John F.

Kennedy
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri, vedeți John Kennedy (dezambiguizare).
John Fitzgerald Kennedy (n. 29 mai 1917,
John Fitzgerald Kennedy
Brookline⁠(d), Massachusetts, SUA – d. 22 noiembrie
1963, Dallas, Texas, SUA), cunoscut și ca John F.
Kennedy, JFK sau Jack Kennedy, a fost cel de-al
treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale
Americii. A fost în funcție din 1961 până la asasinarea sa,
survenită în ziua de 22 noiembrie 1963 la Dallas, Texas.
A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei
politice Kennedy, fiind totodată considerat un stindard al
liberalismului american.

Viața timpurie și educația

Date personale
Nume la naștere John Fitzgerald Kennedy
Poreclă Jack
Născut 29 mai 1917[8][9][10][11]
Brookline⁠(d),
Massachusetts,
SUA[12][13][14]
Decedat 22 noiembrie 1963 (46 de
Rose și Joseph Kennedy în 1940
ani)[8][9][12][10]
Dallas, Texas, SUA[3][15]
S-a născut la 29 mai 1917, în Brookline (Boston). Ambii Înmormântat Cimitirul național
săi părinți erau descendenți ai imigranților irlandezi. Jack Arlington[*][16]
era un copil foarte bolnăvicios. Medicul de familie a Cauza decesului omor[17] (plagă
depistat o problemă la coloana vertebrală a copilului. La 2 împușcată[*])
ani a avut un caz grav de scarlatină, iar mai târziu a avut Părinți Joseph P. Kennedy Sr.
[*][18]
angină difterică, difterie și alte probleme cronice. Și-a
Rose Kennedy[*][18]
petrecut cea mai mare parte a timpului în pat, având
Frați și surori Joseph P. Kennedy Jr.[*][18]
tendința să viseze cu ochii deschiși, căpătând pasiunea
Rosemary Kennedy[*][18]
deosebită pentru citit. A citit cărți de aventură ca "Insula
Kathleen Cavendish[*][18]
Comorii" (Robert Louis Stevenson), "Calea pelerinului" Eunice Kennedy
(John Banyan), precum și autobiografia lui Winston Shriver[*][18]
Churchill, intitulată "Criza mondială". În 1935, s-a Patricia Kennedy
înscris la Universitatea Princeton. A intrat la Universitatea Lawford[*][18]
Robert F. Kennedy[18]
Harvard în 1936. Cât a studiat la Universitatea Harvard a Jean Kennedy Smith[*][18]
făcut parte din echipa de fotbal american, însă a avut 2 Edward Kennedy[18]
accidente ce i-au afectat grav mijlocul. A vizitat Europa Căsătorit cu Jacqueline Kennedy
Onassis (12 septembrie 1953–
de două ori, stând la ambasadă cu tatăl său și observând
22 noiembrie 1963)[18][19]
de aproape situația internațională tensionată.
Număr de copii 4
Mama sa, Rose, era fiica unui fost primar al Bostonului. Copii John F. Kennedy Jr.[18]
Tatăl său, Joseph Patrick Kennedy, era om ambițios de Patrick Bouvier
Kennedy[*][20][18]
afaceri, care căuta să-și sporească averea. A reușit să
Arabella Kennedy[*][20]
obțină profituri din tranzacții imobiliare și din piața de
Caroline Kennedy[*][20][18]
acțiuni, iar în perioada prohibiției a susținut utilizarea
alcoolului în scopuri medicale, importând whisky. În Cetățenie Statele Unite ale
timpul celui de-al doilea război mondial, a devenit Americii
ambasador al SUA în Marea Britanie în perioada 1937- Etnie Irlandezi Americani[*]
1940. Religie catolicism[3][21]
Ocupație politician
Primul său fiu, Joseph Kennedy Junior, a moștenit jurnalist
personalitatea ambițioasă a tatălui său, ambii copii fiind om de stat
scriitor
educați în cel mai bun mod posibil. Joseph Kennedy și ofițer de marină[*]
Rose aveau 9 copii: Patricia, Jack (viitorul președinte), anti-communist[*]
June, Eunice, Robert, Kathleen, Edward, Rosemary și Locul
desfășurării Washington, D.C.
Joe. activității
Limbi vorbite limba engleză[9][22]
Serviciul militar Al 35-lea președinte al Statelor Unite ale
Americii
În funcție
20 ianuarie 1961 – 22 noiembrie 1963[1]
Precedat de Dwight David Eisenhower
Succedat de Lyndon B. Johnson
Al 28-lea Președinte ales al Statelor Unite
ale Americii
În funcție
8 noiembrie 1960 – 20 ianuarie 1961
Precedat de Dwight David Eisenhower
Succedat de Richard Nixon
Senator al Statelor Unite
În funcție
3 ianuarie 1959 – 22 decembrie 1960[2]
Succedat de Benjamin A. Smith II[*]
Circumscripția Massachusetts Class 1
