UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT ŞI SOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

SOCIOLOGIE RURALǍ
Balada populară românească

Studenţi:
Anul IV, SO, Gr.3

Braşov
Aprilie 2008
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

CUPRINS
I. INTRODUCERE……………………………………………………….pg.2
1. Etimologie…………………………………………………………………..pg.3
2. Geneza baladescului………………………………………………………..pg.3
II. BALADA CA GEN FOLCLORIC ROMÂNESC……………………pg.4
1. Problema apariţiei baladei şi a căilor ei de dezvoltare...............................pg.5
2. Problema istoricităţii.....................................................................................pg. 6
3. Condiţii de manifestare a baladei.................................................................pg.10
3.1 Ocazii în care se cântă
3.2 Aportul interpretului şi colectivităţii în realizarea baladei
3.3 Funcţia îndeplinită
4. Clasificare........................................................................................................pg.11
4.1 Balade vitejeşti
4.2 Balade fantastice
4.3 Balade istorice
4.4 Balade familiale
4.5 Balade păstoreşti
5. Analiza elementelor stilistico-structurale.....................................................pg.14
6. Deosebirea de alte forme literare..................................................................pg.15
7. Analiza baladei Constantin Brâncoveanul....................................................pg.16
7.1 Scurt istoric
7.2 Rezumat
7.3 Comentariu literar
7.4 Comentariu sociologic
III. CONCLUZII............................................................................................pg. 23
1. Balada astăzi.................................................................................................. pg.23
2. Importanţa baladei........................................................................................pg. 24
IV. BIBLIOGRAFIE.....................................................................................pg. 25
V. ANEXA - balada Constantin Brâncoveanul...........................................pg.26

1
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

BALADA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ

I. INTRODUCERE

Folcloristica românească a acordat încă de la începuturile sale atenţia cuvenită

epicii noastre populare care reprezintă o importantă valoare prin „oglindirea realistă şi
evocarea pitorească a vieţii, a moravurilor, năzuinţelor si luptei maselor populare de-a
lungul istoriei”1.
Folclorul a fost descoperit în secolele XVIII şi XIX de către oamenii de ştiinţă. O
categorie folclorică mult discutată este balada. Aceasta a atras mult atenţia culegătorilor
şi iubitorilor de folclor.
Balada reprezintă o mare importanţă în manifestările spirituale ale poporului român.
„Balada este cântecul povestitor de ascultare, cântec prin excelenţă eroic şi amplu,
despre acţiuni vitejesti sau senzationale cu personaje în desfaşurarea vie a unui subiect
adecvat”2.
„Noi zicem cântece iar nu versuri, nu poezii, pentru ca poporul nostru, toată poezia a
carei temă corespunde simţului sş imaginaţiunii lui care adică e scoasă din din inima lui,
trebuie să o cânte, iar altminterea nici că o primeşte, o dă uitărei” 3( citat după V.
Alecsandri)
„ Balada se cântă,sau mai bine, se zice. Zicerea aceasta e o recitare melodică. Putem
spune că partea de cântec întovărăşeşte partea de poezie, o recheamă în minte – căci altfel
omul nu e în stare de a da nimic – o întretine, şi călăuzind pe zicător, o adauge si o
preschimbă însă, prin căldura creatoare care-l cuprinde pe acesta încetul cu încetul”.4
„Cântecul bătrânesc sau balada este cântecul epic şi lirico-narativ cu caracter eroico-
dramatic si senzaţonal, cu tematica şi subiecte care izvorăsc din apropierea basmului
eroico-fantastic şi din domeniul vieţii profesionale, familiale şi de fiecare zi, deprins a fi
1
Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964
2
idem, Pg.36
3
Folcloristica română – evoluţie, curente, metode – Gheorghe Vrabie, Ed. Pentru Literatura, 1968, pg. 45
4
Toma Alimoş Balade populare româneşti, Vol I - Al. I. Amzulecu, Ed. Pentru literatură, 1967, pg. XIX

2
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

cântat prin tradiţie multiseculară în stilul specific al recitativului popular poeticomuzical

în cadrul prilejurilor celor mai obişnuite de adunare şi petrecere populară. El a luat fiinţă
din trecutul cel mai îndepărtat al poporului şi al limbii române şi a evoluat o dată cu
istoria poporului capătând către veacul al XVI-lea forma şi stilul clasic folcloric în care a
ajuns a fi cules şi publicat din secolul al XIX-lea”5
„Baladele sunt arii vechi ale cărora cuvinte totdeauna amintesc vreun suvenir sau
vreun roman de amor. Ţăranii de la munte, carii sunt aevăraţii barzi români, cântă aceste
balade cu un glas plângător foarte lin, cu un mouvement de muzica cu totul regulat,
stăruind asupra notelor de cântec şi iuţind pe cele fantastice. Ei ştiu să deie acestor arii o
espresie de întristare visătoare, un efect extaordinar”. ( Melodiile româneşti, în România
literară, nr. 9, 27 februarie 1855, reprodus în V. Alecsandri, Opere, IV, Ed. Minerva,
1974, p. 394)

1. Etimologie
Termenul de “baladă” provine din latinescul ballo ( -are) care are sensul de a dansa;
corespondentul în limba franceză al cuvântului românesc este „ballade”.
Termenul de „baladă” a fost folosit prima oară de către V. Alecsandri pentru
denumirea eposului românesc. Poporul însă ştie chiar şi astăzi cântecele sale epice drept
„cântece bătrânesti”, „haiduceşti”, sau „voiniceşti”. Termenul popular subliniază
caracterul vechi şi eroic al cântecului nostru epic decât cel liric ( ballata, ballad, ballade).
Cu excepţia cântecului Iancu Jancu, balada populară românească nu are nici o legătură cu
dansul, fiind exclusiv un cântec vechi şi amplu, de ascultare.. de aceea sunt puţini
cântareţii din popor care folosesc termenul de „baladă”.

2. Geneza baladescului
În Evul Mediu balada era o poezie epică cu formă fixă cântată în timpul unui dans. Ea
are rădăcini în imaginarul străvechii culturi a indoeuropenililor ( stratul simbolic- zeităţi,
idealuri intividuale; substratul mentalului colectic – acţiune, conflicte puternice, întâlniri
tragice).

