INTRODUCERE ÎN ECONOMIA

CANTITATIVĂ
SUBIECTELE TEMEI:

1. Obiectul de studiu al economiei cantitative

2. Structura cursului de economie cantitativă
3. Principiile şi funcțiile economiei cantitative
4. Metode şi instrumente de analiză cantitativă
OBIECTUL DE STUDIU AL
ECONOMIEI CANTITATIVE
ISTORIC
Economia cantitativă, ca ştiinţă autonomă, este fundată
spre sfârşitul sec. XVIII de către Adam Smith. În sec.
XVIII – XIX, denumirea de „economie politică” este
recunoscută şi utilizată de către reprezentanţii tuturor
şcolilor şi doctrinelor economice.
În ultimul deceniu, o dată cu trecerea la economia de
piaţă, în loc de „economie politică” se foloseşte
termenul „teorie economică”. În linii generale,
noţiunile de „economie politică”, „teorie economică”
şi „economie” pot fi folosite ca sinonime, cu toate că
există anumite deosebiri de conţinut între ele.
OBIECTUL DE STUDIU AL ECONOMIEI CANTITATIVE
Principalele curente şi şcoli
de gândire economică
1. Mercantilizmul
Fiziocraţii
Economia politică clasică
2. Marxismul
3. Şcoala istorică
4.Marginaliştii
(microeconomia)
Obiectul de studiu
Avuţia naţională
Relaţiile de producţie
Economia naţională în
ansamblu
Comportamentul agenţilor
economici, căile şi
mijloacele atingerii
scopurilor urmărite
Principalele curente şi şcoli Obiectul de studiu
de gândire economică
5.Keynesismul Mecanismul funcţionării
(macroeconomia) economiei naţionale ca un tot
întreg
6.Curentul instituţional- Institutele şi schimbările
sociologic instituţionale
7. Teoria sintezei neoclasice Avuţia naţională, formele şi
motivaţia comportamentului
uman în condiţiile resurselor
limitate
ECONOMIA CONTEMPORANĂ

În ştiinţa economică contemporană, ca obiect de

studiu al economiei cantitative se consideră
cercetarea modalităţilor de optimizare a relaţiei
resurse limitate – nevoi nelimitate.
NEVOILE. DEFINIȚIE

Prin nevoi (sau trebuinţe) se înţeleg necesităţile

pe care oamenii trebuie să şi le satisfacă pentru a
putea exista. Nevoile sunt legate de dorinţele,
aspiraţiile şi idealurile umane. Tendinţele
oamenilor de a-şi satisface
nevoile constituie mobilul
întregii lor activităţi.
GRUPAREA NEVOILOR
I. În funcţie de caracterul existenţei umane:
material-individuale (sau biolo
gice-naturale), cum ar fi nevoia
de hrană, nevoia de adăpost;

sociale, legate de conveţuirea

în societate, şi anume nevoia de
libertate, nevoia de comunicare.
II. După gradul de complexitate:
elementare (primare) –

nevoia de îmbrăcăminte,

nevoia de apă, hrană;

superioare (complexe) –
nevoia de instruire,
nevoia de a se informa,
RESURSELE. DEFINIȚIE

Toate elementele (naturale, umane, financiare,

informaţionale şi tehnologice) pe care omul le
foloseşte în activitatea sa pentru a-şi satisface
nevoile sale formează
resursele.
 GRUPAREA RESURSELOR:

 resurse primare, formate din potenţialul uman şi

potenţialul natural;
 resurse derivate,

formate pe baza
celor primare
(maşini, utilaje, expe-
rienţe ştiinţifice etc.).
I. După durata folosirii lor în timp:
 regenerabile (pământul, apa, aerul);

 neregenerabile (zăcăminte de combustibili,

minereuri).

II. După posibilitatea recuperării (refolosirii) lor în

producţie sau consum:
 recuperabile (o serie de materii prime, ca fierul
vechi etc.);
 parţial recuperabile (cele biologice);

 nerecuperabile (energia, combustibilul).

RAPORTUL RESURSE – NEVOI

În decursul timpului nevoile nu rămân aceleaşi, ci

se diversifică şi sporesc odată cu dezvoltarea
societăţii. De aceea, sistemul nevoilor are un
caracter dinamic şi nelimitat.
Resursele, spre deosebire de nevoi, sunt limitate.
Limitarea resurselor este o problemă principală a
omenirii, căci creşterea nevoilor depăşeşte
creşterea resurselor. De aceea, resursele trebuie
utilizate cât mai raţional şi eficient.
CONCLUZIE

Utilizarea eficientă a resurselor şi stabilirea

raportului dintre resurse şi nevoi este o problemă
a teoriei economice. Această ştiinţă studiază
modul de alocare (repartizare) a resurselor
limitate în vederea satisfacerii cât mai depline a
nevoilor nelimitate.
STRUCTURA CURSULUI DE
ECONOMIE CANTITATIVĂ
COMPARTIMENTELE CURSULUI

Microeconomia studiază comportamentul consumatorului

şi al producătorului, care poate fi un individ, o
întreprindere sau chiar statul. Microeconomia are în
centrul atenţiei sale analiza pieţei, precum şi procesul de
formare a preţurilor pe diferite pieţe. Tot microeconomia
analizează şi procesul de repartiţie a veniturilor între
participanţii procesului de producţie.
Macroeconomia studiază economia naţională ca un tot
întreg. Acest lucru se face prin intemediul mărimilor
globale, care sunt: produsul intern brut; venitul naţional;
masa monetară; inflaţia; deficitul bugetar şi datoria
externă; veniturile, consumul şi investiţiile; ocuparea
forţei de muncă şi şomajul. Macroeconomia analizează,
de asemenea, caracterul şi perspectivele dezvoltării
economice, fluctuaţiile economice, creşterea economică,
balanţa de plăţi.
 Mezoeconomia studiază comportamentul
anumitor subsisteme ale economiei naţionale,
cum ar fi ramurile acesteia (industria, agricultura,
serviciile etc.), sectoarele activităţii economice
(primar, secundar, terţiar), aspectul regional (sau
administrativ-teritorial) al dezvoltării economice.
Mondoeconomia studiază interdependenţa dintre
economiile naţionale şi economia mondială. Ea
cercetează comerţul internaţional, problemele
economice globale (ex., protecţia mediului pe
plan mondial), integrarea economică regională
etc.
MODALITĂȚI DE TRATARE A VIEŢII
ECONOMICE

