Unitatea de învățare 1.

INTRODUCERE ÎN ECONOMIE

Cuprins
Introducere ...................................................................................................................................... 5

Chestionar evaluare prerechizite ............................................................................................... 9

Unitatea de învățare 1. INTRODUCERE ÎN ECONOMIE ......................................................10

1.1. Introducere ........................................................................................................................10

1.2. Obiectivele unității de învățare .................................................................................... 11

1.3. Obiectul Economiei.......................................................................................................... 11

1.4. Teoria economică, istoric, evoluție ..............................................................................14

1.4.1. Perioada pre-Adamistă.......................................................................................15

1.4.2. Perioada clasică. Adam Smith și teoria industrială ....................................17

1.4.3. Perioada marginaliștilor (sec. al XIX-lea și XX, F. List) ................................18

1.4.4. Perioada keynesiană ...........................................................................................19

1.4.5.Teorii moderne 1980-2002 .................................................................................. 20

1.1. Introducere

În cadrul acestei unități de învățare se face o scurtă prezentare a

obiectului economiei, a pilonilor principali ai evoluției sale prin intermediul

multiplelor schimbări majore în viața economică a omenirii.

De asemenea, se va face o definire a conceptului de economie prin

prezentarea proceselor, faptelor, actelor şi comportamentelor participanților

10
 individuali la activitatea economică

Sublinierea necesitații studiului economiei atât la nivel microeconomic cât

și la nivel macroeconomic, pentru a permite definirea principiilor de funcționare

a unui sistem economic modern.

1.2. Obiectivele unității de învățare

 înțelegerea obiectului şi structurarea economiei;

 formarea unor principii generale economice;

 formarea unei gândiri economice coerente asupra principalelor

probleme ale activității umane în decursul timpului;

 înțelegerea legăturii dintre practica economică şi teoria

economică prin studiul curentelor economice în principalele

etape economice ale omenirii.

Durata medie de parcurgere a primei unități de învățare este de 2 ore.

1.3. Obiectul Economiei

Economia este o componentă a științelor economice care studiază sistemul

activităților economice în integralitatea lui.

Prin sistemul activităților economice se înțelege totalitatea activităților care au

ca scop producerea de bunuri economice (produse şi servicii) cu scopul satisfacerii

necesităților de consum ale populației şi realizării de profit.

11
 În accepțiune modernă, ECONOMIA este știința care studiază modul în care

societatea administrează resursele relativ rare pentru satisfacerea nevoilor umane

nelimitate ca număr şi în continuă diversificare.

Definiție: Știința economică constă în ansamblul coerent de noțiuni, idei, teorii şi

doctrine prin care sunt reflectate în planul gândirii actele, faptele şi comportamentele

economice, din judecățile de valoare asupra acestora, precum şi din tehnicile, metodele

şi procedeele de măsurare, evaluare, gestionare şi de stimulare a activității economice.

După nivelul de structurare al activității economice se pot identifica:

Microeconomia

Macroeconomia

Mondoeconomia

Definiție: Microeconomia este acea ramură a științei economice care studiază

unitățile economice individuale, structurile şi comportamentele lor, precum şi

interacțiunile dintre aceste unități elementare.

Ea cuprinde procesele, faptele, actele şi comportamentele participanților

individuali la activitatea economică.

Exemplu
Modul de stabilire al prețului la un produs într-o anumită zonă

Definiție: Macroeconomia este acea ramură a științei economice care cercetează

mărimile globale dintr-o economie, numite agregate, interdependențele dintre diferitele

variabile globale ale economiei şi sistemul economic în totalitatea sa.

12
 Se referă la grupe de subiecți omogene, degajate de comportamentele lor

individuale precum şi întreaga economie privită ca agregat sau ca sistem.

Definiție: Mondoeconomia cuprinde procesele, faptele, actele şi comportamentele

subiecților economici şi ale comunității internaționale, privite atât prin prisma

legăturilor economice dintre economiile naționale, cât şi ca întreg, considerat la scara

zonală sau globală.

