Liberalismul economic clasic

A. Selectaţi răspunsul corect. Comentaţi răspunsul selectat.

1. Obiect al cercetării fiziocrate a fost:

a. utilizarea raţională a resurselor economice;
b. asigurarea echităţii sociale;
c. înbogăţirea statului.

2. Ce sferă a activitaţii economice era, în opinia fiziocraţilor, creatoare de bogăţie?

a. Producţia;
b. Repartiţia;
c. Circulaţia;
d. Consumul.

3. Pentru fiziocraţi a produce înseamnă:

a. a da materiei o altă formă;
b. a crea bunuri utile;
c. a crea un surplus de bunuri;
d. a combina factorii de producţie.

4. Cererea cărei clase era considerată decisivă pentru circulaţia produsului net?
a. clasei productive;
b. clasei sterile;
c. clasei proprietarilor.

5. Fr. Quesnay numea avansuri anuale:

a. partea din producţia agricolă cheltuită pentru consumul producătorului, însămânţare şi
întreţinerea vitelor;
b. suma de bani utilizată pentru înlocuirea instrumentelor uzate;
c. partea din producţia agricolă cheltuită în calitate de materie primă pentru producerea
bunurilor manufacturate;
d. suma de bani cheltuită pentru plătirea rentei.

6. Fiziocraţii considerau că preţurile la produsele agricole trebuie să fie:

a. majorate;
b. reduse;
c. lăsate fixe.

7. În viziunea fiziocrată practica economică trebuie să se bazeze pe:

a. sistemul concurenţei perfecte;
b. sistemul concurenţei imperfecte;
c. sistemul de privilegii.

8. În viziunea fiziocraţilor statul trebuie:

a. să fixeze preţurile la grâne;
b. să acorde facilităţi companiilor exportatoare;
c. să stabilească un unic impozit funciar;
d. să stimuleze crearea manufacturilor.

9. Reprezentanţii liberalismului clasic au elaborat modelele sale în perioada:

 a. capitalismului monopolist;
b. capitalismului concurenţei libere;
c. acumulării primitive a capitalului.

10. Ce interes era predominant în cercetările liberalilor clasici?

a. Personal;
b. de grup;
c. public.

11. Ce era considerat obiect al bogaţiei în viziunea lui A.Smith?

a. banii;
b. totalitatea bunurilor oferite de natură;
c. totalitatea bunurilor utile;
d. totalitatea bunurilor materiale.

12. În viziunea lui Smith munca productivă este munca:

a. eficientă;
b. care produce utilităţi;
c. care generează venituri.

13. În conceptul lui A. Smith valoarea mărfii o reprezintă:

a. munca vie a producătorului;
b. munca materializată în capital;
c. munca nematerializată.

14. Ce formă de venit, în conceptul lui A. Smith, era considerată principală pentru
dezvoltarea economică?
a. salariul;
b. profitul;
c. renta funciară.

15. La ce variantă din cele menţionate se reduc postulatele lui T.Malthus:

a. pe masura dezvoltării forţelor productive bunastarea societăţii va creşte;
b. societatea capitalistă este una inechitabilă, deoarece repartiţia inegală a produsului social
contribuie la creşterea sărăciei;
c. sărăcia este un fenomen natural, caracteristic oricărei societăţi.

16. Studierea cărei forme de venit a constituit aportul principal a lui D.Ricardo?
a. salariul;
b. profitul;
c. renta funciară.

17. În opinia lui Ricardo:

a. renta se include în preţul mărfurilor;
b. renta apare ca rezultat a proprietăţii private asupra pământului;
c. loturile cele mai rele nu aduc rentă.

18. În viziunea lui Ricardo restricţiile la importul grânelor determină majorarea:

a. rentei funciare şi a profitului;
b. profitului şi a salariului nominal;
c. rentei funciare şi a salariului nominal.
19. În viziunea lui J.B. Say:
a. economiile depaşesc investiţiile;
b. economiile sunt investite pe deplin;
c. investiţiile depăşesc economiile.

