Recapitulare cursuri 6 - 7

1. Principala lucrare a lui David Ricardo a fost:

a) Bogăția națiunilor
b) Despre principiile Economiei politice şi impunerii
c) Capitalul
 2. Modalitățile de sporire a bogăției națiunii, în concepția lui David Ricardo (la fel ca la Adma Smith)
sunt:
a) sporirea cantităţii de muncă productivă și creşterea productivităţii muncii
b) creșterea comerțului internațional și aducerea de metale prețioase în țară
c) aducerea de metale prețioase în țară și interzicerea exportului de monedă
 3. Datoria publică a Angliei va ajunge în 1816 la 846.000.000 lire, cu o sarcină anuală de 32.000.000 lire.
S-a declanşat o puternică inflaţie, care a devalorizat lira sterlină cu peste 100% în perioada 1793–1815. În
asemenea condiţii, Banca Angliei (înfiinţată la 24 iulie 1694) a luat măsuri de suspendare a plăţilor în
monedă metalică (din 1797), de înlocuire a metalelor preţioase din circulaţie cu banii de hârtie şi de
suspendare a convertibilităţii acestora din urmă. Care au fost măsurile propuse de David Ricardo în această
situație?
În primul rând, el a constatat că deprecierea hârtiei-monedă şi creşterea preţurilor îşi au originea în
suspendarea convertibilităţii şi în prerogativele acordate Băncii Angliei de a efectua emisiuni necontrolate de bilete
fără acoperire.
În al doilea rând, el a propus reluarea plăţilor Băncii Angliei în monedă metalică, prin promovarea unei
politici deflaţioniste graduale. „Atâta timp cât banca îşi converteşte biletele în monedă metalică, nu poate fi
nicicând o mare diferenţă între preţul aurului pe piaţă şi cel de la monetărie”. La o asemenea situaţie se va putea
ajunge numai „când banca îşi va fi retras din circulaţie cantitatea aflată în plus a biletelor sale şi îşi va fi adus preţul
aurului la acelaşi nivel pe piaţă ca şi la monetărie”.
Deci, David Ricardo a propus:
a. Demonetizarea metalelor preţioase şi înlocuirea lor în circulaţie cu banii de hârtie. Banii de hârtie
îndeplinesc aceleaşi funcţii ca metalele preţioase şi au – în plus – avantajul că sunt mai ieftini (idee preluată şi de J.
M. Keynes).
b. Fixarea şi reglementarea strictă a cursului banilor de hârtie, pentru a evita devalorizarea lor. Masa banilor de
hârtie trebuie dimensionată astfel încât să fie complet acoperită în metale preţioase la cursul fixat de autoritatea
statală.
 4. Concepția lui David Ricardo despre valoare se bazează pe:
a) raritatea resurselor folosite
b) cantitatea de metal prețios necesară pentru plata mărfurilor
c) cantitatea relativă de muncă necesară pentru producerea mărfii

„Valoarea unei mărfi sau cantitatea din oricare altă marfă cu care poate fi schimbată depinde de
cantitatea relativă de muncă necesară pentru producerea ei şi nu de compensaţia mai mare sau mai mică ce
se plăteşte pentru această muncă”.
Deci, substanţa valorii este „cantitatea relativă de muncă necesară pentru producerea mărfii”.
Ricardo apreciază că munca este cauza valorii, iar valoarea este cauza veniturilor. El este de acord că munca
determină valoarea, dar respinge, afirmaţia – cu circulaţie în epocă – conform căreia valoarea se compune din
venituri.
 5. Care sunt cele patru premise care stau la baza teoriei rentei funciare formulate de David Ricardo?
1. Creşterea continuă a populaţiei. „Deci numai pentru că pământul nu este nelimitat în cantitate şi uniform
în calitate şi pentru că, o dată cu dezvoltarea populaţiei se cultivă pământ de calitate inferioară sau situat mai puţin
avantajos se plăteşte rentă pentru folosirea sa”.
2. Caracterul limitat al pământului de o anumită fertilitate. „Dacă orice pământ ar avea aceleaşi
proprietăţi, dacă s-ar afla în cantitate nelimitată şi de calitate uniformă, atunci, nu s-ar putea cere nimic pentru
folosinţa lui”.
3. Monopolul proprietăţii private asupra pământului, ca obiect al economiei.
„Pământul nu este numai el singurul agent al naturii, care are o putere productivă; dar el este singurul, sau
aproape singurul, pe care un grup de oameni pun stăpânire prin excluderea celorlalţi; şi ale cărui beneficii, prin
urmare ei şi le pot însuşi”. De aceea „eu consider întotdeauna renta ca un rezultat al unui monopol parţial, care nu
reglementează, în realitate, niciodată preţul, ci este mai degrabă un efect al acestuia”.
