Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați

Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti

LICENȚĂ anul I

REFERAT
LA TEMA:

Investitiile straine si integrarea europeana

A Elaborat: student Saiadov Artur

Fundamentul gandirii asupra ISD este construit de clasicul David Ricardo, in
contributia sa in ce priveste avantajul absolut si avantajul comparativ, in economia
dintre natiuni. Clasicul englez nu facea decat sa inceapa sa dezvolte una dintre teoriile
economice cu bataie lunga, asupra carora aveau sa lucreze in continuare nume la fel
de venerabile prin vechimea lor, ca John Stuart Mill, ca si, mai tarziu, suedezii
Hecsker si Ohlin, apoi nume contemporane precum Samuelson, Meltzer si Leontief.
Era teoria comertului international.

Pare insa ciudat sa fie implicata personalitatea stiintifica a lui Ricardo tocmai in
teoriile asupra investitiilor straine directe, oricat am vedea astazi comertul
international si investitiile straine directe drept procese realmente complementare si
derulate pe unul si acelasi spatiu. Este ciudat daca incercam sa ne confruntam cu
contextul vremii sale. Or, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, cand scria
Ricardo, nu aveam nici revolutia industriala, iar comertul extra-frontiere abia mijea.
Aici autorul chiar se refera direct la schimbul de postavuri englezesti contra vinurilor
portugheze. In ce priveste investitiile straine directe, activitatea si fenomenologia
aferenta acestora urma sa vina cu mult mai tarziu. Inca o data, insa, toti teoreticienii
cad de acord astazi ca nu poti vorbi de ISD fara a pomeni numele unui Ricardo, pe cat
clasicul autodidact nu a pomenit, el insusi, niciodata si nicaieri asa ceva.

Ricardo a vazut spatiul comertului international (spunem astazi, al economiei

internationale si circuitului economic international) drept unul al avantajului absolut
si al celui comparativ pentru natiunile implicate. Avantajul absolut era unul pe care
urma sa il indice, dupa un secol, fie si in alt context, si John Maynard Keynes – este
vorba de recastigarea echilibrului macro al alocarii resurselor, respectiv al exploatarii
factorilor, referirea cea mai directa revenind asupra factorului munca – asupra caruia
cad cu precadere accentele in veacul urmator, al XX-lea. Avantajul comparativ
revenea din redistribuirea venitului si profiturilor din comertul international. De aici,
adica direct de la Ricardo, apareau inegalitatile internationale, ca premise opuse
deschiderii economiilor nationale: tarile (economiile) beneficiau inegal de pe urma
comertului reciproc. Este normal sa ne gandim la o teorie luand in considerare vamile,
tarifele si restrictiile la importuri, dar si la exporturi.

O prima observatie este aceea ca insusi Ricardo face abstractie, in context, de

avantajele dintai care misca mecanismul economic, inclusiv pe directiile de dincolo
de frontiere, adica de profitul exportatorilor, cuplat cu interesele importatorilor din
celelalte tari. Clasicul vorbeste de implicarea natiunii, ca formatiune sau super-agent
economic, in speta. Asadar, inca la Ricardo, in prima jumatate a secolului al XIX-lea,
este identificata natiunea, ca o a treia categorie implicata in relatiile comerciale dintre
un exportator dintr-o tara si un importator din alta parte a lumii. Unul este
exportatorul, care obtine profit, alta este natiunea, care castiga in termenii
macroeconomici ai exploatarii muncii si resurselor, inclusiv ai eliminarii somajului.

Viziunea lui Ricardo asupra comertului international este, concomitent, una care crede
nestramutat ca pe acest spatiu concurenta este perfecta. In favoarea acestei opinii
revine multiplicarea exponentiala, fata de conditiile pietelor locale si autohtone, a
producatorilor si consumatorilor, concomitent cu reducerea semnificativa a
importantei individuale (relative) a fiecarui producator si fiecarui consumator, pentru
fiecare produs marfa in parte. Spune astfel Ricardo ca concurenta perfecta – a
spatiului economiei internationale – este aceea care atribuie si distribuie avantaje,
pentru care opereaza si beneficiaza nu numai producatorii si consumatorii, ci, cum
bine vedem, chiar si natiunile.

