Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

Unitatea de învăţare nr. 3

ECONOMIA DE PIAŢĂ CONTEMPORANĂ ŞI

CARACTERISTICILE EI GENERALE

Cuprins
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3
3.1. Economia naturală şi economia de schimb
3.2. Geneza şi trăsăturile esenţiale ale economiei de schimb
3.3. Caracteristici ale economiei de piaţă; tipuri ale acesteia
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 3
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 3

Pagina
46
46
47
53
60
63
64

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 3

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 3 sunt:

Microeconomie 45
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

 Înţelegerea formelor de organizare şi desfǎşurare a activitǎţii economice

 Sublinierea trăsăturilor caracteristice ale economiei de schimb
 Recunoaşterea principalelor elemente structurale şi mecanisme de reglare ale
economiilor de piaţǎ contemporane

3.1 Economia naturală şi economia de schimb

Satisfacerea nevoilor umane se realizează fie din producţie proprie, prin

autoconsum, fie prin apelarea la produsele altora şi obţinerea lor prin schimb.
Autoconsumul
Autoconsumul desemnează procesul de utilizare al propriilor rezultate ale
producătorului pentru satisfacerea nevoilor sale de consum sau de producţie.

El apare ca autoconsum final (care permite satisfacerea directă a unor nevoi de viaţă
ale oamenilor) şi autoconsum intermediar (destinat producerii altor bunuri de către
întreprinzători).

Schimbul înseamnă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi primind în

Schimbul contraprestaţie alte bunuri necesare.

Satisfacerea trebuinţelor prin autonsum şi prin schimb au coexistat şi coexistă încă

pentru fiecare agent economic, în timp, raportul dintre ele s-a modificat însă în
favoare schimbului.

Celor două modalităţi de satisfacere a nevoilor, le corespund două forme diferite de

organizare şi funcţionare a activităţii economice: economia naturală şi economia de
schimb.

Economia Economia naturală reprezintă acea formă de organizare şi desfăşurare a activităţii

naturală economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei
activităţi, fără a se apela la schimb.

Economia de schimb desemnează acea formă de organizare şi desfăşurare a

activităţii economice în care agenţii economici produc bunuri în vederea vânzării,
obţinând în schimbul lor altele necesare satisfacerii trebuinţelor.

Microeconomie 46
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

Test de autoevaluare 3.1.

1. Economia naturală este acel mod de organizare şi funcţionare a activităţii

economice în care:
a) nevoile se satisfac prin consumul direct de bunuri obţinute prin activităţile
proprii şi nu prin schimb;
b) se satisfac numai trebuinţele comunităţilor, iar cele proprii constituie o
preocupare exclusivă a fiecăruia;
c) se satisfac numai nevoile fiecăruia ( individuale );
d) trebuinţele se satisfac fără a apela la schimb, ci numai la ceea ce poate oferi
natura;
e) toate trebuinţele se satisfac din ce în ce mai bine apelând la schimbul de
produse care constituie, totodată, scopul oricărei iniţiative.

2. In condiţiile actuale, economia naturală:

a) este în ascensiune;
b) se menţine în proporţii diferite de la ţară la ţară;
c) nu există;
d) este preponderentă;
e) există numai în ţările slab dezvoltate.

3. Economia de schimb a devenit preponderentă:

a) la începutul secolului XX;
b) la sfârşitul perioadei sclavagiste;
c) după primul război mondial;
d) după prima revoluţie industrială;
e) la sfârşitul secolului XIX.

4. În cadrul economiei de schimb:

a) toate bunurile produse sunt libere;
b) accesul la toate bunurile economice se realizează direct, prin autoconsum;
c) nu există bunuri libere;
d) accesul la bunurile economice se realizează în cea mai mare parte prin
intermediul schimbului;
e) nu existǎ autoconsum.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 63.

3.2 Geneza şi trăsăturile esenţiale ale economiei de schimb

Realitatea economică nu poate fi delimitată rigid în economie naturală şi economie

de schimb. Aceste forme de economie au coexistat şi s-au intercondiţionat. De
aceea, aprecierea unei realităţi economice ca fiind o economie naturală ori de

Microeconomie 47
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

schimb s-a făcut şi se face după criteriul preponderenţei, pe care o formă sau alta
de organizare o deţine în cadrul întregii activităţi economice.

Pe baza evaluărilor unor specialişti de autoritate, se poate aprecia că economia

Economia
naturală a fost preponderentă până la prima revoluţie industrială. Astfel, după
naturalǎ Fernand Braudel, în sec. al XlV-lea, din toată populaţia regiunii mediteraneene, de
aproximativ 60-70 milioane de oameni, cca 90% trăiau din munca câmpului, iar 60-
70% din producţia întregii regiuni nu ajungea pe piaţă.

Preponderenţa economiei naturale era evidentă, deci, chiar în această zonă relativ
dezvoltată din punct de vedere economic, cu numeroase racordări la schimburile "
internaţionale" ale vremii. Cât priveşte alte regiuni ale Europei, dimensiunile
economie naturale erau şi mai extinse.

