OBIECTUL ŞI METODA

ECONOMIEI POLITICE
Obiectul de studiu al Teoriei
economice
 Teoria economică – studiază comportamentul rațional al agenților
economici determinat de activitatea economică în condițiile
utilizării alternative a resurselor economice rare.
 Obiectul de studiu al Teoriei economice
Domeniul cercetării
Obiectul cercetării
Subiectul cercetării
Obiectul de studiu al disciplinei
Scopul principal
Viața economică sau mediul în care se
desfășoară activitatea economică,
fenomenele economice.
Producerea, repartiția, schimbul și
consumul de bunuri și servicii.
Unitățile economice, care cunosc
procesele economice și care prin
activitatea lor practică influențează asupra
acestora.
Comportamentul economic rațional al
agenților economici.
Identificarea sistemului fenomenelor,
proceselor și legilor economice.
Nevoile şi resursele economice

 Nevoile, în sens economic, reprezintă

exigenţe umane, individuale sau colective,
care trebuiesc satisfăcute în timp şi spaţiu, cu
bunuri şi/sau servicii, pentru a asigura
desfăşurarea vieţii şi activităţii oamenilor.
 Resursele economice reprezintă totalitatea
elementelor pe care omul le poate utiliza
pentru producerea de bunuri materiale şi
servicii destinate satisfacerii nevoilor.
Nevoile și resursele

 Nevoile – sunt dinamice, regenerabile, condiționate subiectiv și

obiectiv, limitate în capacitate, concurente, complementare și
substituibile, diverse și nelimitat, stingerea momentană prin
satisfacere.
a. Nevoile fiziologice – ce țin de existența omului în raporturile lui
cu mediul natural.
b. Nevoile sociale – resimțite de oameni ca membri ai diferitor
grupuri sociale.
c. Nevoi spirituale – psihologice – decurg din trăsăturile interioare
ale oamenilor.
 Resurse – materiale, umane, informaționale, financiare – au
caracter limitat.
Legea rarității

 Volumul, structura și calitatea resurselor

evoluează mai încet decât volumul, structura și
intensitatea nevoilor umane.
Problemele microeconomiei

Raritatea impune necesitatea de a da răspuns la întrebările :

 ce produci (când şi unde) ?
 cât produci ? cum produci ? şi pentru cine produci ?
Primele trei întrebări vizează problema alocării resurselor, în
timp ce ultima se referă la problemele repartiţiei.
Economia politică

Termenul provine de la 3 cuvinte de origine greacă:

 oikos – (casă)
 nomos - (lege)
 polis – (cetate)
Economia ar fi însemnat deci legile administrării casei, gospodăriei,
ar fi arătat cum poate creşte avuţia individului, a gospodăriei, dar şi a
cetăţii.
Definiția

 Economia politică – studiază modul în care societatea folosește

resursele limitate pentru a produce bunuri de valoare și a le
distribui membrilor săi.
Microeconomia - Macroeconomia

 Microeconomia – acea componentă a economiei politice care se

ocupă de studiul comportamentului unităților economice
individuale – cum sunt: firmele și gospodăriile și alți agenți
economici – precum și a piețelor.
 Macroeconomia – ca parte a economiei politice, studiază
probleme cum sunt: dezvoltarea și creșterea economică,
echilibrul și dezechilibrul macroeconomic, crizele economice,
inflația, șomajul etc. Analizează politicile și strategiile
contemporane folosite de guvernele diferitelor țări.
Microeconomia

 Microeconomia studiază comportamentul

consumatorului.
 Comportamentul consumatorului se
manifestă atât ca agent al cererii, cât şi al
producătorului (întreprinzătorului) care se
manifestă ca subiect al deciziei de a
realiza combinarea factorilor de producţie
şi, pe această bază, de a susţine oferta.
Pentru a putea înţelege cele două procese
amintite, microeconomia studiază
Etapa preaștiințifică de dezvoltare
a microeconomiei
 În scrierile care ni s-au păstrat din China antică (cele care ni s-au
transmis prin opera lui Confucius din secolul VIII înainte de
Hristos), din India antică, din imperiul babilonian sau din
Egiptul antic şi mai ales din Grecia antică, reprezentată de
Xenofon, Platon şi Aristotel. Fiecare dintre aceşti filosofi are o
întâietate în domeniul ideilor economice: Xenofon, încă în
secolul VI î.e.n., foloseşte poate pentru prima dată termenul
“economicul”, în chiar titlul unei lucrări scrise împreună cu o
alta, “Despre venituri”,
Istoria

