Sunteți pe pagina 1din 43

Managementul operaţional al producţiei reprezintă procesul de stabilire conştientă şi

de atingere a obiectivelor derivate cu ajutorul funcţiilor manageriale, în domeniul fabricării


produselor, pregătirii producţiei, mecano-energetic, CTC, SDV-urilor, metrologiei, utilizând în
mod eficient resursele umane, materiale, financiare şi informaţionale.
Obiectivele managementului operaţional al producţiei se pot structura în: obiectivul
fundamental, obiectivul principal, obiective derivate şi obiectivul corolar.
Organizarea structurală a managementului operaţional al activităţii de producţie se
realizează prin constituirea compartimentului de programare, pregătire şi urmărirea producţiei
(P.P.U.P.).
Desfăşurarea unei coordonări eficiente presupune un proces de comunicare care se
instituţionalizează prin sistemul informaţional al activităţilor de producţie, definit ca ansamblul
datelor, informaţiilor, fluxurilor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare a
informaţiilor menite să contribuie la realizarea obiectivelor specifice acestei activităţi.
Reducerea volumului de muncă în activitatea de analiză a fluxurilor informaţionale este
posibilă, între altele, prin utilizarea reprezentărilor grafice.
Managementul operativ al producţiei este într-o mare măsură influenţat de tipul de
producţie existent în cadrul fiecărei verigi structurale de fabricaţie. Acest lucru impune
determinarea tipului de producţie pentru fiecare loc de muncă, atelier sau secţie pentru a alege
metoda de management cea mai eficientă.
Lotul de fabricaţie reprezintă cantitatea de produse identice (semifabricate, piese,
subansamble, ansamble etc.) lansate simultan în fabricaţie, care se prelucrează pe aceleaşi locuri de
muncă şi care consumă un singur timp de pregătire – încheiere.
Asupra mărimii loturilor de fabricaţie acţionează factori cu tendinţe contradictorii,
structuraţi astfel: factori externi întreprinderii şi factori interni întreprinderii .
În determinarea mărimii optime a loturilor de fabricaţie se pot utiliza mai multe
criterii, printre care: criteriul economic, criteriul tehnico – economic, criteriul disponibil sau – în
condiţiile în care utilizarea unuia din criteriile anterioare nu conduce la efecte economice
suficient de favorabile pentru întreprindere – se poate apela şi la criterii ce vor fi prezentate
ulterior.
Periodicitatea lansărilor, denumită şi perioada de repetare a lotului în fabricaţie, este
definită ca fiind intervalul de timp dintre două lansări consecutive ale unui anumit produs.
Ciclul de producţie reprezintă succesiunea operaţiilor tehnologice şi a activităţilor ce
compun procesul de producţie prin care trec obiectele muncii în mod organizat pentru a putea fi
transformate în produse finite.
Mărimea duratei ciclului de producţie şi structura acestuia caracterizează gradul de
continuitate a procesului de producţie, modul de folosire a mijloacelor fixe, a suprafeţelor de
producţie şi a mijloacelor circulante.
Determinarea duratei ciclului de producţie începe cu calculul duratei ciclului operativ şi se
face după metode mult mai riguroase comparativ cu celelalte componente.
În cazul unui produs complex, durata ciclului de producţie se poate determina pe
cale grafică cu ajutorul ciclogramei. Ciclograma se elaborează în ordinea inversă desfăşurării
fabricaţiei (ca orice proces de programare a producţiei), având în vedere că reperele se pot
prelucra sau asambla în paralel.
Prin stoc de producţie neterminată se înţelege totalitatea obiectelor (piese,
subansamble etc.) care se află în diferite stadii de fabricaţie în magaziile secţiilor producătoare,
precum şi în magaziile intersecţii.
În condiţiile fabricaţiei organizate la locurile de muncă amplasate în raport de
omogenitatea tehnologică a lucrărilor, apar frecvente situaţii când ritmicitatea producţiei depinde
de existenţa unor stocuri de producţie neterminată ciclice.
Metodologia programării producţiei industriale constă în ansamblul metodelor,
tehnicilor şi instrumentelor utilizate, precum şi succesiunea lucrărilor necesare realizării
obiectivelor specifice acestei activităţi.
Ca instrument de realizare a planificării agregat (globală), planul agregat reprezintă
concretizarea cererii prognozate, ca rezultat al activităţii de marketing, pe tipuri reprezentative de
produse sau grupe de produse, care reflectă nevoile consumatorilor.
Această etapă se concretizează în elaborarea programului calendaristic
centralizator prin supunerea programului de producţie operant, rezultat prin detalierea planului
agregat pe poziţii constructive şi tipodimensiuni, unor procese de actualizare, armonizare a
comenzilor făcute de clienţi şi de stabilire a priorităţii comenzilor.
În această etapă a programării producţiei se realizează defalcarea sarcinilor de plan
ale întreprinderii pe fiecare secţie şi atelier, conferindu-se astfel programării un caracter continuu
şi operativ.
Programele lunare de producţie, corelate cantitativ şi calendaristic, sunt transmise
secţiilor de fabricaţie, care elaborează programul de producţie operative sub forma graficelor de
producţie.
Fundamentarea riguroasă a deciziilor, alegerea celor mai adecvate metode de
conducere operativă a fabricaţiei organizată în flux, se află în strânsă dependenţă de specificul
liniei tehnologice. Din acest punct de vedere, atât în cazul liniilor tehnologice monovalente cât şi
în cazul celor polivalente, un loc important îl ocupă cunoaşterea naturii fluxului liniei
tehnologice.
Aprecierea naturii fluxului unei linii tehnologice poate fi efectuată cu ajutorul a doi
indicatori: gradul de inegalizare a fluxului şi gradul de încărcare a liniei.
În întreprinderile industriale cu producţie de masă şi de serie mare fabricaţia este
organizată, în general, pe linii tehnologice în flux, fiecare linie reprezentând o verigă a
procesului tehnologic necesar fabricării produsului finit.
După caracteristicile constructive şi funcţionale liniile în flux monoobiect pot fi
realizate în trei variante, şi anume: linii în flux monoobiect cu utilaj principal în linie, linii în flux
monoobiect fără utilaj principal în linie şi linii în flux monoobiect automatizate.
Cadenţa liniei în flux monoobiect reprezintă intervalul de timp cuprins între fabricarea
a două produse succesive de acelaşi tip. Prin conţinutul său, acest indicator îndeplineşte un rol
important, atât în proiectarea cât şi în exploatarea liniilor în flux.
Numărul de utilaje şi locuri de muncă pentru fiecare operaţie tehnologică, ce se
execută pe linia în flux, se calculează pentru trei variante.
Cadenţa de lucru reprezintă mărimea intervalului de timp în care produsul sau reperul
parcurge o anumită operaţie din linia în flux.
Gradul de încărcare a liniei reprezintă măsura în care capacitatea de producţie este
ocupată cu sarcina de producţie programată într-o anumită perioadă.
Lungimea liniei sau a benzii care serveşte linia în flux se calculează pe baza utilajelor şi
locurilor de muncă din structura liniei, ţinând seama de modul de dispunere a acestora – pe o
latură sau pe două laturi ale benzii.
Viteza benzii reprezintă ritmul de deplasare a unui produs aflat pe bandă între centrele a
două locuri de muncă alăturate,
Durata ciclului unui produs sau reper care se prelucrează pe linia în flux reprezintă
timpul în care linia în flux efectuează un ciclu complet
Numărul de produse sau repere aflate în acelaşi timp pe linia în flux reprezintă stocul
tehnologic format din numărul de produse sau repere aflat în prelucrare la toate operaţiile sau
punctele de lucru din cadrul liniei în flux.
Gradul de mecanizare şi automatizare a proceselor de producţie privind executarea
operaţiilor din linia în flux reprezintă ponderea timpului de execuţie a operaţiilor tehnologice pe
maşină în timpul total de muncă normat pentru procesul tehnologic proiectat. Acest indicator
reflectă şi nivelul productivităţii muncii, care poate fi calculat la fiecare operaţie şi pe total linie
în flux.
Liniile tehnologice monovalente (monoobiect) sunt specializate în fabricarea unui
singur tip de produs (obiect) o perioadă îndelungată.
Calculul ritmului de fabricaţie al unui obiect este condiţionat de forma de organizare a
producţiei în flux şi de modul de mişcare a obiectelor în procesul prelucrării.

Particularităţile programării producţiei la liniile tehnologice monovalente cu flux


continuu
În afara parametrilor de proiectare şi funcţionare a acestor linii tehnologice, programarea
producţiei se particularizează şi prin instrumentele practice utilizate, între care: “graficul de
programare şi urmărire a producţiei zilnice”, “graficul îndeplinirii programului de producţie după
nomenclator” şi “graficul alternant al circulaţiei pieselor”.
Particularităţile programării producţiei la liniile tehnologice monovalente cu flux
discontinuu
Programarea producţiei la liniile tehnologice monoobiect în flux discontinuu
prezintă unele particularităţi în special în fundamentarea normativelor de programare,
determinate de faptul că operaţiile nu sunt egale sau multiple cu tactul, ceea ce impune o
inegalizare a fluxului şi un grad de utilizare a liniei mai redus.
Proiectarea liniilor în flux multiobiect trebuie să asigure condiţii corespunzătoare astfel
ca în exploatare acestea să poată realiza mai multe produse sau piese cu pierderi de timp cât mai
mici şi cu cheltuieli cât mai reduse privind operaţiile de reglare necesare trecerii de la un produs
la altul.
În funcţie de caracteristicile constructive ale utilajelor şi ale produselor programate
a fi executate, liniile în flux multiobiect pot fi realizate în două variante, şi anume: linii în flux
multiobiect cu utilaj principal şi produs reprezentativ şi linii în flux monoobiect fără utilaj
principal şi produs reprezentativ.
Elementele necesare organizării liniilor în flux multiobiect sunt aceleaşi ca şi la liniile
în flux monoobiect care se calculează după cum se precizează în continuare.
Cadenţa liniei în flux multiobiect are aceeaşi semnificaţie ca şi la liniile în flux
monoobiect şi poate fi calculată în funcţie de caracteristicile tehnologice ale produselor
programate a se executa.
Cadenţa de lucru reprezintă mărimea intervalului de timp în care un anumit produs ce se
programează pe linia în flux multiobiect parcurge o anumită operaţie din cadrul liniei.
Numărul de utilaje şi locuri de muncă pentru fiecare operaţie tehnologică ce se execută
pe linia în flux
Gradul de încărcare al liniei reprezintă măsura în care capacitatea de producţie a liniei
este ocupată cu executarea produselor ce se programează într-o anumită perioadă.
În cadrul întreprinderilor industriale cu producţia de serie mare există posibilitatea
executării pe linie de fabricaţie în flux a mai multor tipuri diferite de produse care au însă
aceeaşi gamă de operaţii. Astfel de linii permit, deci, prelucrarea în loturi alternative a mai
multor tipuri de produse cu aceeaşi gamă de operaţii, de unde şi denumirea de linii polivalente.
Liniile tehnologice automate se caracterizează prin executarea automată a operaţiilor la
fiecare post de lucru, sincronizarea executării operaţiilor, precum şi transferul automat, cu
ajutorul dispozitivelor de transfer, al obiectelor de la o operaţie la alta. Toate aceste caracteristici
simplifică considerabil lucrările de programare, deplasând centrul de greutate asupra
reglementării procesului automat.
În general, programul de producţie al întreprinderii se prezintă sub forma sarcinilor
anuale de producţie, cu defalcarea pe trimestre. Pornind de la aceste sarcini, problema defalcării
pe luni a fiecărei poziţii se concretizează în elaborarea programului de producţie centralizator.
Ca subunităţi organizatorice de bază ale întreprinderilor industriale, secţiile de
producţie trebuie să dispună, pentru buna desfăşurare a activităţii, de programe de producţie
proprii.
Elaborarea programelor operative de producţie în cadrul secţiilor, constă în
defalcarea programelor de producţie ale secţiilor stabilite în faza anterioară pe grupe de maşini,
locuri de muncă şi intervale de timp suficient de reduse pentru a permite o reacţie rapidă a
sistemului de programare la influenţa unor factori perturbatori.
Metoda reprezentării grafice, caracterizată prin expresivitate şi simplitate în
interpretarea proceselor, îşi găseşte aplicabilitatea şi în condiţiile producţiei de serie. Principalele
grafice utilizate în cadrul acestui sistem de producţie sunt:
- graficul standard pe piese şi operaţii;
- graficul pe piese şi operaţii cu termene precise;
- graficul orientativ pe piese;
- programul de volum de lucrări.
Producţia de serie mică şi individuală se caracterizează printr-o nomenclatură de
producţie diversă şi instabilă în timp, prin fabricarea de produse în cantităţi mici sau chiar
unicate. Produsele nu se repetă sau se repetă neperiodic şi, de regulă, într-o concepţie
constructivă modificată faţă de cea iniţială.
Pentru producţia de serie mică şi individuală este caracteristică utilizarea următoarelor
sisteme de programare, lansare şi urmărire a producţiei:sistemul pe comenzi, sistemul pe seturi
de piese şi subansamble
Lotul de fabricaţie
Pentru piesele unificate, utilizate la fabricarea unor produse de tipuri diferite, mărimea
lotului de fabricaţie se poate realiza numai prin normalizarea sau unificarea constructivă şi
tehnologică a pieselor. În scopul ridicării nivelului de organizare a sistemului de producţie
individual şi de serie mică se foloseşte „metoda tehnologiei de grup”, care urmăreşte utilizarea
unor elemente şi avantaje ale organizării producţiei în flux.
În condiţiile utilizării liniilor tehnologice de grup trebuie făcută distincţia între
mărimea lotului de piese şi mărimea lotului de grup. Mărimea lotului de piese este reprezentată
de numărul de piese de un anume tip care se execută în cadrul unui lot de grup cu consumarea o
singură dată a timpului de pregătire-încheiere pentru tipul respectiv de piesă.
Mărirea lotului de grup este dată de suma mărimilor loturilor de piese care se execută
cu consumarea o singură dată a timpului de pregătire – încheiere pentru grupa de piese
asemănătoare din punct de vedere constructiv şi tehnologic.
Ciclograma comenzii
Instrumentul de bază folosit în activitatea de conducere operativă a producţiei de serie
mică şi individuală este ciclograma comenzii.
Pe baza soluţiilor de repartizare în timp a comenzilor, se trece la stabilirea programelor
de producţie operative ale secţiilor.
Informaţiile din cadrul programului lunar al secţiei la nivel de articol, precum şi cele din
nomenclatoarele de produse pe ateliere, constituie intrările de bază pentru elaborarea
programului lunar al atelierului la nivel de articol.
Lansarea în fabricaţie desemnează ansamblul lucrărilor cu privire la elaborarea,
multiplicarea şi difuzarea documentelor, în vederea declanşării execuţiei sarcinilor de producţie,
la nivelul centrelor efectorii (locurilor de muncă).
Sistemul manual
Această metodă presupune culegerea datelor necesare lansării în fabricaţie, transmiterea
şi transcrierea lor pe documente clasice folosite de această subactivitate, precum şi obţinerea
informaţiilor ce rezultă ca urmare a prelucrării datelor, pe baza unor proceduri manuale.
TEST AUTOEVALUARE 1

CAPITOLELE 1-3

1. Managementul operaţional al producţiei este parte componentă a managementului


întreprinderilor, între ele existând o strânsă legătură, un schimb reciproc de informaţii.
