UNIVERSITATEA AUREL VLAICU

DIN ARAD FACULTATEA DE STINTE UMANISTE SI SOCIALE

Programul de studiu Muzica

TITLU
DISCIPLINA FOLCLOR
Lect. Univ. Dr. Deian Galetin

STUDENT : Ivascanu Razvan

Anul II Muzica
 BALADA POPULARA

Creatia evului mediu, balada populara a fost descoperita si valorificata major abia in secolul al
XlX-lea, epoca in care popoarele subjugate de catre marile imperii aspirau catre libertati si
doreau sa se constituie in state nationale. Asa se face ca ele, gasind in poezia eroica a maselor
exemple de barbatie si curaj, indemn la lupta, au inceput s-o adune si s-o faca cunoscuta: mai la
incep*ut Vuk Karadzic cu "pjesmele" sarbilor (1830), urmate de "baladele" daneze, "ramasite"
din vechile "saga", apoi V. Alecsandri, cu frumosele "balade" ale romanilor (1852).
Cu privire la originea si frecventa baladei in spatiul european s-au emis diferite puncte de vedere.
Prin studiile intreprinse de Gaston Paris si, indeosebi, ale lui Joseph Bedier, s-a impus parerea ca
vestul continentului nostru ar fi fost leaganul eposului eroic, intai de toate Franta. in poeme
cunoscute sub numele de "chansons de geste", autorii cantau faptele de glorie ale lui Carol cel
Mare si ale lui Roland, dar si legendele unor manastiri, viata unor sfinti etc. Cunoscatori ai
latinei, acestia frecventau bibliotecile curtilor princiare ori ale manastirilor, erau cunoscatori ai
cronicilor, ei facand, deci, opera evocativa. Nu inventau, asadar, subiecte, ci preluau din traditia
eroica episoade tipice cavalerismului medieval, le versificau in mii de versuri, pe care apoi le
debitau in fata nobilimii sau a maselor mai largi, dupa o arta tipica cantaretului "ambulant".