Economia naturală a fost dominantă în condiţiile unui nivel scăzut de dezvoltare

economică, cu un număr limitat de trebuinţe, printre care cele elementare
(biologice) erau preponderente. în cadrul ei fiecare producător avea o activitate
diversificată, producând o gamă largă de bunuri, în raport cu respectivul nivel de
dezvoltare şi cu sistemul de trebuinţe manifestate. El era izolat din punct de vedere
economic de ceilalţi. Nivelul eficienţei economice era redus, iar "pentru majoritatea
oamenilor, producţia şi consumul erau îmbinate într-o singură funcţie ".

De-a lungul timpului, economia naturală a cunoscut o tendinţă evidentă de

restângere relativă. In prezent, elemente ale economiei naturale mai au semnificaţie
doar în gospodăriile agrare tradiţionale şi în ţările cel mai puţin dezvoltate din punct
de vedere economic.

Unii specialişti exprimă şi opinia că unele elemente sau laturi specifice ale
economiei naturale pot cunoaşte o anumită revigorare şi în ţările cu nivel ridicat de
dezvoltare. O asemenea perspectivă ar fi legată de tendinţa de creştere a timpului
liber şi de aspiraţia normală a fiecărui individ de a alterna diferite tipuri de activităţi
şi genuri de muncă. Chiar dacă premisele unei asemena tendinţe sunt reale,
considerăm că rolul economiei naturale în activitatea fiecărui agent economic şi în
activităţile totale din comunităţile avansate din punct de vedere economic, nu poate
fi decât secundar, periferic.

Restrângerea economiei naturale a fost însoţită de afirmarea şi extinderea

Economia de economiei de schimb. Germenii acesteia au apărut în perioada descompunerii
schimb comunităţilor primitive, dezvoltându-se continuu pe măsura amplificării nevoilor şi
mijloacelor de satisfacere a lor.

Trǎsǎturile Economia de schimb reprezintă forma universală de organizare şi funcţionare a

activităţii economice în lumea contemporană. Ea se caracterizează prin următoarele
economiei de
trăsături generale:
schimb
a) Specializarea agenţilor economici. Spre deosebire de producătorul "universal",

Microeconomie 48
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

caracteristic economiei naturale, economia de schimb are la bază diviziunea socială

a muncii care generează agenţi economici specializaţi.

Agenţii economici specializaţi acţionează în domenii distincte ale vieţii economice,

utilizează factorii de producţie pe care îi au la dispoziţie, pentru a obţine o gamă
lagă de bunuri, în cantităţi mari şi cu cheltuieli unitare mici.

Prin specializare şi recurgerea la schimb, fiecare are posibilitatea să obţină mai mult
faţă se situaţia când produce de unul singur întreaga gamă de bunuri necesare
existenţei. Specializarea unui agent economic într-un domeniu sau altul de
activitate are la bază interesul economic, avantajul obţinut într-o activitate în raport
cu alta. Deciziile de specializare se întemeiază, conştient sau intuitiv, pe teoria
avantajului relativ (comparativ).
Avantajul
relativ Un agent economic dispune de un avantaj comparativ (relativ) în raport cu
alţii, dacă obţine un anumit bun cu un cost de oportunitate mai mic în raport
cu al celorlalţi.

Pentru evidenţierea avantajului comparativ în planul specializării, să pornim de la

premisa simplificată că într- o economie există trei grupe de producători - A,B,C -
care dispun de resurse egale ca mărime şi identice ca structură.

Datorită unor abilităţi proprii, fiecare dintre aceşti producători ar putea obţine
bunurile x şi y după cum urmează:
Producătorul A: 10X sau 5Y
Producătorul B: 4X sau 4Y
Producătorul C: 2X sau 3Y

Din datele de mai sus rezultă că producătorul A deţine un avantaj absolut în raport
Avantajul cu ceilalţi.
absolut Un agent economic (individ, întreprindere, ţară) deţine un avantaj absolut
atunci când produce o cantitate dată de bunuri cu mai puţine resurse în raport
cu oricare alt agent economic (sau reciproca: din resurse identice, acesta
obţine o cantitate mai mare de bunuri în raport cu oricare alt agent economic).

In ceea ce priveşte evidenţierea avantajului relativ (comparativ) problema este mai

Costul de complexă, necesitând determinarea costului de oportunitate. Costul renunţării la
oportunitate toate celelalte alternative de producţie sau consum în favoarea producerii sau
consumării unui anumit bun, reprezintă costul de oportunitate.