Obiectivele fixate de managementul de ansamblu se referă exclusiv, la următoarele
domenii şi laturi ale activităţii economico-sociale din întreprindere: producţie,
aprovizionare, desfacere, dezvoltare.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
2. Fundamentarea managementului operaţional se realizează prin managementul strategic şi
cel tactic, care asigură îndeplinirea obiectivelor unităţii în condiţii de eficienţă
economică. Managementul operaţional al producţiei se realizează în etape independente
şi necondiţionate unele de altele.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
3. Managementul de ansamblu al întreprinderii operează cu perioade de timp mai mult sau
mai puţin lungi şi are drept scop să realizeze legăturile întreprinderii cu exteriorul, făcând
abstracţie de aspectele de amănunt ale procesului de producţie. Managementului
operaţional al producţiei reprezintă procesul de stabilire conştientă şi de atingere a
obiectivelor derivate cu ajutorul funcţiilor manageriale, în domeniul fabricării produselor,
pregătirii producţiei, mecano-energetic, CTC, SDV-urilor, metrologiei, utilizând în mod
eficient resursele umane, materiale şi informaţionale.
a.) Ambele afirmaţii sunt adevărate;
4. Obiectivele fixate de managementul de ansamblu se referă la verigile organizatorice
interne (secţii de producţie, ateliere, servicii), operează cu perioade scurte de timp (lună,
decadă, săptămână, zi, schimb de lucru etc.) şi se ocupă în mod special de aspectele de
amănunt ale proceselor de producţie. Managementul operaţional al producţiei se
realizează în etape care se interferează şi se condiţionează reciproc.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
5. Managementul operaţional al producţiei îndeplineşte următoarele funcţii: funcţia de
informare, funcţia de fundamentare a normativelor necesare repartizării în timp şi spaţiu a
sarcinilor de producţie; funcţia de elaborare a programelor de producţie operative, funcţia
de urmărire şi reglare operativă a producţiei. Obiectivele fixate de managementul
operaţional al producţiei se referă la toate domeniile şi laturile activităţii economico-
sociale ale întreprinderii.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
6. Funcţia de informare, ca funcţie a managementului operaţional al producţiei se referă la
fluxul de informaţii ascendent şi descendent ce se stabileşte între compartimentul de
programare, pregătire şi urmărire a producţiei şi celelalte compartimente din
întreprindere. Funcţia de elaborare a programelor de producţie operative are un conţinut
complex şi include probleme de stabilire a ritmurilor de fabricaţie, a mărimii loturilor de
fabricaţie, de calcul a duratelor ciclurilor de fabricaţie, etc.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
7. Prin prelucrarea informaţiilor primite, compartimentul de programare, pregătire şi
urmărire a producţiei elaborează o serie de documente ce servesc la declanşarea
producţiei. Compartimentul de programare, pregătire şi urmărire a producţiei nu poate
constitui o sursă de informare a altor compartimente.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
8. Funcţia de fundamentare a normativelor necesare repartizării în timp şi spaţiu a sarcinilor
de producţie cuprinde probleme referitoare la desfăşurarea sarcinilor de producţie din
programul de producţie anual al întreprinderii pe perioade scurte de timp şi pe verigi de
producţie. Funcţia de elaborare a programelor de producţie operative are un conţinut
complex şi include probleme de stabilire a ritmurilor de fabricaţie, a mărimii loturilor de
fabricaţie, de calcul a duratelor ciclurilor de fabricaţie, etc.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
9. Funcţia de fundamentare a normativelor necesare repartizării în timp şi spaţiu a sarcinilor
de producţie are un conţinut complex şi include probleme de stabilire a ritmurilor de
fabricaţie, a mărimii loturilor de fabricaţie, de calcul a duratelor ciclurilor de fabricaţie,
etc. Prin aceste normative se pun bazele repartizării în timp şi pe executanţi a sarcinilor
de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
10. Conţinutul funcţiei de fundamentare a normativelor se referă la o categorie de probleme
complexe, cum sunt: stabilirea sarcinilor fizice, ordonanţarea fabricaţiei, determinarea
termenelor de începere a execuţiei operaţiilor tehnologice, repartizarea operaţiilor pe
locuri de muncă. In procesul de elaborare a programelor de producţie operaţionale se
asigură echilibrul între verigile de producţie, care concură cu executarea sarcinilor
programate.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
11. Funcţia de urmărire şi reglare operaţională a producţiei are un caracter preventiv. Prin
activitatea de reglare programele de producţie nu pot fi reactualizate sub aspectul
volumelor, termenelor şi ordinei de execuţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
12. Funcţia de urmărire şi reglare operaţională a producţiei constă în aceea că, pe baza unui
control sistematic, descoperă la timp cauzele care generează abateri de la desfăşurarea
normală a procesului de producţie. Insă, prin desfăşurarea acestei activităţi nu pot fi
stabilite măsuri pentru recuperarea întârzierilor în realizarea programelor de producţie
operaţionale.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
13. Managementul operaţional al producţiei poate fi abordat ca un sistem, structurat pe
subsisteme. Subsistemele ce pot fi evidenţiate în cadrul sistemului „managementul
operaţional al producţiei” sunt:
- subsistemul de elaborare al programelor de producţie;
- subsistemul de lansare în fabricaţie;
- subsistemul de control al îndeplinirii programelor de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
14. Variabilele sistemului „management operaţional al producţiei” se clasifică în: variabile de
intrare, de ieşire, perturbatoare şi de comandă. Ca variabile de ieşire ale sistemului
„management operaţional al producţiei” putem aminti pe cele care provin din activitatea
de desfacere, activitatea de control tehnic de calitate.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
15. Variabilele de ieşire ale sistemului „managementul operaţional al producţiei” se
concretizează în informaţii cu privire la cantităţile de produse executate pe intervale
reduse de timp şi subunităţi structurale de fabricaţie, cantităţile de materii prime necesare
îndeplinirii programelor de producţie, abateri de la tehnologia stabilită, etc. Printre
variabilele de intrare în sistemul „managementul operaţional al producţiei” găsim acele
variabile ce provin din: activitatea de planificare, activitatea de pregătire tehnică a
fabricaţiei, activitatea de aprovizionare, activitatea de desfacere.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
16. Variabilele de comandă ale sistemului „managementul operaţional al producţiei”
reprezintă complexul de decizii operative care au ca scop menţinerea funcţionalităţii
sistemului în condiţii de eficienţă. Printre variabilele de comandă putem aminti:
modificarea sau decalarea termenelor de livrare, cereri suplimentare de produse lansate în
fabricaţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
17. Variabilele perturbatoare, care acţionează constant asupra sistemului „managementul
operaţional al producţiei” se referă la: modificarea sau decalarea termenelor de livrare,
cereri suplimentare de produse lansate în fabricaţie, renunţarea la unele produse, căderi
ale utilajelor, absenţa personalului. Variabilele de comandă ale sistemului
„managementul operaţional al producţiei” reprezintă complexul de decizii operative care
au ca scop menţinerea funcţionalităţii sistemului în condiţii de eficienţă.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
18. Analiza sistemului „managementul operaţional al producţiei” impune luarea în
considerare a stării sistemului ca o caracteristică a acestuia. In acelaşi timp, starea
sistemului supus analizei exprimă măsura în care acesta este capabil să atingă un anumit
nivel de performanţă.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
19. Obiectivele „managementului operaţional al producţiei” se pot structura în: obiectivul
fundamental, obiectivul principal, obiective derivate şi obiectivul corolar. Obiectivul
fundamental constă în asigurarea ritmicităţii fabricaţiei.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
20. Obiectivul fundamental „managementului operaţional al producţiei” îl constituie
îndeplinirea programelor producţiei fizice din punct de vedere al termenelor de livrare,
cantităţilor şi structurilor sortimentale, contractuale. Realizarea obiectivului fundamental
constă în readucerea cheltuielilor de producţie şi asigurarea calităţii produselor.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
21. Realizarea obiectivului fundamental în cadrul managementului operaţional al producţiei
presupune îndeplinirea obiectivului principal şi anume, asigurarea ritmicităţii fabricaţiei.
Obiectivele derivate se concretizează în stabilirea previzională a cauzelor care pot
conduce la nerealizarea programelor de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
22. Punctul de plecare în programarea producţiei îl constituie termenul de livrare al
comenzilor. O sarcină principală a „managementului operaţional al producţiei” o
constituie realizarea celei mai scurte durate a ciclurilor de fabricaţie ale produselor.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
23. Printre principalele sarcini care revin „managementului operaţional al producţiei” se pot
menţiona:
- asigurarea unei maxime ritmicităţi în desfăşurarea procesului de producţie;
- asigurarea unor cheltuieli de producţie minime şi a calităţii superioare a produselor.
Conceperea şi funcţionarea eficientă a sistemului „managementul operaţional al producţiei”
presupune respectarea, cel puţin, a unuia dintre următoarele principii:
- principiul transparenţei;
- principiul balanţelor
- principiul continuităţii;
- principiul eficienţei;
- principiul paralelismului în execuţie;
- principiul variantei optime de program de producţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
24. Conceperea şi funcţionarea eficientă a sistemului „managementul operaţional al
producţiei” presupune respectarea, cel puţin, a unuia dintre următoarele principii:
- principiul balanţelor;
- principiul transparenţei;
- principiul eficienţei.
Managementul operaţional al producţiei este parte componentă a managementului
întreprinderii.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
25. Organizarea structurală a „managementului operaţional al producţiei” se realizează prin
constituirea compartimentului de programare, pregătire şi urmărire a producţiei. Una
dintre atribuţiile compartimentului de programare, pregătire şi urmărire a producţiei este
de a elabora balanţa de corelare „capacitate – încărcare” pe termen scurt, în scopul
eficientizării încărcării capacităţilor de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
26. Dintre atribuţiile compartimentului de programare, pregătire şi urmărire a producţiei
amintim:
- stabilirea programului de producţie pe sectoare de muncă;
- detalierea programului de producţie până la sarcinile zilnice la nivel de loc de muncă şi
executant;
- stabileşte necesarul de forţă de muncă pentru secţia sau atelierul de producţie;
- centralizează zilnic şi cumulat, producţia realizată şi informează managementul
întreprinderii asupra stadiului realizării.
- întocmirea unor documente cum ar fi: fişa de însoţire, dispoziţia de lucru, bonuri de
materiale, nu se regăseşte printre atributele compartimentului de programare, pregătire şi
urmărire a producţiei.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
27. Compartimentul de pregătire, programare şi urmărire a producţiei colaborează cu
compartimentul de proiectare constructivă şi tehnologică la stabilirea duratei ciclului de
fabricaţie, a mărimii lotului de lansare în producţie, la aplicarea tehnologiilor moderne.
Informarea managementul întreprinderii asupra abaterilor intervenite în realizarea
programului de producţie nu constituie o atribuţie a „managementului operaţional al
producţiei”.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
28. Desfăşurarea unei coordonări eficiente presupune un proces de comunicare, care se
instituţionalizează prin sistemul informaţional al activităţilor de producţie. Managementul
operaţional al producţiei necesită utilizarea unui volum mare de date şi informaţii, cum
ar fi: informaţii de intrare din alte activităţi ale întreprinderii; informaţii rezultate în urma
prelucrării; informaţii de ieşire spre alte activităţi ale întreprinderii, cum sunt cele de
aprovizionare, desfacere, financiară, precum şi informaţii destinate managementului
întreprinderii.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
29. Sistemul informaţional al întreprinderii este conceput modular, în sensul că fiecărui
subsistem al managementului operaţional al producţiei îi corespunde un număr de blocuri de
analiză, denumite module. Modulele se caracterizează şi prin informaţii rezultate în urma
prelucrării cât şi prin purtătorii de informaţie şi conţinutul acestora.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
30. Fiecărui subsistem al managementului operaţional al producţiei îi corespunde un număr
de blocuri de analiză, numite module. Chiar folosind o anumită combinaţie de module,
sistemul informaţional nu poate fi adaptat fiecărei întreprinderi în funcţie de
caracteristicile procesului de producţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
31. Sistemul informaţional modular al activităţii de producţie presupune divizarea
subsistemelor componente în funcţie de specificul procedurilor analizate, a informaţiilor
de intrare, ieşire, a suporţilor de informaţii, într-o serie de module. Unul dintre modulele
sistemului informaţional al activităţii de producţie este modulul subsistemului de
determinare al numărului de personal în sectorul de activitate respectiv.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
32. Ca module ale sistemului informaţional al activităţii de producţie întâlnim:
- modulele subsistemului de elaborare ale programului de producţie;
- modulele subsistemului de lansare în fabricaţie;
- modulele subsistemului de control al îndeplinirii programelor de producţie.
Subsistemul de elaborare al programului de producţie cuprinde ansamblul de activităţi
desfăşurate în scopul derivării obiectivelor managementului tactic în domeniul funcţiunii
de producţie pe intervale de timp reduse şi subunităţi structurale de fabricaţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
33. Printre modulele subsistemului de elaborare ale programului de producţie întâlnim:
ciclograma pe produs. Ciclograma pe produs se elaborează în special pentru producţia de
masă cu scopul determinării devansărilor calendaristice pe faze de fabricare ale
produsului respectiv faţă de termenul de livrare.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
34. Ciclograma pe produs se elaborează în special pentru producţia de masă. Ciclograma pe
produs este un program de producţie operativ care, în general, se prezintă sub forma unei
diagrame Gantt cu scara timpului în numărătoare inversă.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
35. Ciclograma pe produs se elaborează în special pentru producţia de serie mică şi
individuală, cu scopul determinării devansărilor calendaristice pe faze de fabricare a
produsului, respectiv faţă de termenul de livrare. Ciclograma de fabricaţie pe produs sau
pentru un lot de produse precizează duratele de execuţie, termenele de începere şi
încheiere a execuţiei pe faze ale procesului tehnologic.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
36. Informaţiile de intrare necesare elaborării ciclogramei pe produs se referă la diagrama de
montaj a produsului, cantităţile de articole pe produs, succesiunea operaţiilor şi fazelor
procesului tehnologic, timp normat, formaţia de lucru, etc. Ciclograma pe produs se
elaborează în special pentru producţia de serie mare şi masă şi cuprinde informaţii legate
de duratele de execuţie, termenele de începere şi încheiere a execuţiei pe faze ale
procesului tehnologic.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
37. Programul de producţie calendaristic centralizator se elaborează cu scopul defalcării pe
luni, după anumite criterii sau prin includerea ciclogramelor pe produs într-un grafic
centralizator. Informaţiile de intrare pentru elaborarea programului de producţie
calendaristic centralizator provin, în principal şi din activitatea de desfacere referitoare la
denumirea produselor, cantităţile şi termenele contractate.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
38. Programul de producţie calendaristic centralizator se elaborează pe o perioadă de cel
puţin un an. Informaţiile de intrare în acest program provin, în principal, din activitatea
de pregătire tehnică a fabricaţiei: fazele de pregătire şi execuţie pe produs, durata
execuţiei, etc.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
39. Informaţiile de intrare în programul de producţie calendaristic centralizator provin, în
principal, din: activitatea de desfacere şi din activitatea de pregătire tehnică a fabricaţiei.
Informaţiile de ieşire cuprinse în purtătorul de informaţii „programul calendaristic
centralizator” se referă la cantităţile de realizat pe perioadă, necesarul de materiale, etc.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
40. Balanţa de corelare „capacitate-încărcare” are ca scop verificarea încărcării capacităţii de
producţie cu sarcinile cuprinse în programele de producţie. Balanţa de corelare
„capacitate-încărcare” nu are ca scop şi asigurarea echilibrului dinamic între necesităţi şi
posibilităţi pe o anumită perioadă.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
41. Informaţiile de intrare cu „balanţa de corelare capacitate-încărcare” pot să provină, fie din
modulul „program calendaristic centralizator” sau din modulul „program operativ”.