Astfel de poeme, create intre secolele al Xl-XIII-lea, au statornicit, printr-o frecventa circulatie
dintr-o parte intr-alta a Europei vestice, o traditie comuna de motive, au impus un stil
compozitional si o arta a dictiunii. Prin studii pertinente, s-a emis opinia ca vechiul epos
castilian, de mare forta narativa si puternica claritate ar fi avut o audienta, la acea vreme, tocmai
fiindca ar fi avut inceputurile in eposul francez. O alta opinie, care nu trebuie desconsiderata si
ea, este ca eposul spaniol n-ar fi fost strain de influente arabe, ca eposul mauro-andaluz (din
secolele al VIIMea si IX-lea) ar fi avut radacinile infipte in realitatile lumii vest-gotice, si deci,
cu privire la originea eposului vest-european romantic, ar putea fi luata in consideratie opinia ca
acasta ar fi luat nastere in sfera spaniola si nu franceza. Din aceste parti ale romanitatii eposul ar
fi "calatorit" catre tarile germanice. Dar nu lipseste si de data aceasta opinia ca balada germanica
n-ar fl ramas straina de cantecele islandeze de la marginea lumii germanice nordice, de sorginte
taraneasca.
Moda cantecului eroic persistand secole de-a randul, acesta s-a intins peste tot batranul continent.
Este usor de inteles ca din Franta - cum sustine si N. Iorga - el a ajuns peste regatul Neapolului,
peste Italia, in Austria, fiind foarte iubit intr-un centru stralucitor ca Viena, de aici in Serbia si
mai departe, in sud-estul Europei si de Rasarit.
Debitate si cantate de-a lungul mal multor secole si de-a latul intregii Europe, este de la sine
inteles ca s-a statornicit o puternica traditie si s-a format o patrie comuna, proprie eposului eroic,
o traditie distinsa prin motive comune, o arta compozitionala si o maniera a "zicerii". Cercetari
migaloase au dus la stabilirea de prototipuri, motive, versiuni etc.
in limitele acestor date, popoarele au preluat motive de circulatie general-europeana, pe care le-
au innoit mereu; dar, alaturi de ele, s-a dezvoltat si o suma de motive nationale. Se poate vorbi de
spatii epice, in care s-a dezvoltat o poezie specifica fiecaruia dintre ele. Asa este poezia fino-
ugrica, a tarilor nordice, o suma de motive ce au dus la o epopee cum este Kalevala, la o poezie a
scalzilor, a vestitilor cantareti de "saga". in Franta (Provence) sau Italia, vechile poeme
carolingiene sau merovingiene au evoluat catre "balatta", poezia dansabila, scurta, in felul
rondoului, aceasta dezvolta motive erotice, ca cel al cavalerului indragostit de o fiinta naiva, de o
ciobanita. Asemenea tendinte se manifesta si in spatiul iberic sau germanic, incat se poate vorbi
de o sfera vest-europeana in care eposul folcloric e vecin cu romanta. in insesi tarile germanice
"die Ballade" dezvolta cea mai mare parte motive ca cele de mai sus, din sfera eposului familial.
Alaturi de acestea se intalnesc insa si dese expuneri narative despre printi si cavaleri
("Markgrafen", "Ritter"). E o poezie mai" veche, medievala de tipul cantecelor despre Nibelungi.
Fara sa aiba fabula de tip homeric, astfel de balade aduc totusi ceva din patosul eroic stravechi.
Aratam mai sus ca un ultim centru al eposului european il constituie sud-estul continentului, in
care s-a dezvoltat balada sarbo-croata, bulgara, greceasca, albaneza si romana. Rapsozii populari
din acest spatiu dau dovada de multa ingeniozitate in a impleti fabula milenara cu faptul istoric-
social de data mai recenta. Cantecele "batranesti" iau forma ampla a poemei, ce se ridica la sute
si mii de versuri. Uneori ele evolueaza catre notiunea de ciclu epic, cum ar fi al Novacestilor sau
Cralevicilor. Prin excelenta folclorice, "pjesmele" si "starinile", asemenea balade stravechi
capata culoare locala, cu variatii firesti de la popor la popor. Viu inca, eposul folcloric din acest
spatiu se face ascultat si astazi, mai cu seama din sfera familiala, cu deosebire la nuntile taranesti
si la alte momente festive, ca sa nu mal vorbim de programele de radio si televiziune.
De aceeasi natura sunt si "bilinele" slavilor de rasarit, ale rusilor. O mai veche clasificare
grupeaza bogatul material in poeme legendare din care citam eroi cunoscuti, ca Ilie Muromet,
Sadko, ce ar apartine stravechii Rusii. Un alt ciclu ar fi cel istoric, in centru caruia sta poema
despre Igor (secolul al XVII-lea si al XVIII-lea). Se mai adauga un ciclu de legende crestine, cu
circulatie universala (Alexandru Machedon, Solomon inteleptul s.a.). in sfarsit, cele mai populare
au fost baladele cobzarilor, care canta lupta poporului impotriva tatarilor, ca si teme cu continut
nuvelistic. Studii mai noi au contribuit la o reprofilare moderna a conceptului despre eposul
focloric.

