Capitolu 1

Obiectul, metoda și legile Economiei politice

Ştiinţa economică
•studiază comportamentul uman ca pe o relație dintre scopuri şi mijloace
limitate ce au și utilizări alternative;

•modul de administrare (gestionare) a unor resurse rare și cu întrebuințări

alternative în vederea asigurării satisfacerii cât mai bune a unor trebuințe
tot mai numeroase și diversificate;

Obiectul, metoda și legile Economiei politice

•Obiectul de studiu îl reprezintă activitatea economică, adică modul de
administrare (gestionare) a unor resurse rare şi cu întrebuințări alternative
în vederea satisfacerii optime a unor trebuințe tot mai numeroase și
diversificate.

•1615, Antoine de Montchrestien, Traitede l’Economiepolitique

Ce şicât să se producă? Cum? Pentru cine?

•care sunt bunurile necesare şi cât de multe pot fi produse cu stocul limitat
de resurse de care dispune societatea.
•cine va produce aceste bunuri,cu ce resurse şi după ce procedee tehnice.

Obiectul, metoda și legile Economiei politice

Metodele–observarea, comparația, analiza & sinteza, inducția, deducția etc.
Legile economice –legături esențiale, necesare, generale, repetabile și relativ
stabile ale realității economice;

Obiectul, metoda și legile Economiei politice

Economia politică elaborează teoriile economice, constituite dintr-un
ansamblu de idei, concepții abstracte aplicabile la un domeniu particular.

Teoriile economice stau la baza deciziilor în domeniul economic, care se

concretizează în politici economice în diferite domenii ca de exemplu:
financiar, industrial, etc.
Prin intermediul politicilor economice se iau decizii importante în legătură
cu alocarea resurselor, alegerea variantelor optime, etc., astfel încât
trebuinţele să fie cât mai bine satisfăcute.

Microeconomia
-Studiază fenomenele economice la nivelul agenţilor şi subiecţilor
economici.
-se ocupă de comportamentul producătorului şi al consumatorului, modul
în care se poate atinge nivelul optim de producţie sau de consum cu
resurse limitate, şi modul în care se formează preţul diferitelor bunuri şi
servicii în condiţiide competiţie.

Macroeconomia
Studiază procesele şi fenomenele economice agregate, de la nivelul
ansamblului economiei naţionale(ex. inflația, șomajul, creșterea
economică), pe baza indicatorilor globali.

Cercetează mecanismul de funcţionare al economiei, echilibrele şi

dezechilibrele economice, politicile macroeconomice şi relaţiile economice
cu alte state.

Capitolul 2
Activitatea economică
Structura cursului
2.1Economie și activitatea economică
2.2Trebuințe și interese economice
2.3Resursele economice
2.4Bunurile economice

2.1Economie și activitatea economică

Conflict între nevoi și resurse;
Economia = ansamblul activităților economice derulate de o comunitate
umană în vederea producerii și consumării bunurilor necesare satisfacerii
trebuințelor;

Activitatea economică

Reprezintă un cumul de acțiuni -prin care agenții economici, alocă diverse

resurse și bunuri rare/limitate în conformitate cu principiul raţionalităţii,
obţinând bunurile necesare satisfacerii trebuințelor nelimitate.

Principiul raționalității

-se obțin rezultate maxime având la dispoziție un anumit volum de

resurse;
-se obține un anumit rezultat cu minimum de resurse consumate;

Trăsăturile activității economice

-parte a activității umane;

-are finalitate economico-socială;
-are în vedere raportul resurse-trebuințe;
-este rațională;

-este repetabilă;

2.2Trebuințele și interesele economice

•caracteristici ale trebuințelor:

O sunt obiective;
o sunt nelimitate ca structură;
o sunt limitate în cantitate;
o sunt concurente;
o sunt complementare;
o au caracter dinamic;

Interesele economice –forme de manifestare ale trebuințelor economice;

Legi obiective ale trebuințelor

1. Legea creșterii și diversificării trebuințelor populației;

2.Legea interacțiunii trebuințelor;
3. Legea elasticității trebuințelor (intensitate diferită);
4. Legea substituirii trebuințelor și a mijloacelor de satisfacere a lor;
5. Legea saturației: raportul invers proporțional dintre intensitatea cu care
se manifestă o trebuință și gradul ei de satisfacere;
6. Reproducerea trebuințelor;

2.3 Resursele economice

Reprezintă ansamblul elementelor de care dispune societatea la un moment

dat, elemente care sunt utilizabile şi pot fi efectiv atrase în vederea obţinerii
de bunuri.

