Recapitulare cursuri 4 – 5

1. În concepția lui William Petty, valoarea pământului este:

a) valoarea ameliorațiunilor aduse de-a lungul timpului
b) renta plătită pentru un număr de 21 de ani (renta capitalizată)
c) valoarea cu care se tranzacționează acest element pe piață
2. Cei doi factori de producție pe carte îi distingea William Petty sunt:
a) munca și pământul
b) pămîntul și producția manufacturieră
c) natura și capitalul
”Pământul este mama bogăţiei, însă munca este tatăl ei.”
3. În concepția lui William Petty, posesorii factorilor de producție sunt:
a) patronii și proletarii
b) nobilii și proprietarii latifundiari
c) cei direct implicaţi în producţie și cei indirect implicaţi în producţie
 4. În concepția lui William Petty, relațiile dintre timpul de muncă, valoarea mărfii și productivitatea
muncii sunt următoarele:
a) există un raport invers proporţional între mărimea timpului de muncă cheltuit pentru a produce o
marfă şi valoarea ei („preţul natural”) şi un raport invers proporţional între productivitatea muncii şi
mărimea valorii unitare
b) există un raport direct proporţional între mărimea timpului de muncă cheltuit pentru a produce o
marfă şi valoarea ei („preţul natural”) şi un raport invers proporţional între productivitatea muncii şi
mărimea valorii unitare
c) există un raport invers proporţional între mărimea timpului de muncă cheltuit pentru a produce o
marfă şi valoarea ei („preţul natural”) şi un raport direct proporţional între productivitatea muncii şi mărimea
valorii unitare
 5. Deşi vorbea numai de doi factori de producţie (munca şi capitalul), el distingea trei mari categorii
de venituri:
a) renta pentru proprietarii funciari, profitul pentru întreprinzător și salariul pentru muncitor
b) salariul, dobânda și profitul
c) salariul, dobânda și renta
 6. Richard Cantillon grupează indivizii (subiecţii) care îşi aduc contribuţia la opera colectivă a
producţiei în două categorii:
a) muncitorii și patronii
b) patronii și proletarii
c) indivizii cu „venituri (câştiguri) certe” și indivizii cu „venituri (câştiguri) incerte”
 7. John Law afirmă că banii sunt cauza care provoacă comerţul. Ei conduc comerţul: o creştere a
ofertei de bani sporeşte volumul activităţii comerciale. Care este concepția lui John Law despre rolul
banilor în economie?
Law nu crede că banii sunt neutri, adică nu exercită nici un efect asupra variabilelor reale ale economiei.
Fără bani economia se reduce la troc, iar trocul este slab eficient, pentru că împiedică sau întârzie schimburile
reciproc avantajoase. Din moment ce un instrument financiar intervine (în calitate de bani) nivelul activităţii
economice creşte, se dezvoltă, se multiplică. Şi dacă folosirea banilor asigură economiei un nivel de activitate
superior celui realizat în condiţiile trocului, atunci creşterea ofertei de bani este susceptibilă să sporească
activitatea economică până la nivelul la care toate resursele sunt cel mai bine utilizate (integral şi cu cea mai
înaltă eficienţă). „Pe măsură ce banii sporesc – afirma Law –, dezavantajele şi inconvenientele trocului sunt
îndepărtate; se folosesc săracii şi inactivii; se cultivă suprafeţe mai întinse de teren; producţia creşte;
manufacturile şi comerţul se perfecţionează; proprietarii de pământ câştigă mai bine; clasele inferioare îşi reduc
dependenţa faţă de bogaţi”.
 8. Care este concepția lui John Law referitoare la rolul metalelor prețioase?
Raţionând în termenii ofertei şi cererii, Law a subliniat că orice marfă susceptibilă a fi utilizată ca bani
poate avea un preţ variabil. Cercetând un număr mare de preţuri efective, el a intenţionat să demonstreze că
piesele de aur şi argint – care îndeplineau în epocă rolul de bani – au făcut obiectul variaţiilor sensibile de
valoare şi preţ. Aceste fluctuaţii au avut loc din cauză că oferta de piese monetare depindea de descoperirile de
zăcăminte din Europa şi America Latină, pe de o parte, şi de înclinarea spre tezaurizare a metalelor preţioase
care se manifesta în Orient, pe de altă parte. După statisticile vremii, afluxul de metale preţioase din America
spre Europa a dus la scăderea apreciabilă a valorii lor puterea de cumpărare a banilor metalici reducându-se cu
80% în ultimele două secole.