5
Toma Alimoş Balade populare româneşti, Vol I - Al. I. Amzulecu, Ed. Pentru literatură, 1967, pg.XV

3
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

În Germania, baladele au la origine cântece eroice. Vechile romances spaniole se

crede ca ar proveni din epică şi din cronici. Baladele scandinaviene ar fi creaţii ale epocii
cavalereşti.
Balada este cultivată de trubaduri ( poeţi francezi care compuneau în Franţa de Sud,
truveri ( poeţi care copuneau în Franţa de nord, de meinesänger-ii din Germania, de barzii
scoţieni şi în general de rapsozii din întreaga Europă medievală.
În cultura română cântecele eroice, de glorificare a faptelor de arme, la curţile
domneşti, au fost semnalate în trecut de carturarii C. Cantacuzino, D. Cantemir. Primul
care se ocupă serios de baladele populare, numindu-le Cântece Bătrâneşti este V.
Alexandri ( împreună cu Alecu Russo).
G.Coşbuc le numeşte mai degrabă rapsodii şi constată că acestea au un fond în parte
mitic şi în parte tradiţional-istoric.
Balada aparţine eposului european; ea “cunoaşte un puternic reviriment în secolele
XVIII-XIX printre scritori preromantici şi romantici: Bürger, Schiller, Byron, hugo,
Musset, Puşkin, Alecsandri, bolintineanu, etc dar şi printre post-romantici: Wilde,
Kipling, Coşbuc, Şt. O. Iosif, Topîrceanu, Radu Stanca, etc”6.

II. BALADA CA GEN FOLCLORIC ROMÂNESC. VALOAREA SA

IDEOGRAFICĂ ŞI ARTISTICĂ

Cea dintâi publicaţie din folclorul nostru este colecţia de Balade adunate şi
îndreptate de V. Alecsandri. O importanţă deosebită în cercetarea creaţiei populare epice
romneşti o reprezinta arhiva Institutului de folclor din Bucureşti, care cuprinde peste
3000 de piese culese, cea mai mare parte însoţite de documente sonore.
Clasici ai literaturii noastre precum şi alte personalităţi ale ştiinţei şi culturii
romneşti şi-au adus aportul şi şi-au spus cuvântul asupra conţinutului, formarea, căilor de
evoluare al repertoriului epicii noastre tradiţionale: V. Alecsandri, Alecu Russo, N.
Bălcescu, Al. Odobescu, B.P. Haşdeu, N. Iorga, etc; cu toate acestea nu există încă o
sistematizare bibliografică a „izvoarelor” baladei.

6
Balada cultă – antologie comentată – CARTEA ŞCOLARULUI GRǍBIT, Institutul European, 2003,
pg.6

4
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

După cum am amintit şi mai sus, s-au facut numeroase cercetări şi culegeri de
balade ( cercetări speciale întreprinse îndeosebi în zona de câmpie a Olteniei şi
Munteniei, între anii 1951-1962, urmate de înregistrare în studioul Institutului de folclor
al celor mai valoroşi deţionători de balade). Anumite teme se bucură de cercetări
monografice: Mioriţa, Meşterul Manole, Gerul, Voica.

1. Problema apariţiei baladei şi a căilor ei de dezvoltare

Creaţii populare asemănătoare baladei se află şi la popoarele vecine şi mai ales la

bulgari, sârbi, ucrainieni; cercetări comparate arată însa că, dicolo de unele fireşti
asemănări datorate influenţelor reciproce, „cântecele bătrâneşti sunt profund originale şi
specifice geniului creator al poporului nostru”7.
N. Iorga consideră balada un „împrumut de la vecinii sârbi prin guzlarii pripăşiţi
la curţile voievozilor români”. Tot el crede că balada s-a născut în jur de secolul al XVI-
lea, în cadrul curţii feudale. Cercetări mai noi sugerează că aceasta ar fi apărut cu mult
înainte de secolul XVI. „ apariţa eposului românesc îşi are rădăcinile în cele mai
îndepărtate condiţii istorice de viaţă proprii poporului nostru. Influenţa guzlarilor şi a
epicii sud-dunărene nu poate fi decât un factor ulterior şi secundar în dezvoltarea şi
deplina înflorire a cântecului nostru bătrânesc î cursul epocii feudale”8.
Cercetătorul sovietic V.I. Propp afirmă: “subiectele cele mai vechi ale eposului
privesc peţitul sau căutarea nevestei şi lupta pentru ea. Printre cele mai vechi sunt şi
subiectele despre lupta împotriva a tot felul de monştri, în special a balaurului”9.
Balada se dezvoltă în sânul maselor largi populare („...precum mă încredinţai eu
însumi şi auzii de ajuns cu propriile mele urechi în toate adunările acelor popoare...căci
poporul de jos se desfătează peste măsura ascultând...”)
„Dincolo de contactele tematice şi de împrumuturile de subiecte şi motive, de
asimilarea unor inflexiuni muzicale străine, ce dau baladei un colorit aparte, poporul

7
Balade populare românesti ( cântece bătrâneşti) - Al. I. Amzulecu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988,
apud cf. Adrian Fochi – Coordonate sud-est europene alebaladei populare româneşti, Bucureşti, Ed.
Academei Republicii Socialiste România, 1975
8
Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964, pg.33
9
idem, pg.34

5
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

nostru şi-a creat în cursul multor veacuri cântecul sau bătrânesc specific,care a atins o
deplina înflorire între veacurile al XVI-lea şi al XIX-lea10”.
„Literatura populară românească s-a dezvoltat în consecinţă, atât în mijlocul
tărănimii, cât şi la curtea boierească[...] balada a fost cultivată şi gustată mai cu seamă în
curţile boiereşti”11.
„Balada occidentală are, ca şi balada românescă, caracter de curte. Balada
românească însă e de sursă autentic populară, „zisă” la curte de oameni din popor”12
Balada occidentală , în schimb e în mare măsură de origine cultă.
Printre temele importante ale folclorului românesc se află:
1. cosmogonia
2. nasterea şi cresterea omului
3. viaţa de toate zilele
4. casa omului
5. îndeletnicirile omului
6. portul si împodobirea
7. jocul si cântecul
8. rânduiala dragostei
9. tradiţii şi legende
10. taina puterii
11. lumea şi pământul, vieţuitoarele şi lucrurile
12. rânduiala morţii
13. de la încântare la decântare
14. umorul popular

2. Problema istoricităţii

Legatura cântecului bătrânesc cu istoria a fost una dintre problemele

fundamentale ale baladei.
În Cuvânt preliminar despre izvoarele istoriei românilor, Nicolae Bălcescu
afirmă cu putere istoricitatea, căutând în creaţiile populare „fapte generale şi „ideile şi
sentimentele veacului”. N. Bălcescu: „ poeziile populare sunt un mare izvor istoric. Într-
însele afăm nu numai fapte generale, dar ele intră şi în viaţa privată, ne zugrăvesc
obiceiurile şi ne arată ideile şi sentimentele veacului”.
10
Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964, pg.42
11
idem, apud. I.C. Chiţimia, Poezia populară nativă. Balada, în studii şi cercetări de istrie şi folclor, VI
(1957), nr. 3-4, pg. 614-615
12
idem, apud. I.C. Chiţimia, Poezia populară nativă. Balada, în studii şi cercetări de istrie şi folclor, VI
(1957), nr. 3-4, pg.616

6
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

V.M. Jirmunski concluzionează: „ eposul reprezintă trecutul istoric al poporului

pe scara idealizării eroice şi întruchipează într-o formulă poetică înţelegerea şi aprecierea
dată de popor trecutului său”.
A merge la izvoarele artei populare este o problemă importantă pentru cercetatori.
Totuşi s-a reuşit evidentierea unor exemple de reminescenţe arhitepale folclorice şi
etnografice:
 Din stravechiul cult litic-ritual al meteoriţilor:
Soare tată soare,
Scoate boala din picioare,
Din cap, din inimă, din piept ec.
Şi dac-a sta
Şi n-a vrea,
Cu pietre din cer în cap i-i da,
Cu fulger o vei despica
Si-n pamant o vei băga etc.