Informaţiile provenite din activitatea de personal referitoare la numărul mediu scriptic pe
meserii nu constituie informaţii de intrare în „balanţa de corelare capacitate-încărcare”.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
42. In urma prelucrării informaţiilor de intrare în „balanţa de corelare capacitate-încărcare”
se obţine purtătorul de informaţii „balanţa de corelare capacitate-încărcare” cu informaţii
referitoare la gradul de încărcare al capacităţii pe grupe de utilaje. Aceste informaţii de
ieşire nu pot fi însă folosite pentru modificarea programelor de producţie şi deci pentru
redistribuirea sarcinilor.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
43. Schema logică a elaborării „balanţei de corelare capacitate-încărcare” are ca scop
detalierea programului calendaristic centralizator pe subunităţi de timp şi subunităţi
structurale ale întreprinderii. Informaţiile de intrare în modulul „balanţa de corelare
capacitate-încărcare” provin din modulul „program de prelucrare calendaristic-
centralizator” şi nu din modulul „ciclograma pe produs”.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
44. Informaţiile de intrare în modulul „balanţa de corelare capacitate-încărcare” şi care
provin din modulul „program calendaristic centralizator” se referă la: denumirea
produselor programate, cantităţile de efectuat, termenele de începere a fiecărei faze la
fiecare verigă de producţie. Informaţiile de intrare în modulul „balanţei de corelare
capacitate-încărcare” ce se extrag din activitatea de planificare, se referă la numărul
mediu scriptic pe meserii.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
45. Informaţiile de intrare în modulul „balanţa de corelare capacitate-încărcare” ce provin
din activitatea de personal se referă la numărul mediu scriptic pe meserii. Informaţiile de
intrare în modulul „balanţa de corelare capacitate-încărcare” ce provin din modulul
„program calendaristic centralizator” se referă la: capacitatea de producţie pe grupe de
maşini, indici de utilizare ai capacităţii de producţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
46. Programul de producţie operativ are ca scop detalierea programului calendaristic
centralizator pe subunităţi de timp şi subunităţi structurale ale întreprinderii. Informaţiile
de intrare provin din: modulul ciclograma pe produs; modulul calendaristic centralizator.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
47. Informaţiile de intrare în modulul „programul de producţie operativ” pot să provină şi din
modulul „ciclograma pe produs”. Aceste informaţii se referă şi la cantităţile programate
pe perioade de timp.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
48. Informaţiile de intrare în modulul „programul de producţie operativ” pot să provină şi din
modulul „programul calendaristic centralizator” şi se referă şi la: durata ciclului de
producţie, termenele de începere şi terminare a diferitelor faze sau operaţii. Prin
prelucrarea informaţiilor de intrare în modulul „programul de producţie operativ” rezultă
purtătorul de informaţii „programul operativ”, cu informaţii referitoare la: denumirea
reperelor operaţii, termenele de începere şi terminare, ordinea de lansare.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
49. Subsistemul de „lansare în fabricaţie” cuprinde ansamblul de activităţi necesare
elaborării, multiplicării şi difuzării documentelor la nivelul centrelor efectorii, conform
programelor de producţie. Ca module ale subsistemului de „lansare în fabricaţie”
întâlnim: bonurile de materiale sau fişele limită; fişele de însoţire şi dispoziţiile de lucru.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
50. Bonurile de materiale sau fişele limită se încadrează în categoria: module ale
subsistemului „lansarea în fabricaţie”. Bonurile de materiale sau fişele limită se
elaborează cu scopul informării executanţilor direcţi asupra operaţiilor ce urmează a se
executa, SDV-urilor necesare, formaţiei de lucru, categoria de încărcare.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
51. Bonurile de materiale sau fişele limită au ca scop stabilirea cantităţilor de materii prime şi
materiale necesare executării articolelor cuprinse în programele de producţie operative.
Bonul de materiale sau fişa limită se întocmeşte într-un singur exemplar pentru fiecare
piesă, subansamblu sau ansamblu în parte.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
52. Bonul de materiale se întocmeşte în două exemplare pentru fiecare material. Documentul
conţin informaţii referitoare la denumirea articolului constructiv, locul unde se execută,
SDV-urile necesare, operaţiile tehnologice şi formaţia de lucru prevăzută la fiecare
operaţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
53. Bonul de materiale conţine informaţii despre felul materialului, cantitatea dată în consum,
locul consumului. Informaţiile de intrare în modulul „bonuri de materiale” provin, în
principal, din: subsistemul de elaborare a programelor de producţie şi, în special, din
modulul „programul operativ” şi se referă la caracteristicile materiilor prime, consumuri
specifice pe articole.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
54. Informaţiile de intrare în modulul „bonuri de materiale” provin din modulul „programul
operativ” şi se referă la cantităţile programate, termenele de începere şi terminare. Tot
informaţii de intrare în modulul „programul operativ” pot să provină şi din activitatea de
pregătire tehnică şi se referă la caracteristicile materiilor prime, consumuri specifice pe
articole.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
55. Fişele de însoţire şi dispozitivele de lucru sunt module ale subsistemului de „lansarea în
fabricaţie”. Fişele de însoţire şi dispozitivele de lucru se elaborează cu scopul informării
executanţilor direcţi asupra operaţiilor ce urmează a se executa, SDV-urilor necesare
formaţiei de lucru, categoria de încadrare, etc.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
56. Fişa de însoţire se întocmeşte într-un singur exemplar pentru fiecare piesă, subansamblu
sau ansamblu în parte. Documentul, Fişa de însoţire, conţine informaţii referitoare la:
denumirea articolului constructiv, locul unde se execută, SDV-urile necesare, operaţiilor
tehnologice şi formaţia de lucru prevăzută la fiecare operaţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
57. Fişa de însoţire se întocmeşte într-un singur exemplar pentru fiecare piesă şi este
documentul care conţine informaţii referitoare la denumirea articolului constructiv, locul
unde se execută, SDV-urile necesare, operaţiilor tehnologice şi formaţia de lucru
prevăzută pentru fiecare operaţie. Dispoziţia de lucru, se întocmeşte în două exemplare şi
conţine unele date de însoţire (denumirea articolului constructiv, locul unde se execută şi
operaţiile tehnologice), date privind volumul fizic şi volumul de manoperă pe operaţii.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
58. Dispoziţia de lucru este considerată drept principalul act declanşator al producţiei,
reprezentând, totodată, documentul pe baza căruia se stabileşte valoarea manoperei
cuvenită fiecărei formaţii de lucru. Informaţiile de intrare pentru „fişa de însoţire” şi
„dispoziţiile de lucru” provin din: modulul „program operativ” şi din activitatea de
pregătire tehnică a fabricaţiei.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
59. Informaţiile de intrare pentru „Fişa de însoţire” şi „Dispoziţiile de lucru” care provin din
activitatea de pregătire tehnică a fabricaţiei se referă la: cantităţile programate, termenele
de începere şi terminare. Informaţiile de intrare pentru „Fişa de însoţire” şi „Dispoziţiile
de lucru” care provin din modulul „Program operativ” se referă la caracteristicile tehnice
ale produselor, la tehnologia de fabricaţie.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
60. Dintre modulele subsistemului de „Control al îndeplinirii programelor de producţie”,
putem menţiona:
- funcţionarea utilajelor;
- abaterile în desfăşurarea procesului de producţie.
Mişcarea obiectelor muncii între secţii nu face parte din categoria modulelor subsistemului
„Control al îndeplinirii programelor de producţie”.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
61. Funcţionarea utilajelor - este urmărită zilnic, pe schimburi, evidenţiindu-se orele de
funcţionare şi nefuncţionare pe cauze (defecţiuni, lipsă de energie, lipsă de comenzi, de
forţă de muncă). Prin înregistrarea „Funcţionării utilajelor” se creează purtătorul de
informaţii „Fişă individuală U”, care conţine informaţii de ieşire referitoare la: denumirea
utilajului, timp de funcţionare, timp de nefuncţionare.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
62. „Fişa individuală U”, conţine informaţii de ieşire referitoare la: denumirea utilajului, timp
de funcţionare, timp de nefuncţionare. Prin prelucrare la nivelul întreprinderii, pe baza
fişelor individuale U, se întocmeşte purtătorul de informaţii „Fişa recapitulativă UT”,
care oferă informaţii pe grupe de maşini referitoare la timpul de funcţionare şi
nefuncţionare pe cauze.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
63. Abaterile în desfăşurarea procesului de producţie – evidenţiază, pe cauze, nerespectarea
programelor de producţie din punctul de vedere al cantităţilor şi termenelor. In urma
înregistrării acestor abateri rezultă purtătorul de informaţii: „Caietul dispecerului”, în care
se evidenţiază toate abaterile pe cauze, pe baza cărora se iau decizii operative de reglare a
desfăşurării procesului de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
64. Abaterile în desfăşurarea procesului de producţie urmăresc evidenţierea abaterilor
termenelor efective de predare a obiectelor muncii între secţii faţă de termenele de
predare prevăzute în programul de producţie. Mişcarea obiectelor muncii între secţii
evidenţiază, pe cauze, nerespectarea programelor de producţie din punctul de vedere al
cantităţilor şi termenelor.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
65. Mişcarea obiectelor muncii între secţii urmăreşte evidenţierea abaterilor termenelor
efective de predare a obiectelor muncii între secţii faţă de termenele de predare a
obiectelor muncii între secţii faţă de termenele de predare prevăzute în programele de
producţie. Informaţiile de intrare în acest modul provin din modulul abaterilor de la
desfăşurarea proceselor de producţie şi programelor de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
66. Informaţiile de intrare în modulul „Mişcarea obiectelor muncii între secţii”, provin din
modulul abaterilor de la desfăşurarea proceselor de producţie şi programelor de
producţie. Pe baza acestor informaţii se elaborează purtătorul de informaţii „Caietul
dispecerului central”.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
67. Pentru studierea fluxului informaţional al managementului operaţional al producţiei se
folosesc mai frecvent: „schema orizontală a fluxului informaţional” şi „schema bloc”.
Folosirea acestor reprezentări grafice permite reprezentarea fluxurilor informaţionale cu
ajutorul unor simboluri unitare pentru diversele tipuri de documente şi operaţii, asigurând
prezentarea succesivă la diverse grade de detaliere a fluxului desfăşurării diferitelor
activităţi şi lucrări precum şi posibilitatea sesizării rapide a dificultăţilor existente în
aceste fluxuri (paralelisme, circuite naraţionale).
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
68. Schema orizontală a fluxului informaţional întâlnită şi sub denumirea de „tehnica ASME
– American Societe of Mechanical Engineering” constituie o reprezentare cu grad
avansat de detaliere şi foloseşte simboluri simple şi combinate. Această schemă prezintă
avantajul unei perceperi de ansamblu facile şi, mai ales, oferă o imagine uzuală a locului
de efectuare a operaţiilor în compartimentele structurale ale întreprinderii.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
69. Caracteristicile reprezentării grafice „tehnica ASME” constau în aceea că, pe de o parte
oferă posibilitatea precizării influenţei pe care o are un document asupra unuia sau mai
multor documente, iar, pe de altă parte, lungimea reprezentării este nelimitată, permiţând
cuprinderea întregului sistem într-un singur grafic. Tehnica ASME are dezavantajul că nu
permite urmărirea cu uşurinţă a circulaţiei documentelor până la finalizare şi nu poate
depista paralelismele în efectuarea operaţiilor precum şi operaţiile inutile.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
70. Tehnica ASME prezintă avantajul că permite urmărirea cu uşurinţă a circulaţiei
documentelor până la finalizare, depistează paralelismele în efectuarea operaţiilor precum
şi operaţiile inutile. Tehnica ASME are dezavantajul unei perceperi de ansamblu mai
dificile şi mai ales nu oferă o imagine uzuală a locului de efectuare a operaţiilor în
compartimentele structurale ale întreprinderii.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
71. Managementul operaţional al producţiei este, într-o mare măsură, influenţat de tipul de
producţie existent în cadrul fiecărei verigi structurale de fabricaţie. O metodă cantitativă
de apreciere a tipului de producţie este şi aceea care se bazează pe indicatorul „numărul
de obiecte-operaţie” care se execută la un loc de muncă, iar o valoare a acestuia peste 20
indică tipul de producţie de masă.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
72. In raport cu mărimea indicatorului „numărul de obiecte-operaţie” (N0), când N0 = 1 –
avem producţia individuală, iar când N0 >20 – avem producţie de serie mare. Un astfel de
indicator măsoară exact tipul de producţie numai în două cazuri:
- când la un loc de muncă se execută continuu un singur obiect-operaţie;
- când la un loc de muncă se execută mai multe obiecte-operaţie ale căror volume de muncă,
sunt repartizate uniform în fondul său de timp maxim disponibil.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
73. Un indicator sintetic, care include toate cazurile particulare în aprecierea exactă a tipului
de producţie, poate fi stabilit dacă fundamentarea lui se face pe baza relaţiei de calcul a
entropiei informaţionale, introdusă pentru prima dată în calcul de Claude Shannon în anul
1948. Pe baza acestui indicator sintetic (Ktp) putem încadra producţia astfel:
0  Ktp  0, 2864 - individuală
0, 2864  K tp  4,3220 - tip de producţie de serie
Ktp  4,3220 - tip de producţie de masă.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
74. Metoda indicilor globali se bazează pe gradul de stabilitate şi omogenitate în timp a
condiţiilor materiale în care se desfăşoară producţia, la nivel de produs, grad care este
specific fiecărui tip de producţie. Metoda indicilor globali se aplică la nivelul produsului
şi pentru stadiile principale ale procesului de producţie (desfacerea, asamblarea şi
respectiv prelucrarea produsului), iar încadrarea într-un tip sau altul de producţie se face
după frecvenţa cea mai mare a încadrării coeficienţilor în limitele care caracterizează
tipurile de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
75. Metoda indicilor globali se bazează pe gradul de stabilitate şi omogenitate în timp a
condiţiilor materiale în care se desfăşoară producţia la nivel de loc de muncă deci, la
nivel de operaţie pentru fiecare reper în parte. Metoda indicilor de constanţă se bazează
pe gradul de stabilitate şi omogenitate în timp a condiţiilor materiale în care se desfăşoară
producţia la nivel de produs, grad care este specific fiecărui tip de producţie.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
76. Metoda indicilor de constanţă se bazează pe gradul de stabilitate şi omogenitate în timp a
condiţiilor materiale în care se desfăşoară producţia la nivel de loc de muncă, deci la
nivel de operaţie pentru fiecare reper în parte. Acest grad de omogenitate este dat de
indicele I0 care reprezintă constanţa în timp a executării unei operaţii la un reper, la un
loc de muncă şi se calculează cu relaţia:
r
I0  , în care:
t
r – ritmul mediu anual de fabricaţie al reperului;
t – timpul pe o operaţie la reperul dat.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
77. Indicele de constanţă I0 ne indică constanţa în timp a executării unei operaţii la un reper şi
se calculează cu relaţia:
t
I0  , unde:
r
t – timpul pe o operaţie la reperul dat.
