Promotor al principiilor realiste în estetica sa, îndeosebi în teoria

sa dramatică, Lessing a încercat să-şi realizeze principiile în propriile

opere (Miss Sara Sampson, Minna von Barnhelm, Emilia Galotti, Natan

Înţeleptul).

Un eveniment important în viaţa culturală şi literară germană din

secolul al XVIII-lea a fost mişcarea numită Furtună şi avînt (Sturm

und Drang, după titlul unei piese a lui Friedrich Klinger), iniţiată

de un grup de scriitori tineri cărora li s-a mai spus sturmeri. Pentru

activitatea sturmerilor o importanţă deosebită au avut-o concepţiile

lui Johann Gottfried Herder (1744–1803), care a fost teoreticianul

mişcării Furtună şi avînt, exercitînd, totodată, o influenţă uriaşă asupra

culturii europene, în general.

Literatura scriitorilor mişcării Furtună şi avînt cuprinde anii ’70–’80

ai secolului al XVIII-lea. Pentru sturmeri era comun protestul împotriva

sistemului feudal, împotriva nedreptăţilor şi a rutinei din societatea

germană de atunci, apărarea libertăţii şi a intereselor celor mulţi şi

obidiţi. Spiritul de revoltă al sturmerilor era, însă, lipsit de o orientare

clară, semăna mai mult cu o revoltă, dar fără de organizare. Lupta

împotriva lumii vechi trebuia s-o realizeze doar nişte eroi puternici şi

înzestraţi cu calităţi nobile. Din punct de vedere literar, operele create

de sturmeri poartă pecetea influenţei sentimentalismului englez şi a

lui J.-J. Rousseau. De aceea, într-un anumit sens, literatura sturmerilor

poate fi considerată ca o variantă germană a sentimentalismului.

Cei mai de seamă scriitori germani din secolul al XVIII-lea sînt Frie-

drich Schiller şi Johann Wolfgang Goethe, în a căror creaţie se disting

două perioade principale: perioada legată de mişcarea Furtună şi avînt

şi perioada aşa-numitului „clasicism din Weimar“.