 Din străvechiul cult al fierului:

Cum pe fier nu-l doare

Arsura cea mare
Şi prinde chip după dorinţă,
Aşa să-l scapi de suferinţă
Pe N. Care s-a schimbat
Din om sănătos în om suliţat,
Să fie ca fierul
Ce-i unacu cerul,
Că din el coboară,
Fără aripi zboară,
Iar pe N. Nimica nu-l doboară.

 Reminescenţe rituale străvechi şamanice:

Vin cei mai mari stăpâni,

Cu sute de mâni;
Vin cei ce văd înainte
Din locurile cele mai sfinte,
În mâni cu topoare, slăbiciunea s-o omoare;
În mâni cu ciocane, s-o dezbată din ciolane.
Vo, marilor, stăpânilor,
Veghetorilor, văzătorilor, suraţilor, bărbaţilor,
Nu-l lăsaţi pe N. Să moară,
Daruiţi-i putere viioară
Lăsaţi-l nevătămat etc.

 Din timpurile străvechi, când străbunii se înfrăţiseră cu munţii şi codrii:

Sub poale de codru verde

O zare de foc se vede:
Zarea-n veci nu-i potolită

7
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

Ş-i de oameni prejmuită...

Lume multă, necăjită,
Viaţa-n codru şi-o petrece
Şi frige-n ţapă-un berbece...

 Balada soarelui şi al lunii păstrează elemente din cultul astral:

Soare, soar, mândrul soare
A plecat să se însoare.
Dar cu cine să se-nchine?
Cu mândruţa care vine.
Dar lui nu-i este mândruţândruţa care vine.
Dar lui nu-i este mândruţă,
ci-i a lui scumpă soruţa etc.

 Balada Iovan Iorgovan păstrează evidente reminiscenţe folclorice, legate de Băile

Herculane, cunoscute de pe vremea tracilor:
... Dacă o scăpa
pe mândruţa sa
de şarpele mare,
o lua călare
şi mergea s-o scalde
în apele calde,
să se lecuiască,
în veci să trăiască.
Şi cum se ălda,
Ea se curăţa,
De venin scapa
Şi se-nzdrăvenea etc.

 Balada Mioriţa are şi a elemente străvechi care cuprind concepţia despre moarte,
închipuindu-şi-o ca pe Mireasa lumii, deci aşa cum o vedeau şi traco-dacii. La
acest eveniment participau astrele, întregul cosmos:
Iar tu de omor
Sa nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
c-o mândra crăiasă,
a lumii mireasă;
că la nunta mea,
a căzut o stea etc.

 Balada Balaurul pastrează amintirea stravechilor megalozauri:

Balaur cu solzii verzi,

Nici să-l vezi, nici să-l visezi,
Care-n trupuşor de fată
Înghiţise dintr-o dată...

( dar vine un viteaz de ortoman, doboară balaurul, scoate fata, o duce la stână şi o scalda-n lapte,
curaţind-o de venin. Tot arhetipal este si leacul folosit contra otravirii!

8
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

 Despre străvechea „trântă” a străbunilor avem alte date precise. Încercarea

puterilor se făcea astfel:
Ei de brâie se-apucau
Si la uptă se luau,
Când în loc mi se-nvârteau,
Când în sus se opinteau.
Nici unul nu dovedea,
Jos nici unul nu cădea,
Lupta-ntruna că ţinea
De la rasărit de soare
Până la amiaza mare...

 păstoritul, viaţa la stână, făţia omului cu câinele, credinciosul paznic al turmei

sunt cuprinse în cântecul bătrânesc Dolca:
Dolca mea, Dolcuţă fa,
Furii laba ţi-au ranit,
Când la dânşii ai sărit...
înainte să apuci
Şi să furi drept sa mă duci,
Pe urmele oilor,
Prin pajiştea florilor etc.

 Ceva despre dragoste, cum s-a pastrat din străvechime şi a trecut în Pravila lui
Vaile Lupu:
”A unsprezecea pricină, ce mai micşorează judeţul certarea celui vinovat, este dragostea: de vreme ce
dragostea se aseamănă cu beţia, aşişderea şi cu nebunia, şi mai vârtos este şi mai rea chinuire decât
acelea decât toate; drept aceea s-au făcut această pravilă”
Este clar ca dragostea avea circumstanţe atenuante, moştenite din vechime, fiind
cunoscute manifestărtile ei.

 În graiul de tote zilele au ramas expresii arhitepale ( ce cuprind rânduieli

străvechi): obiceiul ( legea) pămantului, aşa-i dat şi aşa-i lăsat, aşa s-a pomenit de
când lumea, aşa-i datina din băbăluc etc.
Aşa este dat ca omul să se nască şi sa trăiască, dar să repsecte normele de convieţuire
păstrate din străvechime: omenia, cinstea, ospitalitatea, întrajutorarea, comportarea
paşnica, respectarea batrânilor, părinţilor, străbunilor şi mai ales a legii pământului. Aşa
este dat ca omul sa moară, împlinindu-şi sau neîmplinindu-şi menirea pe pământ şi să se
supuna rânduielilor care, fără prea mare deosebire, sunt identice la toate popoarele
indoeuropene.
Se pot găsi arhetipuri pe tot parcursul vieţii omului: arhetipuri ale naşterii, nupţiale,
funerare, dar si arhetipuri străvechi legate de viaţa de zi cu zi. ( băutura, mâncarea,

9
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

munca, somnul, visele). Pe temelia acestor arhetipuri devenite datini ale străbunilor noştri
se înalţă viaţa noastră.

3. Condiţii de manifestare a baladei

3.1 Ocaziile în care se cântă

Balada se cântă la petreceri, logodne, nunţi, cumetrii, hramuri, târguri, la clăci, la
cârciumi şi hanuri. În Oltenia şi Muntenia s-a păstrat obiceiul mesei mari de Duminică
( după nuntă) unde se cântă patru-cinci balade ( ex: Letinul bogat sau cântecul nunului
cântat la masa mare, Moşneag bătrân sau cântecul socrului cântat luni, spre sfârsitul
petrecerii de nuntă)

3.2 Aportul interpretului şi al colectivităţii în realizarea genului

Balada este cerută de cineva dintre meseni, numai în cazuri rare ea este intonantă
din proprie iniţiativă de lăutar. Deci execuţia ei presupune întotdeauna un public
cunscător al repertoriului.
Balada se execută solo. Câteodata ţăranii folosesc în interpretare vechile
instrumente de suflat ( fluier, cimpoi, instrumente cu coardă: ioara, cobză, ţambal etc) şi
câteodată sunt acompaniaţi de taraf.
Balada, fiind un gen declamator, se cântă de obicei în faţa unui public, avându-şi
semnificaţia în cadrul vieţii colective. Interpreţii sunt tărani şi lăutari, de cele ma imulte
ori bărbaţi. Astazi lăutarii sunt cei mai fracvenţi purtători ai cântecului bătrânesc şi tot ei
au contribuit în decusul timpului la păstrarea, dezvoltarea şi circlaţia genului.