Legea rarității resurselor

Volumul, structura și calitatea resurselor economice se modifică mai încet decât

volumul, structura și calitatea trebuințelor umane;
Cu alte cuvinte, resursele sunt relative limitate în comparație cu nevoile.

Consecințe ale rarității

•nimeni nu-şi poate satisfice toate trebuinţele;

•una şi aceiaşi nevoie este satisfăcută în grade diferite de la un
individ(societate)la altul;
•posibilitatea folosirii unei anumite resurse pentru satisfacerea unor
trebuinţe diferite;
•impune oamenilor să ia decizii legate de alegerea între diferitele alternative
posibile de folosirea resurselor;

•utilizarea raţională şi eficientă a resurselor economice disponibile

reprezintă o cerinţă obiectivă a oricărei economii şi pentru fiecare agent
economic;

•naturale;
•tehnice(tehnologice);
•economice;
•instituţionale;
•religioase.

Curba/frontiera posibilităților de producție

Raritatea, posibilitatea utilizării alternative a resurselor și de aici

necesitatea opțiunii, a alegerii destinației fiecărei unități disponibile dintr-o
anumită resursă este ilustrată prin frontiera (curba) posibilităţilor de
producţie

Curba (frontiera) posibilităților de producție

Curba (frontiera) posibilităților de producție arată toate combinațiile

maxime din cele două bunuri care pot fi produse cu stocul existent de
factori de producție.

Deplasări ale frontierei posibilităților de producție

•Creșterea, respectiv diminuarea volumului de resurse:

Modificări ale frontierei posibilităților de producție

•Perfecționări ale tehnologiei de fabricație a bunului Y:

•Perfecționări ale tehnologiei de fabricație în cazul ambelor bunuri:

2.4 Bunurile economice

•bunuri materiale și servicii;

•satisfac o anumită trebuință;

Bunurile libere

sunt nelimitate;

nu generează costuri de producție .

Bunurile economice

•sunt limitate/rare;
•generează costuri de producție;
•au ca trăsături:utilitatea, raritatea și transferabilitatea;

Capitolul 3
Sistemul economiei de piață

Structura cursului

3.1 Economia de mărfuri

3.2 Piața: concept, tipologie
3.3 Economia contemporană de piață
3.4 Marfa
3.5 Teorii asupra valorii (la seminar)

3.1 Economia de mărfuri

Forme de organizare a activității economice:

• economia naturală;
• economia de mărfuri:

o specializarea producătorilor;
o libertatea economică;
o monetizarea economiei;

Economia natural
• formă de organizare a activităţii economice în care fiecare producător
realizează întreaga gamă de bunuri de care are nevoie pentru satisfacerea
trebuinţelor sale, astfel încât schimbul nu este necesar.

Economia de schimb
• formă de organizare socială a activităţii economice în care producătorii se
specializează fiecare în confecţionarea unui bun (sau game reduse de
bunuri), astfel încât, pentru satisfacerea trebuinţelor individuale, aceştia
trebuie să schimbe între ei produsele create.

3.2 Piața

Dezvoltarea pieţei a avut loc concomitent în trei direcţii aflate în

interdependenţă, şi anume:

• în spaţiu
• cantitativ
• structural (diversificarea bunurilor)

Trăsături definitorii

• spaţiu economico-geografic;
• loc de întâlnire al agenţilor economici;
• loc de manifestare şi întâlnire a cererii cu oferta;
• loc de încheiere al tranzacţiilor (afacerilor);
• locul de formare a preţului;
• loc de manifestare a concurenţei.

Tipuri de pieţe

• spaţiul (economico-geografic):
o pieţe locale şi regionale;
o pieţe naţionale;
o pieţe internaţionale şi piaţa mondială;

• modul de manifestare a concurenţei:

o piaţă cu concurenţă perfectă;
o piaţă cu concurenţă imperfectă;
o piaţă de monopol.

