Capitolul 1

OBIECTUL, SCOPUL ŞI METODELE MACROECONOMIEI

Teoria economică este alcătuită din două părţi componente: microeconomia şi

macroeconomia. Microeconomia cercetează legităţile comportamentului diferitor agenţi
economici (menajelor, gospodăriilor) şi producătorilor (firmelor), având drept scop luarea
deciziilor individuale, cercetează principiile funcţionării diferitor pieţe de bunuri şi servicii.
Scopul teoriei microeconomice este de a explica modul de formare a preţurilor pe diverse pieţe,
precum şi determinarea cantităţilor de bunuri şi servicii.

Istoricul Noţiunea de „macroeconomie” a fost folosită pentru prima dată în anul

macroeconomiei 1933 de către economistul-matematician, norvegianul R. Frich, laureat
ca ştiinţă
al premiului Nobel în 1969. Apariţia macroeconomiei ca componentă
distinctă a ştiinţei economice poate fi datată odată cu publicarea, în 1936, a lucrării lui John
Maynard Keynes „Teoria generală a folosirii braţelor de lucru, a dobânzii şi a banilor”.
La apariţia macroeconomiei ca ştiinţă au contribuit mai multe evenimente şi factori
economici, unul din care a fost primul război mondial. El a sporit necesitatea de acumulare şi
sistematizare a datelor agregate, în baza cărora s-au realizat cercetări macroeconomice. Agenţia
naţională de cercetări din SUA (N.B.E.R.) a efectuat în anii 20 ai secolului XX, lucrări în
domeniul acumulării şi prelucrării informaţiei la nivel de agregare economică. Această cercetare
a fost coordonată de S.Kushets, care ulterior a devenit laureat al premiului Nobel pentru analiza
empirică a creşterii economice. Acumularea şi sistematizarea informaţiei a dus la necesitatea
formării sistemului conturilor naţionale (S.C.N.), care, în prezent, este acceptat pentru evaluarea
economică în majoritatea ţărilor cu economia de piaţă, inclusiv şi în R.Moldova.
Un alt eveniment care a stimulat apariţia macroeconomiei ca ştiinţă a fost cercetarea
ciclurilor economice. Analiza informaţiei la nivel macroeconomic i-a dat posibilitate
economistului american U.K.Mitchel să demonstreze că variabilele macroeconomice (PIB,
nivelul general al preţurilor, volumul stocurilor, ocuparea ş.a.) au tendinţa de a se modifica în
cadrul ciclurilor economice.
Marea Criză Economică din SUA (1929-1933) a actualizat şi a ridicat la nivel major
importanţa macroeconomiei ca ştiinţă. Crahul bursei de valori în octombrie 1929 a determinat
pierderea unui sfert din valoarea activelor cotate pe piaţa din New York, crahuri similare s-au
produs în întreaga lume. Şomajul a crescut la un nivel de 30%. Până în anul 1933, în SUA, unul
din patru nu avea de lucru.
Evaluarea şi aprecierea forţelor, care influenţează activitatea economică a avut o influenţă
de durată asupra politicilor economice. J.E.Stiglitz subliniază că nu doar macroeconomia, dar şi
o gamă largă de politici şi programe guvernamentale s-au născut din experienţa anilor 1930 1.
Foarte important este programul de asistenţă socială, care oferă sprijin financiar pentru păturile
vulnerabile ale societăţii. Prin deciziile referitoare la economisire şi investiţii, această asistenţă
socială are o influenţă semnificativă asupra întregii economii. Pe perioada anilor 1930, mii de
bănci au falimentat, ca urmare a panicii create în rândurile deponenţilor şi a încercării acestora
de a-şi retrage economiile din sectorul bancar.
Problemele teoretice la nivel macroeconomic au început să fie investigate încă în sec.XVII,
când economistul englez, W.Petty, a încercat să analizeze veniturile întregii societăţi.
Fr.Quesnay, economist francez, în lucrarea sa „Tabloul economic” (1758), a analizat fluxurile
economice, începând cu repartiţia produsului social, continuând cu circulaţia lui între clasele
sociale existente, şi terminând cu crearea premizelor pentru reluarea procesului de producţie. La
mijlocul secolului XIX, K.Marx în opera sa „Capitalul”, volumul II, elaborează o teorie
referitoare la reproducţia capitalului social şi un model al corelaţiilor necesare între ritmurile de
creştere economică pentru ca economia să funcţioneze echilibrat. L.Walras, la sfârşitul secolului
XIX – începutul secolului XX, elaborează un model abstract de comportament raţional în
economia de piaţă, pornind de la ideea că există o dependenţă între preţurile tuturor categoriilor
de bunuri precum şi dintre diferite sfere ale activităţii economice. Acest model a avut scopul să
demonstreze posibilitatea realizării unui echilibru economic general. Începând din sec. XVIII-
XIX, a început studierea teoriilor monetare, a relaţiilor dintre masa monetară, balanţa comercială
şi nivelul general al preţurilor, ce este reflectat, la rândul său, în aspectul monetarist al balanţei
de plăţi. Aceste concepte nu erau obiect de studiu separat, dar prezentau elemente din analiza
teoriilor economice de bază.
În cercetările macroeconomice, există diferite concepţii şi abordări, dar toate de regulă
„tind” spre una din cele două şcoli: clasică sau keynesistă. Abordările clasice şi Keynesiste în
teoria macroeconomică sunt opuse, dar ele formează cele mai principale tradiţii intelectuale în
macroeconomie.

