Universitatea de Stat din Tiraspol (UST)

Facultatea:Geografie și Turism

Referat
La teoria și doctrine economice

Tema: Neoliberalismul economic

Elaborat:Profirie Natalia

Subiectele:
 Concepte
 Principii fundamentale
  Înțelegerea neoliberalismului
 Ordoliberalismul
 Monetarismul
 Liberalism vs Neoliberalism
 Elemente ale politicii neoliberale
 Critica neoliberalismului

Concepte:

Liberalism economic e cea mai mare orientare de gândire și practică economică din ultimele trei
secole. Până în perioada interbelică a secolului XX se numește liberalism economic, iar de atunci
e neoliberalism economic. Diferența fundamentală dintre ele se referă la urmatoarele aspecte:
rolul in economie al statului și rolul planificării.

Termenul neoliberalism a fost caracterizat de catre economiștii Friedrich Hayek, Wilhelm

Röpke, Walter Euken și alții la o conferință din Paris, în anul 1938, pe tema dezvoltării unui
concept pentru o politică economică pe termen lung, care a fost înteleasă ca o cale de mijloc între
capitalismul pur și socialism. Conform acestui concept, intervențiile statului în economie sunt
doar atunci justificate și necesare când, de exemplu, distorsiunile pieței sunt împiedicate prin
monopoluri și carteluri.
Stagnarea economică și creșterea datoriei publice i-au determinat pe unii economiști să susțină
revenirea laliberalismul clasic , care în forma sa reînviată a ajuns să fie cunoscut sub numele de
neoliberalism. Fundamentele intelectuale ale renașterii au fost în primul rând opera
economistului britanic de origine austriacăFriedrich von Hayek , care a susținut că măsurile
intervenționiste care vizează redistribuirea bogăției duc inevitabil la totalitarism și la economistul
americanMilton Friedman , care a respins politica fiscală guvernamentală ca mijloc de
influențare a ciclului de afaceri ( vezi și monetarismul ). Opiniile lor au fost îmbrățișate cu
entuziasm de marile partide politice conservatoare din Marea Britanie și Statele Unite , care au
atins puterea cu îndelungatele administrații ale prim-ministrului britanic Margaret
Thatcher (1979–90) și ale președintelui SUA. Ronald Reagan (1981–89).

Ideologia și politicile neoliberale au devenit din ce în ce mai influente, după cum se arată

în abandonul oficial al Partidului Laburist Britanic al angajamentului său față de „proprietatea
comună a mijloacelor de producție” în 1995 și în politicile prudent pragmatice ale Partidului
Laburist și ale Partidului Democrat din SUA. din anii 1990. Pe măsură ce economiile naționale
au devenit mai interdependente în noua eră a globalizării economice , neoliberalii au promovat și
politici de liber schimb și libera circulație a capitalului internațional. Cu toate acestea, cel mai
clar semn al noii importanțe a neoliberalismului a fost aparițialibertarianismul ca forță politică,
dovadă fiind proeminența crescândă a Partidului Libertarian din Statele Unite și prin crearea
unor grupuri de reflecție asortate în diferite țări, care au căutat să promoveze idealul libertarian al
piețelor și al guvernelor extrem de limitate.

Principii fundamentale

 Economia este guvernată de legi obiective;

 Economia este organizată pe baza proprietății private;
 Există libertate de acțiune a organizării economice;
 Există concurența liberă și perfectă.
Cele 4 principii stau la bază ai cărui model liberal dintotdeauna și formează substanța esențială a
liberalismului.
Legile economice orientează activitatea și asigură rezolvarea, realizarea tuturor intereselor și
armonizarea lor. Sarcina liberalismului este aplicarea legilor obiective și crearea unor instituții
pentru funcționarea a legilor, proprietăți private – baza activității libere a individului – de aceea
liberalii o consideră fundamentală într-un climat liberal. Liberalismul promovează acțiuni care să
permită manifestarea liberei inițiative prin care individul participă la viața economică pentru
propriul lui interes.
Teoretic, în general, liberalismul economic = a face în economie orice corespunde interesului
individual; în realitate, liberalismul economic este relativ, fiind, pe de o parte, limitat de cel
individual și de libertatea celorlalți.
Înțelegerea neoliberalismului
Neoliberalismul este legat de economia laissez-faire , o școală de gândire care prescrie o
cantitate minimă de interferență guvernamentală în problemele economice ale indivizilor și
societății. Economia laissez-faire propune că continuarea creșterii economice va duce la inovație
tehnologică, extinderea pieței libere și interferențe limitate ale statului.