De exemplu, dacă producătorul A ar alege să se specializeze doar în producerea de

bunuri x, pentru fiecare unitate pe care o produce din acesta, trebuie să renunţe la
0,5y; dacă alege să se specializeze în producerea bunului y, aceasta însemnă că
pentru fiecare unitate produsă din acesta, va renunţa la 2x. Raţionând similar,
pentru cei trei producători, obţinem datele din tabelul următor:

Microeconomie 49
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

Producătorul Costul de
oportunitate (CO)
Co (x) Co (y)
A 0,5 Y 2X
B 1Y 1X
C 1,5 Y 2/3 X

Se constată că producătorul A are cel mai mic cost de oportunitate în producerea

bunului x, deci aici el dispune de avantaj relativ (comparativ), fiind justificată din
punct de vedere economic specializarea sa în obţinerea acestuia, în schimb,
producătorul C, care în ansamblu este cel mai puţin eficient, dispune de avantaj
relativ în obţinerea bunului y, fiind fundamentată specializarea lui în acest
domeniu.

Efectele economice ale specializării, fundamentată pe teoria avantajului relativ se

concretizează în creşterea producţiei cu resursele existente. Astfel, revenind la
exemplul de mai sus, dacă fiecare dintre cei trei agenţi economici ar produce atât
bunul x cât şi bunul y (afectând pentru fiecare bun cîte o jumătate din resursele
disponibile) producţia totală (Q) care s-ar obţine ar fi: Q=8x + 6y.

Dacă, însă, pe baza avantajului relativ producătorul A se specializează doar în

obţinerea bunului x şi producătorul C în cea a bunului y (pentru simplificare,
considerăm că producătorul B se specializează în producerea de bunuri y, întrucât
costul de oportunitate este identic pentru x şi y), producţia totală va fi:
Q = l0x + 7y;  ΔQ = 2x + 1y

Deci din acelaşi volum de resurse, comunitatea a realizat un spor de producţie egal
cu o unitate din bunul y şi două unităţi din bunul x.

Specializarea fundamentată economic generează nu numai sporirea rezultatelor cu

un efort dat, ci şi necesitatea cooperării şi conlucrării agenţilor economici. Ea face
ca activitatea şi satisfacerea nevoilor unuia să fie dependentă de a celorlalţi.
Specializarea este forţa coeziunii unei economii.

Chiar dacă, în timp, avantajul comparativ al unui agent economic sau al altuia se
modifică şi ca urmare are loc adaptarea permanentă la condiţiile mereu
schimbătoare ale mediului în care ei acţionează, specializarea rămâne prima
condiţie şi trăsătură a economiei de schimb, bază a cooperării şi a progresului
economic.

b) Autonomia şi independenţa agenţilor economici.

Ca trăsătură a economiei de schimb, aceasta presupune că agenţii economici sunt

abilitaţi cu dreptul de decizie, iar înstrăinarea bunurilor are la bază o contraprestaţie
economică echivalentă.

Microeconomie 50
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

c) Activitatea economică gravitează în jurul pieţei.

Datorită diviziunii muncii şi specializării agenţilor economici, fiecare om ajunge să

fie complet dependent de bunurile furnizate de alţii, iar majoritatea covârşitoare a
Piaţa
bunurilor este destinată schimbului.

Schimbul separă, în timp şi spaţiu, producţia de consum, pe producător de

consumator, creând o dependenţă puternică a fiecăruia de ceilalţi. între producţie şi
consum, între producător şi consumator s-a interpus schimbul, intermediarul fiind
piaţa. Piaţa devine instituţia centrală în jurul căreia gravitează întreaga viaţă
Economia economică . Nici un agent economic nu se poate izola de piaţă, care devine
mecanismul, instituţia ce mediază între producători şi consumatori. Schimbul poate
monetarǎ
avea loc direct (un anumit bun contra altuia - troc) sau intermediat de monedă. în
prezent majoritatea schimburilor se realizează prin mijlocirea monedei, ceea ce face
ca economia de schimb contemporană să se numească economie monetară.

d) Tranzacţiile între agenţii economici sunt bilaterale de piaţă.

Tranzacţiile In cadrul economiei de schimb, între subiecţii economici se derulează permanente

fluxuri (tranzacţii) de bunuri (inclusiv de monedă). Se disting tranzacţii
bilaterale
unilaterale şi tranzacţii bilaterale. Primele, cele unilaterale (de transfer)
reprezintă mişcări univoce de bunuri (donaţii, subvenţii, impozite, taxe, exproprieri
fără despăgubiri). Tranzacţiile bilaterale constau în mişcări reciproce, biunivoce de
bunuri între doi agenţi economici, în rândul acestora se disting tranzacţii bilaterale
coercitive (de exemplu o naţionalizare cu despăgubiri) impuse administrativ unuia
dintre participanţii la tranzacţie şi tranzacţii bilaterale de piaţă, generate de
întâlnirea cererii cu oferta, a interesului cumpărătorului de a-şi maximiza utilitatea
şi cel al vânzătorului de a-şi maximiza profitul. Din ansamblul tranzacţiilor
economice, doar cele bilaterale de piaţă decurg din esenţa şi natura economiei de
schimb.

Marfa e) Bunurile îmbracă forma de marfă.

In condiţiile economiei de schimb, majoritatea bunurilor economice îmbracă forma

de marfă, devin bunuri comerciale.
Tipuri de Marfa este un bun economic care serveşte producţiei sau satisfacerii nevoilor
bunuri de viaţă ale oamenilor, destinat vânzării - cumpărării prin tranzacţiile
bilaterale de piaţă.

