TEME SI MOTIVE EMINESCIENE

Mihai Eminescu(1850-1889) este cel mai mare reprezentant al romantismului

romanesc si cel din urma mare poet romantic european(in ordine cronologica).
Eminescu a facut parte din seria de scriitori care au dat stralucire acestui curent: V.
Hugo, Byron, Shelley, Lamartine si altii. Opera sa cuprinde teme, motive si atitudini ce
tin de marea literatura a lumii:

Creator pentru care poezia nu este un exercitiu exterior , ci un mod profund de

existenta, M Eminescu a lasat posteritatii o opera diversa, care cuprinde poezii, teatru,
publicistica si traduceri.Poeziile au la baza mai multe teme si motive de larga inspiratie
istorica, filosofica si sociala.

Marile teme ale creatiei eminesciene au fost analizate de G. Calinescu in Opera

lui Mihai Eminescu, lucrare in cinci volume, aparuta intre anii 1934-1936.

Ele se clasifica in trei mari coordonate, care reprezinta in acelasi timp si sursele de
inspiratie ale creatiei eminesciene:istoria, natura si folclorul.P e langa acestea m ai
intalnim si alte teme abordate de eminescu in opera sa, precum cosmogonia, iubirea si
tema geniului.

1. Cosmogonia

Aceasta tema trateaza nasterea si stingerea universului, avand ca motive luceferii,

stelele, luna si zborul prin spatial sidelar.Tema este ilustrata indeosebi in "Scrisoarea
I" , prin cugetarea batranului dascal la soarta universului, la modul in care a luat
nastere si la felul in care se va stinge.Cosmosul mai este tratat de Eminescu in poemul
"Luceafarul" in "Rugaciunea unui dac" si in poemul postum intitulat
"Genaia".

"Scrisoarea I", "Luceafarul" si "Rugaciunea unui dac" sunt cateva din lucrarile care
au ca tema "Facerea si desfacerea", denumire data de George Calinescu. Unul din
motivele cuprinse de aceasta tema este proportia gigantica a spatiului si timpului
universal. Acest motiv reprezinta viziunea romantica eminesciana a Cosmosului in
antiteza cu fiinta umana neinsemnata si muritoare; aceasta viziune mai cuprinde si
evolutia Cosmosului(situata intre cele doua capete: geneza si stingerea), armonia
nascuta din rotirea astrilor si perspectiva mitologica.

"Scrisoarea I" este lucrarea reprezentativa acestei teme, fiind alcatuita dintr-o
cosmogonie cuprinsa in doua cugetari: una pe tema destinului uman si una pe tema
soartei geniului.

In prima parte a textului(versurile 1 -28) ne este prezentat un cadru romantic, la vreme

de seara, unde lumina enigmatica a lunii se imprastie peste o lume vana, nascuta dintr-
un vis al Nefiintei. Aceasta priveliste din natura scoate la iveala mai multe ipostaze ale
fiintei umane, dintre care retinem doar doua:

"Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac,

Cand la ziua cea de maine abia cugeta un sarac.

Desi trepte osedite le-au iesit din urna sortii,

Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii"

In alta parte a poemului, Eminescu ii prezinta pe oameni ca fiind "umbre pe panza

vremii", care se metamorfozeaza in "mii de coji" si in "nume trecatoare" duse de timp;
trecatoare este si gloria, umilul om sarac si regele cel puternic fiind uniti de acelasi
destin, care cuprinde tot ceea ce se afla sub patina vremii: "geniul mortii". Nimeni si
nimic nu poate sta in calea acestui destin: nici Timpul(care va deveni eternitate moarta),
nici Universul(care candva nu va mai exista) si nici geniul(care traieste drama unei minti
ingradite de timpul prea scurt al vietii umane); intregul poem este strabatut de ideea
romantica a succesiunii generatiilor, a evolutiei si a mortii universale.

A II-a secventa(versurile 29-38) este dominata de imaginea romantica a "batranului

dascal" , reprezentand geniul. Aici se afla in antiteza: infatisarea umila cu gandirea
savantului, "disparut din cercul ideilor, in lumea contemporana, tristetea celui care vede
mizeria vietii; toate acestea se incadreaza in romantism.

Elemente romantice gasim si in episodul cosmogonic(versurile 39-86).