20. Elaborând legea debuşeelor, la ce concluzie a ajuns Say?

a. crizele de supraproducţie sunt inevitabile;
b. crizele de supraproductie pot sa apară doar în agricultură;
c. crizele de supraproducţie sunt imposibile;
d. societatea nu poate satisface totalitatea nevoilor.

21. Ce funcţii trebuie să indeplinească statul în viziunea clasică?

a. securitatea sociala + reglementarea pieţelor interne + producţia bunurilor publice;
b. administrarea justiţiei + protecţia mediului ambiant + reglementarea pieţelor externe;
c. protecţia mediului ambiant + securitatea socială + apărarea naţională;
d. producţia bunurilor publice;
e. apărarea naţională + administrarea justiţiei + producţia bunurilor publice.

B. Analizaţi şi comentaţi textele, formulaţi căte 3 - 4 intrebari la fiecare text:

1. Francois Quesnay: Rolul agriculturii

Cel mai mare avantaj al agriculturii consta in faptul ca ea ofera materie prima pentru
producerea bunurilor vital necesare, asigura venituri regelui si proprietarilor funciari, zeciuiala -
clerului si profit - agricultorilor. Anume bogatiile permanent reproduse in agricultura stau la baza
formarii celorlaltor forme de bogatie, asigura ocuparea in cadrul totalitatii profesiilor, contribuie
la cresterea comertului si bunastarii populatiei, pune in  miscare industria si sustine prosperarea
natiunii. Comertul, ca si industria, reprezinta doar o derivata a agriculturii, ambele existând
datorita ei si tot ei intorcând profiturile obtinute in cadrul lor.
Munca in agricultura nu sporeste bogatia. Comparati salariul lucratorilor care produc
produse manufacturate cu cel al lucratorilor agricoli si veti observa ca ambele se limiteaza la
subzistente si, de aceea, nu pot servi drept izvor de crestere a bogatiei. Valoarea produselor
manufacturate este proportionala valorii subzistentelor consumate de muncitor si negustor. Altfel
spus, meseriasul consuma atâtea subzistente, câte le produce in rezultatul activitatii sale. Deci, in
cazul producerii bunurilor manufacturate nu are loc nici un spor al bogatiei.
Bogatia reprezinta pentru oameni un izvor al subzistentelor. Industria le prelucreaza
pentru ca oamenii sa se poata folosi de ele. Agricultorii, pentru a avea posibilitate de a utiliza
produsele manufacturate, platesc munca cheltuita in industrie, veniturile lor trecând, astfel, la
celelalte categorii de populatie.
Sporul bogatiei care are loc in urma comertului exterior nu totdeauna este un spor al
bogatiei monetare, dat fiind faptul ca comertul exterior cu statele straine poate fi efectuat si ca
schimb direct de marfuri pe care le consuma natiunea data.
Produsele, privite ca marfuri, reprezinta bogatii monetare destul de reale. Agricultorul
care-si vinde grâul comerciantului primeste in schimb bani, acestia fiind utilizati la platirea
impozitelor, salariilor servitorilor si lucratorilor agricoli, la cumpararea produselor necesare
satisfacerii necesitatilor proprii.
Comerciantul care vinde peste hotare grâne si cumpara de acolo alte marfuri, sau care
efectueaza un schimb nemijlocit de produse, revinde produsele aduse de el in tara si pe banii
primiti cumpara din nou grâne. Altfel spus, grânele, privite ca marfa, reprezinta bogatie monetara
pentru vânzatori si reala pentru cumparatori. Deci, produsele care pot fi vândute trebuie in toate
cazurile privite ca bogatii atât monetare, cât si reale.
 Avutia natiunii nu este determinata de marimea bogatiei ei monetare. Aceasta din urma
poate creste sau descreste fara influenta asupra dimensiunii avutiei natiunii, deoarece bogatia
monetara se prezinta fie sub forma numerarului, fie sub forma marfurilor aflate in circulatie, a
caror viteza de circulatie depinde de abundenta acestor marfuri si de preturile la ele. Spania, care
a acaparat comorile din Peru, este mereu preocupata de asigurarea satisfacerii nevoilor sale.
Prosperitatea Angliei, insa, se bazeaza pe bogatiile ei reale. Banii au aici o valoare sigura,
sustinuta de comert, de veniturile obtinute de la intreg patrimoniu al natiunii.
Asadar, avutia statului nu poate fi apreciata prin dimensiunile mai mici sau mai mari ale
bogatiei lui monetare.
Kene F. Izbranie economiceskie proizvedenia. M.,1960,c,98-130