Funcțiile economiei sunt:

 Instructiv-educativă în formarea unei gândiri complexe, coerente cu

privire la funcționarea economiei contemporane;

 Crearea unei viziuni economice asupra relației dintre nevoi și resurse;

 Pregătire pentru celelalte discipline economice, prin crearea bazei

gândirii economice;

 Deprinderea limbajului și terminologiei economice;

 Înțelegerea fenomenelor economice complexe care afectează economia

contemporană și mai ales cea a țărilor în tranziție;

 Deschiderea orizontului studenților spre delimitarea fenomenelor

economice la nivel micro și macro-economic, spre înțelegerea echilibrului

dar mai ales a dezechilibrului economic (crize economice, recesiune,

șomaj, inflație, deficit bugetar, balanță de plăți etc.).

Principiile definitorii ale științei economice (după Gregory Mankiw)

1. Oamenii aleg. Orice bun se obține prin renunțarea la alt bun.

2. Costul de oportunitate: oamenii iau decizii după calculul variantei

sacrificate (la ce se renunță pentru a obține un anumit bun).

13
 3. Oamenii raționali iau decizii pe baza analizei în termeni marginali:

oamenii decid favorabil într-o situație, doar dacă venitul marginal

depășește costul marginal.

4. Oamenii răspund la stimulente acționând în concordanță cu interesele

lor. Își modifică comportamentul în funcție de evoluția costurilor și

veniturilor.

5. Specializarea, schimbul și comerțul îi pot îmbogăți pe toți. În ciuda

competiției dintre agenții economici, specializarea și abilitatea de

comercializare a produselor aduce beneficii tuturor participanților la

lanțul economic producător, distribuitor, consumator.

6. Piețele sunt în general o formă bună de organizare a activității

economice. (teoria „mâinii invizibile” a lui Adam Smith)

7. Guvernele pot uneori să îmbunătățească rezultatele pieței (excepții de

la regula „mâinii invizibile”) mai ales în situații de criză.

8. Standardul de viață al unei țări depinde de capacitatea acesteia de a

produce bunuri economice în cantitățile și calitățile corespunzătoare

nevoilor, adică de productivitatea realizată.

9. Prețurile cresc atunci când guvernul tipărește prea mulți bani.

Stabilitatea prețurilor este invers proporțională cu inflația.

10. Pe termen scurt societatea trebuie să aleagă între inflație și șomaj.

1.4. Teoria economică, istoric, evoluție

Curentele economice s-au conturat în mare parte în perioade de criză

economică, pe fondul inerenței unor schimbări majore în viața economică a omenirii, în

jurul lucrărilor unor economiști care încercau să dea o explicație crizelor economice

prin teorii proprii şi argumente valabile de cele mai multe ori doar în contextul vremii.

14
Astfel, majoritatea economiștilor au prezentat, pe de o parte prin evidențierea doar a

greșelilor și defectelor predecesorilor, fără a aprecia limitele și circumstanțele istorice

ale acestora, iar pe de altă parte, prin absolutismul ideilor proprii prezentate ca o

evoluție neîntreruptă de la eroare la adevăr.

Termenul de ECONOMIE POLITICĂ vine din limba greacă:

oikos = gospodărire

nomos = lege

polis = cetate

și a fost utilizat prima oară de Antoine de Montchrestien în Tratatul de Economie

Politică din anul 1615.

De regulă, specialiștii în domeniu evidențiază 5 etape în evoluția gândirii

economice:

1.4.1. Perioada pre-Adamistă

Se constituie în teoriile precursorilor lui Adam Smith și conține în principal

teoriile mercantiliste și fiziocrate.

Mercantilismul (Thomas Mun, David Hume, John Law) definit astfel de Adam Smith,

atribuie rol predominant în dezvoltare comerțului și acumulării de bogății. Din punct de

vedere istoric, mercantilismul este asociat perioadei marilor descoperiri geografice, iar

susținătorii acestor idei vedeau în comerțul disproporționat, dar foarte avantajos, cu

„lumea nouă”, cheia succesului economic şi al ieșirii din criză.

Principalele trăsături ale acestui curent sunt:

 dezvoltarea comerțului exterior ca singura sursă de scurgere spre

„interior” de aur și argint;

 promovarea industriilor prelucrătoare de materii prime ieftine din

import;

15
  taxe vamale protecționiste, pentru descurajarea importurilor de bunuri

de consum;

 încurajarea exporturilor de produse finite;

 creșterea populației, cu menținerea nivelului scăzut al salariilor;

 ideea că balanța comercială puternic dezechilibrată în sens favorabil

este esența prosperității naționale;

 bogăția constă în bani.