Viziunea mitologica a nasterii Universului; timpul anterior nasterii celei dintai planete
coincide cu "A fost odata." al basmelor. Tot la mitologie face referire si imaginea
titanului intunecat, cu sugestii in care Fiinta, Nefiinta si Nepatrunsul apar ca niste zeitati,
iar pacea intruchipata ce stapanea Haosul "pare a fi un dragon mitic", dupa spusele lui
George Calinescu.

Viziunea gigantica a Cosmosului in care rotirea lenta a planetelor creeaza impresia de

armonie.

Proiectarea omului pe fundalul eternitatii; acest fragment este situat intre episodul
nasterii Universului si cel al stingerii(versurile 61 -74). Personajele sunt caracterizate cu
ajutorul antitezei romantice: oamenii sunt "muste de-o zi" ce traiesc pe o planeta
minuscula.

Viziunea stingerii Universului este prezentata in ultima parte a poemului(versurile 75

-86); spaima creata de moartea Universului face ca planetele sa inghete si ca timpul sa
devina vesnicie prin trecere in nefiinta.

2. Istoria
 Tema istoriei o pune doua mari motive: pe de o parte, marile civilizatii, privind
succesiunea generatiilor , stingerea stramosilor gloriosi si nasterea unor urmasi corupti ,
si pe de alta parte istoria nationala care la o scara redusa trateaza aceeasi antiteza
trecut-prezent, stramosi-urmasi.

Aceste motive sunt intalnite la Eminescu in urmatoarele creatii:"Imparat si

proletar",Memento mori", Epigonii, Scrisoarea III.Toate aceste creatii se axeaza pe
ideea incompatibilitatii totale dintre maretia trecutului si decaderea prezentului.

Alte motive specific acestei teme si intalnite in creatiile sus-mentionate sunt

patriotismul(Scrisoarea III :"Si de aceea tot ce misca in tara asta raul,ramuri/Mi-e prieten
numa mie iara tie dusman este/Dusmanit vei fi de toate fara a prinde chiar de veste/N-
avem osti dara iubirea de mosie e un zid/ Care nu se infioreaza de-a ta faima
Baiazid"),inechitatea sociala si societatea corupta:

"Iara noi ?noi epigonii?Simtiri reci harfe zdrobite

Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane ,urate.

In noi totul e spoiala totu-i lustru fara baza;

Voi credeati in scrisul vostru,noi nu credem in nimic;

Imparat si proletar:Spuneti-mi ce ii dreptatea?cei tari se ingridira

Cu averea si marirea in cercul lor de legi;

Prin bunuri ce furara in veci vezi cum conspira

Contra celor ce dansii la lucru-I osandira

Si le subjuga munca vieti lor intrgi")

("Epigonii")

Autorul lucrarii istorice "Memento mori!", dorea sa traverseze toata evolutia omenirii, cu
ajutorul unui pas gigantic, din antichitate si pana la Comuna din Paris(1871).
Uriesenismul acestei viziuni apare o data cu filozofia zadarniciei cu tenta elegiaca, ce
se intensifica la finalul poemului "Imparat si proletar"( despre care Calinescu spune ca
ar fi o "derivatie" din "Memento mori!"): eforturile omului, nascute din dorinta de trai,
sunt in zadar, pentru ca viata nu este decat un vis al Nefiintei: "Caci vis al mortii eterne
e viata lumii-ntregi".
Intoarcerea la timpul mitic ar putea fi salvarea despre care vorbea tribunul-proletar in
prima parte a poemului: "vremile aurite/ Ce mitele albastre ni le soptesc adesea".

Aceasta este cea de a III-a tema romantica eminesciana, lucrarea ce-i corespunde fiind
"Scrisoarea III". Cel dintai motiv al acestei teme este visul. La fel ca si Cosmosul, care
s-a nascut dintr-un vis al Neantului, a luat viata si imensul stat otoman: dintr-un vis al
primului sultan; istoria marelui popor turc reprezinta doar implinirea visului.

Romantica mai este si antiteza care atinge nivelul modelului primordial repetabil: intre
Cuceritor(Baiazid) si Aparator(Mircea cel Batran), intre armata transformata in "pleava"
si cea devenita "potop ce prapadeste", intre perioada intemeierii si cea a surparii.

Imaginea aproape fabuloasa a voievodului este de asemenea un motiv romantic. In

momentul luptei Mircea capata proportiile unui erou.

Elementele naturii participa si ele la acest eveniment. Dunarea(care devine si ea un

personaj ce ineaca "spumegand" oastea dusmana), codrul(care ascunde "mii de capete
pletoase" ca niste clone ale lui Mircea) si "raul -ramul" sunt simboluri ale naturii vesnic
vii.