Tânărul John în uniformă militară, în senate seat[*]
1942 Legislatură 86th United States
Congress[*]
În anul 1940, Jack a absolvit Universitatea Harvard, unde În funcție
3 ianuarie 1957 – 3 ianuarie 1959[2]
a studiat istoria și relațiile internaționale, iar licența a
Circumscripția Massachusetts Class 1
obținut-o cu o lucrare ce trata iminența unui nou război senate seat[*]
mondial[23]. Situația mondială inspira multă neliniște în Legislatură 85th United States
preajma celui de-al doilea război mondial. În 1941, fratele Congress[*]
său mai mare, Joe, în care tatăl său își pusese speranțele În funcție
pentru un mandat la președinția SUA, s-a înrolat în 3 ianuarie 1955 – 3 ianuarie 1957[2]
Marina Militară, fiind instruit ca pilot. Din același motiv Circumscripția Massachusetts Class 1
senate seat[*]
al ambiției, Jack s-a oferit și el ca voluntar la marină și la Legislatură 84th United States
infanterie, dar nu a fost acceptat din probleme de sănătate Congress[*]
(bolile cronice și problemele cu coloana vertebrală). Nu a În funcție
renunțat și cu ajutorul tatălui său, care i-a falsificat fișa 3 ianuarie 1953 – 3 ianuarie 1955[2]
medicală, și fără să treacă examenul medical, a fost Precedat de Henry Cabot Lodge Jr.[*]
acceptat în 1941 ca voluntar la Centrul de Informații Circumscripția Massachusetts Class 1
senate seat[*]
navale din Washington, care urmărea mișcările flotelor
Legislatură 83rd United States
inamice, fiind promovat la gradul de locotenent în 1943. Congress[*]
Congressman în Camera Reprezentanților
După scandalul unei iubiri periculoase cu o femeie a SUA
măritată, Inga Arvad (care scria pentru ziarul Times În funcție
Herald), despre care se presupunea că ar fi fost spion 3 ianuarie 1947 – 3 ianuarie 1953
nazist și care era urmărită în permanență de FBI, tatăl său Precedat de James Michael Curley[*]
și-a folosit influența ca să-l despartă, aranjând ca fiul său Succedat de Tip O'Neill[*]
să plece de la Centrul de Informații și să fie transferat pe o
altă navă. Premii Navy and Marine Corps
Medal[*] de laFrederick L.
Conklin[*] (6 iunie 1944)
A fost ales să fie comandant adjunct al torpilorului Purple Heart de la William
PT109, care avea ca destinație să intercepteze vasele Halsey (1943)
japoneze transportatoare de trupe și provizii în zonele American Defense Service
Medal[*] (1945)
deținute de japonezi. La [1 august]] 1943, torpilorul care
Medalia Campaniei
patrula în zona Insulelor Solomon a fost lovit de Americane[*] (1945)
distrugătorul japonez Amagiri. Medalia Campaniei din
Asia-Pacific[*] (1945)
Toți membrii echipajului au fost aruncați în mare, dar Medalia Victoriei în al
Doilea Război Mondial[*]
Jack s-a ridicat la suprafață, și-a adunat echipajul pe o (1945)
scândură ruptă și a înotat până i-a scos pe uscat pe cea Premiul Pacem in Terris[*]
mai apropiată insulă. Au fost salvați 10 din cei 12 membri Ordinul de Merit al
Republicii Italiene în grad
ai echipajului. Fapta eroică a lui Jack a ajuns pe prima de mare ofițer[*] (3 august
pagină a cunoscutului New York Times. 1957)
Medalia Prezidențială
pentru Libertate[*] de la
Lyndon B. Johnson (1963)
...mai multe...
Partid politic D
Alma mater Școala de Economie și
Științe Politice din Londra[3]
Harvard College[*] (Bachelor
of Arts[*] în relații internaționale,
20 iunie 1940)[4][3][5][6]
Choate Rosemary Hall[*]
(iunie 1935)[5][6][3]
Lt. John F. Kennedy comandant la
Riverdale Country School[*]
bordul PT-109
Stanford Graduate School
of Business[*] (iulie
1941)[5][3][6][7]
Universitatea Princeton
Joe căpătase o obsesie de a recupera primul loc în fața (1936)[5][3][6]
ambițiilor tatălui său după fapta eroică a fratelui său mai Edward Devotion School[*]
Noble and Greenough
mic și căuta misiunile cele mai periculoase pentru a-și School[*]
demonstra bărbăția. În august 1944, familia Kennedy, Canterbury School[*] (aprilie
aflată la New York, a primit o telegramă prin care era 1931)
Dexter School[*] (1927)
informată că Joseph Kennedy jr. și-a pierdut viața pe
frontul european, avionul pe care îl pilota explodând Semnătură
deasupra Canalului Mânecii.

