista "Telegraful Romn", operele sale avnd tent patriotic i de protest social. n 1862, poeziile sale au fost adunate ntr-un volum. Avnd snatatea precar a murit n Braov n 1863. Se afirma artistul-cetatean, exponent al constiintei colective, asa cum se observa in poezia "Un rasunet" a lui Andrei Murean sau "Anul 1840" a lui Gh. Alexandrescu. Poezia Un rsunet cunoscut sub numele Deteapt-te, romne! reprezint culmea creaiei poetice a lui Andrei Mureanu Ion Heliade-Rdulescu - (n. 6 ianuarie 1802, Trgovite - d. 27 aprilie 1872, Bucureti) a fost un scriitor, filolog i om politic romn, membru fondator al Academiei Romne i primul su preedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura romn prepaoptist. Dup obiceiul i in spiritul vremii, Ion Heliade Rdulescu nvaa limba greac , nainte de a nvaa s citeasc romnete, din istoria pentru nceputul romnilor n Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, n Moldova). Scriitorul cel mai caracteristic pentru evolutia culturii romane in prima jumatate a secolului al XIX-lea este Ion Heliade-Radulescu. Cel dintai ziar care avea sa dureze apare sub conducerea lui I. H. Radulescu si a lui Constantin Moroiu in 1829 la Bucuresti i este intitulat Curierul romanesc . In tot cursul existentei, ziarul se bucura de conducerea efectiva a lui Heliade. In poezia epica, Heliade a incercat balada fantastica Sburatorul, epopeea eroica Mihaida si epopeea cosmogonica Anatolida sau Omul si fortele. Balada Sburatorului, publicata in volumul al IV-lea al Curierului de ambe sexe si in Curierul romanesc din 1844 este dedicata doamnei Anicuta Manu. Socotita in general cea mai reusita poezie a lui Heliade, ea se caracterizeaza deopotriva prin intelegerea psihologiei personajului, prin nazuinta de a reda atmosfera de lunatism in care se consuma faptele si prin stapanirea tehnica a intregului material. Momentul initial aduce marturia incarcata de framantare sufleteasca a tinerei fete, a carei sete de iubire se consuma orb, fara obiective externe. S-a remarcat ca n Sburatorul se resimte influenta poeziei safice si pentru cine are in vedere violenta pasiunii tinerei fete apare cu totul justificata. Cu exceptia primei strofe, toata partea a doua a baladei desfasoara descrierea unui cadru din natura. Peste versurile lui Heliade pluteste nelinistea patrunsa de fiorii tragismului ce imbraca poezia in intregul ei. Se resimte in finalul partii a doua o senzatie de impacare, dar aceasta, care prin atmosfera ei de incantatie si lunatism face trecerea la momentul fantastic al baladei, vibreaza oarecum tristetea resemnata a celui din urma impacarii, a marii impacari. Finalul pluteste in fantastic si, prin notele pe care se desfasoara, se leaga puternic de mitologia populara
Grigore Alexandrescu (n. 1810 d. 1885) a fost socotit vreme indelungata drept un precursor al meditatiei eminesciene. Si prin anumite trasaturi ale operei sale, el povesteste intr-adevar pe marele cantaret al Nirvanei.

