UNIVERSITATEA BIOTERRA BUCURESTI

Conf.univ.dr. Cotianu Radu Sef.lucr.dr. Florescu Georgiana

Sef.lucr.drd Florescu Geanina

ECONOMIE GENERALA SI DOCTRINE

ECONOMICE

BUCURESTI
2005
 CAPITOLUL I
ECONOMIA DE PIAŢĂ – GENEZA ŞI CARACTERISTICILE
ECONOMIEI DE PIAŢĂ

♦ GENEZA
Economia de schimb nu exista de când lumea. Ea a apărut pe o anumita
treaptă a dezvoltării societăţii omeneşti şi anume odată cu trecerea la producţia
de mărfuri în urma formarii a doua condiţii fundamentale şi anume:
- diviziunea sociala a muncii;
- autonomia, independenta producătorilor.
Forma de economie iniţiala a fost "economia naturala". Unii autori o
numesc "economie casnica închisă", alţii o numesc "non-economie", cum este
Fernand Brudel.
Economia naturala este acea forma de organizare şi funcţionare a
activităţilor economice în care se produce pentru satisfacerea necesitaţilor
proprii; sau altfel spus, în care bunurile se produc chiar în interiorul
comunităţilor care le consuma.
Concluzie: Economia naturala era o economie fără schimb, deci
bunurile nu deveneau mărfuri; dar uneltele nu au rămas pe loc şi mijloacele de
producţie au evoluat, iar o data cu cea de-a doua diviziune economica a muncii
(separarea triburilor de pastori de celelalte triburi) a început sa apară un surplus
de producţie în raport cu necesităţile comunităţii respective. La punctul de
contact dintre comunităţi cu prilejul sărbătorilor religioase, triburile se întâlneau
şi schimbau ceea ce le prisosea. Aceasta a fost prima apariţie a pieţei. Pentru ca
sa existe producţia de mărfuri (producţie de schimb) trebuiesc îndeplinite mai
multe condiţii fundamentale (trăsături):
• diviziunea sociala a muncii a permis crearea unei varietăţi mari de bunuri
şi a pus bazele schimbului.

2
 • producătorii erau separaţi, pentru ca, totuşi şi după apariţia diviziunii
sociale a muncii, producţia nu putea sa ia naştere daca producătorii nu
erau separaţi. La baza acestei separaţii se afla o anumita forma de
proprietate asupra mijloacelor de producţie.
• economia de schimb a căpătat diferite forme de dezvoltare în decursul
timpului şi trăsăturile sale s-au completat, adică: activitatea economica a
gravitat tot mai mult în jurul pieţei. Piaţa devine instituţia centrala în jurul
căreia gravitează întreaga viata economica; ea mediază intre producători
şi consumatori. Tot piaţa oferă informaţii necesare pentru a decide ce,
cum, cat, pentru cine sa se producă.
• monetarizarea (producţie pentru vânzare): toate tranzacţiile de vânzare-
cumpărare se fac acum prin bani. Economistul american Samuelson
spune ca "banii reprezintă alături de capital şi specializare cel de-al treilea
aspect major al vieţii economice moderne. Fluxul de bani reprezintă
sângele care iriga sistemul economic".
• tranzacţiile intre agenţii economici sunt bilaterale, fiecare parte ce
contribuie la schimb participa efectiv, pe baza cererii şi a ofertei, la
realizarea cu maxim de eficienta a utilităţii.
• bunurile îmbracă forme de marfa în economia de schimb, marfa este un
bun economic ce satisface o necesitate omeneasca, este rezultatul muncii
omeneşti şi se transmite de la producător la consumator prin intermediul
schimbului. Neapărat trebuie sa fie îndeplinite cele trei condiţii pentru ca
bunurile sa devină marfa. Marfa are doi factori: utilitate ( valoare de
întrebuinţare) şi valoare (valoarea de schimb). Expresia în bani a valorii
se numeşte preţ.
Economia de schimb devine economie de piaţa numai atunci când ea se
bazează în principal pe proprietatea particulara a mijloacelor de producţie.
Aceasta proprietate privata, ca ax central al economiei s-a impus după jumătatea
sec. al XVI-lea şi de atunci începe economia capitalista (concurenţiala).

3
Economia de piaţa este aceea economie de schimb care se bazează pe
proprietatea privata ca ax central al economiei. Orice economie de piaţa este
economie de schimb dar nu şi invers.
♦ CARACTERISTICILE ECONOMIEI DE PIAŢĂ:
* Pluralismul formelor de proprietate, în care predomina proprietatea
privata asupra mijloacelor de producţie.
* Libera iniţiativă a agenţilor economici care asigură libertatea
economică de asociere, organizare şi desfăşurare a activităţilor economice în
conformitate cu reglementările legale.
* Acţiunea liberă a legii economice obiective a cererii şi a ofertei.
* Acţiunea nestingherită a legii economice obiective a concurenţei.
* Stabilirea liberă pe piaţă a preţurilor.
* Organizarea eficientă şi nepoluantă a activităţilor economice.

TESTE GRILĂ ŞI PROBLEME

1. Care din următoarele enunţuri exprima funcţii ale banilor:

a) instrument de rezervă;
b) măsura rentabilităţii;
c) mijloc de măsură a valorii bunurilor economice;
d) mijlocitor al schimburilor.
Răspuns: a, c,d
2. La baza diviziunii muncii se află:
a) un act de poliţie;
b) dorinţa oamenilor de a-şi satisface mai bine trebuinţele;
c) teoria economică clasică;
d) libertatea alegerii şi proprietatea privată;
e) specializarea agenţilor economici.
Răspuns: e

4
3. Arătaţi care din elementele de mai jos sunt trăsături ale economiei
de piaţă:
a) lupta sindicală;
b) proprietatea privată;
c) concurenţa perfectă;
d) piaţa;
e) inflaţia;
f) statul democratic.
Răspuns: b, d, f
4. Proprietatea privată în economia de piaţă este:
a) într-o proporţie mică;
b) predominantă;
c) numai în agricultură;
d) numai în sectorul serviciilor.
Răspuns: b
5. Obiectul proprietăţii îl constituie:
a) bunurile-marfă;
b) bunurile materiale (corporabile);
c) serviciile;
d) bunurile primare;
e) bunurile finale;
f) orice bun existent sau rezultat dintr-o activitate economică.
Răspuns: f
6. Ce se află la baza liberei iniţiative:
a) progresul tehnic;
b) proprietatea privată;
c) pluralismul formelor de proprietate;
d) libertatea comerţului.
Răspuns: b

5
7. Economia naturală este aceea în care:
a) se produce pentru piaţă;
b) nevoile sunt asigurate prin autoconsum;
c) nevoile sunt satisfăcute prin schimb;
d) nevoile sunt satisfăcute direct cu bunurile rezultate din
activitatea proprie.
Răspuns: b,d
8. Economia de schimb este aceea în care:
a) nevoile sunt satisfăcute prin autoconsum;
b) satisfacerea nevoilor se face indirect prin intermediul
schimbului;
c) nevoile sunt satisfăcute integral;
d) producătorii nu sunt proprietari.
Răspuns: b
9. Marfa se defineşte ca fiind:
a) un bun economic;
b) un serviciu social;
c) bunul economic apt să satisfacă o nevoie şi care face
obiectul schimbului prin vânzare-cumpărare;
d) un bun ce nu e destinat autoconsumului.
Răspuns: c