Capul familiei Kennedy și-a pus toate speranțele și Prezență online

ambițiile politice pe umerii lui Jack. site web oficial (https://www.whitehouse.gov/a
bout-the-white-house/presidents/john-f-kenne
dy/)
Cariera politică Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.p
hp?title=John_F._Kennedy&action=edit&section=0)
Urmând instrucțiunile tatălui său, Jack a repetat în fiecare
discurs electoral fapta sa eroică din Pacificul de sud și
moartea tragică a fratelui său. Din culise, tatăl său se ocupa cu administrarea economică și canalizarea
sumelor uriașe în mai multe direcții pentru a asigura susținătorii fiului său. În mai 1946 câștigă investitura
Partidului Democrat, zdrobește candidatul Republicanilor, de origine italiană, în alegerile din decembrie și
este ales pentru prima oară în Congres. Starea sănătății sale era însă critică, suferea și de hernie de disc și de
boala Addison.

Și-a efectuat al doilea mandat la Congres fără să inițieze o mișcare ambițioasă, dar a început să dea și mai
multă importanță ideologiei sale politice și a hotărât să încerce să obțină un loc la Senat. A pornit un turneu
mondial pentru a-și promova ideile și profilul moral internațional în care a avut întâlniri importante cu
președintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, cu Papa, cu premierul israelian David Ben Gurion, cu premierul
indian Nehru. În 1952 și-a îndreptat atenția spre Senat, campania electorală fiind condusă de fratele său mai
mic,Robert Kennedy și având baza de operațiuni statul Massachusets. Cu ajutorul fratelui său, a obținut un
loc în Senat.

În mai 1953, după ce relația a rămas mult timp ascunsă, Jacqueline Lee Bouvier (care lucra ca fotoreporter
la ziarul Washington Times), a plecat la Londra, cu un scop dublu: să se ocupe jurnalistic de încoronarea
reginei Elisabeta a II-a pentru ziarul la care lucra și să testeze sentimentele iubitului ei, Jack. La întoarcerea
în America, Jack a cerut-o de nevastă în aeroport. La 12 septembrie 1953, Jack și Jacqueline s-au căsătorit.
În 1956, datorită problemelor cronice cu coloana vertebrală, Kennedy a fost supus la multiple intervenții
chirurgicale, iar în timpul convalescenței, a scris o carte istorică - "Profiles in Courage", care a câștigat
premiul Pulitzer. A fost respins să obțină învestirea la funcția de Vicepreședinte al Partidului Democrat, care
a fost acordată senatorului de Tennessee, Estes Kefauver.

După ce a vizitat 150 de orașe, s-a relaxat pe iahtul său și a rostit discursuri de susținere a lui Adlai
Stevenson (candidatul democrat la alegerile prezidențiale) care a pierdut în fața republicanului Dwight
David Eisenhower, Jack împreună cu fratele său au tras învățăminte de pe urma luptei electorale.

Alegerile prezidențiale din 1960

În ianuarie 1960, Kennedy și-a anunțat candidatura la președinția SUA. Atenția sa s-a îndreptat către mass-
media, făcând apel direct către poporul american. Rezultatul a fost o victorie zdrobitoare împotriva
adversarului său, Hubert Humphrey, în turul preliminar, și victoria împotriva lui Lyndon B. Johnson pentru
investitura Partidului Democrat. La 14 iulie 1960, la congresul
Partidului Democrat de la Los Angeles, Kennedy a fost investit
candidat cu aproape dublul voturilor adversarului său. S-a bazat pe
tehnicile moderne cum ar fi sondajele, promovarea cu mass-media
și relații cu publicul.