Neoliberalismul este uneori confundat cu libertarianismul. Cu toate acestea, neoliberalii pledează

de obicei pentru mai multă intervenție guvernamentală în economie și societate decât
libertarianism. De exemplu, în timp ce neoliberalii preferă de obicei impozitarea progresivă,
libertarii adesea evită această poziție în favoarea unor scheme precum o rată de impozitare unică
pentru toți contribuabilii.

În plus, neoliberalii de multe ori nu se opun măsurilor precum salvarea marilor industrii, care
sunt anateme pentru libertarieni.

Prin ordoliberalism este exprimată varianta germană a neoliberalismului. Ca motiv pentru

necesitatea unei reglementări cadru, ordoliberalismul consideră tendința piețelor nereglementate
de a elimina mecanismul propriu de concurență. Ofertanții se unesc, formează cartele și se
înțeleg asupra prețurilor, aspiră la formarea de monopoluri și astfel pot să dicteze pe piață
(stapânirea pieței). Concurența destructivă poate câștiga predominanță față de concurența
performantă. Problema pe care statul trebuie să o rezolve ar fi, drept urmare, să dezvolte un
cadru legal care să constea factic din legi privind cartelul și concurența, transparența pieței, să
sprijine accesul liber la piață și să se îngrijească de stabilitatea nivelului prețului. Ideea socială și
principiul performanței, acceptarea ordinelor și descentralizarea trebuie să se reconcilieze unele
cu celelalte. Scopul cel mai important al ordoliberalismului este o de-monopolizare.
Funcționarea deficitară a pieței este posibilă, în gândirea ordoliberală, acolo unde s-a neglijat
fondarea la timp a „Ordo“-ului potrivit - de exemplu în cazul lipsei unei determinări a
compensației pentru consumarea bunurilor comune, cum ar fi mediul sau în cazul măsurilor
insuficiente împotriva formării cartelului.

În afara spațiului german, varianta ordoliberală a neoliberalismului nu a fost niciodată foarte

cunoscută, deoarece termenul neoliberalism a fost înțeles în strânsă legătură cu monetarismul
școlii din Chicago, cu reprezentantul foarte cunoscut al acesteia, Milton Friedman. Monetarismul
pornește în mod fundamental de la stabilitatea sectorului privat. O justificare pentru încrederea în
piața și în economia privată, o gasim la Karl Brunner în The Moetarist
Revolution, 1973: Sectorul privat refractează deviațiile și le reformează într-o mișcare
stabilizatoare [...] instabilitatile principale și nesiguranțele proceselor economice își au
originea în comportamentul sectorului de stat. Nesigurantele includ, in mod special, programele
de taxe si impozite si programele de cheltuieli, cum ar fi măsurile luate de instanțele de
intervenție. Instabilitatea este atribuită, mai presus de toate, politicii monetare, politicii
creditelor si politicii fiscale. Și în cazul apariției monopolurilor, monetarismul, spre deosebire de
ordoliberalism se bazează pe piața liberă și consideră că pe termen lung mecanismele auto-
regulatorii ale pieței pot conduce la un echilibru al pieței.

Liberalism vs. Neoliberalism

În esență, liberalismul este o filozofie politică largă; deține libertatea la un standard înalt și
definește toate aspectele sociale, economice și politice ale societății, inclusiv - dar fără a se limita
la - rolul guvernului. Pe de altă parte, politicile neoliberalismului sunt concentrate mai
restrâns. Aceștia sunt preocupați în primul rând de piețe și de politicile și măsurile care
influențează economia.

Elemente ale politicii neoliberale

 Individualismul normativ: o sursă pentru deciziile politico-economice, este preferința

individuală a subiecților economici. Din cauza problemelor de agregare a preferințelor
individuale este exercitată o critică asupra programelor economice guvernamentale, atunci
când acestea derivă din principiile generale (respingerea politicii de agendă). acest principiu
se aseamănă cu principiul suveranității populare din cadrul teoriei politice liberale.