în care se declară adeptul schimbului şi abordează unele dintre ceea

ce se vor numi mult mai târziu funcţiile banilor ; Platon, adversar al
economiei de schimb, oferă şi el, poate pentru prima dată, modelul
unei diviziuni sociale a muncii, atunci când susţine că în cetatea sa
ideală înţelepţilor le revenea sarcina conducerii, războinicii trebuiau
să asigure apărarea, iar bunurile necesare societăţii trebuiau să fie
produse de sclavi.
Aristotel : adept al economiei de schimb, mai ales în lucrarea sa
"Etica Nichomahică”, filosoful grec pune în evidenţă funcţiile
banilor, demonstrează avantajele schimbului, esenţa acestuia,
punându-şi amprentă asupra gândirii economice din următoarele
secole.
Toma d ’ Aquino

 Prețul bunului nu depinde de cererea și oferta.

 Prețul just – depinde de: a) cantitatea de muncă cheltuită pentru a
produce marfa respectivă. b)de situația socială și materială a
producătorului.
Mercantelismul primul curent
modern
 Contribuţia mercantiliştilor, în perioada de început a dezvoltării
capitaliste, care, într-o formă descriptivă, au încercat să explice
maniera în care poate creşte avuţia regatului: acumulând tot mai
multe metale preţioase, bani, încurajând manufacturile
producătoare de mărfuri pentru export, făcând comerţ sau
punând în circulaţie bani cu curs forţat, fixat de către stat.
Este important să reţinem un nume şi o dată : francezul Antoine
de Montchrestien foloseşte pentru prima dată termenul de
"economie politică”, în titlul lucrării sale "Tratat de economie
politică dedicat regelui şi reginei mamă ”, apărut în 1615.
Mercantelismul

 Susțin ideea că aurul și argintul constituie forma principală a

bogăției atât pentru indivizi, cât și pentru stat.
 Profitul obținut nu poate fi risipit în vânt, nu poate fi consumat
pentru procurarea obiectelor de lux.
 Rezultatele muncii nu apartin celor muritori, de aceea profitul
urmează să fie acumulat, apoi reinvestit în producție.
 Reușita economică, tratată cu dispreț în evul mediu, devine o
datorie morală, un semn al mântuirii.
Factorii care au contribuit la
apariția mercantelismului
 Lumea rurală și meșteșugărească este înlocuită cu o lume
comercială și manufacturieră.
 Marele descoperiri geografice revoluția intelectuală și morală –
au contribuit la apariția mercantelismului.
 Mercantiliştii plasează obiectul concret de studiu al economiei
politice în sfera circulaţiei, a comerţului, în special a comerţului
exterior, fiind adepţi ai intervenţiei statului în economie.
 Avuția țării – stocul de aur și argint de care dispune țara. Ei
ignorau alte forme ale avuției, cum ar fi pământul, construcțiile,
bunurile de consum.
Mercantilismul

 Surplusul poate fi obținut – când cantitatea de bani care iesă din

țară este mai mică decât cea care intră sau când valoarea
mărfurilor exportate depășește pe cea a mărfurilor importate.
 Statul are misiunea de a asigura o balanță monetară activă prin
instituirea punctelor vamale, încurajarea producerii mărfurilor
pentru export.
Politici pentru asigurarea balanței
comerciale active
 Interzicerea scoaterii din țară a materiilor prime, necesare
funcționării industriei naționale.
 Limitarea pătrunderii pe piața internă a produselor
manufacturiere străine.
 Dezvoltarea manufacturilor de stat pentru forțarea exportului de
mărfuri industriale.
Mercantilismul bullionist
(timpuriu) spaniol – sec. XVI
 Specificul constă în promovarea unei politici de atragere și
menținere în țară a unei cantități cât mai importante de metale
prețioase.
 Ideea falsă – potrivit căreia la originea avuției unei națiuni se află
sporirea cantității de aur și argint, fără o activitate avansată de
producere a bunurilor materiale. Această idee a fost una din
cauzele principale ale declinului măreției spaniole.
Mercantelismul industrialist
francez
 Sporirea cantității de metale prețioase în țară.
 Dezvoltarea manufacturilor.
 Produceau mărfuri pentru export, sporind afluxul de bani în țară.
 Antoine de Montchrestien, autorul Tratatului de economie
politică – susținea ideea – toate țările bogate – au industrie.
Mercantelism comercial englez

 Bogăția Angliei – comertul exterior – afirma Thomas Mun.

