Utilitatea economicǎ

Unitatea de învăţare nr. 5

UTILITATEA ECONOMICĂ

Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 5 80
5.1 Formele utilităţii economice. Măsurarea cardinală şi ordinală 80
5.2 Utilitatea individualǎ, totalǎ şi marginalǎ. Legea utilitǎţii marginale descrescânde 83
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 5 86
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 88
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 5 89

Microeconomie 79
 Utilitatea economicǎ

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 5

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 5 sunt:
 Înţelegerea conceptului de utilitate economicǎ
 Familiarizarea cu abordǎrile cardinalǎ şi ordinalǎ
 Recunoaşterea principalelor tipuri de utilitate
 Înţelegerea şi însuşirea enunţului legii utilitǎţii marginale descrescânde

5.1 Formele utilităţii economice. Măsurarea cardinală şi ordinală ………………

În condiţiile economiei de schimb, bunurile economice, în special cele marfare,

sunt destinate satisfacerii nevoilor nonproducătorului. Pentru aceasta, ele trebuie
să aibă utilitate, adică să se bucure de aprecierea (preţuirea) mai mare sau mai
mică din partea consumatorului nonproducător.

Utilitatea trebuie să fie abordată însă atât dinspre bun, cât şi dinspre om, în
calitatea lui de consumator.

Privită dinspre bun, utilitatea apare ca tehnică merceologică, aceasta constând

din ansamblul proprietăţilor, caracteristicilor şi însuşirilor reale sau imaginare ale
bunurilor, pe baza folosirii cărora se asigură satisfacerea unei anumite trebuinţe
umane, mai mult sau mai puţin intense.

Spre deosebire de sensul tehnic al utilităţii, sensul economic al acesteia include

raportarea la o nevoie, la o trebuinţă a nonposesorului. Doar în măsura în care
prin însuşirile sale un bun (respectiv o cantitate determinată din acesta) răspunde
unei nevoi a nonposesorului, devine posibilă tranzacţia bilaterală de piaţă.

În teoria economică se întâlnesc două optici diferite de abordare a utilităţii

economice: concepţia clasică şi cea neoclasică (sau marginalistă) .

În gândirea clasică se apreciază că, pentru persoane diferite, bunuri identice au

aceeaşi utilitate economică.

Utilitatea economică apare astfel ca o relaţie între proprietăţile intrinseci ale

bunului, pe de o parte, şi nevoia sau preţuirea de care se bucură din partea
nonposesorului, pe de altă parte.

În această relaţie, proprietăţile intrinseci ale bunului au rolul determinant în

evaluarea utilităţii economice. Ca atare, fiecare unitate dintr-o mulţime de bunuri
omogene, identice din punct de vedere calitativ, care se încadrează în dimensiunile
nevoii de consum, are aceeaşi utilitate economică. Ele au proprietăţi identice şi
răspund, în principiu, aceleiaşi categorii de nevoi. în această concepţie, elementele
xi aparţinând mulţimii X au utilităţile individuale Ui egale între ele, adică U1x1 =
U2x2 =…=Uixi

Microeconomie 80
 Utilitatea economicǎ

Ut Ut = Ui xi

U1 U2 U3 U4 U5
Ui

0 x1 x2 x3 x4 x5
x

Fig.5.1 Utilitatea economică individuală şi totală în gândirea clasică

Utilitatea economică totală (Ut) a respectivei mulţimi este produsul dintre utilitatea
individuală (Ui) - aceeaşi pentru fiecare element, şi numărul de unităţi care
alcătuiesc mulţimea (xi) ;Ut = Ui ·Xi, respectiv suprafaţa haşurată.

În gândirea neoclasică, în special în cadrul curentului marginalist, utilitatea

intrinsecă a unui bun capătă sens economic atunci când sunt îndeplinite cumulativ
anumite condiţii:

1. Proprietăţile, însuşirile bunului vin în întâmpinarea unei nevoi a

cumpărătorului, indiferent de natura acesteia.

