Tema 1

ECONOMIA CA ŞTIINŢĂ
 PLANUL PRELEGERII
• Ştiinţa economică. Microeconomia şi
macroeconomia
• Economia pozitivă şi economia normativă
• Cele 10 principii ale economiei ale lui Mankiw
• Nevoi şi resurse; pronlema fundamentală a
economiei
• Raţionalitatea şi eficienţa economică
• Raritate şi alegere; Costul şansei sacrificate
(costul de oportunitate)
• Frontiera posibilităţilor de producţie
• Avantajul economic absolut si avantajul
economic relativ
• Specializarea firmelor
 CE ESTE ECONOMIA ?
Economie - două accepţiuni ale
termenului:
• Realitatea economică (economy):
economia unei ţări, a unui grup de ţări (de
exemplu, Uniunea Europeană, zona Euro),
economia mondială
• Ştiinţa economică (Economics): un
ansamblu de cunoştinţe cu privire la
realitatea economică
– concepte (de exemplu: conceptul “resurse”,
conceptul “firmă”, conceptul “piaţă” etc.)
– legi economice (de exemplu, legea economică
a cererii, legea economică a ofertei etc.)
– modele economice
 REALITATEA ECONOMICĂ
Economia unei ţări cuprinde:
• agenţi economici
– agenţi elementari
– agenţi agregaţi
• relaţii ȋntre agenţii economici: de exemplu, tranzacţii
comerciale, relaţii de cooperare
• procese: de exemplu, fluxul circular al venitului*)
• acţiuni:
– libera iniţiativă: a înfiinţa noi firme, a intra pe noi pieţe sau
a părăsi anumite pieţe, a investi etc.
– acte economice specifice: a produce, a consuma, a
economisi, a vinde, a cumpăra, a stoca etc.
– intervenţii administrative (de exemplu aplicarea de
impozite), reglementări guvernamentale, elaborarea şi
aplicarea de politici publice în domeniul economiei
• instituţii: de exemplu, guvernele, băncile centrale ale
ţărilor etc.
*) A se vedea videoclipul disponibil la http://www.eurmacro.eu/tutor/circularflow_movie.html
 RAŢIONALITATEA ŞI
EFICIENŢA ECONOMICĂ
• Raţionalitatea este acea caracteristică a
comportamentului unui agent economic care urmăreşte
atingerea unui anumit scop asumat, în condiţiile
conformării la constrângerile sub a căror incidenţă
acţionează respectivul agent economic (Herbert Simon,
1982)
• În termeni cantitativi, raţionalitatea se concretizează în
eficienţa economică, exprimată prin:
- efectul obţinut pe unitatea de efort depus, care trebuie
maximizat
- efortul necesar obţinerii unei unităţi de efect, care
trebuie minimizat

Notă: este incorectă contopirea celor două criterii de

mai sus; este un non-sens a se opera cu un criteriu
de forma “maximum de efect obţinut cu minimum de
efort)
 EXEMPLE DE INDICATORI
AI EFICIENŢEI ECONOMICE
Exemplu de indicator de forma efectului obţinut pe
unitatea de efort depus:
Productivitatea medie a unui factor de producţie variabil (W M):
Q
WM =
F
Exemplu de indicator de forma efortului depus pe
unitatea de efect obţinut:

Costul mediu total de producţie (ctm):

CT
ctm =
Q
Legenda: Q - volumul producţiei firmei (unitǎţi fizice); F - cantitatea utilizată ȋn
firmă dintr-un anumit factor de producţie variabil (unitǎţi fizice); CT – costul
total de producţie suportat de firmă (unităţi monetare)
MICROECONOMIA ŞI MACROECONOMIA

• Microeconomia: disciplină componentă a

ştiinţei economice care studiază
comportamentul specific al unui agent
economic elementar (gospodărie, firmă)
• Macroeconomia: disciplină componentă a
ştiinţei economice care studiază
funcţionarea ansamblului economiei unei
ţări sau al economiei unui grup de ţări (de
exemplu, Uniunea Europeana, zona Euro)
 ECONOMIA POZITIVĂ ŞI
ECONOMIA NORMATIVĂ
• ECONOMIA POZITIVĂ: prezintă realitatea
economică aşa cum există ea în condiţii
concrete de spaţiu şi timp, cu trăsăturile,
interdependenţele şi tendintele sesizabile
prin analiză
• ECONOMIA NORMATIVĂ: preconizează
situaţii sau acţiuni care ar trebui să existe
în viaţa economică a societăţii şi care
decurg din incidenţa unor legi economice
sau a unor decizii ale factorilor care
pilotează funcţionarea economiei
CELE 10 PRINCIPII ALE ECONOMIEI
ALE LUI GREGORY MANKIW (1)
Principii privind luarea deciziilor:
• principiul alegerii
• principiul costului ca sacrificiu/renunţare
• principiul analizei marginale
(incrementale)
• principiul sensibilităţii agenţilor
economici la stimulente
CELE 10 PRINCIPII ALE ECONOMIEI
ALE LUI GREGORY MANKIW (2)
Principii de funcţionare a sistemului
economic:

• de regulă, schimbul de mărfuri contribuie la

creşterea bunăstării sociale

• de regulă, piaţa este cel mai potrivit mod de

organizare a activităţii economice

• intervenţia guvernamentală poate îmbunătăţi,

în anumite situaţii, funcţionarea pieţei
CELE 10 PRINCIPII ALE ECONOMIEI
ALE LUI GREGORY MANKIW (3)
Principii privind corelaţiile
macroeconomice:
• emiterea de monedă în exces duce la
creşterea preţurilor
• pe termen scurt, între inflaţie şi şomaj
există o corelaţie inversă
• nivelul de bunăstare socială depinde de
potenţialul productiv al economiei
 Tema 2
MODUL ECONOMIC
DE GÂNDIRE
 PLANUL PRELEGERII
• Nevoi şi resurse
• Problema fundamentală a economiei
• Raritate şi alegere; Costul şansei
sacrificate (costul de oportunitate)
• Frontiera posibilităţilor de producţie
• Avantajul economic absolut si avantajul
economic relativ (comparativ)
• Specializarea firmelor
 NEVOILE
• Nevoile (trebuinţele) sunt de natura unor
CONDIŢIONĂRI: subiecţii economici care resimt nevoi
(indivizi, comunităţi) sunt motivaţi să acţioneze pentru
satisfacerea acestor nevoi, de care depind
supravieţuirea, siguranţa şi bunăstarea lor în prezent şi
în viitor
• Nevoile se află într-o continuă extindere şi diversificare
• Nevoile pot fi satisfăcute prin consum de bunuri și
servicii, și anume:
– bunuri și servicii produse prin efort propriu de către gospodării
(auto-consum)
– bunuri și servicii cumpărate de pe piaţă (nevoia declanşează
prezentarea pe piaţă a unei cereri); în economia de piaţă,
această modalitate de satisfacere a nevoilor este predominantă
– bunuri și servicii distribuite, fără plată, de către administraţiile
publice sau private, în situaţii speciale (de exemplu, calamităţi
naturale, categorii de populatie defavorizate)
CATEGORII CORELATIVE DE NEVOI
• Nevoi primare vs. nevoi elevate (de
civilizaţie)

• Nevoi individuale vs. nevoi colective

• Nevoi care se manifestă o singură dată

vs. nevoi recurente (repetitive)

• Nevoi conştientizate (manifestate ca

dorinţe) vs. nevoi latente
 RESURSELE (1)
• Resursele prezintă DISPONIBILITATE pentru
utilizare, în sensul că ele se află la dispoziţia
deţinătorilor lor şi pot alocate (repartizate)
către destinaţii, selectate dintre multiplele
variante de utilizare posibile și prioritizate în
timp; printr-o anumită variantă de alocare a
resurselor se urmăreşte satisfacerea unui
anumit set de nevoi concrete

• Resursele se cer atrase în circuitul economic şi

gestionate cu o eficienţă cât mai ridicată

• Înzestrarea cu resurse a unei ţări, regiuni,

firme etc. determină potenţialul economic al
enitităţii respective
 RESURSELE (2)
• Principalul atribut al resurselor clasice este
caracterul lor limitat, denumit şi “raritate”
(“scarcity”):
– raritatea nu este o caracteristică intrinsecă a
resurselor, ci are un caracter relativ,
manifestându-se în raport cu caracterul
nelimitat al nevoilor
– faptul că anumite resurse sunt regenerabile nu
suprimă caracterul lor limitat în raport cu nevoile
pe care aceste resurse le pot satisface
– o situaţie specială prezintă resursele de
informaţie: ca volum total disponibil, informaţia
este abundentă şi în continuă expansiune
(“explozia” sau “avalanşa informaţională” din
era digitală, ilustrată de informaţia disponibilă în
reţeaua Internet)
 CATEGORII DE RESURSE
• Resurse clasice (munca, natura, capitalul
tehnic) vs. resursele de informaţie:
– natura și capitalul tehnic sunt resurse tangibile
– informatia este o resursă intangibilă

• Resurse stocabile vs. resurse nestocabile

• Resurse regenerabile vs. resurse

neregenerabile
 PROBLEMA FUNDAMENTALĂ
A ECONOMIEI
• Esenţa problemei: utilizarea de resurse limitate pentru
satisfacerea de nevoi tendenţial nelimitate
– aceasta problemă a fost, este şi va fi prezentă în toate etapele
istorice din evoluţia omenirii
– ea constituie o provocare majoră cu care se confruntă atât ţările
dezvoltate, cât şi cele în curs de dezvoltare
• Modul de rezolvare: formularea de opţiuni (alegeri)
• Recurgerea la opţiuni se impune datorită
caracterului limitat al resurselor, dar şi existenţei, la
fiecare moment, a mai multor cursuri de acţiune
(alternative) posibile în utilizarea de resurse pentru
satisfacerea de nevoi:
– trierea nevoilor de satisfăcut (în funcţie amploare, importanţă şi
urgenţă)
– alegerea unor anumite destinaţii ale resurselor pentru
satisfacerea setului de nevoi triate şi prioritizate
 ECONOMIA CIRCULARĂ
• Un model de actualitate care răspunde provocărilor tot
mai presante legate de raritatea resurselor este cel de
economie circulară

• Economia circulară reprezintă un model de producţie

şi consum bazat pe folosirea în comun, recuperarea,
reciclarea, recondiţionarea şi reutilizarea resurselor

• “A circular economy is an economic system of closed

loops in which raw materials, components and
products lose their value as little as possible,
renewable energy sources are used and systems
thinking is at the core.” Sursa:
https://kenniskaarten.hetgroenebrein.nl/en/knowledge-
map-circular-economy/what-is-the-definition-a-circular-
economy/
 COSTUL ŞANSEI SACRIFICATE
(COSTUL DE OPORTUNITATE)
• Costul şansei sacrificate (costul de oportunitate)
reprezintă un concept fundamental al ştiinţei
economice
• Definiţie: Costul şansei sacrificate (“opportunity cost”)
însumează avantajele aferente celei mai bune dintre
alternativele care se sacrifică (la care se renunţă)
atunci când, dintre mai multe alternative, este aleasă
preferată
• Forma de exprimare: monetară şi/sau non-monetară
(non-pecuniară)
• Costul şansei sacrificate are un caracter non-
patrimonial, in sensul că:
– nu reflectă un consum sau un transfer efectiv de resurse, ci
reflectă o renunţare la avantaje care ar fi fost posibil de obţinut în
viitor dacă, ipotetic, s-ar fi ales alternativa “second best” în locul
celei efectiv preferate (“best”)
– nu se înregistrează în evidenţele contabile
FRONTIERA POSIBILITĂŢILOR DE
PRODUCŢIE (1)
• Se presupune că:
• economia unei ţări produce numai două bunuri, X și Y, ale căror
cantităţi produse sunt reprezentate, în unităţi fizice, pe axa absciselor
şi, respectiv, pe axa ordonatelor din graficul de mai jos
• volumul total al resurselor disponibile pentru economia ţării
respective este dat
• resursele sunt utilizate la un nivel de eficienţă maxim-posibil în
condiţii normale
 FRONTIERA POSIBILITĂŢILOR DE
PRODUCŢIE (2)
• Din resursele existente, ţara respectivă poate obţine, în
condiţiile descrise în diapozitivul precedent, diferite combinaţii
de cantităţi din bunul X şi din bunul Y, toate situate pe frontiera
posibilităţilor de producţie

• Frontiera posibilităţilor de productie este o curbă concavă în

raport cu originea axelor de coordonate

• Cu cât o astfel de curbă este mai îndepartată de originea

axelor de coordonate, cu atât ea reprezintă un volum total mai
mare al producţiei fizice posibil de obtinut de economia ţării
respective prin folosirea integrală a resurselor existente

• Navigând pe axa absciselor dinspre origine către dreapta, se

observă că, pentru a produce o unitate suplimentară de bun X,
trebuie să se renunţe la producerea unei cantităţi din ce în ce
mai mari de bun Y; această renunţare, impusă de volumul
limitat al resurselor disponibile, reprezintă un cost de
oportunitate, cost care are o tendinţă de creştere
 AVANTAJUL ECONOMIC
• Avantajul economic absolut: o firmă / ţară
înregistrează un avantaj economic absolut
atunci când, folosind acelaşi volum total dat de
resurse, ea obţine un volum total de producţie
mai mare decât o altă firmă / ţară
• Avantajul economic relativ (comparativ): o
firmă / ţară înregistrează un avantaj economic
relativ (comparativ) atunci când ea produce un
anumit bun la un cost de oportunitate mai mic
decât o altă firmă / ţară cu care cea dintâi se
compară
 SPECIALIZAREA FIRMELOR
• Se consideră firmele A, B şi C,
care produc cantităatile x şi,
respectiv, y din bunurile X şi,
respectov, Y; cele trei firme
dispun de resurse identice Co (X) Co (y)
(acelaşi volum şi structură)
• Situaţia iniţială (înainte de
specializarea firmelor): QA 0,5 y 2x
– Firma A: 10x sau 5y
– Firma B: 4x sau 4y
– Firma C: 2x sau 3y
QB y x
Co: costul de oportunitate
Q: volumul total de producţie ce se
obtine înainte ca firmele să se
specializeze (se presupune că QC 1,5 y 2/3 x
resursele se împart în mod egal
între destinaţia de a produce
bun X şi cea de a produce bun
Y) ∑ Q = QA + QB + QC
= 8x + 6y
 SITUAŢIA ULTERIOARĂ
SPECIALIZĂRII
• Criteriul de decizie: o firmă se specializează în obţinerea acelui
produse pentru care ea înregistrează un avantaj economic relativ,
reflectat într-un cost de oportunitate, aferent produsului ales, mai
mic decât al celorlalte firme
• În aceste condiţii:
– Firma A va decide să se specializeze în producerea bunului X
– În cazul firmei B opţiunea pentru bunul X si cea pentru bunul Y
sunt echivalente; putem, deci, presupune că firma B va alege să
se specializeze în producerea bunului Y
– Firma C va decide să se specializeze în producerea bunului Y
• Q’: volumul total al productiei după ce firmele s-au specializat
∑Q' = 10x + 7y
• Concluzie: După ce s-au specializt, pe baza criteriului avantajului
economic relativ (comparativ), cele trei firme, considerate împreună,
produc, din acelaşi volum de resurse alocat fiecăreia, un volum total
mai mare de bunuri X şi Y
∑ Q’ > ∑ Q
 Tema 3
TEORIA CONSUMATORULUI
 PLANUL PRELEGERII
TEORIA CONSUMATORULUI:

• Gospodăria – agent economic consumator

• Utilitatea şi indicatorii aferenţi acesteia:
utilitatea totală şi utilitatea marginală
• Legea utilităţii marginale descrescânde
• Constrângerea bugetară
• Curba de izoutilitate (curba de indiferenţă)
• Echilibrul (optimul) consumatorului
 GOSPODĂRIA - AGENT
ECONOMIC CONSUMATOR
• Consum: procesul economic de utilizare
de bunuri şi servicii pentru satisfacerea de
nevoi
• Gospodăria: agent economic elementar
format din una sau mai multe persoane
care îşi gestionează împreună veniturile
pentru a-şi asigura consumul
• Microeconomia studiază comportamentul
raţional al agentului economic elementar
GOSPODĂRIE
DECIZIILE AGENTULUI CONSUMATOR
CELE 3 DECIZII ALE CONSUMATORULUI:
• Ce să consume (ce sortimente de bunuri
selectează pentru a le consuma) ?
• Cât să consume (ce cantităti decide să
consume din fiecare dintre bunurile
selectate) ?
• De la cine să-şi procure bunurile pe care
decide să le consume ? (al cărui ofertant
este preţul pe care consumatorul acceptă
să-l plătească ?)
SCOPUL CONSUMATORULUI RAȚIONAL
• Premisa: în cele ce urmează se consideră că agentul
consumator are un comportament de inspiraţie
hedonistă – o concepţie filozofică despre viaţă care pune
accentul pe căutarea plăcerii de a trăi*)

• Consumatorul raţional are drept scop să obţină o

bunăstare cât mai ridicată, pe baza cheltuirii integrale a
venitului de care dispune într-o perioadă dată

• Comportamentul consumatorului raţional este

caracterizat prin non-saţietate în termeni de bunăstare,
preferând, întotdeauna, să-i fie mai bine decât mai puţin
bine (preferă, deci, întotdeauna, o satisfacţie mai mare
uneia mai mici)
*) În contrast cu viziunea hedonistă, în ţările dezvoltate câştigă teren noi stiluri de viaţă, cum sunt
minimalismul şi simplitatea voluntară (voluntary simplicity).
 UTILITATEA
Definiţie: Utilitatea reprezintă satisfacţia obţinută de
consumator în urma consumului

Abordări posibile cu privire la perceperea utilităţii de

către consumator:
- utilitatea cardinală, care se presupune a fi măsurabilă
sau calculabilă în cifre absolute și exprimabilă în unităţi
de măsură specifice (de exemplu, în utili); această
abordare are o relevanţă pur teoretică, nefiind aplicabilă
în practică

- utilitatea ordinală, care se exprimă indirect, prin

compararea și ierarhizarea subiectivă a diverselor situaţii
percepute de consumator, fără exprimarea în cifre
absolute a nivelului de utilitate aferent fiecărei situaţii;
această abordare se regăsește în comportamentul
consumatorilor din lumea reală
 ABORDĂRI POSIBILE ÎN STUDIUL
COMPORTAMENTULUI ECONOMIC
• Abordarea empirică: se bazează pe date
observate în realitate (măsurători, răspunsuri la
chestionare sau interviuri etc.)

