Literatura universală este o oglindă a societății și a trăirilor umane, iar realismul reprezintă un

curent literar deosebit de important prin prisma abordării sale obiective și a reprezentării fidele a
realității.

CE ESTE REALISMUL?

Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al XIX-lea și are drept centru de
iradiere Franța. → Acesta urmărește să reflecte realitatea în mod obiectiv, fără să o înfrumusețeze sau
să o idealizeze. Scriitorii realiști se concentrează pe prezentarea aspectelor concrete ale vieții, pe
relațiile dintre oameni și societate, precum și pe problemele sociale și politice ale vremii. Realismul s-a
născut ca o reacție la excesele romantismului, care exalta sentimentul, natura și imaginația.

După cum știm....

Literatura, prin diversitatea sa, se exprimă în trei genuri principale: epic, liric și dramatic. Fiecare
gen are caracteristicile sale distincte, reflectând diferite modalități de abordare a realității și a trăirilor
umane.

GENUL EPIC

Genul epic este un gen literar, care cuprinde totalitatea operelor narative în care sunt relatate
fapte și întâmplări realizate de personaje și povestite de un narator.

Un rol important în transmiterea ideilor autorului îl au personajele și acțiunea, acestea din urmă
fiind coordonatele de bază ale operelor epice.

Exemple notabile de opere epice includ romanele și povestirile lungi, precum „Doamna
Bovary„ de Gustave Flaubert.

DOAMNA BOVARY

Doamna Bovary este un roman realist scris de Gustave Flaubert, publicat în 1857.

Romanul prezintă viața și destinul tragic al Emmei Bovary, o femeie nemulțumită de căsătoria ei
cu un medic de provincie, care își caută fericirea în aventuri amoroase și în cheltuieli extravagante.

Acest roman aparține realismului prin reflectarea veridică, lipsită de idealizare, a realității
contemporane. Flaubert surprinde viața într-o provincie franceză din secolul al XIX-lea, oferind o
imagine veridică a societății vremii, cu toate virtuțile și imperfecțiunile sale. Romanul prezintă
contrastul dintre viața de provincie, cu mediul său ipocrit și limitat, și viața de oraș, cu lumea sa
aristocratică, elegantă și rafinată.

Aceasta putem observa în secvența balului, în care Emma Bovary participă la un bal organizat de
marchizul d’Andervilliers, unde este fascinată de luxul și eleganța lumii aristocratice. Ea dansează cu
vicontele, admiră rochiile și bijuteriile doamnelor, ascultă muzica și conversațiile rafinate. Această
experiență îi trezește dorința de a trăi o viață mai frumoasă și mai plină de pasiune decât cea de
provincie, alături de soțul ei banal.
 „Ea se lăsa dusă de vals, aproape adormită, și se simțea în brațele vicontelui ca într-o vâltoare.
Luminile, florile, oglinzile, aurul, îmbrăcămintea, îi umpleau ochii de o strălucire, și în urechi îi suna o
muzică continuă, amestecată cu râsete, cu zgomotul de tacâmuri, de farfurii și de pahare.”

Următoarea caracteristică este critica societății burgheze. Aceasta se obsearvă în secvența vizitei
lui Homais, farmacistul din Yonville, la conacul marchizului d’Andervilliers. Homais este un personaj
care reprezintă tipul burghezului arogant, ipocrit și superficial, care se crede superior celorlalți prin
cultura și poziția sa socială. Flaubert folosește un ton ironic și satiric pentru a demasca falsitatea și
ridicolul lui Homais, care nu se potrivește cu lumea aristocratică și rafinată a marchizului. Flaubert
arată astfel cum societatea burgheză este una lipsită de valori autentice, de gust și de sensibilitate.

„Homais se apropie de marchiz, și, după ce-i făcu o plecăciune, începu să-i vorbească despre
situația politică. El găsea că lucrurile mergeau din rău în mai rău. „Nu suntem destul de luminați! nu
suntem destul de luminați!” Și el se lăuda că citea zilnic patru ziare. Marchizul îl asculta cu un aer
politicos, dar absent, în timp ce se juca cu o mică lingură de argint.”

GENUL LIRIC

Genul liric este un gen literar în care autorul își exprimă în mod subiectiv gândurile, sentimentele
și emoțiile prin intermediul eului liric, folosind versuri, figuri de stil și simboluri. Liricul are ca scop să
creeze o stare afectivă, să sugereze o atmosferă, să transmită o atitudine. Un exemplu relevant în acest
context este poezia "Poetul" de Anna Ahmatova.

POETUL

Poetul este o poezie lirică scrisă de Anna Ahmatova, publicată în 1940. Poezia face parte din
ciclul Requiem, dedicat victimelor represiunii staliniste. Poezia exprimă durerea și suferința poetesei,
care a fost martoră la arestarea și deportarea fiului ei și a multor alți intelectuali.

Poezia „Poetul” de Anna Ahmatova aparține realismului prin următoarele caracteristici:

Redarea veridică a realității sociale și istorice a epocii sale, marcată de represiunea stalinistă, de
război și de suferință. Versurile evocă atmosfera sumbră și apăsătoare a Moscovei, unde clopoțelul
morții răsună în depărtare, unde zăpada acoperă totul și unde poetul se întoarce de la o
înmormântare. „Şi din nou arde moleşeala de Moscova, / În depărtare răsună clopoţelul morţii,
cumplit...”