După natura bunurilor care formează obiectul tranzacţiilor există

următoarele categorii mari de pieţe:
o piaţa bunurilor finale - piaţa mărfurilor cu existenţă fizică sau corporale
(agricole şi manufacturate), piaţa serviciilor.
o piaţa resurselor şi factorilor de producţie - piaţa pământului, piaţa muncii
şi piaţa capitalului fizic.
o piaţa financiar-valutară - piaţa capitalului financiar, piaţa creditului bancar şi
piaţa valutară.

3.3 Economia contemporană de piață

• economie liberă
• economie centralizată (de comandă)
• economie mixtă

Modele contemporane

• modelul anglo-saxon (neo-american)

• modelul renan (economia socială de piaţă)
• modelul nipon
• modelul scandinav ş.a.

Michel Albert - Capitalism contra capitalism, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1994.

o 10 probleme ale economiei - p. 9-17
o modelele - p. 17-21
o locul pieţei în cele două modele - p. 63-69

3.4 Marfa
• bun economic fără valoare de întrebuinţare pentru producătorul său dar
util pentru non-producătorul acestuia şi care trece de la producător la
consumator prin intermediul schimbului pe piaţă.

Capitolul 4
Comportamentul consumatorului

Etapele analizei comportamentului consumatorului:

1) studierea preferințelor de consum;

2) luarea în considerare a constrângerilor bugetare;

3) determinarea combinației optime pentru consumator;

4.1 Utilitatea economică

Utilitatea economică
• desemnează capacitatea unui bun economic (reală sau presupusă) de a
satisface o trebuinţă umană;
• are un caracter subiectiv;
• se măsoară în utili sau unități de utilitate.
Condiții:
• existența unei relații între calitățile unui bun şi o anumită trebuinţă;
• cunoaşterea acestor proprietăți utile;
• capacitatea de folosire a respectivelor proprietăți utile.

4.2 Utilitatea individuală, totală și marginală

• Utilitatea individuală este înţeleasă ca fiind satisfacţia procurată de o
singură unitate, de o anumită doză dintr-un bun într-un interval de timp.
• Utilitatea individuală (ui) este descrescătoare, respectiv utilitatea fiecărei
unităţi adiţionale este mai mică ca a celei precedente: u1 > u2 > … > un.
• Descreşterea utilităţii individuale are legătură cu una din legile de evoluţie
a trebuinţelor, conform căreia intensitatea de manifestare a unei nevoi scade
pe măsură ce aceasta este satisfăcută continuu.

Utilitatea individuală, totală și marginală

• Utilitatea totală reprezintă satisfacția procurată consumul mai multor doze

(unităţi) sau a tuturor dozelor (cantităţilor) disponibile dintr-un anumit bun
sau din mai multe bunuri într-un interval de timp.

Utilitatea individuală, totală și marginală

• Utilitatea marginală reprezintă satisfacţia suplimentară, sporul de utilitate
totală, obţinut ca urmare a consumului unei cantităţii suplimentare dintr-un
bun dat.

Teoria cardinală și teoria ordinală a utilității

• Conform teoriei cardinale a utilității, fiecărui nivel de utilitate i se poate

asocia un număr (1, 2, 3…).
• Conform teoriei ordinale, utilitatea este apreciată (şi nu măsurată numeric),
iar rezultatul aprecierii o reprezintă o ordine, o succesiune a mărfurilor în
funcţie de criteriul preferinţelor sau al gusturilor (primul, al doilea, al
treilea…).

Prima lege a lui GOSSEN

Intensitatea unei nevoi descrește progresiv, până la saturare, pe măsură ce
respectiva nevoie este satisfăcută în mod continuu și neîntrerupt.
Altfel spus, utilitatea totală crește, dar cu o rată descrescătoare.

4.3 Curbele de indiferență și rata marginală de substituție

• Măsurarea efectivă a utilității nu este importantă.

• Pentru a explica alegerile unui consumator, este suficientă o ordonare a
preferințelor acestora (teoria ordinală).