Ricardo putea vorbi despre natiune, cat insa nu putea vorbi despre ISD, nu numai
pentru ca acestea nu i-au fost contemporane. Daca concurenta este perfecta, la nivel
international, “mai perfecta” decat pe spatiul intern, atunci si producatorul, si
consumatorul sunt avantajati sa ramana acasa. Producatorul si ofertantul isi continua
creatia si pentru consumatorii de aiurea, iar acestia din urma isi vor primi utilitatile
cerute fara probleme, in mediul perfect concurential.

Criticii lui Ricardo au avut dreptate sa nege ideea ca spatiul economiei dintre natiuni
ar oferi acest ideal al conditiilor reciproc avantajoase producatorului si
consumatorului. Acestia au fost chiar asazisii “neoclasici”: Hecsker, Ohlin si
Samuelson, a caror contributie chiar a primit numele format din cele trei initiale,
modelul HOS. Vom vedea mai departe argumentul lor principal, dar deocamdata nu
am incheiat cu ceea ce ne ramane (fie si implicit) din geniul lui Ricardo. Ideea ca o
concurenta perfecta, in economia dintre natiuni, elimina (ar elimina) nevoia
transferului productiei intre natiuni, a miscarii capitalurilor. Cu alte cuvinte, Ricardo
ar fi contrazis (fie si numai implicit) nevoia de ISD, sensul existentei acestora, pentru
motivul existentei concurentei perfecte, pe acelasi spatiu.

Inca astazi cadem de acord cu totii ca investitiile straine directe constituie o replica la
imperfectiunile concurentei pe spatiul international. Asta ii datoram si nu ii putem
nega lui Ricardo. Ca atare, ISD, inainte de a bucura pe unii sau de a starni criticile
altora, inainte chiar de a apare drept o dimensiune revolutionara a modernitatii
economiei, iar astazi a globalizarii, apar drept un simplu rau necesar.

eroarea lui Ricardo nu ii sterge inrudirea cu neoclasicii

Neoclasicii preluau mai tarziu critici care se aud si astazi asupra viziunii ricardiene.
Nu este vorba de a contrazice existenta perfectiunii concurentei oriunde in lume, ci
punctual de a constata ca numai distantele dintre producatori si consumatori, distante
destul de variate si uneori crescute si ele la niveluri exponentiale, adauga cheltuieli de
transport semnificative care altereaza “perfectiunea” concurentei. Mai mult, autorii
modelului HOS opineaza ca resursele economiei, in speta factorii de productie cunosc
o raspandire inegala, in lume, ceea ce avantajeaza inegal natiunile. Avantajul natiunii
asupra unui factor si altuia impiedica circuitul international al acestuia; cel putin un
astfel de circuit nu e lasat sa se desfasoare in conditii de concurenta perfecta. In speta,
natiunile vor exporta bunuri la care iau parte factorii autohtoni abundenti si ieftini, pe
care, astfel, ii vor valorifica, la extern, in propriul avantaj. Vor importa, dimpotriva,
bunuri continand factori la care accesul autohton este mai redus si, potential, mai
costisitor. De fapt, sustin ei, acesta este avantajul comparativ al natiunii, avantaj pe
care clasicul il vedea oarecum deformat.

Iata, dar, si modul interesant in care noua teorie isi recapata numele care, in loc sa ii
indeparteze, dimpotriva, ii reconciliaza cu inaintasul lor clasic. Neoclasicii re-definesc
avantajul comparativ, de la locatia asupra bunurilor, in care natiunea se specializeaza
in viziunea lui Ricardo, la aceea asupra factorilor de productie, care ar sta la baza unui
fenomen care, dimpotriva, acuza lipsa de concurenta in comertul international.

Diferenta fata de Ricardo nu ramane, in acelasi timp, sa se cantoneze asupra

comertului international, a exporturilor si importurilor. Neoclasicii fac loc ideii de
investitii straine directe, cel putin pe partea in care exportul bunului vine sa fie
inlocuit de exportul productiei propriuzise, al locatiei acesteia. De o parte, capitalul
pleaca dintr-o economie pentru a cauta o alta, in care factorii sunt abundenti si
avantajos. De cealalta, acest export de capital este altceva decat exportul clasic al
bunurilor, care isi instraineaza proprietarul.
Neoclasicii mai conchid inca o regula generala: aceea ca exportul de capital – egal
ISD – vine sa valideze regula generala dupa care natiunile isi exporta si valorifica
factorii abundenti; in complementar, natiunile importa capital atunci cand resimt lipsa
acestuia.