6
 CAPITOLUL II
AGENŢII ECONOMICI

Generic, prin agent economic se înţelege o persoana sau un grup de

persoane îndeplinind funcţii bine determinate în viata economica.
Agenţii economici sunt entităţi de natura sociala, cu o existenta
recunoscuta şi eventual, oficializata ca atare, prin care anumiţi subiecţi-indivizi
sau grupuri - concep şi promovează, în mod coerent, acţiuni decurgând din
interesele lor.
Orice agent economic poate fi identificat prin cuplul subiect - funcţie.
Exercitarea de către agenţii economici într-un context spatio-temporal
dat, a funcţiilor lor specifice, se articulează intr-o viata economica organizata.
In prezent, pe plan mondial, cea mai larga utilizare cunoaşte tipologia ce
sta la baza sistemului de evidenta statistica a conturilor naţionale; în cadrul ei
distingem:
- agenţi producători de bunuri şi servicii, de natura firmelor;
- agenţi consumatori, de natura gospodăriilor (menajelor);
- agenţi financiari, reprezentaţi de instituţiile financiare şi de credit;
- administraţiile;
- străinătatea (restul lumii), reprezentând agenţii aparţinând altor
economii naţionale.
Agenţii economici pot fi abordaţi ca:
a) agenţi elementari: agenţii economici elementari reprezentând
entităţile primare autonome ale vieţii economice;
b) agenţii economici agregaţi: reprezintă clase de agenţi economici
elementari care îndeplinesc funcţii elementare.
ƒ agentul agregat întreprinderi (firme), grupează toate unităţile
instituţionale a căror funcţie principala consta în producerea de bunuri materiale
şi servicii destinate pieţei;

7
 ƒ agentul agregat gospodarii (menaje), reprezintă agentul
economic purtător al calităţii de consumator de bunuri personale. Acest agent
cuprinde toate entităţile care obţin venituri şi organizează folosirea lor pentru a
cumpăra şi consuma bunurile de care au nevoie, pentru a face economii;
ƒ agentul agregat instituţii financiare, de credit şi societăţi de
asigurări reuneşte unităţile instituţionale 9 private, publice şi mixte) a căror
funcţie principala este cea de intermediar, financiar intre ceilalţi agenţi
economici; ele colectează, transforma şi redistribuie disponibilităţile financiare,
sau transforma riscurile individuale în riscuri colective;
ƒ agentul agregat administraţii publice: reprezintă acel agent
economic care exercita funcţia de redistribuire a venitului şi avuţiei pe baza
serviciilor non-marfare prestate, în cazurile în care întreprinderile (sectorul
afacerilor) nu oferă astfel de servicii pe piaţa sau le oferă în cantităţi
insuficiente.
ƒ administraţiile private grupează organismele private fără scop
lucrativ (organizaţii, asociaţii, fundaţii) care au ca funcţie principala prestarea de
servicii non-marfare pentru diferite categorii de persoane sau colectivităţi.
ƒ agentul agregat străinătatea "restul lumii" desemnează generic
celelalte economii naţionale şi unităţile lor autonome, cu care agenţii economici
interni intra în tranzacţii economice.

TESTE GRILĂ ŞI PROBLEME

1. Analizaţi şi discutaţi fiecare forma tipologica de agent
economic sub aspectul corespondentei dintre subiectul economic şi funcţia
îndeplinita de acesta.
2. Intr-un sistem economic de piaţa, deciziile economice cele mai
importante pentru orientarea şi funcţionarea de ansamblu a sistemului sunt
adoptate de:
a) consumatori;

8
 b) manageri executivi ai firmelor;
c) acţionari;
d) guverne.
Răspuns: a
3. Care dintre categoriile de agenţi economici enumerate mai jos
sunt global excedentari în ceea ce priveşte resursele financiare:
a) administraţiile;
b) menajele;
c) firmele producătoare de bunuri şi servicii;
d) instituţiile financiare, de credit şi asigurări.
Răspuns: b
4. Care din următoarele categorii de agenţi economici exercita
funcţia de redistribuire financiară, pe baza serviciilor non-marfare pe care le
prestează:
a) administraţiile publice;
b) administraţiile private;
c) menajele;
d) străinătatea.
Răspuns: a, b
5. De cine este stabilita forma de organizarea afacerilor în cadrul
unei anumite firme:
a) de către întreprinzătorul care a iniţiat şi instituţionalizat
afacerea respectiva;
b) prin consultarea angajaţilor firmei respective;
c) prin contractul colectiv de munca încheiat de salariaţii firmei
cu conducerea executiva a acesteia;
d) prin decizia organelor de stat, care au competenta legala de a
autoriza înfiinţarea firmei respective.
Răspuns: a

9
 6. Trăsătura esenţiala a pluralismului formelor de proprietate în
economia de piaţa, se refera la:
a) preponderenta întreprinderilor private de talie mica şi
mijlocie în totalul obiectului proprietăţii;
b) tratament juridic nediscriminatoriu şi asigurarea de şanse
egale de constituire şi funcţionare pentru toţi agenţii
economici, indiferent de forma lor de proprietate;
c) posibilitatea legala a fuzionării de firme aparţinând unor
forme de proprietate diferite, rezultând structuri mixte de
proprietate;
d) posibilitatea legala a unui agent economic de a schimba pe
parcurs forma de proprietate pe baza căreia funcţionează.
Răspuns: b
7. Relaţia dintre acţionar şi managerii executivi ai unei firme este:
a) reglementată prin contractul de management;
b) de natura dreptului acţionarilor de a intervenii şi modifica
deciziile managerilor executivi;
c) de natura interdicţiei ca manager executiv sa deţină acţiuni
sau părţi sociale ale societăţii comerciale respective.
Răspuns: a
8. In cazul unei firme, răspunderea limitata se manifesta prin:
a) faptul ca firma respectiva poate încheia mai multe tipuri de
contracte anume prevăzute în statutul sau de organizare şi
funcţionare;
b) faptul ca cei ce au subscris cu capital participa la acoperirea
eventualelor prejudicii, numai în limita cotei de capital
subscrise;
c) faptul ca obiectul de activitate al unei asemenea firme este
strict delimitat şi nu se poate restrânge sau extinde decât

10
 prin modificarea statutului de organizare şi funcţionare.
Răspuns: b
9. In condiţiile unei economii de piaţa, viabilitatea diferitelor
forme de proprietate se apreciază în raport cu:
a) numărul total al întreprinderilor ce se încadrează în obiectul
fiecăreia dintre formele respective de proprietate;
b) viabilitatea afacerii organizate pe baza unei anumite forme
de proprietate;
c) numărul de subiecţi ai dreptului de proprietate asupra
întreprinderilor încadrate intr-o forma de proprietate sau
alta.
Răspuns: b
10. Regimul de societate de acţiuni poate fi adoptat de:
a) orice întreprindere care optează în mod autonom pentru a-şi
înscrie aceasta prevedere în statutul propriu de organizare şi
funcţionare;
b) orice forma care urmăreşte cotarea la bursă a componentelor
capitalului sau fictiv;
c) acele firme care deţin capital social peste o anumita limita
minima prevăzută de lege şi îndeplinesc celelalte condiţii
legale pentru a adopta statutul de organizare şi funcţionare
specific societăţilor pe acţiuni.
Răspuns: c
11. Activele reale ale unei firme organizate ca societate pe acţiuni
pot face obiectul următoarelor forme de proprietate:
a) publică;
b) privată;
c) privat-asociativă a acţionarilor care au subscris cu capital.
Răspuns: a,c