2. Cumpărătorul conştientizează raportul dintre nevoia sa şi bunul economic, este

convins că prin însuşirile sale, respectivul bun economic îi aduce o satisfacţie, îi
conferă prin consum o anumită plăcere.

3. Cumpărătorul este capabil să folosească utilitatea pe care el o apreciază la

bunul economic, dispune de abilitatea şi cunoştinţele necesare folosirii bunului
respectiv.

Pe baza acestor criterii se poate aprecia că utilitatea economică sintetizează

importanţa, preţuirea pe care o persoană o acordă, la un moment dat şi în condiţii
determinate, fiecărei unităţi dintr-o mulţime de bunuri identice.

Măsurarea utilităţii economice a fost analizată şi s-a realizat în două modalităţi:

măsurarea cardinală şi cea ordinală.

Măsurarea cardinală presupune ca un consumator dat să acorde fiecărei cantităţi

dintr-un bun sau altul o utilitatemai mare sau mai mică, exprimată imaginar printr-
un număr de unităţi de utilitate (utili) .

Să presupunem, de exemplu, că un consumator acordă următoarele utilităţi unui

sortiment de bunuri:
unui kg de struguri ...................................... 8 utili

Microeconomie 80
 Utilitatea economicǎ

unui kg de pâine ........................................ 4 utili

unui kg de carne .......................................... 24 utili

Pentru acest consumator, utilitatea unui kg de carne este de 3 ori mai mare decât 1
kg de struguri şi de 6 ori mai mare decât 1 kg de pâine. După această măsurare, se
consideră că acest consumator posedă cunoştinţe exacte asupra numărului de
unităţi de utilitate pe care i le conferă fiecare cantitate din orice bun, ceea ce îi
permite să compare într-o manieră sigură utilitatea diferitelor bunuri.

Măsurarea ordinală presupune ierarhizarea diferitelor bunuri într-o anumită

ordine, în raport de preferinţele consumatorului.

Revenind la exemplul precedent, măsurarea ordinală se limitează la a aprecia că

acest consumator, în condiţiile date, preferă un kg de carne unui kg de struguri, şi
un kg de struguri unui kg de pâine. Ca atare, ordinea preferinţelor sale este:
I. 1 kg carne;
II. 1 kg de struguri ;
III. 1 kg de pâine.

Aprecierea utilităţii economice are, deci, un caracter eminamente individual şi

subiectiv, ea fiind diferită de la un individ la altul. Un bun poate avea utilitate
economică pentru un individ, dar nu are pentru altul. Ea depinde de raportul pe
care fiecare îl stabileşte între proprietăţile unui bun şi intensitatea nevoilor sale faţă
de bunul respectiv. Mai mult, aceeaşi persoană apreciază că diferite unităţi
consumate din acelaşi bun au utilitate economică diferită, în funcţie de cantitatea şi
momentul când acestea îi sunt disponibile. Astfel, dacă presupunem că un kg de
carne consumat de o persoană în decurs de o săptămână reprezintă pentru aceasta o
anumită utilitate, dublarea acestei cantităţi poate duce la creşterea satisfacţiei, dar
nu în aceeaşi proporţie: utilitatea economică a celui de al doilea kg de carne este
mai redusă decât a primului. în acest sens, Alfred Marshall, reprezentant de seamă
al şcolii marginaliste, subliniază că: "mărimea intensităţii unei plăceri descreşte
progresiv până la saturare, dacă este satisfăcută în mod continuu. Aceasta
semnifică că utilitatea primei unităţi dintr-un bun economic este cea mai ridicată şi
se reduce succesiv cu fiecare nouă (unitate) de bun consumat care se confruntă cu
o nevoie în descreştere".

Rezultă că diferite cantităţi consumate din bunul omogen X au utilităţi individuale

diferite, pozitive, dar descrescătoare.