Poezia "Umbra lui Mircea. La Cozia", alaturi de "Memorialul de calatorie", se constituie ca efect al unei calatorii de tip romantic (cum se practica in Europa vremii de catre multi scriitori) pe la manastiri de pe valea Oltului, poetul dand expresie estetica dezideratelor curentului impus de "Dacia literara": inspiratia din evenimente ale istoriei nationale, valorificarea traditiilor, orientarea catre prezent, pentfu emancipare sociala si nationala, a experientei trecutului. Scriitorul afirma, de altfel, in prefata volumului de "Poezii" din 1847, acest credo poetic devenit ideal estetic: "Eu sunt din numarul acelora care cred ca poezia, pe i langa neaparata conditie de a placea, conditie a existentei sale, este datoare sa exprime [trebuintele societatii si sa destepte simtaminte frumoase si nobile, care inalta sufletul prin idei jmorale si divine, pana la viitorul nemarginit si in anii veciniei." Umbra lui Mircea. La Cozia este o evocare cu accente de oda inchinata personalitatii lui Mircea cel Batran si o condamnare a prezentului strabatuta de suflul rationalist al ideii victoriei prin arte. Poezia incepe solemn, in versuri ample, cu o descriere romantica a inserarii in preajma manastirii Cozia, in care "cortina se ridica peste medievalisme fantastice". (G. Calinescu). Personificarea valurilor Oltului ("S-ale valurilor mandre generatii spumegate") este o sugestie heracliteana2 a curgerii marelui Timp; aliteratia vocalei "w" creeaza o nota de infiorare lugubra. Atmosfera de mister din strofa a II-a pregateste aparitia fantomei lui Mircea, infatisata intr-o miscare ampla, solemna, nascatoare de fiori: "Este ceasul nalucirei: un mormant se desvaleste/ O fantoma-ncoronata din el iese... o zaresc.../ Iese... vine catre tarmuri... sta... in preajma ei priveste.../ Raul inapoi se trage. Muntii varful isi clatesc". In antiteza cu prezentul marunt, veacurile trecute sunt "... vremi de fapte stralucite/ insa triste si amare" prin necontenitele razboaie; meditatia pe tema razboiului se conjuga cu speranta unor timpuri viitoare in care se va instaura Ratiunea universala: "Prin stiinte si prin arte natiile infratite/ in gandire si in pace drumul slavei il gasesc". Poezia este o meditatie romantica pe tema istorica, bazata pe un mecanism simplu al evocarii: impresia puternica a locurilor dezvolta viziuni poetice care dobandesc reprezentare onirica si transfigurari legendare. Acelasi cadru natural, imaginea Oltului, devenit de altfel motiv literar, aproape mit, in lirica romaneasca, este surprins in doua ipostaze artistice: descriere proza in jurnalul de calatorie si meditatie poetica in versuri. in "Memorialul de calatorie" intalnim, ca in artele plastice, numai schita cadrului, o descriere lirica a curgerii apei si a miscarii valurilor, fara conotatii legendare: "Valurile, cu o soapta inecata, se sfaramau de mal, si tacerea misterioasa ce domnea imprejur predispunea sufletul la cugetarile melancolice care ne coprinsesera...". in apropierea manastirii Cozia, poetul simte insa legatura cu trecutul, puternica presiune a faptelor istorice care isi cer dreptul la evocare: "...numele fondatorului desteapta suveniruri marete nutrite inca de zgomotul valurilor care uda inaltele ziduri si se inchina, in treacat, taranii eroilor." Pe acest mecanism poetic se intemeiaza structura textului: prima parte a poeziei este o evocare a maretiei trecutului, simbolizat de mitul voievodului Mircea cel Batran, cealalta reprezinta o meditatie asupra prezentului si a raului instaurat in lume, razboiul fiind expresia lui cea mai cumplita. Se creeaza astfel antinomiile esentiale ale meditatiei de tip romantic, antiteza trecut-prezent, dominanta in poezia secolului al XlX-lea si dusa la un grad de mare rafinament de Mihai Eminescu. La fel ca in poeziile

lui Ossian sau ale lui Macpherson, dublul sau de mai tarziu, se creeaza intai cadrul romantic al evocarii, in care se produce transgresia fantastica, secventa initiala, incipitul, prima strofa, dobandind o eufonie perfecta: "Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;/ Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,/ S-ale valurilor mandre generatii spumegate/ Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc". Toate sonurile acestor versuri, cadentele perfecte ale succesiunii silabelor, impreuna cu motivele dominante, tarmul, umbra, valurile, zidul, generatiile, sugereaza o temporalitate ce se va supune mecanismelor evocarii, scotand din adancurile trecutului figura monumentala a voievodului. Este aici un joc subtil intre etern si efemer, de o parte tarmul stabil si zidul neclintit al manastirii, de alta umbrele trecutului ce se ; apleaca peste ape si "mandrele generatii" de valuri, similare celor umane, ce se izbesc si se naruie j de zidul implacabil al timpului. La aceasta falie temporala