Economia pozitivă studiază viaţa economică

reală. În acest scop, sunt adunate faptele
concrete, care mai apoi sunt sistematizate şi
analizate, după ce are loc explicarea cauzelor
diferitor fenomene economice.
Economia normativă arată cum ar trebui să fie,
ce ar trebui să se întreprindă ca situaţia
economică să fie mai bună. Cu ajutorul
economiei normative sunt trasate direcţiile şi
modalităţile de dezvoltare pentru a obţine
rezultate mai bune.
PRINCIPIILE ȘI FUNCȚIILE
ECONOMIEI CANTITATIVE
PRINCIPII
1. Alegerea – oamenii se confruntă cu diferite tipuri de
alegeri. Orice decizie individuală presupune renunţarea la
un bun pentru a obţine alt bun.
2. Costul – luarea deciziilor necesită compararea costurilor
şi beneficiilor diferitor alternative.
3. Analiza marginală – oamenii iau decizia de alegere doar
dacă venitul marginal depăşeşte costul marginal.
4. Interesele personale – oamenii acţionează în
conformitate cu interesele personale, reeşind din
modificarea costurilor şi a veniturilor.
5. Specializarea, schimbul, comerţul determină
îmbogăţirea.
6. Piaţa, ca formă de organizare a activităţii economice –
pieţele duc spre cea mai bună alocare a resurselor
existente.
7. Guvernele pot uneori să îmbunătăţească rezultatele
pieţei.
8. Standardul de viaţă dintr-o ţară – depinde de
capacitatea acesteia de a produce bunuri şi servici în
cantităţi, structuri şi de calitate corespunzătoare.
9. Stabilitatea preţurilor şi inflaţia – preţurile cresc
atunci cînd guvernul tipăreşte prea mulţi bani. Iar inflaţia
ridicată impune o seamă de costuri sociale.
10. Alegerea dintre inflaţie şi şomaj – societatea este
confruntată cu alegerea dintre mai puţină inflaţie şi mai
mult şomaj, sau invers.
PRINCIPIILE ECONOMIEI CANTITATIVE

Primele patru principii se referă la luarea

deciziilor economice individuale, următoarele
trei privesc modul în care oamenii intră în
interacţiuni economice unii cu alţii, în timp ce
ultimele trei vizează modul în care funcţionează
economia unei ţări ca un tot întreg.
FUNCȚIILE ECONOMIEI CANTITATIVE

Funcţia cognitivă – constă în studierea realităţii

economice, colectarea fenomenelor economice şi
explicarea acestora.
Funcţia metodologică – constă în elaborarea
modalităţilor şi instrumentelor de analiză a fenomenelor
economice, acestea fiind folosite de către celelalte
ştiinţe economice.
FUNCȚIILE ECONOMIEI CANTITATIVE

Funcţia normativă (sau practică ) - constă în

elaborarea strategiilor şi programelor de
organizare mai eficientă a activităţii economice.

Funcţia instructiv-educativă – constă în

formarea orizontului economic al cetăţenilor unei
ţări.
METODE ŞI INSTRUMENTE DE
ANALIZĂ CANTITATIVĂ
DEFINIȚIE

Metoda constituie totalitatea mijloacelor şi

instrumentelor folosite de o ştiinţă oarecare
pentru a studia lumea înconjurătoare, a
sistematiza faptele şi a le expune sub formă de
categorii ştiinţifice, legi, tendinţe şi modele.
 METODE DE CERCETARE A FENOMENELOR
ECONOMICE

Metoda abstracţiei ştiinţifice. Abstracţia

ştiinţifică este un procedeu prin care fenomenul
cercetat este „curăţat” de
lucrurile secundare (mai
puţin importante), pentru
a accentua trăsăturile domi-
nante (principale) pentru
fenomenul cercetat.
Metoda unităţii dintre analiză şi sinteză. Analiza
descompune fenomenul cercetat în părţile lui
componente, fiecare parte fiind analizată
complex. Prin sinteză, elementele analizate
separat sunt reunite, pentru a studia fenomenele
în întregime.
Metoda istorică. Orice fenomen economic are o
evoluţie istorică, adică apare, se dezvoltă, apoi
dispare sau se transformă în altceva.
 Metoda logică. Fenomenul este reprodus doar
prin ceea ce acesta are mai important, mai
esenţial.
 Metoda unităţii analizei cantitative şi calitative.
Evaluarea mărimilor economice se efectuează
atât în unităţi naturale (tone, kg, metri etc.), cât şi
în expresie bănească.
 Metoda economico-matematică. Presupune
reproducerea schematică a unui proces economic
sub forma unui sistem linear. Modelele
economico-matematice sunt expuse sub forma
unor ecuaţii şi formule matematice sau sub forma
unor grafice geometrice.
CONCLUZIE

Metodele utilizate au la bază legile generale ale

dezvoltării din natură şi societate, prin care
rezultatele economice sunt cercetate în evoluţia şi
interdependenţa lor, pentru a înlătura cauzele care
frânează dezvoltarea acestora.