Microeconomie 81
 Utilitatea economicǎ

Ut

Ut=100 U1

90 U2

U3
80

20 n
Ut  
i 1
X iU i

10 Un

0 X1 X2 X3 Xn X

Fig. 5.2 Utilitǎţile economice individualǎ şi totalǎ în gândirea neoclasicǎ

Test de autoevaluare 5.1

1. Utilitatea economicǎ a unui bun:
a) depinde de costul de producţie;
b) este aceeaşi, indiferent de cantitatea consumatǎ;
c) se poate mǎsura prin metodele ordinalǎ sau cardinalǎ;
d) este identicǎ pentru toţi consumatorii;
e) este aceeaşi pentru fiecare dozǎ consumatǎ din bunul respectiv.

2. Aprecierea utilitǎţii economice a unui bun are caracter:

a) unitar;
b) eminamente subiectiv;
c) atât obiectiv, cât şi subiectiv;
d) contradictoriu;
e) obiectiv.

3. Conform concepţiei neoclasice, pentru un anumit individ fiecare element

dintr-o mulţime de bunuri identice are:
a) întotdeauna o utilitate economicǎ nulǎ;
b) aceeaşi utilitate economicǎ;
c) o utilitatea care nu poate fi apreciatǎ;
d) o utilitate economicǎ diferitǎ;
e) o utilitate economicǎ crescǎtoare.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 88.

Microeconomie 82
 Utilitatea economicǎ

5.2 Utilitatea individualǎ, totalǎ şi marginalǎ. Legea utilitǎţii marginale

descrescânde
Utilitatea individualǎ, totalǎ şi marginalǎ
Într-un sistem de axe de coordonate curba utilitǎţii individuale a diferitelor
cantitǎţi consumate din bunul X, precum şi aria utilitǎţii totale a bunului respectiv
se prezintǎ ca în fig. 7.2. Din grafic rezultǎ cǎ utilitatea cantitǎţii X1 din bunul X
este mai mare decât utilitatea cantitǎţii X2. Deci U1x1>U2x2>….>Unxn. Utilitatea
totalǎ Ut a bunului X rezultǎ din însumarea utilitǎţilor individuale corespunzǎtoare
fiecǎreia dintre cantitǎţile X1-Xn consumate din bunul respectiv şi este
n
circumscrisǎ ariei haşurate. Deci U t   xi  ui . Constatǎm cǎ aria utilitǎţii totale
i 1
creşte cu fiecare cantitate consumatǎ, dar cu o raţie descrescǎtoare. Deci, curba
utilitǎţii totale este crescǎtoare şi devine paralelǎ la abscisǎ (axa consumului) în
momentul când nevoile individuale din bunul respectiv sunt deplin satisfǎcute.
Ut

Ut=100 U1

90 U2

U3
80
Utilitatea
individualǎ

20 n
Ut  
i 1
X iU i

10 Un

0 X1 X2 X3 Xn X

Fig. 5.3 Utilitatea economicǎ individualǎ şi totalǎ în gândirea neoclasicǎ

Ut
100
Ut

20

Utilitatea 10
totalǎ
0 X1 X2 X3 X4 Xn Xi

Fig. 5.4 Curba utilitǎţii totale

Microeconomie 83
 Utilitatea economicǎ

Modificarea utilitǎţii suplimentare realizatǎ prin creşterea consumului dintr-un bun