se produce epifania voievodala, intr-un moment crepuscular, la o ora a "nalucirei", fapt ce semnifica proiectia in spatiul oniric a intregii evocari. Peisajul exterior isi estompeaza detaliile, ramanand in prim-plan pestera, topos al misterului, din care iese noaptea, invaluind intregul spatiu: "Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara;/ De pe muche, de pe stanca, chipuri negre se cobor;/ Muschiul zidului se misca... pantre iarba sa strecoara/ O suflare, care trece ca prin vine un fior." Grota este corelata cu alt spatiu alveolar inchis, subteran, mormantul, ce se deschide tainic, dezlegand din nemiscare seculara fantomele. Regresiunea valurilor temporale are loc prin unduirea continua a generatiilor de valuri ale Oltului, aparitiile fantomatice prelungind catre lumea reala, prin armonii imitative perfecte, ecourile vremurilor trecute: "Este ceasul nalucirei: un mormant se dezvaleste/ O fantoma-ncoronata din el iese... o zaresc/ Iese... vine catre tarmuri... sta... in preajma ei priveste...". Pe marginea acestei falii temporale, lumea se opreste pentru moment intr-o liniste deplina, aceeasi poate existenta in cazul marilor fenomene biblice, distrugerea zidurilor Ierihonului sau deschiderea apelor Marii Rosii: "Raul inapoi se trage... muntii varful isi clatesc." in acest decor nocturn, cu puteri magice de transfigurare, "marea fantoma" revine din trecut inconjurata de o intreaga armie, trezita la viata de porunca voievodului: "Ostiri, taberi fara numar imprejuru-i inviez.../ Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din stanca-n stanca,/ Transilvania-1 aude, ungurii se inarmez." Curgerea apelor se suprapune acum eufonic, prin gradatie, cu marele freamat de lupta al ostilor reinviate. Poetul, care isi exteriorizeaza iluminarea fascinanta a clipei, identifica marele personaj printr-o suita de interogatii retorice ("Cine oar poate sa fie omul care te-a-ngrozit?// [...] Traian, cinste a Romei, ce se lupta cu Natura,/ Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batran?"), pana cand intreaga natura ii preia, prin ecouri repetate, numele glorios: "Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza./ Acest sunet, acest nume valurile1 priimesc;/ Unul altuia il spune; Dunarea se-nstiinteaza,/ Si-ale ei spumate unde catre mare il pornesc". Marea revelatie ii prilejuieste poetului ample reflectii asupra vremurilor de glorie ale Evului Mediu romanesc, cand, pentru marele voievod, "intreprinderea-ti fu dreapta, a fost nobila si mare,/ De aceea al tau nume va fi scump si napatat". Portretul voievodului este cunoscut de toti romanii, el fiind o figura memorabila: "Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune/ De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit:/ Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune;/ Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit." Mircea a fost neobosit in lupta sa impotriva strainilor, sustinator cu vorbe si cu fapte al libertatii acestui pamant. El a inspirat si noii eroi ai poporului roman, care vin sa povesteasca intamplarile vremurilor prezente: "Cata ai simtit placere cand a

lui Mihai sotie/ A venit sa-ti povesteasca fapte ce 1-a stralucit!" Antiteza se ilustreaza intre acele "vremi de fapte stralucite" si prezentul caracterizat prin "slaba-ne masura", prin incapacitatea de actiune meliorista si mai ales prin persistenta conflictelor, a razboiului, "bici groaznec, care moartea il iubeste", trezind spiritul critic al poetului, care, in vremurile moderne, vede solutii iluministe de ameliorare sociala: "Prin stiinte si prin arte natiile infratite/ in gandire si in pace drumul slavei il gasesc". Poezia se incheie simetric, printr-o gradatie inversa a fenomenelor epifanice; iluzia poetului se incheie, poarta spre trecut se inchide, "umbra intra in mormant", peisajul redevenind identic celui initial, linia melodica a versurilor redand numai freamatul apelor in nesfarsita curgere: ; "Si-ale valurilor mandre generatii spumegate/ Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc". Discursul poetic cumuleaza mijloace expresive diversificate, adresarea directa: "Sarutare, umbra veche!", intoarcerea graduala in trecut presupunand o conjugare a tuturor fortelor naturale, trezite la viata de sonurile inalte ale aparitiei. Asistam la o invazie treptata a elementelor fantastice, ale lumii transcendente: este "ceasul nalucirei", noaptea este personificata, "iese", "-mpresoara", chipurile negre "se cobor", "se misca", muschiul de pe zid, nordul enigmatic si mitic al crepusculului, se infioara. Folosirea prezentului etern al verbelor, personificarea ampla, a Dunarii, a marii, a raurilor si a dealurilor, nu fac decat sa creeze atmosfera unui cadru natural fantastic, marginit de spiritele strabunilor, pazitori ai faptelor marete ale istoriei.