 Proprietatea privată/Privatizarea: în concepția neoliberală statul nu are datoria de a fi

întreprinzător activ. Se cere, de aceea, privatizarea întreprinderilor de stat respectiv datoria
statului de a se implica, în special în monopolurile de stat din domeniul infrastructurii
(măsurile existențiale de prevedere) cum ar fi telecomunicațiile, transportul, energia sau
învățământul. Banca Mondială are ca strategie supraordonată așa-numitul Private Sector
Development, comparat și cu conceptul Public Private Partnership. Statul trebuie să se
îngrijească de piețele funcționale printr-o politică concurențială și să prevină formarea
piețelor de monopol și a disfuncționalităților pieței. Preponderența de proprietate privată și
de forme regularizatoare ale economiei private față de influența statului derivează uneori
dintr-un anumit punct de vedere asupra teoriei economice a drepturilor disponibilităților. Prin
urmare, bunăstarea economică ar crește, cu cât crește proprietatea din domeniul public. În
cazul formelor regularizatoare socialiste s-ar ajunge, dimpotrivă, obligatoriu la așa-numitul
tragism Tragedy of the Commons (tragedia comunelor).
 Politica stabilizatoare: politica masei monetare trebuie să garanteze prețuri stabile,
printr-o monedă stabilă (stabilitate macroeconomică) și printr-un buget echilibrat. Dintr-o
politică monetară, a dobânzii și bugetară restrictivă rezultă o extindere a administrației, o
creare a unor unități parțial autonome și o degajare a diferitelor teme publice în sensul
unui management suplu.
 Piața ca instrument de conducere: în convingerea neoliberală trebuie ca piața, deci
cererea și oferta să hotărască asupra tipului, prețului și cantității realizărilor materiale și
asupra serviciilor, deoarece astfel ar avea loc o alocare optimă a resurselor.
 Concurența: statul se îngrijește de piețele funcționale și intervine în cazul piețelor
evident imperfecte, de exemplu prin taxe și impozite în cazul efectelor externe și prin legile
cartelului. Spre deosebire de neoclasicism, concurența s-a extins asupra instituțiilor, cu
părerea că cei mai supli supraviețuiesc pe piață, a cărei însemnătate este recunoscută (noul
instituționalism).
 Deregularea: neoliberalii sunt pentru deregularea și liberalizarea economiei în sensul
unei reduceri a legilor și regulamentelor, atât timp cât acestea sunt considerare birocratice și
nu sunt neapărat necesare, deoarece prin aceasta acțiunile economice individuale ar fi
împiedicate.
 Comerțul mondial: neoliberalii sunt de acord cu globalizarea în sensul unei stimulări a
comerțului liber între state, fie prin organizații globale cum ar fi WTO și înțelegerile acesteia
cu GATT, GATS, TBT, SPS, TRIPS sau fie prin zone de comerț liber și mai multe zone
economice speciale sau desființarea granițelor statelor naționale. Conform evaluării
neoliberalismului, comerțul liber ar conduce la stimulatea bunăstării mondiale. Limitarea
comerțului prin taxe vamale și obstacole comerciale ne-tarifare și o stimulare a anumitor
scopuri economice de către stat prin subvenții, conduce, după părerea neoliberalilor la
inegalitate și sărăcie în lume. Astfel, țărilor în curs de dezvoltare, de exemplu, le este greu să
țină piept concurenței cu țările agricole europene care sunt puternic subvenționate.
Neoliberalii le reproșează statelor industrializate faptul că doresc libertate comercială doar
pentru țările în curs de dezvoltate, însă nu vor să o introducă în propriile țări.
 Politica taxelor: de regulă se cere ca procentele taxelor să fie reduse, de exemplu sub
forma tarifelor proporționale sau a tarifelor în trepte și un sistem de taxe simplu în locul unui
sistem de dispoziții variate. Taxele indirecte sunt preferate celor directe. Taxele pe avere sunt
respinse, fiind considerate ca o taxe duble, dar și taxele de bagatelă în cazul cărora încasările
nu sunt mai mari decât cheltuielile necesare pentru colectarea acestora. În general este
favorizată scăderea taxelor plătite de firme, mai ales că prin aceasta s-ar produce o creștere a
încasărilor din taxe.
 Sistemul social: și în domeniul sistemelor sociale, neoliberalii sunt pentru soluții
organizate privat în locul sistemelor de stat considerate a fi birocratice. Prin aceasta trebuie
realizată o administrare eficientă a mijloacelor cetățenilor. Strategia pay-as-you-go este
criticată, pe motiv că nu ar avea o bază solidă. Măsurile private de prevedere sunt avizate
favorabil în cadrul modalității de acoperire a capitalului. Asta înseamnă că sistemele de
asigurare socială vor fi reconstruite: statul de realocare va fi demontat, iar sistemele
economiei de piață vor fi construite. Performanțele statului se vor concentra apoi eficient
asupra celor care au intr-adevar nevoie de ajutor social, deci asupra acelora care nu sunt în
stare să-și asigure traiul zilnic. Milton Friedman a sugerat aplicarea unei taxe pe venit
negative. Conform acesteia, autoritatea financiară ar plăti fiecărui plătitor al cărui venit s-ar
afla sub un minim fix, diferența de taxe obligatorii, fără să facă alte cercetări.
 Dominanța
 Dreptul tarifar
 Dreptul muncii
 Politica conjuncturală

Critica neoliberalismului
Există multe critici asupra neoliberalismului.

