Obiectul de studiu al economiei politice

Proiect realizat de Zamfir Cosmin-Ionuț

Economia reprezintă un ansamblu coerent de cunoștințe despre realitatea economică și

este o reflectare generalizată și universalizată a realității. Aceasta caută sa elimine opoziția
dintre teorie și doctrină și dintre abordarea pozitivă și cea normativă a economiei. Noțiunea
de ,, economie ‘’ este un termen compus și provine din Grecia Antică. Astfel, termenul ,,
oikonomia ’’ este format din cuvântul ,, oikos ‘’ ( casă sau gospodărie ) și cuvântul ,, nomos ‘’
( conducere sau administrare ), combinarea celor două având sensul de ,, administrarea
gospodăriei ‘’.
Una dintre cele mai cunoscute definiții ale economiei politice este următoarea: ,,
economia politică studiază producția, distribuția și consumul bogăției în societatea umană ‘’.
Principala critică adusă acestei definiții este legată de aparenta limitare la aspectele
pozitive ale bogăției. De exemplu, războiul distruge avuția unei națiuni, dar este o problemă
de alegere și de alocare a resurselor, prin urmare și el face parte din acest punct de vedere
din obiectul de studiu al economiei politice. De fapt, nicio definiție scurtă a economiei
politice nu poate acoperi în totalitate obiectul de studiu al acesteia. Ideea de bază care apare
însă la majoritatea autorilor este legată de necesitatea optimizării raportului între resursele
limitate și nevoile umane nelimitate.
Pentru prima dată, termenul de economie politică apare în lucrarea ,, Tratat de economie
politică ” din anul 1615 a lui Antoine de Montchrestien, unde cuvântul ,, politică ‘’ face
referire la organizarea unei cetăți ( polis = cetate ). Cu toate acestea, economia politică
modernă este fondată abia în anul 1776 de către economistul scoțian Adam Smith prin
intermediul operei ,, Avuția Națiilor ‘’. Aceasta este cea mai importantă lucrare științifică
chiar și în ziua de astăzi și reprezintă o culegere de legi și principii fundamentale în acest
domeniu.
De-a lungul timpului, bazele teoretice ale economiei politice au fost puse de renumiți
economiști ca : Adam Smith, David Ricardo, Jean Baptiste Say, John Stuart Mill, etc.
Răspunsul la întrebarea ,, Care este obiectul de studiu al Economiei Politice? ‘’ nu este
ușor de dat, deoarece de-a lungul timpului nu s-a ajuns la o concluzie general valabilă, dar
chiar și așa, această știință poate fi definită în funcție de anumite criterii precum :

 Concentrarea atenției asupra realizării nemijlocite a producției și asupra acoperirii

trebuințelor umane.
 Maximizarea satisfacției consumatorului prin bunuri și servicii de calitate.
 Orientarea subiecților economici spre principii utilitariste.
 Considerarea intereselor (publice sau private, naționale sau regionale, prezente sau
viitoare) drept pârghii economice esențiale.
 Importanța acordată comportamentului uman, considerându-se că omul este un
reprezentant al unei entități sociale și potrivit acestui lucru individul devine obiectul
central al relației resursă-scop-întrebuințare-alternativă.
 Legătura dintre raritatea resurselor, tendința de economisire a acestora și în același timp
încadrarea in coordonatele funcției de maximizare a rezultatelor obținute cu minim de
efort.
 Valabilitatea și aplicabilitatea fenomenelor și proceselor economice.

Așadar, economia politică este o știință complexă ce urmărește studierea unor domenii
precum :
 Descoperirea de noi adevăruri despre ceea ce înseamnă realitatea înconjurătoare.
 Manifestarea unui comportament rațional.
 Evidențierea importanței alegerii individuale, respectiv celei colective.
 Cercetarea surselor avuției și a evoluției spre stadiul teoretic de economie a bunăstării.
 Studierea raportului efect/efort în scopul dublei optimizări ( satisfacția consumatorului /
profitul la nivel de firmă ).
 Evaluarea costurilor alternative.
 Informarea corespunzătoare asupra caracteristicilor pieței.

