UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS’’ DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA MANAGEMENT FINANCIAR ȘI BANCAR

Eficienţa utilizării stocurilor

Indrumător : Masteranda:
Asist. Drd. Durac Lucia Tanasache Cristina

Galati
2021
 Cuprins

Introducere................................................................................................................................................3
Capitolul I : Informații Generale.............................................................................................................4
Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor.................................................................................4
Capitolul II : Modelul Willson..................................................................................................................6
Eficienţa utilizării stocurilor.................................................................................................................8
Concluzie..................................................................................................................................................10
Bibliografie...............................................................................................................................................11
 Introducere

Într-un mediu caracterizat de un nivel ridicat de competitivitate, gestiunea stocurilor

apare ca o necesitate pentru asigurarea continuității activităților care se desfășoară la nivelul
întreprinderii, a cărei performanță este direct infuențată de gestiunea optimală a stocurilor.
Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, cum ar fi:
beneficiile unitare, coeficienţii tehnologici, disponibilitatea de resurse, cheltuielile unitare,
consumurile specifice etc., se pot formula probleme care să ţină seama de scopul agenţilor
economici atunci când porneşte procesul tehnologic.

Necesitatea modernizării contabilităţii stocurilor decurge din faptul că aceasta furnizează

un important volum de informaţii utilizate de conducerea entităţii în procesul decizional.
Organizarea şi conducerea contabilităţii stocurilor se bazează tot mai mult pe cunoaşterea
efectivă a mijloacelor şi resurselor, pe urmărirea operativă a mişcărilor de valori, pe cercetarea
atentă a elementelor de structură şi de dinamică, dar mai ales pe descifrarea tendinţelor de
evoluţie viitoare a fenomenelor ce se produc în entitate şi în mediul extern al acesteia.
 Capitolul I : Informații Generale

Stocurile reprezintă cantitățile fizice de materiale, de produse sau de mărfuri necesare

fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere), pentru a asigura
desfășurarea continuă și ritmică a activității de exploatare.
Stocurile se pot constitui sub mai multe forme:
- stocuri de produse finite – rezervă de produse care au parcurs toate etapele
procesului tehnologic şi care pot fi puse la dispoziția clienților în orice
moment;
- stocuri de materii prime, materiale, semifrabricate – rezerve de materialele, materiile
prime şi semifabricatele care vor intra în procesul de fabricație pentru obținerea produsului
finit; - stocuri pentru consum curent – sunt formate din piese de schimb, articole de
consum utilizate pentru desfășurarea în bune condiții a procesului de producție

Rolul, funcţiile şi natura economică a stocurilor

Conducerea şi controlul stocurilor de resurse materiale reprezintă, în economia de piaţă,

o activitate căreia i se acordă o atenţie deosebită datorită implicaţiilor economicofinanciare
importante pe care le determină formarea şi deţinerea lor. Stocurile sunt cantităţi de resurse
materiale care se acumulează în depozitele şi magaziile unităţilor economice, într-un anumit
volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, cu un anumit scop.
Stocurile sunt de fapt rezultatul activităţilor de aprovizionare şi de desfacere, al activităţii
comerciale, în general, care sunt dependente de natura şi caracteristicile materialelor şi
produselor, de condiţiile şi modalităţile de furnizare şi asigurare-transport, de strategiile care se
elaborează pe această linie, în scopul îndeplinirii obiectivului de bază specific agenţilor
economici.

În general, scopul formării stocurilor este diferit; la nivelul economiei, guvernul

constituie stocuri sub forma rezervei naţionale la resursele materiale strategice sau deficitare
pentru a pune la adăpost economia naţională de influenţa unor factori de forţă majoră (seisme,
inundaţii, stare de necesitate, evitarea conjuncturilor economice nefavorabile sau a penuriei).

Agenţii economici îşi constituie stocuri de resurse materiale sau de produse

pentru a asigura alimentarea continuă a subunităţilor de consum sau servirea clienţilor în
vederea desfăşurării normale a activităţii şi realizării astfel a obiectivelor ce şi le-au
propus.

