TEORIE

ECONOMIC
Ă
autor: Stoica MARIANA, dr. în econ,
lect.univ
Structura cursului: 30 h prelegeri +
60h seminare
 Referințe bibliografice:
Hămuraru M., Ţurcanu O., „Economie”. Note de curs., Chişinău, USM, 2016, 256 p.
Hămuraru M., Ţăruş V., Capsîzu V., „Teorie economică. Microeconomie. Concepte şi
aplicaţii. Ediţia a IV.” Suport de curs. Chişinău, 2013, 239 p.
Hămuraru M., Ţăruş V., Capsîzu V., „Teorie economică. Macroeconomie. Concepte şi
aplicaţii.” Suport de curs. Chişinău: Editura  Centrul Editorial Poligrafic USM, 2013, 290
p., 17,0 c.a. ISBN 978-9975-71-005-3
Tomșa A. (coordonator) Teorie economică, vol. I „Microeconomie”, F.E.-P. „Tipografia
Centrală”, Chișinău, 2012, 408 p.
Tomșa A. (coordonator) Teorie economică, vol. II „Macroeconomie”, F.E.-P.
„Tipografia Centrală”, Chișinău, 2013, 332 pag.
Filip N., Sorocean O., Teoria economică (curs universitar), Vol I, Chişinău, 2008, 404
p.
Filip N., Sorocean O., Teoria economică (curs universitar), vol.II, Chişinău, 2011, 341
pag.
Bucos T., Barbăneagră O., Teorie economică. Microeconomie. F.E.-P. „Tipografia
Centrală”, Chişinău, 2010, 176 p.
Moldovanu D. Curs de Teorie Economică, Chişinău 2006, 432 p.
Макконнелл Кэмпбелл Р., Брю Стэнли Л. Экономикс: принципы, проблемы и
политика. В 2-х т. пер. с англ. – Москва, 1999.
 Tema 1. Teoria economică ca știință

Plan:

1.1 Teoria economică și sistemul științelor economice

1.2 Obiectul de studiu și etapele evoluției teoriei
economice.
1.3 Metodele de cercetare ale științei economice.
1.4 Legile economice și categoriile economice. Funcțiile
științei economice
1.1 TEORIA ECONOMICĂ ȘI SISTEMUL ȘTIINȚELOR
ECONOMICE
Primele idei cu character economic au apărut âncă în Antichitate, însă știința economică se
constituie ca știință separată cu propriul obiect de studiu abia către mijl. sec. XVIII-lea. Inițial
apare sub denumirea de economie politică, însă treptat din aceasta se desprind un șir de alte științe
legate de economie: contabilitatea, marketingul, finanțele, managementul etc. Economia politica
sau teoria economică sau economicsul, sunt denumiri generice care includ în sine cunoștințe
economice fundamentale, de bază, ocupând un loc central ân sistemul științelor economice.
Sistemul de științe economice cuprinde cinci categorii de științe și anume:
a) Științe economice fundamentale (econ.polit., microecnomia, macroeconomia),
b) Științe economice funcționale (sau teoretico-aplicative) (statistica, contabilitatea,
managementul, finațele etc.),
c) Științe economice concrete (economia industriei, economia agrculturii, economia comerțului);
d) Științe economice istorice (doctrine economice, istoria economiei naționale, istoria economiei
mondiale);
e) Științe economice de frontieră (geografia economică, psihologia economică, econometria,
matematica economică etc.).
 1.2 OBIECTUL DE STUDIU ȘI ETAPELE EVOLUȚIEI TEORIEI ECONOMICE.

Părintele științei economice este Adam Smith, care prin publicarea lucrării sale ”Avuția
națiunilor” pune bazele științelor economice, către sfârșitul sec. XVIII.
Începând cu Antichitatea, în centrul cercetărilor econommice se afla problema creșterii
avuției naționale. Această idee este preluată și cizelată de englezul Adam Smith. În sens larg
aceasta rămîne să fie obiectul de studiu al științei economice și pînă în prezent!