 Scurgerea banilor în afara țării contribuie la întoarcerea lor într-
un număr mai mare.
 Flota maritimă britanică obține dreptul exclusiv de exportare a
mărfurilor engleze și de importare în Anglia a mărfurilor străine.
 Aceste măsuri protecționiste au încurajat crearea unei puternice
flote maritime, care prestând servicii altor țări s-a transformat
într-o sursă importantă și stabilă de bani pentru statul englez.
Etapa preaștiințifică de dezvoltare
a microeconomiei
 Orientul Antic. China – confucionismul; India – Arthașastra, Dharmașastra, Legile lui Mamu; Egipt, Babilon
– Învățăturile lui Ipuver, codul lui Hammurapi.
 Grecia Antică – Xenofon, Platon, Aristotel.
Xenofon – lucrările “Economicul” și “Despre venituri”; s-a evidențiat prin definirea economică a
bunurilor, analiza diviziunii sociale a muncii, a comerțului, a banilor metalici de argint.
Platon – lucrările “Statul” și “Legile”; studiază proprietatea, diviziunea socială a muncii, funcțiile
banilor, antagonismul dintre economia naturală și economia de schimb.
Aristotel – lucrările “Politica” și “Etica nicomahică”; studiază economia naturală economia de schimb,
explică esența schimbului, comerțului și banilor, rolul banilor și funcțiile lor. A pus bazele teoriei valorii, a analizat
valoarea și prețul mărfii.
 Evul Mediu – Toma D’Aquino, T. Münzen – gândirea economică a fost determinată de concepția creștină a
scolasticilor privitor la existență și la etica moral – creștină.
 Mercantilismul – T. Mun, A. Montchretien, W. Petty, J.B. Colbert. Consideră comerțul în centru activității
economice, aurul și argintul fiind cea mai insemnată bogăție, necesitatea intervenției statului în economie.
Mercantilism spaniol – interzicerea ieșirii din țară a metalelor prețioase și sporirea exportului pentru acumularea
aurului și argintului.
Mercantilism francez – dezvoltarea industriei și comerțului ca mijloc de acumulare a aurului.
Mercantilism englez – acumularea monedei pe baza comerțului exterior.
Fiziocrații

 Contribuţia fiziocraţilor, din secolul XVIII, care, ca o contrareacţie la ideile

mercantiliştilor, şi mai ales la politica economică preconizată de ei, pun în
centrul demersului lor principiul ordinei naturale : economia este
guvernată de legi divine, iar intervenţia statului sau a oricărui alt arbitru
nu poate decât să dăuneze mersului de la sine al activităţii oamenilor.
De la ei rămâne lozinca "laisser - faire”-ului ca expresie a liberalismului
economic. Obiectul de studiu al economiei este şi la ei producerea avuţiei,
pe care însă fiziocraţii o restrâng la agricultură, singurul domeniu unde se
obţinea produs net, sub influenţa naturii. Toate celelalte activităţi erau
considerate "sterile”, neproducătoare de produs net. Şi aici să reţinem
măcar un nume : François Quesnay care, în lucrarea "Tabloul economic”,
publicată în 1758, realizează primul model economic, prin folosirea
abstractizării ştiinţifice, modelul reproducţiei simple a produsului
naţional, pe un exemplu apropiat economiei franceze din acea perioadă.
 Reprezentanții – Fr. Quesnay. A. Turgot.
Doctrina Fiziocrată - a contribui la
crearea teoriei economice ca știință.
Principalele contribuții:
 Ordinea naturală.
 Agricultura în centrul activității economice, singura ramură
productivă.
 Neintervenția statului în economie, princiliul –“laisser –
faire”.
 Bogăția constă din bani și din bunuri agricole.
 Schimbul nu reprezintă un izvor al bogăției.
 Ideea reproducției capitalului social în Tabloul economic.
 Respectarea proprietății private.
Școala Clasică

 Adam Smith şi ceilalţi reprezentanţi ai economiei politice clasice - David

Ricardo, Thomas Robert Malthus, Jean Baptiste Say şi John Stuart Mill -
conferă economiei politice statut de ştiinţă. Prin opera lor, economia
politică dobândeşte un obiect de studiu, un sistem metodologic şi un
sistem conceptual, noţional, categorial, propriu, îndeplinind astfel
condiţiile intrării sale în rândul ştiinţelor.
 Edificiul teoretic este impresionant : teoria salariului, a profitului, a
rentei, a comerţului internaţional, întemeiate pe teoria valorii –
muncă. Motorul "maşinii economice” este libera iniţiativă întemeiată pe
proprietatea privată şi reglată de "mâna invizibilă” a pieţei prin care
realizarea interesului individual duce la satisfacerea binelui general.
Economia şi etica devin compatibile. Se pun bazele liberalismului
economic.
 Obiectul de studiu rămâne în forma sa concretă: producerea, creşterea şi
repartiţia avuţiei naţiunilor.
Școala clasică – a pus baza curentului de gândire
politică economică – liberalismul economic

