Emanciparea limbii romane: mitropolitul Varlaam

Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin
incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul
Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in
care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone.
Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a limbii
romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin
energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies
imediat in evidenta:
“Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand
asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca,
graind Domnul Hristos aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga
Hristos cu cuvantul, cu lucrul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul.
Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca
sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor rataciti sa se intoarca,
striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele, cu slugile sale,
cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de toata varsta:
batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de
moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci
pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului
si de plata aceea ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata,
odihna, veselia intru imparatia cea de sus a ceriului.”
Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura
noastra, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al
vietii pacatoase:
“Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului
doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se
prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai
curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in
fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei
aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua
foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si
orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile
noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si
anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste fumuroase si
inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si
pohtelor trupului..”

Mitropolitul Moldovei Dosoftei

Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din
secolul al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. “Acest
Dosofteiu mitropolitul – scrie Ion Neculce – nu era om prost de felul lui; era neam de
mazil (dupa o alta redactie a operei lui Neculce : “Fecior de negutator”). Prea invatat ;
multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adanc din carti stia; si deplin
calugar, si cucernic, si bland, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremuri nu se afla om
ca acesta” 1.
Iar un copist rus al unui manuscris slavonesc a lui Dosoftei spune: :Traducatorul
acestei carti sfinte, preasfintitul Dosoftei, mitropolit ortodox al Sucevei – multi care l-au
cunoscut vorbesc bine despre el”2.
Patriarhul Moscovei, Ioachim, intr-o scrisoare din 16 decembrie 1679, il compara pe
Dosoftei, ca intelepciune, cu Moise, si ca iubire de adevar cu Solomon 3. Se poate spune,
fara exagerare, ca mitropolitul Dosoftei a fost una din cele mai laminate fete bisericesti
ale ortodoxismului, care joaca un rol insemnat nu numai la romani, ci si in viata cultural-
bisericeasca a Ucrainei si a Rusiei muscovite.
Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al
Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine
macedoromana, care a stat mult timp in Moldova si ulterior a trecut in Polonia orientala.
Acolo, acesta familie a jucat un rol insemnat in viata publica, fiind primita in randurile
nobilimii poloneze4.
Originea macedoromana a lui Dosoftei se confirma si prin unele macedoromanisme
semnalate in opera lui de profesorul D. Gazdaru5. Anul nasterii mitropolitului Dosoftei nu
se cunoaste, dar, dupa unele date indirecte, el s-ar fi nascut in anul 1624. Cunostiintele
mari ale mitropolitului Moldovei si preocuparile lui intelectuale ne fac sa presupunem ca
el nu a fost un auto-didact, ci a urmat o scoala superioara bine organizata, asa cum era
scoala “fraternitatii” ortodoxe din Lvov, unde se predau limbile latina, greaca, poloneza si
slava bisericeasca si unde existau si catedre de retorica si poezia.
Familia Papara, din care se tragea Dosoftei, era sprijinitoarea acestei scoli si, deci,
viitorul mitropolit al Moldovei isi facea studiile la acesta scoala. Dupa terminarea
studiilor, Dosoftei trece in Moldova, unde il gasim prin anul 1649 in calitate de calugar
modest la manastirea Pobrata( Probota). In anul 1658, el devine episcope al Husilo, iar in
anul urmator trece in aceasi calitate la Roman. In anul 1671, pe timpul domniei lui Duca
Voda, ocupa scaunul de miropolit al Moldovei, pe care-l detine – cu o mica intrerupere
din motive politice _ pana in anul 1686. In acest din urma an, regale Poloniei, Jan
Sobieski, facu o incursiune militara in Moldova, ocupa Iasul si-l lua pe mitropolitul
Dosoftei in Polonia. Aici mitropolitul Dosoftei a fost nevoit sa stea la castelul Stryj si la
manastirea Zolkiev pana in anul 1693, cand moare, la 13 decembrie, si este inmormantat
la aceasta din urma manastire.
Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-I
acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in
special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din

