Politici Macroeconomice

1. Relatia dintre economie si politica

- Continutul acestei relatii

Relatia dintre economie si politica are un caracter biunivoc(corespondență unică în ambele

sensuri): sectorul politic influenteaza economia, iar starea si evolutia economiei influenteaza
viata politica. Economia politică a fost termenul original pentru studiul producției, acțiunilor
de vânzare și cumpărare și a relațiilor acestora cu legile, vămile și guvernul. Aceasta s-a
dezvoltat în secolul al XVIII-lea ca un studiu al economiilor statelor. Spre deosebire de teoria
fiziocraților în cadrul căreia pământul era văzut ca o sursă a bunăstării tuturor, economiștii
care studiau economia politică au propus teoria valorii muncii, conform căreia munca este o
sursă reală de valoare. Economiștii preocupați de economia politică au atras, de asemenea
atenția asupra dezvoltării accelerate a tehnologiei, al cărei rol în relațiile economice și sociale
a devenit foarte importantă.

- Sfera de cuprindere a notiunilor de economie si politica

Economia este o știință socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul de

bunuri și servicii. Este știința ce studiază modul alocării mijloacelor rare în scopuri alternative.
Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umană, economia este o știință socială.

Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-
istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între diversele categorii și
grupuri sociale, între partidele politice, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor
proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică, etc. Deși termenul este folosit în
general în legătură cu actul de guvernare, el poate fi indentificat în toate interacțiunile grupurilor
umane.

2. Conceptul de politica economica

Politica economica reprezinta ansamblul deciziilor adoptate de catre autoritatile publice, in

vederea orientarii activitatii economice intr un sens considerat rezonabil pe teritoriul national.
Se poate vorbi deci de politică economica atunci cand se decide cresterea deficitului bugetar
pentru a se asigura utilizarea muncii,sau cand se stabilesc norme ale cresterii preturilor si
veniturilor pentru a limita inflatia.

- Def. politicilor publice in sens strict si in sens larg

O politica publica este o retea de decizii legate între ele privind alegerea obiectivelor, a
mijloacelor si a resurselor alocate pentru atingerea lor în situatii specifice.
 Politica publica reprezinta o cale de actiune în acord cu un interes public, un proces public în
care deciziile referitoare la alocarea resurselor asumate de societate (prin intermediul unui
reprezentant ales) sunt orientate catre realizarea unui scop general.

- Obiectivele de politica economica

Obiectivele politicii economice se ierarhizează la toate nivelurile de agregare economică, având

ca premisă şi, totodată, ca scop final interesul general al naţiunii, într-un anumit orizont de timp.

Experienta ultimelor decenii, atat a tarilor occidentale dezvoltate, cat si a celor care au optat
pentru democratie si economie de piata, a individualizat urmatoarele cinci obiective generale ale
politicii economice:

(i) stabilitatea preturilor (controlul inflatiei);

(ii) ocuparea fortei de munca (controlul somajului);

(iii) cresterea economica;

(iv) echilibrul extern (stabilitatea balantei de plati);

(v) controlul deficitului bugetar (suportabilitatea datoriei publice).

- Instrumentele politicii economice

Instrumentele respecti nu sunt niste obiecte asezate pe rafturi care pot fi utilizate la nevoie de
orice politician sau economist pentru solutionarea problemelor sau pentru atingerea obiectilor
dupa retete dinainte pregatite. Folosirea lor necesita indeplinirea unor cerinte cu totul speciale
mai ales din partea utilizatorilor.

Instrumente moral-educationale

Desi mai putin costisitoare, apelurile morale se aplica pe scara mai larga si cu efecte maxime
doar in imprejurari foarte specifice si pentru perioade relativ scurte.

Instrumente economice

Desi mai costisitoare si mai sofisticate decat cele moral-educati, instru¬mentele economice sunt
larg utilizate in economiile de piata. Mecanismul de piata, singur, nu poate indeplini toate
functiile economice.