Lupta electorala dintre el si republicanul Richard Nixon a fost prima

lupta electorală televizată din Statele Unite, consacrând astfel un
nou tip de luptă electorală. Tânărul Kennedy, care deși era mai
puțin experimentat, l-a dominat categoric pe fostul vicepreședinte
din timpul mandatlui președintelui Ike. Deși ascultătorii de la radio
erau convinși că Nixon va câștiga, telespectatorii au rămas cu
impresia că Kennedy va câștiga, asta pentru că Nixon le-a apărut
întunecat și infernal în contrast cu zâmbitorul și sincerul Kennedy.

Pe 8 noiembrie 1960, Kennedy a fost ales al 35-lea președinte al

SUA, ca primul președinte catolic de origine irlandeză, cu cea mai Portretul oficial al președintelui John
mică diferență de voturi din istorie: 34.220.984 pentru Kennedy F.Kennedy
contra 34.108.157 pentru Nixon.

La 20 ianuarie 1961, o mulțime de oameni au participat la

inaugurarea sa, pentru a urmări depunerea jurământului în fața
Capitoliului, care deși a durat 15 minute, a rămas cu cele mai
dinamice discursuri din istorie, rostite de Kennedy cu intensitate și
dinamism.(Un amănunt interesant: printre invitați s-a aflat și fostul
lt. Comandor Kohei Hanami, căpitanul distrugătorului japonez
Amagiri, care l-a scufundat în 1943 în Pacific)

Învestirea lui John F. Kennedy în Perioada de președinție

funcția de președinte
Pentru informații suplimentare, vezi Președinția lui John Fitzgerald
Kennedy
Kennedy i-a menținut în funcții pe Allan Dulles și Edgar Hoover ca directori CIA și FBI. Kennedy insista
să își aleagă colaboratori pentru Casa Albă dintr-un cerc de oameni tineri, liberali, educați și activi, grupul
de colaboratori fiind numit Echipa Cambridge, compus din absolvenții Universității Harvard sau cea din
Massachusetts. Consilierii speciali ai președintelui au fost Arthur Schlesinger Jr. și McGeorge Bundy,
ministru al apărării Robert S. McNamara - fost director al companiei producătoare de autovehicule Ford,
ministrul de externe Dean Rusk-fost membru al fundației Rockefeller, ambasador al SUA în India
economistul John Kenneth Glbraith, ambasador al SUA în Japonia Edwin O. Reischauer, iar pe Robert
Kennedy, fratele său, l-a numit ministrul justiției.

Politica noilor frontiere a lui Kennedy promitea reforme în educație, sănătatea publică, programul spațial
(care a înregistrat progrese rapide), abordările problemelor constante: șomajul, locuințele și rasismul.
Kennedy avea să desfășoare tranziția de la economia de război la cea de pace.

Invadarea Cubei
După preluarea președinției, Kennedy a aflat de planul de invadare
a Cubei, moștenire de la fosta administrație Eisenhower. Având ca
scop răsturnarea regimului socialist al lui Fidel Castro printr-o
revoluție populară, CIA instruia și înarma refugiați cubanezi pentru
debarcarea acestora în Golful Porcilor din Cuba. Spre deosebire de
predecesorul său care aștepta ocazia care să-i justifice intervenția
militară, Kennedy s-a opus inițial, dar într-un sfârșit a cedat însă
presiunilor CIA, cu condiția ca la operațiune să nu participe trupe
americane. La 17 aprilie 1961, refugiații cubanezi au întreprins
debarcarea programată în Sud-Vestul Cubei, în Golful Porcilor, dar
au fost învinși în totalitate după 3 zile. Castro a ridiculizat SUA,
declarând Cuba republică socialistă și pe sine marxist-leninist și Kennedy la Poarta Brandenburg: a
încheind alianță cu Uniunea Sovietică. Operațiunea din Golful vizitat Berlinul de Vest pentru a
critica comunismul printr-un discurs
Porcilor a fost una din greșelile grave ale lui Kennedy,
cu expresia celebră: "Ich bin ein
nerespectându-și promisiunea din discursul inaugural.
Berliner"

La 3 iunie 1961, la summitul istoric ce a avut loc la Viena,

proaspătul președinte se întâlnește cu premierul rus Nikita
Sergheevici Hrușciov. Bazele întâlnirii de vârf erau speranțele
dezamorsării Războiului Rece dintre Vest și Est. Deși Hrușciov era
jovial, Kennedy a păstrat o atitudine rezervată. Discuția dintre ei nu
a adus rezultate.