Abordarea pieței libere a serviciilor publice este greșită

O critică comună a neoliberalismului este că promovarea unei abordări a pieței libere în domenii
precum sănătatea și educația este greșită, deoarece aceste servicii sunt servicii publice. Serviciile
publice nu sunt supuse aceleiași motivații de profit ca alte industrii. Mai important, adoptarea
unei abordări a pieței libere în domeniile sănătății și educației poate duce la o creștere a
inegalității și la subfinanțarea resurselor (sănătate și educație) care sunt necesare pentru sănătatea
pe termen lung și viabilitatea unei economii.
Monopoluri
Adoptarea politicilor neoliberale în lumea occidentală a fost concurentă cu o creștere a
inegalității atât a bogăției, cât și a veniturilor. În timp ce muncitorii calificați pot fi în poziția de a
obține salarii mai mari, muncitorii cu calificare scăzută sunt mai predispuși să vadă salarii
stagnante.

Politicile asociate cu neoliberalismul tind să încurajeze prezența monopolurilor, care sporesc

profiturile corporațiilor în detrimentul oricăror beneficii pentru consumatori.

Creșterea instabilității financiare

Contrar a ceea ce susțin de obicei susținătorii neoliberalismului, dereglementarea capitalului nu a
ajutat neapărat la dezvoltarea economică. Mai degrabă, dereglementarea capitalului a dus la o
creștere a instabilității financiare, inclusiv șocuri economice mai largi care, uneori, au trimis
valuri de șoc în întreaga lume.

De fapt, un raport al Fondului Monetar Internațional (FMI) despre neoliberalism arată că o

creștere a fluxurilor de capital a fost un factor în riscul crescut de cicluri economice adverse. 1

Inegalitate
S-a dovedit că politicile neoliberale sporesc inegalitatea. 1   Și această inegalitate poate împiedica
perspectivele de creștere pe termen lung ale unei economii. La un capăt al spectrului, cei care
câștigă un venit scăzut au o putere de cheltuieli limitată. În același timp, cei care devin mai
bogați au o înclinație mai mare de a salva; în acest scenariu, bogăția nu se scurge în felul în care
susținătorii neoliberalismului susțin că o va face.

Globalizarea
În cele din urmă, accentul pe care neoliberalismul l-a pus pe eficiența economică a
încurajat globalizarea , pe care opozanții o privesc ca privând națiunile suverane de dreptul la
autodeterminare. Respectivii neoliberalismului spun, de asemenea, că apelul său de a înlocui
corporațiile guvernamentale cu cele private poate reduce eficiența: deși privatizarea poate crește
productivitatea, afirmă ei, îmbunătățirea poate să nu fie durabilă din cauza spațiului geografic
limitat al lumii. În plus, cei care se opun neoliberalismului adaugă că este antidemocratic, poate
duce la exploatare și nedreptate socială și poate criminaliza sărăcia.

Concluzie:

Termenul neoliberalism a fost, inițial, o descriere proprie, însă în prezent este folosit aproape
exclusiv ca sinonim restrâns pentru termenul capitalism. Cei care sunt pentru această definire a
termenului, vorbesc de regulă despre o politică economică liberală orientată înspre stabilitate
monetară sau înspre un stat suplu, și sunt, în general, împotriva statului social sau al statului
prosper. Protopărinții ideilor neoliberale pot fi considerați Friedrich Hayek și Ludwig von Mises,
însă neoliberalismul ca școală nu există. Se poate mai degrabă vorbi de o rețea diversificată,
instituționalizată, în care există păreri diferite, diferențiate, și care se și contrazic. Rezultatul unui
așa-zis proces orientat înspre piață este neprevăzut și deschis, Karl Popper vorbește aici (după
părerea criticilor, eufemistic) despre o societate deschisă. Hayek a dezvoltat până la moartea sa
neoliberalismul ca teorie dinamică a instituțiilor sociale.
Bibliografie:

https://www.investopedia.com/terms/n/neoliberalism.asp

https://ro.wikipedia.org/wiki/Neoliberalism#Concepte

https://www.britannica.com/topic/neoliberalism

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/B9780080448947005431