Din asemena discutii preliminare, nu pot sa lipseasca unele consideratii generale ce privesc tipul
colportorului mereu altul si el, restructurat dupa epoca si spatiu. Vom spune astfel ca de la figura
poetului-cantaret ambulant, "jongleur" sau "Bettelsanger", "jogliar", s-a ajuns in secolul al
XVIII-lea si al XlX-lea, la imaginea "cobzarului" si a "guzlarului", in sud-estul Europei. Acesta
nu mai era un poet cult, format la scolile de pe langa curtile domnesti ori manastiri. El se ridica
din mijlocul maselor prin talent de mare cantaret si versificator. Continuator excelent al vechiului
aed homeric, el "zicea", in functie de dorintele ascultatorilor, insotit de lauta, motive ce
raspundeau unor cerinte istorice. Caci la o recitare in pietele publice, in balciuri (Jahrmarkt),
balada ajunge cantec "de ospete", la nunti si alte petreceri familiale. De aceea eposul eroic din
sud-estul Europei a devenit mai plastic, ajungandu-se la un nou profil compozitional, la o
structura poetica noua a motivului. incat tema universala itineranta, transferata pe seama
spatiului local, capata culoare nationala si virtuozitati poetice inedite. Iar alaturi de asemenea
tematica se nasteau altele tocmai din realitatile nationale. Astfel ca modificarile semnalate mai
sus, s-au produs nu numai in sfera colportorului. Eposul era afectat in insasi esenta lui, in
profilarea unui nou tip de erou. Eroul cavaleresc propriu epocilor de varf ale feudalismului, In
perioade mai noi este reprofilat in sensul unui erou haiducesc, de exemplu. Siegfried sau Roiand
apar in editie noua: in Novac, Corbea, Toma Alimos. Urmarind mai indeaproape materialul
privind variantele sarbesti ale acestui motiv, observam ca mai fiecare varianta incepe in chip
deosebit, marcand, parca, o independenta a cantaretilor fata de schema traditionala. Cu varianta
sarba, cititorii se afla in fata unei versiuni deosebite de celelalte. Aici, mai mult decat in ciclul
vest-bulgar, trece pe primul plan sora si obligatiile fratilor de a-i face traditionala vizita. Rolul
mamei devine cu totul sters, iar cantecul primeste structura unuia de nunta, in care traditiile de
viata familiala se oglindesc in cel mai corect mod.
Rezulta, din analizele versiunilor si a tipurilor de variante, ca balada despre Calatoria fratelui
mort, dezvoltata atat de frecvent in sud-estul Europei, evolueaza catre doua mari cicluri: . elino-
albano-roman, la care trebuie sa adaugam cea mai mare parte din versiunea bulgara nord-estica,
si . sarbo-vest-bulgara.
Cel dintai are in centru ca element determinant, atat blestemul, cat si drama mamei singuratice,
ciclul aducand mult cu cantecele de inmormantare; cel de-al doilea dezvolta o atmosfera de
cantec de nunta, asezand in centru pe sora si drama celei maritate in indepartare, fara ca rudele, si
intai de toate fratii, sa-i poata face vizita traditionala.
Presupunerea lui Karl Krumbacher ca balada despre Fratele mort ar fi luat nastere independent
de alte versiuni pare a fi demna de luat in seama. Tipul germanic, nordic, al Lenorei se
margineste la seria de legende in proza, la scurte povestiri, cunoscute si in spatiul sud-est
european, in care este vorba de iubitul-strigoi ce conduce logodnica pana la mormant si care
dispare o data cu ivirea zorilor. Zisa de guzlari si cobzari, in iarmaroace, la nedei si hramuri, in
marile adunari populare din secolele trecute, legenda Calatoria fratelui mort evolueaza catre o
poezie erotica, catre balada. Tematica legendara ramane doar simplu pretext, pentru ca poetii
anonimi sa aduca, in tesatura anecdoticii, o multime de moravuri si obiceiuri, sa arate o conceptie
de viata a poporului, creand o opera folclorica unica in felul ei.

Din urmarirea intregului material sud-est european se mai poate retine ca spatiul dens populat de
acest motiv este cel al Greciei sudice si insulare (Creta, Chios, Paros etc); ca apoi, urmand liziera
Marii Egee si a Marii Negre, sa se insiruie de-a lungul Dunarii pana la Cazane, ca margelele pe
ata; un alt drum taia Macedonia, Bulgaria. Consideram ca puncte indepartate de centrul de
iradiatie Nasaudul si Maramuresul, ca si vestul Iugoslaviei, spre Bosnia, coasta Dalmatiei, spre
Marea Adriatica.