De asemenea, această disciplină poate fi împărțită în 4 mari componente :

1. Microeconomia
2. Mezoeconomia
3. Macroeconomia
4. Mondoeconomia

Microeconomia pune în evidență cercetarea totalității fenomenelor și proceselor

desfășurate la nivelul activității agenților economici primari. În cadrul acesteia, indivizii sunt
văzuți atât ca forță de muncă, cât și ca consumatori ai bunurilor produse. Unitățile de
producție utilizează factorii de producție cum ar fi munca, capitalul, progresul științific cu
scopul de a maximiza profitul.
Mezoeconomia vizualizează activitatea și realitățile petrecute la nivel de sectoare și
ramuri economice, ea făcând legătura dintre sfera microeconomiei cu cea a macroeconomiei.
Macroeconomia abordează comportamentul unei economii in totalitatea sa. Astfel,
aceasta cercetează elemente precum venitul total sau gradul de ocupare al forței de muncă,
rata inflației sau oscilațiile conjuncturale, etc.
Mondoeconomia se mai numește și economie mondială și reprezintă totalitatea
schimburilor economice de la nivelul globului. Aceasta este formată din economiile naționale
ale statelor lumii și are o viziune de ansamblu care ia în considerare conceptul de dezvoltare
dinamică și de perspectivă.
 Economia politică si-a circumscris câmpul investigațional fie în perimetrul microeconomic,
fie în cel macroeconomic. Distincția s-a făcut însă doar la nivelul punctelor de vedere,
deoarece interdependențele dintre variabilele economice au determinat toți economiștii să
recunoască că cercetarea microeconomică servește doar ca punct de plecare pentru cea
macroeconomică. În funcție de mediul paradigmatic în care s-a produs, școala economică în
vogă, de locul, timpul si mai ales de obiectivele imediate ale cercetării, s-a mers
preponderent într-o direcție sau alta. Neoclasicii și, în mare parte, clasicii au manifestat
propensiune pentru microanaliză, convinși fiind că ceea ce face bine unui individ sau familiei
sale nu are cum să facă rău societății în ansamblu, de aici provenind și cunoscutele teorii ale
consumatorului si producătorului, ale căror adevăruri, prin generalizare, au fost extinse la
scara ansamblului. Fiziocrații, Marx, Keynes si mare parte dintre contemporanii noștri
plasează analiza la nivel macro. în fond, marile probleme ale economiei sunt de fapt
macroeconomice.
La nivel macroeconomic, principalele obiective pentru majoritatea guvernelor lumii sunt:

 Un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă.

 Stabilirea prețurilor.
 Echilibrul balanței de plăți externe.
 Distribuția echitabilă a venitului și averii.
Macroeconomia răspunde la întrebări de genul: care trebuie să fie ritmul de creștere
economică? Care este nivelul optim al prețurilor? Care este bugetul optim al statului? Pentru
a răspunde la astfel de întrebări trebuie cunoscuți mai mulți indicatori economici precum:
nivelul și structura indicatorilor macroeconomici, raportul dintre consum și investiții, volumul
și structura resurselor disponibile, etc.
Politica macroeconomică poate avea la baza regulile si discreționarismul. Regulile sunt
formulate de obicei sub forma unor obiective țintă ce corespund unor variabile( ex : oferta
monetară sau datoria publică ) pe care guvernul va încerca să le realizeze pe termen lung sau
mediu. Discreționarismul conferă guvernului libertate de acțiune pentru a selecta acele
acțiuni pe care le considera potrivite setului de condiții economice caracteristice unei
anumite perioade.

La nivel microeconomic, principalele obiective ale entităților economice sunt :

 Obținerea profitului
 Creșterea cifrei de afaceri
 Alocarea eficientă a capitalului
 Randamentul ridicat
La nivel microeconomic, economia politică studiază comportamentul individual al
diferiților agenți economici ( gospodării, firme, industrii ) precum și relațiile dintre ele în
cadrul producției, schimbului, distribuției și consumului de bunuri și servicii.
 Microeconomia răspunde la întrebări de tipul: poate firma A să producă bunul X? Poate
firma X să obțină o creștere a cifrei de afaceri de 10% ? Poate firma Y să obțină un profit de X
euro? Pentru a răspunde la astfel de întrebări trebuie să cunoaștem cererea şi oferta bunului
respectiv, nivelul preţului practicat de concurenți, cererea și oferta pe piața factorilor de
producţie implicaţi în realizarea bunului X, preţurile acestora, etc.