Care sunt avantajele comparative ale agriculturii faţă de industrie şi comerţ?

Ce reprezintă bogăţia reală şi de ce?
De ce avuţia statului poate fi apreciată prin dimensiunile bogăţiei lui monetare ?
2. A.Smith : Munca productiva si cea neproductiva

Exista un fel de munca care adauga la valoarea obiectului asupra caruia se exercita; exista
un altul care nu are acelasi efect. Primul fel, producând o valoare, poate fi numit munca
productiva, cel de-al doilea – munca neproductiva. Astfel, munca unui lucrator din manufactura
adauga la valoarea materialelor pe care le prelucreaza valoarea propriei sale intretineri si a
profitului patronului. Munca unui servitor, dimpotriva, nu sporeste nici o valoare. Desi patronul
avanseaza salariul muncitorului, in realitate acest muncitor nu-l costa nimic, valoarea acestui
salariu fiindu-i restituita impreuna cu un profit prin valoarea sporita a obiectului asupra caruia s-
a aplicat munca muncitorului. Dar cheltuielile de intretinere a servitorului casnic nu sunt
niciodata restituite. Un om se imbogateste intrebuintând multi muncitori, saraceste, insa,
intrebuintând mulsi servitori casnici. Desi munca acestora din urma are, totusi, valoarea ei si
merita o recompensa.
Munca unora din categoriile sociale cele mai respectabile, ca si aceea a servitorilor, nu
produce nici o valoare si nu se fixeaza, nici nu se realizeaza in vre-un obiect sau marfa vânduta.
De exemplu, suveranul, ca si toti ceilalti functionari ai justitiei sau armatei care servesc sub el,
toata armata, toata flota, sunt toti  neproductivi. Ei sunt slujitorii statului si sunt intretinuti cu o
parte din productia anuala a activitatii in cadrul acestuia. Serviciul lor, oricât de onorabil, oricât
de util, oricât de necesar este, nu produce nimic cu care sa se poata apoi procura o cantitate egala
de servicii. Securitatea si apararea colectivitatii, care sunt rezultatul muncii lor dintr-un an, nu
pot servi la securitatea si apararea ei, pentru anul urmator. Atât unele din profesiile cele mai
serioase si cele mai importante, cât si unele din cele mai frivole, se cer incadrate in aceeasi
categorie: clericii, medicii si literatii de orice fel, ca si actorii, muzicantii, cântaretii de opera etc.
Munca celei mai marunte din aceste profesii isi are valoarea ei, care este determinata de aceleasi
principii ca si oricare alt fel de munca; dar cea mai nobila si cea mai utila nu produce nimic, cu
care sa se poata apoi cumpara o cantitate egala de munca. Munca tuturor acestora – cum e
declamatia actorului, discursul oratorului sau melodia muzicantului – dispare chiar in clipa in
care s-a produs.
Muncitorii productivi si cei neproductivi, atât si cei care nu muncesc de loc, sunt toti
intretinuti la fel din productia anuala a pamântului si a muncii tarii. Aceasta productie, oricât de
mare ar fi ea, nu poate fi infinita, ea trebuie sa aiba anumite limite. Deci, dupa cum intr-un an o
parte mai mica sau mai mare din aceasta productie e folosita sa intretina oamenii neproductivi,
tot asa, mai mare intr-un caz si mai mica in altul va fi partea care va ramâne pentru oamenii
productivi si mai mare sau mai mica va fi, prin urmare, productia din anul urmator, productia
totala fiind, cu exceptia produselor spontane ale pamântului, rodul muncii productive.