Instrumente de comanda (administrati)

Aceasta categorie este aplicata pe scara larga in sectorul public, in cel administrativ (inclusiv in
birourile marilor firme), precum si in sistemele eco¬nomice centralizate. Desi mai
simple,instrumentele administrati necesita totusi, in mod obligatoriu, un volum relativ ridicat de
cheltuieli pentru apli¬care si pentru monitorizare iar efectele si performantele sistemului (asa
cum am vazut in modulele anterioare) raman relativ scazute.

Instrumentele globale sunt reprezentate de politicile fiscale si de cele monetare; la randul lor,
acestea imbraca forme concrete de impozite si taxe pe venit, dobanzi si credite. 

- Tipologia politicii economice ( politica micro si macro, al cererii si ofertei,

conjuncturale si structurale, politica de reglare si politica de stabilizare)

Politica macroeconomica reprezinta actiunea constienta a puterii publice, care se traduce

prin stabilirea obiectivelor economice si sociale urmarite  intr-o perioada, intr-o tara, ca si
realizarea acestora prin folosirea unor mijloace si tehnici adecvate.

Politica economica are ca scop sa modifice evolutia spontana sau naturala a activitatii
economice pentru corectarea lipsurilor pietei. In unele situatii se urmareste crearea conditiilor
de accelerare a progresului economic si social, iar in altele preintampinarea sau eliminarea
unor disfunctii economice.

Politica economica are ca punct de plecare interesele generale ale natiunii, ale statului
national, intr-un anumit orizont de timp. Deciziile de politica economica sunt luate de
autoritatile economice si monetare dintr-o tara.

Microeconomia se ocupă cu studiul comportamentului economic al diferiților consumatori

(teoria bugetară), al firmei (teoria producției) si problematica împărțirii bunurilor limitate si a
venitului limitat. În cadrul microeconomiei indivizii sunt văzuți ca forță de muncă, ca și
consumatori ai bunurilor produse, pe care aceștia le consumă cu scopul de a-și maximiza
folosința. Unitățile de producție utilizează factorii de producție cum ar fi munca, capitalul,
progresul științific cu scopul de a maximiza profitul.

CEREREA

Reprezinta cantitatea dintr-un bun economic care se poate cumpara  intr-o perioada de timp, in
functie de pretul sau. Marimea cererii pentru un anumit bun economic depinde, in special de
nivelul pretului bunului cerut si de cuantumul venitului cumparatorului dinamica generala a
cererii, atat a celei individuale cat si a celei de piata, este una descrescatoare: la o scadere a
pretului, cererea creste in cantitate. Legea generala a cererii exprima raporturile esentiale ce apar
pe o piata libera intre modificarea pretului bunului oferit si cea a marimii cantitatii cerute din
respectivul bun.

OFERTA

Resursele, elementele necesare desfasurarii oricarei activitati economice, cat si pentru

satisfacerea nevoilor personale ale agentilor economici, se manifesta pe piata sub forma de
oferta. Oferta reprezinta cantitatea dintr-un bun economic sau serviciu care se paoate vinde intr-o
perioada de timp in functie de pretul sau.
politica de reglare

Formele de actiuni politice in cadrul economiilor moderne sunt numeroase si dirsificate. Aceste
forme si amploarea lor difera de la o tara la alta, pre¬cum si de la o perioada la alta in functie nu
nurrrai de caracteristica factorilor politici, sociali, economici si tehnologici ci si de perturbatiile
internite in cadrul sistemului.

politica de stabilizare

Politicile de stabilizare macroeconomica au ca scop controlul cererii agregate astfel incat sa se

realizeze o serie de obiective bine determinate: obtinerea unui output apropiat de cel potential
(prin aceasta obtinandu-se si un somaj cat mai apropiat de cel al angajarii totale), diminuarea
inflatiei sau echilibrul balantei de plati.