Pe 12 august, în același an
se finalizează construcția
Zidului Berlinului, fapt ce
va duce la punctul
culminant al Războiului
Rece. JFK inspectează capsula spațială
Mercury (23 februarie 1962)

Criza Rachetelor
John Kennedy și Nikita Hrușciov la din Cuba
summitul de la Viena din 1961
Criza a început la 14
octombrie 1962 și a durat
38 de zile, până la 20 noiembrie 1962. Această criză a fost privită ca
fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină
război nuclear și să se transforme în Al Treilea Război Mondial.

Într-un discurs televizat de o extraordinară gravitate, președintele

american, John F. Kennedy, a anunțat că avioanele americane de
Avionul U2
spionaj au descoperit baze sovietice de lansare a rachetelor SS-4
Sandal în Cuba. Aceste rachete, purtând focoase termonucleare,
constituiau un pericol iminent deoarece, având rază de acțiune medie (2000 km), erau capabile să lovească
un număr mare de orașe americane foarte importante, precum Washington. Dintr-o dată, rachete sovietice
puteau atinge teritoriul american, amenințând să discrediteze doctrina nucleară americană a represaliilor
masive.
Kennedy a anunțat că va ordona o "carantină" navală a Cubei, pentru a împiedica navele sovietice să mai
transporte pe insulă armament, și a explicat faptul că SUA nu va mai tolera existența amplasamentelor de
lansare a rachetelor.

Președintele a ținut să întărească ideea că America nu se va opri din acțiunea sa militară legată de ceea ce el
numea: "amenințare clandestină, nesăbuită și provocatoare ce amenință pacea mondială".

Pe 14 octombrie 1962, personalul tehnic al spionajului american,

care analiza datele avionului-spion U-2, a descoperit că sovieticii
construiau baze de lansat proiectile de rază mijlocie în Cuba. În ziua
următoare, președintele Kennedy a convocat o întrunire de urgență
cu consilierii săi experimentați din domeniile militar, politic și
diplomatic pentru a discuta aceste gesturi amenințătoare. Acest grup
a devenit cunoscut sub numele de ExCom, prescurtarea de la
Comitetul Executiv. După respingerea propunerii unui atac aerian
pentru a extermina bazele proiectilelor, ExCom s-a decis pentru o
28 octombrie 1962 - Elicopter
carantină navală și s-a cerut ca respectivele baze să fie dezmembrate
american urmărind un submarin
sovietic
și proiectilele să fie îndepărtate. În noaptea zilei de 22 octombrie,
Kennedy a anunțat decizia sa pe postul național de televiziune. În
timpul următoarelor 6 zile, criza a crescut până la punctul în care era
gata să izbucnească un război nuclear între cele două super-puteri.

La 23 octombrie a început carantina Cubei, dar Kennedy a decis să dea mai mult timp de gândire
conducătorului sovietic, Nikita Hrușciov, în ceea ce privea acțiunile SUA, împingând linia limitrofă a
carantinei înapoi cu 500 de mile. Până în ziua de 24 octombrie, vasele sovietice pe ruta spre Cuba, capabile
de a transporta încărcături militare, au părut a-și încetini sau modifica cursul, sau chiar s-au întors de unde
au venit, atunci când s-au apropiat de linia de carantină (blocada navală), cu unica excepție a unui vas -
petrolierul numit București.

La cererea a peste 40 de țări necombatante, Secretarul-General al ONU, generalul U. Thant a trimis apeluri
private lui Kennedy și omologului său sovietic, Nikita Hrușciov, insistând ca guvernele lor să "se abțină de
la orice acțiune care ar putea agrava situația și care ar putea aduce riscul unui război". La ordinul Șefilor
Uniți ai Statului-Major, forțele militare americane au intrat în DEFCON 2, cel mai înalt grad de alertă atins
vreodată în epoca postbelică, deoarece comandanții militari se pregăteau pentru un război pe toate planurile
cu Uniunea Sovietică.

La 25 octombrie, transportorul aerian USS Essex și distrugătorul USS Gearing au încercat să intercepteze
petrolierul sovietic “București” pe când acesta din urmă trecea peste linia de blocadă a Cubei. Nava
sovietică nu a cooperat, dar Marina SUA s-a abținut să captureze nava cu forța, considerând puțin probabil
ca petrolierul să transporte armament. La 26 octombrie, Kennedy a aflat că lucrările la bazele de proiectile
din Cuba continuă fără întreruperi, iar ExCom dezbătea autorizarea unei invazii americane în Cuba. În
aceeași zi, sovieticii au transmis o propunere de a încheia criza: bazele de proiectile (rachete) vor fi
demontate în schimbul promisiunii SUA de a nu invada Cuba.