Dimitrie Bolintineanu (n. 1819 d. 1872) Macedonia a dat literaturii romane inca de la inceput o contributie eminenta. Dimitrie Bolintineanu era fiul cutavlahului Enache Cosmad din Ohridaiar, mama sa era munteanca din Bolintin. Legendele au trezit un interes extraordinar prin patriotismul lor focos si prin strania lor muzica. Bolintineanu ramane si azi un poet fragmentar remarcabil .El este intaiul versificator roman cu intuitia valorii acustice a cuvantului, care cauta cuvantul dincolo de marginile lui nationale si face din vers o singura arie. Bolintineanu e auditiv si mecanic si asta duce mai aproape de poezia moderna. Are un foentism studiat care traduce ideea poetica direct, fara asociatiuni. Vestitele versuri un orologiu suna noaptea jumatate/ In castel in poarta oare cine bate sunt, daca aungam nedreapta deriziune cu care au fost stigmatizate, foarte bune versuri. Sincoparea cuvantuluiorologii spre a suna mai rotacizant, terminatiunile nutronomice tate-bate, intrebarea obosita ce indica neasteptarea nici unui element turburator dau randurilor o cadenta de masinarie care vine din fanetismul psihic, nu din ritmica exterioara a stihurilor

Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucureti - d. 25 februarie 1881) a fost unul dintre fruntaii revoluiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice i gazetar romn.

In proza naratia alterneaza cu descrierea de peisaj, dupa modelul clasic, constituind unul din aspectele specifice ale receptarii naturii in cadrul romantismului pasoptist. De altfel, raportarea concomitenta la cele doua elemente, peisajul si istoria, indisolubil legate unul de altul, devine caracteristica pentru o buna parte din lucrarile in proza ale scriitorilor pasoptisti, in special pentru proza de calatorie. Spre exemplu, digresiunile, comentariile asupra diverselor personaje si situatii istorice, cu numeroasele citate si indicarea stiintifica a sursei, ocupa un loc imens in notele de calatorie ale lui D. Bolintineanu. Dar frecventa uneori batatoare la ochi a referintelor istorice incluse sau asociate descrierilor de natura nu ne surprinde, intr-o perioada ca aceea a pasoptistilor, caci dincolo de valorile intrinseci ale peisajului, ale sentimentelor asociate acestuia, descrierea naturii meleagurilor natale implica unele valori social-patriotice, usor depistabile, expresie a insasi angajarii autorilor lor sub semnul marilor evenimente ale epocii. E vorba de un stil al participarii la istorie, o forma exemplara a patriotismului1. Astfel, spiritul pasoptist si-a pus si aici pecetea. Al. Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseaza generatiei sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetile naturii marturiilor unei istorii stravechi. De altfel, pasoptistii valorifica istoria si legenda nu atat (sau nu numai) pentru pitorescul ei, cat pentru rezonanta ei patriotica, in conformitate cu directiva Daciei literare.