Deci, pe termen lung, metalele preţioase nu sunt un instrument apt pentru a juca rolul de bani din cauza
acestei reduceri a puterii lor de cumpărare. Pe o perioadă mai scurtă – în ciuda afluxului de metale preţioase
spre Europa – Scoţia şi Franţa nu le pot folosi ca bani, din cauza penuriei acute de asemenea semne valorice.
Persistând în ideea menţinerii metalelor preţioase ca bani, economiile celor două ţări vor fi confruntate cu un
proces de declin cumulativ. Mai puţini bani înseamnă mai puţin comerţ şi mai puţine locuri de muncă, ceea ce
va determina pierderi ulterioare în comerţ şi în folosirea resurselor disponibile.
 9. Pentru combaterea penuriei de monedă, Law propune înlocuirea banilor din metale preţioase cu
banii de hârtie. Law aprecia că hârtia-monedă propusă de el trebuia garantată în mod adecvat. După el
banii nu au nevoie să fie constituiţi din piese de metal preţios pentru a poseda valoare intrinsecă.
Garanţia bancnotelor o pot asigura:
a) terenurile, proprietăţile şi capitalul productiv
b) metalele prețioase
c) garanția statului
 10. Împrejurările istorice din Franţa – după moartea lui Ludovic al XIV-lea – i-au permis lui Law
să-şi pună, progresiv, în practică ideile şi în special pe aceea conform căreia creşterea masei monetare se
putea realiza pe baza unor active, altele decât metalele preţioase. Această încercare se va numi mai târziu
„Sistemul lui Law” sau „Sistemul Mississippi”. Din punct de vedere macroeconomic acest sistem a avut
patru etape. Care sunt acestea?
1. Înfiinţarea unei bănci comerciale care a devenit, mai târziu, o cvasibancă centrală a cărei funcţie majoră
era emiterea de hârtie-monedă pentru a înlocui metalele preţioase ca mijloc de circulaţie;
2. Centralizarea companiilor comerciale franceze într-una singură, Compania Occidentală, şi implicarea
acesteia în operaţiunea de gestionare a datoriei publice. Compania Occidentală a devenit mai apoi Compania
Indiilor, cunoscută mai ales sub denumirea Compania Mississippi;
3. Combinarea politicii monetare cu operaţiunile de gestionare a datoriei publice, prin joncţiunea
progresivă a operaţiunilor băncii cu cele ale Companiei şi reunirea celor două organisme în anul 1720;
4. Modificarea ratelor de schimb interne pentru a determina posesorii de metale preţioase să-i transforme
în bancnote.
 11. Dincolo de „egoism” şi „simpatie”, Adam Smith a evidenţiat alte patru motivaţii generale ale
comportamentului uman:
a) nevoile fizilogice, nevoile de securitate, nevoia de apartenență, autorealizare
b) nevoia de siguranță, stima de sine, dorinţa de libertate, simţul proprietăţii
c) dorinţa de libertate, simţul proprietăţii, înclinaţia naturală spre muncă, înclinaţia naturală spre schimb
 12. Referitor la bogăția unei națiuni, între opiniile lui Adam Smith pe de o parte și părerile
mercantiliștilor și fiziocrațiolor pe de altă parte, există o serie de diferențe. Care sunt acestea?
1. Mercantiliştii şi fiziocraţii au căutat răspuns al întrebarea „Cum poate fi îmbogăţit statul
(suveranul)”?. Această modalitate de punere a problemei a dominat gândirea economică în secolele XVI-
XVIII. Adam Smith a sesizat că puterea economică a statului (suveranului) depinde de puterea economică a
naţiunii. De aceea el şi-a îndreptat atenţia spre studiul „îmbogăţirii naţiunilor”. Din acest moment obiectul
principal de studiu al ştiinţei economice va fi – timp de un secol – „bogăţia naţiunilor”.