• Abordarea analitică: se bazează pe funcţii

matematice

• Abordarea grafică: reprezentări grafice ale

seriilor de date empirice sau ale unor funcţii
matematice
FUNCȚIA UTILITĂȚII TOTALE
(abordarea analitică)

UT = f(Q)

UT: utilitatea totală

Q: cantitatea de bun omogen
consumată (unităţi fizice)
 UTILITATEA MARGINALĂ (1)
• Definiţie: utilitatea marginală (UM) este variaţia utilităţii
totale pe seama consumului unei unităţi suplimentare
(ultimei unităţi consumate) dintr-un anumit bun/serviciu
• Formula de calcul a utilităţii marginale:

Δ UT
UM =
ΔQ

Ȋn funcţie de cantitatea de bun consumată, utilitatea

marginală poate lua valori numerice pozitive, valoarea
0, precum şi valori negative
 UTILITATEA MARGINALĂ (2)
• Ȋn termenii analizei matematice, uilitatea marginală
reprezintă derivata de ordinul 1 a funcţiei utilităţii
totale (variabila independentă a acestei funcţii este
cantitatea de bun/serviciu cunsumată, Q)

UM = (UT)ʹ

• O funcţie matematică îşi atinge punctul/punctele

de extrem (maxim sau minim) atunci când derivata
de ordinul 1 a funcţiei respective este zero

• Rezultă că utilitatea totală va fi maximă pentru

acea cantitate de bun consumată căreia îi
corespunde nivelul 0 al utilităţii marginale.
 EXEMPLU NUMERIC
(abordarea empirică)
Cantitatea de bun Utilitatea totală Utilitatea
consumată (buc.) (utili) marginală (utili)
Q UT UM
0 0 -
1 10 10
2 18 8
3 24 6
4 28 4
5 30 2
6 30 0
7 25 -5
CURBELE UTILITĂȚII TOTALE ŞI
UTILITĂȚII MARGINALE
(consumul unui singur bun)
 ANALIZA ECONOMICĂ A
COMPORTAMENTULUI
CONSUMATORULUI UNUI ANUMIT BUN
• Pe măsură ce agentul consumator consumă o cantitate din ce
în ce mai mare din bunul respectiv, utilitatea totală obţinută
creşte, dar cu o rată din ce în ce mai mică, până când atinge
punctul de maxim
• Utilitatea marginală scade continuu pe măsură ce creşte
cantitatea consumată; ea este zero atunci când utilitatea
totală este maximă şi, dacă, ipotetic, ea ar deveni ulterior
negativă, utilitatea totală ar scădea
• La cantitatea consumată pentru care utilitatea totală atinge
punctul de maxim, consumatorul a ajuns la saturaţia nevoii
de a consuma bunul respectiv; în acest punct, consumatorul
raţional sistează creşterea cantităţii consumate; ar fi iraţional
a se creşte cantitatea de bun consumată dincolo de pragul de
saturaţie, deoarece, în acest caz, utilitatea totală ar scădea,
ceea ce ar fi în detrimentul consumatorului

Notă: a se vedea exemplul numeric şi graficele din cele două

diapozitive precedente
 LEGEA UTILITĂȚII MARGINALE
DESCRESCÂNDE
• Legea utilităţii marginale descrescânde
exprimă tendinţa obiectivă de scădere a
nivelului utilităţii marginale pe măsură ce
cantitatea de bun/serviciu consumată
creşte
• Această lege economică, formulată de
economistul german Hermann Heinrich
Gossen (1810–1858), este numită “prima
lege a lui Gossen”
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI
ÎN CAZUL PROGRAMELOR DE CONSUM
FORMATE DIN DOUĂ BUNURI (1)
• Funcţia-scop urmărită de cosnumator: maximizarea
utilităţii totale obţinute prin consumul celor două bunuri
luate în considerare, pe baza cheltuirii integrale a
venitului său obţinut într-o perioadă dată

• Variabilele exogene din modelul de comprtament al

consumatorului:
- preţurile bunurilor consumate
- venitul consumatorului

• Restricţia modelului: constrângerea bugetară, care

este funcţie de preţurile celor două bunuri şi de venitul
consumatorului
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI
ÎN CAZUL PROGRAMELOR DE CONSUM
FORMATE DIN DOUĂ BUNURI (2)
• Un program de consum este format din cantităţi
determinate, exprimate în unităţi naturale
(bucăţi, kilograme, litri etc.), din bunurile care
formează obiectul consumului; astfel, bunul X şi
bunul Y vor fi consumate în cantităţile notate cu
x şi, respectiv, y

• Preţurile unitare ale bunurilor respective,

exprimate în unităţi monetare (u.m.), sunt px şi
py

• Fiecare program de consum îi asigură

consumatorului un anumit nivel al utilităţii totale
CONSTRÂNGEREA BUGETARĂ (1)
Ecuaţia constrângerii bugetare:

V=C

V: venitul consumatorului într-o anumită perioadă

C: cheltuielile pentru cumpărarea de bunuri de consum în
perioada respectivă

Pentru simplificare, din raţiuni didactice, se acceptă următoarele

ipoteze:
• nu există economisire
• nu există credit

Ȋn aceste condiţii, semnificaţia economică a ecuaţiei

constrângerii bugetare este următoarea: consumatorul
cheltuieşte pentru consum, în fiecare perioadă, întregul său
venit.
CONSTRÂNGEREA BUGETARĂ (2)
Forma desfășurată a ecuaţiei constrângerii bugetare

V = x Px + y Py

x Px reprezintă suma cheltuită de către consumator pentru

cumpărarea de bun X, calculată prin înmulţirea cantităţii
cumpărate din bunul X cu preţul bunului respectiv

y Py reprezintă suma cheltuită de către consumator pentru

cumpărarea de bun Y, calculată în mod similar cu cea
cheltuită pentru cumpărarea de bun X
 EXEMPLU NUMERIC PRIVIND
ECUAŢIA CONSTRÂNGERII BUGETARE
Se cunosc: Px = 10 u.m./buc.
Py = 20 u.m./buc.
V = 200 u.m.

Ȋn aceste condiţii, ecuaţia constrângerii bugetare este:

10 x + 20 y = 200
care poate fi rescrisă sub forma funcţiei

x
y = 10 - –
2
Reprezentarea grafică a funcţiei specificate mai sus este linia
bugetului (a se vedea diapozitivul următor)

Px 10 1
Panta liniei bugetului este:–Py
= –
20 = –
2
 LINIA BUGETULUI (1)
:

Y
D Linia bugetului

A
B

X
 LINIA BUGETULUI (2)
Explicaţii la graficul din diapozitivul precedent:

• Toate programele de consum poziţionate de-a lungul

liniei bugetului presupun, din partea consumatorului,
aceeaşi sumă cheltuită pentru cumpărarea a diferite
cantităţi de bunuri X şi Y, sumă egală cu venitul
consumatorului (de exemplu, programele de consum
identificate prin punctele A, B şi C).
• Programe de consum poziţionate deasupra liniei
bugetului (de exemplu, punctul D) ar fi irealizabile, căci
ar presupune cheltuieli ce depăşesc venitul
consumatorului.
• Adoptarea oricărui program de consum situat sub linia
bugetului (de exemplu, punctul E) ar fi iraţională, căci,
dacă ar proceda astfel, consumatorul s-ar priva de
utilitatea aferentă acelei părţi din venitul său rămasă
necheltuită.
 CURBA DE IZOUTILITATE
(CURBA DE INDIFERENȚĂ) (1)
• Curba de izoutilitate (curba de indiferenţă) este reprezentarea
grafică a tuturor programelor de consum care oferă unui anumit
consumator același nivel al utilităţii totale (a se vedea reprezentarea
grafică din diapozitivul următor)

• Denumirea alternativă de “curbă de indiferenţă” are următoarea

semnificaţie: consumatorului îi este la fel de bine în oricare punct s-ar
poziţiona pe o anumită curbă de izoutilitate, deci, sub aspect utilităţii
totale obţinute, consumatorului îi este indiferent unde se poziţionează
pe acea curbă (de exemplu, în punctele A, B sau C de pe curba de
indiferenţă reprezentată în diapozitivul următor)

• Curba de izoutilitate (curba de indiferenţă):

– este convexă faţă de originea axelor de coordonate
– tinde asimptotic către axele de coordonate

• Curba de izoutilitate este construită în optica utilităţii ordinale: cu cât o

curbă este situată mai departe de originea axelor de coordonate, cu atât
ea corespunde unei utilităţi totale mai mari
 CURBA DE IZOUTILITATE
(CURBA DE INDIFERENȚĂ) (2)
Y

U A = UB = UC

X
 ECHILIBRUL (OPTIMUL)
CONSUMATORULUI (1)
În punctul de echilibru (optim) al consumatorului,
panta liniei bugetului (membrul stâng al relaţiei de
mai jos) este egală cu panta a curbei de indiferenţă
(membrul drept al relaţiei de mai jos):
Px UMx
Py = UMy

Relaţia de egalitate dintre cele două pante se poate

rescrie astfel:
UMX UM Y
=
Px Py

Această relaţie matematică exprimă cea de-a doua lege

a lui Gossen
 ECHILIBRUL (OPTIMUL)
CONSUMATORULUI (2)
Y

Punctul de tangenţă dintre linia

bugetului şi curba de indiferenţă
indică, prin proiecţiile sale pe axele de
coordonate, echilibrul (optimul)
consumatorului, reprezentat de
programul optim de consum, care îi
asigură acestuia maximizarea utilităţii
totale pe baza cheltuirii integrale a
venitului său.

O
X
 EXEMPLU DE CALCUL PRIVIND
DETERMINAREA ECHILIBRULUI
(OPTIMULUI) CONSUMATORULUI (1)
Datele problemei:

Se consideră un consumator raţional care îşi alcătuieşte programe de

consum formate din bunul X şi bunul Y; cantităţile consumate din cele
două bunuri, exprimate în bucăţi, sunt x şi, respectiv, y

Utilitatea marginală a consumului din bunul X este dată de relaţia:

UMx = 22 - 4x

Utilitatea marginală a consumului din bunul Y este dată de relaţia:

UMy = 16 - y

Preţul bunului X este Px = 2 u.m./buc., iar preţul bunului Y este

Py = 1 u.m./buc.

Venitul consumatorului este V = 13 u.m.

Se cere: să se determine ce cantităţi din cele două bunuri va alege

consumatorul pentru a-şi maximiza utilitatea totală.
Rezolvarea în diapozitivul următor
 EXEMPLU DE CALCUL PRIVIND
DETERMINAREA ECHILIBRULUI
(OPTIMULUI) CONSUMATORULUI (2)
Rezolvare:
Se va construi un sistem de două ecuaţii de gradul 1 cu două necunoscute, x şi y, care reprezintă
cantităţile de bunuri X şi, respectiv, Y ce formează programul optim de consum:

Prima ecuaţie redă formula constrângerii bugetare:

x P x + y Py = V

UMx UMy
A doua ecuaţie este dată de formula: =
Px Py
Întroducând în formule datele din enunţ, sistemul de ecuaţii devine:
2 x + y = 13
22 – 4 x
= 16 - y
2

Sistemul de ecuaţii se poate rezolva prin metoda reducerii sau prin metoda substituţiei.
Soluţia este: x = 2 şi y = 9.
Interpretarea economică a soluţiei: echilibrul (optimul) consumatorului constă în programul de
consum format din 2 bucăţi de bun X şi 9 bucăţi de bun Y; acest program de cosnum este unicul
care îi asigură consumatorului maximizarea utilităţii totale pe baza cheltuirii integrale a venitului
său.
TEORIA PRODUCĂTORULUI (I)

Factorii de producţie.
Productivitatea
factorilor de producţie
 PLANUL PRELEGERII
• Firma – agent economic producător
• Factorii de producţie
• Productivitatea factorilor de producţie:
– definiţie
– indicatori
• productivitatea medie
• productivitatea marginală
• Legea productivităţii marginale
descrescânde
• Corelaţiile dintre volumul producţiei firmei şi
nivelurile productivităţii medii şi marginale
ale factorului de producţie variabil
 FIRMA – AGENT ECONOMIC
PRODUCĂTOR
• Firma este, în economia de piaţă, agentul economic producător:
– firmele se constituie prin exercitarea liberei initiative economice
a întreprinzătorilor
– rolul firmelor este acela de a produce şi a oferi pe piaţă bunuri şi
servicii necesare societăţii
– pentru a-şi îndeplini rolul, firmele utilizează factori de producţie şi
gestionează procesul de producţie bazat pe combinarea acestor
factori
• Scopul principal urmărit de firmă este obţinerea unui profit
maxim în condiţii date, și anume:
– prin folosirea unui anumit volum de factori de producţie
– în funcţie de structura pieţei pe care funcţionează firma, precum
şi de poziţia deţinută de firmă pe piaţa respectivă
• În societatea contemporană, interesul firmelor de a-şi maximiza
profitul trebuie armonizat cu dezideratul asumării, de către firme, a
unei responsabilităţi sociale (corporate social responsibility) faţă de:
– clientelă
– proprii angajaţi
– comunitatea locală
– natură, mediul ambiant
 DECIZIILE FIRMEI ÎN CALITATE
DE AGENT PRODUCĂTOR
CATEGORII DE DECIZII:
• Ce să producă ?
Decizia pe care o implică această întrebare se referă la specializarea firmei:
– decizia de specializare a firmei se referă la stabilirea sortimentelor de
bunuri/servicii care vor forma oferta fiecărei firme
– această decizie se bazează pe criteriul costului de oportunitate mai redus în
comparaţie cu alte firme cu acelaşi profil

• Cât să producă ?
Decizia pe care o implică această întrebare se referă la dimensionarea firmei, care
comportă următoarele aspecte:
– dimensionarea capacităţii de producţie, care reprezintă volumul maxim posibil al
producţiei firmei pe termen scurt
– determinarea volumului efectiv de producţie vizat a fi realizat şi oferit pe piaţă
într-o anumită perioadă în vederea maximizării profitului firmei
– determinarea volumului de factori de producţie necesar funcţionării firmei
conform obiectivelor de afaceri stabilite (livrări, încasări etc.)

• Pentru cine să producă ? (pentru plătitorii cărui nivel de preţ ?)

Decizia pe care o implică această întrebare se referă la calibrarea ofertei firmei,
care comportă următoarele aspecte:
– stabilirea segmentului de clientelă–ţintă
– proiectarea și derularea demersului de marketing vizând promovarea propriilor
produse către clientela-ţintă
 FUNCŢIONAREA FIRMEI
Intrări *) Transformări Rezultate
(inputs) (throughput) (output)

L FIRMA
Combinarea și
K transformarea

N
factorilor
de producţie
Q
Neo
în rezultate Volumul fizic
ale producţiei al producţiei

Decizii
de reglare

*) Fluxuri de factori de producţie introduse în firmă în cantităţi deteminate din fiecare factor, şi
anume L - munca; K – capitalul tehnic; N – factorul natural; Neo – neofactorii de producţie
(detaliaţi ȋn diapozitivul următor)
 FACTORII DE PRODUCŢIE (1)
Factorii de producţie clasici (tradiţionali):
• munca
• natura
• capitalul tehnic

Munca şi natura sunt factori de producţie primari, care sunt

preluaţi şi utilizaţi în activitatea economică a firmelor, fără a
proveni din această activitate.

Capitalul tehnic este un factor de producţie derivat, format

din acele bunuri (echipamente, infrastructuri etc.) care sunt
produse şi folosite pentru producerea altor bunuri/servicii.

Toţi factorii de producţie îşi au originea în resurse (a se vedea

definiţia şi tipurile de resurse prezentate la tema 2), dar nu
orice resursă devine factor de producţie. Devin factori de
producţie numai acele resurse care sunt atrase în circuitul
economic, ajungând să fie oferite pe pieţele de factori de
producţie şi apoi preluate sub formă de fluxuri de intrare în
sistemul-firmă.
 FACTORII DE PRODUCŢIE (2)
Neo-factorii de producţie:
• abilităţile întreprinzătorului (entrepreneurship):
– se concretizează ȋn iniţiative de întemeiere a unor noi
afaceri (start-up) sau de dezvoltare a unor afaceri
existente
– presupun asumarea riscurilor de eşec al afacerilor
iniţiate sau dezvoltate
• cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologiile (invenţii,
know-how etc.)
• organizarea: a se vedea exemple la
https://ritholtz.com/2013/07/organizational-
charts-of-amazon-apple-facebook-microsoft
COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE
ȊN CADRUL FIRMEI
• Factorii de producţie sunt atraşi în firmă de pe pieţele de
factori de producţie (de exemplu, de pe piaţa muncii,
piaţa bunurilor de capital tehnic, piaţa factorilor naturali)
• Firma gestionează procesul de combinare şi
transformare a factorilor de producţie în rezultate ale
producţiei
- Relatia cantitativă dintre volumul factorilor de producţie
utilizaţi şi rezultatul producţiei este exprimată prin funcţia
de producţie
Funcţia de producţie:
Q = f(K, L,….)

Legenda: Q – volumul fizic al producţiei, exprimat în unităţi naturale; K

– cantitatea utilizată din factorul de producţie capital tehnic; L –
cantitatea utilizată din factorul de producţie muncă
PRODUCTIVITATEA FACTORILOR
DE PRODUCŢIE (1)
Definiţie: Productivitatea unui factor de
producţie reprezintă eficienţa cu este utilizat
factorul de producţie respectiv în procesul
de producţie ce se desfășoară ȋn cadrul
firmei.

Indicatorii de productivitate a factorilor de

producţie utilizaţi ȋn cadrul firmei:
• productivitatea medie
• productivitatea marginalǎ
• (a se vedea formulele de calcul din
diapozitivul urmator)
PRODUCTIVITATEA FACTORILOR
DE PRODUCŢIE (2)
1. Productivitatea medie: reprezintă cota-parte din volumul
producţiei firmei ce revine la o unitate din cantitatea de factor
de producţie utilizată.
Q
WM =
F
2. Productivitatea marginalǎ: reprezintă variaţia volumului
producţiei pe seama creşterii cu o unitate a cantităţii de factor
de producţie utilizate (altfel spus, pe seama ultimei unităţi de
factor de producţtie introdusă ȋn utilizare).
ΔQ
Wmg =
ΔF

Legenda: Q - volumul producţiei firmei (unitǎţi fizice); F - cantitatea

utilizată dintr-un anumit factor de producţie (unitǎţi fizice)
 ABORDAREA PE TERMEN SCURT
ŞI ABORDAREA PE TERMEN LUNG
LA NIVEL DE FIRMǍ
- termenul scurt se referǎ la perioada de
timp în care cantitatea utilizată din factorul
de producţie considerat constant (de
exemplu, capitalul tehnic fix) este
menţinută la nivelul existent (nu se
modificǎ)
- pe termen lung, toţi factorii de producţie
sunt variabili sub aspectul cantităţilor în
care ei sunt introduși în procesul de
producţie din firmă
 EXEMPLU NUMERIC
PRIVIND PRODUCTIVITATEA
FACTORULUI DE PRODUCŢIE “MUNCĂ”
L Q WM Wmg
(numǎr de (volumul de (productivitatea (productivitatea
angajaţi ai producţie al medie a muncii, marginală a muncii,
firmei) firmei, bucăţi) bucăţi / lucrător) bucăţi / lucrător)
0 0 - -
1 4 4 4
2 10 5 6
3 20 6,67 10
4 25 6,25 5
5 29 5,8 4
6 32 5,3 3
7 34 4,87 2
8 35 4,37 1
9 35 3,69 0
10 33 3,3 -2
CURBELE PRODUCTIVITĂŢII MEDII ŞI MARGINALE
ALE FACTORULUI DE PRODUCŢIE VARIABIL

Stadiile producţiei firmei

Q
Stadiul I Stadiul al II-lea Stadiul al III-lea

WM

Legenda: F
Q: volumul producţiei firmei Wmg
F: cantitatea de factor de producţie variabil utilizată
W M: productivitatea medie a factorului de producţie variabil
W mg: productivitatea marginală a factorului de producţie variabil
 CURBA PRODUCȚIEI TOTALE ŞI CELE
ALE PRODUCTIVITĂTII MEDII ŞI MARGINALE
ALE FACTORULUI DE PRODUCȚIE VARIABIL
Q
curba Q

WM
Wmg
F
Stadiul I Stadiul al II-lea Stadiul al III-lea

Legenda:
Q: volumul total al producţiei firmei
F: cantitatea de factor de producţie variabil utilizată
W M: productivitatea medie a factorului de producţie variabil
W mg: productivitatea marginală a factorului de producţie variabil
 INTERPRETAREA ECONOMICĂ
A GRAFICELOR
DIN CELE DOUĂ DIAPOZITIVE PRECEDENTE
Curba productivităţii marginale a factorului
de producţie variabil intersectează curba
productivităţii medii a acestui factor de
producţie în punctul de maxim al acesteia din
urmă.