3.3 Locul ocupat de baladă în viaţa folclorică

Cântecul epic se învaţă mai greu datorită dimensiunii şi caracterului accentuat de
improvizaţie, într-o formă libera care presupune îneapărat cunoşterea stilului. De aceea
interpreţii de balade trebuie să posede memorie bună, uşurinţă de improvizatie, dictie,
voce bună, talent dramatic, ţinută scenică.

10
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

Balada se învaţă în special în familie pe cale orală, de la alţi lăutari sau ţărani.
Trebuie învăţată melodia, apoi textul.
Există două tipuri de cântare a baladei:
 tipul epic, narativ
 tipul liric

3.4 Funcţia îndeplinită

Balada clasică se mai găseste în zone precum Oltenia, Muntenia, mai puţin în anat
si Dobrogea, din ce în ce mai puţin în Moldova, fiind aproape cu totul disparută în
Ardeal.
„Jumatatea de sud a ţării se dovedeşte a fi aria teritorială din care au putut fi
culese cele mai numeroase şi mai remarcabile variante ale c6ntecului bătrânesc”. „ În
Banat până în preajma celui de-al doilea razboi mondial, dar îndeosebi în Oltenia şi
Muntenia, mai puţin în Dobrogea şi în sudul Moldovei, până în zilele noastre mai pot fi
înca găsiţi cântareţi ţărani. Şi îndeosebi lăutari, care stăpânesc repertorii mai mult sau mai
puţin bogate ( până la 40 de tipuri de subiecte, la unii interpreţi din câmpia dunăreana a
Olteniei şi Munteniei)”.13
Balada are rol moralizator şi de transmitere a datinilor şi obiceiurilor.

4. Clasificare

4.1 Baladele vitejeşti (haiduceşti, despre cotropitori şi despre hoţomani)

Baladele haiduceşti ocupă un loc central în ansamblul repertoriului nostru epic (De
exemplu Ţănislav si Badiu, Banul, Marcu, Copilul roman, Tătarii şi robii, Şerb sărac
etc).
. Ele reflectă lupta de clasă şi dezvăluie aspecte specifice ale relaţiilor sociale în
condiţiile istorice ale feudalitaţii si ale începutului epocii capitaliste. Baladele ne dau o
descriere pitorească a cetelor în năvalnica luptă de clasă (măreţia imaginii artistice a
haiducului se amplifică prin puterea hiperbolei epice) :
Cincizeci voinici că strângea,
Cinzeci, măre, fără cinci,
Tot voinici
D-ai Oltului,
13
Balade populare românesti ( cântece bătrâneşti) - Al. I. Amzulecu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988, pg. 10

11
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

Cum îi place
Codrului,
Cum nu-i vine
Câmpului:
Lungi
De mână,
Tari de vână,
Toţi porniţi pentru pricină;
Lungi în coate,
Lati în spate,
Cu hanghere ferecate;

„Conţinutul baladelor haiduceşti atestă însuşi procesul creşterii conştiinţei de clasă a

maselor populare. De aceea baladele haiduceşti reprezintă una dintre cele mai înalte
culmi pe care se ridică creaţia artistică a poporului”.14

4.2 Balada mistico-superstiţioasă ( sau fantastică)

Ex: Balada Trei lebede (trei zile sfinte ale săptămânii), Ion Botezătorul ( Sfânta Vineri).
Este de remarcat numărul neînsemnat al baladelor de acest fel, aflându-se probabil
de multe vreme pe cale de dispariţie, fiind sezizate numai în câmpia Olteniei. Rolul activ
pe care l-a jucat biserica în creaţia baladei se simte. De exemplu, într-o străveche baladă
cu continut legendar se dă o explicaţie mistică referitor la apariţia soarelui şi a lunii prin
pedeapsa divină care a oprit căsătoria Soarelui cu sora lui. O altă descriere este cea a
raiului şi iadului, prin care Adam şi Eva îl plimbă pe soare pentru a-l înspăimânta de
suferinţele îndurate de păcătoşi pe pământ.
Elemente mistico-religioase apar şi în cazul baladei viteazului Bâcu sau Pătru
Haiducul, în care eroul luptă cu busuiocul şi cu apa sfinţită:
Căldăruşa-n mână lua,
Un fir de busuioc găsea,
În uşa bisericii ieşea,
Cu busuiocul începea
În toate părţile a arunca
Şi pe tătari că-i stropea...15
Tot ca elemente mistice şi superstiţioase sunt prezentate şi boli precum ciuma sau
holera (denumite popular „baba ciuma cea păgână” sau ca o „cloanţă”) , fiind explicate
ca pedepse dumnezeieşti.

14
Balade populare românesti ( cântece bătrâneşti) - Al. I. Amzulecu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988, Pg. 18
15
Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964, apud N. Păsculescu – Literatură
populară românească, Bucureşti, 1910, pg.221

12
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

Trimisă de Dumnezeu
Ca să ia şi bun, şi rău!...16

Fabulosul şi miraculosul sunt împletite din mituri şi credinţe străvechi ( Trei Lebede,
Ion Boezătorul, Mizil-Crai, Fata de frânc, Letinu bogat, Broasca roasca, Gruicea)
Balada conturează cu pregnanţă figura eroului pozitiv care e întruchipat fără
defecte, fiind ca o chintesenţă a celor mai alese calitaţi ale poporului:
Tănizlav copilul
‚Cinge barba cu brâul
Şi mustăţi în varvaric,
Cum stă bine la voinic;
Le suceşte, le-mpleteşte,
După cap le răsuceşte,
Le-mpleteşte după cap,
Cum stă bine la dănac;
Cu mustăţi în toate părţi,
Ca vrejul de castraveţi...
( descrierea lui Iovan Iorgovan)

4.3 Balade istorice ( sau despre curtea feudală)

Balada istorică ocupă un loc aparte Ea s-a dezvoltat paralel cu cântecul eroic, dar,
spre deosebire de acesta şi de balada haiduceasca, infatiseaza un numar restrans de teme,
din realitatea istorică, relatănd evenimente cu caracter senzaţional: moartea naprasnică a
unor domnitori sau a altor personalităţi istorice, urmările unor cataclisme (incendii) sau
ale unor boli devastatoare (ciuma, holera).
Datorita tematicii sale, balada istorica sau cantecul istoric „se menţine in limitele
relatării simple, fiind străbătut numai de fiorul sentimental primar (groaza, mila,
deznădejde) pe care însuşi evenimentul il produce".
Balade autentic istorice sunt cele referitoare la anumite personalităţi marcante din
istoria poporului nostru, aşa cum este şi cea intitulată Constantin Brancovanu, după
colecţia realizată de Vasile Alecsandri.