11
 12. O întreprindere organizata ca firma asociativa se deosebeşte de
una organizata ca societate pe acţiuni prin:
a) talia întreprinderii, care este întotdeauna mai mica în cazul
firmei asociative decât în cazul societăţii pe acţiuni;
b) faptul ca firma asociativa este o societate de persoane, în
timp ce societatea pe acţiuni este o societate de capitaluri;
c) faptul ca părţile sociale ale asociaţiilor nu sunt transferabile
intre aceştia în timp ce acţionarii îşi pot tranzacţiona intre ei
titlurile de valoare pe care le deţin la un moment dat.
Răspuns: b

12
 CAPITOLUL III
CEREREA – COMPONENTĂ ESENŢIALĂ A
ECONOMIEI DE PIAŢĂ

ƒ Definiţie: Cererea reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă, care

poate fi cumpărată la un anumit preţ, într-o perioadă de timp determinată.
ƒ Factorii care determină dinamica cererii:
- modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor;
- modificarea preţurilor altor bunuri;
- numărul de cumpărători;
- preferinţele cumpărătorilor (consumatorilor);
- previziunile pentru evoluţia preţului şi a veniturilor.
ƒ Formulele de calcul şi reprezentări grafice:

unde: Ec/Px reflecta un raport intre schimbarea in procente a cantităţii cerute si

schimbarea în procente a preţului.
În funcţie de mărimea coeficientului de elasticitate cererea pentru diferite
bunuri poate fi:
- elastică: Ec/p > l
- inelastică Ec/p < l

13
 - unitară Ec/p = l
- perfect elastică Ec/p tinde la infinit
- perfect inelastică Ec/p = O
Bunuri complementare: acele, bunuri in care folosirea unuia atrage in
mod necesar folosirea altuia rezulta bunuri care in consum se folosesc împreuna
(ex. folosirea autoturismului atrage in mod necesar folosirea benzinei -> benzina
este un bun complementar si autoturismul un bun de referinţa).
Bunuri substituibile: acele bunuri care înlocuind alt bun x satisfac
aceeaşi nevoie sau trebuinţa ca si bunul in discuţie x ( uleiul de măsline si uleiul
de floarea soarelui.

TESTE GRILĂ ŞI PROBLEME

1. Să presupunem ca cererea la un produs oarecare scade de la

6000 bucăţi la 3000 bucăţi, iar preţul creste de la 500 la 1000 lei/bucata. Ce fel
de cerere s-a manifestat in acest caz:
a) elastică;
b) inelastică;
c) unitară;
d) perfect elastică;
e) perfect inelastică.
Răspuns: b
C0 = 6000 buc.
C1 = 3000 buc.
P0 = 500 lei/buc.
P1 = 1000 lei/ buc.
(C − C0 ) ⋅ P0 = − (3000 − 6000 ) ⋅ 500 = 3000 ⋅ 500 = 1 = 0,5
KEc / p = 1
C0 P1 − P0 6000 1000 − 500 6000 200 2
⇒ KEc / P = 0,5

2. În situaţia în care pe piaţă, preţul unei mărfi creşte de la 150 la

14
 300 lei, iar cererea zilnică se reduce de la 600 la 400 unităţi,
există o cerere:
a) elastică;
b) inelastică;
c) unitară;
d) perfect elastică;
e) perfect inelastică.
Răspuns: b
P0 = 150 lei
P1 = 300 lei
C0 = 6000 u.
C1 = 400 u.

KEc / p =
(C1 − C0 ) ⋅ P0
=−
(400 − 600 ) ⋅ 150 = 3000 ⋅ 500 =
C0 P1 − P0 600 300 − 150 6000 200
200 150 1
=+ ⋅ = = 0,33
600 150 3
⇒ KEc / P = 0,33(〈1)
3. Considerăm că preţul mărfii „a” este de 5000 lei. La acest nivel
al preţului, cererea săptămânală este de 300 u.m. Care va fi cererea pentru marfa
respectivă, dacă preţul creşte de la 6000 lei/unitate, iar coeficientul de
elasticitate al mărfii respective la preţ este egal cu 2?
4. Preţul unitar şi cantitatea cerută sunt următoarele:
Nr. Preţul unitar Cererea Elasticitatea Cheltuieli
crt. (mii lei) (unităţi) cererii totale (PxQ)
1. 60 2000 - 120.000
2. 48 4000 5 192.000
3. 36 6000 2 216.000
4. 24 8000 1 192.000
5. 12 10000 0,5 120.000

15
a) conform datelor din tabel să se determine coeficientul de elasticitate a
cererii şi totalul cheltuielilor;
b) să se precizeze nivelurile de preţ unde se înregistrează o cerere elastică,
inelastică, unitară;
c) care este tendinţa cheltuielilor totale atunci când cererea este elastica şi
inelastică.
Răspuns:
a) Ct0 = P0 · C0 = 60 · 2000 = 120.000
Ct1 = P1 · C1 = 48 · 4000 = 192.000
Ct2 = P2 · C2 = 36 · 6000 = 216.000
Ct3 = P3 · C3 = 24 · 8000 = 192.000
Ct4 = P4 · C4 = 19 · 10.000 = 120.000

− (C1 −C0 ) P0 − (4000− 2000) 60 2000 60

KEc/ P(1) = ⋅ = ⋅ = ⋅ =5
C0 P1 − P0 2000 48− 60 2000 12
− (C2 −C1) P1 − (6000− 4000) 48 2000 48
KEc/ P(2) = ⋅ = ⋅ = ⋅ =2
C1 P2 − P1 4000 36− 48 4000 12
− (C3 −C2 ) P2 − (8000− 6000) 36 2000 36
KEc/ P(3) = ⋅ = ⋅ = ⋅ =1
C2 P3 − P2 6000 24−36 6000 12
− (C4 −C3 ) P3 − (10.000−8000) 24 2000 24
KEc/ P(4) = ⋅ = ⋅ = ⋅ = 0,5
C3 P4 − P3 8000 12− 24 8000 12

b) La nivelul preţurilor de: 48 şi 36, avem cerere elastică

(deoarece Ec/p > 1);
La nivelul preţului de: 24, avem cerere de elasticitate
unitară (deoarece Ec/p = 1)
La nivelul preţului de: 12, avem cerere de inelastică
(deoarece Ec/p < 1)

16
 c) Când cererea este elastică → Ct ¸;
Când cererea este inelastică → Ct º
5. Pe o perioadă de 5 săptămâni, cererea pentru bunul A, a
cunoscut următoarea evoluţie, în funcţie de preţul acestuia:
Nr. Preţul unitar Cererea Elasticitatea
crt. (mii lei) (unităţi) cererii
1. 10 110
2. 30 90
3. 50 70
4. 70 50
5. 90 30

Determinaţi elasticitatea cererii folosind cea de-a doua metodă de

calcul al coeficientului elasticităţii cererii, în funcţie de modificarea preţului.
6. Cererea pentru produsul X se poate prezenta sub forma a 3
funcţii:
C1 = 60 – 0,5 p;
C2 = 70 – 0,5 p;
C3 = 55 – 0,5 p;
Preţul unitar CANTITATEA CERUTĂ
(mii lei) C1 = 60 – 0,5 p C2 = 70 – 0,5 p C3 = 55 – 0,5 p
10
20
30
40
50
a) să se determine cantitatea cerută conform nivelurilor de
preţuri din tabel;
b) să se reprezinte grafic cele 3 forme de cerere;