În aceste condiţii:

• Atunci când Wmg > WM → WM creŞte

• Atunci când Wmg = WM → WM este maxim

• Atunci când Wmg < WM → WM scade

 LEGEA PRODUCTIVITĂŢII MARGINALE
FINALMENTE DESCRESCÂNDE
• Tendinţa de descreştere a productivităţii
marginale a factorului de producţie variabil când
este depăşit un anumit prag al cantităţii de factor
de producţie variabil utilizată de către firmă are
caracter de lege economică: legea productivităţii
marginale finalmente descrescânde
• Astfel, pe ramura descrescătoare a curbei sale,
productivitatea marginală ia valori din ce în ce mai
mici (iniţial valori pozitive, apoi valoarea zero şi apoi
valori negative)
• Această tendinţă de descreştere a productivităţii
marginale a factorului de producţie variabil se
datorează limitării impuse de rigiditatea, pe termen
scurt, a factorului de producţie fix, sub aspectul
proporţiilor combinării sale cu factorul de producţie
variabil
COMBINAREA FACTORULUI DE PRODUCŢIE
VARIANBIL CU CEL FIX PE TERMEN SCURT
• Încadrarea cantităţatii de factor de producţie variabil în
stadiul I al producţiei nu este raţională, deoarece, în
acest stadiu, eficienţa combinării factorului variabil cu cel
fix mai poate fi încă îmbunătăţită, ceea ce înseamnă că
situaţia din acest stadiu nu este încă optimă

• Încadrarea cantităţatii de factor de producţie variabil în

stadiul al III-lea al producţiei nu este nici ea raţională,
deoarece fiecare punct de pe ramura decrescătoare a
curbei Q are un corespondent pe ramura crescătoare a
acestei curbe, unde consumul de factor variabil este mai
mic la același volum al producţiei

• Concluzie: singura opţiune raţională din partea firmei

este încadrarea cantităţii de factor de producţie variabil
în stadiul al II-lea al producţiei
TEORIA ECONOMICĂ A FIRMEI (II)

Costul de producţie şi profitul firmei

 PLANUL PRELEGERII
• definiţia costului de producţie
• încasările, costul de producţie şi profitul firmei
• costul explicit şi costul implicit
• categorii de costuri: costul fix şi costul variabil
• indicatori de cost: costul total, costul mediu,
costul marginal
• corelaţii între costurile medii şi costul marginal,
ilustrate de graficele acestora
• pragul de rentabilitate al producţiei firmei
DEFINIŢIA COSTULUI DE PRODUCŢIE
• DEFINIŢIE: costly de producţie reprezintă totalitatea
cheltuielilor efectuate de către firmă pentru producerea şi
comercializarea de bunuri şi servicii într-o anumită perioadă
de timp

• COSTUL DE PRODUCŢIE:
– reflectă, în expresie monetară, consumul cumulat de
factori de producţie
– exprimă, în formă sintetică, efortul economic depus de
firmă într-o anumită perioadă
– reprezintă o mărime care se compară cu încasările firmei
şi stă la baza determinării profitului acesteia; la un nivel
dat al încasărilor, cu cât costul total de producţie este mai
redus, cu atât profitul rămas la dispoziţia firmei va fi mai
mare
– are un rol decisiv pentru competitivitatea firmei pe piaţă,
firma urmărind obţinerea unui avantaj de cost (costuri mai
reduse) faţă de concurenţii săi
COSTUL EXPLICIT ŞI COSTUL IMPLICIT
• costul explicit sau contabil (CT): este
reprezentat de totalul cheltuielilor efectiv
suportate de către firmă și care se înregistrează
în evidenţa contabilă a acesteia

• costul implicit (CI): este reprezentat de costul

de oportunitate al deciziei firmei de a deţine şi
utiliza resurse proprii, în loc să plătească pentru
a ȋnchiria sau cumpăra resursele respective de
la terţi
– nu se înregistrează în evidenţa contabilă
– intră în calculul profitului economic al firmei
 PROFITUL CONTABIL
ŞI PROFITUL ECONOMIC ALE FIRMEI
• Profitul contabil al firmei reprezintă diferenţa
dintre încasarea totală a firmei (VT) şi costul său
contabil (CT):

Pr = VT – CT

• Profitul economic al firmei reprezintă diferenţa

dintre încasarea totală a firmei (VT) şi suma
dintre costul contabil (CT) și costul implicit (CI):

Pre = VT – (CT + CI)

 FUNCŢIA COSTULUI
Forma generală a funcţiei costului:

CT = f(Q)
Variabila independentă a funcţiei costului este Q,
care reprezintă volumul fizic al producţiei firmei

Exemplu de funcţie a costului:

CT = Q2 + 5Q + 20

Termenul liber al acestei funcţii, care nu se

modifică, indiferent de valorile numerice pe care
le poate lua Q, reprezintă costul fix total al firmei.
 CELE DOUĂ SCĂRI LA CARE SE
ANALIZEAZĂ COSTUL DE PRODUCŢIE
1. Analiza la scara ansamblului producţiei firmei:
• volumul total al producţiei firmei (Q)*) se reprezintă grafic pe
axa absciselor
• costul total de producţie (CT) şi componentele acestuia,
respectiv costul fix total (CF) şi costul variabil total (CV) se
reprezintă grafic pe axa ordonatelor

2. Analiza la scara unităţii de produs:

• la această scară se operează cu costul total mediu (ctm) şi
componentele acestuia, respectiv costul fix mediu (cfm) şi
costul mediu variabil (cvm), care se calculează ca niveluri
medii pe unitatea de produs şi se reprezintă grafic pe axa
ordonatelor
• tot la această scară se evidenţiază şi costul marginal, aferent
ultimei unităţi de produs obţinute de firmă; nivelul costului
marginal se reprezintă grafic tot pe axa ordonatelor
*) Se presupune că produsul obţinut de firmă este omogen (toate unităţile de produs sunt identice între ele)
 SCARA ANSAMBLULUI PRODUCŢIEI
FIRMEI: COSTUL TOTAL, FIX ŞI VARIABIL
• Costul fix total (CF) ȋnsumează acele cheltuieli ale firmei
care sunt independente de volumul fizic al producţiei și, deci,
nu variază ȋn funcţie de modificarea acestui volum
– pe termen scurt, CF reprezintă o constantă
– CF se suportă ȋntotdeauna integral, chiar şi atunci când
firma nu produce deloc (Q = 0)

• Costul variabil total (CV) ȋnsumează acele cheltuieli ale

firmei care se modifică în funcţie de volumul fizic al producţiei

• Costul total de producţie:

CT = CF + CV

CT, CF şi CV se referă la întregul volum fizic de producţie (Q)

al firmei, obţinut într-o perioadă dată
 SCARA ANSAMBLULUI PRODUCŢIEI FIRMEI:
GRAFICUL COSTULUI TOTAL, FIX ŞI VARIABIL
C CT

CV
CF

CF

CV

Q
 SCARA UNITĂŢII DE PRODUS: COSTUL
MEDIU TOTAL, FIX MEDIU ŞI VARIABIL MEDIU
Costul total mediu şi componentele sale:

CT
- costul total mediu: ctm= Q

CF
- costul fix mediu: cfm = Q

CV
- costul variabil mediu: cvm = Q

ctm = cfm + cvm

 SCARA UNITĂŢII DE PRODUS:
COSTUL MARGINAL
Costul marginal măsoară variaţia costului total
pe seama producerii unei unităţi suplimentare de
produs (a ultimei unităţi de produs obţinute)

Δ CT
cmg = Δ Q

cmg = (CT)’
Costul marginal reprezintă derivata de
ordinul 1 a funcţiei costului total
SCARA ANSAMBLULUI PRODUCŢIEI FIRMEI:
EXEMPLU NUMERIC
Volumul Costul fix Costul Costul Cost
fizic al total (CF) variabil total (CT) marginal
producţiei - u.m. - total (CV) - u.m. - (Cmg)
(Q) - u.m. - - u.m. -
- buc.-
0 100 0 100 -
1 100 300 400 300
2 100 600 700 300
3 100 800 900 200
4 100 950 1050 150
5 100 1080 1180 130
 EXEMPLU NUMERIC EXTINS
ŞI LA SCARA UNITĂŢII DE PRODUS
Volumul Costul Costul Costul Costul Costul Costul Cost
total al fix total variabil total al mediu mediu mediu ulmargi-
(CF) total produ- fix (cfm) variabil total nal
pro- (CV) cţiei u.m./buc.
u.m. (cvm) (ctm) (Cm)
ducţiei u.m. (CT) u.m./buc. u.m./buc. u.m.
(Q) u.m.
buc.

0 200 0 200 - - - -
1 200 160 360 200 160 360 160
2 200 250 450 100 125 225 90
3 200 331 531 67 110 177 81
4 200 508 708 50 127 177 177
5 200 700 900 40 140 180 192
6 200 900 1100 33 150 183 200
CURBELE COSTURILOR MEDII (TOTAL, FIX ŞI
VARIABIL) ŞI CURBA COSTULUI MARGINAL
Cost

Cmg
Ctm

Cvm

x
Cfm
Q
 CORELATIILE ILUSTRATE DE CURBELE
COSTURILOR MEDII (TOTAL ŞI VARIABIL)
ȊN RAPORT CU CURBA COSTULUI MARGINAL
• Curba costului mediu total şi curba costului variabil
mediu au forme asemănătoare unor parabole cu minim
(curbe în formă de U)
• Curba costului marginal intersectează curba costului
mediu total în punctul de minim al acesteia din urmă
• Curba costului marginal intersectează curba costului
variabil mediu în punctul de minim al acesteia din urmă

Din graficul precedent şi din observaţiile consemnate mai

sus rezultă următoarele corelaţii:
• Când cmg > ctm ctm creşte
• Când cmg = ctm ctm este minim
• Când cmg < ctm ctm scade

Corelaţii similare apar şi între costul marginal şi costul

variabil mediu
 PRAGUL DE RENTABILITATE
A PRODUCŢIEI FIRMEI (1)
Pragul de rentabilitate (break-even point) al producţiei firmei reprezintă acel volum de
producţie (Qr) pentru care costul total de producţie suportat de firma este egal cu
încasările totale obţinute din vânzarea produselor:

(1) VT = CT

Scriind separat formulele de calcul ale fiecăreia dintre mărimile din cei doi membri ai
egalităţii de mai sus se obţin relaţiile:

(2) VT = pQr
(încasările se calculează prin înmulţirea preţului p cu cantitatea de produse Qr)

(3) CT = CF + CV = CF + cvmQr
(costul total se calculează ca suma dintre costul fix total și costul variabil total, iar costul
variabil total este dat de ȋnmulţirea costului variabil mediu cvm cu cantitatea de
produse Qr)

În aceste condiţii, egalitatea (1) devine:

(4) pQr = CF + cvmQr

Din ecuaţia (4) se poate afla pragul de rentabilitate Qr, a cărui formulă de clacul este dată
în diapozitivul următor.
PRAGUL DE RENTABILITATE
A PRODUCŢIEI FIRMEI (2)

CF
Qr = p – cvm

VT
 PRAGUL DE RENTABILITATE
A PRODUCŢIEI FIRMEI (3)
Din graficul precedent se poate observa că:
• Dacă volumul de producţie obţinut de firmă este
mai mare decât pragul de rentabilitate (Qr), firma
funcţionează cu profit, deci este rentabilă

• Dacă produce la nivelul pragului de rentabilitate,

firma nu obţine profit, dar nici nu înregistrează
pierderi (profitul total este nul)

• Daca volumul de producţie obţinut de firmă este

mai mic decât pragul de rentabilitate (Qr), firma
funcţionează cu pierderi
CEREREA. OFERTA. PIAȚA
 PLANUL PRELEGERII
• Cererea de bunuri şi servicii; condiţiile
cererii; legea economică a cererii
• Oferta de bunuri şi servicii; condiţiile
ofertei; legea economică a ofertei
• Echilibrul pieţei
• Intervenţia guvernului asupra preţurilor
– Preţuri administrate
– Aplicarea de impozite indirecte pe consum
• Elasticitatea cererii
• Elasticitatea ofertei
 CARACTERISTICI GENERALE
ALE CERERII ŞI OFERTEI
• cererea şi oferta sunt cele două forţe ale pieţei; ele se presupun
reciproc
• pe o piaţă deschisă, care este presupusă a nu fi afectată de
intervenţii guvernamentale directe, preţul fiecărui bun / serviciu se
formează prin intreracţiunea dintre cererea şi oferta pentru
respectivul bun / serviciu; excepţia de la acest principiu o reprezintă
piaţa reglementată, unde preţurile sunt fixate prin decizii ale unor
autorităţi abilitate prin lege (de exemplu, de către autorităţi naţionale
de reglementare din anumite domenii: energie etc.)
• agenţii economici purtători ai cererii sunt cumpărătorii (consumatorii
finali fac parte din această categorie)
• agenţii economici purtători ai ofertei sunt furnizorii (firmele
producătoare fac parte din această categorie)
• intermediarii acţionează atât ca agenţi purtători ai cererii, cât şi ca
agenţi purtători ai ofertei
 DEFINIŢII
• CEREREA este reprezentată de cantităţile cerute pe
piaţă dintr-un anumit produs, pentru fiecare nivel de preţ
(toate perechile de valori numerice corespondente din
coloanele [1] și [2] ale tabelului din diapozitivul următor)
• OFERTA este reprezentată de cantităţile oferite pe piată
dintr-un anumit produs, pentru fiecare nivel de preţ (toate
perechile formate de valorile numerice corespondente
din coloanele [1] și [3] ale tabelului din diapozitivul
următor)

• DISTINCŢII NECESARE:
– între cererea pentru un anumit produs, considerată în ansamblu,
şi cantitatea cerută din acel produs la un anumit nivel de preţ
– între oferta pentru un anumit produs, considerată în ansamblu, şi
cantitatea oferită din acel produs pentru fiecare nivel de preţ
 PRECIZĂRI SUPLIMENTARE
PRIVIND CEREREA
• pentru ca pe piaţă să se manifeste ȋn mod
efectiv cerere pentru unanumit bun / servicu
este necesar să fie îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
• consumatorul să resimtă o nevoie pe care
respectivul bun / serviciu o poate satisface
• să existe voinţă de cumpărare din partea
consumatorului care resimte nevoia, ȋn sensul
că acesta alege să se prezinte pe piaţă pentru
a-şi procura bunul / servicul respectiv
• consumatorul să deţină putere de cumpărare
(fonduri băneşti) şi să aibă disponibilitatea de a
plăti pentru cumpărarea bunului / serviciului de
care are nevoie
 EXEMPLU NUMERIC PRIVIND
CEREREA ŞI OFERTA PE PIAŢA UNUI BUN
Preţ unitar Cantitatea cerută Cantitatea oferită
(P) pentru fiecare nivel de pentru fiecare nivel de
(u.m./buc) preţ (Qc) (buc.) preţ (Qo) (buc.)
Coloana [1] Coloana [2] Coloana [3]
10 100 10
20 90 15
30 80 20
40 70 25
50 60 30
60 50 35
70 40 40
80 30 45
90 20 50
EXPLICAŢII LA EXEMPLUL NUMERIC
PRIVIND CERERA ŞI OFERTA
Datele înscrise în tabelul din diapozitivul anterior ilustrează existenţa
urmatoărelor corelaţii:
• o corelaţie inversă între nivelurile de crescătoare de preţ din coloana
[1] şi nivelurile descrescătoare ale cantităţilor cerute din coloana [2];
aceasta înseamnă că valorile numerice ale mărimilor respective se
modifică în sensuri diferite
• o corelaţie directă între nivelurile de crescătoare de preţ din coloana
[1] şi nivelurile crescătoare ale cantităţilor oferite din coloana [3];
aceasta înseamnă că valorile numerice ale mărimilor respective se
modifică în acelaşi sens

Interpretarea economică a corelaţiilor specificate mai sus:

• din punct de vedere al comportamentului cumpărătorului, creşterile
de preţ ȋi temperează acestuia dorinţa de cumpărare şi
disponiblitatea de a plăti, datorită nivelului limitat al veniturilor sale;
scumpirea mărfurilor descurajează cumpărarea; ȋn schimb, ieftinirile
ȋncurajează cumpărarea
• din punct de vedere al comportamentului furnizorului (ofertantului),
creşterile de preţ acţionează ca un stimulent în direcţia suplimentării
cantităţilor oferite; aceasta permite obţinerea de încasări din ce în
mai mari din vânzarea produselor oferite şi, deci, la un cost de
producţie dat, profitul obţinut va fi din ce în ce mai mare
FUNCȚIA CERERII ŞI FUNCȚIA OFERTEI
Pentru simplificare, se va considera cazul particular în
care funcţia cererii şi funcţia ofertei sunt de gradul I
(liniare)

Funcţia cererii este de forma:

Qc = a - bP

Funcţia ofertei este de forma:

Qo = a’ + b’P

Notaţii:
Qc: cantitatea cerută; Qo: cantitatea oferită; P: preţul unitar
al bunului
 CURBA CERERII
(cazul bunurilor normale*))
p curba
cererii

p1

p2

Q1 Q2 Q

*) Bunurile normale sunt acele bunuri pentru care cererea creşte

pe măsură ce veniturile consumatorilor cresc.
CURBA OFERTEI

curba
ofertei
 LEGEA ECONOMICĂ A CERERII
• Legea economică a cererii se formulează astfel:
– atunci când preţul unui bun creşte, cantitatea
cerută din acel bun scade
– atunci când preţul unui bun scade, cantitatea
cerută din acel bun creşte

• Legea economică a cererii se referă la bunurile

normale (definite anterior)

• Legea economica a cererii explică de ce curba

tipică a cererii are o pantă ascendentă
(excepţiile de la această regulă sunt prezentate
în diapozitivele privind elasticitatea cererii)
LEGEA ECONOMICĂ A OFERTEI
• Legea economică a ofertei se formulează astfel:
– atunci când preţul unui bun creşte, cantitatea oferită
din acel bun creşte
– atunci când preţul unui bun scade, cantitatea oferită
din acel bun scade

• Legea economică a ofertei explică de ce curba

tipică a ofertei are o pantă ascendentă
(excepţiile de la această regulă sunt prezentate
în diapozitivele privind elasticitatea ofertei)
 CONDIŢIILE CERERII
• Cererea pentru o marfă este influenţată de o serie de factori, alţii decât
preţul mărfii respective, factori denumiţi “condiţiile cererii”

• Reprezintă condiţii ale cererii:

– preţurile altor mărfuri (substitute sau complementare)
– veniturile consumatorilor
– preferinţele consumatorilor
– anticipările consumatorilor privind dinamica viitoare a preţurilor
• atunci când cumpărătorii anticipează ca vor urma scumpiri, ei
prefera să cumpere în prezent, la preţurile nemajorate
• atunci când cumpărătorii anticipează reduceri de preţuri (de
exemplu, campanii de promovare a ofertelor, Black Friday,
promoţii, lichidări de stoc etc.), ei vor amâna achiziţiile pentru a
cumpăra mai ieftin