Folosirea unui limbaj simplu, direct și emoționant, care exprimă sentimentele și gândurile
poetesei, fără a recurge la elemente fantastice sau idealizate. Poezia este scrisă în versuri libere, fără
rimă sau măsură fixă, care sugerează spontaneitatea și sinceritatea discursului liric. Aceasta putem
observa în versul „O mână timidă în mănușă din piele de căprioară.” Care exprimă o imagine a
fragilității și a timidității poetului, care se simte nesigur și vulnerabil în fața realității dure și ostile în
care trăiește. Mănușa din piele de căprioară este un simbol al protecției și al rafinamentului, dar și al
distanței și al izolării de ceilalți.
 Utilizarea unor simboluri care evocă realitatea istorică și culturală a epocii sale. Poezia
folosește elemente care se referă la contextul social și politic al Rusiei sub regimul stalinist, cum ar fi
clopoțelul morții, cimitirele. Aceste motive și simboluri au rolul de a crea o atmosferă sumbră și
apăsătoare, dar și de a sugera rezistența și speranța poetului.

„La placa din Darial*, neagră şi blestemată, / Că iar s-a întors de la cine ştie ce înmormântare.”

„În depărtare răsună clopoţelul morţii, cumplit...

Cine se rătăci la doi paşi de casă, unde zăpada

E până la brâu şi totul îşi găseşte sfârşit?”

GENUL DRAMATIC

Genul dramatic este un gen literar, care cuprinde totalitatea operelor scrise cu scopul de a fi
ulterior interpretate pe scena unui teatru. Personajele textului dramatic comunică prin intermediul
dialogului și al monologului, autorul intervenind doar în indicațiile scenice (didascalii). "Livada de
Vișini" de Anton Cehov este un reprezentant excelent al genului dramatic.

LIVADA DE VIȘINI

Livada de vișini este o piesă în patru acte de dramaturgul rus Anton Pavlovici Cehov, al cărei gen
a fost definit de autorul însuși drept comedie.

Redarea veridică a realității sociale și istorice a Rusiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea,

marcată de schimbări radicale, de abolirea iobăgiei, de industrializare și de revoluție. Piesa prezintă
drama unei familii de nobili care își pierde moșia și livada de vișini, simbol al unei lumi în declin, în
favoarea unui comerciant parvenit, reprezentant al unei lumi noi și brutale. Piesa reflectă și conflictele
de clasă, de generație și de mentalitate din societatea rusă. Aceasta putem observa în episodul
vânzării livezii de către Lopahin, comerciantul parvenit, care o cumpără de la familia de nobili ruinată.
Această secvență exprimă contrastul și conflictul dintre două lumi, una veche și una nouă, una în declin
și una în ascensiune, una sentimentală și una pragmatică.

„LUBOV ANDREEVNA: Nu, nu, nu, nu, nu! Nu vreau să vând livada, nu vreau să o aud! Dacă se vinde livada,
atunci înseamnă că nu mai am nimic. Înțelegeți? Nimic! (Plânge.) LĂSAȚI-MĂ SĂ TRĂIESC! LĂSAȚI-MĂ SĂ FIU
FERICITĂ! (Se aude un clopoțel.)

LOPAHIN: Ce e asta? Ce clopoțel e ăsta? (Se uită pe fereastră.) Ei, Doamne! Ei, Doamne! (Își freacă mâinile.) Ei,
Doamne! (Râde.)

LUBOV ANDREEVNA: Ce e?

LOPAHIN: Livada e vândută, doamnă, e vândută!

LUBOV ANDREEVNA: Cui? Cui?

LOPAHIN: Mie! (Își arată actele.) Eu am cumpărat-o! (Râde.) Livada e a mea! A mea! Doamne, Doamne! (Își
aruncă pălăria în aer.) Livada e a mea! Spuneți-i cuiva că eu, Lopahin, fiul unui țăran, fiul unui țăran care dormea
pe paie, în bucătărie, eu am cumpărat livada! Livada unde bunicul meu și tatăl meu au fost bătuți! Eu am
cumpărat livada!”
 Crearea unor personaje complexe, psihologice, care au trăsături diverse, se confruntă cu dileme, etc. În
secvenșa dată apare dilema dintre tradiție și modernitate. Anya și Trofimov aparțin unor lumi diferite, care se
află în conflict. Anya este o nobilă, care a fost crescută într-o familie conservatoare, iar Trofimov este un
intelectual, care a fost implicat în mișcarea revoluționară, care vrea să schimbe lumea și să aducă progresul.
Această dilemă îi face să aibă perspective diferite asupra vieții și asupra fericirii.

„ANYA: Te iubesc, Trofimov, te iubesc cu toată ființa mea. Ești singurul care mă înțelegi, care mă respectă,
care mă inspiră. Vreau să fiu cu tine, să plecăm împreună, să căutăm fericirea, să ne luptăm pentru idealurile
noastre.

TROFIMOV: Și eu te iubesc, Anya, dar nu ca un bărbat, ci ca un frate, ca un prieten, ca un camarad. Nu

vreau să te posed, să te domin, să te sufoc. Vreau să te eliberez, să te educ, să te înnobilez. Nu vreau să fiu
amantul tău, ci profesorul tău, mentorul tău, ghidul tău.

ANYA: Nu, Trofimov, nu, nu mă refuza, nu mă respinge, nu mă răni. Nu vreau să fiu sora ta, ci soția ta, nu
vreau să fiu eleva ta, ci partenera ta, nu vreau să fiu ucenica ta, ci egală ta.”

În concluzie, pot spune că realismul a devenit o forță semnificativă în dezvoltarea și evoluția literaturii
universale, având un impact profund asupra modului în care sunt reprezentate realitatea și experiențele
umane. Importanța lui constă în capacitatea sa de a oferi o privire autentică asupra lumii, de a stimula reflecția
critică și de a contribui la evoluția și diversificarea literaturii universale. Realismul rămâne un instrument
valoros pentru explorarea și înțelegerea complexităților umane și sociale, păstrându-și relevanța chiar și în
epoci ulterioare.