17
 c) arătaţi semnificaţia lui C2 şi C3 faţă de C1 (conform
graficului obţinut de la punctul b)
7. Datorită dublării preţului X, cererea produselor X, Y, Z se
modifică în felul următor:
Preţul unitar CANTITATEA CERUTĂ
(mii lei) X Y Z
200 80 60 170
300 60 110 130
În acest caz:
a) produsele x şi z sunt substituibile;
b) produsele x şi y sunt substituibile;
c) produsele x şi z sunt complementare;
d) produsele x şi y sunt complementare.
e) Produsele x, y. z sunt substituibile şi complementare.
A) e
B) a, b
C) c,d
D) b,c
Răspuns: D) b,c
8. Dacă preţul unei mărfi se reduce, cheltuielile totale cresc, scad
sau rămân constante în funcţie de forma cererii. Care din afirmaţiile următoare
sunt corecte?
a) cererea este inelastică, cheltuielile totale cresc;
b) cererea este inelastică, cheltuielile totale rămân constante;
c) cererea este inelastică, cheltuielile totale scad;
d) cererea este elastică, cheltuielile totale rămân constante;
e) cererea este elastică, cheltuielile totale se reduc.
Răspuns: c
9. Cererea pentru o marfă destinată consumului populaţiei se poate

18
extinde ca rezultat al influenţei directe a:
a) modificării numărului de firme;
b) modificării sistemului de taxe;
c) reducerii costului de producţie;
d) modificării numărului de firme;
e) trecerii la o economie de piaţă.
Răspuns: b

19
 CAPITOLUL IV
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI

Indivizii nu-şi satisfac nevoile la întâmplare, ci le ierarhizează.

Ordonarea preferinţelor consumatorului are în vedere construirea unor programe
de consum. Programul de consum reprezintă diferite combinaţii între bunurile x,
y, z, etc. si de la care consumatorul aşteaptă să obţină o anumită satisfacţie
agregată (satisfacţia totală rezultă din combinarea utilităţilor. Aceasta
combinaţie este determinată de:
- determinări socio-profesionale;
- caracteristicile psihice ale individului;
- obiceiuri, gusturi si preferinţele individului;
- reclama şi sondajele de opinie.
Deci există mai multe combinaţii de consum care asigură o stare de
indiferenţă. Profitul la care are acces consumatorul si combinaţia de mărfuri pe
care o va alege sunt determinate de venit si de preturile plătite.
Pentru a prezenta diferitele programe de consum se alege modelul
analizei "curbelor de indiferenta".
CURBA DE INDIFERENŢĂ: reprezintă curba care reuneşte
ansamblul combinaţiilor dintre bunurile X si Y de la care consumatorul aşteaptă
sa obţină acelaşi nivel de satisfacţie(numita iso-phelima= termen împrumutat
din limba greaca care înseamnă (aceeaşi satisfacţie)).
Prin curbele de indiferenta consumatorul îşi poate ierarhiza preferinţele,
descriind practic o infinitate de curbe care asigura diferite niveluri de satisfacţie.
In concluzie "curba de indiferenta " arata diferitele situaţii de consum
care prezintă egala importanta pentru consumator, dar nu arata efectiv la care
combinaţie de consum se fixează în mod concret consumatorul; asta deoarece
situaţia concreta de consum depinde de venitul consumatorului si de preţul

20
mărfurilor.
PROPRIETĂŢILE CURBELOR DE INDIFERENTA:
a) se manifesta
Utilitatea economica sintetizează importanta, preţuirea pe care o
persoana o acorda la un moment dat si în condiţii determinate, flecarei unităţi
dintr-o mulţime de bunuri identice. Utilitatea este expresia intensităţii nevoii pe
care o resimte la un moment dat un consumator de a dobândii si consuma o
cantitate definita din bunul respectiv. Utilitatea arata importanta pe care un
consumator o da unei doze din bunul respectiv la un moment dat ca urmare a
satisfacţiei pe care se aşteaptă s-o obţină prin consum. Pentru un individ
satisfacţia resimţita prin consumarea primei unităţi dintr-un bun economic dat
este mai ridicata decât pentru cele pe care le consuma după aceea.
Satisfacţia pe care o aduce fiecare unitate consumata suplimentar dintr-
un bun se numeşte utilitate marginala (Um).
Satisfacţia resimţita din consumarea tuturor unităţilor unei mulţimi de
bunuri de acelaşi fel reprezintă utilitatea totala (UT)
UTn = Uml + Um2 + ..... + Umn
Deci fiecare individ acordă în mod subiectiv un număr de unităţi pentru
fiecare doza consumată dintr-un bun.

FORMULE DE CALCUL:
ΔU T
U T = ∑ U i ∗ j;U m =
ΔQ j

unde: UT = utilitatea totală;

Ui = utilitatea individuala;
j = numărul de unităţi consumate;
Um = utilitatea marginala;
Qj = cantitatea consumata din bunul j,

21
 Relaţia dintre utilitatea totala (UT) si utilitatea marginala (Um)
Nr. portocale consumate UT Um
0 0 0
1 4 4
2 7 3
3 9 2
4 10 1
5 10 0

TESTE GRILĂ ŞI PROBLEME

1. In cazul în care un bun economic nu mai este cerut de consumatori,
ce utilitate poate avea el:
a) pozitiva;
b) negativa;
c) zero.
2. Din punctul dumneavoastră de vedere aprecierea utilităţii
economice a unui bun are:
a) un caracter subiectiv;
b) un caracter obiectiv;
c) o însuşire intrinseca;
d) atât un caracter obiectiv cat si unul subiectiv.
3. Utilitatea totala resimţita de către un consumator, prin consumarea
unor cantităţi suplimentare din bunul x este descrescătoare atunci când:
a) bunul este cumpărat pe credit;
b) bunul a fost cumpărat, dar nu a fost consumat pentru
motive independente de voinţa sa;
c) cantităţile consumate peste un anumit nivel nu-i mai sunt
necesare, provocând o insatisfacţie.
Răspuns: c

22
 4. Utilitatea totala resimţita de către un consumator, prin consumarea
unor cantităţi suplimentare din bunul x este descrescătoare atunci când:
a) necesita măsurarea cu exactitate a utilităţii;
b) presupune existenta unor posibilităţi de ordonare a
preferinţelor consumatorilor;
c) este, în general, mai mult restrictiva decât analiza si
măsurarea propriu-zisa a utilităţii.
Răspuns: b
5. Când utilitatea marginala a bunului X este pozitiva, dar
descrescătoare, utilitatea totala resimţita de către consumator prin mărimea
cantităţii consumate din bunul respectiv:
a) creste;
b) scade;
c) rămâne neschimbata.
Răspuns: a
6) Daca în anumite condiţii spatio-temporale, utilitatea totala este
negativa (individul obţine insatisfacţie prin consumul abuziv, de exemplu al unei
băuturi alcoolice), atunci utilitatea marginala va fi:
a) pozitiva, dar descrescătoare;
b) nula;
c) negativa.
Răspuns: c
7) Daca rata marginala de substituţie a bunului X prin Y (RMSx/y) este
mai ridicata pentru consumatorul A, decât pentru consumatorul B, consumatorul
A, pentru a face un schimb avantajos va ceda:
a) o unitate din X pentru a obţine de la B mai mult de o unitate
din Y;
b) o unitate din Y pentru a obţine de la B mai mult de o unitate
din X;