se apreciazǎ cu conceptul de utilitate marginalǎ.
Utilitatea marginalǎ (Um) reprezintǎ sporul de utilitate totalǎ ( U t ) care rezultǎ
din creşterea cu o unitate a cantitǎţii consumate dintr-un bun ( X ).
Utilitatea marginalǎ a fiecǎrei cantitǎţi consumate din bunul X, respectiv X1,
X2  Xn, este exprimatǎ prin raportul dintre sporul de utilitate totalǎ ( U t ) şi
sporul cantitǎţii consumate ( X ) pentru realizarea sporului respectiv de utilitate,
adicǎ:
Utilitatea
marginalǎ U t
U mx  ;
X
În virtutea ipotezei mǎsurǎrii cardinale, putem defini o funcţie a utilitǎţii totale de
tipul Ut=U(x) ca pe o funcţie crescǎtoare în raport cu cantitatea consumatǎ dintr-un
bun. Dacǎ presupunem cǎ avem o infinitate de mici cantitǎţi din bunul x, adicǎ
x  0 şi cǎ funcţia de utilitate este continuǎ şi diferenţiabilǎ, atunci rezultǎ cǎ
utilitatea marginalǎ poate fi definitǎ ca derivata parţialǎ de ordinul 1 a funcţiei de
utilitate.
dU t
Deci, U m   U 'x.
dx
Legea utilitǎţii marginale descrescânde
Revenim la curba utilitǎţii totale, pe care evidenţiem sporul de utilitate totalǎ
conferit de fiecare unitate suplimentarǎ consumatǎ din bunul X.

Ut

100 Ut
X4 Ut4
90 Ut3
X3

20 Ut2
X2

10
Ut1
X1
0 X1 X2 X3 X4 Xn Xi

Microeconomie 84
 Utilitatea economicǎ

Din grafic rezultǎ:

U t 1 U t 2 U tn
U m X1  ; Um X2  ; ……… U m X n  ;
X 1 x 2 X n

Cum prin definiţie X 1  X 2  ...  X n  1 ,

Iar,
U t1  U t 2  ...  U tn 
U t1 U t 2 U tn
  ... 
X 1 X 2 X n
deci:
U m X 1  U m X 2  ...  U m X n
Aceatǎ analizǎ a permis lui Gossen sǎ formuleze legea utilitǎţii matginale
descrescânde, potrivit cǎreia: când cantitatea consumatǎ dintr-un bun economic
creşte, utilitatea marginalǎ a bunului respectiv tinde sǎ se diminueze pânǎ la zero,
corespunzǎtor punctului de saţietate, la care utilitatea marginalǎ este nulǎ.
Ut Punct de sa
ietate

Ut=max

X
Xn

Um

X
Xn

Fig. 5.5 Evoluţia curbelor utilitǎţii totale şi marginale

Aşadar, consumând continuu un anumit bun, se atinge, la un moment dat, un prag
de saturaţie dupǎ care, dacǎ totuşi consumul continuǎ sǎ creascǎ, existǎ riscul sǎ
aparǎ zona de insatisfacţie. Punctul de saturaţie este atins atunci când utilitatea

Microeconomie 85
 Utilitatea economicǎ

marginalǎ devine nulǎ, deci atunci când sporirea cantitǎţii consumate nu mai aduce
satisfacţie. Din punct de vedere matematic acest fapt este evident, întrucât funcţia-
obiectiv a consumatorului are în vedere maximizarea gradului de satisfacţie, deci a
utilitǎţii totale scontatǎ a se obţine prin consumul bunului x. Ori, în condiţiile în
care am definit funcţia de utilitate ca fiind Ut=U(x), rezultǎ cǎ aceasta îşi va atinge
optimul (în cazul de faţǎ maximul) în punctul în care derivata de ordinul 1 (adicǎ
utilitatea marginalǎ) va fi nulǎ.

Test de autoevaluare 5.2

Utilitatea totală obţinută de un consumator dat ce consumă cantităţi crescătoare din
bunurile x şi y se prezintă în tabelul de mai jos:

Q consumată 1 2 3 4 5 6
Utilitatea
bunurilor
Utx 28 46 57 63 66 67
Umx
Uty 70 125 165 196 221 241
Umy

a) Sǎ se calculeze utilitǎţile marginale pentru bunurile x şi y ;

b) Să se reprezinte grafic evoluţia utilităţilor totale şi marginale pentru bunul X.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 89.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 5.