• Pe grafic, modificarea unei condiţii a cererii, caeteris paribus*), conduce la

translaţia curbei cererii (a se vedea diapozitivele intitulate “Translaţia curbei
cererii I – Creşterea cererii ” şi “Translaţia curbei cererii II – Scăderea
cererii”)

*) clauza “caeteris paribus” inseamnă că toţi ceilalţi parametri, cu excepţia

celui care se modifică la un moment dat, rămân neschimbaţi
 TRANSLAŢIA CURBEI CERERII (1)
CREŞTEREA CERERII

Când cererea pentru o marfă creşte, curba cererii translatează

către dreapta, de la C0 la C1, îndepartându-se de originea axelor de
coordonate.
 TRANSLAŢIA CURBEI CERERII (2)
SCĂDEREA CERERII

Când cererea pentru o marfă scade, curba cererii translatează

către stânga, de la C0 la C1, apropiindu-se de originea axelor de
coordonate.
 CONDIŢIILE OFERTEI
• Oferta pentru o marfă este influenţată de o serie de
factori, alţii decât preţul mărfii respective, factori denumiţi
“condiţiile ofertei”

• Reprezintă condiţii ale ofertei:

– tehnologiile de producţie
– costurile factorilor de producţie
– reglementările guvernamentale (de ex., impozite,
taxe)
– numărul de firme ofertante de pe piaţa unei anumite
mărfi

• Pe grafic, modificarea unei condiţii a ofertei, caeteris

paribus, conduce la translaţia curbei ofertei (a se vedea
diapozitivul intitulat “Translaţia curbei ofertei”)
 TRANSLAŢIA CURBEI OFERTEI

CREŞTEREA / SCĂDEREA OFERTEI

Când oferta pentru o marfă creşte (de la O0 la O1), respectiv scade

(de la O0 la O2), curba ofertei translatează către dreapta în cazul
creşterii, respectiv către stânga în cazul scăderii.
 ECHILIBRUL PIEŢEI:
ABORDARE ANALITICĂ
Ecuaţia de echilibru al pieţei:
Qc = Qo

Exemplu de calcul:
Funcţia cererii: Qc = 110 – p
Funcţia ofertei: Qo = 0,5p + 5
Ecuaţia de echilibru al pieţei: 110 - p = 0,5 p + 5
Rezultă:
Preţul de echilibru: p = 70 u.m./buc
Cantitatea de echilibru (care, la preţul de echilibru,
este atât cantitate cerută, cât şi cantitate oferită):
Q = 40 buc.
 ECHILIBRUL PIEŢEI:
REPREZENTARE GRAFICĂ

p Punctul
de echi-
libru

pe
Preţ de
echi-
libru Curba
cererii

Curba
ofertei

Qe Q
Cantitatea
de echilibru
INTERVENŢIA GUVERNAMENTALĂ
ASUPRA PREŢURILOR
• autorităţile pot fixa preţuri
administrate, diferite de preţul de
echilibru care s-ar fi format liber pe
piaţă
• autorităţile pot aplica impozite
indirecte pe consum (de exemplu,
accize pe fiecare unitate de produs
cumpărată)
 PREŢURILE ADMINISTRATE
• preţurile administrate se aplică în cazuri de
excepţie (pentru anumite produse, pe
anumite pieţe, pe anumite perioade de timp)
• aplicarea de preţuri administrate nu poate
împiedica acţiunea legii economice a cererii
şi nici pe cea a legii economice a ofertei
• cumpărătorii şi ofertanţii reacţionează,
conform legii economice a cererii şi,
respectiv, legii economice a ofertei, la stimulii
transmişi lor prin preţurile administrate
 TIPURI DE PREȚURI
ADMINISTRATE
• preţuri administrate minime, care sunt mai mari
decât preţul de echilibru ce s-ar fi format pe piaţa
respectivă în lipsa intervenţiei guvernamentale
• preţuri administrate maxime, care sunt mai mici
decât preţul de echilibru ce s-ar fi format pe piaţa
respectivă în lipsa intervenţiei guvernamentale
• implicaţiile respectivelor tipuri de preţuri administrate
asupra cantităţilor cerute şi cantităţilor oferite pe
piaţă sunt reprezentate grafic în cele două
diapozitive următoare; atunci când sunt aplicate
preturi adeministrate, pe piaţă nu se mai formează o
situaţie de echilibru, ci apar decalaje între cantităţile
cerute şi cele oferite (fie excedent / deficit de cerere,
fie excedent / deficit de ofertă, după caz)
 PREŢURILE ADMINISTRATE MINIME
P
Curba ofertei

EXCEDENT DE OFERTĂ
preţ
admin.
minim

Pe

Curba cererii

O Qc Qo Q
 PREŢURILE ADMINISTRATE MAXIME
P
Curba ofertei

Pe

preţ
admin.
maxim EXCEDENT DE CERERE

Curba cererii

O Qo Qc Q
EXEMPLU DE APLICAȚIE DE CALCUL
PRIVIND PREȚURILE ADMINISTRATE
Funcţia cererii (Qc) şi funcţia ofertei (Qo)
de pe piaţa unui bun sunt Qc = 110 - P şi,
respectiv, Qo = P/2 + 5, unde P este preţul
bunului.
Guvernul impune un preţ administrat de 80
u.m./buc.
Care vor fi, în aceste condiţii, cantitatea
cerută şi, respectiv, cantitatea oferită ?
Dar dacă preţul administrat este de 60
u.m./buc ?
EXEMPLU DE APLICAŢIE DE CALCUL PRIVIND
EFECTUL IMPOZITELOR INDIRECTE

P (u.m./buc) 10 9 8 7 6
Qc (buc.) 40 60 80 100 120
Qo (buc.) 160 140 120 100 80
Ce efect are asupra echilibrului pieţei introducerea unei accize t = 2
u.m pentru fiecare unitate de produs vândută?

Indicaţii de rezolvare:
Pe baza datelor numerice din enunţul aplicaţiei se află valorile
numerice ale lui a, b, a’ şi b’ şi astfel se determină funcţia cererii şi
funcţia ofertei, respectiv Qc = a – b p ; Qo = a’ + b’ p.
În urma aplicării accizei, funcţia cererii se rescrie: Qc = a - b (p + t)
Se rezolvă ecuaţia de echilibru: Qo = Qc ; a – b (p + t) = a’ + b’ p
Rezolvând ecuaţia se obţine noul preţ de echilibru pe = 6 u.m./buc
şi noua cantitate de echilibru Qe = 80 buc.
 ELASTICITATEA CERERII
• Elasticitatea cererii unei mărfi exprimă
sensibilitatea cantităţii cerute la
modificarea preţului mărfii respective
sau a uneia dintre condiţiile cererii
• Forme de elasticitate a cererii:
- în funcţie de preţul mărfii respective
- în functie de anumite condiţii ale cererii:
• modificarea preţului altor mărfuri (substitute sau
complementare)
• modificarea veniturilor consumatorilor
MĂSURAREA ELASTICITAŢII CERERII
COEFICIENTUL DE ELASTICITATE A CERERII (mărime
adimensională)
- În funcţie de preţul mărfii respective (P):

K ep = _ ΔQ ‫׃‬ ΔP
Q0 P0
- În funcţie de veniturile consumatorilor (V)

ΔQ : ΔV
Kev =
Q0 V0
 TIPURI DE CERERE
ÎN FUNCȚIE DE ELASTICITATE
• Cerere perfect inelastică (rigidă): Ke = 0
• Cerere inelastică: 0 < Ke < 1
• Cerere unitar elastică: Ke = 1
• Cerere elastică: Ke > 1
• Cerere perfect elastică: Ke = + ∞

Aceste praguri sunt valabile atât pentru

coeficienţii de elasticitate a cererii unei mărfi în
raport cu preţul mărfii respective, cât şi pentru
coeficienţii de elasticitate a cererii unei mărfi în
raport cu veniturile consumatorilor.
CURBA CERERII PERFECT ELASTICE

Curba
cererii

Curba cererii perfect elastice este paralelă cu axa absciselor

 CURBA CERERII
PERFECT INELASTICE (RIGIDE)
Curba
cererii

Curba cererii perfect inelastice (rigide) este perpendiculară pe axa absciselor

VARIAȚIA ÎNCASĂRILOR TOTALE ALE FIRMEI
(VT) ÎN FUNCŢIE DE ELASTICITATEA CERERII
FAŢĂ DE PREŢUL (P) AL MĂRFII VÂNDUTE
Cerere
Cerere Cerere
unitar
inelastică elastică
elastică
P creşte VT creşte1) VT constant VT scade3)
P scade VT scade2) VT constant VT creşte4)
Explicaţii:
Q este cantitatea vândută (în expresie fizică)
VT = P x Q (se exprimă în unităţi monetare)
Situaţiile prezentate in tabel:
1) % creştere P > % scădere Q ⇒ VT = P x Q creşte
2) % scădere P > % creştere Q ⇒ VT = P x Q scade
3) % creştere P < % scădere Q ⇒ VT = P x Q scade
4) % scădere P < % creştere Q ⇒ VT = P x Q creşte
 ELASTICITATEA OFERTEI
• Definiţie: Elasticitatea ofertei pentru o marfă exprimă
sensibilitatea cantităţii oferite la modificarea preţului mărfii
respective
• Măsurare: coeficient de elasticitate (Keo) în funcţie de preţul
mărfii respective

ΔQ ΔP
Keo = :
Q0 P0

• Tipuri de elasticitate a ofertei pentru o marfă în raport cu

valorile coeficientului de elasticitate a ofertei:
– Ofertă perfect inelastică: Keo = 0
– Ofertă inelastică: 0 < Keo < 1
– Ofertă unitar elastică: Keo = 1
– Ofertă elastică: Keo > 1
– Ofertă perfect elastică: Keo = + ∞
OFERTA PERFECT ELASTICĂ

curba ofertei

Curba ofertei perfect elastice este paralelă cu axa absciselor

OFERTA PERFECT INELASTICĂ
(RIGIDĂ)
curba ofertei

Curba ofertei perfect inelastice (rigide) este perpendiculară pe axa absciselor

 CONCURENŢA

PIAŢA CU CONCURENŢǍ PERFECTǍ

 PLANUL PRELEGERII
• Comparaţie între tipurile de piaţă sub aspectul
concurenţei: piaţa cu concurenţă perfectă şi pieţele cu
concurenţă imperfectă
• Caracterizarea generală a pieţei cu concurenţă perfectă:
- atomicitatea ofertei
- omogenitatea produsului oferit de firmele prezente pe
piaţă
- perfecta mobilitate a factorilor de producţie
- inexistenţa de bariere ȋn calea intrării / ieşirii de firme
pe / de pe piaţă
- transparenţa informaţională a pieţei
• Determinarea volumului optim al producţiei firmei
• Echilibrul pieţei şi echilibrul firmei pe termen scurt
• Echilibrul pieţei şi echilibrul firmei pe termen lung
• Punctul de închidere a firmei
 TIPURI DE STRUCTURI DE PIAŢĂ
Atribute Piaţa cu Piaţa cu Oligo- Mono-
concurenţǎ concurenţǎ polul polul
perfectǎ monopo-
listicǎ
Numǎrul de numeroşi, de putere câţiva unic
agenţi ai economicǎ redusǎ ofertant
ofertei (atomicitatea ofertei)
Bariere ȋn nu existǎ minore înalte înalte
calea intrării
/ ieşirii de
firme pe / de
pe piaţǎ
Puterea firmei nu existǎ limitatǎ mare mare
de a influenţa
nivelul
preţului
 CARACTERISTICILE PIEŢEI CU
CONCURENŢĂ PERFECTĂ
Piaţa cu concurenţă perfectă prezintă
următoarele caracteristici principale:
• Atomicitatea ofertei
• Omogenitatea produsului oferit de către
toate firmele de pe o anumită piaţă
• Inexistenţa de bariere în calea intrării /
ieşirii de firme pe / de pe piaţă
• Perfecta mobilitate a factorilor de
producţie
• Transparenţa informaţională a pieţei
 ATOMICITATEA OFERTEI
• Atomicitatea ofertei semnifică faptul că firmele ofertante
prezente pe piaţă sunt numeroase și de talie economică
redusă.

• Implicaţii:
– firmele ofertante, fiind numeroase, nu se pot înţelege între
ele spre a impune, de comun acord, un anumit nivel al
preţului
– fiind de talie economică redusă, nicio firmă individuală nu
poate impune unilateral un anumit nivel de preţ în propriul
său interes; în aceste condiţii, rămâne ca preţul să se
formeze in mod liber pe piaţă, prin interacţiunea întregii
cereri cu întreaga ofertă pentru produsul respectiv
– intrarea sau ieşirea pe / de pe piaţă a unei firme de talie
mică nu influentează semnificativ oferta totală a pieţei şi,
implicit, nici nivelul preţului format pe piaţă
OMOGENITATEA PRODUSULUI OFERIT
DE CĂTRE TOATE FIRMELE
DE PE O ANUMITĂ PIAŢĂ
• Toate firmele de pe piaţa cu concurenţă
perfectă a unui produs oferă bunuri
identice
• Ȋn aceste conditii:
– bunurile oferite de firmele prezente pe piaţă
sunt perfect substituibile între ele
– oferta pieţei este suma ofertelor firmelor
individuale
 INEXISTENŢA DE BARIERE
ÎN CALEA INTRĂRII / IEŞIRII
• DE cu
Pe pieţele FIRME
concurenţăPE / DE
imperfectă PE
există PIAŢĂ
bariere în calea intrării /
ieşirii de firme pe / de pe piată; asemenea bariere pot fi:
– ȋn anumite cazuri, cerinţa legală de a obţine licenţe de operare
(de exemplu, casele de schimb valutar trebuie autorizate de
către Banca Naţională)
– ȋn anumite ramuri cu intensitate ridicată a capitalului tehnic,
costul ridicat al investiţiei iniţiale pentru infrastructura necesară
activităţii unei noi firme care intră pe piaţă
– eventuala dificultate de a lichida o firmă aflată în declin, prin
vinderea activelor acesteia (dificultatea de a găsi cumpărători
interesaţi de aceste active)

• Spre deosebire de pieţele cu concurenţă imperfectă, în cazul pieţei

cu concurenţă perfectă asemenea bariere sunt absente

• Lipsa oricăror bariere la intrarea de firme pe piaţa cu concurenţă

perfectă este demonstrată de însăşi caracteristica de atomicitate a
pieţei, constând ȋn existenţa unui număr mare de firme prezente pe
piaţă (logic, se presupune că toate aceste firme au putut intra liber
pe piaţă )
 PERFECTA MOBILITATE A
FACTORILOR DE PRODUCŢIE
• Pe piaţa cu concurenţă perfectă, firmele dispun
de deplină libertate pentru:
– accesul, ȋn calitate de cumpărători, pe pieţele
de factori de producţie
– atragereea factorilor de producţie în procesul
de producţie, în cantităţile şi la calitatea
necesare acestui proces
– alocarea şi realocarea, pe criterii de eficienţă,
a factorilor de producţie
 TRANSPARENŢA
INFORMAŢIONALĂ A PIEŢEI
• Pe piaţa cu concurenţă perfectă se
presupune că informaţiile privind cererea,
oferta şi preţurile pieţei afluesc ȋn mod
spontan și simultan către toţi furnizorii şi
cumpărătorii, aceste informatii devenindu-
le accesibile tuturor acestora în mod:
– necondiţionat
– egal
– gratuit
– în timp real
 DETERMINAREA VOLUMULUI OPTIM
AL PRODUCŢIEI FIRMEI
• firma trebuie să-şi dimensioneze volumul producţiei (Q) la nivelul
optim, respectiv la acel nivel care îi permite să obţină un profit total
maxim:
max Pr
Pr’ = 0
Pr = VT – CT
Pr’ = (VT – CT)’ = VT’ – CT’ = 0
VT’ = Vmg*)
CT’ = Cmg

• Q optim corespunde situaţiei în care:

Cmg = Vmg*)

Notaţii: Pr - profitul total al firmei; CT - costul total al producţiei firmei; VT - încasările

totale ale firmei; Cmg - costul marginal al producţiei firmei; Vmg - venitul marginal al
firmei
*) Venitul marginal (Vmg) al firmei reprezintă încasarea suplimentară obţinută de firmă
prin producerea şi vânzarea unei unităţi suplimentare de produs (deci, pe seama
ultimei unităţi produse şi vândute)
CADRUL DE ANALIZĂ AL ECHILIBRULUI
PE TERMEN SCURT ŞI PE TERMEN LUNG
OBIECTUL ANALIZEI:
• Echilibrul pieţei / ramurii:
– cererea pieţei
– oferta pieţei
– preţul de echilibru

• Echilibrul firmei individuale:

– cererea adresată firmei
– oferta firmei

ORIZONTUL DE TIMP AL ANALIZEI:

• termen scurt: orizontul de timp în care pe piaţă sunt prezente
aceleaşi firme (fără intrări şi iesiri de firme)
• termen lung: orizontul de timp în care au loc intrări de noi firme pe
piaţă, precum şi ieşiri de pe piaţă ale unora dintre firmele
preexistente
 ECHILIBRUL PIEŢEI ŞI
ECHILIBRUL FIRMEI
Firma este “primitor” de
preţ, operând cu preţul
c format pe piaţă
P ctm
O Cmg

Pe P P = Vmg
ctm

C
Qopt Q
Q
Piaţa / ramura Firma
Legendă: Q – cantitatea de produse; Qopt – volumul optim al produţiei firmei; P – preţul; Pe – preţul de echilibru al pieţei;
C - cererea pieţei; O – oferta pieţei; ctm – costul mediu total suportat de firmă; Vmg – venitul marginal al firmei;
Cmg – costul marginal suportat de firmă
 CEREREA ADRESATĂ FIRMEI
ŞI OFERTA FIRMEI*)
• Cererea adresată firmei este perfect elastică:
aceasta înseamnă că piaţa absoarbe orice
cantitate de producţie pe care i-o livrează firma
• Oferta firmei:
– este reprezentată de curba costului marginal, pe
segmentul de deasupra punctului său de intersecţie
cu curba costului mediu total
– în anumite condiţii (dacă firma acceptă pierderi pe
termen scurt), reprezintă ofertă şi porţiunea de
deasupra punctului de intersecţie a curbei costului
marginal cu curba costului mediu variabil
*) a se vedea graficul din diapozitivul anterior
 FORMAREA ECHILIBRULUI
FIRMEI PE TERMEN SCURT
• Firma individuală urmăreşte maximizarea profitului
• Firma este primitor de preţ: firma nu poate influenţa
deloc nivelul preţului, care se formeaza liber pe piată, iar
firma poate vinde doar la acest nivel de preţ
• Determinarea volumului optim al producţiei (Qopt):
– condiţia generală de echilibru al firmei constă în
egalitatea dintre costul marginal Cmg şi venitul
marginal Vmg:

Cmg = Vmg

– pe piaţa cu concurenţă perfectă, venitul marginal al

firmei este reprezentat de însuşi preţul (p)
– astfel, condiţia specifică de echilibru al firmei devine:

Cmg = p *)
*) a se vedea graficul din diapozitivul imediat următor
 VOLUMUL OPTIM AL PRODUCȚIEI FIRMEI
DE PE PIAȚA CU CONCURENȚĂ PERFECTĂ

c
Cmg

Vmg = p

Qopt Q
Legendă: Q – cantitatea de produse; Qopt – volumul optim al produţiei firmei; P – preţul;
Vmg – venitul marginal al firmei; Cmg – costul marginal suportat de firmă
 SITUAŢII POSIBILE ÎN CONDIŢII DE ECHILIBRU
AL FIRMEI PE TERMEN SCURT
• firma obţine profit dacă, pentru volumul
optim de producţie:
ctm < p

• profitul este nul dacă:

ctm = p

• firma înregistrează pierderi dacă:

ctm > p *)
Legendă: P – preţul; Cmg – costul marginal suportat de firmă

*) Daca acceptă să funcţioneze cu pierderi, firma va urmări minimizarea acestora.