Alecu Russo (n. 17 martie 1819, Chiinu d. 5 februarie 1859) a fost poet, prozator, eseist, memorialist i critic literar romn (originar din Basarabia), ideolog al generaiei de la 1848. Este autorul volumului Cntarea Romniei, tiprit anonim. Fr a revendica vreodat explicit aceast oper, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literar din istoria literaturii romne. Alecu Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseaza generatiei sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetile naturii marturiilor unei istorii stravechi. Alecu Russo este cunoscut in literatura romana mai ales prin poemul Cantarea Romniei . Aceasta este o descriere literara, avand notele specifice acesteia. In primul rand, modul de expunere dominant este descrierea prin care autorul zugraveste frumusetile patriei, procedand la o privire panoramica de ansamblu asupra peisajului tarii. De aceea, are deopotriva in vedere dealurile, padurile, dumbravile, cerul senin, muntii, raurile si campurile. Toate aceste elemente sunt privite intr-o stransa legatura, caci padurile si dumbravile stau spanzurate de coastele dealurilor", iar raurile, ca braie pestrite, ocolesc campurile". Toate elementele acestui incantator tablou farmeca deopotriva in timpul noptii si al zilei prin armonie sonora si prin colorit (noptile tale incanta auzul, ziua farmeca vazutul"). In al doilea rand, ca in orice descriere literara, apar exprimate sentimentele autorului, dragostea si admiratia sa fata de frumusetile patriei fiind neretinute, deosebit de puternice. in final isi face loc sentimentul de compasiune pentru destinul crud, aspru al tarii, in antiteza cu minunatiile naturii: Pentru ce zambetul tau e asa de amar, mandra mea tara?..." O alta trasatura a descrierii, prezenta in acest fragment, este in al treilea rand, prezenta imaginilor artistice realizate printr-un limbaj poetic adecvat. Predominante sunt imaginile vizuale prin care sunt prezentate frumusetea padurilor, verdele dealurilor, seninul cerului, semetia muntilor sau cursurile unduioase ale raurilor. Toate aceste
1

imagini sunt realizate prin intermediul unor epitete (padurile si dumbravile spanzurate", se inalta trufasi", limpede si senin cerul" etc.) sau al unei comparatii (raurile, ca braie pestrite"). Lor li se adauga personificarea tarii careia poetul i se adreseaza direct (mandra mea tara"), inversiunile prin care se insista asupra aspectului edenic al naturii romanesti (verzi sunt dealurile", frumoase padurile", limpede senin cerul" etc.) sau enu-meratiile (dealurile, padurile si dumbravile, cerul, muntii, raurile, campurile"). In felul acesta se accentueaza lirismul textului care, in final, atinge cote maxime prin interogatia retorica Pentru ce zambetul tau e asa de amar, mandra mea tara?..." care contine si invocarea adresata tarii. Tocmai prin acest lirism si prin limbajul poetic folosit fragmentul dat isi intregeste celelalte note caracteristice unei descrieri literare. Nicolae Blcescu (n. 29 iunie 1819 - d. 29 noiembrie 1852) a fost un istoric, scriitor i revoluionar romn. Titlul, Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, dat de Balcescu lucrarii, arata ca "el a conceput-o ca o etapa a istoriei poporului, iar nu ca un capitol de istorie biografica". Paginile cartii sunt pline de admiratie pentru lupta eroica a romanilor pentru apararea tarii si eliberarea ei de sub jugul turcesc, lupta reluata sub conducerea lui Mihai Viteazul. "Glorioasa campanie" din iarna anului 1595 el o socoteste de aceea "fara asemanare in istoria luntii", iar pe romani ca pe "niste uriasi".. Publicata in volum abia dupa douazeci si cinci de ani de la moartea lui Balcescu, deci in 1877, de catre Alexan dru Odobescu, aceasta lucrare a fost salutata cu entuziasm de Minai Eminescu, in articolul Balcescu si urmasii sai; iar istoricul A. D. Xenopol, in conditiile cresterii avantului patriotic pentru cucerirea independentei nationale, scria in revista Convorbiri literare: "Pentru noi, romanii, meritul literar al scrierii lui Balcescu este foarte mare... Cugetarile inalte si drepte care dau viata si interes la fiecare pas povestirii sale; colorile cele vii sub care infatiseaza intamplari si care te fac sa crezi ca leai vazut candva (...), patriotismul inflacarat (..,), o limba curata; (...) toate aceste insusiri fac din Istoria Iui Mihai-Voda Viteazul un cap-de-opera in limba romana". Istoria romanilor supt Mihai Voievod Viteazul, cea mai intinsa si mai insemnata dintre operele istorice ale lui Nicolae Balcescu, isi are geneza in crezul politic al revolutionarului de la 1848, care vedea in bravul domnitor Mihai Viteazul, cel ce s-a intitulat intr-adevar "Domnul Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei" un simbol al ideii de unire. Sunt de aceea impresionante, in aceasta opera, adancimea si vigoarea simtirii, avantul si generozitatea ce au inspirat-o. Se stie, de pilda, ca autorul a oscilat, in procesul elaborarii lucrarii, intre a-i da caracter de opera stiintifica sau a-i imprima patos de poem eroic. Rezultatul a fost o veritabila creatie artistica ale carei mijloace stau intr-o stransa legatura cu pozitiile autorului: de istoric, de cugetator si de revolutionar. Opera sa va evoca artistic faptele din trecut, avand o minutioasa baza documentara, deci stiintifica, in centrul admiratiei lui Balcescu sta marea actiune a lui Mihai Viteazul pentru a fi realizat "unitatea nationala", cum intituleaza el cartea a IV-a. Statul infaptuit de viteazul voievod, in urma actiunilor intreprinse pentru stapanirea Transilvaniei (1599) si a Moldovei (1600) este considerat, de Balcescu, o expresie a unitatii nationale; el a rezultat din nazuinta poporului "d-a se mantui de sub stapanirea strainilor", adica a dominatiilor straine. Asadar, cartea a IV-a, Unitatea nationala, (aprilie

1599 - iunie 1600), trateaza evenimentele care l-au ridicat pe viteazul domn in culmea gloriei sale, iar pe romani i-a strans, pentru prima data, intr-un stat national unitar. Fragmentul (intitulat impropriu Ardealul) face parte din cartea a IV-a, Unitatea nationala, constituind chiar inceputul acesteia. Sunt evidente, in toata aceasta parte, iuflul patriotic, patosul dublat de argumente stiintifice, cu care Balcescu dovedeste continuitatea poporului roman pe aceste meleaguri, justificand astfel, din punct de vsdere politic, actiunea lui Mihai Viteazul pentru cucerirea Ardealului, care este un pamant romanesc. Prin paleta bogata de procedee artistice din fragmentul Ardealul, autorul a urmarii convingerea cititorilor, si prin maiestria argumentatiei, dar si prin frumusetea stilului si a limbii. Este vorba de stilul retoric, specific scriitorilor romantici pasoptisti, deci si lui Nicolae Balcescu. Este stilul caracterizat prin elocventa, adica prin arta de a vorbi frumos, emotionand si convingand in acelasi timp, ceea ce autorul a izbutit cu prisosinta. Un ultim argument, in -sprijinul celor afirmate, este fraza lui Balcescu. Sa observam ca aceasta este ampla, cu perioade, fara sa fie intortocheata; subordonatele intercalate (minus atributivele) sunt evitate in general, tocmai pentru a da actiunii cursivitate si dinamism, iar imaginii, putere de evocare. Sa exemplificam prin fraza: "Un brau de munti ocoleste precum zidul o cetate, toata aceasta tara, / si dintr-insul, ici-colea, se desfac, intinzandu-se pana in centrul ei, ca niste valuri proptitoare, mai multe siruri de dealuri nalte si frumoase, marete pedestaluri inverzite, /care varsa urmele lor de zapada peste vai si peste lunci"/". Au rezultat trei propozitii, din care primele doua sunt principale, in raport de coordonare, iar a treia este subordonata atributiva. Limba operei lui Balcescu are atributele limbii literare. Ea nu este incarcata de arhaisme; unele cuvinte par invechite astazi, dar, in vremea aceea, aveau putere de circulatie, de exemplu "ziduri proptitoare", "spaimanteaza", "cap d-opera" pentru "capodopera"; "pre" este pastrat in limba poporului si-n limba cronicilor, Balcescu il foloseste si el asociind constructiile vechi cu termenii moderni, adaptand neologismele la spiritul limbii: "armonizand impreuna", "se pravalesc in cataracte" (termenul insemnand cascada, cadere naturala de apa). Prin toate aceste procedee, Istoria romanilor supt Mihai Viteazul este o capodopera a literaturii noastre din secolul al XlX-lea, iar N. Balcescu, unul dintre artistii desavarsiti din epoca sa, este "un mesianic pozitiv", cum il considera G. Calinescu.