1.1. Ce studiază macroeconomia?

Teoria macroeconomică studiază economia naţională ca un tot întreg. Macroeconomia

descrie mecanismul de funcţionare a economiei naţionale (nivelul producţiei, şomajul, preţurile,
comerţul exterior, consumul, investiţiile etc.), studiază interacţiunea dintre economiile naţionale.
Economia naţională are ca elemente componente: resursele materiale, umane, financiare,
diviziunea socială a muncii şi structura pe ramuri a producţiei, mecanismul de funcţionare a

1
J.E.Stiglitz, C.E.Walsh. Economie. Ed.Economica, 2005, p.416
economiei, relaţiile economico-sociale, financiare şi de credit, schimburile economice şi tehnico-
ştiinţifice internaţionale, mediul natural şi calitatea acestuia, sistemul de instruire, cultură şi
sănătate. Nivelul de dezvoltare şi calitatea acestora determină volumul şi structura bunurilor şi
serviciilor obţinute şi ale nevoilor, care se cer satisfăcute, şi posibilităţile de participare la
fluxurile economice internaţionale.
Economia naţională poate fi „închisă”, orientată spre producţie şi consum în cadrul unui
stat şi lipsită de orice relaţii şi dependenţe de „restul lumii”. În prezent sunt caracteristice
„economiile deschise” ce presupun raporturi între economiile naţionale (economii ale altor ţări)
şi economia mondială. Macroeconomia permite determinarea tendinţelor generale de dezvoltare
ale economiei naţionale, deduce anumite legităţi. Scopul macroeconomiei este de a explica şi
relata agregatele economice: preţurile medii, venitul total, PIB, forţa de muncă, ocupare totală,
creştere economică, etc.
Teoria macroeconomică studiază efectele pe care le au acţiunile de reglementare ale puterii
publice (politica fiscală, bugetară, monetară) asupra veniturilor totale. Macroeconomia provine
din limba greacă „makros”, ceea ce înseamnă mare, iar „economia” e alcătuită din „oikos” ce
presupune „casă, gospodărie” şi „nomos” – normă, lege. Aceasta înseamnă studierea economiei
mari, ce necesită o anumită reglementare, conform legilor şi normelor economice şi juridice.

Macroeconomia este ştiinţa ce analizează legităţile funcţionării economiei ca un tot

întreg, cercetează interdependenţa dintre agenţii economici şi pieţe, comportamentul agenţilor
economici agregaţi.