 MODIFICAREA PE TERMEN LUNG
A ECHILBRULUI PIEŢEI
P P O0
O0
O1

Pe

Pe’

C
C
Q Q
Legendă: Q – cantitatea de produse; Q opt – volumul optim al produţiei firmei; P – preţul; Pe – preţul de
echilibru al pieţei; C - cererea pieţei; O0 – oferta iniţială a pieţei; O1 – oferta majorată a pieţei ca urmare a
intrării de noi firme pe piaţă; Pe’– noul preţ de echilibru al pieţei dupa majorarea ofertei ca urmare a intrării
de noi firme pe piaţă
 ECHILIBRUL FIRMEI
PE TERMEN LUNG
p
Cmg

ctm

Pe

0 Qopt Q
Legendă: Q – cantitatea de produse; Qopt – volumul optim al produţiei firmei; P – preţul; Pe – preţul
de echilibru al pieţei; C - cererea pieţei; O – oferta pieţei; ctm – costul mediu total suportat de firmă;
Vmg – venitul marginal al firmei; Cmg – costul marginal suportat de firmă
 DINAMICA PIEŢEI
PE TERMEN LUNG
• noi firme se instalează pe piaţă, atrase de
perspectiva obţinerii de profit economic
• creşte oferta pieţei (mai mulţi ofertanţi, deci o ofertă
mai mare, pentru aceeaşi cerere)
• drept consecinţă, scade preţul pietei (se formează
un preţ de echilibru mai mic, caeteris paribus) *)
• se îngustează marja de profit economic a firmelor
existente pe piaţă
• la atingerea echilibrului pe termen lung, profitul
economic al tuturor firmelor devine zero şi firmele
încep să iasă de pe piaţa respectivă, nemaiavând
stimulent să rămână
• acest proces se reia ciclic
*) a se vedea graficul din diapozitivul imediat următor
 PUNCTUL DE ÎNCHIDERE A FIRMEI
• Punctul de închidere a firmei este reprezentat
acel nivel minim al preţului pieţei (asociat cu
volumul corespunzător de producţie) sub care
continuarea funcţionării firmei nu se mai justifică
şi producţia trebuie întreruptă pe termen scurt
• Pentru a putea funcţiona pe termen scurt, chiar
şi cu anumite pierderi, firma trebuie să-şi
acopere, din preţul pieţei, cel puţin costul variabil
mediu.
• Punctul de închidere corespunde situaţiei în
care preţul pieţei este egal cu minimul costului
variabil mediu.
 ȊN CONCLUZIE:
CONDIŢIILE DE ECHILIBRU AL FIRMEI
PE PIAŢA CU CONCURENŢĂ PERFECTĂ
• Pe termen scurt:
cmg = p

p > ctm

• Pe termen lung:

cmg= p = ctm min

 PIEŢE CU CONCURENŢĂ
IMPERFECTĂ
PIAŢA CU CONCURENŢĂ MONOPOLISTICĂ.
OLIGOPOLUL. MONOPOLUL
 PLANUL PRELEGERII
• Piaţa cu concurenţă monopolistică:
– caracterizare generală
– comparaţie cu piaţa cu concurenţă perfectă
– echilibrul pe termen scurt şi pe termen lung al firmei
pe piaţa cu concurenţă monopolistică
• Oligopolul:
– definiţia şi caracteristicile pieţei de oligopol
– cooperare vs. confruntare pe piaţa de oligopol
– formarea preţului pe piaţa de oligopol
• Monopolul:
– definiţia şi caracteristicile monopolului
– echilibrul pe termen scurt şi pe termen lung al pieţei
de monopol
– costul social al monopolului
 CARACTERIZARE GENERALĂ A PIEŢEI
CU CONCURENŢĂ MONOPOLISTICĂ (1)
PIAŢA CU CONCURENŢĂ MONOPOLISTICĂ SE CARACTERIZEAZĂ PRIN:
• Atomicitatea ofertei (sub acest aspect, piaţa cu concurenţă monopolistică se
aseamănă cu piaţa cu concurenţă perfectă):
– pe piaţa cu concurenţă monopolistică sunt prezente firme numeroase, de talie
mică
– barierele ȋn calea intrării unor noi firme pe piaţa cu concurenţă monopolistică
sunt minore
– pe piaţa cu concurenţă monopolistică, firmele iau decizii independent unele faţă
de altele, fiecare firmă adresându-și oferta către propriul său segment de
clientelă fidelă
• Diferenţierea produselor dintr-o grupă de produse (sub acest aspect, piaţa cu
concurenţă monopolistică se deosebește de piaţa cu concurenţă perfectă, unde toate
firmele oferă același produs omogen):
– produsul oferit de o anumită firmă de pe piaţa cu concurenţă monopolistică
prezintă anumite diferenţe specifice de design, funcţii și utilitate faţă de
produsele din aceeaşi grupă, oferite de alte firme
– din acest motiv, produsele unei firme sunt substitute imperfecte pentru cele ale
altor firme de pe aceeaşi piaţă
– produsul fiecărei firme se adresează preferinţelor specifice unui anumit segment
de clientelă, pe care, servind-o ȋn modul cel mai potrivit exigenţelor acesteia, și-o
fidelizează; clienţii fideli ai unei anumite firme o percep pe aceasta din urmă ca
pe singurul furnizor capabil să le ofere produsul preferat și, deci, ca pe un mic
monopol de facto; de aici rezultă şi semnificaţia economică a sintagmei
“concurenţă monopolistică”, în care doi termeni care au înţelesuri intrinseci
opuse sunt alăturaţi pentru a desemna raporturile concurenţiale dintre
numeroase firme, fiecare dintre acestea oferind un produs diferenţiat faţă de
produsele oferite de firmele rivale
CARACTERIZARE GENERALĂ A PIEŢEI
CU CONCURENŢĂ MONOPOLISTICĂ (2)
• preţurile practicate de firmele aflate pe o piaţă cu
concurenţă monopolistică sunt mai mari decât în cazul
pieţei cu concurenţă perfectă (ȋn cazul concurenţei
monopolistice, preţurile practicate de firme includ şi costul
diferenţierii produselor şi al reclamei comerciale)

• profitul economic pe care îl poate obţine o firmă aflată pe o

piaţă cu concurenţă monopolistică va fi mai mare decât ȋn
cazul unei firme aflate pe o piaţă cu concurenţă perfectă,
dar mai mic decât în cazul unui monopol

• spre deosebire de cazul monopolului, o firmă aflată pe o

piaţă cu concurenţă monopolistică poate obţine profit
economic numai pe termen scurt; ȋn situaţia de echilibru pe
temen lung, profitul economic al tuturor firmelor de pe acest
tip de piaţă devine zero, la fel ca la piaţa cu concurenţă
perfectă
 EXEMPLE DE PIEŢE
CU CONCURENŢĂ MONOPOLISTICĂ
• pieţele produselor software anti-virus,
jocurilor electronice și ale altor bunuri
informaţionale digitale
• piaţa produselor cosmetice de marcă
• piaţa apelor minerale de marcă
• piaţa ţigaretelor de marcă
• piaţa serviciilor turistice
 COMPARAȚIE ÎNTRE
PIAȚA CU CONCURENȚĂ MONOPOLISTICĂ
ŞI CEA CU CONCURENȚĂ PERFECTĂ (1)
PIAȚA CU CONCURENȚĂ PIAȚA CU CONCURENȚĂ
PERFECTĂ MONOPOLISTICĂ
Atomicitatea ofertei
(prezenţa pe piaţă a numeroase firme de talie mică)
Omogenitatea produsului (între Diferenţierea produselor între
produsele oferite de diversele firme (între produsele oferite de
firme există o substituibilitate diversele firme există o
perfectă ) substituibilitate imperfectă)
Firma nu poate influenţa deloc Firma are o anumită putere de a
nivelul preţului (este primitor de influenţa nivelul preţului
preţ)
Pe termen scurt, o firmă de pe
- piaţa cu concurenţă
monopolistică se aseamănă cu
un monopol
Pe lângă trăsătura comună a atomicităţii ofertelor firmelor, piaţa cu
concurenţă monopolistică se mai aseamănă cu piaţa cu concurenţă
perfectă şi prin faptul că, în ambele cazuri, la echilibrul pe termen
lung, profiturile economice ale tuturor firmelor devin zero.
CURBA CERERII ŞI CURBA VENITULUI MARGINAL
ALE FIRMEI
DE PE PIAŢA CU CONCURENȚĂ MONOPOLISTICĂ
p

Pentru orice nivel al lui Q,

p > Vmg
Cererea
adresată
Vmg
firmei
p1

p2

Q1 Q2 Q
Notaţii: Q – volumul producţiei firmei; p – preţul; Vmg – venitul marginal al firmei
 FUNCȚIA INVERSĂ A CERERII
• Funcţia inversă a cererii are forma generală: p = f(Q)

• Exemplu:

Q = 110 – p (funcţia propriu-zisă a cererii)

p = 110 – Q (funcţia inversă a cererii)

Explicatie: recurgerea la funcţia inversă a cererii, care are

pe Q drept variabilă independentă, este necesară pentru
a ȋnlocui variabila p din formula ȋncasărilor totale ale
firmei: VT = p x Q; prin această ȋnlocuire a lui p, venitul
marginal al firmei, Vmg, calculat ca derivată de ordinul 1 a
încasărilor totale (VT), va deveni o funcţie cu o singură
variabilă, și anume Q; prin urmare, la calcularea
volumului optim Q al producţiei firmei, aplicarea condiţiei
Cmg = Vmg va conduce la o ecuaţie cu o singură
necunoscută, Q.
 ECHILBRUL PE TERMEN SCURT
AL FIRMEI DE PE PIAŢA
CU CONCURENȚĂ MONOPOLISTICĂ (1)
Ȋn analiza pieţei, termenul scurt reprezintă orizontul de timp ȋn care
nicio firmă nu intră şi nici nu iese pe / de pe piaţă.

CONDITIILE DE ECHILIBRU PE TERMEN SCURT AL FIRMEI DE PE

PIAŢA CU CONCURENŢĂ MONOPOLISTICĂ:

Volumul de producţie optim (Q) al firmei se obţine atunci când este

ȋndeplinită condiţia:

Cmg = Vmg

Firma obţine profit economic numai dacă p > ctm

Legenda: Q – volumul fizic al producţiei firmei; Cmg – costul marginal

suportat de firmă; Vmg – venitul marginal al firmei; p – preţul unitar al
produsului livrat de firmă; ctm – costul total mediu (pe unitatea de
produs) al producţiei firmei
 ECHILBRUL PE TERMEN SCURT
AL FIRMEI DE PE PIAŢA
CU CONCURENȚĂ MONOPOLISTICĂ (2)
 ECHILBRUL PE TERMEN LUNG
AL FIRMEI DE PE PIAŢA
CU CONCURENȚĂ MONOPOLISTICĂ (1)
• Ȋn analiza pieţei, termenul lung reprezintă orizontul de timp ȋn care pe piaţă au loc intrări şi ieşiri de firme
• Intrările de noi firme intervin datorită stimulentului reprezentat de posibilitatea de a obţine profit economic pe piaţa
respectivă
• Prin intrarea de noi firme pe piaţă, cererea adresată firmelor preexistente pe piaţă scade (o parte din clientela firmelor
existente migrează către ofertanţii nou veniţi pe piaţă)
• Ca urmare a scăderii cererii adresate firmelor va scădea şi preţul şi, implicit, va scădea şi marja de profit economic a
firmelor
• Lipsite de un stimulent economic suficient pentru continuarea afacerilor pe piaţa respectivă, firmele încep să o
părăsească
• La echilibrul pe termen lung, profitul economic al tuturor firmelor devine zero şi, deci, pe ansamblul pieţei cu concurenţă
monopolistică, se ajunge la o situaţie similară cu cea de pe piaţa cu concurenţă perfectă la echilibrul pe termen lung
• Ulterior, fazele descrise mai sus se reiau ȋn sens invers: noi firme reîncep să intre pe piaţă, preţul reîncepe să crească,
firmele reîncep să obţină profit economic ş.a.m.d.
• Succesiunea de procese descrisă mai sus se reia ciclic

CONDITIILE ECHILIBRULUI PE TERMEN LUNG AL FIRMEI DE PE PIAŢA CU CONCURENȚĂ MONOPOLISTICĂ:

Cmg = Vmg

ctm = p

Legenda: Cmg – costul marginal suportat de firmă; Vmg – venitul marginal al firmei; p – preţul unitar al produsului livrat de
firmă; ctm – costul total mediu (pe unitatea de produs) al producţiei firmei
 ECHILBRUL PE TERMEN LUNG
AL FIRMEI DE PE PIAŢA
CU CONCURENȚĂ MONOPOLISTICĂ (2)
APLICAȚIE PRIVIND DETERMINAREA VOLUMULUI
OPTIM DE PRODUCŢIE AL FIRMEI DE PE O PIAŢĂ
CU CONCURENŢĂ MONOPOLISTICĂ
O firmă aflată pe o piaţă cu concurenţă monopolistică are funcţia
costului total: CT = 20 + Q2
Firma se confruntă cu o cerere de forma: Q = 40 - p
Să se determine volumul optim de producţie al firmei.

Rezolvare:
Volumul optim de producţie Q se calculează aplicând condiţia

Cmg = Vmg
Pe baza datelor din enunţ, cei doi termeni ai relaţiei de mai sus devin:
Cmg = (CT)’ = (20 + Q2)’ = 2 Q

Vmg = (VT)’ = (pQ)’ = [Q (40 - Q)]’ = (40 Q – Q2)’ = 40 – 2Q

p a fost ȋnlocuit folosind funcţia inversă a cererii: p = 40 – Q

Condiţia Cmg = Vmg devine: 2Q = 40 – 2Q

Rezolvând ecuaţia de gradul 1 se obtine soluţia: Q = 10
 OLIGOPOLUL:
DEFINIŢIE ŞI CARACTERISTICI
• Oligopolul se defineşte drept acel tip de structură a unei ramuri
economice în care piaţa este dominată de un grup restrâns de
firme de talie mare

• Precizări:
– numărul de firme prezente pe piaţa de oligopol este redus
(câteva firme)
– există bariere semnificative ȋn calea intrării altor firme pe piaţă
(de exemplu, necesitatea unor investiţii mari pentru crearea
infrasturcturii necesare funcţionării unei firme dintr-o asemenea
ramură economică
– există interdependenţe între deciziile firmelor prezente pe
piaţă, acţiunile unei firme având impact asupra celorlalte firme
rivale din oligopol
– firmele din oligopol îşi promovează reclama comercială
îndeosebi la scară naţională sau internaţională

• Exemple de oligopol: extracţia petrolului, industria oţelului, a

automobilului, sectorul bancar, liniile aeriene
 CARACTERISTICILE
PIEŢEI DE OLIGOPOL
Piaţa de oligopol prezintă următoarele caracteristici:
• numărul restrâns de firme de mari dimensiuni din oligopol
acoperă majoritatea cererii de pe piaţă şi au o eficienţă
ridicată
• firmele au posibilitatea de a influenţa preţul pieţei
• deciziile fiecărei firme sunt influenţate de cele ale firmelor
concurente din oligopol; firmele îşi construiesc strategii în
cadrul cărora ţin seama de reacţia celorlalte firme la
propriile lor decizii
• oligopolurile sunt forme stabile de organizare a pieţei;
dimensiunea mare a firmelor existente face dificilă intrarea
altor firme pe o asemenea piaţă
• produsele oferite de firmele componente ale unui oligopol
pot fi:
– omogene
– diferenţiate
COOPERARE VS. CONFRUNTARE
PE PIAŢA DE OLIGOPOL
• Oligopol cooperant:
– dacă firmele componente ale oligopolului decid (în
mod explicit sau tacit) să coopereze, ele vor acţiona
pe piaţă asemenea unui monopol
– firmele din oligopol vor fi avantajate dacă oferă pe
piaţă o cantitate limitată din produsul respectiv, la un
preţ ridicat (se respectă condiţia de maximizare a
profitului valabilă pentru un monopol: cmg = vmg)
– cartelul reprezintă un exemplu de oligopol cooperant
Oligopol necooperant:
– dacă firmele componente ale oligopolului nu doresc
să coopereze, ele vor ţine seama doar de propriile
interese şi fiecare va acţiona astfel încât să-şi
maximizeze propriul profit (în funcţie de condiţiile
proprii de producţie)
– în această situaţie de confruntare, profitul pe
ansamblul oligopolului va fi diminuat
 FORMAREA PREȚULUI
PE PIAŢA DE OLIGOPOL
Variante posibile ȋn materie de formare a
preţurilor pe piaţa de oligopol:
• preţul firmei dominante: firma dominantă,
care este cea mai mare și mai puternică
din cadrul oligopolului, impune un anumit
nivel de pret, la care celelalte firme mai
mici se aliniază
• preţul de cartel, negociat și agreat de toate
firmele din cadrul oligopolului cooperant
de tip cartel
 CARTELUL
• Cartelul este o formă de oligopol ce
presupune o cooperare explicită între
firmele care produc un anumit bun,
mai ales ȋn cazul unui bun omogen
(ţiţei, benzină, oţel, ciment, aluminiu)

• Firmele care cooperează în cadrul

cartelului se înţeleg în legătură cu
nivelul preţului de vânzare al
produsului; preţul se stabileşte astfel
încât să se maximizeze profitul la
nivelul întregului cartel
 MONOPOLUL:
DEFINIŢIE ŞI CARACTERISTICI
• Monopolul este acel tip de piaţă pe care
este prezentă o singură firmă ofertantă
a unui anumit bun
• În cazul monopolului, firma coincide cu
întreaga ramură economică (industria)
• Condiţii necesare pentru a se ajunge la
formarea unui monopol:
– pe piaţa respectivă să nu fie disponibili
substituenţi apropiaţi
– să existe bariere ȋnalte ȋn calea intrării
altor firme pe piaţa respectivă
COMPORTAMENTUL MONOPOLULUI

• Monopolul îşi maximizează profitul*) alegând cea mai

avantajoasă combinaţie între preţ şi volumul producţiei

• Pe piaţa de monopol, cererea adrestă firmei coincide cu

cererea ȋntregii pieţe

• Curba cererii reflectă corespondenţa dintre preţ şi

cantitatea cerută; cantitatea de produse cerută este
decisă de cumpărători, în funcţie de preţul impus de
către monopol și ţinând seama de faptul că nu există
substitute apropiate pentru produsele oferite de monopol