1
M. Kogalniceanu, Cronicele Romaniei, vol. II, Bucuresti, 1872, p.233
2
St. Ciobanu, Kiev, 1915.
3
Ibidem, p.59.
4
St. Ciobanu, Contributii privitoare la originea si moartea mitropolitului Moldovei Dosoftei, Bucuresti,
1920.
5
D. Gazdaru, Contributii privitoare la originea, influenta si limba mitropolitului Moldovei Dosofteim, Iasi,
1927
epoca lui Vasile Lupu. Si activitatea lui se desfasoara in directia trasata de inaintasii sai,
in legatura cu miscarea culturala provocata de catre mitropolitul Petru Movila.
Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina
tiparului este Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev.
Se vede ca mitropolitul Dosoftei, in anii lui de sedere la manastirea Probota si de pastorie
la Husi si Roman, se ocupa intens de traducerea si de alcatuirea cartilor pe care le scoate
intre anii 1673 si 1686. Psaltirea in versuri a necesitat o munca indelungata. El face la
inceput “talcovania acestii sfinte carti…, carea iaste plina de ruga si plina de tainele ceale
mare a lui Dumnezeu. Pentru aceia cu multa truda si vreame indelungata”, el, cum “a
putut mai frumos” , a trades aceasta carte din slavoneste.
Aceasta traducere cu textul ei slav, care se deosebeste ca limba de limba traducerilor
romanesti de atunci, a vazut lumina tiparului in anul 1680. Textul tradus in proza a fost
“tocmit” in “versuri” , “in cinci ani foarte cu usardie multa”. Crescut in mediul cultural al
Poloniei, unde poezia inca in secolul al XVI-lea ajunge la o mare perfectiune sub pana
poetului umanist Jan Kochanowski (1530-1584), mitropolitul Dosoftei are o deosebita
atractie pentru versificatie. Astfel, in toate tipariturile sale el publica niste stihuri la
luminatul “gherb” a Tarii Moldovei. Iar in precuvantarea lui din Psaltirea in versuri
Dosoftei ne da un fel de tratat de versificatie, prima lucrare in acest ge in limba
romaneasca. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei
tipareste o lunga Cronologie a Tarii Moldovei , scrisa in versuri silabice, compusa din
136 de randuri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim.
Ceea ce este mai interesant, este faptul ca mitropolitul Dosoftei a scris si niste versuri
asupra silabelor, in limba poloneza, pe care le publica in aceleasi Parimii si care n-au fost
retiparite pana acum in literatura noastra6. Faptul acesta denota ca mitropolitul Dosoftei
cunostea bine limba poloneza.
Operele talentatului poet Jan Kochanowski se bucurau la polonezi de o deosebita
popularitate. Intre aceste opere, psaltirea vesificata este considerate ca opera de cea mai
mare valoare7. “Nimeni – spune un istoric al literaturii poloneze – pana la Mickiewicz n-a
stiut sa exprime toate nuantele variate ale sensibilitatii sufletului omenesc, asa cum ele
sun exprimate la Kochanoswki”8. De fapt prin psaltirea lui versificata se creeaza limba
poetica poloneza.
Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche
este foarte mare. Cu toate defectele de limba si de forma, Psaltirea a avut o circulatie
mare ; ca dovada ca a fost citita, este faptul ca unul din psalmii versificati, in spcial acei
scrisi in ritmul cantecelor poporului nostrum, au patruns in literature noastra populara sub
forma de cantece de stea. Asa este recunoscut psalmul 46, care incepe astfel:

“Limbile sa salte
Cu cantece ‘nalte
Sa strige ‘n tarie
Glas de bucurie…”

6
St. Ciobanu, Versuri poloneze necunoscute in opera mitropolitului Moldovei Dosoftei, extras din
Melanges Drouher, 1940.
7
Ignacy Chrzanowski, Historja literatury niepodlegtej Polski, varsovia, 1920, p.194.
8
Ibidem, p.195.
Psaltirea in versuri a lui Dosoftei a fost cea dintai opera mare versificata in romaneste si,
date fiind calitatile ei poetice si popularitatea operei lui David, psalmii transpusi in
versuri inspira increderea in vigoarea limbii romanesti, care de atunci inainte devine
capabila de a imprima in melodia cuvantului toata gama sensibilitatii sufletului
romanului. Citez un mic fragment din Psaltirea lui Dosoftei:

“Catre tine am nadejde

Doamne, candu-s in primejdie
Si sa nu-mi vie stideala
Preste veaci sminteala,
Sa ma scoti din greutate.
Si te pleaca de m-asculta,
Se ma scoti din grija multa,
Sa-mi hii domn si sprejeneala
Si stanca despre navala…”

La sfarsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la

originea neamului romanesc.
Terminand observatiile noastre cu privire la activitatea mitropolitului Dosoftei,
constatam rivna lui fara de seaman pentru raspandirea cartii romanesti. Sub el nu apare
nici o carte slavoneasca, cu toate ca el cunostea bine limba slava. Toate cartile publicate
sub pastoria lui sunt rezultatul muncii lui, toate sunt traduse sau alcatuite de el. Limba
scrierilor lui insa n-are cursivitatea si frumusetea limbii lu Varlaam sau a cronicarilor
nostri. Intr-un studio mai vechi s-a remarcat ca in opera lui dosoftei ar fi marturisiri din
care ar reiesi ca el a invatat romaneste mai tarziu9. Probabil ca limba romaneasca el a
invatat-o mai tarziu. Este limba carturarului erudit, adeseori greoaie, lipsita de claritatea
graiului, desi, alaturi de numeroasele slavonisme, si el intrebuinteaza cuvinte populare,
chiar provincialisme.
Este necesar sa mentionam ca neobositul carturar al Moldovei, in ultimii ani vietii sale
petrecuti in Polonia, desfasoara o activitate mare pe terenul culturii religioase din
Moscova si Ucraina.
Reforma bisericeasca, introdusa in Rusia de catre patriarhul Moscovei, Nikon, a dus la
framantari mari cu caracter religios, care nu se termina nici pe la sfarsitul sec. al XVII-
lea. In lupta darza ce se da pe chestiuni de dogme religioase si rituale intre doua partide –
acea latina si cea greceasca, la care a fost chemat sa-si puna cuvantul si Nicolae Milescu,
mitropolitul Dosoftei isi da contributia sa pretioasa. El traduce din greceste si slavoneste
opera lui Simeon de thesalonic, „despre erezii” , pe care o traduce si Nicolae Milescu, si
o trimite in manuscris patriarhului Moscovei, Ioachim, si mitropolitului Kievului,
Varlaam Iasinski.

9
Manuscris in Biblioteca Acad. Rom., nr. 2602.