r – ritmul mediu anual de fabricaţie al reperului;
Ritmul mediu anual al fabricaţiei reperului r se determină cu relaţia:
Ng
r , în care:
Fn
Ng – volumul de repere care trebuie executat într-un an
Fn – fondul nominal de timp dintr-un an.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
78. Media indicilor de constanţă se bazează pe gradul de stabilitate şi omogenitate în timp a
condiţiilor materiale în care se desfăşoară producţia, la nivel de produs, grad care este
specific fiecărui tip de producţie. Coeficientul de sistem Ks care este inversul indicelui de
constanţă I0  Ks  1  permite următoarea încadrare în tipurile de sisteme de fabricaţie:
 I0 
KS  1 - producţie de unicate;
1  KS  10 - producţie de serie mare;
10  KS  20 - producţie de serie mijlocie;
KS  20 - producţie de serie mică.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
79. In condiţiile producţiei de masă, de serie mare şi mijlocie, managementul operaţional al
producţiei are un grad de complexitate mai redus, datorită faptului că stabilitatea
nomenclaturii sortimentelor şi organizarea produselor, sub raport constructiv şi
tehnologic, creează posibilitatea organizării producţiei după principiul liniei de fabricaţie
în flux şi a elaborării unor grafice standard de programare a producţiei. Pentru producţia
individuală şi de serie mică, managementul operaţional al producţiei, este foarte complex,
mai ales în condiţiile de producţie individuală, în care fiecare loc de muncă se încarcă cu
diverse repere a căror execuţie nu se mai repetă la intervale de timp neregulate.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
80. In condiţiile producţiei individuale şi de serie mică, managementul operaţional al
producţiei, are un grad de complexitate mai redus. Pentru producţia de masă de serie
mare şi mijlocie, managementul operaţional al producţiei, este foarte complex, mai ales
în condiţiile producţiei de masă.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
81. Lotul de fabricaţie reprezintă cantitatea de produse identice (semifabricate, piese,
subansamble, ansamble, etc.) lansate simultan în fabricaţie, care se prelucrează pe
aceleaşi locuri de muncă şi care consumă un singur timp de pregătire-încheiere. Un loc
esenţial în desemnarea categoriei de lot de fabricaţie îl ocupă timpul de pregătire-
încheiere.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
82. In funcţie de mărimea lotului de fabricaţie se stabilesc toţi ceilalţi parametri al
managementului activităţii de producţie (durata ciclului de fabricaţie, mărimea medie a
stocurilor de producţie neterminată din cadrul secţiilor, mărimea perioadei de repetare a
loturilor). Mărimea loturilor nu condiţionează gradul de folosire al capacităţilor de
producţie, ci doar viteza de rotaţie a mijloacelor circulante şi eficienţa folosirii lor.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
83. Lucrul pe bază de loturi reprezintă o necesitate obiectivă pentru producţia de serie,
determinată de devansarea ritmului de consum sau de livrare de către timpul de fabricaţie,
de respectarea principiului paralelismului în execuţie şi cerinţele eficienţei economice.
Lotizarea permite asigurarea beneficiarilor în mod ritmic şi continuu cu produsele cerute.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
84. Asupra mărimii loturilor de fabricaţie acţionează factori cu tendinţe contradictorii,
structuraţi în: factori externi întreprinderii şi factori interni întreprinderii. In categoria
factorilor interni întreprinderii poate fi inclusă şi situaţia aprovizionării tehnico-materiale.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
85. In grupa factorilor interni întreprinderii se pot include factori de natură tehnică şi factori
de natură financiară. Factorii de natură tehnică au tendinţa de a reduce mărimea lotului de
fabricaţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
86. In grupa factorilor interni întreprinderii se pot include factori de natură tehnică şi factori
de natură financiară. Factorii de natură financiară au tendinţa de a creşte mărimea lotului
de fabricaţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
87. Asupra mărimii loturilor de fabricaţie acţionează factori cu tendinţe contradictorii,
structuraţi în factori externi întreprinderii şi factori interni întreprinderii. In grupa
factorilor externi întreprinderii se includ acei factori care se referă la:
- realizarea unui volum de producţie într-o perioadă determinată, potrivit cerinţelor pieţei;
- situaţia aprovizionării tehnico-materiale.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
88. In grupa factorilor interni întreprinderii se includ aceia care se referă la:
- factori de natură tehnică;
- factori de natură organizatorică;
- factori de natură financiară.
Factorii care cer reducerea loturilor de fabricaţie se referă la: reducerea cheltuielilor de
pregătire-încheiere a fabricaţiei pe unitatea de produs, folosirea raţională a capacităţilor
de producţie, creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea calităţii produselor.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
89. Factorii care cer mărirea loturilor de fabricaţie se referă la: reducerea ciclului de
fabricaţiei, reducerea imobilizărilor, livrarea produselor către beneficiari la intervale mici
şi în cantităţi reduse. Factorii care dimensionează strict mărimea lotului de fabricaţie
sunt: durata de folosinţă a SDV-urilor între două reascuţiri succesive, capacitatea
mijloacelor de transport precum şi capacitatea de producţie de care dispune secţia,
atelierul sau locul de muncă.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
90. In determinarea mărimii optime a loturilor de fabricaţie se pot utiliza mai multe criterii,
printre care: criteriul economic, criteriul tehnico-economic, criteriul disponibil.
Dimensionarea loturilor de fabricaţie după criteriul economic constă în stabilirea mărimii
optime a acestora, ce conduce la un cost unitar minim.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
91. Factorii care acţionează asupra mărimii loturilor de fabricaţie, după criteriul economic sunt:
- cheltuielile de pregătire-încheiere a fabricaţiei;
- cheltuielile cu imobilizarea mijloacelor circulante;
- programul de producţie.
Cheltuielile cu imobilizarea mijloacelor circulante sunt invers proporţionale cu mărimea lotului
de fabricaţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
92. Printre factorii care acţionează asupra mărimii loturilor de fabricaţie, după criteriul
economic, se includ cheltuielile cu mobilizarea mijloacelor circulante. Cheltuielile cu
mobilizarea mijloacelor circulante sunt direct proporţionale cu mărimea lotului de
fabricaţie, perioada de imobilizare a mijloacelor circulante, generând cheltuieli care
acţionează ca pierderi pentru procesul de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
93. In modelele de determinare a mărimii loturilor de fabricaţie se pot include factorii:
- numărul de loturi care se găsesc simultan în fabricaţie;
- diferenţa între ritmul de fabricaţie şi ritmul de livrare.
Cheltuielile de depozitare nu determină mărimea loturilor de fabricaţie
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
94. Criteriul tehnico-economic se utilizează în fabricaţia acelor produse pentru care timpul de
pregătire-încheiere înregistrează valori ridicate, cum este cazul prelucrării produselor la
maşini automate şi semiautomate, cazul matriţării la prese prevăzute cu matriţe complicate,
etc. In criteriul tehnico-economic, operaţia conducătoare se consideră aceea care
t
maximizează raportul u , unde:
t pi
tu - timpul unitar la operaţia conducătoare;
tpi – timpul de pregătire-încheiere pentru executarea lotului.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
95. Esenţa criteriului tehnico-economic este stabilirea unor raporturi între timpul de pregătire-
încheiere şi timpul de lucru al utilajului. In criteriului tehnico-economic, operaţia
t pi
conducătoare se consideră aceea care maximizează raportul , unde:
tu
tpi – timpul de pregătire-încheiere pentru executarea lotului.
tu - timpul unitar la operaţia conducătoare;
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
96. Determinarea mărimii loturilor de fabricaţie după criteriul disponibil se aplică în cazul
produselor care necesită un timp de pregătire-încheiere şi de lansare în fabricaţie relativ
ridicat. Mărimea lotului de fabricaţie cerută de criteriul disponibil este aceea care respectă cel
puţin una dintre următoarele condiţii:
- numărul de produse din lot este un multiplu al normei de producţie pe schimb;
- numărul de produse din lot este un multiplu al programului lunar de producţie;
- periodicitatea lansării în fabricaţie să asigure ritmicitatea lucrului în secţiile următoare.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
97. Determinarea mărimii loturilor de fabricaţie după criteriul disponibil se aplică în cazul
produselor care necesită un timp de pregătire-încheiere şi de lansare în fabricaţie relativ
redus. Mărimea lotului de fabricaţie cerută de criteriul disponibil este aceea care respectă în
mod cumulativ următoarele condiţii:
- numărul de produse din lot este un multiplu al normei de producţie pe schimb;
- numărul de produse din lot este un multiplu al programului lunar de producţie;
- periodicitatea lansării în fabricaţie să asigure ritmicitatea lucrului în secţiile următoare.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
98. Criteriul tehnologic este folosit pentru producţia de serie mare şi de masă, după care mărimea
lotului este egală cu numărul de produse prelucrate între două reascuţiri succesive ale
sculelor. Criteriul fondului de timp este aplicabil acelor produse care se fabrică pe utilaje şi
maşini cu un număr strict de ore de funcţionare şi în care întreprinderea determină o anumită
perioadă de repetare a fabricaţiei pe baza acestei periodicităţi determinându-se mărimea
lotului fabricaţiei.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
99. Criteriul financiar este aplicabil oricărui tip de producţie, întreprinderea stabilind, prin planul
său financiar, cota de mijloace care poete fi imobilizată, după care se va determina
periodicitatea loturilor care va menţine imobilizarea sub o cotă stabilită. Criteriul
periodicităţii este recomandat în cazul acelei producţii care se livrează şi se consumă cu o
ritmicitate prestabilită şi presupune ca dimensiunea lotului să fie egală cu cantitatea de
produse ce se execută în intervalul de timp dat de perioada de repetare a fabricaţiei.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
100. In condiţiile producţiei de serie, cu repetarea regulată a execuţiei unor loturi de
produse, baza de calcul a termenilor de lansare o constituie periodicitatea lansărilor. Calculul
periodicităţii lansării loturilor în fabricaţie este precedat de stabilirea numărului de loturi (nL),
determinat cu relaţia:
N
nL  , unde:
Lop
N – programul anual pentru produsul căruia îi calculăm periodicitatea;
Lop – mărimea optimă a lotului de fabricaţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
101. Periodicitatea lansărilor denumită şi perioada de repetare a lotului în fabricaţie
este definită ca fiind intervalul de timp dintre două lansări consecutive ale unui anumit
produs. Periodicitatea lansării loturilor în fabricaţie (R) se determină cu relaţia:
n
R  L , unde: nL – numărul de loturi; T – fondul de timp aferent producerii loturilor.
T
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
102. Periodicitatea lansării loturilor în fabricaţie (R) se determină cu relaţia:
T
R , unde:
NL
T – fondul de timp aferent producerii loturilor;
nL – numărul de loturi.
Intre periodicitatea lansării loturilor în fabricaţie (R) şi durata ciclului de fabricaţie (Dcf) pot
exista următoarele rapoarte:
R  Dcf
R  Dcf
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
103. Ciclul de producţie reprezintă succesiunea operaţiilor tehnologice şi a activităţilor
ce compun procesul de producţie prin care trec obiectele muncii în mod organizat pentru
a putea fi transformate în produse finite. Caracteristica esenţială a ciclului de producţie
este durata acestuia, adică intervalul de timp dintre momentul începerii prelucrării
materiei prime la prima operaţie a procesului tehnologic până la sfârşitul terminării
următoarei operaţii a procesului tehnologic.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
104. Caracteristica esenţială a ciclului de producţie este durata acestuia, adică
intervalul de timp dintre momentul începerii prelucrării materiei prime la prima operaţie a
procesului tehnologic până la sfârşitul terminării ultimei operaţii sau activităţi a
procesului de fabricaţie reprezentând momentul obţinerii şi predării la magazie a
produsului finit. Durata ciclului de producţie este un parametru esenţial folosit la
programarea în timp a executării sarcinilor de fabricaţie şi serveşte, printre altele, la:
elaborarea programelor de producţie ale firmei şi secţiilor, cât şi la construirea graficelor
calendaristice coordonatoare pe produs.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
105. Durata ciclului de producţie serveşte la următoarele operaţii:
- determinarea termenelor de începere şi de terminare a operaţiilor;
- calculul stocurilor de producţie neterminată;
- determinarea decalajelor dintre stadiile de fabricaţie.
Durata ciclului de fabricaţie, influenţează pozitiv sau negativ, în funcţie de mărimea sa:
- mărimea consumului de manoperă necesar efectuării operaţiilor tehnologice;
- numărul de obiecte ale muncii ce se lansează simultan în fabricaţie;
- numărul şi durata întreruperilor în procesul de producţie.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
106. Mărimea duratei ciclului de producţie şi structura acestuia caracterizează gradul
de continuitate al procesului de producţie, modul de folosire al mijloacelor fixe, al
suprafeţelor de producţie şi al mijloacelor circulante. Durata ciclului de producţie este
influenţată de:
- productivitatea muncii;
- viteza de rotaţie a mijloacelor circulante;
- folosirea raţională a mijloacelor de producţie şi a mâinii de lucru.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
107. Durata ciclului de fabricaţie, influenţează pozitiv sau negativ, în funcţie de mărimea sa,
unii din cei mai importanţi indicatori de eficienţă ai activităţii întreprinderii:
- productivitatea muncii;
- viteza de rotaţie a mijloacelor circulante;
- volumul imobilizărilor de mijloace circulante în producţia neterminată;
- costul de producţie, rentabilitatea şi profitabilitatea firmei;
Durata ciclului de producţie este influenţată de următorii factori:
- mărimea consumului de manoperă necesar efectuării operaţiilor tehnologice;
- numărul de obiecte ale muncii ce se lansează simultan în fabricaţie (mărimea lotului de
fabricaţie);
- metodele de îmbinare în timp şi spaţiu a operaţiilor tehnologice;
- numărul şi durata întreprinderilor în procesul de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
108. Ciclului de producţie este format din două părţi principale: perioada de fabricaţie
(timpul de lucru); timpul de întreruperi;
In durata ciclului de fabricaţie nu intră suma timpilor pentru efectuarea operaţiilor de control
tehnic.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
109. In durata ciclului de producţie intră, printre altele:
- suma timpilor pentru efectuarea operaţiilor tehnologice;
- suma timpilor de pregătire-încheiere;
- suma timpilor pentru efectuarea proceselor naturale;
- suma timpilor de întreruperi interoperaţii;
- suma timpilor de întreruperi interschimburi.