*) În anumite situaţ
situaţii,
ii, pe termen scurt,
scurt, monopolul va urmări minimzarea
pierderilor
 VENITUL MARGINAL
AL MONOPOLULUI
Exemplu numeric
Volumul Preţul unitar Încasarea Venitul
producţiei totală marginal
Q P VT Vmg
(buc.) (u.m./buc.) (u.m.) (u.m.)
0 200 0 -
1 180 180 + 180
2 160 320 + 140
3 140 420 +100
4 120 480 +80
5 100 500 +20
6 80 480 - 20
 ECHILIBRUL PE TERMEN SCURT
AL PIEŢEI DE MONOPOL
• Situaţia de echilibru este reprezentată, pe grafic, de punctul E, cu
proiecţiile sale pe ambele axe de coordonate
P
Cmg
P*
ctm

●E
Curba
Vmg cererii
Q
Qopt
Condiţia pentru determinarea volumului optim al productiei monopolului
(Qopt):
Cmg = Vmg
 ECHILIBRUL PE TERMEN LUNG
AL PIEŢEI DE MONOPOL
• Pe termen lung, un monopol poate
rămâne pe piaţă numai dacă din
încasările obţinute îşi acoperă integral
costurile de producţie
• Spre deosebire de piaţa cu concurenţă
perfectă şi de cea cu concurenţă
monopolistică, unde profitul economic al
tuturor firmelor devine nul pe termen
lung, în cazul monopolului, acest profit
se poate menţine şi pe termen lung,
datorită barierelor în calea intrării altor
firme pe piaţă
 DEOSEBIREA DINTRE MONOPOL
ŞI PIAȚA CONCURENŢIALĂ:
COSTUL SOCIAL AL MONOPOLULUI
• Ȋn comparaţie cu piaţa cu concurenţă
perfectă, monopolul, folosind același
volum de resurse, furnizează bunuri mai
puţine, dar mai scumpe

• Monopolul generează un cost social

constând ȋn pierderi de bunăstare socială;
resursele societăţii sunt utilizate de către
monopol cu o eficienţă mai redusă decât
cea pe care ar obţine-o firmele de pe
pieţele concurenţiale
 PROTECŢIA DE CATRE STAT
A CONCURENŢEI:
LEGISLAŢIA ANTI-TRUST
• Legislaţia anti-trust protejează concurenţa şi are ca scop să prevină
sau, după caz, să contracareze și să sancţioneze abuzul de poziţie
dominantă al unor firme mari, precum şi alte practici anti-
concurenţiale caracteristice ologopolurilor şi monopolurilor:
– Sunt admise monopoluri publice, reglementate de către stat (de
exemplu, ȋn domeniul utilităţilor publice: furnizarea de apă
potabilă, de energie termică etc.)
– Sunt interzise monopolurile private (cu exceptia monopolurilor
legale temporare aferente drepturilor de proprietate intelectuală:
drepturi de autor, brevete de invenţie, mărci inregistrate)

• La nivel de ţară, ca şi la nivelul Uniunii Europene, funcţionează

organisme cu atribuţii de supraveghere a respectării regulilor
concurenţei şi de combatere practicilor anticoncurenţiale şi a
concurenţei neloiale (de exemplu, în Romania, Consiliul
Concurenţei)
 Tema 10, partea a II-a

INDICATORII MACROECONOMICI.
CEREREA AGREGATĂ
ŞI OFERTA AGREGATĂ
 PLANUL PRELEGERII

• Indicatorii macroeconomici; produsul

intern brut
• Cererea agregată şi oferta agregată
• Decalajul recesionist şi decalajul
inflaţionist ale produsului intern brut
 INDICATORII MACROECONOMICI

• Definiţia indicatorilor economici, în

general:
Indicatorii economici sunt expresii
numerice ale caracteristicilor cuantificabile
ale entităţilor și proceselor economice
• Indicatorii macroeconomici reprezintă o
categorie distinctă de indicatori economici,
care măsoară caracteristici relevante
pentru nivelul macroeconomic al analizei şi
previziunii economice
REZULTATELE MACROECONOMICE
• Rezultatele macroeconomice
caracterizează nivelul de dezvoltare a
economiei unei ţări la diferite momente
• Ele constituie sursa bunăstării individuale
şi sociale
• Rezultatele macroeconomice fac obiectul
unor analize comparative în timp (dinamica
economiei unei anumite ţări) sau în spaţiu
(comparaţii între economiile unor ţări sau
grupuri de ţări analizate la un moment dat)
 INDICATORII DE PRODUS FINAL (1)
• PRODUSUL FINAL (PF): agregă valoarea de piaţă a bunurilor
finale produse în economia unei ţări într-o perioadă de un an, adică
a acelor bunuri care au ajuns în ultimul stadiu al circuitului lor
economic (consum, investiţii, export); ca modalităţi de exprimare a
produsului final la nivelul economiei unei ţări se folosesc indicatori
în formă brută (produsul intern brut şi produsul naţional brut) şi,
respectiv, în formă netă (produsul intern net şi produsul naţional
net)*):
– Produsul intern brut (PIB): agregă rezultatele activităţii dintr-
un an a agenţilor economici rezidenţi de pe teritoriul unei ţări,
indiferent dacă sunt sau nu persoane juridice ale statului
respectiv
– Produsul naţional brut (PNB): agregă rezultatele activităţii
dintr-un an a agenţilor economici care sunt persoane juridice ale
ţării respective, indiferent dacă respectivii agenţi economici
funcţionează pe teritoriul acelei ţări sau în afara acestuia
• Deosebirea dintre cei doi indicatori de produs final, PIB şi PNB, se
referă la sferele lor de cuprindere parţial diferite, aşa cum acestea
rezultă din definiţia de mai sus a fiecăruia dintre cei doi indicatori

*) A se vedea formulele de calcul ale produsului intern net și prudusului national net redate in
diapozitivul următor.
INDICATORII DE PRODUS FINAL (2)
– Produsul intern net:

PIN = PIB – ACF*)

– Produsul naţional net:

PNN = PNB – ACF*)

*) ACF este amortizarea capitalului fix

 PRODUSUL INTERN BRUT (PIB)
DEFINIȚIE: PIB exprimă valoarea totală de piaţă a
bunurilor finale produse de agenţii economici
rezidenţi pe teritoriul unei ţări, în decursul unui an.

Calculul PIB prin metoda cheltuielilor:

PIB = C + G + IB + (EX - IM)

C: consum privat
G: consum guvernamental
IB: investiţiile brute (a se vedea diapozitivul următor)
(EX - IM): exportul net (EXnet), care reprezintă soldul
dintre exportul total şi importul total (poate lua şi
valori numerice negative)
 INVESTIȚIILE BRUTE ŞI
INVESTIȚIILE NETE
• Investiţiile brute (IB) reprezintă totalul investiţiilor
pentru instalarea de capital fix nou
• Din investiţiile brute, o parte, reprezentată de
amortizarea capitalului fix (ACF), serveşte
pentru înlocuirea cu echipamente noi a
capitalului fix uzat
• Cealaltă parte a investiţiilor brute o reprezintă
investiţiile nete (In), care asigură creşterea
efectivă a stocului de capital fix din economie:

IB = In + ACF
 CLASAMENTUL ȚĂRILOR LUMII
ÎN FUNCȚIE DE NIVELUL PIB TOTAL
ÎN 2020 (EXTRAS)

Sursa: https://databank.worldbank.org/data/download/GDP.pdf
FOLOSIREA INDICILOR STATISTICI ÎN
MĂSURAREA DINAMICII ECONOMICE
Indicele de creştere a unei mărimi
oarecare (V) în perioada curentă (t1) faţă
de perioada de bază (t0):

V1
IV 1/0 = X 100 (exprimat in %)
V0

Ritmul de creştere (în %)

RV1/0 = IV1/0 – 100
PIB NOMINAL, PIB REAL ŞI DEFLATORUL PIB
• PIB nominal din anul curent (t1) este, în cifre
absolute: PIB1 = ∑Q1P1
• PIB real din anul curent (t1), exprimat în preţurile
anului de bază (t0) este, în cifre absolute:
PIBr1 = ∑Q1P0
• Deflatorul PIB, notat cu IGP, este indicele general al
preţurilor din economie:

∑Q1P1
PIB nominal
IGP=
∑Q1P0
=
PIB real
PIB nominal
PIB real =
Deflatorul PIB
Indicele PIB nominal = Indicele PIB real x Deflatorul PIB
∑Q1P1 ∑Q1P0 ∑Q1P1
= X
∑Q0P0 ∑Q0P0 ∑Q1P0
Notaţii: Q reprezintă volumul fizic al producţiei; P reprezintă preţul
EXEMPLU NUMERIC PRIVIND CALCULUL
PIB NOMINAL, PIB REAL
ŞI AL DEFLATORULUI PIB
Pro- An (t0) An (t1) Q1P1 Q1P0 Q0P0
duse (u.m.) (u.m.) (u.m.)
Q0 P0 Q1 P1
(u.m./ (u.m./
(buc.) (buc.)
buc.) buc.)

A 15 1,2 20 1,5 30 24 18
B 5 1,5 8 2 16 12 7,5
C 10 2 11 4 44 22 20
D 1 10 2 11 22 20 10
Σ - - - - 112 78 55,5

PIB nominal în anul (t1): ∑Q1P1 = 112 u.m.

PIB real în anul (t1): ∑Q1P0 = 78 u.m. ∑Q1P1 112
Deflatorul PIB în anul (t1) faţă de anul (t0): I GP = = = 1,436
∑Q1P0 78
 TERMEN SCURT ŞI TERMEN LUNG
ÎN ANALIZA MACROECONOMICĂ
În analiza macroeconomică:
- pe termen scurt, preţurile sunt stabile
(“sticky”)
- pe termen lung, preţurile sunt flexibile
(“flexible”)
 CEREREA AGREGATĂ
• Cererea agregată (CA), reprezintă totalitatea
cheltuielilor pe care agenţii economici din
economia unei ţări intenţionează să le efectueze
pentru achiziţia de bunuri materiale şi servicii,
într-o anumită perioadă, în raport cu nivelul
veniturilor agregate şi cu nivelul general al
preţurilor
• Cererea agregată cuprinde: cererea pentru
consumul privat (C), cererea pentru consum
guvernamental (G), cererea pentru investiţii
brute (IB) şi cererea externă reprezentată de
exportul net (EXnet):

CA = C + G + IB + EXnet
Nivelul general al preţurilor CURBA CERERII AGREGATE

CA

O PIB
Legendă: CA – cererea agregată; PIB – produsul intern brut
 OFERTA AGREGATĂ
• Oferta agregată (OA) reprezintă
cantitatea totală de bunuri economice
disponibile pentru vânzare într-o economie
naţională, într-o anumită perioadă, în
funcţie de nivelul general al preţurilor
• Oferta agregată include atât bunuri de
consum, cât şi bunuri de capital
• Se disting: oferta agregată pe termen scurt
(OATS) şi, respectiv, oferta agregată pe
termen lung (OATL)
CURBA OFERTEI AGREGATE PE TERMEN SCURT
curba in forma de L
Nivelul general al preţurilor curba in forma de L

OATS

O
PIB
Legendă: OATS – oferta agregată pe termen scurt; PIB – produsul intern brut
 ECHILIBRUL ÎNTRE CEREREA AGREGATĂ
ŞI OFERTA AGREGATĂ PE TERMEN SCURT (1)
Echilibrul între cererea agregată şi oferta agregată se
formeaza pe pieţele de bunuri; ecuaţia de echilibru
este:
CA = PIB
ȋn care:

CA = C + G + Ip + EXnet

PIB = C + G + I + EXnet

• Cand I > Ip scad stocurile (CA > PIB)

• Cand I < Ip cresc stocurile (CA < PIB)

Legendă : CA – cererea agregată; C – consumul privat; G – consumul

guvernamental; I – investiţiile efectiv realizate; Ip: investiţiile
planificate; PIB – produsul intern brut; EX net – exportul net
ECHILIBRUL ÎNTRE CEREREA AGREGATĂ ŞI
OFERTA AGREGATĂ PE TERMEN SCURT (2)
OATS
Nivelul general al preţurilor

CA

O PIB* PIB
Legendă: CA – cererea agregată; OATS – oferta agregată pe termen scurt; PIB – produsul intern brut; PIB* - produsul
intern brut efectiv obţinut
ŞOCURILE CERERII AGREGATE
ŞI ALE OFERTEI AGREGATE
• ŞOCURI POZITIVE: constau în creşteri ale cererii agregate sau, după caz, ale
ofertei agregate, curbele acestora translatând în sensul îndepărtării de originea
axelor de coordonate
• ŞOCURI NEGATIVE: constau în scăderi ale cererii agregate sau, după caz, ale
ofertei agregate, curbele acestora translatând în sensul apropierii de originea
axelor de coordonate
Nivelul general al preţurilor

O PIB
Legendă : PIB – produsul intern brut; CA – cererea agregată; OA – oferta agregată (pe
termen scurt)
 PIB POTENȚIAL
• PIB potenţial reprezintă acel nivel al PIB
care s-ar obţine în condiţiile utilizării
optime a resurselor existente ale
economiei unei ţări
• PIB potenţial reprezintă oferta agregată pe
termen lung (OATL)
DECALAJELE PRODUSULUI INTERN BRUT
DECALAJELE PRODUSULUI INTERN BRUT POT LUA FORMA:
- decalajului recesionist
- decalajului inflaţionist

DECALAJUL RECESIONIST:

PIB efectiv obţinut (PIB*) este inferior PIB potenţial (PIBpot)

PIB* < PIBpot

În acest caz, resursele existente în economie sunt subutilizate

DECALAJUL INFLAŢIONIST:

PIB efectiv obţinut (PIB*) depăşeşte PIB potenţial (PIBpot)

PIB* > PIBpot

În acest caz, resursele existente în economie sunt supra-utilizate

A se vedea reprezentarea grafică a decalajelor PIB din diapozitivul imediat

următor
 REPREZENTAREA GRAFICĂ
A DECALAJELOR PRODUSULUI INTERN BRUT

Notaţii:
PIB* - PIB efectiv obţinut; PIBpot - PIB potenţial; CA - cererea agregată; OATS - oferta
agregată pe termen scurt
 AJUSTAREA DECALAJELOR
PRODUSULUI INTERN BRUT
• Ajustarea decalajelor PIB urmăreşte ca PIB efectiv
(PIB*) să egaleze PIB potenţial (PIBpot), ceea ce
reprezintă o cerinţă a echilibrului macroeconomic
• Ajustarea decalajului recesionist:
– creşterea cererii agregate
– creşterea ofertei agregate
• Ajustarea decalajului inflaţionist:
– scăderea cererii agregate
– scăderea ofertei agregate
• Politicile economice de ajustare a decalajelor PIB,
orientate fie către cererea agregată, fie către
oferta agregată, se bazează pe instrumente de
politică monetară (de ex., rata dobânzii) şi/sau de
politică fiscală (de ex., rata de impunere fiscală)
 Tema 10 - partea I
CIRCUITUL ECONOMIC DE
ANSAMBLU
 PLANUL PRELEGERII
• Sectoarele instituţionale ale economiei
unei ţări
• Circuitul economic de ansamblu. Fluxul
circular al venitului
• Injecţii în şi retrageri din fluxul circular al
venitului
 SECTOARELE INSTITUȚIONALE
ALE ECONOMIEI UNEI ŢĂRI
Sector instituţional Funcţia principală
Gospodării Consumul de bunuri şi servicii
plătite din veniturile proprii

Firme Producerea de bunuri şi servicii

prin utilizarea de factori de
producţie
Instituţii financiare, Intermediere financiară prin
bancare şi de asigurări operaţiuni de piaţă
Administraţii publice şi Prestare de servicii non-marfare
private către populaţie
Exteriorul (restul lumii) Operaţiuni economice cu agenţi
economici non-rezidenţi
BUCLA PRINCIPALĂ DIN CIRCUITUL
ECONOMIC DE ANSAMBLU (1)
Ȋncasări din Plăţi pentru
vânzări cumpărături
Pieţe
Bunuri oferite de bunuri Bunuri
spre vânzare cumpărate

Firme
producă-
Gospodării
toare

Muncă, factor
Intrări de factori natural, capital
de producţie Pieţe de tehnic
factori de
Remuneraţii Venituri de
plătite de firme
pentru serviciile
producţie transfer
aduse lor de factorii Legenda:
Fluxuri reale
de producţie (salariu, Fluxuri monetare
profit, dobândă, rentă)
BUCLA PRINCIPALĂ DIN CIRCUITUL
ECONOMIC DE ANSAMBLU (2)
EXPLICAŢII LA DIAGRAMA DIN DIAPOZITIVUL PRECEDENT:
• Bucla principală a circuitului economic de ansamblu este formată din fluxuri reale (care au
consistenţă tangibilă) şi fluxuri monetare
• Fiecare flux monetar este asociat unui anumit flux real; un flux monetar reprezintă
“reciproca” (dualul) fluxului real pe care ȋl echivalează bănește; fluxul monetar constituie
plata efectuată în contrapartidă în cadrul operaţiunilor de vânzare-cumpărare care au loc
între firme şi gospodării
• Tranzacţiile dintre firme şi gospodării au loc pe pieţe diferenţiate ȋn funcţie de obiectul
acestor tranzacţii, și anume pieţele de factori de producţie necesari firmelor și, respectiv,
pieţele de bunuri necesare gospodăriilor:
– bunurile produse de către firme sunt vândute gospodăriilor pe pieţele de bunuri;
gospodărille plătesc firmelor contravaloarea bunurilor pe care le cumpără
– gospodăriile sunt cele care deţin factorii de producţie şi ele pun la dispoziţia firmelor
serviciile acestor factori (munca, factorul natural, capitalul tehnic); factori de producţie
se tranzacţionează pe pieţele de factori (piaţa muncii, piaţa bunurilor de capital tehnic,
piaţa resurselor naturale);
– firmele plătesc gospodăriilor remuneraţii pentru serviciile ce le sunt aduse de factorii
de producţie proveniţi de la gospodăriile care îi deţin, şi anume:
• salariul este remuneraţia plătită gospodăriilor pentru serviciile aduse firmelor de
factorul de producţie “muncă”
• profitul şi dobânda sunt remuneraţii plătite gospodăriilor pentru serviciie aduse
firmelor de factorul de producţie “capital” (dobânda este o formă particulară de
profit)
• renta este remuneraţia plătită gospodăriilor pentru serviciile aduse firmelor de
factorul de producţie natural
– remuneraţiile plătite de către firme pentru serviciile ce le sunt aduse de factorii de
producţie se agrega ȋn venituri de transfer pe care gospodăriile le ȋncasează; aceste
venituri de transfer reprezintă sursa de fonduri băneşti din care gospodăriile îşi plătesc
bunurile pe care le cumpără, pe pieţele de bunuri, de la firmele producătoare
CIRCUITUL ECONOMIC DE ANSAMBLU
MODELULUNEI ECONOMII DECHISE*)

*) Macroeconomia deschisă studiază economia unei ţări considerată în întregul ei și, totodată,
racordată la econnomia mondiala, deci luând ȋn considerare și legăturile comerciale, financiare
etc. pe care economia ţării respective le are cu economiile altor ţări (import, export, încasări şi
plăţi externe)
 RETRAGERI DIN ŞI INJECŢII
ȊN FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI
LA SCARA ECONOMIEI UNEI ȚĂRI
RETRAGERI:
• ECONOMIILE (E)
• IMPOZITELE ŞI TAXELE (T)
• IMPORTUL (IM)