3. Iubirea

Aceasta tema are in centru femeia care imbraca la eminescu mai multe
ipostaze:femeia-inger,femeia-demon,femeia-misterioasa,o permanenta
enigma.Indiferent de ipostaza in care este surprinsa , femeia reperezinta partenera prin
care eul lyric realizeaza idila intr-un cadru natural adecvat.Spatiul natural este in deplina
concordant cu stadiul relatiei amoroase:naturi luxuriante, cu motive specific
eminesciene(teiul, lacul ,teiul inflorit, salcamul,codrul) alcatuiesc un cadru ocrotitor
pentru perechea ce isi impartaseste sentimentele;iubirea trecuta este ilustrata printr-o
natura cu elemente specific elegiace:S-a dus amorul ,De cate ori, iubito, Pe langa plopii
fara sot.Totodata in aceste poezii spatial natural , vegetal, este inlocuit de cel citadin ,
ca marca a deteriorarii sentimentului de iubire.

Iubirea impartasita este intalnita in poezii precum : "Floare albastra","Lacul",

"Dorinta", "Sara pe deal".

In poeziile lui Eminescu iubirea este un vis, un ideal mereu neimplinit; diferenta
dintre cele doua perioade de creatie ale poetului este ca in prima parte natura aparea
ca un spatiu feeric, elementele acesteia constituind motive romantice: codrul(spatiu
magic si plin de mister), teiul(arbore sfant care ii imbraca pe tineri cu vesmantul
nevinovatiei), lacul(element lamartinean al visului de iubire), luna si multimea de flori.

Daca citim poeziile inchinate dragostei, remarcam ca Eminescu reface destinul

Luceafarului; el traieste visul unei iubiri pamantene mereu neimplinite:

"Dar nu vine.singuratic
In zadar suspin si sufar

Langa lacul cel albastru

Incarcat cu flori de nufar."

("Lacul")

"Pe langa plopii fara sot

Adesea am trecut;

Ma cunosteau vecinii toti

Tu nu m-ai cunoscut"

("Pe langa plopii fara sot")

Un alt motiv este neintelegerea de care da dovada femeia ce i-a oferit maretia
eternizarii. Iubita este si ea o fata de imparat, pe care poetul o apara de scurgerea
timpului si o pune in lumina Genezei. Dar pe masura ce visul de iubire se stinge, iubita
se pierde in negurii uitarii, in mit:

"Caci astazi, daca mai ascult

Nimicurile -aceste,

Imi pare-o veche, de demult

Poveste."

4.Natura

Una din temele abordate cu precadere de Eminescu in creatia sa este natura ,natura ,
conturata sub doua ipostaze:marile imensitati spatiale(reprezentate de mare si cer), la
care se opun padurile salbatice, codrul si teiul .

Natura cosmic prezinta motive :luan , stelele si luceferii , intalnite toate in poeziile care
abordeaza nasterea universului:Scrisoarea I ,Luceafarul.

Natura terestra apare in poeziile de dragoste prezentand motive specific eminesciene

:teiul in floare, codrul,plopii , floarea albastra,marea, lacul (Pe langa plopii fara
sot,Lacul, Dorinta.)Aceasta din urma poezie im pletest cele doua teme natura si iubirea
ilustrand chemarea erotica a barbatului, invitarea iubitei intr-un cadru natural mitic:

"Vino-n codru la izvorul

Care tremura pe prund

Unde prispa cea de brazed

Pleci plecate o ascund

..........

Adormind de armonia

Codrului batut de ganduri

Flori de tei deasupra noastra

Or sa cada randuri-randuri"

Detasat de tema iubirii , fara a mai fi raporatat la ea, natura este ilustrata individual si
independent Icreatii in care reprezinta nostalgia poetului pentru cadrul copilariei sale:

Fiind baiet paduri cutreieram

Si ma culcam ades langa izvor

Iar bratul drept sub cap eu mil puneam

S-aud cum apa suna incetisor

("Fiind baiet paduri cutreieram")

Tot dorul copilului Eminescu dupa cadrul natal natural al ipotestiului este regasit in
versurile:

"O ramai ,ramai la mine,

Te iubesc ata de mult!

Ale tale doruri toate

Numa eu stiu sa le-ascult

...........
 Astazi chiar de mas intoarce

A-ntelege n-o mai pot.