Din pacate, insa, nici neoclasicii nu au putut explica totul. De pilda, cea mai
semnificativa lipsa a teoriei lor este de a se fi oprit asupra investitiilor din tarile
dezvoltate catre tarile in curs de dezvoltare, respectiv asupra ISD cautatoare de
factori, care sunt astazi numai un capitol al chestiunii.

Capitalul exportat ramane in proprietatea exportatorului extern. Fapt care lasa sa se

distinga intreprinderea numita “mama”, din tara exportatoare de capital, de “filiala” ei
din tara numita “gazda” – in speta, importatoare. Apre ceea ce se numeste, astfel,
companie multinationala (CMN).

Combatand pe Ricardo, neoclasicii au explicat aparitia si dezvoltarea fenomenului

ISD si fenomenului CMN. Implicatiile sunt complexe, variate si depasesc aria
economicului. De aceea ne vom ocupa de astfel de lucruri ceva mai departe. Pentru
moment, insa, sa nu uitam ca in cele de fata am ramas in aria teoriei asupra
comertului international, cu implicarea sa asupra ISD.

In afara teoriei comertului international, la originea conceptului de investitii straine

directe (ISD) s-ar mai situa cel putin alte cateva formulari, ce nu beneficiaza de atata
traditie, dar cu siguranta si poate tocmai de aceea greutatea lor specifica este
comparabila acesteia. Prima teorie (a doua, in ordinea discutiei noastre, dupa teoria
comertului international, discutata in episodul trecut) ar fi asanumita paradigma
eclectica, care il are drept initiator pe John Dunning si contine reperele: proprietate,
locatie si internationalizare (PLI). Nu mai vorbim de natiuni, ci de firme individuale si
avantajul lor pentru FDI. Firma este avantajata sa se extinda – sa investeasca – in
afara frontierelor cand intruneste concomitent conditiile avantajului: proprietatii –
asupra “activelor intangibile”. Faptic, atunci cand e sigura ca nimeni in acea tara nu i
se va atinge nici de uzine sau constructii, nici de tehnologia si know-how-ul aduse de
ea, odata cu acestea. Apoi avantajul locatiei – despre care spunem ce am spus si la
modelul HOS – costurile factorilor, la fata locului, sunt mai reduse decat acasa. Si iata
astfel si o prima invecinare a noilor teorii cu gandirea mai veche. In fine, avantajul
internationalizarii – care spune ca firmei ii convine sa iasa pe piata internationala
atunci cand tehnologia ei (care revine astfel ca factor de prima importanta) este una
care poate concura cu cele din spatiul local.

Urmatoarea teorie se numeste teoria ciclului de viata al produsului, si il are, drept

promotor, pe Robert Vernon. Judecata ramane in planul microeconomic, al firmei
(companiei). Exista cateva faze de viata ale unui produs, pe termenul lung al
productiei si consumului acestuia. In introducere, bunul apare si se dezvolta intre
frontierele natiunii. Nu are inca de a face cu exportul si piata internationala. Faza
urmatoare, a cresterii este de facto continuarea fazei de introducere, intr-o crestere
presupusa sanatoasa. Consumatorii ajung sa cunoasca produsul (acasa) in mod
generalizat. Urmeaza faza de maturitate, in care productia ramane acasa, dar produsul
urmeaza procedura standardizarii, dupa care iese la export (se internationalizeaza). Se
intampla, in context international, ca in modelul lui Ricardo (factorii si productia
raman pe loc, iar produsul final se internationalizeaza): si iata o a doua invecinare
intre teoriile vechi si noi asupra ISD.
In ultima faza, declinul, internationalizarea continua, dar decisive raman numai
costurile. Urmare nevoii de diminuare a costurilor (eficientizare), productia poate
migra si ea. De observat ca ISD apar in dreptul acestei ultime faze a vietii produsului,
dar si atunci cand acesta din urma este deja standardizat.