Întrucât unele dintre aceste componente se pot desfăşura în paralel, durata ciclului de
producţie va fi mai redusă decât aceea care ar rezulta dintr-o simplă însumare.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
110. Timpul de lucru este componenta principală a duratei ciclului de producţie şi
reprezintă perioada în care au loc transformări dimensionale de greutate sau de
compoziţie şi de structură, ale caracteristicilor sau ale proprietăţilor fizice sau fizico-
chimice ale obiectelor supuse prelucrării. Timpul de lucru are în componenţa sa numai:
- durata ciclului operativ,
- timpul aferent proceselor naturale.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
111. Timpul de lucru are în componenţa sa: durata ciclului operativ, timpul aferent
proceselor naturale şi timpul aferent activităţilor auxiliare. Timpul aferent activităţilor
auxiliare este compus la rândul său din timpul pentru transportul intern în cadrul secţiilor
şi între secţii şi din timpul corespunzător operaţiilor de control de calitate.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
112. Timpul de întreruperi este compus din perioadele de timp în care obiectele de
prelucrat nu sunt supuse unor transformări fizice sau chimice, deşi ele se află în secţiile şi
atelierele de producţie. Timpul de întreruperi cuprinde numai întreruperile în cadrul
schimbului sau interoperaţii.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
113. Timpul de întreruperi cuprinde: întreruperi în cadrul schimbului sau interoperaţii
şi întreruperi interschimburi. Timpul de întreruperi interschimburi – sau în afara
schimbului de lucru depinde de regimul de lucru adoptat pentru firma considerată şi se
compune din:
- timpul de întreruperi de zile întregi;
- întreruperile datorate schimburilor nelucrătoare;
- timpul de întreruperi pentru odihnă de masă.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
114. Determinarea duratei ciclului de producţie începe cu calculul duratei ciclului
operativ. Duratei ciclului operativ este dată de durata fiecărei operaţii tehnologice şi de
durata de pregătire-încheiere la fiecare loc de muncă.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
115. In stabilirea duratei totale a operaţiilor tehnologice nu este necesar să se aibă în
vedere gradul de simultaneitate, respectiv de suprapunere în timp a executării produselor
la diferitele operaţii prevăzute în tehnologia de fabricaţie. Gradul de simultaneitate în
execuţie este independent de forma de organizare a producţiei.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
116. Gradul de simultaneitate în execuţie depinde de forma de organizare a producţiei:
pe loturi, pe comenzi, în flux, care impun un anumit grad de îmbinare, de înlănţuire în
timp şi spaţiu a operaţiilor tehnologice. Se deosebesc trei forme de îmbinare a operaţiilor
tehnologice: succesivă, paralelă şi mixtă.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
117. Caracteristic îmbinării succesive este faptul că trecerea de la o operaţie „i” la
operaţia „i+1” se realizează numai în momentul în care întreg lotul aflat în fabricaţie a
fost prelucrat la operaţia „i”, iar trecerea se realizează cu întreg lotul. Durata componentei
tehnologice în îmbinarea succesivă depinde de respectarea sau nu a principiului
proporţionalităţii, fiind mai scurtă în varianta în care nu se respectă principiul
proporţionalităţii.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
118. Caracteristic îmbinării paralele este faptul că trecerea de la operaţia „i” la operaţia
„i+1”se realizează bucată cu bucată. Durata componentei tehnologice în îmbinarea
paralelă are valoarea maximă comparativ cu durata componentei tehnologice în celelalte
două îmbinări: succesivă şi mixtă.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
119. Caracteristic îmbinării mixte este faptul că trecerea de la operaţia „i” la operaţia
„i+1” se realizează cu fracţiuni ale lotului de lansare în fabricaţie, numite loturi de
transport. Durata componentei tehnologice în îmbinarea mixtă are valoarea minimă,
comparativ cu durata componentei tehnologice în celelalte îmbinări: succesivă şi paralelă.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
120. In cazul unui produs complex, durata ciclului de producţie se poate determina pe
cale grafică cu ajutorul ciclogramei, care prezintă la scara timpului, durata de execuţie a
principalelor componente ale produsului sau activităţii necesare obţinerii acestuia.
Ciclograma se elaborează în ordinea directă a desfăşurării fabricaţiei, având în vedere că
reperele se pot prelucra sau asambla în paralel.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
121. Ciclograma se elaborează în ordinea inversă a desfăşurării fabricaţiei, având în
vedere că reperele se pot prelucra sau asambla în paralel. Informaţiile necesare întocmirii
ciclogramei sunt: duratele normate ale operaţiei tehnologice, numărul de maşini sau
lucrători utilizaţi, coeficientul de îndeplinire a normelor, mărimea lotului de fabricaţie,
precum şi schema de asamblare a produsului.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
122. Reducerea duratei ciclului de producţie nu asigură în mod direct reducerea
stocurilor de producţie neterminată ci doar îmbunătăţirea utilizării mijloacelor circulante.
Printre căile de reducere a duratei ciclului de producţie pot fi amintite:
- reducerea perioadei de producţie şi în cadrul acesteia a duratei operaţiilor tehnologice;
- reducerea sau chiar eliminarea de pregătire încheiere;
- reducerea ca durată a operaţiilor de transport intern;
- scurtarea duratelor întreruperilor interoperaţii.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
123. Prin stoc de producţie neterminată se înţelege totalitatea obiectelor (prese,
subansamble, etc.) care se află în diferite stadii de fabricaţie în magaziile secţiilor
producătoare, precum şi în magaziile intersecţii. Stocurile de producţie neterminată sunt
destinate a asigura continuitatea şi ritmicitatea procesului de fabricaţie prin corelarea
cantitativă a verigilor structurale de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
124. Stocurile liniei tehnologice sunt constituite din: stocul tehnologic, stocul de
transport, stocul de siguranţă dintre operaţii. Stocul tampon dintre operaţii este
reprezentat din ansamblul obiectelor muncii care sunt necesare asigurării continuităţii
lucrului la operaţia următoare în eventualitatea unor stagnări accidentale la operaţiile
anterioare.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
125. Stocul tehnologic al liniei este reprezentat de obiectele (piese, subansamble) aflate
în lucru în orice moment la diferitele locuri de muncă ale liniei, inclusiv la locurile CTC.
Stocul de siguranţă dintre operaţii se creează la liniile în flux cu ritm liber şi reprezintă
totalitatea obiectelor care se acumulează între două locuri de muncă alăturate cu ritmuri
diferite.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
126. Stocul tampon dintre operaţii se creează la liniile în flux cu ritm liber şi reprezintă
totalitatea obiectelor care se acumulează între două locuri de muncă alăturate cu ritmuri
diferite. Stocul de siguranţă dintre operaţii este reprezentat de ansamblul obiectelor
muncii care sunt necesare asigurării continuităţii lucrului la operaţia următoare în
eventualitatea unor stagnări accidentale la operaţiile anterioare.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
127. Stocurile dintre liniile tehnologice sunt constituite din: stocul circulant, stocul de
transport, stocul de siguranţă dintre linii. Stocul circulant de producţie neterminată se
formează atunci când între linia furnizoare şi linia beneficiară există diferenţe de
randament.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
128. Stocul de siguranţă dintre linii se creează între două linii de fabricaţie între care
nu există diferenţe însemnate de randament, pentru asigurarea continuităţii liniei
beneficiare pe intervalul de timp dintre două aprovizionări consecutive din producţia
liniei furnizoare. Stocul de transport are rolul de a asigura continuitatea fabricaţiei pe
linia beneficiară în cazul unor întreruperi accidentale în funcţionarea liniei furnizoare.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
129. In condiţiile fabricaţiei organizate la locurile de muncă amplasate în raport de
omogenitatea tehnologică a lucrărilor apar frecvente situaţii când ritmicitatea producţiei
depinde de existenţa unor stocuri de producţie neterminată ciclice. Stocurile de producţie
neterminate ciclice, în funcţie de locul formării lor pot fi:
- stocuri interoperaţii tehnologice (locuri de muncă);
- stocuri intergrupe omogene (de utilaje);
- stocuri de semifabricaţie interateliere şi secţii, cu depozitarea în cadrul secţiei furnizoare
sau în cadrul secţiei beneficiare.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
130. Stocurile de producţie neterminată în funcţie de locul formării lor, pot fi:
- stocuri interoperaţii;
- stocuri intergrupe omogene;
- stocuri de semifabricaţie interateliere şi secţii.
Toate categoriile de stocuri din clasificarea precedentă au un caracter aciclic, deci nu sunt
repetabile.
b.) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
131. Pentru stabilirea nivelului stocului de producţie neterminată interoperaţii
tehnologice sunt necesare informaţii cu privire la: duratele de prelucrare a produselor pe
tot fluxul tehnologic şi fondul de timp disponibil al locurilor de muncă la o operaţie
tehnologică. In cazul producţiei de serie stocurile de producţie neterminată interoperaţii
tehnologice se referă la cantitatea de obiecte aflate în lucru la operaţiile tehnologice la
operaţiile de CTC sau în curs de transport de la o operaţie tehnologică la alta.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
132. Stocurile de semifabricaţie interateliere şi secţii, cu depozitarea în cadrul secţiei
furnizoare sau în cadrul secţiei beneficiare se formează în cazul când ritmurile de
fabricaţie ale verigilor de producţie conexe sunt diferite. In vederea asigurării
continuităţii fabricaţiei în secţia beneficiară, în cazul apariţiei unor perturbări ale
livrărilor secţiei furnizoare, se creează un stoc de siguranţă, mărimea acestuia putând fi
influenţată de doi factori economici cu acţiune contrară:
- pierderi din imobilizarea mijloacelor circulante sub forma stocului de siguranţă;
- pierderi datorate dereglării activităţii de producţie a secţiilor beneficiare în cazul
inexistenţei sau insuficienţei stocului de siguranţă.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
TEST AUTOEVALUARE
CAPITOLELE 4-8

1. Metodologia programării producţiei industriale constă în ansamblul metodelor, tehnicilor


şi instrumentelor utilizate, precum şi succesiunea lucrărilor necesare realizării
obiectivelor specifice acestei activităţi. Elaborarea planului agregat nu constituie o etapă
în realizarea obiectivelor specifice programării producţiei industriale.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
2. Planul agregat reprezintă concretizarea cererii prognozate, ca rezultat al activităţii de
marketing, pe tipuri reprezentative de produse sau pe grupe de produse, care reflectă
nevoile consumatorilor. Stabilirea planului global (agregat) de producţie este condiţionată
doar de existenţa unor restricţii referitoare la legile în vigoare, reglementările cu
sindicatele etc.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
3. Existenţa unor restricţii referitoare la legile în vigoare, reglementările cu sindicatele, nu
reprezintă o limită de care să fie condiţionată stabilirea planului agregat. Obţinerea unei
rentabilităţi cât mai mari pe termen lung nu constituie o limită de care să fie condiţionată
stabilirea planului agregat.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
4. Un model al planificării agregat se fundamentează pe baza a trei variabile principale:
- producţia programată în perioada t;
- cererea estimată în perioada t;
Stocul de produse finite la sfârşitul perioadei t nu este o variabilă principală pe care să se
fundamenteze modelul general al planificării agregat.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
5. Un model general al planificării agregat se fundamentează pe baza a trei variabile
principale, şi anume:
- producţia programată în perioada t;
- cererea estimată în perioada t;
- stocul de produse finite la sfârşitul perioadei t.
Costul de inactivitate, cât şi costul deficitului de produse, nu sunt categorii de costuri
implicate de variabilele modelului general al planificării agregat.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
6. Variabilele modelului general al planificării agregat implică câteva categorii de costuri,
numite extracosturi, cum ar fi:
- costul de întreţinere al stocului de produse finite;
- costul fabricării produselor prin timp de supramuncă;
- costul de inactivitate;
- costul deficitului de produse.
Nu se încadrează în această categorie de costuri costul de angajare şi demitere (concediere) a
muncitorilor.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
7. Stabilirea planului agregat de producţie este condiţionată de obţinerea unei rentabilităţi
cât mai mari pe termen lung şi de existenţa unor restricţii referitoare la legile în vigoare.
Funcţia obiectiv a planificării agregat se poate exprima astfel:
max F = Cî + Csm + Cin + Cdp + Cad
Cî - costul de întreţinere a stocului de produse finite;
Csm - costul fabricării produselor prin timp de supramuncă;
Cin - costul de inactivitate;
Cdp - costul deficitului de produse;
Cad - costul de angajare şi demitere a muncitorilor;
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
8. Strategiile pure şi strategiile combinate sunt strategii specifice planificării agregat. Ca
strategie combinată menţionăm strategia de programare a producţiei trimestriale
constante, egală cu cererea trimestrială medie.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
9. Strategiile pure utilizate sunt:
- strategia de urmărire a cererii;
- strategia de programare a producţiei trimestriale constante, egală cu cererea trimestrială
medie.
In cazul strategiei producţiei trimestriale constante egală cu cererea trimestrială producţia
trimestrială programată este identică cu cererea trimestrială estimată, cererea fiind
acoperită integral în fiecare trimestru, ceea ce presupune lipsa stocului de produse finite
cu excepţia stocurilor de siguranţă.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
10. Strategia de urmărire a cererii se încadrează în categoria strategiilor specifice planificării
agregat. In cazul strategiei de urmărire a cererii poate exista următoarea situaţie posibilă:
- realizarea acoperirii cererii din stocurile de produse finite normate în trimestrele în care
producţia constantă programată a fost mai mare decât cererea.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
11. In cazul strategiei producţiei trimestriale constante, egală cu cererea trimestrială medie,
poate exista următoarea situaţie posibilă:
- amânarea satisfacerii cererii pentru o parte din produse sau pentru toate produsele, atunci
când producţia constantă programată este mai mică decât cererea, iar stocurile de produse
finite formate anterior sunt insuficiente sau inexistente.
Strategiile combinate se referă la programarea unei producţii variabile care nu respectă fidel
cererea trimestrială.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
12. Programul calendaristic centralizator se obţine în urma supunerii programului de
producţie operant, rezultat prin detalierea planului agregat pe poziţii constructive şi
tipodimensiuni, unor procese de actualizare, armonizare a comenzilor făcute de clienţi şi
de stabilire a priorităţii comenzilor. Armonizarea se face pe baza factorilor perturbatori
externi întreprinderii (renunţări, decalări, modificări, urgentări) sau a situaţiei existente în
aceasta pe intervale reduse de timp.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
13. In elaborarea şi fundamentarea programului lunar la nivel de întreprindere actualizările
au ca obiectiv punerea de acord a comenzilor (produselor) cu principalii factori ai
procesului de producţie la nivelul întreprinderii şi anume: capacităţile de producţie, forţa
de muncă şi baza de materii prime. Actualizările se fac pe baza factorilor perturbatori
externi întreprinderii (renunţări, decalări, modificări, urgentări) sau a situaţiei existente în
aceasta pe intervale reduse de timp.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
14. Întrucât deciziile de fabricaţie se iau într-un mediu care implică riscul şi incertitudinea, se
impune ca numărul criteriilor decizionale utilizate de către manageri să fie cât mai mic.
In categoria acestor criterii decizionale putem încadra: profitul, clienţii, valoarea
comenzilor, pieţele potenţiale.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
15. Verificarea programului de producţie calendaristic prin calcule de încărcare trebuie să se
facă, pentru toate verigile principale de producţie, fără a omite acele utilaje şi suprafeţe
care constituie „locuri înguste“. Gradul de încărcare în orice verigă structurală de
fabricaţie, trebuie să fie superior pragului de eficacitate.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
16. Verificarea programului de producţie calendaristic prin calcule de încărcare se face, în
principiu, pentru toate verigile de producţie. Gradul de încărcare în orice verigă
structurală de fabricaţie, trebuie să fie superior pragului de rentabilitate.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
17. Programul calendaristic centralizator cuprinde pentru fiecare perioadă de programare,
informaţii referitoare la: cantităţile programate din fiecare produs; termene de livrare;
prioritatea ce trebuie acordată fiecărei cantităţi de produse programate; valoarea
producţiei marfă programate. Programul calendaristic centralizator, prin prezentarea
sarcinilor de fabricaţie lunare, nu poate constitui însă o sursă de informare pentru
compartimentul de aprovizionare cu privire la calculul necesarului de materii prime.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
18. In cadrul secţiilor de producţie pot să apară următoarele două particularităţi – privind
programarea producţiei şi anume:
- nomenclatura produselor fabricate de secţii este diferită de nomenclatura produselor
întreprinderii;
- conţinutul şi structura programelor de producţie ale secţiilor se deosebesc de cele ale
programului de producţie ale întreprinderii.