4.4 Balade familiale

Reprezintă viaţa de zi cu zi (conflicte, munca, dragostea) dintre îndrăgostiţi,
respective membrii familiei ( Brumarul, Logodnicii nefericiţi, Ghiţă Cătănuţă etc) .

16
Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964, apud N. Păsculescu – Literatură
populară românească, Bucureşti, 1910, apud T. Pamfile- Cântece de ţară, Bucureşti, 1913, pg.37

13
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

4.5 Balade păstoreşti

De exemplu Mioriţa, Oaia năzdrăvană, Ciobanul etc. acestea reprezintă viaţa
pastorască românească cu tradiţii şi obiceiuri româneşti.

5. Analiză a elementelor stilistico-structurale ale baladei

- Balada este o specie a genului epic

- Are caracter social: este zisă pentru a fi ascultată şi urmărită de alţii
- Are calităţi de conţinut, de formă
- E nevoie de subliniere a caracterelor şi faptelor din acţiunea expusă ( deci
amplificarea prin diverse procedee este o necesitate şi o însuşire fundamentala a
alcatuirii epice)
- E importantă calitatea interpretativă a celui care „zice”, este îmbinat versul cu
melodia pentru a pune în lumină alcatuirea şi dezvoltarea epică a cântecului
batrânesc („ Vom înţelege de ce o baladă preluată exclusiv ca text literar, oricâte
calitaţi ar întruni ea, nu poate înfăţişa niciodată măsura deplină a realităţii sale
artistice, fiind văduvită de „zicerea” colorată a melosului”17)
- Există anumite formule de bază pe langă atâtea impovizaţii. Folosind aceste
formule, cântăretul poate recompune oricând o acţiune dată. De exemplu sunt
folosite binecunoscute elemente descriptive şi narative ( în momentele dramatice
ale acţiunii)
Foaie verde ş-o lalea,
Îmi umbla, mare, umbla,
Umbla turcii tot d-aiurea,
D-aiurea prin plaiurea.
Ei de cine-mi întreba?

- Sunt folosite formule exterioare cadrului acţiunii epice propiu-zise cu rol de

introducere sau de încheiere
Io mă-nchin cu cântecul
Ca codrul cu freamătul

- Ceea ce favorizează improvizaţia, adică ceea ce umple spaţiuldintre formulele

oarecum fixe este pe lângă forma muzicală şi uşurinţa rimei epice populare
(predomină monorimele cu forme consonante prin terminaţie)
17
Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964, pg.25

14
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

- Un procedeu de bază al amplificării construcţiei îl constituie repetiţia

Stapâne, stăpâne,
Stăpâne, jupâne,
Drag stăpân al meu...

- Folosirea pronumelui relativ

Cine-a cunoscut,
Cine-a mai vazut,
Cine-a auzit,
Cine-a pomenit...

- Folosirea rimei interne care aduce o variaţie ritmică

Una tace
Alta-i place;
Una-l mişca,
Alta-l pişcă;
Una cu vin îl stropeşte,
Alta din buze-i zâmbeşte;
Una bea si chiuieste,
Alta stă de mi-i vorbeste
Şi-i tot spune,şi-i tot zice...

- Folosirea cumulului de epitete atribuit aceluiaşi substantiv

Oiţă, oiţă,
Oiţă plăviţă,
Oiţă bălană,
Cu lână bârsană...

- Folosirea hiperbolei subliniază conţinutul eroic al baladei. De exemplu

zugrăvirea caricatural-hiperbolică a cotropitorului:
Deliul
Tătarului,
Călare p-un pui de leu,
Cu ochii-n cap ca de zmeu,
Cu cealmaua
Capului
Cât rotila
Plugului,
Cu gura cât beldia,
Cu trupul cât butia,
Deşte ca resteiele,
Mâini ca putineile...

- Balada are ca trăsătură importantă concentrarea naraţiunii în zona punctului

culminant.

15
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

6. Deosebiri de alte forme literare

Dintre celelalte genuri ale folclorului românesc, balada are legături mai strânse cu
colindul ( prin caracter narativ), basmul ( prin afinităţi stilistico-structurale, elementele
fabuloase şi miraculoase, procedeul repetiţiilor, eroi mitici si fabuloşi ca balauri, zmei,
zâne, ) şi cântecul propiu-zis ( prin lirică).
Exista însă câteva caracteristici ce diferenţiază balada de restul genurilor
folclorice:
- Spre deosebire de cântecele istorice, baladele ( istorice) cultivă mai ales
evenimentul local şi îl prezintă sub forma unor aproximări.
- Spre deosebire de poemele epice, baladele sunt mai scurte, stilul este mai simpu,
se evită amănuntele
- Spre deosebire de poezia orăşenească, ele sunt creaţii anonime şi colective
- Spre deosebire de colinde, nu au caracter religios

7. Analiza baladei Constantin Brâncoveanu

7.1 Scurt istoric:

Constantin Brăncovanul a domnit 26 ani în Ţara Românească şi a fost ucis de
turci în 15 august 1714 la vârsta de 60 ani. Şincai scrie în Cronica românilor că odată cu
Brâncovanul au pierit patru feciori ai lui cărora el le-a grăit astfel în ora morţii: ,,Iată,
toate avuţiile şi orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Staţi tare şi
bărbăteşte, dragii mei! să nu băgaţi seamă de moarte. Priviţi la Hristos, mântuitorul
nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit. Credeţi tare întru aceasta
şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa voastră pentru viaţa şi lumea aceasta..."
etc. ,,Apoi, adaugă Şincai, aceste zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi
ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, şi mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin
Brâncovanu, şi aruncară trupurile în mare: şi creştini, dup-aceea, aftându-le, le-au
astruncat la Patriarhie."

16
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

7.2 Rezumat:
Fiind o baladă şi, implicit, o opera eroică, autorul anonim relatează unele
întâmplări
prezentate în mod gradat şi se constituie în momente ale subiectului:
7.2.1 Expoziţiunea
Balada începe exprimând hotărârea sultanului de a-l ucide pe domnitorul român
pentru faptul că este : „Boier vechi şi domn creştin” şi că strânge averi multe.
„De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
Şi de moarte-l hotăra”.

7.2.2 Intriga
Brâncoveanu şi copiii săi sunt luaţi şi închiş într-un turn al paşei aflat la Istanbul
„Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul în turnul mare
Ce se-nalţă lânga mare...”

7.2.3 Desfăşurarea acţiunii

Conflictul apare atunci când paşa îi cere lui Brâncoveanu sa renunţe la „legea
creştinească” „şi te dă pe cea turcească”.
„- Constantite Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Las legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească.”