Unde esti copilarie ,

Cu padurea ta cu tot"

( "O, ramai." )

Dragostea poetului pemtru natura il determina pe acesta sa doreasca sa fie

inmormantat in mijlocului cadrului natural:

"Mai am un singur dor

In linistea serii

Sa ma lasati sa mor,

La marginea marii.

Sa-mi fie somnul lin

Si codrul aproape

P-entinsele ape

Sa ma un cer senin"

( "Mai am un singur dor")

Acelasi testament poetic se regaseste si in variantele : "De-oi adormi"," Nu voi mormant

bogat", "Iar cand voi fi pamant".

4. Folclorul

Se incadreaza si el in totalitatea temelor romantice, iar Eminescu sub doua aspect:pe

de o parte ca si culegator de folclor , preluand direct anumite creatii de unde le-a auzit ,
in peregrinarile sale prin tara iar pe de alta parte stilizand sau transformand aceste
opere .Ajunge astfel la mai multe variante:

basmul Fata in gradina de aur devine Luceafarul , iar poemul Calin Nebunul capata
versiunea finala a creatiei Calin (File din poveste )
 Multe dintre poeziile in care abordeaza tema naturii (Revedere, Ce te legeni, La
mijloc de codru des ) au si ele la baza creatii populare culese personal de Eminescu in
momentele in care era peregrine prin tara:

-Codrule ,codrutule ,

Ce mia faci dragutule

Ca de cand nu ne-am vazut

Multa vreme a trecut

(Revedere)

La mijloc de codru des

Toate pasarile ies

Din huceag de alunis

La voiosul luminis"

(La mijloc de codru.)

-Ce te legeni codrule

Fara ploaie ,fara vant

Cu crengile la pamant?

-De ce nu m-as legana

Daca trece vremea mea !

(Ce te legeni)

Renarcam ca toate cele trei opere au ca ssubiect codrul, motiv des intalnit in creatia
eminesciana , marturisind dragostea poetului manifestata in timp si niciodata uitata
pentru cadrul natal al Ipotestiului.

Poemele "Calin(file din poveste)" si "Luceafarul" au la baza mitul Zburatorului. Cele

doua poeme au elemente comune: dragostea nefireasca dintre o pamanteanca si o
fiinta nemuritoare se termina in vis si este proiectata in basm; fata isi cheama iubitul pe
pamant(dar singura care se supune dorintei acestuia -"Iar tu sa-mi fii mireasa" -este fata
de crai -"Calin."). Numai in poemul "Calin(file din poveste)"are loc nunta ca mijloc de
integrare in armonia cosmica; faptul ca arborii capata stralucire argintie datorita luminii
lunii, iarba care "pare de omat" si albastrul florilor inzestreaza nunta cu acea puritate
caracteristica inceputurilor.

In "Luceafarul", "preafrumoasa fata" isi cauta un alt iubit(care sa-i semene), dar la
final poetul o salveaza, asezand perechea umana in lumina nasterii Universului:

"Caci este sara-n asfintit

Si noaptea o sa-nceapa

Rasare luna linistit

Si tremurand in apa"

5. Destinul geniului.

Geniul este prezent in patru ipostaze :omul superior prin inteligenta,

profund nefericit de conditiile in care este nevoit satraiasca (batranul dascal

din Scrisoarea I),Creatorul sau Demiurgul (forta cosmica ce a dat nastere Universului :
Luceafarul), fiinta care nu se supune mortii biologice (Hyperion din Luceafarul) si
demonul ca forta a raului (in "Inger si demon).

In toate poemele, geniul este o fiinta fara de stea, o forma de manifestare a

divinitatii supreme unice, deoarece Demiurgul l-a creat inaintea lumii. Originea sa
deosebita aseaza geniul deasupra lumii, a framantarilor ei si a timpului.

Aceasta tema romantica a liricii eminesciene este intalnita si in poezia "Oda",in care
nefericirea si nemurirea sunt conditiile interioare ale geniului; de aici vine si tentatia de a
cobori pe pamant pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat: dragostea.

"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;

Pururi tanar infasurat in manta-mi,

Ochii mei visatori naltam la steaua

Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,

Suferinta tu, dureros de dulce.

Pan-in fund baui voluptatea mortii

Neinduratoare."

("Oda")

Condamnat sa ramana de-a pururi singur ,neinteles de ceilalti si aspirand in

permanenta la iubire , geniul se retrage in sine insusi , ocrotit fiind de spatial in care
exista:

"Traind in cercul nostru stramt

Norocul va petrece,

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.