Dacă secţiile sunt organizate pe baza principiului obiectului de fabricaţie, defalcarea
sarcinilor de producţie din planul calendaristic, se realizează fără dificultăţi, deoarece
fiecare secţie cunoaşte din timp produsele pe care urmează să le execute;
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
19. Când secţiile sunt specializate tehnologic, elaborarea programelor de producţie se
simplifică, întrucât obiectul programării nu îl constituie produsul, ci componentele
acestuia aflate în diferite stadii de prelucrare. În aceste condiţii, elaborarea programelor
secţiilor urmează sensul normal al desfăşurării procesului tehnologic, începându-se cu
secţiile de fabricaţie furnizoare, mergându-se apoi către secţia finală de montaj general
sau de finisaj.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
20. Ca instrument de corelare cantitativă a programelor de producţie ale secţiilor se foloseşte
“Fişa de distribuţie a sarcinilor de producţie pe secţii”, pentru fiecare element constructiv
care prezintă o importanţă mare în realizarea produselor finite, ce fac obiectul
programelor de producţie ale întreprinderii. Pentru semifabricatele de mică valoare,
corelarea cantitativă a programelor de producţie, se face pe baza calculului stocului
corespunzător punctului comenzii.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
21. Pe lângă corelarea cantitativă a programelor de producţie ale secţiilor, se impuse şi o
corelare calendaristică menită să asigure respectarea strictă a termenelor de livrare a
produselor finite către beneficiari. Pentru semifabricatele de mare valoare, corelarea
cantitativă a programelor de producţie, se face pe baza stocului corespunzător punctului
comenzii.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
22. Programele lunare de producţie, corelate cantitativ şi calendaristic, sunt trimise secţiilor
de fabricaţie, care elaborează programe de producţie operative sub forma graficelor de
producţie. Repartizarea sarcinilor de producţie pe executanţi presupune respectarea unor
cerinţe de bază, ca de exemplu:
- cerinţe de ordin tehnologic;
- cerinţe de ordin organizatoric;
- cerinţe de ordin economic.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
23. Cerinţele de ordin economic se referă la:
- imobilizarea minimă a mijloacelor circulante;
- obţinerea unui cost minim la prelucrare;
- obţinerea unui timp de execuţie global minim de prelucrare pentru un produs, comandă sau
lot de produse.
Printre cerinţele de ordin tehnologic se pot menţiona:
- cerinţe ce se găsesc cuprinse în documentaţia tehnică şi care se referă, în principal, la felul
prelucrării, gradul de precizie, tehnologia utilizată;
- încărcarea raţională a utilajelor
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
24. Cerinţele de ordin organizatoric presupun realizarea corelaţiei între nivelul de încărcare al
lucrătorilor şi lucrărilor, posibilităţile executantului şi cerinţele lucrării. In îndeplinirea
cerinţelor de ordin economic este necesară respectarea a cel puţin unuia din următoarele
principii:
- minimizarea timpilor de aşteptare a utilajelor;
- minimizarea timpilor de aşteptare a produselor.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
25. Aprecierea naturii fluxului unei linii tehnologice poate fi efectuată cu ajutorul a doi
indicatori: gradul de inegalizare al fluxului şi gradul de încărcare al liniei. Gradul de
inegalizare al fluxului exprimă nivelul de sincronizare al operaţiilor tehnologice ce se
execută la linia tehnologică.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
26. Gradul de inegalizare al fluxului exprimă nivelul de sincronizare al operaţiilor tehnologice ce
se execută la linia tehnologică. Dacă gradul de inegalizare al fluxului (Gi) are valoarea Gi
>0,05, atunci avem de-a face cu o linie cu flux continuu şi tact liber.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
27. Gradul de încărcare al liniei definit ca raportul între timpul în care piesa se află efectiv pe
linie şi timpul necesar pentru executarea unei piese la toate operaţiile tehnologice. Dacă
gradul de încărcare al liniei (Gînc) are valoarea Gînc<1, atunci avem de-a face cu o linie cu
flux continuu şi tact liber, fie cu o linie cu flux intermitent.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
28. O linie cu flux continuu şi tact impus se caracterizează prin:
Gi = 1
Gînc = 0 , unde:
Gi - gradul de inegalizare al fluxului;
Gînc - gradul de încărcare al liniei.
Dacă Gi >0,05 şi Gînc< 0,95, unde:
Gi - gradul de inegalizare al fluxului;
Gînc - gradul de încărcare al liniei.
Atunci linia este cu flux intermitent.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
29. Intre gradul de inegalizare al fluxului (Gi) şi gradul de încărcare al liniei (Gînc) există
relaţia: Gi + Gînc  1
O linie cu flux continuu şi tact liber poate fi caracterizată astfel:
Gi = 0,02
Gînc = 0,98
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
30. La stabilirea programului de producţie al fiecărei linii tehnologice trebuie să se aibă în
vedere forma de specializare a liniei. Punctul de plecare în stabilirea programului de
producţie al fiecărei linii îl constituie programul zilnic de producţie al liniei finale şi apoi,
prin înmulţirea acesteia cu numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, se determină
programul de producţie lunară.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
31. Punctul de plecare în stabilirea programului de producţie al fiecărei linii îl constituie
programul de producţie lunar al întreprinderii. Prin împărţirea programului de producţie
lunar al întreprinderii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă se determină
programul de producţie zilnic al liniei finale. Şi apoi mergând în sens invers faţă de
desfăşurarea normală a procesului tehnologic, se stabileşte programul zilnic de producţie
al liniei precedente.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
32. La stabilirea programului de producţie al fiecărei linii tehnologice trebuie să se aibă în
vedere forma de specializare a liniei. După stabilirea programului zilnic de producţie al
fiecărei linii de fabricaţie în flux ca parametru de bază al programării producţiei de masă
şi de serie mare, se vor stabili ceilalţi parametri specifici de proiectare şi funcţionare ai
liniilor de producţie în flux şi anume: tactul, ritmul, numărul de locuri de muncă, numărul
de muncitori, lungimea liniei, stocurile de producţie neterminată ale liniei şi între linii.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
33. După caracteristicile constructive şi funcţionale, liniile în flux monoobiect pot fi realizate
în următoarele variante:
- linii cu utilaj principal în linie,
- linii fără utilaj principal în linie
- linii automatizate.
Cadenţa liniei în flux monoobiect, care reprezintă intervalul de timp cuprins între fabricarea a
două produse succesive de acelaşi tip, prin conţinutul său îndeplineşte un rol important,
atât în proiectarea cât şi în exploatarea liniilor în flux.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
34. Numărul de utilaje şi locuri de muncă pentru fiecare operaţie tehnologică, ce se execută
pe linia în flux, se calculează pentru trei variante:
- pentru linii în flux monoobiect cu utilaj principal în linie;
- pentru linii în flux monoobiect fără utilaj principal în linie
- pentru linii în flux monoobiect automatizate
Cadenţa de lucru reprezintă mărimea intervalului de timp în care produsul sau reperul
parcurge o anumită operaţie din linia în flux.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
35. Gradul de încărcare al liniei reprezintă măsura în care capacitatea de producţie este
ocupată cu sarcina de producţie programată într-o anumită perioadă de timp. In calculul
liniei sau a benzii, care serveşte linia în flux, nu este necesar să se ţină seama de utilajul şi
locurile de muncă din schema liniei, ci doar de modul de dispunere a acestora pe o latură
sau pe două laturi ale benzii.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
36. Viteza benzii reprezintă ritmul de deplasare al unui produs aflat pe bandă între centrele a
două locuri de muncă situate la extremităţile benzii. Durata ciclului unui produs sau reper
care se prelucrează pe linia în flux reprezintă timpul în care linia în flux efectuează un
ciclu complet.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
37. Gradul de mecanizare şi automatizare al proceselor de producţie - privind executarea
operaţiilor din linia în flux reprezintă ponderea timpului de execuţie a operaţiilor
tehnologice pe maşină în timpul total de muncă normat pentru procesul tehnologic
proiectat. Viteza benzii reprezintă ritmul de deplasare al unui produs aflat pe bandă între
centrele a două locuri de muncă alăturate.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
38. Liniile tehnologice monovalente (monoobiect) sunt specializate în fabricarea unui singur
tip de produs (obiect) o perioadă scurtă de timp. În condiţiile producţiei organizată în
flux, ritmul de fabricaţie este considerat un normativ de programare important, întrucât pe
baza lui se realizează corelarea activităţilor de producţie a liniilor tehnologice.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
39. Liniile tehnologice monovalente (monoobiect) sunt specializate în fabricarea unui singur
tip de produs (obiect) o perioadă îndelungată de timp. Urmărirea producţiei de masă şi de
serie mare nu se bazează pe verificarea respectării ritmurilor de fabricaţie stabilite.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
40. Calculul ritmului de fabricaţie al unui obiect nu este condiţionat de forma de organizare a
producţiei în flux şi de modul de mişcare al obiectelor în procesul prelucrării, adică:
- mişcare individuală, bucată cu bucată şi
- mişcarea în loturi de transport.
Indiferent de forma de organizare a producţiei în flux şi de modul de mişcare al obiectelor în
prelucrare, baza de calcul a ritmului de fabricaţie o constituie tactul de lucru al liniei
tehnologice, care reprezintă intervalul de timp ce se scurge între executarea a două
obiecte consecutive.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
41. Graficul de urmărire şi programare al producţiei zilnice se poate prezenta sub forma unui
dreptunghi a cărui bază indică scara timpului, adică numărul zilelor lucrătoare din luna
considerată, iar diagonala sa evidenţiază ritmicitatea fabricaţiei potrivit sarcinilor de
producţie programate. În partea stângă a graficului se construieşte o scară verticală cu
dublă funcţionalitate: partea stângă a scării indică programul de producţie lunar în total
cumulat, în expresie naturală, iar partea dreaptă exprimă aceeaşi sarcină de producţie în
procente.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
42. Graficul îndeplinirii programului de producţie după nomenclator se utilizează când se
urmăreşte îndeplinirea programelor de producţie în liniile tehnologice monovalente care
asigură realizarea pieselor principale necesare montării unui produs. Acest grafic nu
permite luarea unor măsuri privind îndeplinirea ritmică a sarcinilor de producţie conform
programelor elaborate la liniile tehnologice unde se înregistrează în special întârzieri.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
43. Graficul alternant al circulaţiei pieselor, ca instrument practic de programare, redă pe cale
grafică modul de circulaţie a pieselor de la locurile de muncă, precum şi momentele de
începere şi terminare a fiecărei piese care face obiectul programului de producţie. Acest
grafic prezintă avantaje în cazul întocmirii pentru un număr mare de piese.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
44. Pe baza graficului alternant al circulaţiei pieselor se poate întocmi programul operativ
pentru fiecare grupă de maşini sau locuri de muncă.
Printre avantajele graficului alternant al circulaţiei pieselor putem menţiona:
- stabilirea momentelor de intrare şi ieşire a pieselor pe linia de producţie în flux în
conformitate cu tactul liniei;
- identificarea locurilor de muncă (utilajelor) la care se va efectua fiecare piesă,
- urmărirea cantitativă şi calitativă a îndeplinirii programelor operative de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
45. Imposibilitatea sincronizării operaţiilor tehnologice la liniile cu flux intermitent
determină întreruperi în funcţionarea utilajelor şi în activitatea muncitorilor. Eliminarea
acestor intermitenţe nu este posibilă chiar dacă se pot executa, la locurile de muncă
insuficient încărcate, prelucrări asupra altor obiecte, nespecifice liniei.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
46. Instrumentul practic folosit în programarea producţiei la liniile monoobiect cu flux
discontinuu este „graficul standard”, a cărui denumire este motivată de existenţa unui
interval de timp, după care se repetă dacă nu intervin modificări în tehnologia de
fabricaţie a produselor care fac obiectul programării. Avantajul principal pe care îl
prezintă acest instrument constă în adaptarea lui ridicată la schimbarea condiţiilor de
fabricaţie.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
47. Printre avantajele pe care le prezintă graficul standard ca instrument practic de
programare a producţiei de masă cu organizarea în flux, putem menţiona:
- stabileşte momentele de începere şi terminare a executării cantităţii de produse din
programul de producţie;
- stabileşte numărul locurilor de muncă necesare fiecărei operaţii;
- stabileşte operaţiile pe care le execută un muncitor în vederea ocupării eficiente a acestuia,
deci programul de producţie pe executant.
Dezavantajul principal constă în adaptarea scăzută la schimbarea condiţiilor de fabricaţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
48. Proiectarea liniilor în flux multiobiect trebuie să asigure condiţii corespunzătoare astfel
încât în exploatare acestea să poată realiza mai multe produse sau piese cu pierderi de
timp cât mai mici şi cu cheltuieli cât mai reduse privind operaţiile de reglare necesare
trecerii de la un produs la altul. Liniile în flux multiobiect pot fi realizate în două
variante:
- linii cu utilaj principal şi produs reprezentativ:
- linii fără utilaj principal şi produs reprezentativ.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
49. Cadenţa de lucru în cazul liniilor în flux multiobiect reprezintă mărimea intervalului de
timp în care un anumit produs ce se programează pe linia în flux multiobiect, parcurge o
anumită operaţie din cadrul liniei. In cazul liniilor multiobiect cadenţa de lucru este un
indicator cu funcţii mai ridicate decât la liniile în flux multiobiect, aceasta, deoarece, la
acelaşi loc de muncă pot exista cadenţe de lucru diferite, corespunzătoare produsului care
se prelucrează.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
50. Gradul de încărcare al liniei în flux multiobiect, reprezintă măsura în care capacitatea de
producţie a liniei este ocupată cu executarea produselor ce se programează într-o anumită
perioadă. In cadrul întreprinderilor industriale cu producţie de serie mare există
posibilitatea executării pe liniile de fabricaţie în flux a mai multor tipuri diferite de
produse care au însă aceeaşi gamă de operaţii.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
51. Liniilor de fabricaţie în flux multiobiect, permit deci, prelucrarea în loturi alternative a
mai multor tipuri de produse cu aceeaşi gamă de operaţii. Astfel de linii polivalente sunt
în flux continuu şi tact impus, adică, în cadrul lor, trecerea de la fabricaţia unui tip de
produs la altul necesită reglarea utilajelor.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
52. Normativele de programare a liniilor tehnologice polivalente presupun nu numai
determinarea ritmului de fabricaţie pe baza tactului de lucru, ci şi determinarea mărimii
loturilor de fabricaţie, pornindu-se în acest scop de la necesitatea egalizării frecvenţei
lansării tuturor produselor ce se prelucrează pe linia tehnologică. În cazul liniilor de
fabricaţie polivalente la care lansarea loturilor în fabricaţie se realizează cu frecvenţe
diferite lucrările de programare, lansare şi urmărire pot fi mult îngreunate.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
53. Pentru determinarea mărimii loturilor de fabricaţie, în cazul liniilor de fabricaţie
polivalente, se porneşte de la ecuaţia cheltuielilor de producţie pentru executarea tuturor
produselor care se execută pe linia polivalentă, cheltuieli care se împart în două categorii:
cheltuieli independente de mărimea lotului de fabricaţie şi cheltuieli dependente de
mărimea lotului de fabricaţie. Indiferent de modul de determinare a mărimii optime a
loturilor din fiecare produs ce se prelucrează pe linia polivalentă, pentru elaborarea
graficelor de programare, este necesar să se stabilească cea mai raţională ordine de
lansare în fabricaţie a loturilor din diferitele tipuri de produse.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
54. Liniile tehnologice automate se caracterizează prin executarea automată a operaţiilor la
fiecare post de lucru, sincronizarea executării operaţiilor, precum şi transferul automat cu
ajutorul dispozitivelor de transfer, al obiectelor de la o operaţie la alta. Principalele
probleme ale programării producţiei la linia tehnologică automată se referă la:
- stabilirea necesarului zilnic de ore de funcţionare a liniei pentru un program de producţie dat;
- eşalonarea timpului de funcţionare a liniei automate în decursul unei zile de lucru.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
55. Programul de producţie centralizator se elaborează prin defalcarea pe luni a fiecărei
poziţii din planul de producţie pe întreprindere. Câteva din cerinţele ce ar trebui
satisfăcute la elaborarea programului de producţie centralizator:
- asigurarea beneficiarilor cu produsele întreprinderii în cantităţile şi la termenele prevăzute
în contractele încheiate;
- crearea premiselor pentru folosirea deplină a capacităţilor de producţie, resurselor umane,
materiale şi financiare;
- realizarea nivelului programat la indicatorii de costuri, profit şi rentabilitate;
facilitarea lucrărilor de programare, lansare şi urmărire a producţiei.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
56. Pentru modelarea economico-matematică a procesului de elaborare a programului de
producţie centralizator poate fi utilizat modelul matematic de programare liniară. Una din
problemele eşalonării pe luni a sarcinilor de producţie din programul anual se referă la
alegerea şi fundamentarea criteriului de optimizare, putându-se formula în acest sens un
model economico-matematic cu una sau mai multe funcţii obiectiv, cum ar fi:
- cantitatea din produsul „i”, ce urmează a fi fabricat în luna „l” (se minimizează);
- costul de producţie al unui produs „i” (se maximizează).