A.Smith „Avutia natiunilor. Cercetare asupra naturii si cauzelor ei”. Chitinau, Universitas, 1992,
p.223-226

Ce numeşte A. Smith muncă productivă şi în ce activităţi se efectuiază ea?

Care sunt caracteristicile muncii neproductive ? Cine o prestează ?
La ce concluzie ajunge Smith ăn vederea raportului « muncă productivă – muncă
neproductivă »  ?
3. D.Ricardo : Salariul si profitul

Munca, la fel ca toate celelalte lucruri care sunt cumparate si vândute si a caror cantitate
poate sa creasca sau sa scada, are pretul sau natural si pretul sau de piata. Pretul natural al muncii
este acel pres care este necesar pentru a da posibilitate muncitorilor atât sa se intretina, cât si sa-
si perpetueze rasa, fara nici o crestere sau scadere.
Pretul natural al muncii depinde de pretul alimentelor, al obiectelor de prima necesitate si
lucrurilor de confort cerute pentru sustinerea muncitorului si a familiei sale. Cresterea pretului
alimentelor si a obiectelor de prima necesitate va determina cresterea pretului natural al muncii;
scaderea pretului lor va determina scaderea pretului natural al muncii.
Paralel cu progresul societatii, pretul natural al muncii are intotdeauna o tendinta de
crestere, intrucât una din marfurile principale de care este reglementat pretul sau natural are o
tendinta de scumpire din cauza dificultatii mai mari de a o produce. Cu toate acestea, deoarece
ameliorarile in agricultura, descoperirea de noi piete de unde pot fi importate alimente pot,
pentru un timp, sa contracareze tendinta de crestere a pretului obiectelor de prima necesitate si
pot chiar ocaziona scaderea pretului lor natural, aceleasi cauze vor produce efecte
corespunzatoare si asupra pretului natural al muncii.
Pretul de piata al muncii este pretul care se plateste in mod real pentru ea, pe baza actiunii
naturale a proportiei dintre oferta si cerere; munca este scumpa când este rara si ieftena când este
abundenta. Oricât de mult ar devia pretul de piata al muncii fata de pretul ei natural, el are, ca si
la marfuri, tendinta de a se conforma acestuia.
Când pretul de piata al muncii depaseste pretul sau natural, atunci viata muncitorului este
infloritoare si fericita, el are atunci puterea sa dispuna asupra unei proportii mai mari din
obiectele de prima necesitate si din satisfactiile vietii, si, prin urmare, sa intretina o familie
sanatoasa si numeroasa. Când, insa, datorita incurajarii pe care o dau salariile urcate cresterii
populatiei, numarul muncitorilor sporeste, salariile scad din nou la pretul lor natural, si, de fapt,
ca o reactie, scad uneori sub acestea.
Când pretul de piata al muncii este sub pretul ei natural, viata muncitorilor este cât se
poate de nenorocita; atunci saracia ii face sa se lipseasca chiar si de acelea satisfactii pe care
obisnuinta le-a facut absolut necesare. Numai dupa ce privatiunile au determinat scaderea