Formarea stocurilor de resurse materiale asigură condiţii optime pentru desfăşurarea,

după un sistem raţional, a activităţii fiecărei unităţi economice; fără stocuri nu se poate
obţine utilizarea judicioasă a capacităţilor de producţie, nu se pot satisface cererile clienţilor
în strictă concordanţă cu pretenţiile pe care le emit, nu se pot desfăşura o serie de operaţii
din sistemele aprovizionare şi desfacere cu cheltuieli rezonabile.

Toate acestea pentru că "stocurile" îndeplinesc o funcţie vitală, aceea de "decuplare"

şi de "armonizare" a fluxului: "cumpărarea, aducerea (transportul), recepţia-depozitarea,
pregătirea pentru consum - utilizare a materialelor, trecerea acestora prin fazele de
prelucrare până la magazia de produse finite, expedierea sau livrarea produselor la clienţi, în
magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializaţi pentru desfacere- vânzare".
Funcţia vitală a stocurilor nu justifică supradimensionarea lor pentru că stocurile
determină imobilizări de capital antrenat în cumpărarea de materiale sau în produsele
finite stocate şi încă nevândute.

În mod obişnuit, un mare concern industrial dispune de stocuri a căror valoare

reprezintă circa 25% din capitalul investit. Deţinerea de stocuri necesită, în acelaşi timp,
spaţii special amenajate şi dotate, cheltuieli de depozitare-păstrare, taxe de asigurare,
dobânzi pentru credite , amplificând efortul investiţional aferent. La această situaţie se adaugă
efectele negative ale uzurii morale a resurselor materiale sau produselor stocate. Sub acest
aspect nu ar fi justificată formarea de stocuri; dar, în procesul de furnizare, aprovizionare şi
utilizare a resurselor materiale, intervine influenţa multor situaţii şi factori cu acţiune
permanentă sau conjuncturală care condiţionează în mod "obiectiv" necesitatea formării de
stocuri.

Tehnica VMI (vendor management inventory) reprezintă un proces de management al stocurilor

în care furnizorul ia decizia cu privire la momentul şi a cantităţilor ce urmează a fi aprovizionate de către
client. Pentru ca acest sistem să poată fi funcţional, furnizorul trebuie să aibă vizibilitate asupra
stocurilor din punctele de vânzare ale clientului, deoarece procesul implică previziunea asupra cererii
viitoare.
Furnizorul va deţine astfel un stoc de siguranţă mai mic, iar rupturile de stoc înregistrate de
ambii parteneri vor fi mai mici.
 Capitolul II : Modelul Willson

Se consideră echilibrul dintre costurile de comandă şi costurile de depozitare în determinarea

cantităţii de comandă necesare în procesul de reaprovizionare. O cantitate mare reduce frecvenţa
comenzilor şi a costurilor de comandă, dar determină o valoare medie a stocurilor ridicată, ceea ce
determină creşterea costurilor de depozitare. Pe de altă parte, o cantitate comandată mai mică reduce
stocul mediu, dar determină mărirea frecvenţei comenzilor şi implicit costurile de comandă. Cantitatea
comandată ce minimizează costurile este denumită cantitatea economică de comandat.
Modelul Wilson foarte cunoscut în literatură 15 datează din anul 1913, este teoretic şi idealist, iar
ipotezele susţinute nu operează în realitate. Opinia cercetătorului este că acest model nu poate fi utilizat
atunci când compania activează într-un mediu puternic competitiv. Ipotezele ce stau la baza modelului
sunt incorecte în mediul economic actual. Costul comenzii era cu siguranţă un factor important la
momentul respectiv, atunci când evidenţele cu privire la stocuri erau ţinute manual de către un număr
ridicat de funcţionari.
În managementul stocurilor s-au identificat trei sisteme principale: sistemul push, sistemul pull şi
sistemul hibrid (push-pull). Dacă în sistemul push companiile se concentrează pe determinarea cererii
viitoare, în sistemul pull companiile se pregatesc să satisfacă cererea. Fluctuaţia stocului minim este
similară atât în sistemul pull, cât şi în sistemul push datorită necesităţii de a menţine din motive de
prudenţă un stoc de siguranţă. În sistemul pull, pentru limita maximă a stocului se înregistrează variaţii
mai mici ceea ce determină ca valoarea stocului mediu şi a stocului de siguranţă să fie mai mici.
În cazul gestiunii cu cerere constantă la intervale egale poate fi aplicat modelul Wilson care
optimizează mărimea stocului pornind de la costul total cu formarea stocurilor. Acest cost trebuie să fie
minim în condiţiile maximizării activităţii de exploatare. Raţionamentul determinării stocului optim
conform modelului Wilson.

Ct = cost de achiziţie + Ca + Cd
Cost de achiziţie = S x u
S
Ca = x a
q

Cd = q x u x i
2
S
Ct = S x u + x a+ qxu
q 2 x i
unde: Ct = costul total cu formarea stocurilor; Ca = cheltuieli de transport aprovizionare
Cd = cheltuieli de depozitare
a = cost fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări
u = cost unitar de aprovizionare; J=i = cost de depozitare pe unitate de stoc
 q = mărimea optimă a stocului; S = necesarul anual de aprovizionat
Punctul în care derivata întâi a costului total în raport cu mărimea stocului este egală cu zero
reflectă minimul costului total.
Mărimea optimă a stocului este:

2Sxa
q= uxi

Cunoscând stocul optim se poate determina numărul comenzilor de aprovizionare (Nr. aprov.) şi
intervalul mediu între două aprovizionări (im):
S
Nr. aprov. = ; im = qxT
q S
T = număr de zile calendaristice din perioada considerată (T = 360 zile).
În continuare va fi exemplificat modelul Wilson pentru o entitate economică ALFA care se
aprovizionează cu materii prime, cunoscând următoarele date: cantitatea de materii prime necesară pentru
un an (S) este de 10 000 m3, costul pregătirii unei noi comenzi (a) este de 1500 u.m (unităţi monetare),
preţul unitar de aprovizionare (u) este de 1000 u.m. / m 3, iar costul de depozitare este de 0,5 u.m. pentru 1
000 u.m. stoc.

- Stocul optim de comandat este:

q = 2x10000x1500 = 244,95 m3
1000x0,5
- Numărul comenzilor de aprovizionare:

10000
Nr. aprovizionări =  40,82 aprovizionări
244,95

- Intervalul mediu între două aprovizionări:

im = 244,95x360 8,81zile
10000 
Pentru a obţine cheltuieli totale minime cu formarea stocurilor pe o perioadă de un an, va fi
necesar ca entitatea economică ALFA să facă aprovizionări la intervale de 9 zile, iar cantităţile ce
urmează a fi înscrise în contracte pentru fiecare comandă să fie de 245 m3.
Optimizarea mărimii stocurilor începe în faza aprovizionării care este o componentă a strategiei unei
firme şi contabilizează activităţile cele mai costisitoare. Deoarece o mare parte din veniturile companiei
este destinată finanţării activităţilor din lanţul aprovizionării, formularea unei strategii eficace este
absolut necesară.
 Modelul 4-V este un instrument util pentru măsurarea performanţei stocurilor. Măsurarea
stocurilor se face prin intermediul volumului, valorii,vitezei şi variaţiei. Alături de detalierea
indicatorilor specifici acestui model, au fost prezentaţi indicatorul calităţii stocului, indicatorii
specifici rupturilor de stocuri, precum şi valoarea adaugată a stocurilor.

Eficienţa utilizării stocurilor

Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură certitudine,

siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei şi ritmicitatea desfacerii rezultatelor
acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu
cel al producţiei, iar stocul trebuie să asigure sincronizarea cererilor pentru consum cu
momentele de furnizare a resurselor materiale.
Eficienţa gestiunii stocurilor se concretizează în profituri, generate, în principal, de:
- câştigurile din vânzări suplimentare ca urmare a satisfacerii exigentelor calitative şi de
termen a clienţilor;
- economii de cost ca urmare a evitării rupturilor de stoc;
- economii de cost ca urmare a unei dimensionări optime a stocurilor şi a mărimii unei
comenzi.

Gestiunea stocurilor este foarte importantă în întreprindere, deoarece stocurile

reprezintă în 15-30% din totalul activelor întreprinderii. Se pot distinge:
- materii prime
- producţia neterminată
- produse finite

Nivelul stocurilor de materii prime depinde:

- de previziunile producţiei întreprinderii;
- de posibilităţile de aprovizionare;
- de preţul materiilor prime.
Dacă cursurile sunt scăzute, întreprinderea va cumpăra cantităţi suplimentare.

Nivelul stocurilor de productie neterminată depinde în principal de durata proceselor

de producţie. În plus, procesul de producţie este îndelungat şi, de asemenea, stocurile
de producţie neterminată sunt ridicate.

Nivelul stocurilor de produse finite depinde de coordonarea între producţie şi vânzări.

Este posibil să se diminueze stocurile de produse finite, pe calea supleţei condiţiilor de credit,
dar această politică comportă limite.
Obiectivul unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din
deţinerea de stocuri;
- pe de o parte, o creştere a stocurilor antrenează costuri suplimentare; cheltuieli
de antrepozit, asigurarea de stocuri, rise de deteriorare;
- pe de altă parte, o creştere a stocurilor diminuează costurile de întrerupere a
producţiei.
Modele de analiză a stocurilor au ca scop determinarea cantitaţii pentru fiecare
comendă ţinând cont:
- de costuri fixe de trimitere şi recepţie a comenzii;
- de cifra de afaceri;
- de costul de imobilizare unitar al stocurilor.
Se pun anumite ipoteze:
- cererea se presupune a fi cunoscută. Ea se exprimă în volum;
- vânzările se presupun a fi constante de-a lungul anului;
- nu este luat în calcul în acest model un stoc minim de securitate;
- intervalele (termenele) de livrare se presupun a fi constante.
Dacă se consideră o întreprindere care are vânzări regulate în timp, aprovizionările vor
avea loc la intervale regulate.
 Concluzie

Stocurile sunt bunuri deţinute de o întreprindere în vederea unei vânzări viitoare. Intr-o
întreprindere industrială, ele regrupează trei categorii de bunuri: materii prime, producţie
neterminată şi produse finite. Deţinerea stocurilor permite unei întreprinderi posibilitatea de
a disocia operaţiile de aprovizionare, de producţie şi de vânzare.
Stocajul permite, de asemenea, desfăşurarea nestânjenită a vânzărilor, neîntreruperea
producţiei, reducerea costurilor comenzilor de reaprovizionare.
 Bibliografie

1. Amarfii-Railean, Nelli. "Posibilităţile utilizării metodelor estimării

potenţialului economic in diagnosticul activităţii întreprinderilor
autohtone." Economica (2007)
2. Bugan, Corneliu. "Stocurile-importanța și gestiunea efectivă a acestora."
(2017).
3. Bugan, Corneliu. "Importanţa stocurilor şi sarcina evidenţei contabile." (2007).
4. Ignat, Vitalie. "Analiza utilizării eficiente a stocurilor de materiale." (2016).
5. JIANU, Florin, Marius GHINEA. "MANAGEMENTUL STOCURILOR
LOGISTICE (2014).
6. Zlatina, Natalia. "Opţiuni contabile privind aplicarea valorii realizabile nete
in procesul de evaluare a stocurilor." Analele Ştiinţifice ale Academiei de
Studii Economice (2010)