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
57. Calculele experimentale arată că funcţiile obiectiv de maximizare a profitului, de
minimizare a costurilor de producţie şi, respectiv, de maximizare a folosirii fondului de
timp disponibil al utilajelor – conduc la îndeplinirea integrală a indicatorilor de eficienţă
în primele două luni ale trimestrului, însă în luna a treia indicatorii de eficienţă se
situează la un nivel cu mult inferior. Din aceste considerente se consideră drept de
optimizare, criteriul care minimizează abaterea nivelului indicatorilor de eficienţă pe
lunile trimestrului faţă de mărimile medii lunare.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
58. Modelul economico-matematic utilizat pentru elaborarea programului de producţie
centralizator poate avea una sau mai multe funcţii obiectiv, ca de exemplu:
- costul de producţie al unui produs „i” (care se maximizează);
- cantitatea din produsul „i”, ce urmează a fi fabricat în luna „l” (se minimizează);
Pe lângă funcţia obiectiv şi în funcţie de scopul urmărit, modelul economico-matematic va
conţine şi un număr de restricţii, care se referă la:
- îndeplinirea sarcinilor de producţie trimestriale;
- folosirea corespunzătoare a fondului de timp disponibil lunar al utilajelor;
- încadrarea în disponibilul de materie primă.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
59. Pentru întreprinderile industriale, care fabrică produse cu ciclu lung de fabricaţie, se
impune ca odată cu corelarea cantitativă să se efectueze şi o corelare în timp,
calendaristică, a programelor de producţie operative ale secţiilor. Desfăşurarea continuă a
fabricaţiei în fiecare secţie presupune o corelare cantitativă a programelor de producţie
ale secţiilor, între care există legături de tipul furnizor-beneficiar, pe când corelarea
calendaristică se realizează în sensul desfăşurării procesului de fabricaţie, plecând de la
execuţia primelor operaţii tehnologice şi finalizând cu termenul de livrare al produselor
către beneficiarii externi
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
60. Pentru semifabricatele de mare valoare, corelarea cantitativă a programelor de producţie
se face pe baza stocului corespunzător punctului comenzii. Pentru elementele
constructive care prezintă o importanţă mică în realizarea produselor finite, se utilizează
ca instrument practic de corelare cantitativă a programelor „fişa de distribuţie a sarcinilor
de producţie”.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
61. Pentru producţia de serie cu organizarea fabricaţiei pe loturi, corelarea calendaristică se
poate face după una dintre următoarele metode:
- corelarea pe repere şi subansamble;
- corelarea pe seturi de piese şi subansamble;
- corelarea pe baza stocului la punctul comenzii;
Corelarea pe repere şi subansamble este recomandată în cazul întreprinderilor care fabrică
produse mai puţin complexe şi cu ciclu scurt de fabricaţie.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
62. Corelarea pe repere şi subansamble este recomandată în cazul întreprinderilor care
fabrică produse complexe, cu ciclu lung de fabricaţie şi anume pentru coordonarea
execuţiei pieselor şi subansamblelor mai importante care necesită un volum mare de
manoperă. Specificul acestei metode constă în aceea că, în raport de duratele ciclurilor de
fabricaţiei, stabilite pentru fiecare lot de piese şi subansamble, se determină termenele de
începere a fabricaţiei reperelor şi subansamblelor.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
63. Corelarea pe seturi de piese şi subansamble se utilizează în cazul unor produse complexe,
cu ciclul lung de fabricaţie. În cazul acestei metode unitatea de programare, lansare şi
urmărire a producţiei o constituie piesa şi nu subansamblul.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
64. În cazul corelării pe seturi de piese şi subansamble unitatea de programare, lansare şi
urmărire a producţiei, o constituie subansamblul şi nu piesele luate individual. Indiferent
de ciclurile de fabricaţie ale pieselor individuale, pentru lansarea lor într-un anumit stadiu
de execuţie, se stabileşte un singur termen de începere, comun setului de piese, termen ce
va fi dictat de piesa cu cea mai scurtă durată a ciclului de fabricaţie.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
65. Elaborarea programelor operative de producţie în cadrul secţiilor, constă în defalcarea
programelor de producţie ale secţiilor stabilite în faza anterioară pe grupe de maşini,
locuri de muncă şi intervale de timp suficient de reduse pentru a permite o reacţie rapidă
a sistemului de programare la influenţa unor factori perturbatori. La elaborarea
programelor operative de producţie în cadrul secţiilor se impune respectarea următoarelor
restricţii:
- efectuarea lansărilor în fabricaţie astfel încât livrările secţiei să se poată realiza la
termenele stabilite prin corelarea calendaristică a programelor secţiilor şi în condiţiile
impuse de corelarea cantitativă a acestor programe;
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
66. Având în vedere specificitatea producţiei de serie, este recomandabil ca programele
operative să se elaboreze atât pe fiecare loc de muncă (maşină), cât şi pe muncitor,
întrucât este necesar să se urmărească atât utilizarea eficientă a capacităţii de producţie,
cât şi utilizarea eficientă a personalului. Repartizarea sarcinilor de producţie dintr-o
anumită perioadă pe executanţi direcţi, presupune luarea în considerare a unor criterii,
cum ar fi: nivelul de calificare, specializarea fiecărui executant, productivitatea muncii
etc.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
67. În condiţiile producţiei de serie, dată fiind nomenclatura variată a reperelor care se
execută pe utilajele din cadrul unei secţii, pentru elaborarea unor programe operative care
să permită utilizarea cu eficienţă sporită a capacităţii de producţie, se impune stabilirea
unei anumite ordini de prelucrare a acestor repere, care să ducă la reducerea timpilor de
aşteptare a maşinilor. La elaborarea programelor operative de producţie în cadrul secţiilor
se impune respectarea următoarelor restricţii de bază:
- asigurarea unei cât mai depline concordanţe între sarcinile cuprinse în programele
operative şi potenţialul productiv al fiecărei verigi de producţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
68. Graficul standard pe piese şi operaţii cuprinde, printr-un program calendaristic precis,
întreaga mişcare a pieselor în condiţiile producţiei de serie, cu repetarea regulată a
producţiei loturilor de piese. Caracterul standard al acestui grafic constă în faptul că,
odată întocmit, acesta este valabil în toate perioadele echivalente frecvenţei de lansare a
loturilor respective.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
69. Pe baza graficului pe piese şi operaţii cu termene precise este reglementată riguros
execuţia fiecărui lot de piese la toate operaţiile tehnologice. Acest grafic este utilizat ca
instrument de programare şi urmărire pentru producţia de serie cu repetare regulată în
execuţia pieselor şi subansamblelor cu ciclu lung de fabricaţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
70. In cazul graficului pe piese şi operaţii cu termene precise se stabileşte, pentru fiecare
operaţie, termenul cel mai târziu admisibil de începere a prelucrării; astfel ca termenul de
livrare către secţia următoare să nu fie depăşit. Acest grafic se construieşte începând cu
prima operaţie şi mergând înainte către ultima.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
71. Normativele necesare construcţiei graficului pe piese şi operaţii cu termene precise sunt:
durata execuţiei fiecărui lot de piese la fiecare operaţie şi devansările în execuţie.
Graficul standard pe piese şi operaţii cu termene precise este utilizat ca instrument de
programare şi urmărire pentru producţia de serie cu repetare neregulată în execuţia
pieselor şi subansamblelor cu ciclu scurt de fabricaţie.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
72. Graficul orientativ pe piese este mai puţin riguros decât graficul pe piese şi operaţii cu
termene precise şi poate fi utilizat ca instrument de programare şi urmărire a execuţiei
pieselor cu o durată lungă a ciclului de fabricaţie. În acest grafic se prevăd termene
aproximative de începere a execuţiei loturilor de piese şi nu presupune verificarea
încărcării utilajelor sau suprafeţelor de producţie.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
73. Graficul orientativ pe piese conţine, pentru fiecare lot de piese, mai multe termene pentru
începere a fabricaţiei, termene care nu sunt condiţionate de data livrării lotului către
secţia următoare. In comparaţie cu graficul pe piese şi operaţii cu termene precise,
graficul orientativ pe piese necesită un volum de muncă mai redus pentru elaborarea, însă
prezintă dezavantajul că impune o activitate ulterioară de reglementare şi urmărire a
fabricaţiei.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
74. În întreprinderile industriale se execută numeroase piese mărunte (şuruburi, prezoane,
piuliţe, arcuri, etc.) într-o nomenclatură destul de largă, programul operativ pentru astfel
de piese elaborându-se sub forma unui program de volum de lucrări, în care se prevăd
pentru fiecare piesă, mărimea lotului de fabricaţie şi necesarul de manoperă pe operaţie.
Necesar total de manoperă determinat se compară cu fondul de timp maxim disponibil al
utilajului sau grupei de utilaje, care execută operaţia respectivă, în scopul verificării
gradului de încărcare, iar apoi, după stabilirea soluţiilor de repartizare a sarcinilor de
producţie, se va întocmi „Fişa program” în care se stabilesc sortimentele şi cantităţile de
piese ce urmează a fi prelucrate, volumul prelucrării şi gradul de încărcare al utilajului.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
75. Producţia de serie mică şi individuală se caracterizează printr-o nomenclatură de
producţie diversă şi instabilă în timp prin fabricarea de produse în cantităţi mici sau chiar
unicate. Produsele nu se repetă sau se repetă neperiodic şi, de regulă, într-o concepţie
constructivă modificată faţă de cea iniţială.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
76. Producţia de serie mică şi individuală se caracterizează printr-o nomenclatură de
producţie omogenă şi stabilă în timp prin fabricarea de produse în cantităţi moderate sau
chiar mari. Pentru producţia de serie mică şi individuală este caracteristică utilizarea
sistemului pe comenzi.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
77. Sistemul pe seturi de piese şi subansamble, utilizat pentru secţiile pregătitoare şi
prelucrătoare, cu seturi ce cuprind piese şi subansamble necesare montajului produsului,
care face obiectul comenzii – este caracteristic pentru producţia de serie mică şi
individuală. În întreprinderile cu producţie de serie mică şi individuală, în afara
comenzilor ca sarcini bine definite, se mai pot executa şi piese unificate, utilizate la
fabricarea unor produse de tipuri diferite.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
78. Programarea producţiei de serie mică şi individuală se simplifică mult datorită unor
particularităţi specifice şi anume:
- stabilirea categoriilor de prioritate în executarea comenzilor;
- urmărirea şi controlul termenelor de începere sau terminare a fabricaţiei;
- repartizarea lucrărilor pe locuri de muncă, etc.
La programarea producţiei de serie mică şi individuală pot să apară frecvent situaţii de
reprogramare a comenzilor, care conduc la creşterea complexităţii şi a costului lucrărilor
de conducere operativă a producţiei.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
79. Printre principalele normative de programare a producţiei, în condiţiile fabricaţiei pe
comenzi, se menţionează:
- termenele de începere pe faze a fabricaţiei produselor;
- lotul de fabricaţie;
Ciclograma comenzii nu este un normativ de programare a producţiei în condiţiile fabricaţiei
pe comenzi.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
80. Pentru programarea şi urmărirea producţiei de serie mică şi individuală, punctual de
plecare îl reprezintă durata ciclului de fabricaţie necesară eşalonării în timp şi spaţiu a
execuţiei comenzilor. Pe această bază se stabilesc, prin calcule de devansare, termenele
intermediare de începere pe faze ale procesului de producţie, corelate cu termenele de
livrare către beneficiari.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
81. În vederea eşalonării calendaristice a execuţiei comenzilor este necesară cunoaşterea
mărimii duratelor fazelor procesului de producţie şi, în acest caz, unitatea de programare,
lansare şi urmărire a producţiei în secţiile prelucrătoare şi pregătitoare o constituie setul
de piese necesare montajului produsului, care face obiectul comenzii. Durata de execuţie
a setului de piese în fiecare fază a procesului tehnologic (prelucrare mecanică, turnare,
forjare), va depinde de durata de execuţie a reperului conducător şi nu de forma de
îmbinare a operaţiilor tehnologice.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
82. Durata de execuţie a setului de piese, în fiecare fază a procesului tehnologic va depinde
de durata de execuţie a reperului conducător şi de forma de îmbinare a operaţiilor
tehnologice. Este considerat reperul conducător acela care presupune cel mai mare volum
de muncă şi care comportă cele mai multe operaţii în toate fazele procesului tehnologic.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
83. Pentru piesele unificate, utilizate la fabricarea unor produse de tipuri diferite, mărimea
lotului de fabricaţie se poate realiza numai prin normalizarea sau unificarea constructivă
şi tehnologică a pieselor. În scopul ridicării nivelului de organizare a sistemului de
producţie individual şi de serie mică se foloseşte „metoda tehnologiei de grup”, care
urmăreşte utilizarea unor elemente şi avantaje ale organizării producţiei în flux.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
84. Mărimea lotului de piese este reprezentată de numărul de piese de un anume tip, care se
execută în cadrul unui lot de grup, cu consumarea timpului de pregătire-încheiere pentru
fiecare piesă din lot. Mărirea lotului de grup este dată de suma mărimilor loturilor de
piese, care se execută cu consumarea o singură dată a timpului de pregătire-încheiere
pentru grupa de piese asemănătoare din punct de vedere constructiv şi tehnologic.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
85. În condiţiile utilizării liniilor tehnologice de grup nu mai este necesar să se facă o
distincţia între mărimea lotului de piese şi mărimea lotului de grup. Mărimea lotului de
piese este reprezentată de numărul de piese de un anume tip, care se execută în cadrul
unui lot de grup cu consumarea o singură dată a timpului de pregătire-încheiere pentru
tipul respectiv de piesă.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
86. Necesităţile legate de reducerea cheltuielilor de reglare a utilajelor impun ca loturile de
fabricaţie să nu depăşească anumite limite maxime. Dacă loturile de fabricaţie s-ar situa
sub limitele minime, atunci utilajele vor fi reglate mai frecvent, iar cheltuielile de
producţie vor creşte.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
87. Instrumentul de bază folosit în activitatea de conducere operativă a producţiei de serie
mică şi individuală este ciclograma comenzii. Informaţiile necesare elaborării
ciclogramei se referă, printre altele, la:
- diagrama de structură pe niveluri a produsului, care face obiectul comenzii,
- ordinea de execuţie a articolelor,
- fazele de pregătire şi execuţie ale procesului tehnologic,
- duratele de execuţie ale operaţiilor tehnologice,
- formaţiile de lucru.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
88. Pentru produsele întreprinderilor constructoare de maşini, ciclograma unei comenzi se
întocmeşte mergând în sens normal faţă de desfăşurarea cronologică a fabricaţiei şi
finalizând cu ciclograma de montaj. În vederea alcătuirii ciclogramei unui produs
complex este necesar să se determine duratele diferitelor faze ale procesului tehnologic
şi, totodată, trebuie stabilite şi posibilităţile de suprapunere în timp a tuturor acestor faze,
astfel încât durata totală a ciclului de fabricaţie să fie cât mai redusă.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
89. Pe baza soluţiilor de repartizare în timp a comenzilor, se trece la stabilirea programelor
de operative ale secţiilor, iar pentru asigurarea continuităţii lucrărilor de conducere
operativă, programul de producţie operativ al fiecărei secţii se stabileşte ca program pe
câte două luni, în lanţ. Pentru clarificarea nomenclaturii produselor care fac obiectul
programului de producţie operativ al secţiei, într-o anumită lună, este necesar a stabili
termenele de lansare în fabricaţie ale produselor, termene care au un conţinut specific şi
constau în determinarea numărului de ordine al zilei lucrătoare în care trebuie începută
fabricaţia produsului.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
90. Nomenclatorul programului de producţie operativ al secţiei, stabilit pe baza termenelor de
lansare în fabricaţie, include acele produse ale căror numere de ordine ale zilelor
lucrătoare de începere a fabricaţiei se încadrează în segmentul de timp la care se referă
programul de producţie operativ. La stabilirea nomenclaturii produselor care fac obiectul
programului de producţie operativ nu trebuie incluse produsele ale căror termene de
lansare nu au fost respectate în luna precedentă.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
91. La stabilirea nomenclaturii produselor care fac obiectul programului de producţie
operativ, trebuie incluse şi produse ale căror termene de lansare nu au fost respectate în
luna precedentă. Refacerea succesiunii fabricării lor se face pe baza „coeficientului
rămânerii în urmă“, prin care se acordă prioritate produsului pentru care acest coeficient
înregistrează cea mai mică valoare, iar dacă se obţine aceeaşi valoare a coeficientului
pentru mai multe produse, se acordă prioritate produsului cu cea mai mică durată de
execuţie în secţia respectivă.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
92. În calculele de fundamentare a termenelor de lansare în fabricaţie trebuie să se mai aibă
în vedere restricţia referitoare la disponibilul de resurse şi la uniformitatea utilizării
acestora. Un asemenea calcul implică rezolvarea problemelor de alocare şi nivelare a
resurselor şi din acest motiv unele termene de lansare în fabricaţie vor trebui corectate în
raport de soluţiile obţinute în urma rezolvării problemelor de alocare şi nivelare a
resurselor.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
93. Rezolvarea unei probleme de nivelare a resurselor presupune, pentru început, întocmirea
unui grafic al activităţilor în care fiecare nod va conţine următoarele categorii de
informaţii:
- termenul minim de începere;
- termenul minim de terminare;
- termenul cel mai târziu de începere;
- termenul cel mai târziu de terminare;
- felul activităţilor;
- durata activităţii;
- rezerva totală de timp.
