Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuprins
1.1 Formarea şi dezvoltarea economiei politice ca ştiinţǎ. Curente de gândire economicǎ
1.2 Obiectul de studiu al economiei politice. Sistemul ştiinţelor economice
1.3 Metode, tehnici şi instrumente de analizǎ economicǎ
1.4 Nevoile umane, resursele şi bunurile economice. Raritatea şi alegerea
1.5 Activitatea economică şi componentele sale
1.6 Raţionalitatea în economie
1.7 Dinamica şi interdependenţele economice. Legile economice şi libertatea economică
1.8 Risc şi incertitudine în economia modernă (capitalistă)
Microeconomie 1
1.1. Formarea şi dezvoltarea economiei politice ca ştiinţǎ. Curente de gândire
economicǎ
Etimologia Termenul de economie politică îşi are originea în gândirea economică a lui
economiei Aristotel iar denumirea în cuvintele greceşti OIKOS (casă, gospodărie), NOMOS
(normă, regulǎ, lege), POLIS (cetate, societate, state).
politicǎ
Din cuvântul POLIS a derivat POLITEA, în sens de organizare socială. Fiecare
din cuvintele respective au mai multe seminificaţii, însă în succesiunea prezentată
(OIKONEMOS POLITEA), ele se traduc prin REGULI DE GOSPODĂRIRE
SOCIALĂ.
In funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane, nevoile se grupează în:
- fiziologice, care sunt primele resimţite de oameni şi inerente fiecăruia dintre ei
(nevoia de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, etc);
- de grup, resimţite de oameni ca participanţi la diferitele sociogrupuri şi care pot
fi satisfăcute numai prin acţiunea conjugată a unor colectivităţi;
- spiritual-psihologice, care apar pe măsura progresului în instrucţie, în relaţiile
de natură morală şi care presupun raţionalitate şi gândire elevată.
Caracteristicile Nevoile umane se caracterizează prin anumite trăsături, fiecare dintre acestea
reflectând o lege economică.
nevoilor
umane 1. Ele sunt nelimitate ca număr. Ceea ce deosebeşte pe om de animal este
apariţia de noi trebuinţe, pe măsura satisfacerii celor vechi şi în continuarea lor.
Frământarea continuă a omului pentru satisfacerea noilor dorinţe, resimţiri şi
trebuinţe efective, reprezintă mobilul progresului şi a creşterii gradului de
civilizaţie. Fără o astfel de preocupare, oamenii ar fi rămas într-o veşnică servitute
faţă de natură.
Dacă bunul pentru satisfacerea unei nevoi a fost găsit, nevoia în cauză generează
eforturi pentru procurarea lui. în baza acestei relaţii, s-a impus principiul general
hedonist (după unii, legea universală hedonistă), conform căreia omul a căutat
întotdeauna să obţină maximum de satisfacţie cu minimum de efort.
Tipuri de
interese In funcţie de nivelul la care se manifestă şi de modul lor de exprimare,
economice interesele economice se grupează în: personale ( la nivelul fiecărui individ şi în
raport cu o anumită trebuinţă a lui) ; de grup ( la nivelul unui sociogrup format
adhoc sau instituţionalizat şi pentru mai multe trebuinţe legate între ele la nivelul
arătat); generale (la nivelul cetăţenilor unei ţări, zonă sau chiar al planetei noastre
şi pentru nevoile lor de ansamblu).
Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane este natura. Mediul natural este cel
dintâi izvor al resurselor economice şi cadrul existenţei oamenilor şi al
activităţilor. Direct sau indirect, natura oferă aproape toate cele necesare existenţei
Clasificarea oamenilor şi progresului societăţii.
resurselor
Desprinderea resurselor naturale din mediul lor este rodul activităţii umane.
Volumul, diversitatea şi calitatea acestei activităţi sunt condiţionate de resursele
umane. Acestea, la rândul lor, depind de factorul demografic, de numărul
persoanelor apte de muncă, de structura populaţiei active pe sexe, vârste, pe
ramuri şi subramuri economice, ca şi de calitatea forţei de muncă.
d) Bunurile economice.
Noţiunea de
bunuri Satisfacerea oricărei nevoi umane presupune consum de bunuri.
După gradul lor de prelucrare, bunurile economice se împart în: primare (cele
desprinse direct din natură), intermediare (aflate în diferite faze de prelucrare),
finale (care nu mai sunt supuse prelucrării, ele fiind destinate consumului final
personal şi colectiv, investiţiilor, exportului, etc).
Diferite categorii de bunuri pot fi complementare sau substituibile. Două sau mai
multe bunuri sunt complementare dacă trebuie utilizate împreună pentru a
satisface o anumită nevoie (de exemplu, bunurile electrocasnice şi energia
electrică, autovehiculele şi carburanţii); sunt substituibile acele bunuri între care
beneficiarul poate alege pentru a-şi satisface o anumită nevoie (de exemplu între
automobil şi tren pentru satisfacerea nevoii de transport; între zahăr şi zaharină
sau miere pentru a-şi satisface un anumit consum alimentar).
d) Consumul este actul care constă din folosirea efectivă a bunurilor, act care
verifică utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile, dorinţele şi interesele
oamenilor. La rândul lui consumul se împart în: consumul intermediar care se
referă la folosirea unor bunuri economice, care în procesul de producere al altor
bunuri, îşi pierd caracetristicile lor iniţiale; consumul final care se referă la
utilizarea bunurilor de consum personal.