Domnitorul român refuză, fiindu-i astfel ucişi pe rând cei 3 fii. După fiecare
moarte
„Brâncoveanul greu ofta
Şi cu lacrimi cuvânta:
„Doamne fie voia ta!”

7.2.4 Punctul culminant

Acţiunea atinge punctul culminant în momentul în care, nemaiputând îndura şi
interioriza durerea, domnitorul işi manifestă direct întreaga ură faţă de turci. Ofensaţi de
curajul voievodului român, turcii îl ucid batjocorindu-l.
„- Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câni!
Trei coconi ce am avut

17
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

Pe tustrei mi i-aţi pierdut!

Dar-ar domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii la vânt,
Să n-aveţi loc de-ngropat,
Nici copii de sărutat!”

7.2.5 Deznodământul
„Să ştiţi c-au murit creştin
Brâncoveanul Constantin!”

7.3 Comentariu literar

Balada populă istorică este o creaţie epică orală, alcatuită din versuri, cu o acţiune
simplă şi un număr redus de personaje, în care sunt relatate fapte deosebite din trecut,
savârsite de personaje cu însuşiri ieşite din comun şi prezentate, de obicei, în antiteză.
Creaţia populară Constantin Brancovanul întruneşte toate aceste note definitorii,
având, în primul rând, un autor anonim şi figurând, cu această variantă, în colecţia de
poezii populare a lui Vasile Alecsandri.
Ea este o balada istorică deoarece prezintă un fapt istoric senzational -uciderea
domnitorului român şi a celor patru fii ai săi de către turci, la 15 august 1714.
Ca orice baladă, înfaţişează, aşadar, un fapt deosebit din trecut, iar sentimentele
de admiraţie ale autorului anonim faţă de domnitorul român sunt exprimate în mod
indirect, prin intermediul acţiunii şi al comportării personajelor.
Pe lângă acţiunea simplă, lineară, şi numărul personajelor este redus, ca în orice
baladă populară. Exista astfel doua personaje individuale principale prezentate în antiteză
— Constantin Brancoveanul şi sultanul turcilor, iar celelalte - feciorii domnitorului şi
turcii - au doar menirea de a determina desfăşurarea acţiunii şi de a o motiva. Personajele
principale au însuşiri ieşite din comun şi sunt prezentate în opoziţie.
Astfel, Constantin Brancoveanul uimeşte prin tăria de caracter, prin demnitatea sa, prin
curajul şi credinţa nestrămutată, fiind capabilă se sacrifice pe sine şi pe fiii săi, decât să-şi
trădeze propriile convingeri. În schimb, sultanul este de o răutate diabolică, este un tiran
de o cruzime feroce, nu ştie ce este mila şi omenia.
Sub aspect narativ, se observă că acţiunea este prezentată gradat, ascendent,
începand cu atmosferaă a curţii domneşti, ca apoi acţiunea să se precipite în momentul

18
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

prinderii domnitorului şi a fiilor săi. Ea creşte treptat, culminând cu uciderea ultimului

fecior şi izbucnirea lui Brâncoveanu, ca, apoi, moartea domnitorului să constituie
deznodamantul ării.
Modul de expunere predominant este naraţiunea, dar acesteia i se adaugă dialogul,
menit să pună în evidenţă atitudinea şi sentimentele personajelor, fiind când afectuos şi
delicat, când aluziv, ori tensionat, vulcanic, plin de ură şi disperare.
Fiind o operă populară, şi anume o baladă istorică, nu lipsesc modalităţile
exprimării orale concretizate prin prezenţa interjectiilor („alelei", „alei"), a cuvintelor în
vocativ („Talharii, paganii", „feciori de caini" etc), a construcţiilor interogative şi
exclamative („Turci, lifta rea!", „De-ti cunosti tu pielea ta?") şi a diminutivelor
(„copilas", „fecioras" etc). Sunt prezente şi unele figuri de stil, dar sunt puţine la număr:
epitete („faăa blondă", „vorbe viclene" etc), metafore de provenienăa populară („câini
turbaţi", „lifta rea") sau comparaţii („Să vă ştergeţi pre pamânt/Cum se sterg norii de
vânt").
Atât în derularea întâmplărilor, cât şi în comportarea protagoniştilor lipseste elementul
fabulos, dar el este înlocuit de elementul senzaţional, accentul căzând pe acesta şi pe
trăirile personajelor. Acestea sunt puţine la număr şi prezentate în antiteză, apartenenţa
întamplărilor la trecut, caracterul epic al operei, prezenţa naratorului şi a acţiunii
constituite în subiect literar, folosirea expresiilor repetitive de mijloc:
„Brâncoveanul greu ofta
Şi cu lacrimi cuvânta:
„Doamne fie voia ta!”,

precum şi existenţa unor elemente de comunicare orală sunt trăsături specifice baladei
populare pe care le ilustreaza cu prisosinţă şi opera literară Constantin Brancovanul.

7.4 Comentariu sociologic

Am ales să comentez balada Constanin Brâncoveanul deoarece domnitorul
Constantin Brâncoveanu a fost si încă este un personaj reprezentativ pentru poporul
român. În plus, tema religioasă a baladei este şi ea reprezentativă pentru poporul nostru.
Constantin Brâncoveanu este descris de către autorul anonim înca din expoziţiune
ca fiind „boier vechi şi domn creştin”, din punct de vedere moral el este harnic („de averi
ce tot strângea”), blând ( faţa blândă”, credincios „ la icoane se-nchina”, e un tata iubitor

19
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

(„ cunoni iubiţi”); din punct de vedere fizic el este descris ca având „barba albă” – albul
este simbolul puritaţii, iar faptul ca avea barbă albă este şi un semn al vârstei sale
înaintate, dar şi al înţelepciunii; el are un ritual de dimineată de om îngrijit, se scoală, se
spală pe faţa blândă, îşi piaptănă barba, apoi se închină, ritual ce îl pregăteşte de fapt
pentru purificarea sufletească prin rugăciune. Modul cum se îngrijeşte de fizicul şi
sufletul său relevă de fapt frumuseţea sa interioară.
Brâncovanul se scula,
Faţa blândă el spăla.
Barba albă-şi peiptăna,
La icoane se-nchina,