INJECŢII
• INVESTIȚIILE (I)
• CHELTUIELILE GUVERNAMENTALE (G)
• EXPORTUL (EX)
 RETRAGERILE
DIN FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI
LA SCARA ECONOMIEI UNEI ȚĂRI
• ECONOMIILE (E): economisirea privată reprezintă un flux monetar
generat de gospodării, prin plasarea, în depozite bancare (la
termen) a sumelor care depăşesc cheltuielile lor curente de consum;
aceste sume le devin, astfel, disponibile temporar, iar interesul de a
obţine dobânzi le motivează să plaseze sumele respective în
depozite bancare

• IMPOZITELE ŞI TAXELE (T) reprezintă fluxul monetar care constă

în plăţile efectuate de contribuabili către sectorul instituţional
administraţie publică, în baza obligaţiilor fiscale ce le revin; se
disting impozite directe (pe venituri, pe terenuri, pe clădiri etc.) şi
impozite indirecte (taxa pe valoarea adăugată şi accizele);
impozitele indirecte se prelevă de la cumpărători cu ocazia
achiziţiilor de bunuri / servicii efectuate de aceștia

• IMPORTUL (IM) reprezintă fluxul monetar care constă în plăţile

efectuate de beneficiarii interni către furnizorii externi pentru
mărfurile cumpărate de la aceştia din urmă în cadrul operaţiunilor de
import
 INJECȚIILE
ȊN FLUXUL CIRCULAR AL VENITULUI
LA SCARA ECONOMIEI UNEI ȚĂRI
• INVESTIȚIILE (I): reprezintă fluxul monetar rezultat din
transformarea, prin intermediul instituţiilor bancare, a
economiilor private, plasate în depozite bancare, în
investiţii economice private

• CHELTUIELILE GUVERNAMENTALE (G): reprezintă

fluxul monetar generat de administraţia publică pentru
utilizarea sumelor colectate la bugetul public conform
destinaţiilor aprobate annual de Parlament prin legea a
bugetului

• EXPORTUL (EX): reprezintă fluxul monetar constând în

încasări în valută obţinute de agenţii economic interni
din vânzarea de bunuri / servicii către agenţi economici
externi (nonrezidenţi), prin operaţiuni de export; fluxul
respectiv reprezintă aport valutar, care devine sursă de
fonduri pentru plata importurilor
 CORELAȚII
ȊNTRE INJECŢII ŞI RETRAGERI (1)

Total Injecţii = Total Retrageri

I + G + EX = E + T + IM
 Tema 11
PIAȚA MONETARĂ
 PLANUL PRELEGERII
• Definiţia şi caracteristicile pieţei monetare
• Sistemul bancar; funcţile băncii centrale şi cele
ale băncilor comerciale
• Masa monetară şi structura sa; agregatele
monetare
• Procesul de multiplicare a monedei de cont
• Cererea de monedă şi oferta de monedă;
echilibrul pieţei monetare
• Cantitatea de bani necesară circulaţiei; ecuaţia
cantitativă a masei monetare
• Politici monetare: tipuri, obiective, instrumente
 DEFINIȚIA PIEȚEI MONETARE
• Piaţa monetară este reprezentată de
ansamblul tranzacţiilor având ca obiect
moneda
• Necesitatea existenţei pieţei monetare:
– la un moment dat, anumiţi agenţi economici
înregistrează excedente temporare de fonduri, pe care
au interesul să le fructifice
– în paralel, alţi agenţi economici înregistrează deficite
temporare de fonduri, pe care urmăresc să le acopere
– în aceste conditii, intermedierea financiară între cele
două categorii de agenţi economici, pentru
compensarea deficitelor temporare de fonduri ale
unora prin excedentele temporare de fonduri ale altora,
devine o afacere profitabilă pentru intermediarii
financiari (bănci şi alte instituţii asimilate acestora)
 CARACTERISTICILE PIEȚEI MONETARE
• Piaţa monetară este o piaţă bancară; tranzacţiile de pe această piaţă
sunt operate de către bănci, în calitatea lor de intermediari financiari:
– băncile atrag fonduri bănesti de la deponenţii care îşi plasează în
depozite bancare sumele pe care le-au economisit
– pe această bază, băncile acordă credite
– în cadrul circuitului economic de ansamblu, băncile asigură
transformarea economiilor (flux de retragere) în investiţii (flux de
injecţie)

• Prezenţa băncilor în calitate de intermediari financiari este impusă de:

– nevoia a exista o interfaţă între agenţii economici care înregistrează
excedente temporare de fonduri băneşti, pe de o parte, şi, de
cealaltă parte, agenţii economici care înregistrează deficite
temporare de fonduri băneşti
– nevoia securizarii operaţiunilor cu fonduri băneşti
– competenţele profesionale speciale cerute de operaţiunile cu
fonduri băneşti

• Tipuri de tranzacţii pe piaţa monetară:

– finanţare
– refinanţare
 SISTEMUL BANCAR
• De ce băncile din economia unei ţări formează un sistem
integrat ?
– moneda naţională circulă în întreaga economie
– o deosebită importanţă prezintă încrederea populaţiei şi a agenţilor
economici în moneda naţională şi în stabilitatea sistemului bancar
al ţării
– eventualele disfuncţiuni nu se limitează la scara locală a unei
anumite bănci comerciale, ci – dacă nu sunt prevenite sau
contracarate – se pot propaga la scara întregului sistem bancar

• Structura pe două niveluri a sistemului bancar al ţării:

– banca centrală / naţională
– băncile comerciale şi alte instituţii asimilate

Banca centrală / naţională este cea care generează moneda-

numerar; la rândul lor, băncile comerciale, prin acordarea
de credite, generează, în mod implicit, monedă de cont
(scripturală)*)
*) a se vedea diapozitivele intitulate “Procesul de multiplicare a monedei de cont” (I şi II)
 ROLUL BĂNCII CENTRALE A ȚĂRII
Banca centrală*) a ţării asigură:
• existenţa, la fiecare moment, în
economia ţării, a masei monetare
necesare unei circulaţii monetare
normale; prezenţa în circulaţie unui
excedent de masă monetară conduce la
inflaţie
• protejarea puterii de cumpărare a
monedei naţionale

*) În zona Euro funcţionează Banca Centrală Europeană

FUNCȚIILE BĂNCII CENTRALE A ȚĂRII
Banca centrală a ţării:
• este banca de emisiune: emite în exclusivitate
moneda-numerar
• este autoritatea de politică monetară a ţării şi
foloseşte, în acest scop, un set de instrumente de
politică monetară:
– operaţiuni pe piaţa deschisă
– facilitatea de credit şi de depozit în raport cu
băncile comerciale
– rata dobânzii de politică monetară
– rata rezervelor fracţionare (legale)
• este împrumutător de ultimă instanţă pentru
băncile comerciale (banca băncilor)
• asigură supravegherea prudenţială a funcţionării
băncilor comerciale
• gestionează rezerva valutară şi rezerva de aur ale
ţării
 RELAȚIILE BĂNCII CENTRALE
CU BĂNCILE COMERCIALE
• băncile comerciale au conturi proprii la banca
centrală; prin aceste conturi se pot acorda, de
către banca centrală, împrumuturi pentru băncile
comerciale, în scopul de a le asigura stabilitatea
financiară şi de a preveni apariţia unor eventuale
perturbaţii
• rezervele fracţionare ale băncilor comerciale se
păstrează la banca centrală:
– rezervele fracţionare stabilite, conform legii, de către
banca centrală, reprezintă cote procentuale din
depozitele plasate de către depunători la toate
băncile comerciale
– rezervele fracţionare, în calitatea lor de instrument de
politică monetară, au ca scop să regleze volumul de
credite posibil de acordat de către băncile comerciale
 BĂNCILE COMERCIALE
Funcţii îndeplinite de către băncile comerciale:
• funcţii active: acordarea de credite, care implică
decizii din partea băncilor comerciale şi asumarea
de riscuri de către acestea
• funcţii pasive: de ex., operaţiuni de casă în numele
unor clienţi

Tipuri de conturi bancare ale agenţilor non-bancari:

- conturi la vedere: conţin sume menţinute
permanent la dispoziţia titularilor de cont
- depozite bancare (la termen): sumele plasate în
depozite bancare sunt preluate în gestiunea băncilor
comerciale, care pot opera cu ele până la scadenţa
depozitelor respective; de aceea, depozitele bancare
asigură, pentru deponenţi, o rată a dobânzii mai
mare decât conturile le vedere
 MASA MONETARĂ
Perspective de abordare a masei monetare:
- masa monetară privită ca stoc: totalul
instrumentelor monetare aflate la agenţii
economici non-financiari la un moment dat
- masa monetară privită ca flux: media
masei monetare care circulă în economia
ţării într-o anumită perioadă
 STRUCTURA MASEI MONETARE
Masa monetară a ţării este formată din:
• Agregatul monetar M1, care conţine
disponibilităţile băneşti propriu-zise, şi
anume banii lichizi - instrumente care se
caracterizează prin lichiditate perfectă:
– numerarul din afara sistemului bancar
– disponibilităţile băneşti din conturi bancare la vedere

• Agregatul monetar M2, care conţine

disponibilităţi semimonetare (“cvasi-bani"):
depozitele bancare (la termen) şi depozitele în
valută ale rezidenţilor
 PROCESUL DE MULTIPLICARE
A MONEDEI DE CONT (I)
• Puncte de pornire:
– un depozit iniţial constituit de un client non-bancar la
o bancă comercială (de ex. D = 1000 u.m.)
– un anumit nivel al ratei rezervelor fracţionare (r)
impus de banca centrală (de ex. r = 20%)

• Mecanism:
– multiplicarea monedei de cont are loc în mod implicit,
prin acordarea de credite de către băncile comerciale,
pe baza sumelor primite în depozite de la clienţii lor
non-bancari
– masa de monedă de cont astfel generată are o
existenţă temporară, până la rambursarea creditelor
respective
 PROCESUL DE MULTIPLICARE
A MONEDEI DE CONT (II)
• Depozitul constituit iniţial: 1000 u.m.
• Rata rezervelor fracţionare: r = 20%
1
• Multiplicatorul monedei de cont (mc): mc =
r
• Suma păstrată în rezervă în baza ratei rezervelor fracţionare: 200
u.m.
• Credit acordat pe baza depozitului iniţial: 800 u.m.
• Constituirea, de către clientul beneficiar al creditului, a unui nou
depozit bancar din întreaga sumă obţinută drept credit: 800 u.m.
• Suma păstrată în rezervă în baza noului depozit: 160 u.m.
• Nou credit acordat pe baza depozitului de 800 u.m.: 640 u.m.
• Procesul continuă în iteraţii succesive până când întreaga sumă din
depozitul iniţial de 1000 u.m. se constituie cumulativ drept rezerve
pentru depozitele create ulterior, din creditele acordate
În final:
- suma totală păstrată în rezervă: 1000 u.m.
- în exemplul numeric considerat, mc = 1/0,2 = 5
- dat fiind acest nivel al multiplicatorului monedei de cont, suma
plasată în depozitul iniţial se multiplică de 5 ori: 5000 u.m.
 CEREREA DE MONEDĂ
Definiţie: Cererea de monedă este volumul de active pe
care populaţia doreşte să le deţină în formă lichidă

Mobilurile cererii de monedă:

- mobilul tranzacţional: pentru plata contravalorii
mărfurilor ce urmează să fie achiziţionate
- mobilul prudenţial (precauţional): pentru cheltuieli în
situaţii neprevăzute
- mobilul speculativ (de ex., speculaţii bursiere,
imobiliare, valutare etc.)

Cererea de monedă se poate exprima:

- în termeni nominali, în funcţie de nivelul preţurilor
curente (Md)
- în termeni reali, prin eliminarea, din cererea nominală, a
influenţei preţurilor (Md/P)
 CEREREA NOMINALĂ DE MONEDĂ
Funcţia cererii nominale de monedă (Md):

Md = P × L (Yr, i)

Factorii determinanţi ai cererii nominale de monedă:

• nivelul preţurilor (P): cererea nominală de monedă
este direct proporţională cu nivelul preţurilor
• venitul naţional*) real (Yr): când creşte Yr, creşte şi
cererea nominală de monedă, dar nu direct proporţional
• rata nominală a dobânzii (i): reprezintă costul de
oportunitate al deţinerii de bani lichizi; cererea nominală
de monedă este invers proporţională cu rata nominală a
dobânzii

*) Venitul naţional reprezintă cuantumul total, calculat la nivelul ansamblului economiei

naţionale, al veniturilor obţinute de agenţii economici cu titlul de salariu, profit,
dobândă şi rentă
FUNCȚIA CERERII REALE
DE MONEDĂ

Md /P = L (Yr, i)

Notaţii:
Md: cererea nominală de monedă
Yr: venitul naţional real
i: rata nominală a dobânzii
P: nivelul general al preţurilor
 ECHILIBRUL PIEȚEI MONETARE

Cererea reală de monedă = Oferta reală de monedă

ECUAȚIA CANTITATIVĂ A BANILOR (1)
M×V=P×T
Legenda:
M: masa monetară necesară circulaţiei în funcţie de mobilul
tranzacţional:
V: viteza de rotaţie a banilor*) (numărul mediu de rotaţii efectuate într-
un an de o unitate monetară)
P: nivelul general al preţurilor
T: volumul tranzacţiilor (se poate aproxima prin nivelul PIB real)

Valorile numerice ale tuturor mărimilor ce intervin în această relaţie

trebuie să se refere la aceeaşi perioadă de timp,

Relaţia de mai sus se poate rescrie astfel:

M=P xT
V
*) La un moment dat, o unitate monetară se poate afla fie în sistemul bancar, fie în circulaţie (în afara sistemului
bancar). În derularea activităţii economice, moneda generată de sistemul bancar trece în circulaţie, unde îşi
îndeplineste diversele funcţii, după care se reîntoarce în sistemul bancar, încheind, de fiecare dată, câte o rotaţie;
acest proces se repetă într-un ritm exprimat prin viteza de rotaţie a banilor.
ECUAȚIA CANTITATIVĂ A BANILOR (2)
Relaţia dintre M, V, P şi T în dinamică:
În dinamică, se poate scrie relaţia dintre indicii
corespunzători mărimilor respective, indici care
exprima dinamica fiecăreia dintre mărimile
respective în perioada curentă (notată cu “1”)
faţă de perioada de bază (notată cu “0”):
IM × IV = IP × IT
1/0 1/0 1/0 1/0

IM1/0 : indicele masei monetare

IV1/0 : indicele vitezei de rotaţie a monedei
IP1/0 : indicele general al preţurilor (deflatorul PIB)
IT1/0 : indicele PIB real
 POLITICI MONETARE
Obiectul politicii monetare este OFERTA de monedă

Oferta de monedă este reglată de către banca centrală

Tipuri de politici monetare:

• politica monetară a banilor ieftini (relaxată):
– permite amplificarea volumului creditării, în principal prin:
• scăderea ratei dobânzii de politică monetară
• scăderea ratei rezervelor fracţionare
– poate servi relansării economice

• politica monetară a banilor scumpi (restrictivă):

– urmăreşte limitarea volumului creditării, în principal prin:
• creşterea ratei dobânzii de politică monetară
• creşterea ratei rezervelor fracţionare
– are efect anti-inflaţionist
 Tema 12
INFLAȚIA
 PLANUL PRELEGERII
• Inflaţia – dezechilibru macroeconomic
monetaro-real
• Măsurarea inflaţiei: indicele preţurilor de
consum (IPC) şi rata inflaţiei
• Cauzele determinante ale inflaţiei
• Consecinţe economice şi sociale ale
inflaţiei
• Politici anti-inflaţioniste
 DEFINIȚII
INFLAȚIA se defineşte drept un dezechilibru
structural, monetaro-real, constând în creşterea
generalizată a preţurilor şi reducerea puterii de
cumpărare a unităţii monetare

DEFLAȚIA se defineşte drept un proces monetaro-

real constând în scăderea durabilă pe termen lung a
nivelului preţurilor (opusul inflatiei)

DEZINFLAȚIA reprezintă procesul monetaro-real de

încetinire durabilă, controlată şi autoîntreţinută. a
creşterii nivelului general al preţurilor (diminuarea
inflatiei)
 MĂSURAREA INFLAȚIEI: INDICELE
PREŢURILOR DE CONSUM
• Indicele preţurilor de consum (IPC) se foloseşte
pentru măsurarea inflaţiei în cifre relative, de la o
perioadă la alta
• IPC se poate calcula fie ca indice mediu (media
ponderată a indicilor de preţuri pe grupe de produse), fie
ca indice agregat *)
• IPC diferă faţă de deflatorul PIB sub aspectul sferei de
cuprindere a bunurilor si serviciilor luate in calcul:
– IPC se referă numai la preţurile bunurilor şi serviciilor
de consum, inclusiv ale celor provenite din import;
– deflatorul PIB se referă la preţurile tuturor bunurilor şi
serviciilor finale componente ale PIB, nu doar ale
celor destinate consumului

*) a se vedea formulele de calcul din diapozitivul urmator

VARIANTE DE CALCUL PENTRU INDICELE
PREȚURILOR DE CONSUM (IPC)
• IPC calculat ca indice mediu:

– W0i reprezintă ponderea fiecărei grupe de produse în cheltuielile totale de

consum din anul de bază (notat cu “0”):
– Ipi reprezintă indicii de preţuri pe fiecare grupă de produse şi servicii de
consum

• IPC calculat ca indice agregat:

– Q reprezintă volumul fizic al bunurilor si serviciilor de consum, structurate pe

grupe, şi este menţinut constant la nivelul perioadei de bază (Q0), pentru ca
indicele agregat să măsoare doar dinamica preţurilor în perioada curentă
(notată cu “1”) faţă de perioada de bază
– P reprezintă nivelul preţurilor pentru fiecare grupă de bunuri sau servicii din
perioada curentă (P1) faţă de perioada de bază (P0)
 EXEMPLU NUMERIC PRIVIND
CALCULUL IPC CA INDICE MEDIU
Grupe de Preţ unitar (u.m.) Indicele Cantităţi (în Cheltuieli Pondere
produse Perioada Perioada de preţ pe unităţi de consum grupe de
de bază curentă grupe de fizice) pe grupe de prod în
(p0) (p1) produse: consumate produse în total chelt.
în perioada perioada de de cons. în
p1 de bază bază (u.m.) per. de
Ip1/0 =
p0 (Q0) (Q0p0) bază

Bunuri 1,2 1,5 1,25 15 18 0,14

alimentare
Bunuri 1,5 2 1,33 5 7,5 0,06
nealimentare
de uz curent
Bunuri 2 4 2,00 10 20 0,16
nealimentare
de folosinţă
îndelungată
Servicii 10 11 1,10 8 80 0,64
TOTAL - - - - 125,5 1,00

IPC = 1,25 x 0,14 + 1,33 x 0,06 + 2 x 0,16 + 1,1 x 0,64 = 1,28 = 128 %
 EXEMPLU NUMERIC PRIVIND
CALCULUL IPC CA INDICE AGREGAT
Grupe de An (t0) An (t1)
produse Q0P1 Q0P0
Cantitate Preţ Cantitate Preţ
consuma unitar consumată unitar (u.m.) (u.m.)
tă (buc.) (u.m./ (buc.) Q1 (u.m./
Q0 buc.) (nu se ia în buc.)
P0 calculul IPC) P1
Bunuri 15 1,2 20 1,5 15 x 1,5 = 15 x 1,2 = 18
alimentare 22,5
Bunuri 5 1,5 8 2 5 x 2 = 10 5 x 1,5 = 7,5
nealimenta-
re de uz
curent
Bunuri 10 2 11 4 10 x 4 = 40 10 x 2 = 20
nealimenta-
re de folosinţă
îndelungată
Servicii 8 10 2 11 8 x 11 = 88 8 x 10 = 80