2. Mercantiliştii şi fiziocraţii au considerat că există doar un singur factor de producţie (capitalul
comercial, respectiv natura). Adam Smith este susţinătorul formulei trinitare a factorilor de producţie (munca,
natura, capitalul).
3. Mercantiliştii au definit bogăţia drept „bani sau tot ce poate fi transformat în bani”. Fiziocraţii
apreciau că bogăţia este formată din „bunurile ce pot fi consumate fără a fi afectate condiţiile reproducerii
lor” (în esenţă, agricole). Adam Smith consideră că bogăţia este formată din „totalitatea bunurilor marfă de
care dispune o naţiune”.
4. Mercantiliştii şi fiziocraţii au redus sfera productivă la o singură ramură (comerţul, respectiv
agricultura). Adam Smith a extins-o la „toate ramurile producţiei de mărfuri”.
5. Mercantiliştii şi fiziocraţii erau „etatişti”. Mercantiliştii au susţinut o politică economică protecţionistă,
promovată prin forţa statului. Fiziocraţii doreau „puţină legislaţie, dar multă autoritate” şi susţineau – totodată –
libertatea de acţiune a individului în cadrul „ordinii naturale”, adaptată „ordinii naturii” de către autoritatea
statală. Adam Smith promovează libertatea deplină a lui „homo oeconomicus” (neîngrădit decât de limitele
propriului interes) şi apreciază că „ordinea naturală” se instaurează de la sine – într-un climat liberal – prin
acţiunea „mâinii invizibile”.
 13. Conceptul fundamental în jurul căruia se dezvoltă întregul sistem de gândire al lui Adam Smith
este „HOMO OECONOMICUS”. Acesta reprezintă „prototipul” agentului economic liberal şi se
caracterizează prin cinci trăsături distincte. Care sunt acestea?
1. Este perfect raţional. El înţelege – foarte bine – care este scopul său în activitatea economică:
„maximizarea profitului obţinut şi minimizarea efortului necesar pentru aceasta”. Raţionalitatea lui „homo
oeconomicus” este prezentată de Adam Smith ca o trăsătură naturală a omului.
2. Este perfect egoist. „Homo oeconomicus” acţionează – perfect raţional şi exclusiv – în scopul realizării
propriului interes. Şi aici se menţine dualismul gândirii lui Smith. Dacă din punct de vedere economic individul
este „egoist”, din punct de vedere etic el este „altruist”.
3. Este perfect liber. Acţionează liber în economie, nefiind îngrădit decât de limitele de realizarea
propriului interes, înţeles raţional. Baza libertăţii de acţiune a lui „homo oeconomicus” o constituie
„inviolabilitatea proprietăţii private”. Libertatea de acţiune trebuie înţeleasă în sensul că fiecare individ poate
face orice în economie, cu condiţia să nu afecteze libertatea celorlalţi. Orice îngrădire exterioară impusă lui
„homo oeconomicus” este dăunătoare. Il îndepărtează de atingerea propriilor obiective, îi reduce eficienţa
întregii activităţi.
4. Este perfect concurenţial. „Homo oeconomicus” se află într-o concurenţă continuă şi perfectă cu toţi.
Adam Smith – ca şi alţi gânditori de altfel – şi-a construit paradigma într-un climat de concurenţă perfectă.
5. Este perfect social. „Homo oeconomicus” nu-şi poate realiza propriile obiective izolat, ci în cadrul
diviziunii muncii, stabilind un sistem interdependent de relaţii interesate cu ceilalţi indivizi.
 14. Care este sursa de îmbogățire a națiunilor în concepția lui Adam Smith?
a) munca
b) natura
c) capitalul
„Munca anuală a oricărei naţiuni constituie fondul care dintotdeauna o aprovizionează cu toate
bunurile necesare şi de înlesnire a traiului, pe care le consumă anual şi care constau totdeauna, fie în
produsul imediat al acestei munci, fie în ceea ce se cumpără cu acest produs de la alte naţiuni”.
 15. Care este clasificarea populației în funcție de modul de ocupare, conform concepției lui Adam
Smith?