Ion Ghica Descendent de domni, nascut la 16 august 1816 in Bucuresti, este fiul banului Dimitrie zis Tache Ghica si al Mariei Campinaru. Era inrudit si cu Dudestii si cu Vacarestii. In anul 1835 pe cand se afla la Paris il cunoaste pe V. Alecsandri. La indemnul acestuia Ion Ghica realizeaza cea m ai valoroasa opera a sa : Scrisori catre Vasile Alecsandri care au aparut in 1884 in Convorbiri literare. Stiind ca lumea il face haz, Ghica isi presara corespondenta cu anecdote. O scrisoare incepe asa : in Grecia vestita se ivise un sarlatan mare, a carui stiinta era de-a invata pe greci a nu uita. Amintirile lui sunt adevarate, luate de sus, pus pe detalii nu trebue sa se

puna temei. O istorie este folosita de 2 ori in imprejurari diferite si mai multe amanunte sau dovedit false. Ghica reconstituie totul, arhitectura, mobileir, costumatie, gesturi, fara a da impresia ingramadirii erudite, caci el nu este arheolog, ci un om cu o extraordinara memorie vizuala. Costache Negruzzi Singurul lucru cert cu privire la familia lui este ca era razeseasca sau in orice caz de mica boieri si ca se afla mila si prin urnare dupa obiceiul vremii si in slujba logofatului Bals de la Trifesti de vreme ce in 1822 paharnicul Dinu Negrut si cardarul Gheorghe Negrut erau lasati prin diata epitropi ai copiilor mai sus numitului boier. Familia ar fi fost din Ireavca , trecuta apoi la Patosti in podgoriile Odobestilor si numele care era mai mult o porecla arata ca stramosul a fost negru la fata smolit cum era si Costache. Pentru nevoile tanarului teatru national, Negruzzi a tradus si prelucrat piese de renume Muza de la Burdujani un actor joaca trei roluri de indragostit-italian, neamt, grec- pe langa cucoana Caliopi Busuioc spre a o comprom ite in ochii lui Mos Trohin , in folosul nepotului acestuia Draganescu, pentru care slabiciunea unchiului e o piedica la proiectele sale de casatorie. Concurenta indragostitilor de natiuni felurite e un vechi truc al teatrului italian intrebuintat si de Goldoni.

Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri, prin "Iorgu de la Sadagura", scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin ciclul "Chiritelor", in care micul provincial este satirizat intr-o maniera ce-1 precede pe Caragiale, sau prin "Despot-Voda", o drama istorica. In general, incercarile dramatice ale epocii (multe dintre ele ramase nepublicate, dar si cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar si cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt putin valoroase din punct de vedere artistic, dar ele prezinta interes pentru istoria constituirii acestui gen in literatura romana si au meritul de a fi veritabile documente si marturii ale vremurilor trecute.

Vasile Alecsandri S-a nascut la 21 iulie 1821. Nasterea acestuia a fost romantica. Fugind de razmerita inspre muntii Bacaului, mama il nascu in caruta fiind pazita de departe de patru slugi inarmate. In timp ce se afla in Paris, Alecsandri s-a imprietenit cu Ion Ghica si alti munteni veniti si ei tot la studii. Cativa ani, Alecsandri se dedica literaturii cu pasiune. In Dacia literara (1840) publica Buchetiera de la Florenta , Prapasirea(1844). Scria si poezii dar acum activitatea cea mare este in teatru. Farmazonul din Harlau Cinovnicul si modista Iorgu de la Sadagura sunt intre primele piese. Debuteaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta in Dacia literara (1840) Chiria n provincie are ca tema critica instituiilor i moravurilor societii feudale. Subiectul este comic i critic arivismul micilor boieri rurali, care-i dau aere de nobili. Chirita , comedie de moravuri , surprinde modul de viata, moravurile unei epoci. Autorul apare in mod indirect in text prin intermediul actiunii si al personajelor. Chirita este structurata pe doua acte . Chiria este cstorit cu Brzoi, un rze mai nstrit. De aceea vrea s parvin, s adune o avere important i s intre n rndul boierilor. Ea l ndeamn pe Brzoi s obin funcia de ispravnic, ca prin abuzuri s se mbogeasc. n casa ei locuiete Lulua, o nepoat orfan, dar care motenete o avere important. De aceea Chiria vrea s-l cstoreasc pe Guli, biatul ei cam lipsit de minte i de educaie, cu Lulua. Aceasta ns l iubete pe Leona, care se deghizeaz n ofier i pretinde s locuiasc n cas. El i face curte Chiriei i aceasta-i d portretul, ca semn c-l accept. A doua oar vine mbrcat ca bricar (vizitiu) i se preface c are o pricin cu Brzoi, ca s-o poat vedea pe Lulua i s intre n cas. El afl de felul, n care trebuie s cumpere un curcan i s-l dea ca plocon, fiindc la ispravnic nu se intr cu mna goal. A treia oar vine mbrcat ca actri. Atunci Lulua, care se