Axiomele teoriei ordinale a utilității

1. principiul reflexivității: A>B; B>A; A~B

2. principiul tranzitivității: când A>B și B>C, atunci A>C

3. principiul non-saturației. Consumatorii preferă întotdeauna o cantitate

mai mare uneia mai mici.

Curbele de indiferență

• Curba de indiferență a consumatorului (curbă de izoutilitate) reprezintă

ansamblul combinațiilor dintre diferite cantități din două bunuri ce conferă
individului aceeași utilitate totală.
• Fiecărui nivel posibil al utilității îi va corespunde o curbă de izoutilitate.
Se formează, astfel, o familie de curbe de indiferenţă (sau o hartă a curbelor de
indiferenţă). Pe măsură ce ne depărtăm de originea axelor, curbele reflectă
nivele tot mai ridicate de utilitate, corespunzătoare unui consum tot mai
mare de bunuri.

Trăsături ale curbelor de indiferență

• fiecare curbă indică un anumit nivel de utilitate;

• de-a lungul uneia şi aceleiași curbe, sporul de utilitate totală este nul;
• sunt continue: funcţia de utilitate este definită ca fiind continuă;
• panta este întotdeauna negativă, datorită acţiunii legii descreşterii
utilităţii marginale;
• curbele aparţinând unei familii de curbe de indiferenţă nu se
intersectează, deoarece cu aceleaşi combinaţii nu se pot obţine nivele
diferite de utilitate totală;
• sunt convexe (în raport cu originea), datorită descreşterii ratei marginale
de substituire între bunuri.

Rata marginală de substituție

Rata marginală de substituție cuantifică la ce cantitate dintr-un bun (Y) este

dispus un consumator să renunțe pentru a obține o cantitate suplimentară

dintr-un alt bun (X), astfel încât nivelul total de utilitate să rămână același .
• RMS reprezintă panta în diferite puncte la o curbă de indiferență.
• De-a lungul unei curbe de indiferență RMS ia valori (în modul) din ce în
ce mai mici.

4.4 Constrângerea bugetară și optimul de consum

• Analiza preferințelor nu explică în totalitate comportamentul

consumatorului.

• Constrângerile bugetare legate de prețurile bunurilor și venitul

consumatorului restrâng posibilitățile de consum ale unui individ.

Dreapta bugetului
Dreapta bugetului redă toate combinațiile maxime ce pot fi achiziționate din
două bunuri, în condițiile utilizării integrale a venitului disponibil alocat în
acest sens.

Constrângerea bugetară
• fie x cantitatea achiziționată dintr-un bun X (alimente) și
• y cantitatea achiziționată din bunul Y (îmbrăcăminte).
• PX = prețul unitar pentru alimente și
• PY = prețul unitar pentru îmbrăcăminte

• Prin urmare, x·PX este suma plătită pentru a achiziționa alimente, iar
y·PY reprezintă suma plătită pentru îmbrăcăminte.

Panta dreptei bugetului

• Panta funcției bugetului măsoară prețul relativ al celor două bunuri.

• Panta este egală cu raportul negativ al prețurilor celor două bunuri.

Optimul consumatorului

Cumpărătorul dorește maximizarea utilității totale, în condițiile

constrângerilor bugetare date.

Optimul consumatorului

Coșul de consum optim trebuie să îndeplinească două condiții:

1. să se afle pe dreapta bugetului;

2. să confere consumatorului cea mai mare utilitatea totală posibilă, adică

să reprezinte combinația cea mai dorită de consumator.

Utilitatea totală este maximă, atunci când rata marginală de substituție

egalează raportul prețurilor celor două bunuri.

A II-a lege a lui GOSSEN

Consumatorul își va maximiza utilitatea, dacă își va folosi bugetul astfel
încât raportul dintre utilitatea marginală și preț să fie același pentru fiecare
bun.

Efectele modificării bugetului asupra optimului consumatorului

• Bun normal: un bun în cazul căruia, o creștere a bugetului, duce la o

creștere a cantității cerute.

• Bun inferior: un bun în cazul căruia, o creștere a bugetului, duce la o

diminuare a cantității cerute.