Constantin Brancoveanu este descris într-o lumină favorabilă, în ciuda acuzaţiilor

aduse de sultan asupra sa. Este denumit „ghiaur hain” care ar însemna o persoană care pe
lânga fatul că e de altă credinţă faţă de cea mahomedană, este şi trădătoare. Apoi explică
de ce este trădătoare: că apus la cale să facă din Ţara Românească o ţară suverană a bătut
bani de aur fără consimţământul sultanului (independenţa faţă de Imperiul Otoman), iar
faptul că este „boier vechi”, dovedeşte că deşi boier de mult timp nu s-a lăsat influenţat
de către curtea otomană şi de beneficiile ce le putea avea de pe urma colaborării cu
aceasta.
,,Brâncovene Constantin,
Boier vechi, ghiaur18 hain19!
Adevăr e c-ai chitit20
Pân-a nu fi mazilit21,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Că de mult ce eşti avut,
Bani de aur ai bătut
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!"
Brâncoveanu îl înfruntă pe sultan prin cuvintele următoare ( care relevă
demnitate, mândrie, credinţă) :
18
GHIAÚR, ghiauri, s.m. Denumire dispreţuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât
cea mahomedană. – Din tc. Gâvur
19
HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur,
necredincios. – Din tc. hain.
20
CHITÍ1, chitesc, vb. IV. (Pop.) 1. A pune la cale; a plănui. 2. Tranz. A potrivi, a aranja, a rândui bine. –
Din scr. kititi.
21
mazili, V. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui
dintr-o funcţie pe cineva. ♦ Fig. (rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

20
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

,,De-am fost bun, rău la domnie,

Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pe pământ,
Cată-acum de vezi ce sânt!"

Sultanul îi cere lepădarea de credinţa românească şi adoptarea pe cea

mahomedană, însă tăria de caracter a românului îl scoate din sărite şi mai tare:
,,Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească."
,,Facă Dumnezeu ce-a vrea!
Chiar pe toţi de ne-ţi tăia,
Nu mă las de legea mea!"

Faptul că domitorul român a dovedit în timpul domniei sale că este un om

chibzuit ( a strâns averi) , a vrut să scoată Ţara Românească de sub suzeranitatea
otomană, invidia faţă de tăria de caracter pe care Constantin Brâncoveanu şi fiii săi o
arată în refuzul de a renunţa la credinţă creştină îl fac pe sultan să se răzbune din invidie
ucigând toţii „coconii iubiţi” chiar în faţa părintelui.
După ce le era tăiat capul copiilor, Brâncoveanu spunea „ Doamne, fie voia ta!”.
Când a venit rândul ultimului copil de a fi ucis, sultanul îi mai cere o dată ( minunându-se
şi el de demnitatea domnitorului român):
,,Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Trei cuconi tu ai avut,
Din trei doi ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas.
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!"

Domnitorul însă răspunde ( si sultanului, dar încurajează şi pe fiul său):

,,Mare-i Domnul-Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu...
Taci, drăguţă, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta
Că tu ceru-i căpăta!"

21
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

După atâta suferinţă îndurată de un tată la moartea fiilor săi, Brâncoveanu nu mai
rezistă şi îi blesteamă pe turci:
Şi turbând apoi striga:
„- Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câni!
Trei coconi ce am avut
Pe tustrei mi i-aţi pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii la vânt,
Să n-aveţi loc de-ngropat,
Nici copii de sărutat!”

Apoi, îndurând chinuri grele din partea turcilor, căci suferinţa nu îi este curmată
pur şi simplu prin moarte, ci urmează moarte princhinuri psihice şi fizice, el mai găseşte
totuşi putere de a concluziona tot într-o formă creştinească:
Câni turbaţi, turci, liftă22 rea !
„Să ştiţi c-au murit creştin
Brâncoveanul Constantin!”

Faptul că se aminteşte pe tot parcursul naraţiunii de Dumnezeu şi de creştinitate

(cum se trezeşte dimineaţa se închină la icoane, „De-am fost bun, rău la domnie,/
Dumnezeu singur o ştie", ,,Facă Dumnezeu ce-a vrea! /Chiar pe toţi de ne-ţi tăia, /Nu mă
las de legea mea!", „Doamne! Fie-n voia ta!”, ,,Mare-i Domnul-Dumnezeu! /Creştin bun
m-am născut eu, /Creştin bun a muri vreu...”, “Dar-ar Domnul Dumnezeu /Să fie pe
gândul meu”, „Să ştiţi c-au murit creştin /Brâncoveanul Constantin!”), dovedeşte
caracterul creştin adânc înrădăcinat al poporului român ( caracter ce nici măcar frica de
moarte nu o poate înlătura). Acest lucru dovedeşte faptul că manifestările spirituale
(religioase mai ales) existau încă din vechi timpuri pe teritoriul patriei noastre.
Constantin Brâncoveanu este un model pozitiv pentru poporul român, şi mai ales
este reprezantantul poporului român prin următoarele calităţi: blândeţe, îngrijire trupească
şi spirituală, îndârjire, vitejie, mândrie şi demnitate, patriotism şi mai presus de toate
credinţa în Dumnezeu pe care atâtea popoare asupritoare nu au putut să o schimbe. Fiii
omorâţi de către turci pot fi de fapt toţii fiii ţării ( poporul român) care sunt supuşi
conducatorului şi acceptă moartea în locul trecerii la mahomedanism, urmând altfel
22
LÍFTĂ, lifte, s.f. 1. Termen injurios dat în trecut de românii ortodocşi popoarelor de altă religie; p.
ext. termen de ocară dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rău, câinos sau, p. ext. pentru un
animal rău. – Din sl. Litva „Lituania“.

22
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

modelul pe care îl au ( aici Constantin Brâncoveanu). Deci când este vorba de propria
credinţă religioasă, la români, frica nu învinge moartea, mandria creştiă este mai presus
decât orice.
Chiar şi astăzi putem observa rolul hotărâtor pe care il are biserica creştină în
societatea românească, precum şi marea credinţă pe care o au românii în Dumnezeu.
Suntem încă o societate cu adânci rădăcini spirituale religioase, iar această apiritualitate
va dăinui încă multe veacuri de acum încolo.

III. CONCLUZII

1. Balada astăzi
Se observă o diferenţă între condiţiile de viaţă şi mentalitatea poporului român din
prezent cu cele de acum 400 de ani când, călător prin Ţările Româneşti, polonezul M.
Strykowsky bserva: „ acest glorios şi antic obicei se păstrează până astăzi..., în Muntenia,
în Transilvania, în Moldova, ... precum mă încredinţai eu însumi şi auzii de ajuns cu
propriile mele urechi în toate adunările acelor popoare... unde faptele oamenilor renumiţi
sunt celebrate prin cântec, cu acompaniamentul viorilor, alăutelor, cobzelor şi arfelor,
căci poporul de jos se desfăşoară peste măsură ascultând marile vitejii ale principilor şi
ale voinicilor”.23
„Astăzi, adevărate cântece bătrâneşti sunt cu mult mai rar şi mai greu de surprins,
chiar de către culegători experimentaţi. Evoluţia adâncă a mentalităţii oamenilor,
cântăreti si ascultători, în funcţie de continua schimbare şi primenire a mediului şi a
condiţiilor de viaţă socială şi individuală, precum şi a nivelului cultural, formează cauza
cea mai de seamă pentru treptata părăsire şi uitare a cântecelor bătrâneşti în însuşi
circuitul folcloric viu”.24