De la Vernon, japonezul Terutomo Ozawa a preluat ideea pentru a descrie migratia

industriilor la scara ridicata intre Japonia si alte natiuni din Asia, in anii saizeci si
saptezeci. Mai departe, onorabilul specialist maghiar Gabor Hunya a vazut modelul
lui Ozawa aplicabil pentru Europa de Est, in tranzitia anilor nouazeci, sursele
investitiilor straine directe fiind economiile UE, vecine, si Americii de Nord.

Apare insa si efectul contrar, acolo unde, initial, investitiile straine directe erau din
categoria celor substitute de import si de evitare a barierelor comerciale. Exporturile-
impotrurile pot redeveni atractive, in detrimentul investitiilor straine directe, o data cu
deschiderea pietelor. Vechii investitori externi isi pot repatria capitalul sub toate
formele, inclusiv aceea a activelor materiale fixe. Pentru tarile din est, insa, nu s-a
inregistrat un astfel de fenomen – ci relatiile parteneriale de investitii au continuat
(Blattner, Tobias Sebastian 2002).
Teorii mai vechi si mai noi despre integrare si investitii straine directe

In anii saptezeci se gandea ca integrarea economica, vizand caderea barierelor

comerciale, va lucra impotriva imperfectiunilor pietei, care favorizeaza investitiile
straine directe. Cu toate acestea, disparitia tarifelor intre statele Comunitatii Europene
nu a oprit extinerea rapida a companiilor multinationale in zona
(Dunning&Robson1987), (Yannopoulos 1990). Autorii cad de acord ca de vina sunt
efectele pervertitoare de comert ale uniunii vamale, aceste efecte materializate
(bineinteles) in materie locationala – aceiasi autori ignora insa efectele in materie de
proprietate si organizare, esentiale internationalizarii productiei.

Yannopoulos (1990) combina paradigma lui Dunning cu teoria integrarii in scopul de

a desprinde o clasificare pe criterii complete a activitatii multinationale pe teritoriul
UE – o schema taxonomica, fara referire insa la substitutia sau complementaritatea
comert-investitii. Rezulta, pentru autor, patru tipuri de investitie ale firmelor
internationale – ca replica a firmelor si efecte statice si dinamice ale integrarii:

investitii defensive & de substituire a importurilor. La origine sade un efect

pervertitor al integrarii, prin care sursa ofertei se misca de pe teritorii terte cu eficienta
catre producatori autohtoni mai putin eficienti – iar aceasta urmare unei relative
discriminari tarifare a exportatorilor terti, date de alinierea tarifelor intra-uniune.
Replica firmelor – aici cele straine – vizeaza pastrarea propriei cote de piata in noile
conditii mai vitrege pentru ele.

Investitii ofensive & de substituire a importurilor. Sunt urmare cresterii pietelor, pe

calea integrarii, astfel expansiunii unor ramuri, sau numai asteptarilor in aceasta
directie ale cresterii cererii.

Investitii de reorganizare. Presiunea vine, de astadata, din partea creerii (si nu

pervertirii) de comert – fluxurile intra-uniune cresc urmare realocarii resurselor in
conditii de crestere a eficientei, iar aceasta din urma se datoreaza creerii de avantaj
comparat Companiile multinationale se simt incurajate sa redistribuie productii deja
existente in cadrul uniunii, dupa criteriul locatiei catre costuri avantajoase – mai
marea intindere a uniunii inlesneste gesiunea locatiilor.
 Investitia rationalizata incearca sa profite de cresterea eficientei – urmare noii
distribuiri internationale a costurilor de productie avantajoase (dupa criteriul
avantajului costurilor) prin ridicarea barierelor comerciale ne-tarifare. Autorul spune
ca adancirea integrarii naste noi oportunitati de reorganizare si rationalizare a
procesului investitional. Un impuls favorabil similar este resimtit aici si de investitiile
ofensive de substitutie a importurilor. Dimpotriva, investitiile defensive au de suferit
in aceleasi conditii.

Concluziile lui Yannopoulos (1990) sunt reluate de studiul extensiv al lui Dunning, in
ce priveste impactul Programului Implementarii Pietei Unice asupra investitiilor
straine directe din cadrul Uniunii Europene. Investigarea unei asemenea conexiuni
este, dupa expresia directa a autorului, “ asemenea unui joc de puzzle cu multe piese
lipsa”, dar acelasi autor reuseste o imagine de referinta realmente serioasa. Iar ce este
mai important aici este tot asocierea ISD cu comertul international.