În ziua următoare 27 octombrie, totuși, Hrușciov s-a contrazis, cerând, în public, demontarea bazelor
americane de rachete din Turcia, presat fiind de comandanții militari sovietici. În timp ce Kennedy și
sfătuitorii săi din timpul crizei dezbăteau această întorsătură periculoasă a negocierilor, un avion de spionaj
U-2 a fost doborât în Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Spre regretul
Pentagonului, Kennedy a interzis o replică militară, exceptând cazul în care mai multe avioane de
supraveghere ar fi țintite deasupra Cubei. Pentru a detensiona criza mereu mai adâncă, Kennedy și
sfătuitorii săi au fost de acord să dezarmeze, în secret, bazele de rachete din Turcia, dar doar la o dată
ulterioară, pentru a preîntâmpina protestele Turciei, un membru-cheie al NATO.

La 28 octombrie, Hrușciov a anunțat intenția guvernului său de a demonta și îndepărta toate armele ofensive
sovietice din Cuba. Transmițând mesajul acesta publicului prin Radio Moscova, URSS-ul își confirma
dorința de a continua pe linia soluției propuse de americani cu o zi înainte. În acea după-amiază, tehnicienii
sovietici au început să demonteze bazele de proiectile, iar lumea nu mai era în pragul războiului nuclear.
Criza proiectilelor cubaneze era încheiată. În noiembrie, Kennedy a retras blocada navală și, până la
sfârșitul anului, toate rachetele ofensive au fost retrase din Cuba. Curând după acestea, SUA și-a retras, în
tăcere, proiectilele din Turcia.

Criza Rachetelor Cubaneze a părut în acele timpuri o victorie clară

a SUA, dar Cuba a ieșit din această criză cu un sentiment mult mai
pronunțat de siguranță. O succesiune de administrații americane au
onorat promisiunea lui Kennedy de a nu invada Cuba și națiunea
comunistă insulară, situată doar la 80 de mile de Florida, a rămas ca
un spin în coasta politicii externe americane.

Jocul dus de Hrușciov în această criză a fost unul de intimidare, dar

foarte riscant, pe muchie de cuțit, deoarece URSS se afla într-un Administrația Kennedy presată de
Criza Rachetelor
dezavantaj strategic enorm, înconjurată de baze cu arme nucleare
americane. La acea vreme exista un dezechilibru imens între SUA și
URSS la capitolul armelor strategice intercontinentale, în ciuda faptului că primul satelit artificial, Sputnik,
fusese lansat cu o rachetă puternică de tip SS-6 Sapwood, capabilă să fie folosită și ca rachetă balistică
intercontinentală, transportând o încărcătură nucleară de 3-5 megatone până la 12.000 km. Atât ca număr,
cât și ca performanțe, această armă, alături de puținele bombardiere intercontinentale ale URSS, nu putea
asigura paritatea nucleară cu SUA. Singurul as în mâneca lui Hrușciov, la amenințarea americană cu
represalii nucleare complete, era situația periculoasă a Europei de Vest (în special RFG și Berlin) de a fi
luate ostatice, având în vedere că pe continentul european, URSS deținea, mai ales la capitolul armelor
convenționale, un avantaj considerabil.

Ceea ce a urmărit Hrușciov prin plasarea acestor rachete a fost obținerea unui instrument de presiune pentru
a obține concesii din partea SUA (de exemplu, în cazul problemei încinse a Berlinului). Niciodată, însă, nu
a intenționat cu adevărat să înceapă un război nuclear cu SUA.

Ridicarea proiectilelor învechite de tip PGM-19 Jupiter și PGM-17 Thor din Turcia nu a avut un efect
dăunător asupra strategiei nucleare a SUA, dar Criza Rachetelor Cubaneze a convins URSS, umilit, să
înceapă o dezvoltare nucleară masivă. La sfârșitul anilor 1960, URSS a atins paritatea nucleară cu SUA și a
construit proiectile balistice intercontinentale capabile de a supraviețui unui atac nuclear preventiv și de a fi
lansate rapid asupra oricărui oraș în SUA.