3. Politica monetara

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare (banca

centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul ratelor
dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea realizării
obiectivelor generale ale politicii economice(de stimulare a activității economice, ocupare a
forței de muncă, stabilitate a prețurilor etc.) Evoluția politicii monetare este determinată de
evoluția sistemului monetar și de evoluția gândirii economice. Pe parcursul mai multor secole
promovarea politicii monetare se reducea la luarea deciziilor de batere a monedei metalice și de
emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a
fost influențată de ideea menținerii parității bancnotelor în raport cu metalul prețios și în raport
cu bancnotele altor state. Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost menținerea etalonului
aur.

Teoria politicii monetare, precum și practica internațională, cunoaște următoarele tipuri de

obiective finale:

 creșterea economică durabilă

 ocuparea deplină a forței de muncă
 stabilitatea prețurilor
 stabilitatea ratelor dobânzii
 stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar și sustenabilitatea balanței de
plăți)
 stabilitatea sistemului financiar și alocarea optimă a fondurilor (resurselor) financiare
Banca centrală nu poate să următească toate aceste obiective concomitent.
Instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor economice sunt:
Operațiuni pe piață deschisă (open-market) Operațiunile pe piață deschisă reprezintă
activitatea băncii centrale pe vânzare și cumpărare de titluri ale pieței monetare. Prin intermediul
acestor operațiuni autoritățile monetare modifică rezervele băncilor și indirect influențează
cantitatea de monedă în circulație.
Rata rezervelor obligatorii Sistemul rezervelor obligatorii presupune obligația băncilor de a
păstra depozite la banca centrală. Mărimea acestor depozite (rezerve) se stabilește în dependență
de suma mijloacelor bănești atrase de la agenți economici și de rata de rezervare.

4. Politica fiscal-bugetara:
- Def. politicii

In ansamblul politicilor macroeconomice ale statului, de functionare si dezvoltare de

ansamblu a economiei, un loc deosebit de important ocupa politicile bugetara si fiscala.
Cresterea cheltuielilor publice, consumul si investitiile, preocuparea statului de a controla si
“ajusta” mersul economiei, de a evita socurile, de a reglementa economia in ansamblul ei
etc., sunt conditionate, in mare masura, de bugetul de stat.  

Politica bugetara defineste conceptia si actiunile statului privind veniturile bugetare, caile si
mijloacele de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinatii, care sa serveasca
stabilitatii si dezvoltarii economice. Realizarea ei, in practica, presupune legi financiare, prin
care se stabileste ansamblul resurselor si cheltuielilor, se autorizeaza folosirea veniturilor
numai pentru obiectivele prevazute, au loc reglementari ale exercitiului financiar etc.

Politica fiscala a statului reprezinta o anumita conceptie a acestuia, precum si un ansamblu de

masuri si actiuni privind rolul impozitelor in sistemul veniturilor bugetare, tipurile de
impozite, perceperea si modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a cresterii
economice, felul in care este gandita eficacitatea fiscala in tara respectiva. Un sistem fiscal
inseamna, totodata, un compromis intre necesitatea de randament a politicii fiscale (adica
aceea de a face sa intre cat mai multi bani in casieriile publice), pe de o parte, si grija de a
asigura echitate, de a proportiona contributia fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are,
pe de alta parte.  Sistemul fiscal determina, in mare masura, veniturile statului, capacitatea
acestuia de a finanta cheltuieli si de a-i proteja pe cei slabi.

- Obiective si instrumente
 Obiective generale Bunăstarea socială Creșterea economică sustenabilă Diminuarea
(combaterea) sărăciei Reducerea șomajului

Obiective specifice Reducerea deficitului bugetar Reducerea datoriei publice Combaterea

evaziunii fiscal.

