NOŢIUNE, CARACTERISTICI, DEFINIRE

Obiective :

- prezentarea unor noţiuni teoretice privind obiectul şi metoda economiei politice.

Ce ar trebui să ştiţi după parcurgerea modulului :

- Obiectul economiei politice îl constituie studiul modului în care societatea

foloseşte resursele limitate pe care le are pentru a produce bunuri de valoare şi

pentru a le distribui membrilor săi.

- Metoda economiei politice îmbină metode specifice ştiinţelor exacte cu metode

psiho-sociologice.

- Raritatea şi alegerea în economie. Costul de oportunitate.

Ce competenţe veţi obţine după parcurgerea modulului :

- Cunoaşterea noţiunilor legate de obiectul şi metoda economiei politice.

Unitatea de învăţare 1.1.OBIECTUL ECONOMIEI POLITICE

Obiective :

- prezentarea unor noţiuni teoretice privind obiectul de studiu al economiei politice.

Ce ar trebui să ştiţi după parcurgerea unităţii :

- structurile principale ale economiei politice microeconomică şi macroeconomică,

legile economice şi libertatea economică, riscul şi incertitudinea în economie.

Ce competenţe veţi obţine după parcurgerea unităţii :

- noţiuni teoretice despre obiectul de studiu al economiei politice.

Conţinutul de idei al unităţii (timpul maxim de studiu – 3 ore) :

a) Definirea termenului de economie politică.

Termenul de economie politică a fost consacrat de Antoine de Montchrestien

prin Tratatul de economie, scris pentru suveranul de atunci al Franţei, Louis al XIII-lea.

b) Termenul provine de la trei cuvinte de origine greacă : oikos (casă), nomos

(lege), polis (cetate). O lungă perioadă de timp, economia politică s-a identificat cu

ştiinţa economică în ansamblul său şi a avut ca scop să studieze şi să exprime prin noţiuni

şi instrumente adecvate motivaţia activităţii economice şi obiectivele ei. Ea şi-a propus

să măsoare rezultatele activităţii economice pentru a le putea compara şi controla în

raport cu motivaţia şi obiectivele economice stabilite.

c) Cea mai importantă definiţie a economiei politice o dă Paul A. Samuelson. El

consideră că “economia politică studiază modul în care societatea foloseşte resursele

limitate pentru a produce bunuri de valoare şi a le distribui membrilor săi ”.1

Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus: Economie politică, Editura Teora, Bucureşti 2000, pag.22.

11

d) Autori de referinţă :Aristotel, W. Petty, A. de Montchrestien, D. Ricardo, F.

Quesnay, K. Marx, E. von Wieser, L. Walras, V. Pareto, Fr. List, E. Böhm – Bawerk, A.

Marshall, J.M. Keynes, Friedman, P.A. Samuelson etc., iar în România : D. Cantemir,

D.P. Marţian, A.D. Xenopol, P.S. Aurelian, V. Madgearu, G. Mladenatz, N. Angelescu,

V. Slăvescu, N.G. Roegen, A.N. Rugină etc.

e) Economia politică se compune din două mari părţi : microeconomia şi

macroeconomia.

Microeconomia este acea componentă a economiei politice care se ocupă de

studiul comportamentului unităţilor economice individuale – cum sunt : firmele şi

gospodăriile şi alţi agenţi economici – precum şi a pieţelor.

Microeconomia studiază comportamentul consumatorului. Comportamentul

consumatorului se manifestă atât ca agent al cererii, cât şi al producătorului

(întreprinzătorului) care se manifestă ca subiect al deciziei de a realiza combinarea

factorilor de producţie şi, pe această bază, de a susţine oferta. Pentru a putea înţelege cele

două procese amintite, microeconomia studiază mecanismul general de funcţionare a

pieţei şi a concurenţei, mecanismele formării preţurilor şi a formării veniturilor.

Macroeconomia, ca parte a economiei politice, studiază probleme cum sunt :

dezvoltarea şi creşterea economică, echilibrul şi dezechilibrul macroeconomic, crizele

economice, inflaţia, şomajul etc. Ea analizează din această perspectivă, politicile şi

strategiile contemporane folosite de guvernele diferitelor ţări.

