Macroeconomie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Economia

Științe economice
Economie politică • Țară dezvoltată
Economie de piață • Formele pieței
Cerere • Ofertă • Bani
Inflație • Deflație • Comerț
Economie heterodoxă
Economie planificată

Economia generală
Microeconomie • Mezoeconomie
Macroeconomie • Economie financiară
Politică economică • Econometrie
Comerț exterior • Homo oeconomicus
Economie instituțională • Conjunctură
Echilibrul pieței • Cost marginal
Funcție de utilitate • Echilibru Nash

Economia afacerilor
Producție • Marketing
Controlling • Management
Economia resurselor umane
Finanțe • Contabilitate • Audit

Economiști pe categorii
Economiști români
Economiști americani
Economiști francezi
Economiști germani

Portal:Economie
Proiectul economie
Listă de articole economice
Listă de întreprinzători renumiți
Colecție de formule economice
Listă de economiști
 Categoria economie
Toate articolele din serie (https://ro.wikipedia.org/w/wiki.phtml?title=Special:Whatlinkshere&target=Template%3AEconomi
e)

Macroeconomia este un domeniu al științelor economice. Spre deosebire de microeconomie,

macroeconomia lucrează cu mărimi agregate, cercetează comportamentul economiei în general, cum ar fi
venitul total sau gradul de ocupare al forței de muncă, rata inflației sau oscilațiile conjuncturale.
Macroeconomia încearcă să găsească explicații pentru aceste oscilații, să găsească factorii de control
relevanți și să stabilească dependențele acestora.

În centrul atenției teoriilor macroeconomice se află, în final, rolul pe care statul îl are în întreg contextul
economic; din aceste teorii derivează cerințe adresate politicii economice. Guvernele încearcă să modifice
mărimile care sunt semnificative din cauza considerării ex-post. Astfel, prin modificări ale impozitelor,
dobânzilor sau a cererii statului, scopuri definite politic, se urmăresc alte scopuri cum ar fi stabilitatea
nivelului prețurilor, gradul de ocupare completă a forței de muncă sau creșterea economică. Mărimile
macroeconomice joacă un rol important în procesul politic de legitimare, deoarece pot fi interpretate de
alegători ca un indiciu asupra calității muncii guvernului.

Istoria macroeconomiei

Perioada până la absolutism

Thomas Hobbes Adam Smith Karl Marx John Maynard

Keynes

Milton Friedman

Din antichitate și din evul mediu au început să apară cugetări asupra schimburilor comerciale, în operele
anumitor filosofi, teologi, profesori de drept și de finanțe. Construirea teoriilor economice în urma discuțiilor
academice și reflecțiilor economice actuale asupra comerțului în sensul actual au avut loc în acea perioadă
doar foarte rar. Unii dintre strămoșii antici ai economiștilor de astăzi au fost, printre alții: Xenophon, Platon
și Aristotel; iar în evul mediu au fost: Thomas Morus, Thomas Hobbes, John Locke și Gottfried Wilhelm
Leibniz. Politica economică era condusă de cele mai multe ori fără o bază teoretică temeinică.

De la mercantilism la clasicism
În timpul absolutismului s-a cristalizat în Franța, Italia și Anglia o direcție în domeniul politicii economice,
care nu s-a bazat pe o teorie compactă, ci pe percepțiile asupra legăturilor comerciale, așa cum a fost cazul
până la acel moment. Politica economică mercantilistă a fost caracterizată prin intervenții masive în
economie din partea statului și a condus în Franța la un declin al agriculturii. Ca o reacție la această evoluție,
medicul François Quesnay a publicat în anul 1758 în Tableau Economique teoria unui mecanism economic
bazat pe un circuit deschis, o politică laissez-faire. Această școală denumită mai târziu fiziocrație este
considerată prima încercare în teoria științelor economice.

În Anglia, ideile fiziocrației au fost acceptate și au fost dezvoltate într-o teorie pentru întreaga societate,
economia națională clasică. Adam Smith, David Ricardo și John Stuart Mill au fost numiți deseori a fi cei
mai importanți reprezentanți ai acestei școli. Spre deosebire de fiziocrați, clasicii au fost de părere că statul
trebuie să se limiteze de la intervențiile în evenimentele economice, pentru a evita tendințele greșite.

De la clasicism la Keynes
În decursul industrializării și a agravării diferențelor sociale asociate cu aceasta, s-au amplificat în orașe
întrebările economiștilor despre împărțirea câștigurilor și au devenit un subiect de discuție interesant. Au
apărut socialismul și marxismul. Aceste curente au accentuat nevoia de a regulariza operațiunile economice
și au cerut colectivizarea mijloacelor de producție. Reprezentanții cei mai importanți ai acestui curent au
fost: Robert Owen, Charles Fourier și Karl Marx.

În același timp alți oameni de știință puternic animați de un sentiment burghez național au creat istorismul:
Friedrich List și Gustav von Schmoller. Ei cereau ca statul să se implice pentru a proteja economia națională
și investigarea realității în locul generalizărilor rapide.

La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost înființată școala utilității marginale, sub influența unor economiști ca
și William Stanley Jevons, Carl Menger și Léon Walras. Pentru prima dată s-au tematizat începuturile
microeconomiei, cum ar fi estimările individuale ale utilității și funcțiile cererii și ofertei.

De atunci, problemele metodologice au constituit un suport echitabil al economiei, alături de problemele de

conținut și de regularizare politică. Sub influența modului de gândire al școlii utilității marginale, clasicismul
a fost dezvoltat și s-a creat neoclasicismul, avându-l ca reprezentant pe Alfred Marshall care a îmbinat în
analiza echilibrului curentele subiective ale școlii utilității marginale cu teoriile obiective ale clasicilor.

De la Keynes până astăzi

John Maynard Keynes a oferit actorilor politici o teorie utilă pentru depășirea crizelor economice, printr-o
politică economică activă a statului și a înființat keynesianismul. Neoliberalismul s-a dezvoltat în paralel, pe
baza liberalismului, ca un contrabalans politic.

Ordoliberalismul a apărut după neoliberalism și a furnizat conceptul economiei de piață sociale. În anii '60,
Milton Friedman a înființat monetarismul.
Curentele mai noi și mai puțin răspândite sunt: debitismul, economia liberă, economia evoluției și noua
economie instituțională.

Vezi și
Macroeconomie
Consumul unei economii --Produsul intern brut -- Investițiile unei economii --Modelul IS-LM -- Politică
fiscală -- Politica monetară -- Evoluția prețului -- Evoluția cursului de schimb -- Teorie conjuncturală --
Creșterea economică -- Șomaj -- Ocuparea forței de muncă

Economiști care s-au ocupat de macroeconomie

Milton Friedman -- John Maynard Keynes -- Robert Lucas Jr -- Robert Mundell -- Finn E. Kydland --
Edward C. Prescott -- Thomas J. Sargent

Bibliografie
Mankiw Gregory N., Macroeconomics, Worth Publishers, Harvard University 1992, ISBN 0-
87901-502-0
Blanchard, Olivier J., Macroeconomics, 3rd edition, Prentice Hall 2003, ISBN 0-13-120447-5

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Macroeconomie&oldid=15506780