Critici aduse curentului:

 o balanță comercială nu se poate menține dezechilibrată pe o perioadă

îndelungată, ea reechilibrându-se de la sine, în timp, prin exportul sau

importul de capital. A vinde scump și a cumpăra ieftin duce în final la o

scurgere de bani spre „exterior” ca urmare a diferențierii prețurilor,

investitorii preferând prețurile mai scăzute din afara zonei;

 comerțul dezechilibrat duce în final la pauperizarea vecinilor cu

consecințe în plan politic asupra statului bogat care se confruntă cu alte

pericole (migrația, infracționalitatea, etc.);

 întărirea puterii statului, care se implică tot mai intens în viața

economică şi socială a societății;

 stimularea acumulării și consumului în defavoarea investiției.

Fiziocrații (Quesney) pun pe primul plan producția și reproducția, cu forța de

muncă proprie a societății, generatoare de surplusuri nete, negând rolul comerțului

ca reacție împotriva politicilor mercantiliste ale predecesorilor (Colbert, Ludovic

XIV). Istoric, perioada corespunde celei de decădere a comerțului cu „lumea nouă”.

Noua listă de valori susținută de fiziocrați cuprindea:

16
  agricultura, ca generatoare de rentă peste nivelul salariilor și al

deprecierii, este cel mai productiv sector;

 concepția „ statului staționar” închis în care totul se recirculă și

generează plus valoare şi care nu are nevoie de comerț exterior;

 capitalul este important doar sub forma lui fixă, ca teren în agricultură,

sau sub forma capitalului productiv și este nelimitat și inepuizabil

(evident se referă doar la agricultură).

Critici aduse curentului:

 comerțul este neglijat și considerat nefolositor deoarece nu produce

surplusuri;

 neglijați sunt și meseriașii și industriașii, considerați ca neproductivi;

 capitalul în sectorul neproductiv există dar nu se face nici o rezervă

pentru înlocuirea lui.

1.4.2. Perioada clasică. Adam Smith și teoria industrială

Curentul clasic s-a dezvoltat în Anglia în perioada revoluției industriale şi poartă

amprenta marilor invenții tehnice, ca războiul de țesut mecanic sau motorul cu abur.

Principalele idei sunt cuprinse în lucrarea Avuția Națiunilor din 1776 a lui Adam

Smith care considera că sursa de creştere a avuției naționale (venitul comunității)

dezvoltarea economică pe baza progresului tehnic.

Principalele coordonate ale curentului sunt:

 industria oferă o șansă mai mare de dezvoltare decât agricultura;

 diviziunea muncii este considerată progres tehnic;

 schimbul este luat în considerare dar numai în natură, rolul banilor fiind

doar ca rată de schimb fără valoare de întrebuințare;

17
  valoarea mărfii este data de prețul de cost, neglijând rolul cererii și

ofertei în stabilirea prețului;

 acumularea de capital este principala cauză a progresului economic, dar

capitalul este văzut mai ales sub forma lui circulantă a stocurilor de

materii prime și semifabricate;

 liberalismul nelimitat al comerțului. Omul neîngrădit își maximizează

avuția în folosul comunității (teoria „mâinii invizibile” a libertății

naturale). Statul are doar 3 îndatoriri: armata, justiția și întreținerea

lucrărilor publice;

 liberalismul uman, interpretat ca o manifestare a personalității proprii,

descătușate de orice alte constrângeri, în folosul propriu al persoanei și

implicit al națiunii. „Egoismul individual poate fi germenele bunătății

colective”.

1.4.3. Perioada marginaliștilor (sec. al XIX-lea și XX, F. List)

Principiul diminuării utilității marginale stă la baza noului tip de microeconomie

statică. Problema economiei este ”fiind dată o anumita populație , cu diferite nevoi și

capacități productive, având în posesia sa anumite terenuri și alte resurse materiale,

este necesar să se stabilească modalitatea de angajare a forței de muncă care să

maximalizeze utilitatea produsului”; în speță, scopul alocării resurselor este obținerea

de efecte maxime într-un anumit mediu de piață dat.

Caracteristicile teoriei marginale:

 conferirea rolului predominant în economie matematicii;

 funcțiile economiei devin funcții diferențiale continue, principiul fiind

asocierea valorilor funcțiilor care realizează poziția optimă, adică cu cea

18
 mai mare valoare posibila a rezultatului. Rezultatul poate fi profitul,

utilitatea, producția etc.;

 problema alocării resurselor pe baze științifice, adică împărțirea unei

cantități fixe de lucruri, utile și în concurență, astfel încât câștigul

transferului să fie maxim (ex: alocarea bugetară).