4. Legea randamentelor descrescânde. În procesul istoric al dezvoltării societăţii populaţia a crescut
continuu. O dată cu creşterea populaţiei şi în aceeaşi măsură a sporit şi cererea de bunuri de subzistenţă. Dar, cum
terenurile de o anumită fertilitate au caracter limitat, societatea este obligată să atragă treptat în producţie terenuri
de categorii inferioare, cu fertilitate din ce în ce mai mică.
 6. Care sunt concluziile formulate de David Ricardo cu privire la renta funciară?
1. Pe pământurile cele mai slabe aflate în circuitul productiv nu se plăteşte nici o rentă, deoarece
investitorul realizează numai rata mijlocie a profitului (şi – deci – numai un profit egal cu profitul mijlociu).
2. Prin introducerea în cultură de terenuri cu randament descrescând, preţul produselor agricole creşte
continuu. „Dacă se ia în cultură pământ de calitate inferioară, valoarea de schimb a produselor agricole va urca din
cauză că pentru producerea lor se cere mai multă muncă”.
3. Mişcarea salariilor nu are nici o influenţă asupra rentei funciare. „Dacă salariile scad, se va urca
profitul şi nu renta. Dacă salariile cresc, profitul şi nu renta va scădea”.
4. Renta nu reprezintă nici un fel de adaos la bogăţia naţională, ci „un simplu transfer de valoare,
avantajos doar pentru landlorzi şi proporţional dăunător pentru consumator”. Ba, mai mult, renta „nu este
niciodată o creaţie nouă de venit, ci totdeauna o parte dintr-un venit deja creat”, şi anume „în toate cazurile, o parte
a profitului obţinut în mod prealabil în agricultură”. Deci, renta nu măreşte nici bogăţia, nici venitul societăţii. Ea
face parte din venitul total creat în agricultură prin munca muncitorului şi este un scăzământ din produsul muncii,
micşorând doar profitul capitalului, nu şi salariul muncii.
5. Pe măsura dezvoltării societăţii, sporeşte continuu preţul produselor agricole, „din cauză că pentru
producerea lor se cere mai multă muncă”. Aceasta va conduce la creşterea continuă a rentei. Vor creşte însă nu doar
rentele, ci şi salariile; deoarece, subzistenţele fiind mai scumpe, muncitorului va trebui să i se plătească mai mult ca
să-şi poată cumpăra bucata de pâine şi să poată supravieţui.
 6. Care sunt concluziile formulate de David Ricardo cu privire la renta funciară?

6. „Cu o populaţie care presează asupra mijloacelor de subzistenţă, singurele remedii sunt fie o reducere
a populaţiei, fie o acumulare mai rapidă de capital”. Dar creşterea rentei, ducând la scăderea profitului, frânează
acumularea de capital. Dacă pământul de prima categorie ar fi suficient, pentru a produce la nesfârşit cantitatea de
bunuri cerută de creşterea populaţiei sau capitalul ar putea fi întrebuinţat la nesfârşit fără ca randamentul
pământului vechi să diminueze, atunci renta funciară nu ar creşte, pentru că „renta provine în mod invariabil din
întrebuinţarea unei cantităţi suplimentare de muncă cu un rezultat proporţional mai mic”.
 7. Conform concepției lui David Ricardo, profitul general al capitalului se poate urca numai prin
scăderea valorii de schimb a alimentelor, scădere care este rezultatul doar a trei cauze. Care sunt acestea?
1. Scăderea salariilor reale ale muncii, care va permite fermierului să aducă pe piaţă o cantitate mai mare de
produse.
2. Îmbunătăţiri ale metodelor agricole sau perfecţionarea uneltelor care vor mări, de asemenea, cantitatea
produselor.
3. Descoperirea de noi pieţe, de unde grânele pot fi importate la un preţ mai ieftin decât cel la care pot fi
cultivate în ţară”
8. Care sunt clasele sociale conform concepției lui David Ricardo?
a) landlorzii (proprietarii de pământ), muncitorii, capitaliştii
b) nobilii, preoții și scalvii
c) aristocrații, meșteșugarii și clerul
9. Care sunt veniturile obținute de fiecare clasă socială conform concepției lui David Ricardo?
a) profitul, arenda, salariul
b) renta funciară, salariul, profitul
c) renta, dobânda, salariul

- landlorzii încasează renta funciară, ca venit al proprietăţii asupra condiţiilor naturale ale producţiei;
- muncitorii obţin salariul, ca venit al muncii depuse;
- capitaliştilor le revine profitul, ca venit al capitalului folosit în producţie.