În momentul actual, economia politică este o știință complexă ce poate fi analizată prin
intermediul a două perspective : Știința economică normativă și știința economică pozitivă.
Prima are rolul de a arăta modul în care ar trebui să funcționeze economia și în ce sens ar
trebui să se dezvolte, iar cea de-a doua are rolul de a explica lumea exact așa cum este. De
exemplu, în cazul unui export de arme, economia pozitivă ar arăta modul în care acesta
contribuie la dinamica balanței comercial. În economia normativă, această activitate ar fi
catalogată drept imorală și se va recomanda oprirea acesteia. Cu toate acestea, numai
economia pozitivă poate ajunge la o concluzie științifică, deoarece nu ia în seamă nici un
factor subiectiv şi nu pleacă ,, a priori ’’ de la principii filozofice sau percepte morale.
Economia pozitivă se rezumă în a emite ipoteze pentru explicarea fenomenelor.

De asemenea, căutând o serie cât mai bună de răspunsuri pentru problemele economice
prezente în societate, de-a lungul timpului s-au format mai multe orientări și curente
economice. Acestea diferă foarte mult unele de altele, însă toate au ca scop final
îmbunătățirea calității economiei și a vieții.
În secolul al XVIII – lea, în Franța începe să se profileze o nouă orientare economică,
anume curentul fiziocrat. Acesta este reprezentat de mai multe nume mari precum François
Quesnay, Dupont de Nemours, Mercier de la Riviere și Jacques Turgot și are ca fundament
dezvoltarea economiei naționale în totalitate fără intervenția statului. Ideile de bază ale
curentului sunt următoarele :

 Ideea existenței unei ordini naturale în economie și a unor legi naturale.

 Agricultura este singura ramură productivă a economiei.
 Respectul proprietății private
 Implementarea unui impozit unic pe produsul net perceput de proprietarii funciari.

În perioada secolelor al XV – lea și al XVIII – lea începe să se afirme în Europa curentul

mercantilist. Acesta se bazează pe intervenția cât mai mare a statului în economie și
reprezintă prima formă de economie dirijată. Această teorie se baza în principal pe ideea
conform căreia puterea unei țări poate fi sporită prin intermediul exporturilor. Ca principale
politici se remarcă :

 Tarife ridicate la importul de produse finite și tarife scăzute sau aproape zero la exportul
de produse finite.
 Monopolizarea piețelor de desfacere prin crearea de monopoluri.
 Interzicerea anumitor teritorii/industrii de a face comerț
 Maximizarea consumului de materii domestice

Începând cu secolul al XIX – lea încep să apară o serie extinsă de noi curente economice
care tratează o gamă mai largă de probleme. De exemplu, în anul 1848 Karl Marx și Friedrich
Engels publică ,, Manifestul partidului comunist ‘’ în care își teoretizează noua doctrină
politico – economică. Astfel, aceștia urmăreau aplicarea unor măsuri radicale care aveau
scopul de a îmbunătăți viața proletariatului. Unele din măsurile dorite sunt următoarele :

 Desființarea proprietății private

 Implementarea unui Impozit cu puternic caracter progresiv.
 Desființarea dreptului de moștenire.
 Centralizarea creditului în mâinile statului cu ajutorul unei bănci naționale cu capital de
stat și cu monopol exclusiv.
 Egală obligativitate a muncii pentru toți, organizarea de armate industriale, îndeosebi
pentru agricultură.

Tot în secolul al XIX – lea se profilează și curentul economic Keynesianist. Acesta este
numit după economistul englez John Maynard Keynes și reprezintă o serie de modele și teorii
macroeconomice ce urmăresc dezvoltarea economiei prin intermediul intervenției limitate a
statului în aceasta. În plus, Keynes consideră că cererea agregată ( sumă cheltuielilor
gospodăriilor, întreprinderilor și guvernului ) reprezintă cea mai importantă forță motrică a
unei economii. Principiile fundamentale sunt :

 Cererea este influențată de deciziile agenților economici publici și privați.

 Modificările cererii au cel mai mare impact pe termen scurt în ceea ce privește producția
și, implicit, nivelul de angajare.
 Inflația este mai puțin importantă decât șomajul.
 Guvernul trebuie să ducă o politică activă de stabilizare pentru a reduce volatilitatea
ciclului economic.
 Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Economie_politic%C4%83
 http://ec.utgjiu.ro/wp-content/uploads/2023/02/Microeconomie.pdf
 https://www.academia.edu/30164487/Economie_Politica
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Manifestul_comunist
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Mercantilism
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Curentul_economic_fiziocrat
 https://en.wikipedia.org/wiki/Microeconomics
 https://en.wikipedia.org/wiki/Macroeconomics
 https://en.wikipedia.org/wiki/Keynesian_economics