Necesitatea studierii macroeconomiei presupune următoarele: • descoperirea legităţilor şi

interdependenţei dintre fenomenele şi procesele economice; • cercetarea legăturilor de cauză şi
efect în economie; • evaluarea situaţiei economice şi elaborarea recomandărilor în domeniul
politicilor economice în baza analizei variantelor de soluţionare a problemelor macroeconomice;
• prognozarea perspectivelor dezvoltării economice şi conjuncturii economice; • argumentarea
formelor eficiente de interacţiune ale economiilor naţionale.
Problemele macroeconomice de bază, pe care le studiază macroeconomia sunt:
 creşterea şi dezvoltarea economică;
 analiza cauzelor fluctuaţiilor ciclice;
 ocuparea forţei de muncă şi determinarea cauzelor şomajului;
 inflaţia şi stabilizarea preţurilor;
 asigurarea eficienţei funcţiilor bugetare şi finanţarea deficitului bugetar;
 asigurarea echilibrului balanţei de plăţi şi stabilizarea cursului valutar.
 În continuare, vom analiza aceste obiective din punct de vedere al necesităţii studierii
macroeconomiei.

Creşterea şi Asigurarea bunăstării populaţiei şi a calităţii vieţii, înlăturarea

dezvoltarea economică discrepanţelor de avere, calitatea mediului, asigurarea echilibrelor
la nivel naţional şi mondial reprezintă obiectivul principal al
politicilor macroeconomice. Acest obiectiv poate fi realizat printr-o creştere reală a producţiei de
bunuri şi servicii. Creşterea economică constă tocmai în sporirea rezultatelor activităţii la nivel
macroeconomic şi se exprimă prin creşterea reală, pe termen lung, a indicatorilor
macroeconomici (PIB, PNB, VN).
Creşterea economică are două surse importante:
 creşterea cantitativă a factorilor de producţie utilizaţi (numărul de persoane ocupate,
valoarea capitalului fix sau variabil); aceasta poartă şi denumirea de creştere economică
extensivă. Ea are un caracter limitat şi determină costuri economice, ecologice şi sociale
ridicate.
 creşterea calitativă a factorilor de producţie, adică creşterea eficienţei utilizării acestor
factori (a productivităţii acestora); rezultatul este creşterea economică intensivă. Această
creştere economică este caracteristică ţărilor dezvoltate, se bazează pe un aparat de
producţie, care foloseşte tehnicile şi tehnologiile avansate, având o structură diversificată şi
care dispune de o infrastructură şi o piaţă adecvată, de mecanisme şi politici economice,
care stimulează obţinerea unor rezultate macroeconomice tot mai importante.
Tendinţele creşterii economice a economiilor naţionale depind de schimbările în economia
mondială, mai ales acum când au loc procesele de globalizare şi integrare economice.
Macroeconomia, ca ştiinţă, răspunde la întrebarea: de ce unele naţiuni pot să realizeze
ritmuri de creştere economică mai înalte, asigurând un nivel de trai decent pentru populaţie, pe
când alte economii naţionale se află într-o stagnare relativă?

Fluctuaţiile ciclice presupun succesiunea perioadelor de

Ciclurile economice şi
cauzele fluctuaţiilor ciclice expansiune şi de regres a activităţilor economice, ceea ce
presupune o trecere periodică prin anumite faze, fiecare cu
trăsături distincte, care se schimbă în aceeaşi succesiune. Fluctuaţia ciclică se caracterizează prin
repetabilitatea în timp, ceea ce pregăteşte premisele schimbărilor calitative în viaţa economică.
În perioada postbelică au existat perioade de creştere economică destul de înalte, acestea au fost
în anii 1960, şi perioade când volumul producţiei a scăzut faţă de anul precedent, la fel ca în
1973–1975, 1981–1982 şi 1990–1991. Faza ciclului de afaceri, în cursul căreia volumului
producţiei în economia naţională scade, sau eventual este o creştere nesemnificativă este numită
recesiune. Chiar şi atunci când ritmul de micşorare a volumului de producţie este relativ mic,
recesiunea înseamnă o situaţie economică grea pentru majoritatea populaţiei economiilor:
intervin modificări în rata şomajului, inflaţie, venituri. Noţiunile de creştere economică,
recesiune au o importanţă nu numai economică, dar şi politică.
Studierea macroeconomiei presupune răspunsul la următoarele întrebări: De ce există
fluctuaţiile ciclice? Cum se poate depăşi perioada de recesiune economică? Care sunt urmările
fluctuaţiilor ciclice şi ce concluzii putem trage în urma crizelor economice?

