Studierea temelor si motivelor liricii eminesciene releva aceleasi "nemargini de

gandire" pe care le gasim pretutindeni in creatia Poetului etern; impresionanta

este nu atat diversitatea, cat, mai ales, profunzimea lor, cugetul strabatand d
incolo de limitele mintii omenesti.
Marile geneze si naruiri cosmice
O parte insemnata a creatiei eminesciene este strabatuta de fiorul cosmogonic. D
ezvoltand motivul cosmogonic in poezii ca: "Rugaciunea unui dac" sau "Scrisoarea
I", autorul se intoarce la samburele de intuneric din care s-a nascut lumea.
Aparuta la 1 februarie 1881, "Scrisoarea I " este un poem filosofic in care se i
ntretaie mai multe teme: destinul geniului in raport cu lumea, finitudinea umana
ca dat existential relatia dintre macrocosmos si microcosmos, nasterea si moart
ea Universului. Episodul cosmogonic cuprinde versurile 39-86 ale poemului si a f
ost inspirat din izvoare celebre: "Imnul Creatiei" din vechea scriere indiana "R
ig -Vedd", "Poemul naturii" de Lucretiu.
Peste acestea se suprapun insa elementele proprii gandirii eminesciene: aparitia
planetelor din noaptea precosmica se datoreaza vointei de a trai (despre care v
orbea filosoful Schopenhauer); iesirea din pacea adanca a Increatului universal
a constituit o eroare si va conduce, dupa mii de veacuri, la surparea Universulu
i in linistea dintai; principiul creator si ordonator al lumii este cantul (in i
postaza de muzica siderala ); proiectati pe fundalul imensitatii cosmice, oameni
i devin intrupari marunte si efemere, traitori pe o planeta supusa degradarii si
mortii.
Perpetua izvorare a lumilor din Haos este infatisata ca spectacol cosmic si in p
artea a IlI-a a marelui poem "Luceafarul. induplecat de rugamintea frumoasei pam
antence, de a deveni muritor, Luceafarul strabate, in zbor invers, infinitul cel
est, intorcandu-se la origini si reeditand istoria Creatiei.
Acestei teme ii sunt subsumate urmatoarele motive: muzica celesta, lumea stelara
, "fortuna labilis".
Stralucirea si surparea marilor imperii este evocata in vastul poem "Memento mor
i!" al carui subtitlu ("Panorama desertaciunilor") aminteste de cuvintele Eclezi
astului. Pentru a le motiva, poetul intoarce uriasa roata a istoriei pana in ant
ichitate, reinviind imaginile pline de stralucire ale unor mari state: Babilonul
, Egiptul, Grecia, Roma.
Concluzia este ca, din toate maririle n-au mai ramas decat amintirea si ruinele.
Salvarea ar putea-o constitui intoarcerea la mit: episodul consacrat Daciei, con
fera acestei tari aureola unui spatiu etern, in care zeii coboara prin "poarta s
olara", sacralizandu-1.
Motive: al zadarniciei, "fortuna labilis".
Timpul istoric este evocat intr-o seama de proiecte dramatice ("Musatin si codru
l, "Bogdan -Dragos") ca si in partea I a cunoscutului poem "Scrisoarea III; in u
ltimul, tema timpului se realizeaza prin antiteza trecut / prezent ca si cand vr
emea insasi s-ar fi naruit (asemenea Universului ori marilor imperii). Simbolul
timpului eroic este Mircea Cel Batran - personaj de epopee si de mit, ale carui
dimensiuni cresc in episodul bataliei, devenind aproape fabuloase.
Ca personaj arhetipal Mircea ii reprezinta pe toti Aparatorii din veac, este sim
bolul neinfrangerii poporului roman. Motive: al "copacului, "al luptei", "al jer
tfei".