23
 c) obţine avantaj si când cedează 1x contra ly ly contra 1x;
d) răspunsul logic este imposibil fără a oferi si alte informaţii
suplimentare.
Răspuns: d
8) Afirmaţia "La punctul de echilibru, utilitatea pe care un consumator
o obţine de pe urma ultimei unităţi cumpărate si consumate din bunurile X, Y, Z
este aceeaşi", o consideraţi:
a) falsă;
b) adevărată;
c) adevărata sau falsa în raport cu mărimea venitului disponibil
al consumatorului ?
d) adevărata sau falsa în raport cu preturile unitare ale celor
trei bunuri economice mărfare?
e) adevărata sau falsa în raport de situaţia familiala, nivelul
cultural si intensitatea nevoilor consumatorului în cauza?
Răspuns: b)
9) Daca, pentru un consumator A, raportul Umx/Umy este mai mare
decât raportul Umx/Umy, pentru consumatorul B, o tranzacţie intre A si B este
avantajoasa pentru A daca:
a) cedează o unitate X contra mai mult de o unitate Y pe care i-
o furnizează B;
b) cedează o unitate din Y în schimbul a mai mult de o unitate
din X pe care i-o furnizează B;
c) este în avantaj, fie că cedează o unitate din schimbul unei
unităţi din, fie o unitate X în schimbul unei unităţi din Y;
d) informaţia disponibilă este insuficentă pentru a fundamenta
un răspuns pertinent.
Răspuns: d
10) Popescu achiziţionează în fiecare săptămână 5 hamburgheri la preţul

24
de 3000 u.m. fiecare, 10 pahare cu cafea a 500 u.m. fiecare şi 5 pateuri cu brânză
a 600 u.m. fiecare, dar nu cumpără sandviciuri cu brânză la preţul de 700 u.m.
fiecare. Ce puteţi deduce cu privire la utilitatea marginală a acestor bunuri în
aprecierea lui Popescu?
Răspuns:
Umg hamburgher/3000 u.m. = Umg a paharului de cafea/500 u.m. =
Umg a pateului/600 u.m.
Umg sandviciuri/700 < Umg hamburgher/3000
Concluzie: Umg a fiecărua din 5 hamburgheri este identică şi pentru
fiecare din cele 10 pahare cu cafea şi 5 pateuri.

25
 CAPITOLUL V
OFERTA

Definiţie: reprezintă cantitatea maxima dintr-un anumit bun care poate fi

vinduta la un anumit preţ intr-o anumita perioada de timp.
În funcţie de natura bunurilor oferite spre vânzare distingem:
->oferta de bunuri independenta (ex. confecţiile, automobilele,
calculatoarele);
->oferta de bunuri complementară(când oferta unor bunuri principale
depinde de alte bunuri în vederea producerii lor(producţia de salam de un anumit
fel depinde de oferta de carne);
->oferta mixtă – când mai multe bunuri satisfac aceeaşi cerere sau
dorinţa de consum (cafea, cacao).
Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preturilor şi cantitatea
oferita, constituie conţinutul "legii generale a ofertei". Corespunzător acestei legi
avem:
ƒ creşterea preţului unitar al unui bun, determina creşterea cantităţii
oferite;
ƒ scăderea preţului unitar determina scăderea cantităţii de bunuri
oferite.
Factorii care determină dinamica ofertei la acelaşi nivel al preturilor.
Modificarea cantităţii dintr-un anumit bun, daca nivelul preţului unitar
rămâne acelaşi este determinata de o serie de factori care poarta denumirea de
condiţiile ofertei.
Dintre factorii cei mai importanţi, amintim:
ƒ costul producţiei (intre nivelul costului şi cantitatea oferita exista o
relaţie negativa, adică inversa, astfel: reducerea costului de producţie a unui
anumit bun determina creşterea cantităţii oferite şi invers);

26
 ƒ preţul de vânzare al altor bunuri;
ƒ numărul firmelor (daca numărul firmelor ce produc aceleaşi bunuri
creste, oferta se reduce şi invers)
ƒ previziunile privind evoluţia preţului;
ƒ evenimentele social politice şi naturale (daca se întrevede o
stabilitate economica, dacă există un cadru social politic şi juridic echilibrat
acest lucru influenţează creşterea ofertei; la fel pentru condiţiile naturale, daca
este seceta oferta scade);
ƒ taxele şi subsidiile (daca scade impozitul pe profit, oferta creste şi
invers).
Elasticitatea ofertei: exprima gradul de modificare a ofertei în funcţie de
schimbarea preţului sau a oricărora din cele sase condiţii amintite anterior.
În funcţie de nivelul Eo/p, oferta poate fi:
- elastică ->Eo/p > l;
- inelastică ->Eo/p < l;
- unitară -> Eo/p = l;
- perfect elastică -> Eo/p tinde la inf.;
- perfect inelastică -> Eo/p = 0.
Coeficientul elasticităţii ofertei: pentru determinarea mărimii
coeficientului elasticităţii ofertei unui anumit bun, în funcţie de preţul acestuia
se utilizează următoarea formula:
Δ O ΔP
Eo / p = :
O0 P0
unde: ΔO = modificarea ofertei;
ΔP = modificarea preţului;
O0 = oferta iniţiala;
P0 = preţul iniţial.

27
 % ΔO
Eo / p =
%OP
Concluzie: întâlnirea cererii totale cu oferta totala, determina preţul de
echilibru, care indica totodată echilibrul pieţei pentru produsul respectiv.
Importanta echilibrului este foarte mare pentru producătorii din
domeniul produsului respectiv, pe baza acestei informaţii, pe care o oferă piaţa,
ei vor lua deciziile corespunzătoare privind cantităţile ce urmează sa fie produse.
Echilibrul pieţei este prin excelenta un echilibru dinamic, în primul rând
pentru faptul ca cererea este elastica. Echilibrul pieţei fiind dinamic,
producătorul va fi nevoit în permanenta, sa introducă corecţii în deciziile sale.
Este de observat insa ca aceste intervenţii ale producătorului se fac prin forţa
lucrurilor cu întârziere, deoarece el dispune de informaţiile .unei pieţe anterioare
şi în consecinţa corecţiile făcute pot sa nu corespunda cu situaţia reala cu care se
confrunta atunci când produsele lui vor ajunge pe piaţa.
În ceea ce priveşte oferta d.p.d.v. al producătorului, ea depinde de cost.
Dar costurile sunt formate din preturile la care se cumpăra factorii de producţie,
care la rândul lor depind de cerere.
Teoria ofertei în esenţa nu diferă de cea a cererii.
Ambele teorii considera ca cei ce iau deciziile sunt confruntaţi cu
alternative, iar opţiunile lor sunt o reflectare a comparării rezultatelor anticipate
cu realitatea de pe urma uneia sau alteia din alternative.
Analiza corelaţiei dintre cerere şi oferta permite înţelegerea rolului pe
care preţul ii joaca în aceasta corelaţie. în funcţie de preţ, curba ofertei urca spre
dreapta, iar a cererii spre stânga, cu concluziile care deriva de aici pentru
producători şi consumatori.