Ocuparea forţei Piaţa muncii este una dintre pieţele principale care reflectă situaţia
de muncă şi şomajul într-o economie. Dezechilibrele pe această piaţă sunt redate prin
şomaj. El reprezintă astăzi unul din fenomenele cele mai puţin
acceptate, care afectează în proporţii diferite economiile tuturor ţărilor. Nivelul şomajului diferă
mult de la o ţară la alta în funcţie de numeroşi factori. Între factorii care conduc la formarea
şomajului este variaţia creşterii economice în diferite faze ale ciclului economic.
Şomajul are efecte economice, sociale şi umane importante, care nu pot fi ignorate. De la
Keynes încoace, şomajul a constituit o problemă importantă de teorie şi de politică economică.
Preocupările politicilor economice pentru diminuarea sau prevenirea şomajului sunt variate şi
diferă de la ţară la ţară şi de la o perioadă la alta. În acest domeniu la nivel macroeconomic e
importantă respectarea anumitelor corelaţii între creşterea economică, productivitatea muncii,
utilizarea forţei de muncă, durata muncii, creşterea salariilor şi dinamica veniturilor şi a
preţurilor. Studierea macroeconomiei va da răspunsul la următoarele întrebări din domeniul dat:
de ce în unele perioade de timp şomajul atinge un nivel mai înalt? De ce în perioadele dezvoltării
economice ascendente ne confruntăm cu situaţii în care o parte importantă din forţa de muncă se
află în şomaj ? Care politici economice pot fi promovate pentru menţinerea ratei de ocupare a
forţei de muncă la un nivel de echilibru? Rezolvarea problemei reducerii şomajului la nivel
macroeconomic este un proces foarte important şi complex.

Inflaţia şi Preţurile cresc mereu, este un proces natural. Preţurile cresc sub
stabilitatea preţurilor influenţa unor aşa factori ca: creşterea cererii agregate, scumpirea
factorilor de producţie, creşterea preţurilor la resurse, etc. toate
acestea pot duce la declanşarea proceselor inflaţioniste. Dar mecanismul declanşării şi
desfăşurării inflaţiei este mult mai complex. El poate fi alimentat prin crearea excesivă de masă
monetară şi de credit, prin creşterea deficitului bugetar, dar şi prin nerespectarea unei corelaţii
între modificarea salariilor şi modificarea productivităţii muncii.
 Analiza macroeconomică va răspunde la următoarele întrebări: Care sunt cauzele interne şi
externe ale declanşării proceselor inflaţioniste? Care este specificul politicilor de adaptare şi
combatere a inflaţiei? Care sunt costurile inflaţiei şi a politicilor antiinflaţioniste?

Economia mondială Economia deschisă presupune legături comerciale, financiare,

(restul lumii) informaţionale, etc. cu alte economii naţionale. Gradul de deschidere
a economiei naţionale este determinat de următorii indicatori:
export/import de bunuri şi servicii, gradul de îndatorare a economiei (datoria externă în raport
cu PIB), procese migratorii, etc. Un element important în analiza eficienţei unei economii
deschise este balanţa de plăţi externe (BPE) şi deficitul balanţei comerciale.
Teoria macroeconomică va răspunde la următoarele întrebări: Care sunt cauzele deficitului
comercial? Care sunt efectele deficitului BPE asupra economiilor naţionale şi asupra partenerilor
comerciali? Care sunt politicile de echilibrare a BPE? Despre ce ne vorbeşte gradul de îndatorare
externă?