TOTAL - - - - 160,5 125,5

∑Q0P1 160,5
IPC = x 100 = x 100 = 127,9%
∑Q0P0 125,5
 RATA INFLAȚIEI
• Rata anuală a inflaţiei (Ri) in anul t1 fata de
anul t0 se calculează în % pornind de la
IPC1/0 exprimat in %:
Ri1/0 = IPC1/0 – 100%

• În cazul calculului ratei anuale a inflaţiei în

anul t2 faţă de anul t1, cunoscând indicii cu
bază fixă ai preţurilor de consum din aceşti
ani faţă de anul t0, formula de calcul este:

IPC2/0 - IPC1/0
Ri2/1 = IPC1/0
X 100
 RELAȚIA DINTRE RATA NOMINALĂ A
DOBÂNZII ŞI RATA REALĂ A DOBÂNZII

Rdn = Rdr + Ri
Rdn – rata nominală a dobânzii (%)
Rdr – rata reală a dobânzii (%)
Ri – rata inflaţiei (%)
 CAUZELE INFLAȚIEI

• inflaţia prin cerere

• inflaţia prin ofertă

 INFLAȚIA PRIN CERERE

În condiţiile unei oferte agregate date (Oa), creşterea cererii agregate

de la nivelul iniţial Ca1 la Ca2 conduce la inflaţie prin faptul că determină
creşterea nivelului general al preţurilor de la P1 la P2.
 INFLAȚIA PRIN OFERTĂ

În condiţiile unei cereri agregate date (Ca), reducerea ofertei agregate

de la nivelul iniţial Oa1 la Oa2 conduce la inflaţie prin faptul că determină
creşterea nivelului general al preţurilor de la P1 la P3.
 CONSECINȚE ECONOMICE ŞI
SOCIALE ALE INFLAȚIEI
• sărăcie – cele mai afectate sunt
persoanele cu venituri fixe
• dezorganizarea lanţului de aprovizionare–
desfacere
• costuri legate de recalcularea frecventă a
preţurilor
• accentuarea tendinţelor speculative
• sunt avantajati cei care au contractat
credite cu dobândă fixă, înaintea unui
puseu inflaţionist
 POLITICI ANTI-INFLAȚIONISTE
• Politică monetară a banilor scumpi (restrictivă):
– majorarea, de către banca centrală, a ratei rezervelor
fracţionare
– majorarea ratei dobânzii

• Controlul cererii agregate, de exemplu, prin

mărirea cotei de impozitare a veniturilor,
reducerea de cheltuieli bugetare la anumite
capitole

• Stimularea producţiei interne şi a exportului:

este cea mai importantă cale de prevenire şi
atenuare a inflaţiei
 Tema 13
PIAȚA MUNCII. ŞOMAJUL
 PLANUL PRELEGERII
Piaţa muncii:
• Definiţia pieţei muncii
• Cererea de muncă şi oferta de muncă
• Funcţionarea pieţei muncii
• Echilibrul pieţei muncii

Şomajul:
• Definiţia şomajului
• Cauzele şomajului; forme de şomaj
• Măsurarea şomajului
• Consecinţe economice şi sociale ale şomajului
• Măsuri de diminuare a şomajului şi a efectelor
sale
 DEFINIȚIA PIEȚEI MUNCII
Piaţa muncii reprezintă ansamblul tranzacţiilor
având ca obiect prestarea de muncă salarizată.

Pe piaţa muncii are loc întâlnirea cererii de muncă

cu oferta de muncă.

Obiectul tranzacţiilor de pe piaţa muncii nu

include:
- munca în propria gospodărie
- voluntariatul
- internship-urile
 CEREREA DE MUNCĂ (I)
Cererea de muncă reprezintă nevoia totală de muncă salarizată a
angajatorilor din economia unei ţări, exprimată prin numărul total
de locuri de muncă, atât ocupate, cât şi vacante, prevăzute cu
fond de salarii în schemele de personal ale firmelor/instituţiilor HD1
angajatoare

CEREREA DE MUNCĂ = NUMĂR LOCURI DE MUNCĂ

OCUPATE + NUMĂR LOCURI DE MUNCĂ VACANTE

• numărul locurilor de muncă ocupate reprezintă partea din

cererea de muncă ce a fost deja satisfacută
• numărul locurilor de muncă vacante reprezintă partea din
cererea de muncă ce nu a fost încă satisfăcută; în acest caz,
angajatorii organizează recrutarea unor noi angajaţi (anunţuri în
media privind posturile vacante, concursuri, interviuri etc.)

Agenţii economici care prezintă pe piaţă cererea de muncă:

- agenţii economici din sectorul afacerilor (firme, bănci etc.)
- instituţiile din administraţia publică
- unele gospodării, care angajează personal pentru nevoile proprii
Slide 4

HD1 Horaced, 1/1/2021

 CEREREA DE MUNCĂ (II)
CARACTERISTICI ALE CERERII DE MUNCĂ:
• Cererea de muncă este determinată de cererea
de bunuri şi servicii de pe pieţele unde acestea
din urmă se tranzacţionează; din acest motiv,
cererea de muncă şi, implicit, piaţa muncii în
întregul ei, au un caracter derivat
• Cererea de muncă este inelastică pe termen
scurt
• Cererea de muncă este segmentată pe categorii
ocupaţionale (profesii, tipuri şi niveluri de
calificare)
 OFERTA DE MUNCĂ (I)
Oferta de muncă la nivelul unei ţări reprezintă numărul total al populaţiei
active, ceea ce ȋnseamnă numărul populaţiei apte şi disponibile pentru a
presta muncă salarizată
• sunt apte de muncă persoanele a căror vârstă şi stare de sănătate le permit
prestarea unei anumite munci
• sunt disponibile pentru muncă persoanele dispuse a se angaja în calitate de
salariaţi

Oferta de muncă la nivelul unei ţări, reprezentată de populaţia activă, include:

• populaţia ocupată: formează acea parte din oferta de muncă totală care şi-
a găsit deja recunoştere pe piaţa muncii, respectiv persoane deja angajate
pe posturi salarizate; numărul persoanelor angajate este egal cu numărul
posturilor ocupate
• şomerii involuntari: formează acea parte din oferta de muncă totală care
nu şi-a găsit încă recunoştere pe piaţa muncii, respectiv persoane apte de
muncă, dar care nu lucrează, sunt dispuse să se angajeze ca salariaţi şi îşi
caută activ un loc de muncă

OFERTA DE MUNCĂ = NUMĂRUL POPULAȚIEI OCUPATE + NUMĂRUL

ŞOMERILOR INVOLUNTARI

RESURSELE DE MUNCĂ ALE UNEI ŢĂRI AU O SFERĂ DE CUPRINDERE

MAI LARGĂ DECÂT OFERTA DE MUNCĂ, CELE DINTÂI INCLUZÂND, ÎN
PLUS, ŞI PERSOANELE CASNICE, STUDENȚII ETC
 OFERTA DE MUNCĂ (II)
CARACTERISTICI ALE OFERTEI DE MUNCĂ:
• Oferta de muncă este inelastică pe termen scurt
• Oferta de muncă este segmentată pe categorii
ocupaţionale (profesii, tipuri şi niveluri de calificare)
• Volumul şi structura ofertei de muncă sunt determinate
de:
– factori demografici:
• structura pe vârste a populaţiei: numărul populaţiei
în limitele legale ale vârstei de muncă
• migraţia internaţională a forţei de muncă
– capacitatea şi structura sistemului educaţional al
ţarii:
• cifrele de şcolarizare şi structura învăţământului pe
niveluri, profiluri şi calificări trebuie să se orienteze
către cererea viitoare de muncă, în concordanţă cu
previziunile privind dinamica economiei ţării pe
termen mediu şi lung
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA CERERII DE MUNCĂ ŞI
OFERTEI DE MUNCĂ LA NIVELUL ECONOMIEI UNEI ȚĂRI

CEREREA OFERTA
DE MUNCĂ DE MUNCĂ

Număr
locuri de Număr
muncă Număr locuri de şomeri
vacante muncă ocupate = involuntari
Număr populaţie
ocupată
FUNCȚIONAREA PIEȚEI MUNCII (I)
• Pe piaţa muncii, concurenţa se exercită, pe de o parte, între
angajatori, care sunt interesaţi să selecţioneze angajaţi cât mai
performanţi, iar, pe de altă parte, între persoanele ofertante de
muncă ce concurează pentru ocuparea unui post vacant sau care
caută să promoveze pe un post superior prin concurs ori să se
transfere pe un post la care aspiră
• În funcţionarea sa, piaţa muncii prezintă:
– un cadru instituţional al relaţiilor de muncă:
• piaţa muncii cunoaşte un grad înalt de reglementare juridică (de ex. Codul
Muncii), destinat precizarii drepturilor şi obligatiilor angajaţilor şi
angajatorilor, a relaţiilor dintre partenerii sociali (sindicate şi patronat), a
regimului legal al conflictelor de muncă
• la nivel naţional şi în teritoriu funcţionează instituţii specializate: Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (are atribuţii şi cu privire la
şomeri), inspectorate teritoriale de muncă, servicii de medicina muncii
• instituţiile de stat abilitate pot avea un rol de mediere între sindicate şi
patronate
– un cadru al tranzacţiilor economice propriu-zise ce au ca obiect
prestarea muncii salarizate: negocierea salariilor, a condiţiilor de muncă
etc.
FUNCȚIONAREA PIEȚEI MUNCII (II)
• Piaţa muncii funcţionează structurat pe două
niveluri:
– nivelul macroeconomic
– nivelul microeconomic
• Nivelul macroeconomic:
- se referă la stabilirea condiţiilor generale de prestare a
muncii salarizate: nivelul salariului minim pe
economie, principiile generale de formare a salariilor,
cadrul juridic al organizării sindicale şi al relaţiilor
dintre sindicate şi patronate etc.
- federaţiile sindicale negociază cu asociaţiile patronale
contracte colective de muncă la nivel de ramură
• Nivelul microeconomic: se referă la relatiile directe
dintre angajatori şi angajaţi individuali (contracte
individuale de muncă, performanţele în funcţie de care se
acordă salariile etc.)
 ECHILIBRUL PIEȚEI MUNCII
• Condiţia generală de echilibru pe o piaţă este egalitatea dintre cerere şi
ofertă

• Dar, având in vedere delimitările specifice din componenţa cererii de muncă

şi, respectiv, a ofertei de muncă, prezentate în diapozitive anterioare,
rezultă următoarea condiţie de echilibru caracteristică pieţei muncii:

PIAȚA MUNCII ESTE ÎN ECHILIBRU ATUNCI CÂND ORICINE CAUTĂ

UN LOC DE MUNCĂ ÎL POATE GĂSI

TEORETIC, ÎN CONDIȚII DE ECHILIBRU PE PIAȚA MUNCII, NU EXISTĂ

ŞOMERI INVOLUNTARI, CI EXISTĂ DOAR ŞOMERI VOLUNTARI*)

• Dată fiind segmentarea pieţei muncii (atât pe latura cererii, cât şi pe latura
ofertei) pe categorii ocupaţionale, conditia de echilibru se aplică pe fiecare
segment al pieţei muncii în parte

• Piaţa muncii permite mobilitatea lucrătorilor de la un nivel de calificare la

altul, de la o profesie la alta, inclusiv trecerea de la un segment al pieţei
muncii la altul

*) Şomerii voluntari sunt persoane care nu sunt dispuse să se angajeze ca salariaţi deoarece
consideră că salariul pe care l-ar primi nu justifică efortul pe care l-ar depune la locul de muncă
 DEFINIȚIA ŞOMAJULUI
• Şomajul este un dezechilibru
macroeconomic care constă în
existenţa unui excedent de ofertă de
muncă faţă de cererea de muncă
 ŞOMAJ VOLUNTAR VS. ŞOMAJ INVOLUNTAR
ŞOMAJUL VOLUNTAR:
• Existenţa şomajului voluntar decurge din refuzul de a se angaja al celor care consideră
că salariul şi condiţiile de muncă nu recompensează efortul pe care ar urma să-l
depună la un loc de muncă salarizat
• În orice economie, prezenţa şomerilor voluntari face să existe un anumit nivel de
şomaj natural, permanent, care nu este determinat de factori conjuncturali şi care nu
poate fi resorbit
• Şomerii voluntari nu fac parte din oferta de muncă şi nu beneficiază de măsuri de
protecţie socială

ŞOMAJUL INVOLUNTAR:
• Conform metodologiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, este considerată şomer
(involuntar) persoana care:
– este apta de muncă
– nu lucrează pe un post salarizat
– este dispusă a se angaja ca salariat
– se află în căutarea activă a unui loc de muncă salarizat
• Şomerii involuntari fac parte din oferta de muncă
• Şomerii involuntari sunt luaţi in evidenţă de către agenţiile de resort ale statului şi
beneficiază de măsuri de protecţie socială şi de sprijinire a reconversiei lor
profesionale; statul ia măsuri de diminuare a şomajului şi a efectelor acestuia

NOTĂ: DIAPOZITIVELE CE URMEAZĂ SE VOR REFERI EXCLUSIV LA ŞOMAJUL

INVOLUNTAR
 CARACTERISTICI ALE ŞOMAJULUI
• dimnesiunea şomajului în cifre absolute şi în cifre
relative (a se vedea diapozitivul următor)
• durata şomajului: perioada de timp scursă de la
pierderea locului de muncă şi până la angajarea la
un nou loc de muncă (sau, după caz, de la
momentul absolvirii studiilor şi până la angajarea pe
primul loc de muncă)
• structura şomajului pe categorii ocupaţionale,
grupe de vârstă, unităţi administrativ-teritoriale etc.
• intensitatea şomajului:
– şomaj total: sistarea totală a activitatii unei
persoane afectate de şomaj
– şomaj parţial: timp diminuat de lucru, alternarea
perioadelor de lucru cu perioade de inactivitate
 MĂSURAREA ŞOMAJULUI
• Dimensiunea şomajului în cifre absolute: numărul
şomerilor (total, precum şi în structura pe vârste,
categorii ocupaţionale, unităţi administrativ-
teritoriale etc.)
• Dimensiunea şomajului în cifre relative:
– rata şomajului (Rs): reprezintă raportul procentual
dintre numărul şomerilor (notat cu NS) şi populaţia
activă (notată cu PA)
NS
Rs = X 100
PA
• Indicatorul corelativ cu rata şomajului este rata
ocupării (notată cu Ro):
PO
Ro = X 100 ; Rs + Ro = 100%
PA

PO reprezintă populaţia ocupată

 FORME DE ŞOMAJ (1)
Principalele forme de şomaj sunt:
• şomajul ciclic, constând în apariţia unui excedent al ofertei de
muncă faţă de cererea de muncă datorită unor factori ce ţin de
conjunctura economică, respectiv alternanţa dintre fazele de
declin şi cele de avânt al economiei:
– în fazele de declin economic au loc concedieri în masă, din
cauza reducerii cererii de muncă, provocată de numeroasele
falimente şi restrângerii activităţii companiilor angajatoare
– în fazele de avânt al economiei, datorită creşterii cererii de
muncă, şomerii sunt rechemaţi la vechile locuri de muncă sau
au şanse sporite de a-şi găsi unele noi
• şomajul structural, determinat de desfiinţarea de locuri de
muncă datorită restructurării unor ramuri economice ca urmare a
perimării unor produse, închiderii unor sectoare nerentabile,
dispariţiei anumitor profesii nesolicitate
• şomajul tehnologic, determinat de suprimarea de locuri de
muncă datorită substituirii muncii cu capital tehnic, respectiv
echipamente automate, digitiale, online (de ex. operarea unor
servicii direct de către clienţii finali: self-banking, self check-in în
aeroporturi, self-scanning în supermarket-uri etc.)
 FORME DE ŞOMAJ (2)
Alte forme de şomaj:
• şomaj tehnic: inactivitate forţată impusă de
restrângerea unor activitaţi din cauza lipsei de comenzi,
întreruperi în alimentarea cu energie, defecţiuni de
durată la capacităţile de producţie etc.
• şomaj fricţional, care intervine în condiţiile unor
contracte de angajare în muncă pe perioade scurte,
urmate de inactivitate temporară; astfel apar situaţii
tranzitorii între încetarea activităţii la un loc de muncă şi
reînceperea activităţii la acelaşi loc de muncă sau la altul
nou
• şomaj sezonier, datorat influenţei factorilor naturali
(alternanţa anotimpurilor) în anumite sectoare
economice: agricultură, construcţii, turism
 INDEMNIZAȚIA DE ŞOMAJ
• Indemnizaţia de şomaj se determină în raport cu
posibilităţile economiei ţării într-un anumit stadiu
de dezvoltare
• Cuantumul indemnizaţiei de şomaj trebuie să se
încadreze între anumite limite:
– limita superioară: indemnizaţia de şomaj trebuie sa fie
suficient de mică încât să menţină incitaţia şomerului
de a-şi căuta activ un loc de muncă salarizat
– limita inferioară: indemnizaţia de şomaj trebuie să fie
suficient de mare încât să asigure satisfacerea
necesităţilor de bază ale şomerilor şi familiilor
acestora
 CONSECINTE ECONOMICE ŞI
SOCIALE ALE ŞOMAJULUI
ŞOMAJUL ARE DREPT PRINCIPALE CONSECINŢE:

• Subutilizarea resurselor de muncă

• Erodarea calificărilor profesionale

• Reducerea nivelului de trai al persoanelor afectate de şomaj şi al

familiilor acestora

• Suprasolicitarea bugetului de stat:

– venituri mai mici din impozitele pe salarii (şomerii nu mai primesc
salariu, deci nu mai plătesc impozit pe salariu pe durata
şomajului)
– cheltuieli bugetare mai mari cu indemnizaţiile de şomaj

• Intensificarea emigraţiei (inclusiv exodul creierelor) către ţări care

oferă perspective mai bune de ocupare (şanse mai mari de a găsi
un loc de muncă, salarii mai mari, condiţii mai bune de muncă şi de
viaţă)
MĂSURI DE DIMINUARE A ŞOMAJULUI
ŞI A EFECTELOR ACESTUIA
• măsuri care îi privesc direct pe şomeri:
– sprijinirea şomerilor, de către agenţiile de resort ale statului,
precum şi de către organizaţii non-guvernamentale (fundaţii,
asociaţii) în vederea recalificării lor în profesii solicitate pe piaţa
muncii
– ajutoare financiare (credite), logistice etc. acordate şomerilor, de
către entităţile menţionate mai sus, pentru iniţierea unor afaceri
proprii
– organizarea de burse ale locurilor de muncă, târguri de job-uri
etc

• măsuri care privesc populaţia ocupată:

– preocuparea patronatelor şi a sindicatelor pentru asigurarea
stabilităţii locurilor de muncă
– înscrierea în contractele de muncă a unor clauze de protecţie a
salariaţilor disponibilizaţi (de ex., salarii compensatorii)

• măsuri generale de stimulare a dezvoltării economiei, care conduc

la diminuarea şomajului prin creşterea cererii de muncă, precum şi
la îmbunătăţirea calităţii forţei de muncă şi la o salarizare mai bună