Analiza atentă a bunurilor economice pune în evidenţă modalităţi diferite în care

bunurile economice trec de la producător la consumator. Din multitudinea acestora
cel puţin trei sunt tipice: bunuri integral marfare sau bunuri comerciale; bunuri
parţial marfare sau mixte şi bunuri nonmarfare sau non comerciale.

Bunurile economice integral marfare sau comerciale

Microeconomie 51
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

sunt cele care trec de la producător la consumator prin mecanismul pieţei, pe baza
unor preţuri care se formează liber, în raport cu cererea şi oferta, fără intervenţii
administrative şi restricţii cantitative, fiind exclusă utilizarea unor pârghii
economico-financiare având ca obiectiv deformarea preţului.

Bunurile parţial marfare sau mixte sunt cele care trec de la producător la
consumator prin vânzare-cumpărare, dar preţul la care se realizează tranzacţia se
formează atât pe baza condiţiilor pieţei cât şi a unor măsuri de protecţie socială sau
criterii de echitate.

Bunurile nonmarfare sau noncomerciale sunt bunuri economice a căror

producere ocazionează cheltuieli, dar ajung la consumatori în mod gratuit, costurile
ocazionate fiind suportate de către comunitate (societatea în ansamblul ei,
colectivităţi locale, asociaţii private sau publice, fundaţii, etc) . în economia de
schimb ponderea covârşitoare în ansamblul bunurilor economice o au cele integral
marfare (comerciale).

Test de autoevaluare 3.2.

1. Economia de schimb este acel sistem economic în care:

a) schimbul se face prin intermediul banilor;
b) bunurile produse nu necesită consum de factori de producţie;
c) autoconsumul este predominant;
d) fiecare individ produce întreaga gamǎ de bunuri necesare existenţei;
e) nu există bunuri libere.

2. Economia de schimb ca formă de satisfacere a nevoilor individului nu se bazeazǎ

pe:
a) proprietatea privată;
b) autoconsum;
c) producerea bunurilor pentru schimb;
d) producerea bunurilor marfare;
e) relaţia de schimb cu exteriorul.

3. Un bun economic se numeşte marfă dacă:

a) este obţinut prin muncă;
b) satisface o nevoie;
c) face obiectul schimbului prin vânzare-cumpărare;
d) a şi b;
e) b şi c.

4. Economia de schimb este acea formă de organizare şi funcţionare a activităţii

economice care se caracterizează prin:
a) autonomia, independenţa producătorilor;
b) accesul la bunurile economice destinate satisfacerii nevoilor de toate genurile

Microeconomie 52
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

se realizează în cea mai mare măsură şi din ce în ce mai mult nu direct din
producţia proprie a fiecărui agent economic, ci indirect, prin schimb între ei;
c) bunurile economice ajung de la producător la consumator prin vânzare -
cumpărare;
d) astăzi, este forma universală de organizare şi funcţionare a activităţii
economice;
e) asigură un grad superior de satisfacere a trebuinţelor în comparaţie cu
economia naturală.
Alegeţi răspunsul corect:
A ( a + b + c + d ); B ( a + b + c + d + e ); C ( a + b + c ); D ( a + b ); E ( d ).

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 63.

3.3 Caracteristici ale economiei de piata; tipuri ale acesteia

Intuind tendinţa spre generalizare a economiei de schimb, ca formă universală de

desfăşurare a vieţii economice, teoria economică s-a preocupat încă din perioada
clasică să fundamenteze modele de organizare şi funcţionare, apte să ofere
rezolvări viabile problemei rarităţii, să permită atenuarea conflictului dintre
Sisteme resursele limitate şi nevoile nelimitate. Pe baza acestor modele au fost imaginate
economice sistemele economice, ca tipuri specifice de organizare şi reglare a activităţii
economice.

Modalităţi concrete de fundamentare, adoptare, aplicare şi urmărire a deciziilor

impuse de raritatea economică sunt sintetizate sub forma a două sisteme (modele)
teoretice de organizare şi funcţionare a economiei de schimb:
- sistemul economiei de piaţă;
- sistemul economiei de comandă (centralizat, planificat);

In ultimă instanţă două sunt criteriile de delimitare a sistemelor economice: gradul

de libertate al agenţilor economici şi caracteristicile mecanismului de reglare.

Economia de I. Sistemul teoretic al economiei de piaţă.

piaţǎ
Fundamentarea teoretică a trăsăturilor şi componentelor structurale ale sistemului
economiei de piaţă îşi are originea în filozofia liberalismului economic şi al
proprietăţii private.

Sistemul economiei de piaţă reprezintă acel tip de organizare a economiei în

care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în
producerea bunurilor, metodele de organizare şi de combinare a factorilor de
producţie, iar persoanele şi categoriile de persoane care au aces la aceste
bunuri sunt stabilite de nivelul şi dinamica preţurilor.

