Generatia pasoptista a dat literaturii romane un numar insemnat de poeti, fapt remarcabil,

daca tinem cont de modesta traditie autohtona in domeniu, si explicabil prin prestigiul
singular al Poeziei in paradigma romantica. Avand de surmontat si mari dificultati
legate de o limba ale carei norme faceau inca obiectul unei dispute aprinse si
prelungite si care nici nu fusese, pentru cei mai multi, cea in care se instruisera, calitatea
lor de deschizatori de drumuri a avut drept consecinta in timp o conservare doar a faimei
numelor, nu si a creatiilor lor. Grupati pe provincii, numele cele mai sonore sunt cele
ale lui Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu si Dimitrie Bolintineanu -
pentru Tara Romaneasca; al lui Andrei Mure-sanu - pentru Transilvania; si -
pentru Moldova - al lui Vasile Alecsandri, socotit cu indreptatire cel mai reprezentativ
pentru intreaga generatie. Ca o particularitate comuna a destinelor tuturor acestor poeti -
cu consecinte insemnate in creatia lor - se cuvine mentionata angrenarea lor in batalia
politica decisiva pentru realizarea Romaniei moderne. De altfel, in aceasta
m9i988me95vft glorioasa intreprindere, cultura a avut rolul - implinit cu stralucire - de
avanpost.
Programul „Daciei literare" ofera reperele cele mai adecvate descrierii universului
tematic al poeziei pasoptiste. intr-un fel sau altul, temele ce ar asigura afirmarea unei
literaturi originale (ceea ce in acceptiunea Intro-ductiunii ar insemna implicit o
literatura nationala) - istoria patriei, folclorul romanesc si natura autohtona — se
regasesc in operele poetilor amintiti.
Marii voievozi, ca ipostaze ale domnului erou, luptator pentru libertatea tarii cel mai
adesea, dar si justitiar, sunt reprezentati in situatii si evenimente la a caror conturare
informatia istorica din sursa cronicareasca se impleteste, de regula, cu traditia orala
legendara (v. D. Bolintineanu, Legende istorice, V. Alecsandri, Dumbrava Rosie, I.
Heliade Radulescu, Mihaida). Pelerinul meditativ in locurile gloriei de odinioara privind
semnele timpului (ruine ale cetatilor, vechi manastiri, cimitire) are viziunea unor
asemenea eroi si batalii (v. Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, Rasaritul
lunii. La Tismana, Trecutul. La Manastirea Dealu, Mormintele. La Dragasani; I. Heliade
Radulescu, O noapte pe ruinele Targovistei). Alaturi de domnul erou, se intalneste si
ipostaza autohtona a cavalerului, a osteanului viteaz mostenind codul de conduita al
indepartatului sau model medieval, ca batranul Dan, fost ostean al lui Stefan, care tine
piept singur hoardelor tatare pana la sosirea ostilor tarii. La acest avatar romantic ce are
ca religie patriotismul, locul doamnei inimii este luat de pamantul patriei, (v. V.
Alecsandri, Dan capitan de plai). Domni sau osteni, acesti eroi se definesc predominant
prin patosul slujirii patriei, asa incat discursul sententios, cu varianta solilocviului,
axat pe ideea de neatarnare si aparare a pamantului tarii ocupa un loc central in
articularea semnificatiei poeziilor. Ca o consecinta, in poeziile axate pe tema trecutului
glorios, motivul naturii este o constanta. Ea se constituie intr-un cadru solemn, sublim,
expresie a maretiei creatiei divine in consonanta cu figura eroica ce se afla in centrul
ei (v. V. Alecsandri, Dan capitan de plai); alteori noaptea, eventual luminata misterios
de luna, reinvie umbrele, fantomele trecutului (v. I. Heliade Radulescu, O noapte pe
ruinele Targovistei, Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, Rasaritul lunii. La
Tismana, Trecutul. La Manastirea Dealu).