preface c a nnebunit, l recunoate i cere s fie logodit cu actria. n faa invitailor chemai la logodna lui Guli cu Lulua, Chiria i Brzoi sunt nevoii s accepte cstoria dintre Leona i Lulua, fiindc Leona a obinut funcia de ispravnic, i o antajeaz pe Chiria cu portretul. Chiria 1-a adus n cas pe musiu arl, ca s-i nvee franuzete pe ea i pe Guli Comedia este realist prin spiritul critic, prin faptul c eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viaa social. Chiria este tipul arivistului, Brzoi este tipul ispravnicului abuziv, Leona este tipul tnrului inteligent. Comicul este mijlocul prin care autorul realizeaza critica aspectelor abordate. Opera aceasta este in primul rand o comedie de moravuri. Mijloacele de realizare a comicului sunt variate : comicul de limbaj personajele vorbesc o franceza modernizata

( musiu Sarl, furculision, fripturision) , utilizarea calcului lingvistic (utilizarea mot-a-mot a expresiilor si locutionilor) , utilizarea unor neologisme cu forma gresita sau cu sens gresit ; comicul de character personajele sunt ridicule prin contrastul dintre esenta si aparenta ; comicul de nume cele mai multe sunt diminutive Luluta, Gulita, Chirita ; comicul de moravuri ipocrizia , incultura, snobismul, coruptia. Formele comicului sunt umorul si ironia. Ca moduri de expunere, autorul foloseste dialogul si monologul, iar caracterizarea personajelor se face in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile lor, ori direct de catre alte personaje. O alta modalitate o constituie indicatiile scenice prin care autorul isi misca personajele, le da viata, folosind comicul ca principal mijloc artistic. Opera Chirita in provintie se incadreaza in specia comediei, deoarce autorul satirizeaza cu sarcasm intamplari, aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicule, starnind rasul, cu scopul de a le indeparta. Exista si o alta zona a prozei, critica, ironica, acida, plina de luciditate intalnita de V. Alecsandri, scriitorul cel mai complex al epocii. Acesta surprinde multe dintre deficientele unei societati in plina transformare in Balta Alba, Borsec, dar mai ales in Istoria unui galban, gen de proza in care situatiile si personajele, la limita caricaturii, starnesc rasul.
Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistand laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce incepuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez. Pe ansamblu,literatura pasoptista s-a dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor socialpolitice ale momentului. In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limba unitara, cu constiinat clara ca existenta acesteia e o conditie pt pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala. Doctrina literara, cata a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat sa aspire,conform personalitatii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate si determinare, cu convingerea ca realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvant. Trecerea de la o epoca la alta se savarseste adesea pritr-o miscare de pendul, ca si cum continutul de exprimat nu ar mai incapea in formele artistice existente si ar impune descperirea unor modalitati de a scrie diametral opus. In aceasta incercare de renovare radicala unii au vazut o manifestare de ordin psihologic,dorinta intima a artisului de a birui inertia si a se diferentia prin originalitate. Explicatia este si de natura sociala, fiind vorba de repercursiunile in constiinta a proceselor majore ceea ce agita viata materiala a oamenilor. Intelegerea rolului poporului in istorie este principala deosebire dintre conceptia istorica cronicareasca si cea a scriitorilor epocii pasoptiste. Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente din istoria poporului roman, in "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul", de Nicolae Balcescu; sunt satirizate aspecte din viata sociala, in "Fiziologia provintialului", de Costache Negruzzi; proza devine lirica, prin "Cantarea Romaniei", de Alecu Russo; apar romane cu teme romantice: "Tainele inimii", de Mihail Kogalniceanu, "Manoil" si "Elena", de Dimitrie

Bolintineanu; "Calatorie in Africa", de Vasile Alecsandri, este un "sistem narativ pe principiul Decameronului", dupa cum il caracterizeaza George Calinescu, iar "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul" este, in aprecierea aceluiasi critic literar, "descrierea religios inspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica". Potrivit lui Paul Cornea, "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, prezinta "destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea".