Indicatori de evaluare a eficientei economice n firmele de comert

n interiorul ramurii comertului, unde, la distributia produselor, participa mai multi intermediari, eficienta trebuie privita att pentru fiecare ntreprindere, ct si pentru ansamblul comertului. Micsorarea marfurilor, att prin veriga cu ridicata, ct si prin cea cu amanuntul, poate sa se desfasoare n conditii de eficienta pentru fiecare dintre ele, cu toate ca pe ansamblul comertului o asemenea miscare sa nu fie eficienta, solicitnd cheltuieli mai mari. Aspectele variate sub care se manifesta obiectivele economice din comert, eforturile facute pentru ndeplinirea lor si rezultatele obtinute conduc la concluzia ca pentru exprimarea eficientei economice trebuie folosit un complex de indicatori, care sa evidentieze aceste raporturi la nivelul ramurii comertului si a fiecarei societati, pentru ansamblul activitatii comerciale si pentru diverse laturi ale acesteia. n ceea ce priveste eficienta de ansamblu a comertului, deci rezultatele conjugate prin interdependenta lor ale tuturor agentilor economici, se folosesc urmatorii indicatori: productivitatea factorilor de productie veniturile la bugetul de stat aduse de firma de comert timpul mediu de circulatie a marfurilor numarul de salariati din comert fata de totalul populatiei active sau al salariatilor din economie nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie eficienta activitatii unei societati comerciale sau a diverselor laturi ale acesteia eficienta utilizarii resurselor comerciale

 costul circulatiei Productivitatea factorilor de productie (numar de personal, capital social) calculate ca raport ntre volumul activitatii si fiecare din factorii respectivi. Ea poate fi comparata cu productivitatea factorilor de productie din industrie si exprima n dinamica schimbarea raportului dintre cei care produc si vnd un volum de marfuri dat sau schimbarile n eficienta muncii. Veniturile la bugetul de stat aduse de comert, n principal cele provenite din impozitul pe profit care cresc pe masura dezvoltarii activitatii, micsorarii consumului de resurse si sporirii eficientei economice. Timpul mediu de circulatie a marfurilor (ca raport ntre stocurile medii la diferite grupe de marfuri si vnzarile medii zilnice) comparativ cu timpul mediu de productie a marfurilor respective, reflectnd n dinamica schimbarile n calitatea distributiei. Numarul de salariati din comert fata de totalul populatiei active sau al salariatilor din economie. Indicatorul caracterizeaza, n mare masura, eficienta sociala a comertului, nivelul servirii comerciale. Nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie (cheltuielile la o mie de lei vnzari) caracterizeaza complexitatea si rationalitatea distributiei, acesta fiind diferentiat pe agenti economici de acelasi profil, n functie de felul n care ei si gospodaresc resursele. Eficienta activitatii unei societati comerciale sau a diverselor laturi ale acesteia , ca expresie a minimazarii cheltuielilor sau maximizarii rezultatelor, este apreciata pe baza urmatoarelor criterii: eficienta utilizarii resurselor economice (materiale, umane si financiare), costul circulatiei marfurilor si rentabilitatea activitatii economice. Eficienta utilizarii resurselor comerciale se exprima prin indicatori n care resursele economice (ca efort) se raporteaza la rezultatele economice (ca efect), obtinndu-se consumul de resurse la o unitate de rezultat (de exemplu, valoarea fondurilor fixe, sau valoarea fondurilor financiare la un million de lei vnzari). Printr-un raport invers se obtin rezultatele la o unitate de efort. Complementar, se pot folosi indicatori care exprima coeficientii de utilizare a unor resurse n raport

cu potentialul lor maxim (de exemplu, coeficientul de utilizare a capacitatii de transport, a unui utilaj, coeficientul de utilizare a timpului de lucru calendaristic). Costul circulatiei (cheltuielile de circulatie) si rentabilitatea reprezinta criteriul de apreciere a eficientei globale a activitatii economice a unei societati comerciale si, ntr-o interpretare mai larga, sinteza calitativa a activitatii acesteia. n marimea acestor indicatori se regasesc att modul de utilizare a factorilor de productie, ct si calitatea relatiilor cu partenerii, inclusiv conditiile de mediu. Alaturi de eficienta economica, teoria si practica activitatii comericale delimiteaza si eficienta sociala sau eficienta pentru cumparatori, constnd n calitatea deservirii comerciale. Un asemenea mod de abordare a eficientei este specific acelor domenii n care ntreprinzatorii intra n relatii directe cu publicul caruia, trebuie sa i asigure un anumit nivel al serviciilor oferite n momentul acceptarii schimbului. Eficienta sociala se asociaza cu eficienta economica, un nivel ridicat al deservirii comericiale determinnd formarea pentru fiecare unitate comerciala a unei clientele stabile care prin puterea ei de cumparare, determina volumul activitatii economice. Totusi, cele doua forme pot sa se suprapuna, tendinta de economisire a resurselor, proprie ntreprinzatorului, sa se rasfrnga de la o anumita limita, negativ asupra nivelului deservirii comericale. Eficienta sociala este apreciata prin indicatori privind marimea resurselor materiale si umane folosite n comert n raport cu numarul de locuitori deserviti (de exemplu, suprafata comerciala sau numarul de lucratori comerciali la o mie de locuitori), serviciile comerciale oferite n unitati, gradul de diversificare al sortimentului, calitatea relatiilor cu publicul si altii. Eficienta distributiei marfurilor reprezinta nsasi eficienta activitatilor de aducere a bunurilor si serviciilor de la producator la consumator ntr-o maniera ct mai favorabila pentru ntreprinderea producatoare ct si pentru consumatori. ntr-un canal logistic, componentele institutionale independente sau dependente au sarcini comune, determinate succesiv. Dar anumite orientari individuale, anumite restrictii legislative si unele probleme legate de asumarea responsabilitatilor conduc totusi la conflicte n cadrul canalului de distributie. n special, se pune

problema coordonarii ntr-o retea complexa de fluxuri de productie si de informatii. Procesul de distributie implica elaborarea politicilor si strategiilor la doua mari probleme: distributia fizica constituita dintr-o suita de procese economice si alegerea canalelor de distributie, respectiv a circuitelor de deplasare a bunurilor de la producator la consumator. Trebuie pregatite ntelegeri ntre componentele institutionale ale canalului de distributie, pentru conlucrare, pentru coordonare si controlul service-ului firmelor (intermediari de distributie si auxiliari), tinndu-se seama de dependenta reciproca a deciziilor asupra formei activitatii logistice a distributiei. Astfel, de exemplu, stocuri mici n anumite cazuri conduc la costuri de transport mai mari, sau cerinta de diminuare a pericolului de deteriorare a produselor are ca urmare cresterea costurilor de ambalare. Activitatile de distributie implica realizarea unor functii specifice: stocare, informare, alcatuirea sortimentului commercial, fractionarea produselor si de transport. n cadrul distributiei se pot identifica o serie de fluxuri diferit: Fluxul titlurilor de proprietate, respective transferal titlului de proprietate a produselor pe diferite nivele ale circuitului de distributie pentru fiecare operatiune de vnzare- cumparare; Fluxul negocierilor vizeaza ansamblul tratativelor ce se deruleaza ntre partenerii actului de schimb, fie ei producatori, intermediari, sau utilizatori finali, pentru trasarea drumului pe care-l va parcurge marfa si stabilirea transformarilor tehnice si economice pe care acesta le va suferi, precum si a responsabilitatilor ce urmeaza a se implica n procesul distributiei; Fluxul financiar, respectiv fluxul de bani care ajunge de la cumparatorul final la intermediari si producatori. Contractele pe termen scurt si comenzile au devenit dupa 1990 principalele modalitati de ncheiere a tranzactiilor.

Modalitatile de plata utilizate de firma sunt: a) pentru vnzari: factura pentru unitatile de stat, CEC sau numerar pentru societatile cu capital privat sau persone fizice; b) pentru cumparari (aprovizionare): de materii prime si materiale, dupa caz, prin depozite de plata, dupa efectuarea receptiei. Fluxul fizic care descrie deplasarea reala a produsului de la producator la consumatorul final; Fluxul de informatii priveste transmiterea informatiilor necesare procesului de distributie, att pe ruta de la producator la consumator ca si pe circuitul invers, ce coopteaza informatiile cercetatorilor de piata si le dirijeaza spre ofertant. Realizarea unei distributii eficiente presupune n primul rnd o alegere corecta din partea firmei a sistemului de distributie. Mai multe criterii stau la baza evaluarii unui sistem, cele mai importante dintre acestea fiind: acoperirea pietei vizate, rentabiltiatea, controlul procesului, a intermediarilor, supletea circuitului, compatibilitatea cu alte circuite care sunt n functiune, experienta acumulata n cadrul unui circuit. Stabilirea relatiilor, att n cazul circuitului direct ct si n cazul circuitului indirect, ntre producator si utilizator trebuie sa se faca pe baza unor calcule probabile de optimizare a transporturilor si prin folosirea mijloacelor interne de transport si manipulare (politizarea, containerizare etc). Ajungnd la alegerea cailor de distributie si a formelor de manipulare si transport, compartimentul de marketing al ntreprinderii producatoare contribuie la sporirea eficientei acesteia. Rolul distributiei de asigurare nentrerupta a fluxului de produse catre consumator, consta n: realizarea unei corelatii optime ntre cerere si oferta, exercitnd o influenta activa asupra productiei pe baza cunoasterii cererii consumatorilor (a celei n prealabil formulate, de pilda prin comenzi); deplasarea produsului la locul cererii prin organizarea rationala a fluxului fizic al marfurilor;

 asigurarea momentului optim al livrarii n raport cu cererea, ceea ce conduce la regularizarea miscarii marfurilor si atenuarea oscilatiilor sezoniere; realizarea minimului rational de cheltuieli pentru punerea la dispozitia consumatorului a produsului dorit, cheltuieli pe care acesta le suporta. n teoria economica, notiunea de eficienta a fost nteleasa n moduri diferite. A existat o perioada, n buna masura depasita, n care eficienta economica era definita prin output-ul sistemului productiv concretizat n volumul absolut al unor produse, fara a se tine seama de cheltuielile facute pentru obtinerea lor. Cu alte cuvinte, eficienta nseamna atingerea scopului.

Indicatori utilizati n analiza financiara Analiza-diagnostic are la baza calcularea unui set de indicatori, indicatori ai analizei financiare, care iau n considerare att elementele structurale ale ntreprinderii sau ale fenomenului studiat, ct si evolutia n timp. Acestia ajuta la ntelegerea relatiilor cauza-efect, la identificarea simptomelor si tendintelor semnificative ale activitatilor si asigurarea unor comparatii pertinente. O clasificare a indicatorilor folositi ar putea fi urmatoarea: Indicatori ai potentialului tehnico economic: indicatori ai capacitatii de productie (fizici, valorici, pe utilaje si produse); indicatori ai imobilizarilor:

- corporale (terenuri, mijloace fixe); - necorporale; indicatori ai activelor circulante (volum, structura); indicatori ai potentialului uman (numar, structura, vrsta, calificare); indicatori ai capacitatii de cercetare.

Indicatori ai potentialului financiar:

capitalurile; patrimoniul net (dimensiune, structura, surse de formare); fondul de rulment (net, propriu, strain); lichiditatea generala si partiala; autonomia financiara, s.a.

Indicatori ai rezultatelor economico financiare: cifra de afaceri; valoarea adaugata; rezultatul (profitul din exploatare, profitul curent,profitul fiscal).

Indicatori ai eficientei utilizarii potentialului tehnico economic si financiar: rata de eficienta a mijloacelor fixe (cifra de afaceri, valoare adaugata, profit la 1000 de lei mijloace fixe); rata de eficienta a activelor circulante de exploatare (cifra de afaceri, valoare adaugata, profit la 1000 de lei active circulante de exploatare); viteza de rotatie a activelor circulante; productivitatea muncii; rata de eficienta a cheltuielilor; rata rentabilitatii.

Operatiunile de creditare reprezinta componenta cea mai importanta a operatiunilor de plasament, att din punctul de vedere al volumului de munca, ct si al participarii acestor categorii de operatiuni la realizarea profitului bancii.Prin obiectele de creditare sunt desemnate stocurile de valori materiale ce se constituie si cheltuielile ce se efectueaza de agentii economici pentru nevoile productiei si circulatiei marfurilor si pentru care bancile acorda credite, n situatia n care aceste stocuri si cheltuieli depasesc resursele proprii destinate finantarii activitatii curente.