 9. Care au fost ideile comune promovate de școala clasică de economie politică?
- viaţa economică este guvernată de legi obiective, care formează „ordinea naturală”, ce se impune peste voinţa
şi conştiinţa oamenilor;
- liberalismul economic (manifestarea neîngrădită a lui „homo oeconomicus”) corespunde cel mai bine ordinii
economice „naturale” şi naturii umane;
- piaţa liberă şi concurenţa perfectă reprezintă mecanismele necesare şi suficiente pentru realizarea şi
menţinerea echilibrului economic, folosirea cu eficienţă crescândă a resurselor societăţii şi armonizarea intereselor
individului cu cele ale colectivităţii.
 10. Care au fost principalele contribuții aduse de școala clasică de economie politică?
1. Pe de o parte, „clasicii” au conferit ştiinţei economice o certă autonomie în raport cu alte ştiinţe sociale
(morala, dreptul, politica etc.) şi au reuşit desprinderea ei de filosofie.
2. Liberalii clasici au adus o contribuţie esenţială şi fundamentală la definirea şi clarificarea unor concepte de
bază ale ştiinţei economice, care contribuie hotărâtor la explicarea şi înţelegerea mecanismelor realităţii studiate.
Între acestea noţiunea de „lege economică obiectivă” este cea mai importantă. Se adaugă contribuţii valoroase
asupra studiului „factorilor de producţie”, „sferelor producţiei”, „teoriilor” producţiei, repartiţiei, schimbului,
consumului, valorii şi preţurilor, echilibrului şi creşterii economice etc.
3. De asemenea, ei au fost importanţi prin elaborarea unor „paradigme” de explicare a mecanismelor
economice şi sociale, ca şi prin intenţia de integrare a tuturor componentelor sistemului într-o ordine dorită
„armonioasă”, deşi poate sub aspect practic lucrurile s-au prezentat altfel şi au avut o existenţă esenţialmente
contradictorie.
 11. Unele contribuții ale școlii clasice la dezvoltarea economiei politice au fost ulterior abandonate, altele
au suferit modificări substanţiale sau au fost înlocuite cu reflecţii noi, considerate mai apropiate realităţii.
Care sunt acestea?
1. Teoria clasică a „mobilurilor” activităţii umane a fost considerată, ulterior, de către unii gânditori drept
mediocră. Conduşi de filosofia utilitaristă sau raţionalistă, clasicii au presupus că omul este dominat de interesul
personal egoist. Mai târziu diferiţi autori au simţit nevoia să introducă în studiile lor şi alte mobiluri (mai puţin
raţionale) şi să fondeze o ştiinţă economică pe baza unei psihologii mai realiste.
2. Apoi, li s-a reproşat clasicilor neglijarea studierii factorului „timp”. În raţionamentele lor, reacţiile
provocate de mişcarea preţurilor tind în mod automat şi imediat spre realizarea echilibrului. În realitate, deplasările
mâinii de lucru şi a capitalurilor au nevoie de timp pentru a se declanşa şi – cu atât mai mult – pentru a readuce
economia în starea de echilibru. Diminuarea cererii globale poate provoca nu numai scăderea populaţiei, dar şi
şomajul, pe care clasicii nu l-au studiat sau nu l-au acceptat. În gândirea clasică există o dinamică pe termen lung,
dar aceasta este puţin dezvoltată şi aproape exclusiv pe baze demografice, fără a se lua în studiu alte elemente
importante precum acumularea capitalului, sau transformările structurale.
3. Clasicii au studiat insuficient evoluţia sistemului „instituţiilor” sociale şi rolul acestora asupra evoluţiei
istorice.
4. Li s-a mai reproşat clasicilor că, exacerbând individualismul, au uitat că oamenii ,sunt grupaţi în „naţiuni”.
Că în felul acesta sistemul lor de gândire este unul „cosmopolit”, „egoist”. Realitatea ulterioară a suprapus
Economiei lor politice, „Politica economică naţională”, rolul factorilor politici şi al guvernelor. Apoi, analizând
indivizi şi – în cel mai bun caz – „grupuri profesionale”, clasicii au manifestat tendinţa de a se „închide”. Ei n-au
ţinut cont de rolul „claselor sociale”, iar „deschiderile” lor sociologice au fost sărace.
 11. Unele contribuții ale școlii clasice la dezvoltarea economiei politice au fost ulterior abandonate, altele
au suferit modificări substanţiale sau au fost înlocuite cu reflecţii noi, considerate mai apropiate realităţii.
Care sunt acestea?
5. În fine, li s-a mai reproşat gânditorilor clasici studiul superficial asupra „banilor” şi rolului lor în economie.
Paradigma clasică – cu mici excepţii – s-a edificat pe ideea „banilor neutri”, reducând funcţiile lor, cel mai adesea,
la două (instrument de măsură a valorii şi mijloc de schimb) sau chiar la una singură (aceea de mijloc de schimb).