În societate există:
1. populaţia utilă, care la rândul ei este formată din:
- populaţia productivă (ocupată în producţia de mărfuri, adică în sfera producerii bogăţiei);
- populaţia neproductivă (ocupată în activităţile utile, dar care „nu produc mărfuri”, adică bogăţie).
2. populaţia celor „care nu muncesc de loc”.
16. Conform concepției lui Adam Smith, factorii de sporire a bogăţiei naţionale sunt:
a) creșterea numărului muncitorilor productivi, creșterea înzestrării tehnice
b) creșterea numărului muncitorilor productivi, creșterea suprafețelor agricole cultivate
c) creşterea numărului muncitorilor productivi, creşterea productivităţii muncii (din sfera productivă)
 17. De-a lungul timpului se apreciază că au existat trei „mari diviziuni ale muncii”. Care sunt
acestea?
a. Prima mare diviziune a constat în separarea crescătorilor de animale de producătorii de plante;
b. A doua mare diviziune a însemnat desprinderea – din cadrul muncii sociale – a meşteşugarilor;
c. A treia mare diviziune a muncii a constat în separarea negustorilor.
 18. Diviziunea muncii, apreciază Adam Smith, este factorul principal care măreşte cantitatea de
muncă a societăţii (în special productivă), îi sporeşte productivitatea şi – prin urmare – asigură creşterea
bogăţiei naţionale. Care sunt cele 3 avantaje ale diviziunii muncii în concepția lui Adam Smith?
1. „Creşterea îndemânării fiecărui lucrător în parte”. „În primul rând, îndemânarea sporită a
lucrătorului face să crească neapărat cantitatea de muncă pe care el o poate realiza; iar diviziunea muncii,
reducând activitatea fiecărui om la o oarecare operaţiune simplă şi făcând din această operaţiune singura
ocupaţie din viaţa sa, măreşte, fără doar şi poate, foarte mult, îndemânarea lucrătorului”.
2. „Economisirea timpului, care de obicei se pierde prin trecerea de la un fel de muncă la altul”. „În
al doilea rând, folosul dobândit prin economisirea timpului pierdut cu trecerea de la un fel de muncă la altul
este mult mai mare, decât ne-am putea închipui la prima vedere”. Conţinutul diferit al activităţilor diverse,
durata lor, uneltele specifice întrebuinţate, raportul între efortul fizic şi cel intelectual, mediul în care se
desfăşoară sau alte împrejurări determină pierderi însemnate de timp la schimbarea genurilor de muncă.
Trecerea de la un tip de muncă la altul generează pierderi de timp, din cauza „lenevirii”, lipsei de „atenţie şi
tragere de inimă” şi faptului că omul „câtva timp, mai mult se amuză decât lucrează serios”.
3. „Inventarea unui număr mare de maşini, care uşurează şi reduc munca, făcând un singur om
capabil de a produce cât producţia mai multor oameni”. „În al treilea rând şi ultimul, oricine e desigur
impresionat de enorma înlesnire şi reducere a muncii prin aplicarea maşinilor potrivite unei anumite munci”.
Invenţia maşinilor, apreciază Adam Smith, „pare să fi fost datorită, la origine, tot diviziunii muncii”, întrucât
„oamenii descoperă cele mai uşoare şi sigure metode de a atinge un ţel oarecare mai degrabă când întreaga
atenţie a creierului lor este îndreptată spre un singur scop”.
 19. Părțile componente ale capitalului, în concepția lui Adam Smith, sunt următoarele:
1. „Prima e partea care e rezervată pentru consumul imediat şi a cărei caracteristică e că nu aduce
nici un profit sau venit”.