1.2. Instrumente şi metode folosite în Macroeconomie

Politici Situaţia economică a unei ţări depinde de foarte mulţi factori: de

macroeconomice resursele naturale şi umane, de capitalul fix, de tehnologii, de
alegerea economică individuală sau colectivă a cetăţenilor. Un factor
extrem de important ce afectează starea economică a unei ţări sunt politicele macroeconomice
aplicate de către autorităţi. Politica macroeconomică presupune totalitatea măsurilor pe care le ia
statul pentru a influenţa economia naţională în diferite perioade ale activităţii economice. Există
două tipuri principale de politici macroeconomice: politica fiscală şi politica monetar-creditară.
Politica fiscală, care se stabileşte la nivel de stat şi local, determină cheltuielile statului şi
sistemul de impozitare. Politica monetar-creditară determină rata de creştere a ofertei de bani în
ţară şi se realizează prin intermediul Băncii Centrale.
Una din principalele probleme este cum politica fiscală influenţează funcţionarea
macroeconomiei? Economiştii evidenţiază trei moduri principale, cu ajutorul cărora deciziile
despre cheltuielile guvernamentale şi impozitele influenţează variabilele macroeconomice:
ocuparea, preţurile şi producţia. Acestea sunt: 1) cererea agregată, 2) investiţiile de stat şi 3)
stimulentele. O altă problemă este lichidarea deficitul bugetar prin intermediul politicii fiscale.
Atunci când guvernul cheltuieşte mai mult decât încasează din impozite, acesta trebuie să
împrumute. Deficitele bugetare sunt caracteristice pentru toate ţările dezvoltate: SUA, Germania,
Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie. Fiecare guvern trebuia să realizeze compromisuri, să
stabilească la care programe de cheltuieli să se renunţe sau care impozite şi taxe să fie majorate.
Apariţia deficitului bugetar deseori este legată de deficitul balanţei comerciale. Deficitul bugetar
şi deficitul balanţei comerciale au fost numite „deficite gemene”. Sunt aceste deficite
interdependente? Dacă da, cum poate di schimbată situaţia? Din acest motiv studierea unei
singure probleme macroeconomice cum ar fi impactul asupra economiei a deficitului bugetare
izolat de alte probleme este lipsită de sens. Prin urmare, cercetătorii interesaţi de
macroeconomie, analizează economia, ca un sistem complex, care ia in considerare, că
schimbările dintre un sector sau pe o piaţă pot afecta funcţionarea economiei.

Agregarea

Agregarea presupune asocierea, unirea elementelor separate în unul singur, în total în

agregat. Mărimile agregate dau posibilitatea de a analiza economia naţională ca un tot întreg.

De exemplu, produsul intern brut (PIB), cererea agregată şi oferta agregată, nivelul general
al preţurilor, rata inflaţiei, rata şomajului, etc. reprezintă mărimi agregate. Agregarea se bazează
pe procedeul abstractizării ştiinţifice. Ea permite analiza:
∼ agenţilor macroeconomici;
∼ pieţelor la nivel macroeconomic;
∼ indicatorilor macroeconomici.

Modelarea macroeconomică

Modelele macroeconomice sunt reprezentarea formală (logică, grafică sau matematică) a

unei sau a mai multor fenomene şi procese economice cu scopul de a releva legăturile
funcţionale între ele.

Orice model macroeconomice este o construcţie mai puţin bogată decât realitatea, dar
având ca obiectiv o mai bună înţelegere a acesteia. Cu ajutorul modelelor macroeconomice se
poate determina diferite moduri alternative de reglementare cu nivelul ocupării, inflaţiei,
consumului, ratelor dobânzii şi cursului valutar. Folosirea acestor modele permit flexibilitate în
realizarea politicelor economice, optimizarea combinării instrumentelor politicilor fiscale,
monetar creditare, valutare şi comerciale. Modelele macroeconomice: modelul AD-AS, crucea
lui Keynes, IS-LM, curbele lui Phillips, Laffer şi modelul fluxurilor circulare reprezintă
instrumente în analiza macroeconomică. Ele reflectă dependenţa funcţională a diferitor fenomene
şi procese economice. Modelele macroeconomice includ două tipuri de variabile: exogene şi
endogene.
Variabilele exogene sunt variabile care se formează în afara modelului şi sunt mărimi
independente, modificarea lor se numeşte autonomă.
Variabilele endogene sunt variabile ce se formează în interiorul modelului şi sunt mărimi
dependente. De exemplu, în funcţia consumului C=c(Vd), unde C este mărimea cheltuielilor de
consum, Vd este venitul disponibil şi este o variabilă exogenă, iar cheltuielile de consum o
variabilă endogenă.