1.4.4. Perioada keynesiană

Definită de John Maynard Keynes (1920-1970) în Teoria generală a ocupării mâinii

de lucru, a dobânzii si a banilor.

Teoria s-a dezvoltat în perioada interbelică, pe fondul crizei economice de după

primul război mondial, în special în Germania ca urmare a condițiilor grele impuse acesteia

prin tratatul de la Versailles. Keynes a urmărit principalele fenomene economice

manifestate în Europa după război precum: șomajul, inflația, instabilitatea financiară etc.

Meritul lui Keynes este imens şi greu de evaluat în dezvoltarea generală a teoriei

economice.

Principalele idei ale teoriei sunt:

 ipoteza venitului absolut, conform căreia consumul este influențat

direct de nivelul venitului disponibil;

 moneda posedă în afara rolului de schimb de produse, pe cel de valoare

proprie, ea putând fi stocată şi multiplicată cu scop de conservare a

bogăției sau speculativ, de multiplicare a ei;

 nivelul dobânzii este determinat de cererea şi oferta de monedă pe

piață, iar consumul şi investițiile au o reacție redusă la modificările ratei

dobânzii, ele fiind influențate mai mult de raportul dintre înclinația spre

economii şi preferința spre lichiditate a populației;

19
  scăderea cererii de produse pe piață este principala cauză a șomajului,

iar starea de subutilizare a forței de muncă este normală şi permite

echilibrarea venitului național.

1.4.5.Teorii moderne 1980-2002

Este greu de conturat un șablon sau stabilirea unei evoluții a științei economice

Caracteristici generale:

 creșterea considerabilă a volumului informațiilor, datelor statistice, ceea

ce a dus la necesitatea apariției de noi tehnici de analiză pe baza

indicatorilor comparați;

 profesionalizarea accentuată a economiștilor şi adâncirea procesului de

specializare al acestora.

Să ne reamintim...

Economia este știința care studiază modul în care societatea

administrează resursele relativ rare pentru satisfacerea nevoilor umane

nelimitate ca număr şi în continuă diversificare.

După nivelul de structurare al activității economice se pot identifica:

microeconomia, macroeconomia și mondoeconomia. Microeconomia cuprinde

procesele, faptele, actele şi comportamentele participanților individuali la

activitatea economică. Macroeconomia se referă la grupe de subiecți omogene,

degajate de comportamentele lor individuale precum şi întreaga economie privită

ca agregat sau ca sistem. Mondoeconomia cuprinde procesele, faptele, actele şi

comportamentele subiecților economici şi ale comunității internaționale, privite

atât prin prisma legăturilor economice dintre economiile naționale, cât şi ca

întreg, considerat la scara zonală sau globală.

Curentele economice s-au conturat în mare parte în perioade de criză

20
economică, pe fondul inerenței unor schimbări majore în viața economică a

omenirii.

Rezumat
În cadrul acestei unități de învățare a fost definită și economia și obiectul de

studiu al acesteia. Au fost prezentate de asemenea funcțiile economiei și

principiile definitorii ale științei economice

S-a evidențiat faptul că de regulă, evoluția gândirii economice a fost

împărțită de specialiștii în domeniu în cinci etape: Perioada pre-Adamistă,

Perioada clasică, Adam Smith și teoria industrială, Perioada marginaliștilor,

Perioada keynesiană și Perioada modernă.

Test de evaluare a cunoștințelor

1. Folosindu-vă de definițiile Microeconomiei, Macroeconomiei şi

Mondoeconomiei, încercați încadrarea următoarelor concepte în

ramura care le studiază: client, preț, salariu, șomaj, inflație, Banca

Națională, Banca Mondială, FMI, globalizare.

2. Explicați diferențele de opinie ale mercantiliștilor şi fiziocraților

referitor la: comerț exterior, agricultură, capital.

3. Explicați geneza titlului cărții ”Avuția națiunilor” a lui Adam Smith.

4. Explicați teoria „mâinii invizibile” a lui Adam Smith referitor la piața

națională.

5. Evidențiați în trei idei, esența gândirii marginaliste.

6. Explicați în ce constă noutatea teoriei lui Keynes referitor la

monedă şi piața monetară.

21