Cândva, linia de demarcaţie dintre microeconomie şi macroeconomie era foarte

clară, dar în ultima perioadă această linie de demarcaţie dispare datorită folosirii de către

economişti a metodelor de lucru specifice microeconomiei în analiza unor fenomene

macroeconomice.

f) Metoda de cercetare a economiei politice îmbină metode specifice ştiinţelor

exacte cu metode psiho-sociologice, deoarece omul nu este o particulă dintr-un atom şi ca

atare ar avea o mişcare ca o particulă dintr-un corp fizic pur şi simplu, ci reprezintă o

entitate aflată într-o continuă mişcare bazată nu pe legi ale fizicii, ci pe interese mai mult

sau mai puţin mărturisite. Concepţia psiho-sociologică priveşte omul concomitent şi ca

obiect şi ca subiect al economiei, el fiind atât observator cât şi observat. Ca urmare,

economia politică apare ca o oglindă în care omul se vede în acţiune.

Componenetele metodei:

- inducţia – este modul de a raţiona trecând de la fapte la generalizări

teoretice ;

- deducţia – operaţiunea intelectuală de înţelegere a unor fenomene sau

manifestări trecând de la general la particular;

- abstracţia ştiinţifică – concentrarea atenţiei de fiecare dată asupra unei

laturi a fenomenului studiat, făcând abstracţie de celelalte laturi ;

- analiza – înseamnă descompunerea fenomenului în componentele sale şi

cercetarea fiecăruia dintre ele ;

- sinteza – înseamnă reunirea elementelor analizate separat şi dezvăluirea

resorturilor interne ale întregului, a fenomenului cercetat;

- modelarea matematică – înseamnă reproducerea schematică a unui

proces economic sub forma unui sistem linear sau analog, în scopul

studierii modului de desfăşurare a procesului şi fenomenului real.

12

Cercetarea şi analiza economică presupune îmbinarea acestor tehnici şi

instrumente, îmbinare ce aparţine fiecărui cercetător.

g) Legile economice.

Ca orice ştiinţă economia politică studiază legile după care se desfăşoară o anumită

realitate analizată. Prin această prismă, economia politică studiază realitatea economică în

scopul descifrării legilor pe baza cărora se mişcă această realitate.

Realitatea economică poate fi studiată la două nivele:

la suprafaţa ei – în care activitatea economică se concretizează printr-o mare bogăţie

de manifestări individuale, de aspecte exterioare şi vremelnice. Manifestările respective

sunt accesibile cunoaşterii oamenilor, indiferent de profesia lor. Aspectele exterioare de

suprafaţă se exprimă în gândire prin intermediul fenomenului şi procesului economic.

Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice, respectiv

acele aspecte şi acte economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa acesteia şi pot fi

cunoscute în mod direct, fără a avea o pregătire specială.

Privite în dinamica lor, fenomenele economice devin procese. Procesul economic

exprimă transformările cantitative, structurale şi calitative în sfera activităţii economice şi

reflectă desfăşurarea vieţii economice în timp şi spaţiu.

alte legături şi condiţionări se manifestă la un nivel profund şi pot fi studiate de

oamenii pregătiţi special pentru acest scop. Aceste legături îmbracă forma unor legi

economice şi sunt elaborate de ştiinţa economică cum ar fi de exemplu : legea cererii,

legea ofertei etc.

Legile economice pot fi caracterizate prin mai multe aspecte :

- legea economică sugerează ideea de relaţii constante între anumite fapte, acte şi

comportamente economice ; un fapt fiind dat, celelalte îl însoţesc ;

- legea economică comportă previziuni ca şi legile lumii fizice;

- pe măsură ce cunoaşterea în general şi cunoaşterea economică în special,

avansează se va îmbunătăţi conţinutul enunţurilor legilor economice, vor fi,

probabil, semnalate şi formulate noi legi economice şi pe această bază, va creşte

gradul de certitudine a previziunii economice.

Legea economică nu îi obligă pe oameni să adopte o anumită atitudine, nu limitează

iniţiaţiva oamenilor, ci doar îi orientează pe toţi . Aşa cum legea gravitaţiei nu limitează

libertatea unui om, care vrea să sară de la etajul cinci al unei clădiri sau din vârful unui

copac, ci doar îi poate arăta ce se va întâmpla cu el dacă va face acest lucru, tot aşa şi

legea cererii îi arată cese va întâmpla cu evoluţia preţului produsului, dar nu îl va obliga

ce politică de preţuri va trebui să adopte. Îi lasă toată libertatea la dispoziţie.

Legile economice nu se identifică cu legile adoptate de organismele legislativului

într-un stat de drept. Dar, în măsura în care cerinţele legilor economice sunt consfinţite

în legi juridice, agenţii economici trebuie să respecte legile juridice adoptate în mod

democratic.