Prognozarea macroeconomică

Prognoza economică este un proces de evaluare anticipativă, probabilă, circumscris într-un

anumit orizont de timp, pe baza unor metode ştiinţifice de investigare a proceselor economice,
a evoluţiei viitoare a diferitelor domenii de activitate economică sau a economiei în ansamblul
său.

Prin prognoză economică se estimează evoluţia probabilă a domeniului investigat, luându-

se în considerare modificările previzibile ale factorilor economici cât şi extraeconomici.
Prognozarea macroeconomică presupune nu o singură variantă a dezvoltării social-economice.
De obicei, se elaborează trei variante în domeniul prognozei: unul probabil, altul optimist şi
ultimul pesimist. De exemplu, care vor fi consecinţele creşterii preţurilor la petrol pentru
economia naţională? Se vor mări preţurile la produsele alimentare ca rezultat al secetei din
diferite regiuni sau ca rezultat al creşterii cererii la produsele alimentare din ţările asiatice, şi în
primul rând în China? Sunt utilizate metode şi tehnici de prognozare economică, metodele de
extrapolare, metodele normative, metodele intuitive, analiza factorială, comparaţiile
internaţionale. Pentru a realiza eficient prognozarea economică este necesară obţinerea, utilizarea
şi prelucrarea de date. Se folosesc surse primare respectiv ce provin de la firme şi gospodării. În
cazul firmelor datele provin din situaţia contabilă, respectiv din bilanţul contabil anual. În cazul
gospodăriilor datele provin din anchete şi sondaje cu privire la comportamentul uzual: achiziţii
de bunuri şi servicii, economisire ş.a. O altă sursă de date este cea a organizaţiilor specializate,
private sau publice, interne sau internaţionale. Printre organismele internaţionale ce oferă date cu
privire la situaţia economică găsim Fondul Monetar Internaţional, Banca mondială, OCDE,
FAO, ONU ş.a.
Un factor determinant în macroeconomie sunt aşteptările agenţilor economici. Ele sunt de
două tipuri: ex-post şi ex-ante. Prima presupune estimarea experienţei acumulate, aprecieri ale
activităţii economice prezente şi precedente, a doua presupune estimarea activităţii previzionate
a subiecţilor economici.

CONCLUZII

1. Macroeconomie este acea parte a teoriei economice, ce analizează legităţile funcţionării

economice, ca un tot întreg, cercetează interdependenţa dintre agenţii economici agregaţi.
Problemele macroeconomice de bază pe care le studiază macroeconomia sunt: creşterea
economică pe termen lung, ciclurile economice, şomajul, inflaţia, starea bugetului de stat şi a
balanţei de plăţi.
2. În analiza macroeconomică sunt utilizate metode universale comune pentru teoria
economică, în general, şi metode specifice macroeconomiei: agregarea, modelarea şi
prognozarea economică. Agregarea presupune asocierea, unirea elementelor separate în unul
singur, în total, în agregate (cererea agregată, produsul total). Modelele macroeconomice sunt
reprezentarea formală (logică, grafică sau matematică a unei sau a mai multor fenomene şi
procese economice cu scopul de a releva legăturile funcţionale între ele. Modelele
macroeconomice sunt modelul AD-AS, crucea lui J.M.Keynes, IS-LM ş.a.
3. Prognozarea macroeconomică estimează evoluţia probabilă a domeniului economic
investigat, luându-se în consideraţie modificările previzibile ale factorilor economici cât şi
extraeconomici. Pentru a realiza eficient prognozarea macroeconomică este necesară
obţinerea, prelucrarea şi utilizarea de date şi a informaţiei. Aşteptările agenţilor economici
sunt de două tipuri: ex-post şi ex-ante. Prima reprezintă aprecieri ale activităţii economice
prezente şi precedente, a doua reprezintă estimarea activităţii previzionabile a subiecţilor
economici.
4. Abordarea clasică a teoriei macroeconomiei presupune existenţa pieţei libere şi agenţii
economici îşi realizează afacerile reieşind din propriul interes. Salariile şi preţurile pe toate
pieţele automat se ajustează pentru a menţine echilibrul economic pe toate pieţele. Principiul
„mâinii invizibile” este eficient atunci când intervenţia statului în economie este limitată.
5. Abordarea keynesistă presupune că salariile şi preţurile nu pot repede să restabilească
echilibrul economic, ele se adaptează încet la noile schimbări. În rezultat, pe perioada lungă
de timp pieţele pot fi în stare de dezechilibru, şomajul poate persista mult timp. Teoria
 keynesistă este sceptică referitor la „mâna invizibilă” şi prin urmare argumentează
reglementarea economiei la nivel macroeconomic de către stat. Politica economică propusă
de J.M.Keynes este numită dirijistă, ea presupune anumite instrumente economice de
implicare a statului în economie la nivel macroeconomic.
6. Politica macroeconomică presupune totalitatea măsurilor pe care le ia statul pentru a
influenţa economia naţională în diferite perioade ale activităţii economice. Politicile
macroeconomice aplicate de către autorităţi au un impact economic, social şi politic asupra
economiei naţionale. Politica fiscală, care se stabileşte la nivel de stat şi local, determină
cheltuielile statului şi sistemul de impozitare; politica monetar-creditară determină rata de
creştere a ofertei de bani în ţară şi se realizează prin intermediul Băncii Centrale.