Criza rachetelor cubaneze a constituit cel mai periculos punct al Războiului Rece, unde lumea a fost cel mai
aproape de un război nuclear total. Prin urmare, s-a instaurat o linie telefonică directă (așa numita "linie
roșie") între Kremlin și Casa Albă pentru a evita un război nedorit.
În anii de criză de după Criza Rachetelor din Cuba, SUA și URSS
au ajuns la un acord bilateral-Acordul "telefonului roșu" care avea
ca scop urmărirea relațiilor între cele două superputeri și
soluționarea neînțelegerilor care ar fi dus la un război nuclear. În
august al aceluiași an, s-a semnat între Marea Britanie, SUA și
URSS o convenție care interzicea testele nucleare în atmosferă, în
spațiu și pe mare.

Războiul din Vietnam

O altă problemă care îl preocupa pe Kennedy era conflictul ce
izbucnise între Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud. Kennedy
ordonase trimiterea de comandouri ale armatei americane pentru
participarea la crearea unui guvern puternic și rezistent la influențele
comuniste în sudul țării. În decembrie 1962, a trimis observatori Președintele Kennedy semnând o
proclamație cu privire la Cuba
guvernamentali. Când și-a dat seama de dificultatea operațiunii, a
început să examineze retragerea acestora din țară. Nu a apucat să-și
finalizeze planurile. Johnson va alege calea intervenției active, ce va duce la un lung așa zis "Război al
mlaștinilor".

Administrația Kennedy s-a preocupat și de problemele din Orientul Mijlociu și Apropiat: a întâmpinat
probleme cu guvernul israelian cu privire la producerea de arme nucleare în Dimona, iar în 1963,
administrația Kennedy a susținut lovitură de stat împotriva guvernului din Irak, condusă de generalul Abdel
Karim Kassem.

Problema rasială
Anunțarea politicii noilor frontiere a lui Kennedy întărise lupta persoanelor de culoare din SUA pentru
dobândirea drepturilor egale. Kennedy a stiut că susținerea luptei negrilor i-ar fi redus popularitatea în
rândul albilor din statele sudice, unde mentalitatea rasistă era intensă. În septembrie 1962, James Meredith
(care era un student de culoare) s-a înscris la Universitatea din Mississippi, dar a fost împiedicat să intre.
Procurorul general Robert Kennedy a răspuns prin trimiterea aproximativ 400 de trupe, fără tragere de
inimă în timp ce guvernul federal a trimis 3.000 de militari după ce situația din campus a devenit violentă.
Deși revoltele din campus au dus la 2 morți și zeci de răniți, Meredith s-a înscris în cele din urmă. La data
de 20 noiembrie 1962, Kennedy a semnat Ordinul Executiv 11063, care interzicea discriminarea rasială în
instituțiile sociale ale țării.

Lupta împotriva mafiei

Ca luptător pentru justiție socială, Kennedy a luptat împotriva mafiei cu tărie și hotărâre. Ministrul justiției,
Robert Kennedy s-a ocupat cu strictețe și dinamism pentru îndeplinirea voinței fratelui său, declanșând
urmărirea penală împotriva a 228 membri ai crimei organizate. Comisia specială de examinare a Statului a
descoperit că CIA îi atribuise lui Sam Giancana, cap al mafiei din Chicago misiunea de a-l asasina pe
Castro. Totuși, sunt zvonuri care arată că Sam Giancana l-ar fi ajutat pe Kennedy să câștige alegerile din
1960 prin intermediul lui Frank Sinatra, datorită influenței tatălui său, Joseph.

Asasinatul
Articol principal: Asasinarea lui John F. Kennedy.

Viața socială și familia

Se spune despre Kennedy că era familist. Există dovezi ce susțin această afirmație. A fost căsătorit cu o
singură femeie toată viața, a avut patru copii, chiar și șase căței. Dar au existat întotdeauna și guri rele, care
au adus adesea și acuzația că JFK avea și alte relații extraconjugale. În noiembrie 1961, Larry Newman,
agent Secret Service din 1960, desemnat să facă parte din echipa care asigura protecția lui J.F. Kennedy, se
deplasează, sub conducerea lui Clint Hill, șeful echipei de la Casa Albă, la Seattle, oraș în care președintele
urma să țină un discurs. După manifestare, președintele s-a retras la Olympic Hotel, unde avea repartizat un
etaj întreg. Larry Newman era nou între agenții din jurul președintelui. Explicabilă uluirea care l-a cuprins în
seara zilei respective, când a luat cunoștință cu ceea ce agenților mai vechi le era demult cunoscut. Așa cum
va povesti el într-un interviu acordat lui Seymoor Hersh, care lucra la senzaționala sa carte The Dark Side
of Camelot, publicată în 1997, la un moment dat, după întoarcerea președintelui la hotel, a auzit un zgomot
în apropierea ascensorului de serviciu pe etaj, iar agentul a sărit ca ars. Zgomotul anunța alarmă de gradul
zero: accesul la etajul prezidențial era Strict Interzis. Năpustindu-se la locul cu pricina a dat peste un șerif
local, care, „însoțit de două prostituate”, se îndrepta energic spre apartamentul președintelui. Larry
Newman, întâia oară într-o misiune de protecție a președintelui, a vrut să-l oprească. Șeriful a început să
facă gălăgie, pe motiv că fetele erau destinate înaltului oaspete.