2. Importanţa baladei

23
Balade populare românesti ( cântece bătrâneşti) - Al. I. Amzulecu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1988, pg. 11
24
idem apud B.P. Haşdeu – Arhiva istorică a României, II ( 1885), pg. 11

23
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

Profilul spiritual al unui popor se poate defini cu exactitate din producţiile sale
folclorice. Ele arată sensibilitatea celor care le-au produs.
Folclorul cuprinde toate manifestările poporului nostru, constituind o adevarată
enciclopedie a spiritualitaţii românesti. O încercare de a descrie aceasta spiritualitate:
românul iubeşte animalele si natura; dragostea lui se sublimează în dor; dragostea şi
durerea şi-o pune în doină; înţelepciunea în proverbe şi zicători, ghicitori, snoave si
glume; umorul sau este sanătos, fără răutate, ironia se exercită numai asupra celor răi,
leneşi, proşti, etc; darurile lui bogate se ecprimă în povesti si basme, în balade şi în
cantece haiduceşti toate exprimând dorinţa unui neam din stravechime pentru libertate şi
neatârnare.
Folclorul nu trebuie să aibă niciodată motiv de învrăjbire între naţionalităţi. El
este universal şi totodată naţional. Întotdeauna s-a observat o complementaritate între
produsele folclorice ale lumii.
Folcloristica românească a acordat încă de la începuturile sale atenţia cuvenită
epicii noastre populare care reprezintă o importantă valoare prin „oglindirea realistă şi
evocarea pitorească a vieţii, a moravurilor, năzuinţelor si luptei maselor populare de-a
lungul istoriei”25.
„Prin valoarea deosebintă a conţinutului de idei şi sentimente ca şi prin
frumuseţea şi complexitatea formei poetico-muzicale, cântecele epice alcătuiesc unul
dintre cele mai însemnate capitole ale patrimoniului nostru folcloric.”26
Rolul etic-moralizator al baladei apare în temele sale despre: forţele orbitoare ale
naturii, cotropitori, poziţiile confuze în cadrul luptei de clasă, curajul eroic, dragostea de
patrie, optimism şi încredere în biruinţa finală, mentalitaţi înapoiate, împotrivire la
trădare şi laşitate.
Prin urmare balada prezintă consecinţele istoric-obiective ale condiţiilor de viaţă,
economice, sociale şi culturale ale maselor populare.

25
Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964
26
Toma Alimoş Balade populare româneşti, Vol I - Al. I. Amzulecu, Ed. Pentru literatură, 1967, pg.V de la
Prefaţă

24
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

M. Braun observă că „sarcina principală a acestei poezii este să educe, sa dezvolte

şi să mentină „ spiritul eroic” în acel sens deosebit în care el a fost înţeles în societatea
patriarhală care a creat această poezie”27.

IV. BIBLIOGRAFIE

1. Al. I. Amzulecu - Toma Alimoş Balade populare româneşti, Vol I - Ed. Pentru
literatură, 1967
2. Al. I. Amzulecu - Balade populare românesti ( cântece bătrâneşti) , Ed. Minerva,
Bucureşti, 1988
3. Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964
4. CARTEA ŞCOLARULUI GRǍBIT -Balada cultă – antologie comentată ,
Institutul European, 2003
5. Ctin Mohanu - Balade populare româneşti ( cântece bătrânesti) – Antologie,
glosar, bibliografie selectivă şi aprecieri , Ed. David Litera, Bucureşti – 1997
6. Gheorghe Vrabie- Folcloristica română – evoluţie, curente, metode, Ed. Pentru
Literatura, 1968
7. Petru Rezuş -Cuminţenia pământului-Contribuţii la arhetipologia folclorică
românească, Ed. Grai şi suflet-Cultura Naţională, Bucureşti, 2003

27
Balade populare româneşti – Vol. 1, Editura pentru literatură, 1964

25
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

V. ANEXA 1 – Constantin Brâncovanul

poezie populară culeasă de

Vasile Alecsandri

Brâncovanul Constantin

Boier vechi şi domn creştin,

De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
Şi de moarte-l hotăra,
Căci vizirul îl pâra.
Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui de viaţă,
Brâncovanul se scula,
Faţa blândă el spăla.
Barba albă-şi peiptăna,
La icoane se-nchina,
Pe fereastră-apoi căta
Şi amar se spăimânta!
,,Dragii mei, cuconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat
Cu-ieniceri, cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!"
Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă iuruşea,
Pe tuspatru mi-i prindeau
Şi-i duceau de-i închideau
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăcea,
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.
,,Brâncovene Constantin,
Boier vechi, ghiaur hain!
Adevăr e c-ai chitit
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Că de mult ce eşti avut,
Bani de aur ai bătut
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!"
,,De-am fost bun, rău la domnie,
Dumnezeu singur o ştie;

26
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

De-am fost mare pe pământ,

Cată-acum de vezi ce sânt!"
,,Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească."
,,Facă Dumnezeu ce-a vrea!
Chiar pe toţi de ne-ţi tăia,
Nu mă las de legea mea!"
Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor.
Doi gelaţi veneau curând,
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau,
Din cuconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos,
Şi-l puneau pe scaun jos,
Şi cât pala repezea,
Capul iute-i reteza!
Brâncovanul greu ofta
Şi din gură cuvânta:
,,Doamne! fie-n voia ta!"
Cei gelaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl puneau
Şi capul îi răpuneau!
Brâncovanul greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
,,Doamne! fie-n voia ta!"
Sultanul se minuna:
Şi cu mila se-ngâna
,,Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Trei cuconi tu ai avut,
Din trei doi ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas.
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!"
,,Mare-i Domnul-Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu...
Taci, drăguţă, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta
Că tu ceru-i căpăta!"
Imbrohorul se-ncrunta,
Gelaţii se nainta
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatei fecioraş,
La pământ îl aruncau
Şi zilele-i ridicau.

27
PANAIT IULIA, An. IV, SO Balada populară românească

Brâncovanul greu ofta

Şi cu lacrimi cuvânta:
,,Doamne! fie-n voia ta!"
Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga
,,Alelei! tâlhari păgâni!
Alei! voi feciori de câini!
Trei cuconi ce am avut,
Pe tustrei mi i-aţi pierdut,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Să fie pe gândul meu
Să vă ştergeţi pe pământ
Cum se şterg norii la vânt,
Să n-aveţi loc de-ngropat,
Nici copii de sărutat!"
Turcii crunt se oţereau
Şi pe dânsul tăbărau,
Haine mândre-i le rupeau,
Trupu-i de piele jupeau,
Pielea cu paie-o umpleau,
Prin noroi o tăvăleau,
Şi de-un paltin o legau
Şi râzând aşa strigau:
,,Brâncovene Constantin,
Ghiaur vechi, ghiaur hain!
Cască ochi-a te uita
De-ti cunoşti tu pielea ta?"
,,Câini turbaţi, turci, liftă rea!
De-ţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncovanul Constantin!"

28