2. „A doua dintre cele trei părţi în care se divide capitalul total al societăţii e capitalul fix, a cărui
caracteristică este că aduce venit sau profit, fără a circula sau a schimba stăpânul”. Această componentă
a capitalului social cuprinde – după părerea lui Adam Smith – următoarele „patru articole”:
a. „Toate maşinile utile şi uneltele de lucru, care uşurează şi scurtează munca”.
b. „Toate clădirile de raport, care sunt mijloace aducătoare de venit, nu numai proprietarilor care le dau
cu chirie, dar şi persoanei care le ocupă şi plăteşte acea chirie”, cum sunt: prăvăliile, magaziile, atelierele,
casele de ţară cu toate acareturile necesare lor, grajdurile, hambarele etc. Ele sunt diferite, în opinia lui Smith,
de casele de locuit şi pot fi asimilate uneltelor de muncă.
c. „Amelioraţiunile solului”; adică acele cheltuieli care vor produce un profit: îngrădirea terenurilor,
lucrările de drenaj, îngrăşarea animalelor pentru vânzare, ameliorările solului pentru arat şi culturi etc.
d. „Capacităţile dobândite şi folositoare ale tuturor locuitorilor sau membrilor societăţii”. Cheltuielile
cu educaţia şi instruirea forţei de muncă sunt incluse în capitalul fix – întocmai ca maşinile sau uneltele – şi
care aduc deţinătorilor un venit, fără să fie înstrăinate.
 19. Părțile componente ale capitalului, în concepția lui Adam Smith, sunt următoarele:
3. „Capitalul circulant, a cărui caracteristică e că produce un venit numai dacă circulă sau schimbă
posesorul”. Şi această parte a capitalului social se compune tot din „patru părţi”:
a. „Banii”, care pun în circulaţie celelalte trei părţi ale capitalului circulant.
b. „Stocul de provizii”, aflat asupra diferiţilor meseriaşi sau comercianţi şi din care ei speră să obţină un
venit.
c. „Materialele” (brute sau aflate în diferite stadii de manufacturare), „hainele”, „mobilierul”,
„construcţiile”, aflate la dispoziţia meseriaşilor sau comercianţilor.
d. „Produsul care e lucrat şi finisat”, aflat asupra meseriaşilor sau comercianţilor, dar nu este încă pus în
vânzare (alimentele, materiile prime şi produsele finite de tot felul etc.).
 20. Care sunt cele două modalități importante de utilizare a capitalului, în concepția lui Adam
Smith?
a) achiziționarea de terenuri agricole și achiziționarea de metale prețioase
b) utilizarea într-o activitate „productivă” nemijlocită sau să fie împrumutat
c) achiziționarea de metale prețioase și împrumutul
21. Adam Smith sugerează folosirea capitalului productiv în ordine, în următoarele activităţi:
a) în agricultură, în manufactură, în comerțul cu ridicata, în comerțul cu amănuntul, în transport
b) în manufactură, în comerț, în achiziționarea de metale prețioase, în transport
c) în agricultură, în comerț, în acordarea de împrumuturi, în transport
 22. Adam Smith a apreciat că există cinci împrejurări care diferenţiază mărimea salariului. Care
sunt acestea?
- „Plăcerea sau neplăcerea în exercitarea îndeletnicirilor”. Cu cât o muncă este „mai uşoară, curată şi
onorabilă”, salariul va fi mai redus. Dimpotrivă, dacă munca este „grea, murdară sau neonorabilă”, salariul va fi
mai mare.
- „Uşurinţa şi ieftinătatea sau greutatea şi cheltuiala mare pentru a le învăţa”. Când munca se învaţă uşor şi este
ieftină, salariul va fi mai mic. Invers, dacă o anumită îndeletnicire se învaţă greu şi într-o perioadă lungă,
salariul va fi mai mare.
- „Caracterul de permanenţă sau de nepermanenţă a îndeletnicirilor”. În activităţile permanente salariile sunt
mai mici decât în cele sezoniere”.
- „Încrederea mai mică sau mai mare care trebuie acordată celor ce le exercită”. Salariile argintarilor şi
giuvaergiilor, din cauza materiilor preţioase care le sunt încredinţate, ale medicilor, cărora le încredinţăm viaţa,
ale avocaţilor, care ne gestionează averea etc. trebuie să fie mai ridicate decât pentru alte împrejurări şi
îndeletniciri.
- „Probabilitatea sau neprobabilitatea succesului în ele”. În meseriile şi îndeletnicirile sigure salariile sunt mai
mici; în activităţile mai riscante ele sunt mai mari.