Nr. Principalele curente și scoli de Obiectul de studii

gîndire economică
1. Mercatilismul Avuția națională
Fiziocrații
Economia politică clasică
2. Marxismul Relațiile de producție
3. Școala istorică Economia națională în ansamblu
4. Marginaliștii Comportamentul agenților economici,
căile și mijloacele atingerii scopurilor
urmărite
5. Keynesismul Mecanismul funcționării economiei
naționale ca un tot între
Distingem 5 etape de formare și dezvoltare ale științelor economic:
I-a etapă se extinde de la originile ei greco-romane pănă la Adam Smith, sf. sec. XVIII. Se
caracterizează prin dezvoltare lentă și conctituirea disciplinei economice autonome. Începe cu ideile
lui Platon și Aristotel, continuă cu mercantilismul și școala fiziocrată, încununandu-se cu opera lui
Adam Smith.
A II – a etapă sf. sec. al XVIII lea și ultima treime a secolului al XIXlea. Această perioadă este
dominată de școala clasică engleză, reprezentată de ilustrii economiști D. Ricardo, Th.Malthus, J.S.
Mill (teoria valoare-muncă, teoria populației, teoria randamentelor descrescânde)
A III-a etapă – a. 1870-1930 (marea recesiune mondială) dominată de Școala de la Viena (teoria
obiectivă a valorii); Școala de la Lausanne(teoria echilibrului general), Școala de la
Cambridge(teoria echilibrului parțial)
A IV-a etapă – a.1920-1970 dominată de ideile lui J.M. Keynes și opera sa fundamentală Teoria
generală a ocupării, a dobânzii și a banilor.
A V-a etapă – a. 1980 – prezent- știința economică contemporană, care se structurează în 3 părți
componente:
1. Microeconomia – ramura științei economice care studiază agenții economici individuali.
2. Macroeconomia – ramura științei economice care studiază economia în ansamblu.
3. Mondoeconomia - ramura științei economice care studiază economiile internaționae și
relațiile dintre acestea.
1.3 METODELE DE CERCETARE ALE ȘTIINȚEI ECONOMICE.

Cercetarea economică se sprijină pe un șir de metode, dintre care evidențiem:

- Unitatea inducție-deducție, Inducție – modul de a raționa trecînd de la particular la
general, de la fapte la generalizări teoretice. Deducția – de la general la particular;
- Principiul caeteris paribus- unele elemente ale analizei sunt stabile, ân timp ce altele
sunt variabile (cererea de paltoane depinde de nr. Consumatorilor(element stabil) si de
modă (element variabil));
- Abstracția științifică – cercetătprul se concentrează asupra asupra unui aspect, facînd
abstarție e altele;
- Unitatea dintre analiză și sinteză – analiza presupune descopunerea fenomenului în mai
multe elemente, iar sinteza presupune unirea mai multor elemente
- Unitatea ditre analiza cantitativă și calitativă
- Modelarea matematcă etc.
1.4 LEGILE ECONOMICE ȘI CATEGORIILE ECONOMICE. FUNCȚIILE ȘTIINȚEI ECONOMICE

Noțiunile ce desemnează, definesc aspectele cele mai importante ale vieții economice, poartă denumirea
de ”categorii” sau ”legi economice”.
Categoriile economice sunt numeroase, cele mai cunoscute fiind: banii, salariul, marfa, profit, întreprindere,
capital, cererea și oferta, șomajul, inflația etc.
Legile economice sunt niște noțiuni mai puțin numeroase, dar mai complexe, mai fundamentale. Legile
economice diferă de legile naturii, ele fiind mai puțin stabile, ele apar , se modifică și dispar odată cu
dispariția condițiilor care le dau naștere. Ex de legi economice: legea creșterii nevoilor, legea rarității, legea
cererii, legea ofertei, legea randamentelor neproporționale, legea valorii, legea înclinației spre economii etc.
Funcțiile științei eonomice:
1. Funcția cognitivă – de studiere a realităților economice
2. Funcția metodologică, constă în furnizarea modalităților și instrumentelor de analiză a fenomenelor
economice
3. Funcția normativă- are ca obiectiv elaborarea a strategiilor și programelor de organizare mai eficientă ,
mai productivă a activității economice
4. Funcția instructiv-educativă- constă în formarea orizontului economic al cetățenilor unei țări.