numarului muncitorilor, sau cererea de brate de munca a crescut, pretul de piata al muncii va
creste la pretul sau natural, iar muncitorul va avea confortul moderat pe care il va oferi rata
naturala a salariilor.
Nu trebuie sa se inteleaga ca pretul natural al muncii, chiar când este estimat in alimente
si obiecte de prima necesitate, este absolut fix si constant. El variaza in diferite epoci, in aceeasi
tara, si mai ales de la tara la tara. Aceasta depinde in mod esential de obiceiurile si traditiile
poporului.
S-a calculat ca in conditii favorabile populatia se poate dubla in 25 de ani. Pe masura ce
populatia creste, pretul obiectelor de prima necesitate va creste in mod constant din cauza ca va
fi necesara mai multa munca pentru a le produce. De aceea, salariile in bani vor creste; dar ele nu
vor creste indeajuns spre a permite muncitorului sa cumpere cu ele atâtea obiecte de prima
necesitate si de confort cât ar fi putut cumpara inainte de urcarea pretului acestor marfuri.
Dar, cu toate ca muncitorul va fi in realitate mai prost platit totusi, aceasta urcare a
salariului sau va micsora in mod necesar profitul capitalistului; deoarece bunurile sale nu se vor
vinde la un pret mai ridicat, si, totusi,cheltuielile pentru producerea lor totodata sporind.
Presupunând ca grâul si bunurile fabricate se vând intotdeauna cu acelasi pret, profiturile
vor fi urcate sau scazute in proportia in care salariile vor fi scazute sau urcate. Dar sa
presupunem ca pretul grâului creste din cauza ca este necesara mai multa munca pentru a-l
produce; aceasta cauza nu va urca pretul bunurilor fabricate pentru producerea carora nu a fost
nevoie de nici o cantitate suplimentara de munca. Daca, deci, salariile continua sa fie aceleasi,
profiturile fabricantilor vor ramâne aceleasi; daca, insa, dupa cum este in mod absolut sigur,
salariile se vor urca o data cu urcarea grâului, atunci profitul lor in mod necesar va scadea.
 Astfel, ajungem din nou la aceeasi concluzie pe care am cautat sa o stabilim mai inainte:
anume ca, in toate tarile si in toate timpurile profitul depinde de cantitatea de munca ceruta
pentru a obtine obiectele de prima necesitate muncitorilor pe acel pamânt, sau cu acel capital
care nu produce nici o renta. De aceea efectele acumularii vor fi diferite, in diferite tari, si vor
depinde mai ales de fertilitatea pamântului. Oricât de intinsa ar fi o tara in care pamântul este de
o calitate saracacioasa si in care importul de alimente este prohibit, cele mai reduse acumulari de
capital vor fi insotite de reducerea mare a ratei profitului si urcarea rapida a rentei. Şi dimpotriva,
o tara mica dar fertila, mai ales când importul de alimente este liber, poate acumula un capital
important fara vre-o mare reducere a ratei profitului sau vre-o mare crestere a rentei pamântului.