Intr-un mod şi mai concis, se consideră că economia de piaţă reprezintă acel sistem

Microeconomie 53
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

economic în care mecanismele pieţei sunt singurele care tind să asigure echilibrul
cererii cu oferta, cu excluderea oricărei intervenţii a monopolurilor sau statului.

Elemente a) ELEMENTELE STRUCTURALE ALE SISTEMULUI ECONOMIEI DE

structurale PIAŢĂ

Sistemul economiei de piaţă are la bază o serie de elemente structurale care-i

asigură funcţionalitatea:

1. Se consideră că agenţii economici (menaje, întreprinderi, instituţii)

independenţi juridic şi egali în faţa legii îşi exercită liber atributele dreptului de
proprietate asupra bunurilor economice de care dispun (forţa de muncă, bani,
titluri, bunuri eonomice marfare); pe baza dreptului de proprietate, sacru şi
inviolabil, subiecţii acesteia au deplina libertate de a se angaja în acţiuni economice
(legale), pe care le consideră oportune în conformitate cu interesul propriu,
asigurându-şi integral avantajele şi riscurile propriilor decizii.

2. Relaţiile economice dintre operatorii economici îmbracă forma tranzacţiilor de

piaţă, bilaterale, libere şi directe, în care fiecare, ghidat de interesul personal, îşi
alege în mod liber partenerii de tranzacţii economice, iar acţiunile pe care le
întreprinde se bazează efectiv pe criterii de raţionalitate economică.

3. Aceste relaţii se realizează în cadrul unui sistem generalizat de pieţe

interdependente: piaţa bunurilor de consum şi a bunurilor de capital, piaţa
resurselor naturale, piaţa muncii, piaţa monetară, financiară şi cea a schimburilor
monetare.

4. Toţi agenţii economici şi toate categoriile de pieţe se află într-un sistem de

concurenţă liberă (pură sau perfectă) care asigură cooperarea şi selecţia lor prin
prisma rezultatelor economice. Concurenţa liberă şi generalizată este cel mai
important factor al progresului economic individual şi general.

5. Sistemul de concurenţă şi libertatea de acţiune generează formarea liberă a

preţului pe toate pieţele şi la toate categoriile de bunuri economice şi active
monetare şi financiare; nivelul şi dinamica preţului reprezintă barometrul de
apreciere a stării sistemului şi sursa de fundamentare a deciziilor fiecărui
producător şi consumator.Pe baza preţurilor libere, raportul dintre cerere şi ofertă
dă expresia stării relaţiei dintre nevoia socială şi resurse.

6. Sistemul economiei de piaţă exclude intervenţia administrativă în activitatea

unităţilor economice din partea statului şi a altor centre de presiune (monopoluri,
sindicate) el asigurându-şi autoreglarea şi auto-reproductibilitatea.

Premise b) PREMISELE SISTEMULUI ECONOMIEI DE PIAŢĂ

economice
Modelul teoretic al economiei de piaţă este construit pe o serie de premise care

Microeconomie 54
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

reprezintă fundamentele sale, respectiv:

1. Individul este o fiinţă inteligentă şi raţională, ghidat de interesul personal şi

principiul hedonist (maximum de eficienţă), liber în acţiuni. Suprema libertate este
acea de a fi subiect al proprietăţii, dreptul de proprietate este generalizat şi apărat
pentru fiecare individ, singura restricţie fiind legea;

2. Egalitatea în drepturi, obligaţii şi tratament a fiecărui individ, a tuturor

categoriilor de agenţi economici prin supremaţia legii, elaborată şi aplicată de către
statul democratic, de drept;

3. Toate deciziile economice sunt adoptate de către indivizi şi firme, fără

intervenţia guvernului (sau a organismelor publice); familiile decid în mod liber ce
cantitate de muncă şi alţi factori de producţie să ofere şi ce bunuri să consume;
firmele economice decid ce şi câte bunuri economice să producă şi ce factori de
producţie, în ce cantităţi şi în ce combinaţii să utilizeze. în final tipul de producţie
sau de consum care rezultă depinde de interacţiunile acestor decizii privind cererea
şi oferta individuală. Aceasta înseamnă că deşi fiecare agent individual este
preocupat de propriul interes, realizarea acestuia se face prin mecanismul preţurilor
şi doar în măsura în care prin deciziile sale va lua în considerare interesele şi
dorinţele celorlalţi;

4. Se consideră că sistemul economiei de piaţă asigură gradul de satisfacţie cel

mai înalt posibil pentru cei care vând şi cumpără. Este mobil şi dinamic, adaptabil
la noile favorabilităţi evidenţiate de raportul dintre cerere şi ofertă. Pe fondul unei
dinamici specifice a preţurilor, el permite stimularea creativităţii şi iniţiativei,
asigurând cea mai înaltă eficienţă economică.

In funcţionarea sistemului pot să apară unele distorsiuni, anomalii şi dezechilibre,

ca urmare a intervenţiei administrative a statului, a existenţei unor monopoluri sau
prin încălcarea durabilă a unora dintre regulile sale de funcţionare.