Rezolvarea unei probleme de alocare a resurselor presupune întocmirea unui grafic
calendaristic din care rezultă fluctuaţia consumului de resurse.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
94. Programele de producţie operative – conţinând nomenclatorul produsului, sarcinile fizice,
termenele de începere a fabricaţiei şi volumele de lucrări – sunt transmise secţiilor
împreună cu documentaţia necesară începerii fabricaţiei. În funcţie de datele înscrise în
programele de producţie operative, se trece la repartizarea lucrărilor pe ateliere şi locuri
de muncă, pe fiecare zi şi schimb.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
95. Informaţiile din cadrul programului lunar al secţiei la nivel de articol, precum şi cele din
nomenclatoarele de produse pe ateliere, constituie intrările de bază pentru elaborarea
programului lunar al atelierului la nivel de articol. Din punct de vedere metodologic,
elaborarea programelor la nivelul atelierelor este asemănătoare cu cea la nivelul secţiilor,
fiecărei unităţi de fabricaţie repartizându-i-se piesele sau reperele pentru care aceasta este
profilată.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
96. Programarea producţiei în cadrul atelierelor se desfăşoară pe baza mai multor metode
care se stabilesc în raport de rezultatele testului preferenţial tip ABC. Pentru
eficientizarea programării producţiei individuale şi de serie mică se recomandă folosirea
teoriei priorităţilor, teorie care desemnează o mărime numerică sau o regulă de prioritate
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
97. Regulile de prioritate permit ordonarea produselor în programe lunare, decadale, la
nivelul locurilor de muncă în raport de un singur criteriu. Din totalitatea regulilor de
prioritate se indică utilizarea frecventă a celei fundamentale, care se poate formula şi
astfel: primul în lucru reperul cu ciclul total de fabricaţie cel mai mic.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
98. Lansarea în fabricaţie desemnează ansamblul lucrărilor cu privire la elaborarea,
multiplicarea şi difuzarea documentelor, în vederea declanşării execuţiei sarcinilor de
producţie, la nivelul centrelor efectorii (locurilor de muncă). Ca element preponderent al
managementului operaţional al producţiei, lansarea se situează în amontele programării şi
avalul controlului proceselor de producţie.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
99. Printre obiectivele lansării în fabricaţie pot fi enumerate:
- stabilirea cheltuielilor normate cu materia primă şi manopera pe unitatea de produs şi total
produse cuprinse în programele de fabricaţie;
- asigurarea eşalonată, în funcţie de cerinţele subactivităţii de programare, a tuturor
informaţiilor necesare locurilor de muncă pentru execuţia produselor;
Nu este un obiectiv al lansării în fabricaţie reducerea deplasărilor executanţilor direcţi pentru
procurarea şi restituirea documentaţiei.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
100. Documentele economice de lansare în fabricaţie a produselor se elaborează pe
baza informaţiilor din subactivitatea de programare a producţiei şi din activitatea de
pregătire tehnică a producţiei. Pe baza informaţiilor cuprinse în programele operative şi
documentaţia constructivă şi tehnologică, în cadrul subactivităţii de lansare, se
elaborează, în principal, următoarele documente: bonurile de consum (bonuri de
materiale), bonurile (dispoziţiile) de lucru, notele de predare a pieselor (reperelor), fişele
de însoţire, borderoul documentelor de lansare.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
101. Conţinutul, formatul şi frecvenţa documentelor din subactivitatea de lansare nu
depind de condiţiile de fabricaţie şi de metodele de programare şi mijloacele tehnice de
prelucrare a datelor utilizate. Bonul de consum asigură lansarea în fabricaţie a materiilor
prime şi, ca urmare, oferă informaţii referitoare la identificarea produsului care se
execută, denumirea, cantitatea şi caracteristicile materiei prime, precum şi informaţii
pentru buna gestionare a materialelor.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
102. Bonul de consum nu constituie sursa primară de evidenţă a cheltuielilor cu
materia primă. Bonul (dispoziţia de lucru) asigură lansarea manoperei în fabricaţie
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
103. Bonul (dispoziţia de lucru) asigură lansarea manoperei în fabricaţie şi conţine
informaţii de identificare a produselor, operaţiilor tehnologice care se execută şi locul
acestora în itinerariul tehnologic, consumul de timp. Acest document care este sursa de
evidenţă a cheltuielilor cu munca vie, nu cuprinde informaţii privind executanţii direcţi
(individual sau colectiv).
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
104. Bonul de consum şi bonul (dispoziţia) de lucru constituie principalele documente
elaborate în cadrul subactivităţii de lansare, care se alătură documentelor cu caracter
tehnic, pentru asigurarea tuturor informaţiilor necesare execuţiei produselor.
Subactivitatea de lansare în fabricaţie asigură elaborarea documentelor de identificare a
produselor pe fluxul de fabricaţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
105. Nota de predare denumită în unele unităţi şi bonul de mişcare interioară, se
utilizează în predarea între secţii sau la magazia de semifabricate, a produselor executate.
Borderoul documentelor de lansare are scopul de centralizare a consumului de materii
prime sau manoperă pe unităţile structurale de fabricaţie (secţii, ateliere, etc.).
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
106. Lansarea în fabricaţie a produselor, în oricare unitate industrială, indiferent de
condiţiile de producţie, se desfăşoară pe baza unor aplicaţii care au următorul conţinut:
- determinarea necesarului de articole (piese, repere etc.);
- elaborarea bonului de materiale şi a borderoului de materiale;
- elaborarea dispoziţiei (bonului, fişei) de lucru şi a borderoului de manoperă;
- controlul, evidenţa, difuzarea şi arhivarea documentelor economice de lansare a produselor
în fabricaţie.
Controlul documentelor trebuie să se facă sub două aspecte: controlul calitativ şi controlul
cantitativ.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
107. Controlul cantitativ urmăreşte verificarea integrală a documentaţiei pentru a asigura
toate piesele componente ale unui produs (lot), având în vedere că unui produs realizat cu
o structură incompletă nu i se poate asigura funcţionalitatea şi nu se poate declara ca
producţie marfă. Controlul calitativ priveşte atât partea de material cât şi cea de
manoperă.
d.)Ambele afirmaţii sunt false
108. Controlul calitativ priveşte atât partea de material cât şi cea de manoperă.
Abaterile de la mărimile normate nu sunt permise.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
109. Controlul documentelor de lansare trebuie să asigure încadrarea corectă în
normele tehnologice stabilite, care au stat la baza calculului preventiv de cost. Abaterile
de la mărimile normate nu sunt permise, deoarece plusurile reprezintă costuri
suplimentare, iar minusurile la materiale nu asigură confecţionarea integrală a loturilor de
piese lansate, în timp ce, la manoperă, ele diminuează câştigurile muncitorilor executanţi.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
110. Alegerea executantului direct necesită respectarea cel puţin a uneia din
următoarele cerinţe de bază:
- cerinţe de ordin tehnologic;
- cerinţe de ordin organizatoric;
- cerinţe de ordin economic.
Majoritatea cerinţelor de ordin tehnologic sunt cuprinse în documentaţia tehnică şi se referă
la felul prelucrării, gradul de precizie etc.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
111. Cerinţele de ordin organizatoric presupun obţinerea unor corelaţii între nivelul şi
posibilităţile executantului şi nivelul şi cerinţele lucrării, produsului executat. În
întreprinderile constructoare de maşini, practica arată că productivitatea scăzută a
muncitorilor cu calificare inferioară şi, ca urmare, folosirea necorespunzătoare a
maşinilor în timp, are drept cauză şi repartizarea unor lucrări de o încadrare superioară.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
112. În întreprinderile constructoare de maşini, practica arată că productivitatea scăzută
a muncitorilor cu calificare inferioară şi, ca urmare, folosirea necorespunzătoare a
maşinilor în timp, are drept cauză şi repartizarea unor lucrări de o încadrare superioară.
Pentru eliminarea acestei situaţii nefavorabile se propune:
- eliminarea opţiunii subiective a maistrului în alegerea executanţilor şi imprimarea pe
documentele de lansare, dispoziţiile de lucru, a executanţilor corespunzători (marca acestora);
- controlul respectării concordanţei dintre gradul de încadrare al lucrătorilor şi nivelul de
calificare al muncitorilor se face prin neînregistrarea muncii prestate în afara
concordanţei cerute.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
113. Alegerea executantului direct necesită respectarea următoarelor cerinţe de bază:
- cerinţe de ordin tehnologic;
- cerinţe de ordin organizatoric;
- cerinţe de ordin economic.
Din grupa cerinţelor economice pot fi enumerate:
- obţinerea unui timp de execuţie global minim;
- imobilizarea minimă a mijloacelor circulante;
- încărcare raţională a utilajelor;
- obţinerea unui cost minim de prelucrare.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
114. Obţinerea unui timp global minim de prelucrare pentru un produs, comandă sau
lot de produse, în condiţiile unei tehnologii şi baze materiale date, este posibilă prin
respectarea cel puţin a unuia din următoarelor criterii:
- minimizarea timpilor de aşteptare a utilajelor;
- minimizarea timpilor de aşteptare a produselor.
Principalele forme de lansare în fabricaţie sunt:
- lansarea pe bază de grafic;
- lansarea pe bază de devansări;
- lansarea pe bază de stoc;
- lansarea grupată.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
115. Graficele – program de lansare prevede lansarea tuturor elementelor (reperelor)
produsului în fabricaţie. Lansarea pe bază de devansări - constă în stabilirea termenului final
când elementele (reperele) trebuie executate, din acest termen final scăzându-se durata de
devansare, adică momentul cel mai tardiv când va trebui lansat elementul respectiv în
fabricaţie.
c.)Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
116. Graficele – program de lansare prevăd de obicei, numai lansarea elementelor
principale (aşa-zisele repere conducătoare), în timp ce celelalte elemente se lansează în
paralel. Lansarea pe bază de stoc - presupune cunoaşterea ritmului în care se vor consuma
diferitele elemente necesare realizării produsului finit, creându-se un stoc intermediar din
care se va alimenta fabricaţia.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
117. In cazul lansării pe bază de devansări, lansarea va avea însă loc înaintea datei de
devansare pe măsură ce devine disponibilă capacitatea de producţie a utilajului. In cazul
lansării pe bază de stoc elementele componente ale produsului finit se lansează din timp
în funcţie de durata ciclului de fabricaţie, astfel ca stocul să nu scadă niciodată sub o
anumită valoare minimă, corespunzătoare stocului de siguranţă.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;
118. Lansarea grupată este aplicabilă în cazul tehnologiei de grup, elementele
aparţinând aceleiaşi grupe se lansează în bloc, asigurându-se astfel condiţiile necesare
fabricaţiei de serie. Pentru fiecare element component al grupei, nu mai este însă necesar
verificarea respectării devansările calendaristice.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
119. Metoda manuală de lansare în fabricaţie a produselor presupune culegerea datelor
necesare lansării în fabricaţie, transmiterea şi transcrierea lor pe documente clasice
folosite de această subactivitate, precum şi obţinerea informaţiilor ce rezultă ca urmare a
prelucrării datelor, pe baza unor proceduri manuale. Cu toate dezavantajele pe care le ale
prelucrarea manuală a datelor prezintă şi câteva avantaje:
- declanşarea fabricaţiei fără respectarea programelor la termene tardive;
- modificarea textelor de pe documentele economice utilizate în lansare.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
120. Lansarea mecanizată a fabricaţiei sistematizează întregul complex al
documentaţiei economice utilizate în declanşarea fabricaţiei, creează condiţiile pentru o
programare riguroasă şi un control optim al costurilor de producţie. Insă, nici această
metodă nu permite evitarea erorilor de copiere şi transmitere.
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
121. Informaţiile utilizate în procesul de confecţionare a documentelor economice de
lansare sunt numai informaţii derivate. Ca informaţii derivate putem să menţionăm:
nomenclatura de repere, totalitatea fişelor tehnologice, pentru fiecare unitate structurală
de producţie.
d.)Ambele afirmaţii sunt false.
122. Informaţiile utilizate în procesul de confecţionare a documentelor economice de
lansare sunt: de bază şi derivate. Principalele informaţii de bază se pot clasifica în:
- informaţii de plan – comandă, lot, cantitate, termenul de lansare);
- informaţii tehnice (produsul, reperul materialele utilizate etc.);
- informaţii tehnologice (operaţii tehnologice, norme de timp).
b.)Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua este falsă;
123. Cadrul organizatoric al sistemului de lansare în fabricaţie, pe baza folosirii
mijloacelor electronice de calcul, este dat de codificarea produselor, tehnologiilor şi a
teritoriului întreprinderii, precum şi de sistemul specific de fişiere, cum sunt cele tehnice
şi de plan Fişierele şi pachetele program adecvate furnizează datele necesare lansării
produselor în fabricaţie.
a.)Ambele afirmaţii sunt adevărate;