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 5 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 5

Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 5.

1. Pe mǎsurǎ ce cantitatea consumatǎ dintr-un bun economic creşte :

a) creşte atât utilitatea totalǎ, cât şi cea marginalǎ ;
b) creşterea utilitǎţii marginale devanseazǎ creşterea utilitǎţii totale ;
c) utilitatea totalǎ scade concomitent cu utilitatea marginalǎ ;
d) utilitatea totalǎ scade iar utilitatea marginalǎ creşte ;
e) utilitatea totalǎ creşte în timp ce utilitatea marginalǎ scade.

2. Utilitatea marginalǎ se poate calcula astfel :

a) cantitatea totalǎ consumatǎ / venituri totale ;

Microeconomie 86
 Utilitatea economicǎ

b) cantitatea totalǎ consumatǎ / utilitate totalǎ ;

c) cantitatea totalǎ consumatǎ / preţ unitar ;
d) sporul utilitǎţii totale / sporul cantitǎţii totale consumate ;
e) utilitate totalǎ / cantitate totalǎ.

3. Legea utilitǎţii marginale descrescânde :

a) stabileşte cǎ mǎrimea intensitǎtii unei plǎceri descreşte progresiv pânǎ la
saturare, dacǎ este satisfǎcutǎ în mod continuu ;
b) stabileşte cǎ utilitatea primei unitǎţi dintr-un bun economic este cea mai
ridicatǎ şi se reduce succesiv cu fiecare nouǎ unitate de bun consumat ;
c) stabileşte cǎ pe mǎsurǎ ce cantitatea dintr-un bun economic creşte, utilitatea
marginalǎ a bunului respectiv tinde sǎ se diminueze pânǎ la zero, corespunzǎtor
punctului de saţietate ;
d) a fost formulatǎ de Hermann Heinrich Gossen ;
e) a fost formulatǎ de Alfred Marshall.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(a+b+d+e); C(a+b); D(c+d); E(c+e).

4. Utilitatea totalǎ:
a) se calculeazǎ ca sumǎ a utilitǎţilor marginale indiferent de cantitǎţile
suplimentare consumate ;
b) se calculeazǎ ca sumǎ a utilitǎţilor individuale corespunzǎtoare fiecǎreia dintre
cantitǎţile consumate;
c) este satisfacţia obţinutǎ prin consumul ultimei unitǎţi consumate dintr-un bun;
d) este satisfacţia obţinutǎ prin consumul fiecǎrei unitǎţi consumate dintr-un bun;
e) se diminueazǎ progresiv pânǎ la zero.

5. Când nevoia consumatorului este mai intensǎ, utilitatea marginalǎ este:

a) constantǎ;
b) nulǎ;
c) mai mare;
d) mai micǎ;
e) negativǎ.

6. Caracterizaţi utilitǎţile individualǎ, totalǎ şi marginalǎ.

Microeconomie 87
 Utilitatea economicǎ

7. Enunţati legea utilitǎţii marginale descrescânde ; evidenţiaţi prin metodǎ graficǎ

relaţia între utilitatea totalǎ şi cea marginalǎ.

Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspuns 5.1
1. c
2. b
3. d

Răspuns 5.2.

Q consumată 1 2 3 4 5 6
Um
Umx 28 18 11 6 3 1
Umy 70 55 40 31 25 20

Microeconomie 88
 Utilitatea economicǎ

Utx
70

60

50

40

30

20

10

0 1 2 3 4 5 6 Qx

Umx

30
20
10

0 1 2 3 4 5 6 Qx

Bibliografie unitate de învăţare nr. 5

Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
Genereux, J. – Economie Politicǎ. Microeconomie, Editura All Beck, Bucureşti,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ,
Bucureşti, 1998.
Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie).
Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2007.

Microeconomie 89