28
 TESTE GRILĂ ŞI PROBLEME

1. Atunci când oferta unei anumite mărfi este perfect inelastică la

modificarea preţului, nivelul coeficientului de elasticitate este:
a) mai mare decât l ;
b) mai mic decât l ;
c) egal cu l ;
d) egal cu 0.
Răspuns: d
2. Cantitatea oferita dintr-un anumit bun creste daca:
a) se utilizează noi tehnologii de fabricaţie;
b) scade preţul factorilor de producţie;
c) creste preţul;
d) se reduc cheltuielile de transport.
Răspuns: c
3) În situaţia în care o firmă vinde într-o săptămâna 100 de unităţi din
marfa X cu preţul de 1000 lei/unitate şi 120 unităţi cu preţul de 1200 lei/unitate,
oferta în funcţie de preţ este:
a) elastică;
b) inelastică;
c) unitară;
d) perfect elastică;
e) perfect inelastică.
Răspuns: c
O0 = 100 unit
Po = 1000 lei/u
O1 = 120 u
P1 = 1200 lei/u

29
 O1 − O0 P0 120 − 100 1000 20 1000
KEO / p = ⋅ = ⋅ = ⋅ =1
O0 P1 − P0 100 1200 − 1000 100 200 avem ofertă
KEO / p = 1; EO / p = 1

de elasticitate unitară
4.Care din următoarele împrejurări determină o creştere a cantităţii
oferite pe piaţa dintr-o anumita marfa?
a) reducerea numărului de firme producătoare;
b) reducerea cheltuielilor de transport;
c) creşterea concurentei;
d) d) automatizarea producţiei;
e) creşterea preţului unitar.
Răspuns: e
5.Oferta înregistrează o creştere în următoarele situaţii;
a) introducerea unei tehnologii avansate;
b) creşterea numărului de emigranţi angajaţi cu salarii
reduse;
c) reducerea taxelor; d) reducerea subsidiilor;
d) creşterea preturilor.
Răspuns: a, b, c
6. Care din următoarele afirmaţii sunt corecte:
a) forma de elasticitate a ofertei determina gradul de
modificare a preturilor;
b) cantitatea oferita nu se schimba când oferta este perfect
inelastică;
c) daca oferta resurselor pentru producţia unui anumit bun
este indastica, atunci şi oferta bunului respectiv este
inelastică;
d) elasticitatea ofertei depinde de durata perioadei de timp
de la modificarea preţului;

30
 e) coeficientul elasticităţii ofertei la preţ este întotdeauna
egal cu cel al elasticităţii cererii la preţ.
Răspuns: b, c, d
7. Oferta de pe piaţa a unui bun nu poate fi afectata de:
a) metodele de organizare şi conducere;
b) cheltuielile cu redicerea poluării;
c) tehnicile de producţie;
d) cheltuieli cu producţia muncii; vetul mediu al
familiilor.
8. Un exemplu de oferta complementară este:
a) Wisky - vodca;
b) Autoturism - benzina;
c) cafea - ţigări;
e) lemn - mobila.
Răspuns: d
9. La începutul celei de-a doua reprize a unui meci de fotbal mai sunt
1000 de bilete nevândute, preţul unui bilet fiind de 5000 lei. Care este decizia
optima în aceasta situaţie?
a) sa nu se mai vândă nici un bilet;
b) sa se vândă în continuare cu 5000 lei biletul;
c) sa se vândă la orice preţ pentru a scapă de ele;
d) sa se vândă în funcţie de cerere la un preţ fixat de cumpărători;
e) sa se vândă în funcţie de cerere la un preţ fixat de vânzător.
Răspuns: e
10. Oferta de apartament se va reduce dacă:
a) prefabricatele de beton se vor ieftini;
b) rata natalităţii scade;
c) numărul mediu anual al căsătoriilor creste;
d) salariile lucrătorilor din construcţii se dublează;

31
 e) cererea pentru case vechi scade.
Răspuns: d
10. Intr-o săptămâna preţul şi cantitatea oferita din marfa X se
prezintă astfel:

Preţ unitar (lei) 500 600 700

Cantitatea oferita 200 280 490
a) care este mărimea coeficientului elasticităţii ofertei la preţ, când
preţul unitar creste de la 500 de lai la 600 de lei? Dar când preţul se reduce de la
700 lei la 600 lei;
b) în ce categorie de elasticitate poate fi inclusa oferta acestei mărfi.
Răspuns:
a) KEo/ p(1) = ?
Po = 500 lei
P1 = 600 lei
O0 = 200
O1 = 280

O1 − O0 P0 280 − 200 500 80 500

KEO / p = ⋅ = ⋅ = ⋅ =2
O0 P1 − P0 200 600 − 500 200 100
KEO / p (1) = 1;

KEo/p(2) = ?
Po = 700 lei
P1 = 600 lei
O0 = 490
O1 = 280

O1 − O0 P0 280 − 490 700 210 700

KEO / p = ⋅ = ⋅ = ⋅ =3
O0 P1 − P0 490 600 − 700 490 100
KEO / p ( 2) = 3;

32
 b) KEo/p1 = 2 → ofertă elastică (deoarece Eo/p > 1)
Eo/p2 = 3 → ofertă elastică (deoarece Eo/p > 1)

12. Oferta produsului X poate fi evidenţiata prin următoarele funcţii:

1 =20+ 0,5 P
2 = 25 + 0,5 P
O3 = 10 + 0,5 p
Sa se determine cantitatea oferita corespunzătoare la fiecare nivel al
preţului:

Preţul unitar (mii/lei) CANTITATEA CERUTA

O1= 20 + 0,5p; O2= 25 + 0,5p; O3= 10 + 0,5p;
10
20
30
40
50
60
a) reprezentaţi grafic cele 3 forme de oferta;
b) sa se arate semnificaţia lui O2 şi O3 fata de Ol.
13. În tabelul următor sunt prezentate cererea şi oferta de pe piaţa
bunului A.
Nr. Preţ unitar Cantitatea Cantitatea Exces cerere (-)
Crt. (mii lei) ceruta oferita Exces oferta (+)
1. 5 13 9 -4
2. 6 12 10 -2
3. 1 11 11 0
4. 8 10 12 2
5. g 9 13 4
6. 10 8 14 6
7. 11 7 15 8

33
a) sa se calculeze excesul de cerere şi excesul de oferta;
b) sa se precizeze nivelul preţului de echilibru;
c) ce se întâmpla pe aceasta piaţa daca preţul este de 5000 lei.
Răspuns:
a) (t0) → O0 – C0 = 9 – 13 = - 4
(t1) → O1 – C1 = 10 – 12 = - 2
(t2) → O2 – C2 = 11 – 11 = 0
(t3) → O3 – C3 = 12 – 10 = 2
(t4) → O4 – C4 = 13 – 9 = 4
(t5) → O5 – C5 = 14 – 8 = 6
(t6) → O6 – C6 = 15 – 7 = 8
b) qc = q0 = 11 → nivelul preţului de echilibru = 7
c) corelarea este în exces faţă de ofertă cu 4 unităţi.

34
 CAPITOLUL VI
FACTORII DE PRODUCŢIE

Definiţie: generic "factorii de producţie" pot fi definiţi drept ansamblul

condiţiilor necesare şi suficiente pentru ca orice proces de producţie sa se poată
desfăşura conform scopului sau predeterminat.
Caracterizarea generală a factorilor de producţie clasici
Munca: factor originar, primar, de producţie - reprezintă activitatea
specific umana desfăşurata în scopul obţinerii de bunuri economice.
Natura: factorul natural al producţiei se refera la toate resursele brute din
natura care sunt folosite la producerea bunurilor economice.
Capitalul: în calitate de factor de producţie, capitalul reprezintă categoria
bunurilor produse şi utilizate în scopul producerii altor bunuri economice;
♦ capitalul fix: reprezintă acea parte a capitalului real formata din
echipamente de folosinţa îndelungata, care participa 1a mai multe cicluri de
producţie, se depreciază treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare.
♦ capitalul circulant: reprezintă aceea parte a capitalului real care
se consuma în întregime în decursul unui singur ciclu de producţie şi care
trebuie înlocuit cu fiecare nou ciclu.
Dinamica factorului de producţie poate fi explicata prin procesul de
formare bruta a capitalului real, care cuprinde:
-> formarea bruta a capitalului fix: are loc prin intermediul investiţiilor;
investiţiile se definesc drept totalitatea cheltuielilor făcute de întreprinderi
pentru crearea de noi capacităţi de producţie, precum şi pentru refacerea,
ameliorarea şi dezvoltarea capacităţilor existente;
-> variaţia stocurilor: reprezintă diferenţa intre intrările în stocuri şi
ieşirile din stocuri în cursul perioadei considerate.
Tehnologiile: pot fi definite drept procedee de combinare şi transformare