NOŢIUNI–CHEIE
Agregarea Variabile exogene
Macroeconomia Variabile endogene
Modelarea economică Fluxurile economice
Prognozarea economică Stocurile economice
Economie închisă Agenţii economici
Economie deschisă Abordarea clasică a macroeconomiei
Obiective macroeconomice Abordarea keynesistă a macroeconomiei

SUBIECTE DE VERIFICARE

1. Care sunt laturile comune şi deosebirile dintre macroeconomie şi microeconomie?

2. Analizaţi problemele macroeconomice de bază. Care sunt particularităţile lor pentru
economia Republicii Moldova?
3. Ce evenimente social-politice au dus la necesitatea apariţiei macroeconomiei ca ştiinţă?
4. În ce constă specificul abordării clasice şi keynesiste a macroeconomiei?
5. Ce reprezintă agregarea macroeconomică? Caracterizaţi agenţii economici agregaţi şi pieţele
la nivel macroeconomic?
6. Care este esenţa modelelor macroeconomice? Ce deosebiri sunt între variabilele exogene şi
endogene?
7. Numiţi indicatorii macroeconomici absoluţi şi relativi. Determinaţi indicatorii fluxurilor şi a
stocurilor.
8. Ce valoare practică prezintă macroeconomia?

TESTE
1. Noţiunea de macroeconomie a fost introdusă în circuitul ştiinţific de către:
 a) J.M.Keynes;
b) R.Frisch;
c) P.Samuelson;
d) A.Marshall.

2. Fondatorul macroeconomiei ca ştiinţă a fost:

a) J.M.Keynes;
b) A.Marshall;
c) A.Smith;
d) K.Makkonnel.

3. Ce teorii cercetează 1) doar macroeconomia şi 2) doar microeconomia ?

a) teoria datoriei de stat;
b) teoria comportamentului producătorului;
c) fluctuaţiile activităţii economice în ansamblu;
d) teoria creşterii economice;
e) teoria concurenţei perfecte;
f) teoria inflaţiei;
g) teoria comportamentului consumatorului.

4. Alegeţi definirea corectă a obiectului de studiu a macroeconomiei:

a) macroeconomia cercetează comportamentul individual al agenţilor economici;
b) macroeconomia analizează legităţile funcţionării economiei ca un tot întreg;
c) macroeconomia este parte a teoriei economice ce nu analizează mărimile agregate.

5. Indicatorii fluxului includ:

a) deficitul bugetului de stat;
b) avuţia naţională;
c) numărul celor ocupaţi;
d) exportul net.

6. Indicatorii stocului includ:

a) salariul;
b) amortizarea;
c) plăţile de transfer;
d) numărul şomerilor;
e) investiţiile.