D.Ricardo „Principiile economiei politice si ale impunerii”. În Opere alese, Chisinau,

Universitas, 1993, p.98-122
4. T.Malthus: Disproportia demo-economica

Scopul lucrarii date este de a cerceta consecintele legii nemijlocit legate de natura umana,
legi ce actioneaza chiar de la inceputuri, dar neobservata de cei ce s-au preocupat de cercetarea
ei. Esenta ei deriva din insusirea fiintelor vii de a se inmulti mai rapid decât le permit
subzistentele aflate la dispozitia lor.
În SUA, unde mijloacele de subzistenta sunt abundente, unde domina moravurile bune si
sunt frecvente casatoriile timpurii, in ultimul secol si jumatate s-a observat ca populatia s-a
dublat in 25 ani. Aceasta in pofida faptului ca in unele orase mortalitatea depasea natalitatea,
ceea ce demonstreaza ca inmultirea se poate efectua mai rapid decât indica cifra medie. În unele
localitati din interiorul tarii, unde unica preocupare a colonistilor era activitatea agricola,
populatia se dubla la fiecare 15 ani. Iar lordul W.Petty considera ca in conditii deosebit de
favorabile populatia se poate dubla la fiecare 10 ani. Dar pentru a evita orice exagerare, la baza
calculelor noastre va sta ritmul cel mai lent de crestere a populatiei.
Deci putem afirma ca daca cresterea populatiei nu este stopata de careva obstacole, ea se
dubleaza la fiecare 25 ani si, ca urmare, creste in proportie geometrica.
Oamenii traiesc intr-un spatiu limitat. Când vor fi ocupate si prelucrate toate loturile
fertile, majorarea subzistentelor va fi posibila doar prin ameliorarea terenurilor deja cultivate.
Dar reiesind din insesi proprietatile solului, aceste ameliorari se vor caracteriza printr-un
randament scazut al productiei obtinute. Drept ca pe suprafata Terrei mai sunt multe pamânturi
libere. Dar problema este sa lichidam sau sa alungam triburile aflate pe ele. Daca vom incerca sa
innobilam aceste triburi prin cultivarea elementelor de civilizatie, aceasta va cere mult timp, pe
parcursul caruia numarul populatiei acestor triburi va creste rapid, câstigurile noastre de
suprafete cultivabile fiind minimale.
Deci, pornind de la starea actuala a pamânturilor ocupate, putem afirma ca mijloacele de
subzistenta in cele mai favorabile conditii de aplicare a muncii umane nu pot creste mai rapid
decât in progresie aritmetica.
Concluzia la care putem ajunge din compararea celor doua legi este uimitoare. Sa
presupunem ca populatia Angliei este de 11 mil., productivitatea solurilor fiind suficienta pentru
hranirea ei. Peste 25 ani populatia va creste la 22 mil., subzistentele, dublându-se, dar ramânând
inca suficiente. Peste inca 25 ani populatia va atinge numarul de 44 mil., in timp ce subzistentele
vor putea hrani doar 33 mil. În urmatorii 25 ani populatia va fi de 88 mil., mijloacele de
subzistenta putând hrani doar jumatate din ei. La finele secolului populatia va atinge 176 mil.,
mijloacele de subzistenta fiind suficiente doar pentru 55 mil., restul 121 mil. fiind supusi
foametei.
Sa trecem acum de la exemplul nostru insular la cel global. Sa presupunem ca populatia
Terrei este de 1 mld., ea inmultindu-se in proportia: 1,2,4,8,16,32,64,128,256; in timp ce
mijloacele de subzistenta se inmultesc in limita: 1,2,3,4,5,6,7,8,9. Peste 2 secole numarul
populatiei se va raporta la mijloacele de subzistenta ca 256 la 9, peste 13 secole – ca 4096 la 13,
iar peste 2000 ani raportul va fi infinit…
Obstacolele in calea inmultirii populatiei, ce activeaza in permanenta pentru a mentine
numarul populatiei in limita mijloacelor de subzistenta, pot fi reduse la 2 tipuri: unele actioneaza
prevenind inmultirea, altele – reducând numarul excesiv de populatie. Primul tip de obstacole
poate fi numit frâne preventive, al doilea – frâne destructive.
Frânele preventive sunt caracteristice doar speciei umane si se caracterizeaza prin
capacitatea de a previziona si evalua viitoarele consecinte. Omul pune la indoiala posibilitatea de
a-si intretine copiii sai. El se teme sa renunte de la obisnuintele sale. El isi pune intrebarea: n-ar
fi oare el nevoit sa indeplineasca o munca istovitoare si in conditii mai grele ? Va putea asigura
copiii sai cu acelasi nivel de instruire si educare pe care le poseda el insusi ? Nu va intra el in
mizerie, devenind obiect al dispretului ? Nu va fi nevoit sa renunte la independenta pe care o
poseda si cu care se mândreste, adresându-se caritatii ?
 Refuzul de la casatoriile timpurii reprezinta cel mai mic rau posibil legat de consecintele
legii populatiei.
Frânele destructive sunt foarte diverse. Ele cuprind activitati defavorabile sanatatii,
munca excesiva si grea, efectuata in conditii naturale rele, saracia, proasta alimentatie a copiilor,
bolile, epidemiile, razboaiele, foametea.

