Universitatea de Vest Timișoara

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor

Departamentul de Economie și Modelare Economică

Curs nr. 2/ 10.10.2023

Capitolul 1-MICROECONOMIE
ECONOMIA ŞI SISTEMUL
ŞTIINŢELOR ECONOMICE
Prof.univ.dr. SÎRGHI Nicoleta nicoleta.sirghi@e-uvt.ro

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 1
 Video Economic Resources / Needs and Wants

https://www.youtube.com/watch?v=z1A0_VlnIrk

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 2
 DEFINIREA RESURSELOR

Resursele, reprezentate de potenţialul natural, uman, material,

financiar, tehnico-ştiinţific şi informaţional existent în societate la
un moment dat, pot fi utilizate în calitate de mijloace pentru
satisfacerea nevoilor.

CRITERII DE CLASIFICARE
• Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane este reprezentată
de natură, care oferă aproape toate elementele necesare existenţei
oamenilor şi progresului societăţii. Aceste elemente formează
resursele naturale.
• Realizarea activităţii umane de desprindere a resurselor
naturale din mediul lor în vederea folosirii este condiţionată de
existenţa într-un anumit volum, structură şi calitate a resurselor
umane.
• O importanţă tot mai mare este acordată astăzi resurselor
informaţionale, folosite în scop cognitiv, în luarea deciziilor sau
realizarea acţiunilor.
nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 3
• Resursele naturale, împreună cu populaţia ţării formează
resursele originare (primare).
• Pe baza lor se formează resursele derivate, care potenţează
eficienţa cu care sunt folosite toate resursele economice.
Resursele derivate sunt, fie materiale (echipamente, stocuri
materiale, infrastructuri economice, etc.), fie umane, de muncă
(stocul de învăţământ, potenţialul întreprinzător). Resursele
economice se pot delimita de alte resurse (de pildă, cele care
vizează satisfacerea unor nevoi afective, intelectuale sau
spirituale).

Resursele economice constau în totalitatea elementelor care pot fi

utilizate pentru producerea şi obţinerea de bunuri economice.
Omenirea a progresat enorm pe linia cunoaşterii şi atragerii de
noi resurse. Deşi în mod absolut, resursele au sporit şi s-au
diversificat continuu, ele au rămas limitate în raport de creşterea
şi diversificarea nevoilor.

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 4
Raritatea resurselor este starea de tensiune dintre resursele
economice ce sunt limitate şi nevoile nelimitate ce trebuie
satisfăcute cu ajutorul lor.

Raritatea resurselor şi respectiv a bunurilor economice reprezintă o

caracteristică generală a economiei, o lege a ei.

Legea rarităţii resurselor exprimă relaţia dintre resurse şi nevoi,

potrivit căreia volumul, structura şi calitatea resurselor se
modifică mai lent decât volumul, structura şi intensitatea nevoilor
umane.

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 5
RESURSELE ECONOMICE

LEGEA RARITĂŢII RESURSELOR

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 6
Raritatea resurselor implică alegerea:
 produselor - ce să producem?
 tehnicilor de producție - cum să producem?
 destinatarilor bunurilor - pentru cine să producem?
 momentului producției - când să producem?

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 7
FORMAREA ȘTIINȚEI ECONOMICE. OBIECTUL DE STUDIU AL ECONOMIEI

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 8
METODE DE CERCETARE ECONOMICĂ

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 9
 Etape in evoluţia cunoaşterii ştiinţifice în economie:
1.faza preştiinţifică (din antichitate – până în anul 1750):
• Mult timp în Evul Mediu economia era în mare parte subordonată moralei
şi filozofiei.
• Bogăţia materială, acumularea de bani, dorinţa de câştig erau respinse de
ideologia creştină dominantă la vremea respectică.
• doctrine economice denumită doctrina mercantilistă (de la mercator-
mercatoris ceea ce înseamnă în latină negustor).
• Ideea fundamentală a mercantilismului constă în evidenţierea originii
bogăţiei în schimb, în comerţ iar mercantiliştii considerau că prosperitatea
comerţului exterior este izvorul bogăţiei sociale.
• Un reprezentant de seamă al acestui curent este Antoine de
Montchrestiene de Vatteville care susţinea poziţia mercantilistă în lucrarea
,,Trataite d’economie politique” din anul 1615 scrisă pentru suveranul
Franţei, Louis al XIII-lea.

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 10
2. faza de constituire a ştiinţei economice (1750-1870)
În prima jumătate a secolului al XVII-lea s-a afirmat o doctrină nouă:
doctrina fiziocrată.
• Elementul caracteristic al acesteia este reprezentat de mutarea
centrului analizei economice din sfera circulaţiei mărfurilor în sfera
producţiei.
• existenţa unei origini naturale, a interdependenţei dintre activitatea
economică
• supremaţia agriculturii ca singura producătoare de venit net,
concretizarea bogăţiei în produse agricole, nu numai în metale
preţioase, cum susţinea doctrina mercantilistă.
• Cel mai de seamă reprezentant al doctrinei fiziocrate este François
Quesnay (1694-1774), medic de profesie care a elaborat în celebrul
său ,,Tablou Economic”(1758) o primă reprezentare a circuitului
macroeconomic.

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 11
3. faza unei noi fundamentări a ştiinţei economice (1870-1930):

Spre sfârşitul secolului XIX-lea au avut loc încercări de a reaşeza

ştiinţa economică. În acest interval s-au impus contribuţiile strălucite
ale şcolilor neoclasice:
• Școala de la Viena, care i-a avut ca reprezentanţi de seamă pe C.
Menger, F. Wieser E. Bohm –Bawerk ce au pus bazele teoriei
subiective, marginale a valorii bazată pe utilitate;
• Școala de la Laussane, care i-a avut ca reprezentanţi de seamă pe
L. Walras şi V. Pareto, ce au pus bazele teoriei echilibrului
general şi au definit interdependenţa pieţelor;
• Școala de la Cambridge, care l-a avut ca reprezentant de seamă
pe A. Marshall, ce a elaborat teoria echilibrului parţial. Gândirea
economică neoclasică foloseşte ca instrument de lucru calculul
marginal şi pune accent pe latura microeconomică, pe
comportamentul agenţilor economici individuali.

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 12
4. faza de aprofundare şi extindere a ştiinţei economice (din
anii 1930 până în anii 1970), evoluţia ştiinţei economice se
bazează pe aprofundarea cercetării ştiinţifice prin trecerea de la
nivelul microeconomic la nivelul macroeconomic de analiză.
Exponentul marcant al acestei faze este John Maynard Keynes
cu lucrarea „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a
dobânzii şi a banilor” publicată în anul 1936.
5. faza contemporană (din anii ’70 până în prezent): se
conturează o nouă situaţie clasică, ştiinţa economică se află în
faţa unor curente noi: neokeynesism, monetarismul neoclasic,
noii economişti etc.).

nicoleta.sirghi@e-uvt.ro 13