PE TERMEN SCURT SAU MEDIU Stabilizarea economiei Relansarea economică

Combaterea inflației Reducerea vulnerabilității externe

PE TERMEN LUNG Creștere economică sustenabilă Combaterea sărăciei

Instrumente:

- Cheltuielile bugetare
- Efectul multiplicatorului cheltuielilor
- Impozitele
- Efectul multiplicatorului fiscal
- Deficitul bugetar
- Efectul multiplicatorului bugetar
- Stabilizatorii automați categorii de venituri şi cheltuieli bugetare care se modifică
automat în funcţie de starea economiei conducând la stabilizarea nivelului venitului
naţional.
- Transferurile guvernamentale cu caracter social
- Impozitul pe venit
- Destabilizatori automați
- categorii de venituri şi cheltuieli bugetare care se modifică automat în funcţie de starea
economiei având ca efect destabilizarea venitului naţional.
- Efecte ale creşterii/scăderii ratei inflaţiei asupra cheltuielilor bugetare
- Efecte ale creşterii ratei dobânzii asupra cheltuielilor bugetare

- Tipuri : expansiva , restrictive

Politica fiscală expansiva este un fel de criteriu de politică fiscală , care se caracterizează

în special prin două caracteristici principale: creșterea cheltuielilor publice și a veniturilor fiscale
reduse prin reduceri fiscale. Creșterea cheltuielilor publice în bugetul unei țări sau teritorii și o
scădere a impozitelor în ea sunt de obicei cele mai proeminente măsuri ale politicii fiscale
expansive și tind să aibă loc simultan, deși este posibil ca acestea să apară uneori fără a fi luate
neapărat în același timp.

Politica monetară restrictivă este un tip de politică monetară care urmărește reducerea ofertei
monetare într-o țară sau pe un teritoriu. Urmărește, prin definiție, efectul opus al politicii
monetare expansioniste, prin reducerea dimensiunii ofertei de bani sau, cu alte cuvinte, va reduce
cantitatea de bani care circulă în economia unei țări.

- Deficitul bugetar

Un deficit bugetar apare atunci când cheltuielile unei entități (un guvern) depășesc încasările.
Opusul deficitului bugetar este excedentul bugetar.

Un deficit bugetar este de calitate atunci când îndeplinește două condiții obligatorii:

 deficitul se reflectă, în totalitate, în cheltuieli de investiții și, în special, în realizarea

infrastructurii;

 deficitul este acoperit cu resurse financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni monetare
inflaționiste.

Unul din principiile de baza ale elaborarii bugetului de stat (ca de altfel a oricaarui tip de buget)
este echilibrul bugetar, dar acesta din urma nu se realizeaza, de cele mai multe ori, in mod
automat, prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare, in astfel de situatii spunem
ca bugetul se elaboreaza cu deficit[1] de finantare, care poarta numele de deficit de bugetare.
Sistemul economiei de piata aduce cu sine probleme ale deficitului bugetar impreuna cu altele,
cum ar fi: rata inflatiei sau somajul.

Existenta deficitului bugetar se datoreaza mai multor cauze, dintre care pot fi enumerate
urmatoarele:

1. scaderea producerii de bunuri si servicii in economie, pe ansamblu;

2. cresterea cheltuielilor in scopul realizarii anumitor programe sociale;

3. cresterea activitatii sectorului obscur al economiei;

4. cresterea cheltuielilor marginale ale productiei sociale;

5. emisiunea monetara in exces si care sa nu justifice o crestere economica.

- Datoria publica

Prin datorie publică se înțelege datoria pe care o are statul față de terți, precum persoane private,
persoane juridice, bănci, intreprinderi, din țară sau din străinătate, care au
cumpărat obligațiuni emise de stat pentru a acoperi nevoile financiare ale statului. Raportul
dintre Produsul Intern Brut și datoria publică constituie un indicator important al solidității financiare
și economice într-un stat. Datoria publică a României include datoria administratiei publice,
conform legislației naționale include, în plus față de datoria publică conform metodologiei UE, datoria
garantată de Guvern.