35
a factorilor de producţie în rezultate ale producţiei, prin aplicarea unor reguli
riguros definite.
Progresul tehnic: are drept esenţa ameliorarea performantelor procesului
de producţie, prin gestionarea cu eficienta sporita a factorilor de producţie,
paralel cu îmbunătăţirea caracteristicilor tehnico-funcţionale şi calitative ale
bunurilor obţinute.
Informaţia: se defineşte drept un semnal rezultat din reprezentarea
realităţii prin cunoaştere şi căruia atât emitentul cat şi destinatarul îi asociază
aceeaşi semnificaţie.
Abilitatea întreprinzătorului: reprezintă un neofactor de producţie
propriu sistemelor economice bazate pe concurenta şi libera iniţiativa.

TESTE GRILĂ ŞI PROBLEME

1. Capitalul ca factor de producţie se refera la :

a) bunuri reproductibile în general;
b) bunuri produse şi destinate producerii altor bunuri materiale sau
servicii;
c) bunuri economice care fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa;
d) banii investiţi în afacerile unei firme;
e) banii luaţi cu împrumut de la banca de către un întreprinzător.
Răspuns:b
2. Componentele capitalului productiv( tehnic, real) se clasifica în
capitalul fix şi capitalul circulant după:
a) modul cum participa la activitatea economica;
b) forma materiala a bunurilor capitalului;
c) durata de existenta fizica a acestor bunuri ;
d)mobilitatea lor în spaţiu.
Răspuns: a

36
 3. Ce nu intra în capitalul fix al unei firme industriale:
a) clădirile secţiilor de producţie;
b) maşinile şi utilajele;
c) suprafaţa de teren pe care se găseşte firma;
d) magaziile şi depozitele;
e) clădirile administraţiei firmei.
Răspuns: c
4. Care din elementele menţionate mai jos fac parte din capitalul fix al
unei firme agricole:
a) suprafaţa de teren arabil;
b) animalele de tracţiune;
c) animalele de îngrăşat;
d) furajele pentru hrana animalelor.
Răspuns: b
5. Daca durata de rotaţie a capitalului se reduce asta înseamnă ca:
a) viteza de rotaţie a capitalului scade;
b) costurile de producţie unitare cresc;
c) diferenţa dintre capitalul avansat şi cel utilizat creste; d) amortizarea
capitalului fix creste.
Răspuns: c
6. Caracteristicile de mai jos nu pot fi atribuite muncii în calitate de
factor de producţie:
a) factor activ şi determinant;
b) activitatea conştienta;
c) factor originar;
d) resursa productiva, conservabila şi recuperabila;
e) consum concomitent de efort fizic şi intelectual.
Răspuns: d

37
 7. Durata muncii a înregistrat de-a lungul timpului o puternica
tendinţa de reducere. Aceasta tendinţa a fost determinata în principal de:
a) creşterea volumului resurselor de munca;
b) sporirea ponderii populaţiei ocupate în totalul populaţiei;
c) creşterea productivităţii muncii;
d) restrângerea unor activităţi din sectorul primar şi creşterea
dimensiunii şomajului;
e) preţuirea în mare măsura a timpului liber în raport cu venitul obţinut
din munca.
Răspuns: c
8. După patru ani de funcţionare, valoarea rămasa de amortizat al unui
echipament de producţie este de 20 milioane de lei, iar rata anuala de amortizare
este 12,5%. Valoarea iniţiala a echipamentului a fost:
a) 20 mii. lei;
b) 40 mii. lei;
c) 10 mii. lei;
d) 60 mii. lei.
Răspuns: c

38
 CAPITOLUL VII
COSTUL DE PRODUCŢIE

Definiţie: Costul de producţie reprezintă totalitatea cheltuielilor,

corespunzătoare consumului de factori de producţie, pe care agenţii economici
le efectuează pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale sau prestarea de
servicii.
Noţiunile de costuri şi preturi utilizate în economie nu corespund cu
termenii respectivi utilizaţi zilnic. Când cineva doreşte sa cumpere un bun îi
întreabă pe vânzător cât costă. El de fapt vrea sa afle preţul. Nu trebuie sa se
confunde preţul de vânzare cu costul.
De ce apare necesitatea categoriei economice numite COST? După cum
se ştie orice producţie înseamnă consum de factori, iar pentru fiecare factor
producătorul cheltuieşte o suma de bani, deci consumul de factori ii costa. El
trebuie sa consume materii prime, combustibili, capital fix, forţa de munca.
Consumul total de factori de producţie (exprimat în forma băneasca) în
vederea obţinerii unei cantităţi determinate de bunuri şi servicii poarta
denumirea de cost de producţie.
Costul se exprima în bani. Deoarece pentru dobândirea factorilor, agenţii
economici producători plătesc anumite sume de bani, adică fac cheltuieli. Ca
urmare costul producţiei mai poarta denumirea de cheltuieli de producţie:
Cost = cost de producţie = cheltuieli de producţie
Pentru SMITH preţul de cost reprezintă "valoarea integrala a rentei,
salariului şi profitului care trebuie plătite pentru ca aceasta marfa sa ajungă pe
piaţa". SMITH considera deci ca preţul de cost egal valoarea mărfii, deoarce
valoarea mărfii nu este decât suma valorilor naturale ale salariului, preţului şi
rentei. David Ricardo a preluat de la Smith aceasta noţiune şi deci el continua ca
şi Srnith sa identifice valoarea de schimb cu preţul de cost:

39
valoarea mărfii = M = c + s + pr
unde:
c = cheltuieli materiale de producţie;
s = cheltuieli salariale;
pr= profitul la un produs.
A). Costul global:
Al. Costul fix (Cf) desemnează acele cheltuieli care privite în totalitatea
lor sunt independente de volumul producţiei. Cf=CT - Cv
A2. Costul variabil (Cv) reprezintă acele cheltuieli care privite în
totalitatea lor sunt variabile în funcţie de cantitatea de produse obţinute:
Cv = Cv (Q) sau Cv - CT-Cf
A3. Costul total (CT) reprezintă suma Cf şi Cv rezulta: CT = Cf + Cv
B). Costul marginal (Cmg) reprezintă sporul de cost necesar pentru
obţinerea unei unităţi suplimentare de produs; el măsoară, deci, variaţia costului
total pentru o variaţie infinit a cantităţii de produse.
ΔC T
C mg =
ΔQ
C). Costul mediu (unitar) = CM: reprezintă costul pe unitatea de produs
sau pe unitatea de efect util.
* disting 3 categorii de costuri medii:
CMf=Cf/Q
CMv = Cv/Q
CMT = CT/Q
Relaţia de calcul al pragului de rentabilitate:
P x qr = CTg
unde
p = preţul de vânzare mediu;
qr= cantitatea de produse corespunzătoare;
CTg = costul total global