Conceptia eminesciana asupra poeziei si asupra menirii creatorului este exprimat
a in: "Epigonii , "Scrisoarea II", "Criticilor mei" s.a.. In primele doua dintre
poemele mentionate, cunoscutul mit al ingerului cazut se particularizeaza in de
stinul creatorului: alungat din "varsta de aur" a poeziei, intr-un veac "de fier
", poetul va purta amprentele acestuia: "Toate-s praf... Lumea-i cum este ...Si
ca dansa suntem noi." {"Epigonii"). Daca in lirica eminesciana de tinerete (nutr
ita din idealurile pasoptiste), I. Heliade Radulescu reprezinta ipostaza poetulu
i - profet, iar A. Muresanu pe cea orfica, "Scrisoarea II este o meditatie amara
pe tema creatorului onest, intr-o lume de mizerie morala:
"Daea tu stiai problema astei vieti cu care lupt Ai vedea ca am cuvinte pana chi
ar sa o fi rupt".
In "Scrisoarea V" neinteles de femeia pe care daimonul sau o cere spre a o fauri
, poetul este nefericit, pentru ca i se refuza Creatia care l-ar fi pus in conso
nanta cu Universul.
Pierzand astfel "dulcea muzica de sfere" pe care ar fi auzit-o prin iubire, rjoe
tul se transforma intr-un Orfeu dezamagit, al carui cantec s-a stins; cazut in l
umea tuturor tradarilor, el devine un Hyperion chemat de "setea linistii eterne"
.
Natura si iubirea sunt inseparabile in lirica eminesciana; dragostea este o ip
ostaza a puritatii mitice, armonie restituita spiritului, ca patrie ideala; si,
pentru ca aceasta sa fie deplina, natura eminesciana este un spatiu feeric strab
atut de sclipiri diamantine si sugestii muzicale.
In poeziile scrise pana in 1876 ("Dorinta","Lacul", "Sara pe deal\ "Floare albas
tra"), natura este un spatiu magic cu adancimi de vecie: clipa iubirii este plas
ata intr-o "sara", cand scaderea luminii si nasterea stelelor constituie o etern
repetata Geneza; cei doi tineri indragostiti, devin astfel perechea primordiala
, investita cu puritatea inceputurilor.
Motive: cadrul nocturn, luna, lacul, teiul, multimea florala, floarea albastra.
Satira la adresa lumii contemporane este reprezentata de partea a II-a a fieca
reia dintre cele cinci "Scrisori" de poezia "Ai nostri tineri ..."
In toate, creatorul "cazut" din timpul mitic al "zilelor de aur" in nimicnicia p
rezentului, gaseste o lume marunta si rizibila: spectacolul politic este un carn
aval al mastilor, iubirea a devenit instinct de perpetuare a speciei, iar lupta
vointelor individuale este inutila, deoarece soarta este oarba.
Satira eminesciana prezinta cateva caracteristici:
Se realizeaza prin antiteza cu un timp auroral;
Este dura (la adresa politicienilor) melancolica (la adresa destinului uman) si
elegiac - acuzatoare (la adresa femeii incapabile sa inteleaga itibirea inalta).
Motive: varsta de aur, varsta de fier, ingerul cazut.
Mitologia si folclorul ("Strigoii", "Povestea Dochiei si ursitorile", "Ce te l
egeni ...", "Revedere", "Calin (file din poveste)", "Luceafarul").
Aici, ca si in alte creatii, demonul si titanul, Orfeu si Lucifer, Eros si Thana
tos s.a. apar in diverse ipostaze.
Dintre cele patru mari mituri romanesti (mentionate de Calinescu), mitul Zburato
rului este prelucrat in doua mari poeme: "Calin ..." si "Luceafarul"). in ambele
, o fiinta eterna coboara pe pamant, din dragoste pentru o muritoare; in ambele,
aceasta din urma este pamanteanca si zana, avand un dublu regim temporal.
Finalurile sunt insa deosebite: in "Calin ...", prin nunta se realizeaza unitate
a (perechea), iar fata de crai (impodobita cu florile albastre ale nemuririi), t
inde spre eternizare; in "Luceafarul" incapabila sa ajunga in lumea eternelor st
ele, zana se va transforma intr-un "chip de lui" alunecand spre uman.
Poezia filosofica ("Oda (in metru antic)", "Glossa", "Luceafarul") are ca tema
centrala destinul geniului. Alcatuit din doua contrarii (nefericirea si eterniza
rea), acest destin este deosebit de acela al omului comun; de aici singuratatea
existentiala a celui care a invatat "a muri" ("Oda ..."), ataraxia stoica ("Glos
sa"), suferinta convertita in inalta seninatate ("Luceafarul").