Folclorul a furnizat poetilor acestei generatii un repertoriu de credinte pitoresti, material
pentru balade fantastice. Astfel fantasticul si pitorescul, dimensiuni importante ale
universului imaginar romantic, au in poezia pasoptista un suport folcloric. Doua
asemenea credinte pot fi citate pentru valoarea remarcabila a poeziilor in care au fost
utilizate: cea in zburator, duh al iubirii (v. Zburatorul de Ion Heliade Radulescu), si cea
potrivit careia baba, in general perceputa ca avand relatii cu taramul necurat, ar fi
calul dracului (v. Baba Cloanta de V. Alecsandri). Ca si in cazul temei istoriei nationale,
natura, de asta data cea rurala, apare ca motiv conex, suprafirescul manifestandu-se
cu predilectie in cadrul ei sau chiar prin intermediul ei. Mai ales in opera lui V.
Alecsandri, apar motive din poezia populara, lirica sau epica - apreciata entuziast ca o
culme a creatiei poetice si asumata ca traditie literara. Astfel, in Doina apare atat
motivul frumusetii mandrei, cat si cel al haiducului. E de mentionat ca, prin Alecsandri in
mod special, generatia de la 1848 a stabilit o relationare a poeziei culte cu cea
populara ce se va mentine constant la toti marii poeti ai literaturii noastre (Eminescu,
Blaga, Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stanescu).
Un aspect tematic reprezentativ al poeziei acestei perioade este poezia ocazionala,
politic-patriotica. Cu o generatie in urma (v. lirica Vacarestilor sau a lui Costache
Conachi), poezia ocazionala era in principal erotica, celebrand nurii diverselor frumoase,
toate cu inima de piatra. in vremea proiectarii si nasterii Romaniei moderne, ocaziile
inspiratoare erau de o cu totul alta natura si indragostitul inlacrimat este substituit de
fiul Romaniei, pentru a-1 parafraza pe Gr. Alexandrescu. Cel mai stralucit exemplu al
acestei vocatii de bard este neindoielnic V. Alecsandri. in poeziile lui se pot urmari
marile momente ale primenirii tarii, de la dezrobirea tiganilor (v. Dezrobirea
tiganilor), trecand prin miscarile revolutionare ale anului 1848 {Desteptarea Romaniei),
batalia pentru Unire {Hora Unirii a fost marsul unionistilor, iar Moldova la 1857
cumplitul blestem impotriva antiunionistilor) pana la Razboiul pentru Independenta,
caruia i-a dedicat ciclul Ostasii nostri. Asa cum titlul o indica, ciclul celebreaza in
principal ostasul roman a carui imagine se naste la convergenta dintre viteazul domn din
trecutul eroic si valorizarea romantica a poporului. Dorobantul pe a carui „calica haina"
„stralucea si Crucea Sfantul Gheorghe si-a Romaniei Stea" {Sergentul) sau Penes
Curcanul, unicul supravietuitor din cei „noua din Vaslui / Si cu sergentul zece", care au
pus „steagul romanesc pe crancena reduta" a Grivitei {Penes Curcanul) sunt dintre acei
care au plecat „din camp de-acasa, de la plug", originea lor modesta fiind in antiteza cu
maretia de „eroi legendari" motivata de iubirea pentru „sarmana scumpa tara". Impactul
public al tuturor acestor poezii a fost imens, tocmai pentru ca dadeau glas unei stari de
spirit generale, fiii Romaniei - „cei cu inima romana", in formularea poetului - se
recunosteau pe ei insisi in ipostaza eroica insufletitoare, in rostirea avantata si totusi
nepretentioasa, populara intr-un anume sens, a versurilor lui V. Alecsandri.
Atitudinile lirice sunt in genere cele romantice, osciland intre declamatia inalta a
tribunului ce cheama la „desteptare", la actiune eroica pentru patria-mama, la regasirea
tiparului eroic al strabunilor (v. Desteptarea Romaniei de V. Alecsandri sau Un rasunet
de A. Muresanu) si reflexivitatea elegiaca din preajma semnelor trecutului sau a altor
repere temporale (v. Rasaritul lunii. La Tismana, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul
1840 de Gr. Alexandrescu, O noapte pe ruinele Targovistei de I. Heliade Radulescu).
Mai ales in satirele lui Gr. Alexandrescu, cu numeroase influente clasiciste, se poate
constata prezenta spectatorului detasat privind cu ironie mondenitatile saloanelor.