Apoi, teoria clasică despre „capital şi dobândă” este incompletă şi nesatisfăcătoare. La rândul lor, teoriile despre
„valoare” s-au dovedit a fi uneori divergente şi alteori chiar vulnerabile.
6. Cu toate diferenţele dintre ei, liberalii clasici au fost unanimi în a aprecia că societatea şi economia fondate
pe proprietatea privată şi libera concurenţă sunt cele mai bune sau pot deveni cele mai bune. De aceea ei au
considerat că fericirea personală şi colectivă se poate atinge pe măsura consolidării sistemului instituţional existent.
Ei nu şi-au pus niciodată problema reformării sistemului instituţional burghez şi cu atât mai puţin pe aceea a
înlocuirii lui cu altul diferit.
 12. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, una din reacţiile împotriva Şcolii clasice şi a Ordinii
naturale, a fost Socialismul utopic. Înspăimântaţi de consecinţele liberei concurenţe, mai ales asupra claselor
celor mai defavorizate – de muncitori –, socialiştii utopici au imaginat un nou scenariu de organizare a
societăţii, bazat pe proprietatea socială. Acestea aveau la bază:
a) diviziunea socială a muncii, proprietatea comună, interzicerea dobânzii
b) proprietatea socială, munca în comun, o mai echitabilă repartizare a veniturilor
c) proprietatea privată, folosirea în comun a bunurilor, mărirea salariilor muncitorilor
 13. La baza doctrinei sociale a lui Robert Owen stau două idei fundamentale:
a) societatea burgheză prezentă este profund inechitabilă, pentru a schimba societatea trebuie schimbate ideile
şi moravurile oamenilor, iar pentru aceasta se impune modificarea radicală a condiţiilor de viaţă
b) societatea capitalistă este cea care poate aduce fericire și prosperitate, promovarea comerțului internațional
c) renunțarea la banii de hârtie și revenirea la moneda metalică, folosirea în comun a bunurilor
 14. Măsurile promovate de Robert Owen în fabrica din New Lanark au fost – printre altele – şi
următoarele:
a) creșterea duratei zilei de muncă a adulţilor la 10 ore şi jumătate, interzicerea muncii copiilor sub vârsta de
10 ani, asigurarea unei locuinţe pentru fiecare familie, scăderea salariilor muncitorilor, desființarea școlilor și
înființarea instituției uceniciei, organizarea unei grădiniţe, crearea de şcoli pentru copiii de vârstă şcolară,
construirea unui spital, amenajarea de locuri de recreaţie pentru populaţia coloniei, deschiderea de magazine pentru
populaţia muncitorească
b) creșterea duratei zilei de muncă a adulţilor la 10 ore şi jumătate, interzicerea muncii copiilor sub vârsta de
10 ani, asigurarea unei locuinţe pentru fiecare familie, ridicarea salariilor muncitorilor, înfiinţarea unei creşe,
organizarea unei grădiniţe, crearea de şcoli pentru copiii de vârstă şcolară, construirea unui spital, interzicerea
căsătoriilor, deschiderea de magazine pentru populaţia muncitorească
c) reducerea duratei zilei de muncă a adulţilor la 10 ore şi jumătate, interzicerea muncii copiilor sub vârsta de
10 ani, asigurarea unei locuinţe pentru fiecare familie, ridicarea salariilor muncitorilor, înfiinţarea unei creşe,
organizarea unei grădiniţe, crearea de şcoli pentru copiii de vârstă şcolară, construirea unui spital, amenajarea de
locuri de recreaţie pentru populaţia coloniei, deschiderea de magazine pentru populaţia muncitorească
15. Urmare a experimentului New Lanark, Robert owen a propus:
a) înlocuirii măsurătorii artificiale a valorii, banii, cu măsurătoarea lor naturală, timpul de muncă
b) înlocuirea măsurătorii artificiale a valorii, banii, cu moneda din aur sau argint
c) renunțarea la bani ca mijloc de schimb și întoarcerea la troc
 16. În scopul introducerii timpului de muncă drept unitate de măsură a valorii, Robert Owen consideră
că trebuie îndeplinite două condiţii:
a) durata zilei de muncă să fie diferită, în funcție de tipul muncii (fizică / intelectuală), timpul de muncă fizic
să valoreze 75% din timpul de muncă intelectual
b) durata zilei de muncă să fie aceeaşi (10 ore) pe întreg teritoriul Marii Britanii, salariul zilnic să fie acelaşi
pentru toate persoanele şi toate felurile de activităţi desfăşurate
c) a) durata zilei de muncă să fie aceeași, indiferent de tipul muncii (fizică / intelectuală), timpul de muncă
fizic să valoreze 75% din timpul de muncă intelectual