(Luceafarul)

Conditia nemuritoare il face sa sesizeze diferenta uriasa dintre el si pamanteni , care ,

pe durata scurtei lor exsitente se afla sub semnul norocului.
Intreaga opera a lui Mihai Eminescu este impanzita de motive poetice fundamentale,
sau chiar motive specifice, prezente numai la Eminescu.

Se observa, in poemul "Luceafarul", imbinarea perfecta a motivului lunii cu cel al

codrului si cel al izvoarelor. Totodata aici mai sunt prezente si motivul marii, motivul
florilor de tei si motivul visului, acesta din urma facandu-se prezent si in "Imparat si
proletar", "Scrisoarea I", "Scrisoarea III" si "Sarmanul Dionis".

In "Dorinta" apare motivul codrului si al izvoarelor: "Vino-n codru la izvorul care tremura
pe prund", acestea impletindu-se cu motivul florilor de tei: "Flori de tei deasupra noastra
or sa cada randuri randuri"

"Scrisoarea I" contine in prolog motivul timpului (vazut de Eminescu bivalent, un timp
terestru masurabil cu ceasornicul si timpul cosmic al vesniciei) si motivul lunii, aceasta
fiind realizata prin personificare: "Isi arunca peste toate voluptoasa ei vapaie".

In poezia "Glossa" apar motivul fericirii, aceasta fiind insa de scurta durata, si motivul
lumii vazuta ca un teatru. Poetul precizeaza faptul ca lumea este asemeni unui teatru
urias a carei piesa se repeta mereu, actorii find cei care se schimba; totul este repetabil:
"alte masti, aceeasi piesa/ alte guri, aceeasi gama".

Tot aici apare mutivul timpului, autorul afirmand faptul ca prezentul concentreaza in sine
toate caracteristicile trecutului si viitorului.

Se observa ca toate aceste motive poetice se impletesc foarte bine cu continutul de idei
si sentimente al poeziei, toate acestea dovedind inca o data arta de mare poet a lui
Eminescu.

Varianta 2

n poeziile sale Eminescu dezvolta mai multe teme: tema iubirii care se mpletete cu
tema naturii, interesul pentru folclor, condiia omului de geniu n societate i atitudinea
satiric la adresa contemporanilor.

Ca motive poetice specifice desprindem :

motivul lunii

motivul visului

motivul codrului

motivul izvoarelor
 motivul florilor de tei

motivul florilor albastre

motivul mrii etc;

Cele mai importante sunt primele dou care sunt dezvoltate aproape n

fiecare poezie.

n "Scrisoarea a III-a" sunt prezente amndou Eminescu evocnd visul sultanului n

care luna se coboar pe pmnt n chip de fecioar:

"Vede cum din ceruri luna lunec i se coboar

i se-apropie de dnsul preschimbat n fecioar."

Tot n "Scrisoarea a III-a" este prezent i motivul codrului care ascunde oastea romn:
"Numa-n zarea deprtat sun codrul de stejari."

n cadrul poeziilor de dragoste sunt prezentate multe motive literare.

n poezia "Dorina" natura este sugerat de trei motive literare: motivul codrului i al
izvoarelor: "Vino-n codru la izvorul

Care tremur pe prund"

"ngnane-vor c-un cnt

Singuratece izvoare,"

i motivul florilor de tei: "Iar n pr, nfiorate,

O s-i cad flori de tei."

Poezia "Floare albastr" cuprinde n cadrul temelor naturii i iubirii motivul codrului i al
izvoarelor: "Hai n codru cu verdea,

Und-izvoare plng n vale."

i motivul lunii: "Cnd prin crengi s-a ivit

Luna-n noaptea cea de var,"

n poezia de dragoste "Sara pe deal" Eminescu sugereaz natura prin cele trei
elemente apoape nelipsite:
motivul lunii: "Luna pe cer trece-aa sfnt i clar"

motivul codrului, codrul fiind simbolizat prin prezena unui salcm:

"Sub un salcm drag m-atepi tu pe mine"

i motivul izvorului: "apele plng clar izvornd din fntne"

i "Scrisoarea I" conine motive specifice eminesciene ca:

motivul lunii: "Luna vars peste toate voluptoasa ei vpaie

..