Principalele contribuții:
 Știința economică devine autonomă.
 Obiectul de studiu îl constituie cauzele îmbogățirii
societății.
 Delimitarea categoriilor și legităților fundamentale.
 Ordinea naturală, legile naturale.
 Mâina invizibilă, care se concretizează în legile
pieței.
 Interesul personal este în centrul atenției.
Marxismul

 Un loc aparte în abordarea obiectului de studiu al economiei politice îi

revine lui Karl Marx. Criticând concepţia clasică, el considera că
producerea avuţiei constituia obiect de studiu al ştiinţelor tehnice.
Economia politică studiază relaţiile de producţie, adică raporturile
obiective care se stabilesc între oameni în procesul producţiei, repartiţiei,
schimbului şi consumului, precum şi legile economice care le guvernează
pe diferitele trepte ale evoluţiei societăţii umane.
 Legile economice sunt legăturile esenţiale, cauzale şi repetabile care se
stabilesc între fenomene şi procese economice, cu caracter obiectiv, adică
indiferent de voinţa oamenilor.
 Pornind de la teoria obiectivă a valorii, de la teoria valorii muncă elaborată
de clasicii economiei politice, Marx elaborează teoria exploatării
proletariatului, punând astfel economia politică în slujba ideologiei. De aici
ajunge uşor la concluzia că motorul evoluţiei societăţii umane îl constituia
lupta de clasă.
Principalele contribuții
Marxismului
 Teoria valoare – muncă
 Rolul și formele capitalului
 Teoria plusvalorii, a rentei
 Procesul reproducției sociale
Economia pozitivă

 Economia pozitivă explică diferitele fenomene sau procese

economice, prezentând cauzele producerii lor, modul de
desfăşurare, consecinţele, interdependenţele cu alte fenomene sau
procese, aşa cum există ele în realitatea observată de ochiul
cercetătorului imparţial, obiectiv.
Economia normativă

 Economia sau analiza normativă arată cum ar trebui să fie

fenomenele şi procesele economice studiate, în funcţie de o serie
de judecăţi de valoare, de concepţii filosofice, culturale,
religioase etc.
Costul de oportunitate

 Aprecierea acordată celei mai bune dintre șansele sacrificate

atunci când se face o alegere. Măsoară “câștigul” obținut prin
“ pierderea ” celei mai bune dintre variantele sacrificate.
Frontiera posibilităților de
producție
 Evidențiază diferite alternative posibile de producție a două
bunuri economice care pot fi obținute prin utilizarea deplină și
eficientă a resurselor economice disponibile pe termen scurt.
 Curba posibilităților de producție

 Combinarea variantelor de producție pentru o anumită cantitate și

calitate a resurselor.
Frontiera Posibilitatilor de Productie

 Ansamblul de combinari ale celor doua tipuri de bunuri pe

care o tara le poate obtine se numeste Frontiera Posibilitatilor de
Productie(FPP). Figura din stanga indica un exemplu teoretic. Pe
abscisa sunt reprezentate cantitatile de bunuri de consum produse
si pe ordonata bunurile de capital. Punctul A reprezinta situatia
in care o tara produce Ka bunuri de capital si Ca bunuri de
consum. Punctul B reprezinta o situatie imposibil de atins,
intrucat capacitatea de productie a tarii nu permite
o combinare a acestor bunuri atat de ridicata. Punctul C
reprezinta o situatie de somaj, in care capacitatea productiva a
tarii nu este utilizata la maxim intrucat combinarea bunurilor se
realizeaza sub FPP.
Frontiera Posibilitatilor de
Productie
 Separă combinațiile de cantități de bunuri ce pot fi produse de
cele care nu pot fi produse la un moment dat;
 Fiecare punct pe curba posibilităților de producție indică o
folosire eficientă a resurselor de care se dispune;
 Odată cu creșterea volumului și eficienței folosirii resurselor FPP
se deplasează spre dreapta sus, desemnând combinații posibile în
noile condiții.