Teorie

economică
Autorul cursului:
Stoica MARIANA,
dr. în economie, conf.univ

Structura cursului: 30 h prelegeri ;

60h seminare
 Referințe bibliografice:
Hămuraru M., Ţurcanu O., „Economie”. Note de curs., Chişinău, USM, 2016, 256 p.
Hămuraru M., Ţăruş V., Capsîzu V., „Teorie economică. Microeconomie. Concepte şi aplicaţii.
Ediţia a IV.” Suport de curs. Chişinău, 2013, 239 p.
Hămuraru M., Ţăruş V., Capsîzu V., „Teorie economică. Macroeconomie. Concepte şi aplicaţii.”
Suport de curs. Chişinău: Editura Centrul Editorial Poligrafic USM, 2013, 290 p., 17,0 c.a. ISBN
978-9975-71-005-3
Tomșa A. (coordonator) Teorie economică, vol. I „Microeconomie”, F.E.-P. „Tipografia
Centrală”, Chișinău, 2012, 408 p.
Tomșa A. (coordonator) Teorie economică, vol. II „Macroeconomie”, F.E.-P. „Tipografia
Centrală”, Chișinău, 2013, 332 pag.
Filip N., Sorocean O., Teoria economică (curs universitar), Vol I, Chişinău, 2008, 404 p.
Filip N., Sorocean O., Teoria economică (curs universitar), vol.II, Chişinău, 2011, 341 pag.
Bucos T., Barbăneagră O., Teorie economică. Microeconomie. F.E.-P. „Tipografia Centrală”,
Chişinău, 2010, 176 p.
Moldovanu D. Curs de Teorie Economică, Chişinău 2006, 432 p.
Макконнелл Кэмпбелл Р., Брю Стэнли Л. Экономикс: принципы, проблемы и политика. В
2-х т. пер. с англ. – Москва, 1999.
 Tema 1. Teoria economică ca știință

Plan:

1.1 Teoria economică și sistemul științelor economice

1.2 Obiectul de studiu și etapele evoluției teoriei economice.

1.3 Metodele de cercetare ale științei economice.

1.4 Legile economice și categoriile economice. Funcțiile științei economice

 Primele idei cu character economic au apărut încă în Antichitate,
însă știința economică se constituie ca știință separată cu propriul obiect
de studiu abia către mijl. sec. XVIII-lea. Inițial apare sub denumirea de
economie politică, însă treptat din aceasta se desprind un șir de alte
științe legate de economie: contabilitatea, marketingul, finanțele,
managementul etc. Economia politica sau teoria economică sau
1.1 TEORIA economicsul, sunt denumiri generice care includ în sine cunoștințe
economice fundamentale, de bază, ocupând un loc central ân sistemul
ECONOMICĂ științelor economice.
ȘI SISTEMUL Sistemul de științe economice cuprinde cinci categorii de științe și
anume:
ȘTIINȚELOR a) Științe economice fundamentale (econ.polit., microecnomia,
ECONOMICE macroeconomia),
b) Științe economice funcționale (sau teoretico-aplicative) (statistica,
contabilitatea, managementul, finațele etc.),
c) Științe economice concrete (economia industriei, economia
agrculturii, economia comerțului);
d) Științe economice istorice (doctrine economice, istoria economiei
naționale, istoria economiei mondiale);
e) Științe economice de frontieră (geografia economică, psihologia
economică, econometria, matematica economică etc.).
1.2 OBIECTUL
DE STUDIU ȘI Părintele științei economice este Adam Smith, care prin
ETAPELE publicarea lucrării sale ”Avuția națiunilor” pune bazele
științelor economice, către sfârșitul sec. XVIII.
EVOLUȚIEI
TEORIEI Începând cu Antichitatea, în centrul cercetărilor
ECONOMICE. econommice se afla
problema creșterii avuției naționale.

Această idee este preluată și cizelată de englezul Adam Smith.