De dureri, pe care ns le simim n vis pe toate

Lun tu, stpn-a mrii, pe a lumii bolt luneci

i gndirilor dnd via, suferinele ntuneci"

motivul condiiei omului de geniu n societate:

"De-oi muri - i zice-n sine - al meu nume o s-l poarte

Secolii din gur-n gur i-o s-l duc mai departe

De-a pururi pretutindeni, n ungherul unor crieri

i-or gsi sub al meu nume, adpost a mele scrieri!"

n cadrul celei mai frumoase poezii din literatura romn "Luceafrul" sunt prezente i
aici multe motive poetice:

motivul lunii, motivul visului: "Iar ea vorbind cu el n somn,

Ofnd din greu suspin:"

"Ea trebui de el n somn

Aminte s-i aduc"

motivul izvoarelor: "Cum izvorau lumine

Cum izvornd l nvonjor

Cci tu izvor eti de viei"

motivul codrului: "El tremur ca alte di

n codru i pe dealuri"

motivul florilor de tei: "Sub irul lung de mndrii tei

edeau doi tineri singuri"

motivul mrii: "i toat lumea din ocean

De tine o s-asculte."

Meditaia romantic se desfoar ntr-un cadru care intr n consonan cu tririle

eului liric; noaptea, luna, elemente ale universalului, faciliteaz trecerea nspre sine, prin
vis: Cnd cu gene ostenite sara suflu-n lumnare / Doar ceasornicul urmeaz lung-a
timpului crare / Cci perdelele-ntr-o parte cnd le dai i n odaie / Luna vars peste
toate voluptoasa ei vpaie, / Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreag scoate / De dureri,
pe care ns le simim ca-n vis peste toate ( Scrisoarea I ). Corelaia dintre tririle
individuale i elementele cadrului natural este tipic romantic. Aceasta este evident n
poezia naturii i a iubirii. Teme romantice prin excelen, acestea subordoneaz n
poezia eminescian o gam ntreag de motive specifice curentului: luna, apa, codrul,
cornul, floarea albastr, lumea sideral, muzica sferelor. Erosul eminescian penduleaz
ntre spiritualitate i pasiune. Eminescu prezint ipostazele sentimentului iubirii legate
de dorul folcloric ( T. Vianu ), de o natur n devenire i cu ntrupri feminine ( G.
Clinescu ) sau de natura-peisaj, macro- i microcosmosul. Sentimentul dragostei
cunoate suferina iubirii pierdute ( i te-ai dus, dulce minune, / i-a murit iubirea
noastr / Floare albastr, floare albastr / Totui este trist n lume ), dragostea fr
speran ( De cte ori, iubito ) i cea mplinit ( De ce te temi ).

Natura apare ca o proiecie a lumii interioare a eului liric i ca o suprarealitate, un

univers infinit n micarea lui. Motivele asociate acestei teme sunt teiul, codrul, care
ocrotesc dragostea, crend un spaiu intim Vino-n codru la izvorul / Care tremur pe
prund / Unde prispa cea de brazde / Crengi plecate o ascund ( Dorina ) -, plopul,
simboliznd singurtatea Pe lng plopii fr so / Adesea am trecut / M cunoteau
vecinii toi / Tu nu m-ai cunoscut ( Pe lng plopii fr so ) salcmul, centru al lumii
celor doi ndrgostii Lng salcm sta-vom noi noaptea-ntreag / Ore ntregi spune-
i-voi ct mi eti drag( Sara pe deal ).

Poezia de meditaie asupra condiiei geniului n raport cu lumea subliniaz o alt

atitudine tipic romantic: disocierea de universul exterior, retragerea n sine,
determinat de dezamgirea omului superior. Ironia, sarcasmul sunt atitudini tipice;
simbol al geniului, btrnul dascl triete ntr-o izolare aproape total; n raport cu
posteritatea, imaginea geniului se detaeaz net: Fericeasc-l scriitorii, toat lumea
recunoasc-l/ Ce-o s aib din acestea pentru el btrnul dascl? / Nemurire, se va
zice. Este drept c viaa-ntreag, / Ca i iedera de-un arbor, de-o idee i se leag [] /
Astfel ncput pe mna a oricrui te va drege / Rele-or zice c sunt toate cte nu vor
nelege ( Scrisoarea I ). Singura atitudine ntr-o lume incapabil s neleag
eforturile de a depi limitele nelegerii obinuite este izolarea, contemplarea sinelui:
Nu spera cnd vezi mieii / Ce e val ca valul trece. ( Gloss )
asta gen pt mitic
astea sunt alea care mi.au placut mai era una da nu am putut sa o copii