II. Modelul teoretic al economiei de comandă a fost fundamentat ca o reacţie

Economia de ideologică la unele difuncţionalităţi ivite în funcţionarea reală a sistemului de piaţă,
comandǎ ca o alternativă a acestuia. în cadrul său, orientarea acţiunii agenţilor economici se
face în mod centralizat şi obligatoriu, folosindu-se în acest scop aparatul de stat.
Sinteza deciziilor economice o reprezintă planul unic, centralizat. Prevederile
acesuia sunt o normă de conduită pentru agenţii economici, a căror apreciere se face
în funcţie de modul de realizare a indicatorilor obligatorii pe care-i conţine.

Premisele economice pe care este clădit sistemul economic de comandă sunt:

- proprietatea publică generalizată;
- principiul primordialităţii intereselor generale şi colective de a căror realizare
depinde şi satisfacerea intereselor individuale, personale.

III. Sistemul real al economiei de piaţă. În viaţa reală nici unul dintre modelele

Microeconomie 55
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

Economia de teoretice de organizare a economiei de schimb nu funcţioneză în formă pură. în

piaţǎ orice economie contemporană se întreprătrund, în proporţii diferite, elemente,
contemporanǎ caracteristici şi mecanisme ale sistemului de piaţă liberă cu cele dirijiste; în plus,
chiar unele dintre caracteristicile unui sistem sau altul nu se prezintă în formă pură.

Putem aprecia deci că economia de schimb contemporană, aşa cum funcţionează în

fiecare ţară, se prezintă ca un sistem economic mixt, în care se îmbină în proporţii
diferite elemente ale sistemului de piaţă liberă cu implicarea statului în economie.

Realitatea economică dintr-o ţară sau alta poate fi încadrată în sistemul

economiei de piaţă sau de comandă, în raport de preponderenţa pe care o au
în funcţionarea acesteia, structurile şi mecanismele definitorii dintr-un model
teoretic sau altul.

Elemente O economie naţională contemporană poate fi considerată ca economie de piaţă,

structurale dacă conţine următoarele elemente structurale şi mecanisme de reglare:
şi
mecanisme 1. Pluralismul formelor de proprietate, egale în faţa legii în cadrul cărora
de reglare ponderea principală o deţine cea particulară. Subiecţii fiecărei forme de proprietate
îşi asumă în mod autonom şi pe deplin dreptul de a decide în condiţii de risc şi
incertitudine, suportând integral consecinţele acestora.

2. Economia este descentralizată, funcţionarea ei fiind consecinţa acţiunilor şi

opţiunilor individuale, a căror conexiune se realizează pe baza pieţei, a cadrului
legislativ şi a unor pârghi economico-financiare.

3. Interesul personal şi raporturile de piaţă bilaterale reprezintă baza activităţii

economice, impulsul său, sintetizat în maximizarea profitului pentru vânzător şi a
utilităţii (satisfacţiei) pentru cumpărător (consumator), ca mobiluri primordiale ale
acţiunii economice.

4. Piaţa concurenţială este regulatorul principal al activităţii economice. Pentru

majoritatea domeniilor şi acţiunilor întreprinse de agenţii economici, piaţa transmite
ce, cât, cum şi pentru cine se produce respectiv, ce cât şi cine consumă din diferite
categorii de bunuri economice necesare. Alocarea resurselor, fundamentarea
tehnologiilor şi modalităţilor de combinare, ca şi atestarea calităţii deciziilor, a
concordanţei ofertei cu nevoia socială, se fac de către piaţă prin mecanismul
preţurilor.

5. Există un sistem generalizat de pieţe: piaţa bunurilor de consum, piaţa factorilor

de producţie (inclusiv a resurselor naturale şi în primul rând a pământului), piaţa
monetară, piaţa financiară, piaţa schimburilor monetare, etc., în care se confruntă
deschis cererea şi oferta de bunuri specifice, determinând niveluri şi evoluţii
adecvate ale preţurilor.

6. Este realizat un sistem de comunicare între componentele sistemului de pieţe,

Microeconomie 56
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

astfel ca situaţia specifică pe o anumită piaţă să determine reacţii adecvate şi la

momentul oportun pe celelalte.

Interdependenţa pieţelor prin mecanismul preţurilor poate fi exemplificată, într-o

formă simplificată, prin reacţia pe piaţa factorilor de producţie, produsă de o
creştere a cantităţii cerute pe piaţa bunurilor.

Astfel, pe piaţa bunurilor, la o creştere a cantităţii cerute din bunul <i> are loc o
creştere a preţului bunului <i>, ceea ce conduce la eliminarea decalajului dintre
cantitatea cerută şi cea oferită, atât prin diminuarea cantităţii cerute, cât şi prin
stimularea firmelor de a produce mai mult.

Pe piaţa factorilor de producţie, la o creştere a cantităţii oferite din bunul <i> are
loc o creştere a cantităţii cerute din factorii de producţie necesari producerii
acestuia, ceea ce conduce la creşterea preţurilor factorilor. Implicit are loc o
reducere a decalajului dintre cantitatea cerută şi respectiv oferită de factori de
producţie, atât prin diminuarea cantităţii cerute, cât şi prin încurajarea posesorilor
de factori de producţie de a mări oferta.