În sens larg aceasta rămîne să fie obiectul de studiu al științei
economice și pînă în prezent!
Distingem 5 etape de formare și dezvoltare ale științelor economic:
I-a etapă se extinde de la originile ei greco-romane pănă la Adam Smith, sf. sec. XVIII. Se caracterizează prin
dezvoltare lentă și conctituirea disciplinei economice autonome. Începe cu ideile lui Platon și Aristotel, continuă cu
mercantilismul și școala fiziocrată, încununandu-se cu opera lui Adam Smith.
A II – a etapă sf. sec. al XVIII lea și ultima treime a secolului al XIXlea. Această perioadă este dominată de școala
clasică engleză, reprezentată de ilustrii economiști D. Ricardo, Th.Malthus, J.S. Mill (teoria valoare-muncă, teoria
populației, teoria randamentelor descrescânde)
A III-a etapă – a. 1870-1930 (marea recesiune mondială) dominată de Școala de la Viena (teoria obiectivă a
valorii); Școala de la Lausanne(teoria echilibrului general), Școala de la Cambridge(teoria echilibrului parțial)
A IV-a etapă – a.1920-1970 dominată de ideile lui J.M. Keynes și opera sa fundamentală Teoria generală a
ocupării, a dobânzii și a banilor.
A V-a etapă – a. 1980 – prezent- știința economică contemporană, care se structurează în 3 părți componente:
1. Microeconomia – ramura științei economice care studiază agenții economici individuali.
2. Macroeconomia – ramura științei economice care studiază economia în ansamblu.
3. Mondoeconomia - ramura științei economice care studiază economiile internaționae și relațiile dintre
acestea.
 1.3 METODELE DE CERCETARE ALE
ȘTIINȚEI ECONOMICE.

Cercetarea economică se sprijină pe un șir de metode, dintre care evidențiem:

- Unitatea inducție-deducție, Inducție – modul de a raționa trecînd de la particular la general, de
la fapte la generalizări teoretice. Deducția – de la general la particular;
- Principiul caeteris paribus- unele elemente ale analizei sunt stabile, ân timp ce altele sunt
variabile (cererea de paltoane depinde de nr. Consumatorilor(element stabil) si de modă
(element variabil));
- Abstracția științifică – cercetătprul se concentrează asupra asupra unui aspect, facînd abstarție e
altele;
- Unitatea dintre analiză și sinteză – analiza presupune descopunerea fenomenului în mai multe
elemente, iar sinteza presupune unirea mai multor elemente
- Unitatea ditre analiza cantitativă și calitativă
- Modelarea matematcă etc.
 1.4 LEGILE ECONOMICE ȘI CATEGORIILE
ECONOMICE. FUNCȚIILE ȘTIINȚEI ECONOMICE

Noțiunile ce desemnează, definesc aspectele cele mai importante ale vieții economice, poartă
denumirea de ”categorii” sau ”legi economice”.

Categoriile economice sunt numeroase, cele mai cunoscute fiind: banii, salariul, marfa, profit,
întreprindere, capital, cererea și oferta, șomajul, inflația etc.

Legile economice sunt niște noțiuni mai puțin numeroase, dar mai complexe, mai fundamentale.
Legile economice diferă de legile naturii, ele fiind mai puțin stabile, ele apar , se modifică și dispar odată
cu dispariția condițiilor care le dau naștere. Ex de legi economice: legea creșterii nevoilor, legea rarității,
legea cererii, legea ofertei, legea randamentelor neproporționale, legea valorii, legea înclinației spre
economii etc.
Funcțiile științei eonomice:
Funcția
metodologică, constă
în furnizarea
Funcția cognitivă – de
modalităților și
studiere a realităților
instrumentelor de
economice
analiză a
fenomenelor
economice

Funcția normativă-
are ca obiectiv
elaborarea a Funcția instructiv-
strategiilor și educativă- constă în
programelor de formarea orizontului
organizare mai economic al
eficientă , mai cetățenilor unei țări.
productivă a
activității economice