T.Malthus „Eseu asupra principiului populatiei”. În „Антология экономической

классики».T.2. M.,1993, с.9-22
5. J.B. Say : Bogatia si utilitatea

Oamenii profita de unele bunuri pe care natura le acorda in mod gratuit, ca, de exemplu,
apa, aerul, lumina solara; insa in acceptiunea comuna ele nu alcatuiesc bogatia. Bogatia este
atribuita bunurilor care poseda o anumita valoare si care au devenit proprietate exclusiva a
posesorilor lor ca, de exemplu, pamânturile, metalele, banii, stofele si alte marfuri de tot soiul.
Daca vom considera drept bogatie contractele de arenda si efectele comerciale, aceasta va fi pe
motivul ca ele contin un angajament de a livra lucruri valoroase prin ele insele. Bogatia este
proportionala acestor valori: ea este mare când suma valorilor din care se compune este
considerabila si este mica când aceste valori sunt nesemnificative.
De obicei ii consideram bogati pe acei care poseda multe bunuri; insa daca vom studia
cum bogatia se formeaza, se distribuie si se consuma vom denumi bogatii totul ce merita sa fie
astfel numit, indiferent de cantitate – un graunte sau un sac de graunte.
Valoarea fiecarui produs este arbitrara atâta timp câr ea nu este recunoscuta. Posesorul
unui produs poate sa-l aprecieze foarte inalt, fara a deveni de la aceasta mai bogat. Însa din
momentul când alte persoane sunt de acord sa dea in schimb bunurile lor pentru a obtine
produsul dat, cantitatea acestor bunuri devine masura valorii acestui produs.
Pentru lucrurile care pot fi propuse in schimbul bunurilor dorite se inscrie moneda.
Cantitatea de moneda care este data pentru obtinerea unui bun se numeste pret. Acesta este un
pret curent, adica la un loc si moment distinct.
Or, cunoasterea adevaratei naturi a bogatiei astfel concepute, a dificultatilor care se cer a
fi depasite pentru a o obtine, a modalitatii ei de repartitie in cadrul societatii, a modurilor ei de
utilizare, precum si a consecintelor care rezulta din toate acestea, formeaza stiinta pe care
actualmente o numim Economie politica.
Valoarea pe care oamenii o atribuie bunurilor isi are prima sa explicatie in modul in care
ele pot fi utilizate. Unele servesc pentru alimentatie, altele pentru vestimentatie, o a treia
categorie, ca casele, ne protejeaza de rigorile climei, ornamentele si infrumusetarile ne satisfac
gusturile, care sunt si ele un tip de nevoi. Deci, daca oamenii atribuie lucrurilor valoare, aceasta
pe motivul posibilitatii de a le utiliza: ceea ce nu serveste la nimic, nu valoreaza nimic.
Aceasta proprietate pe care o poseda diverse lucruri – de a putea satisface diverse nevoi
umane, imi permite s-o numesc utilitate. Eu a-si spune ca a crea bunuri cu o utilitate oarecare
inseamna a cra bogatii, deoarece utilitatea acestor bunuri este substanta valorii.
Anume in acest sens in economia politica se cere a intelege notiunea de productie.
Productia nu este o creare a materiei, ci o creare a bogatiei. Ea nu se masoara prin lungime,
volum sau greutate, ci prin utilitatea adusa.

J.B.Say „Tratat de economie politica”. În J.Boncoeur Istoire des idees economiques. Natan,1996,
p. 49-51

C. Enumeraţi 3 concepţii ale reprezentanţilor liberalismului economic clasic ce v-au

impresionat indeosebi, argumentaţi răspunsul.