Funcţionarea acestui mecanism poate fi prezentată schematic astfel:

Piaţa bunurilor:
Oi
Ci -> decalaj -> Pi pana cand Ci=Oi
(Ci>Oi) Ci

Reacţia pe piaţa factorilor de producţie

Of
Oi -> Cf -> decalaj -> Pf pana cand Cf=Of
(Cf>Of) Cf
În care:
Ci, Oi – cantitatea ceruta, (oferita) din bunul <i>
Cf, Of – cantitatea ceruta (oferita) din factorii de productie necesari obtinerii
bunului <i>
Pi – pretul bunului <i>
Pf – pretul factorilor de productie.

7. Pentru majoritatea bunurilor economice (bunuri de consum şi de investiţii, forţă

de muncă, monede, titluri, valute) preţurile se formează liber prin negocieri între
vânzători şi cumpărători, fără intervenţii administrative ale statului şi fără politici
monopoliste;

8. Concurenţa loială, conform reglementărilor legale, pe toate categoriile de

piaţă, îi favorizează pe cei puternici, întreprinzători, înlăturându-i pe cei slabi şi
inadaptabili;

Microeconomie 57
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

9. Existenţa unui sistem financiar-bancar ramificat, modern echipat, care-şi

asumă reglarea operativă a masei monetare şi orientarea acţiunilor celorlalţi agenţi
economici.

10. O structură tehnico-economică modernă (factori de producţie, nivel calitativ,

mod de combinare, etc) care reprezintă componenta substanţială a unei înalte
eficienţe economice, premisa satisfacerii decente a nevoilor fundamentale pentru
toţi cetăţenii - condiţie materială a libertăţii economice.

11. Statul democratic veghează respectarea regulilor pieţei, completează şi

corectează mecanismul său, folosind cadrul legislativ şi pârghiile economico-
financiare.

Sistemul real al economiei de piaţă care acoperă majoritatea economiilor

contemporane, nu apare ca ceva unitar şi indivizibil, ci se prezintă într-o mare
diversitate de situaţii, de experienţe şi de practici naţionale, concret istorice,
adecvate diverselor niveluri de dezvoltare. Pe deasupra elementelor particulare,
specifice unei ţări sau alteia, se poate vorbi desre existenţa unor tipuri (modele) de
economie de piaţă reală a căror delimitare se face în fucţie de următoarele criterii:
a) gradul de intervenţie a statului în activitatea economică;
b) măsura în care statul acţionează alături de mecanismele pieţei sau,
dimpotrivă, se implică în aceste mecanisme;
c) modul şi nivelul la care se exercită intervenţia statului în economie (prin
proprietatea publică, prin planificare, reglementări fiscale, monetare şi de
credit, subvenţii sau comenzi publice, etc);
d) rolul şi funcţiile reale pe care le îndeplineşte piaţa;
e) curentul de gândire economică care exercită un rol mai mare în adoptarea
politicii economice guvernamentale.

Test de autoevaluare 3.3.

1. Procesul de extindere şi consolidare a economiei de piaţă a fost susţinut de

următoarele premise:
a) individul este o fiinţǎ raţionalǎ şi inteligentǎ, ghidat de interesul personal şi
principiul hedonist;
b) asigurarea unui cadru legislativ necesar funcţionării pieţei;
c) implicarea statului prin acţiuni ce urmăresc asigurarea condiţiilor necesare
funcţionării normale a pieţei;
d) extinderea proprietăţii publice;
e) adâncirea diviziunii muncii.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + b + c + d + e); B(b + c + d); C(c + d + e); D(a + b + c + e); E(a + b + c).

2. Nu reprezintă trăsături ale economiei de piaţă:

Microeconomie 58
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

a) autonomia decizională a agenţilor economici;

b) mobilul întregii activităţi economice este profitul;
c) statul intervine direct şi indirect în stabilirea preţurilor la majoritatea
bunurilor economice;
d) economia de piaţă este o economie monetară;
e) satisfacerea nevoilor se face în cea mai mare parte prin autoconsum.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + c + e); B(c + e); C(b + c + d + e); D(a + b + c + e); E(a + b + c).

3. În economia de comandă:
a) preţurile nu se determină liber;
b) proprietatea de stat este preponderentă;
c) nu există planificare;
d) preţurile sunt administrate de stat în cea mai mare parte;
e) piaţa este centrul vital al economiei.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + c + e); B(c + e); C (a + b + d); D(a + b + c + d + e); E(b + c + d).

4. Piaţa reprezintă:
a) locul de întâlnire a cererii cu oferta;
b) un mecanism de reglare a vieţii economice;
c) un contract ce comportă vânzarea şi cumpărarea de bunuri;
d) o instituţie centrală a economiei;
e) o relaţie între agenţii economici cu privire la bunurile economice din
societate.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + b + c + d + e); B(a + b + d); C(b + c + d); D(b + c + d + e); E(c + e).