40
 P = CTg/qr = CMt
Relaţia dintre productivitate şi cost.
Pentru a înţelege acest aspect trebuie să facem distincţie între încasări
totale, medii şi marginale.
a) încasari totale(P) → P = Q x p
unde:
q = volumul total al producţiei;
p = preţul unitar de vânzare.
b) încasări medii PM = P/Q = încasări din vânzări pe unitatea de bun
vândut.
c) încasarea marginală reprezintă variaţia încasării totale antrenata de
către o variaţie infinit de mica a cantităţii vândute sau sporul de încasare pe
unitatea suplimentara de volum desfacere.
ΔP
Pm =
ΔQ
Intre încasarea medie PM şi încasarea marginala Pm exista aceeaşi
relaţie ca intre variabilele medii (M), şi cele marginale (m):
- sporirea încasări medii decurge din creşterea încasării marginale.
Daca încasarea medie (PM) scade şi Pm scade. Când încasarea medie este
constanta atunci încasarea marginala este constanta.
- sporirea producţiei atrage după sine creşterea costului global total, cat
şi a încasării totale (P).
- profitul este maxim când încasarea marginala este egala cu costul
marginal (Pm = Cm). în acest caz se realizează o diferenţa maxima intre totalul
încasărilor şi costurile totale globale.
Concluzie: întreprinzătorul este interesat sa-si mărească volumul
producţiei numai la acel nivel la care costul marginal este egal cu încasarea
marginala. La un preţ dat al factorilor de producţie (CM) şi costul marginal
(Cm) se afla în raport invers fata de productivitate (W). Ca urmare CM se

41
micşorează când productivitatea medie creste şi invers; costul marginal se
reduce când Wm creste şi invers.

TESTE GRILĂ ŞI PROBLEME

1. In situaţia în care preţul de vânzare al unei mărfi creste, profitul
obţinut de producător se măreşte atunci când:
a) costul de producţie rămâne constant;
b) costul de producţie mediu se micşorează;
c) costul de producţie mediu se măreşte în aceeaşi proporţie
în care preţul creste;
d) sporeşte exportul de mărfuri;
e) au loc reglementari din partea statului, care interzic
vânzarea sub costuri.
Răspuns: a, b,c
2. O mare întreprindere A având avantaj de cost, oferă spre vânzare
mărfurile respective la un preţ superior costului lor de producţie, însa inferior
costului de producţie al întreprinderii B. Ce consecinţa are aceasta situaţie?
a) creste cererea de mărfuri?
b) întreprinderea B se menţine pe piaţa?
c) întreprinderea B va fi scoasa din afaceri?
d) întreprinderea A sacrifica profit?
e) întreprinderea A obţine profit?
f) întreprinderea A nu obţine profit?
g) scade cererea de mărfuri?
Răspuns: a,c, d, e
3.Ce consecinţe credeţi ca ar avea reducerea posibilităţilor de angajare
salariala asupra costului de oportunitate, de a urma cursurile universitare?
a) costul şansei sacrificate ar creste?
b) costul şansei sacrificate s-ar micşora?

42
 c) costul şansei sacrificate ar rămâne constant?
Răspuns: b
4. Chestiunile: "Ce produc, cat şi cum produc"?
a) sunt determinate de abundenta resurselor?
b) de alocarea resurselor în activitatea economica?
c) sunt determinate de raritatea mijloacelor de producţie şi a timpului?
d) ţin de cunoaşterea oportunităţii sacrificiilor, în activitatea
economica respectiva?
Răspuns: b, c, d
5. Când costul variabil global creste mai repede decât volumul
producţiei, costul marginal:
a) scade?
b) nu se modifica?
c) creste atunci când sporurile absolute ale ostului variabil global sunt
crescătoare, iar sporul absolut al producţiei este constant sau se reduce?
d) scade daca atât costurile totale, cat şi volumul producţiei cresc în
progresie aritmetica?
Răspuns: c
6. Care din enunţurile de mai jos definesc costul marginal?
a) sporul de producţie obţinut la o cantitate de cheltuiala/
b) cantitatea dintr-un factor de producţie necesara pentru a asigura
creşterea producţiei cu o unitate?
c) cantitatea dintr-un factor de producţie exprimata în unităţi naturale
necesara obţinerii unui bun sau serviciu?
d) sporul de cheltuieli necesare pentru creşterea producţiei cu o unitate?
e) consumul suplimentar de energie şi materii prime impus de nivelul
redus al tehnologiilor de fabricaţie?
Răspuns: d
7. Când costurile totale anuale şi producţia anuala cresc în progresie

43
aritmetica, rezulta ca :
a) mărimea costului marginal nu se modifica?
b) sporurile anuale ale producţiei sunt egale?
c) sporurile anuale ale costurilor variabile nu se modifica?
d) sporurile anuale ale producţiei sunt egale cu cele ale costurilor
variabile?
Răspuns: a, b,c
8. Decizia de sporire a volumului producţiei este avantajoasa atunci
când:
a) Creşterea costului marginal este mai mare decât creşterea venitului
marginal;
b) Preţurile de achiziţionare a factorilor de producţie materiali se
măresc mai accentuat, decât cresc consumurile tehnologice?
c) Sporirea volumului producţiei este însoţită de o creştere mai
accentuată a venitului suplimentar, faţă de creşterea costului
suplimentar?
Răspuns: c
9. Firma A din industria bunuli x şi-a propus un profit de 30 u.m. CF
= 100 u.m.; Cvm = 10 u.m., iar preţul = 20 u.m. În aceste condiţii producţia
trebuie să fie de:
a) 12
b) 13
c) 14
Răspuns: b
P = P - CT
P = p – (CF – CMv · Q)
→ 30 = 20 – (100 – 10 · Q)
→ 30 =20 – 100 + 10 Q
→ -10Q =- 100 + 20 – 30

44
 → -10Q =- 130/(-1)
130
Q= = 13 ⇒ Q = 13
10
10. CT = 420 u.m.
CF = 300 u.m.
CMV = 12 u.m.
Să se determine:
Cv = ?
CMF = ?
Q=?
CMT = ?
Răspuns:
CT = CF + CV → 420 = 300 + CV
→- CV = -420 + 300/(-1)(2) →CV = 420 – 300→ CV = 120 u.m.
CV 120
CMV = → 12 = → 12Q = 120 →Q = 10 buc
Q Q

C F 300
CMF = = → 30 →CMF = 30 u.m.
Q 10

CT 420
CMT = = → 42
Q 10 →CMT = 42 u.m.

11. CMT = 20 u.m

CMF – CMV = 4 u.m.
CF – CV = 80 u.m.
Să se determine:
CMV = ?
CMF = ?
CF = ?
CV = ?
CT = ?
12. Cunoscând conţinutul şi relaţiile dintre principalele categorii de
costuri de producţie, completati rubricile libere din tabelul de mai jos:

45
 Nr. Producţia CF CV CT Cmg
Crt. obţinută (buc) (u.m.) (u.m.) (u.m.) (u.m.)
1. 5 100.000 200.000
2. 10 100.000 2,1 ori
3. 15 100.000 3,2 ori
4. 20 100.000 4,3 ori
5. 25 100.000 5,4 ori

46
 BIBLIOGRAFIE

R. COŢOFANU „Economie generală şi doctrine economice”,

Editura Bioterra, Bucureşti 1999.

„Economie ”, Editura ALL Educational,

H.GAVRIL
Bucureşti, 1998.

C. GOGONEAŢĂ „Teste grilă şi probleme de economie”, Societatea

A. GOGONEAŢĂ Adevărul S.A. Bucureşti, 1999.

Economie politică – Aplicaţii, Editura Economică,

***
Bucureşti 1997, A.S.E.

47