RICHARD CANTILLON

RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)

• Comerciant, bancher și aventurier
• Născut în Irlanda, dintr-o familie cu origini franțuzești
• Unul dintre cele mai fascinante personaje din istoria științei
economice
• Devine multimilionar din afaceri cu vin, șampanie și haine
• Derulează afaceri bancare
• Și-a dobândit cea mai mare a averii în timpul Mississippi bubble.
RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)
• Eseu asupra naturii comerțului în general apare postum (1755)
• Pare să fie concepută ca modalitate de a se apăra în procesele în care a fost inculpat,
procese apărute ca urmare a prăbușirii schemei Mississippi Bubble
• Cartea pare să fie scrisă în ultima parte a anilor 1720 și prima parte a anilor 1730
• Mark Blaug: că Eseul lui Cantillon reprezintă „cea mai sistematică, cea mai lucidă și,
în același timp, cea mai originală dintre toate cărțile asupra principiilor economice
înainte de Avuția națiunilor”
• Ideile sale îi inspiră pe fiziocrați și pe Adam Smith, care îl citează în Avuția națiunilor
• M. Rothbard îl descriepe R. Cantillon drept „părintele fondator al economiei moderne“
RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)
• Eseu asupra naturii comerțului în general, reprezintă, cel puțin în raport cu lucrările
similare din domeniu, un exemplu remarcabil de sistematizare, de coerență și de
soliditate
• considerată prima tentativă serioasă, riguroasă și sistematizată de a oferi o explicație
rezonabilă a fenomenului economic în ansamblul său.
• ea debutează cu un capitol ce vizează definirea bogăției și a surselor ei, continuând
cu alte capitole care își propun să explice modul în care această bogăție, practic
obiectul de studiu al științei economice, circulă între diferitele clase sociale (ceea ce
astăzi numim „teoria distribuției“ sau „a repartiției“).
• autorul vorbește, nu cu aceeași claritate ca Adam Smith, spre exemplu, despre
specializare sau diviziunea muncii, despre schimburi, în special despre cele
internaționale, încercând să acopere o gamă cât mai largă a problematicii științei
economice.
RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)
• Propune o teorie a rentei, atinge problema așa-zisului „capital uman“, schițează o
teorie a populației, încearcă să descifreze logica schimburilor internaționale etc.
Atinge, astfel, cele mai multe dintre problemele care fac obiectul cercetării
economiștilor. Din acest punct de vedere, demersul lui este de departe cel mai
integrator dintre toate cele care au existat până în prima parte a secolului al
XVII-lea.
• „prejudecată mercantilistă“, conform căreia bogăția unei națiuni – el tinde să judece
în termeni de clase și națiuni, așa cum aveau să facă Smith, Ricardo, Malthus, Marx,
Mill – constă în deținerea de metal prețios, adică de bani
• Cantillon nu reușește să se îndepărteze de explicațiile naive conform cărora
comerțul extern este un joc cu sumă nulă, că el trebuie să se bazeze pe reglementare,
eventual pe forță armată, deși gradul de sofisticare a explicațiilor depășește cu mult
ceea ce se scrisese în domeniu până în prima treime a secolului al XVII-lea
RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)
• Cantillon nu înțelege, spre exemplu, logica serviciilor, faptul că ele sunt
productive, așa cum avea să i se întâmple, de asemenea, patru decenii mai
târziu, lui Smith. Evident, i se poate reproșa viziunea limitată asupra
producerii de bogăție, una care avea să stea la baza fiziocrației.
• Din acest punct de vedere, am putea vorbi chiar de o contradicție, deoarece
el rămâne undeva la jumătatea distanței dintre mercantilism, care considera
că bogăția înseamnă metal prețios, bani, și fiziocrație, care considera că sursa
acesteia o reprezintă pământul
• Excelează în domeniul monetar: Cantillon pare să fie primul care înțelege cu
adevărat modul prin care o modificare a ofertei de monedă induce schimbări
reale în procesul de alocare a resurselor.
RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)
• „Efectul Cantillon“: banii intră prin anumite „canale“, nu uniform, că ei
determină o creștere a consumului, că acest „nou consum“ are în vedere
doar anumite persoane, că, astfel, la nivelul întregului sistem economic, se
produc debalansări între cererile și ofertele individuale, adică în ceea ce noi
numim „sistemul prețurilor relative“, cel care joacă un rol capital în alocarea
resurselor rare. Faptul că banii intră neuniform în economie face ca prețurile
să crească treptat, producând efecte redistributive
• analiza lui monetară prefigurează, într-un limbaj oarecum primitiv, teoria
austriacă a ciclului economic. Fără îndoială, Cantillon a înțeles faptul că o
creștere excesivă a cantității de bani va crea o „bulă“ (bubble, cum o
denumește pe ultima pagină a cărții), urmată, inevitabil, de „spargerea” ei
RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)
• Un alt domeniu în care analizele lui Cantillon poartă marca excelenței sunt
cele legate de dobândă. După cum bine se știe, cel puțin de la Aristotel
încoace, oferirea de împrumuturi purtătoare de dobândă era o practică
condamnată cu asprime. Banii, spune prejudecata aristotelică, nu pot naște
alți bani.
• vede dobânda ca un preț legitim de piață, care depinde de raportul dintre
împrumutați și împrumutători. El justifică dobânzile ridicate prin risc
• dobânzile cele mai ridicate sunt practicate în contractele de împrumut cu cei a căror
bonitate financiară este cea mai scăzută. Prin această explicație, justifică dobânzile
ridicate din perioada „Sistemului Mississippi“
RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)
• dobânzile ridicate rezultă dintr-un contract liber consimțit, cu asumarea
bilaterală de riscuri atât de către creditor, cât și de către debitor.
• Cantillon nu vede în dobândă un fenomen exclusiv monetar, cum sunt
tentați să creadă cei mai mulți cercetători ai fenomenului economic
• el susține că, în realitate, nu există nicio diferență între împrumuturile în
bunuri și cele în bani. Această idee revoluționară, pe care, din păcate, o
expediază, sugerează că, de fapt, dobânda depinde de un raport între bunuri
viitoare și bunuri curente, adică exprimă preferința pentru timp a indivizilor
RICHARD CANTILLON (C.1680-1734)
• schițează o teoria a întreprinzătorului
• Piața se caracterizează prin incertitudine; rolul omului de afaceri sau al
”întreprinzătorului” este acela de a înfrunta viitorul și incertitudinea
investind, acoperind cheltuieli și sperând la recuperarea lor prin încasări
viitoare
• Profiturile constituie o recompensă pentru o anticipare corectă
• Există două clase: ”salariații” cu venituri fixe sau cu rente fixe și
întreprinzătorii, cu venituri incerte, variabile
• Întreprinzătorii au o funcție ”echilibratoare”, în sensul că aceștia, anticipând
cu succes modalitatea de alocare a resurselor, favorizează ajustarea,
echilibrarea cererii și ofertei pe diferitele piețe