5. În economia de piaţă pură:

a) proprietatea statului este dominantă;
b) raportul dintre cerere şi ofertă determină priorităţile în producerea bunurilor;
c) se manifestă suveranitatea consumatorului;
d) mecanismul preţurilor determină alocarea resurselor între activităţi;
e) prin plan se stabilesc ce, cât şi cum să se producă.
Alegeţi răspunsul corect:
A( a + b + c ); B( c + d + e ); C( b + c + d ); D( b + c + d + e ); E( c + e ).

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 63.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 3.

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 3 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Microeconomie 59
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 3

Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 3.

1. După modul în care bunurile economice produse trec de la producător la

consumator, sistemele economice pot fi:
a) simple şi compuse;
b) naturale şi artificiale;
c) comune şi individuale;
d) sistemul socialist şi sistemul capitalist;
e) sistemul economiei naturale şi sistemul economiei de schimb.

2. In cadrul economiei naturale există:

a) doar bunuri marfare;
b) doar bunuri libere;
c) atât bunuri economice cât şi bunuri libere;
d) doar bunuri economice;
e) doar bunuri economice materiale.

3. Economia naturală este un concept care semnifică tipul de economie:

a) care se bazează pe utilizarea resurselor naturale;
b) care foloseşte în mod natural mecanismele economiei de piaţă;
c) în care se consumă bunuri asigurate direct prin activităţi economice proprii;
d) în care consumul de bunuri este asigurat cu conservarea naturii;
e) specific economiilor bazate pe diviziunea muncii.

4. Economia de piaţă se întemeiază:

a) numai pe proprietatea privată;
b) pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică preponderentă;
c) pe proprietatea publică;
d) pe pluralismul formelor de proprietate, în care proprietatea privată este
primordială;
e) pe pluralismul formelor de proprietate, în care proprietatea publică este
primordială.

5. În decursul timpului, economia naturală ca pondere în activitatea economică:

a) a rămas neschimbată;
b) a fost depăşită de cea de schimb;
c) a răspuns unor nevoi din ce în ce mai sofisticate;
d) a depăşit ponderea celei de schimb;
e) a dispărut din activitatea economică.

6. In cadrul oricărei economii de piaţǎ întâlnim:

Microeconomie 60
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

a) numai proprietate privată;

b) numai proprietate de stat;
c) atât proprietate de stat, cât şi privată;
d) numai proprietate mixtă;
e) numai proprietate privată şi mixtă.

7. Baza economiei naturale a fost reprezentată de :

a) proprietatea privată;
b) proprietatea obştească şi nivelul scăzut al tehnicii;
c) satisfacerea nevoilor prin intermediul schimbului;
d) existenţa planificării;
e) existenţa statului.

8. Economia de schimb s-a afirmat şi extins:

a) în epoca feudală;
b) în epoca sclavagistă;
c) în perioada de început a capitalismului;
d) după ce-a de a doua revoluţie industrială;
e) în perioada de descompunere a comunei primitive.

9. Economia de piaţă pură se caracterizează prin:

a) suveranitatea consumatorului;
b) alocarea resurselor în societate se face prin mecanismul preţului;
c) încorsetarea de către planul centralizat a legilor;
d) formarea preţurilor are loc în mod liber la toate categoriile de bunuri şi
servicii;
e) preponderenţa proprietăţii publice.
Alegeţi răspunsul corect:
A( a + b + c ); B( c + d + e ); C( b + c + d + e ); D( a + d + e ); E( a + b + d ).

10. Nu reprezintă trăsături ale economiei mixte:

a) întreprinderile private, în exclusivitate, răspund la întrebările ce să se producă,
cât, cum, pentru cine să se producă;
b) statul nu intervine în viaţa economică decât pentru a crea cadrul juridic necesar
şi în calitate de simplu cumpărător;
c) mecanismele pieţei libere se întrepătrund cu mecanismele dirijismului statal;
d) preţurile sunt administrate de firme şi de stat;
e) deciziile economice sunt luate centralizat, fiind o economie de comandă.
Alegeţi răspunsul corect:
A( a + b + c + e); B( a + b + e ); C( a + c + e ); D( b + c ); E( b + c + d + e ).

11. Trǎsǎturile generale ale economiei de schimb.

Microeconomie 61
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

12. Elementele structurale şi mecanismele de reglare în cadrul economiilor de piaţǎ

contemporane.

Microeconomie 62
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 3.1
1. a
2. b
3. d
4. d

Răspuns 3.2.
1. a
2. b
3. c
4. B

Răspuns 3.3.
1. D
2. B
3. C
4. B
5. C

Microeconomie 63
 Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale

Bibliografie unitate de învăţare nr. 3

Clipa, N. - Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999.
Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
Dobrotǎ, N. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
Frois, G.A. – Economie politicǎ, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucureşti,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ,
Bucureşti, 1998.
Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie).
Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. - Economie politicǎ, Editura Teora, Bucureşti,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction, Oxford University Press,
2005.

Microeconomie 64