7. Macroeconomia nu studiază problema:

a) creşterii economice;
b) şomajului;
c) concurenţa monopolistică;
d) circulaţia banilor;
e) datoria de stat.

8. Indicatorii macroeconomici nu sunt:

a) preţul calculatorului;
b) ritmul creşterii P.N.B.;
c) nivelul şomajului;
d) costul de producţie.

9. Importanţa studierii macroeconomiei constă:

 a) cercetează esenţa şi legităţile proceselor economice;
b) permite prognozarea dezvoltării fenomenelor economice;
c) serveşte bază pentru elaborarea politicilor economice;
d) toate răspunsurile sunt corecte.

10. Determinaţi indicatorii macroeconomici absoluţi şi relativi:

a) rata şomajului;
b) numărul celor ocupaţi în economie;
c) rata inflaţiei;
d) numărul şomerilor;
e) rata dobânzii.

SARCINI ANALITICE
1. Indicaţi care teorii şi probleme studiază a) numai macroeconomia; b) numai microeconomia;
c) şi macro şi microeconomia.
1.Teoria politicilor economice. 2.Teoria împrumutului de stat. 3.Teoria concurenţei
monopoliste. 4.Comportamentul consumatorului. 5.Teoria economiei mondiale. 6.Teoria
banilor. 7.Teoria cererii şi ofertei de muncă. 8.Comportamentul producătorului. 9.Fluctuaţiile
economice pe termen scurt. 10.Teoria investiţiilor. 11.Teoria echilibrului pe pieţele
individuale. 12.Problema cursului valutar. 13.Tendinţele dezvoltării economiei pe termen
lung. 14.Teoria şomajului. 15.Problema echilibrului economic general. 16.Teoria creşterii
economice. 17.Comportamentul agenţilor economici pe termen scurt şi termen lung.
18.Teoria oligopolului. 19.Problema finanţării deficitului bugetului de stat. 20.Teoria
ciclurilor economice. 21.Teoria inflaţiei. 22.Teoria discriminării prin preţ.

2. Determinaţi indicatorii a) fluxurilor şi b) stocurilor:

1.Venitul personal disponibil. 2.Cheltuieli de consum. 3.Împrumuturile de stat. 4.Produsul
Intern Brut. 5.Mărimea stocurilor materiale ale firmelor. 6.Venitul disponibil. 7.Investiţii în
rezerve. 8.Deficitul bugetului de stat. 9.Economiile menajelor. 10.Mărimea capitalului.
11.Plăţile de transfer. 12.Amortizarea. 13.Imobilul. 14.Investiţiile în capitalul fix. 15.Avuţia
naţională. 16.Numărul şomerilor. 17.Avuţia personală. 18.Proficitul balanţei comerciale.
19.Venitul naţional. 20.Profitul firmelor. 21.Impozitele. 22.Exportul net. 23.Numărul forţei
de muncă. 24.Salariul. 25. Oferta banilor. 26.Importul. 27.Modificarea numărului celor
ocupaţi. 28.Împrumuturile menajelor. 29.Plata de arendă. 30.Profitul nerepartizat al
corporaţiilor. 31.Dividendele.

3. Indicaţi care din variabilele enumerate sunt: a) exogene; b) endogene

1.Plăţile de transfer. 2.Produsul Intern Brut. 3.Cheltuielile investiţionale. 4.Cota impozitării.
5.Rata dobânzii. 6.Achiziţiile de stat de bunuri şi servicii. 7.Rata rezervelor obligatorii.
8.Rata amortizării. 9.Economiile. 10.Exportul net. 11.Masa monetară. 12.Nivelul şomajului.
13.Deficitul bugetului de stat. 14.Datoria de stat. 15.Cheltuielile de consum. 16.Salariul
minimal. 17.Cererea de bani. 18.Importul. 19.Exportul. 20.Cursul hârtiilor de valoare.

TEME RECOMANDATE PENTRU REFERATE

♦ Esenţa, specificul şi structura economiei naţionale a Republicii Moldova.
♦ Abordările teoriei macroeconomice.