Note
1. ^ John F. Kennedy (https://www.whitehouse.gov/about-the-white-house/presidents/john-f-ken
nedy/) (în engleză), accesat în 9 mai 2018
2. ^ a b c d Biographical Directory of the United States Congress (http://bioguide.congress.gov/),
accesat în 29 ianuarie 2021
3. ^ a b c d e f g Notable Names Database (http://www.nndb.com), accesat în 13 iunie 2022
4. ^ WorldCat (https://search.worldcat.org/), accesat în 13 iunie 2022
5. ^ a b c d Biographical Directory of the United States Congress (http://bioguide.congress.gov/),
accesat în 13 iunie 2022
6. ^ a b c d SNAC (https://snaccooperative.org/), accesat în 13 iunie 2022
7. ^ John F. Kennedy: World War II Naval Hero to President (https://www.nps.gov/articles/kenne
dyww2.htm) (în engleză), National Park Service[*], accesat în 13 iunie 2022
8. ^ a b c d „John Fitzgerald Kennedy” (https://d-nb.info/gnd/118561383), Gemeinsame
Normdatei, accesat în 9 aprilie 2014
9. ^ a b c d e Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb121853903), accesat în 10
octombrie 2015
10. ^ a b c d John F. Kennedy (https://snaccooperative.org/), SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
11. ^ a b John Fitzgerald Kennedy (https://www.findagrave.com/), Find a Grave, accesat în 9
octombrie 2017
12. ^ a b c Кеннеди Джон Фицджералд, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
13. ^ https://www.jfklibrary.org/learn/about-jfk/life-of-john-f-kennedy/fast-facts-john-f-kennedy#B
(https://www.jfklibrary.org/learn/about-jfk/life-of-john-f-kennedy/fast-facts-john-f-kennedy#B),
accesat în 13 iunie 2022 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
14. ^ https://www.jfklibrary.org/learn/about-jfk/life-of-john-f-kennedy (https://www.jfklibrary.org/lear
n/about-jfk/life-of-john-f-kennedy), accesat în 13 iunie 2022 Lipsește sau este vid: |title=
(ajutor)
15. ^ https://www.jfklibrary.org/learn/about-jfk/life-of-john-f-kennedy/fast-facts-john-f-kennedy#A
(https://www.jfklibrary.org/learn/about-jfk/life-of-john-f-kennedy/fast-facts-john-f-kennedy#A),
accesat în 13 iunie 2022 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
16. ^ https://ancexplorer.army.mil/publicwmv/index.html#/arlington-national/ (https://ancexplorer.a
rmy.mil/publicwmv/index.html#/arlington-national/) Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
17. ^ The American Presidency Project (https://www.presidency.ucsb.edu/node/352809),
accesat în 13 iunie 2022
18. ^ a b c d e f g h i j k l m n Kindred Britain (http://kindred.stanford.edu)
19. ^ https://www.jfklibrary.org/learn/about-jfk/life-of-jacqueline-b-kennedy/fast-facts-jacqueline-
kennedy/wedding-details (https://www.jfklibrary.org/learn/about-jfk/life-of-jacqueline-b-kenne
dy/fast-facts-jacqueline-kennedy/wedding-details), accesat în 13 iunie 2022 Lipsește sau
este vid: |title= (ajutor)
20. ^ a b c The Peerage (http://thepeerage.com/)
21. ^ https://millercenter.org/president/kennedy (https://millercenter.org/president/kennedy),
accesat în 13 iunie 2022 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
22. ^ CONOR[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
23. ^ Răzvan Moceanu, JFK, cel mai iubit președinte. Revista LUMEA, nr. 11/2023, pp. 47-57.
ISSN 1583-2457

Lectură suplimentară
Christopher Andersen: These Few Precious Days: The Final Year of Jack with Jackie.
Gallery Books, New York 2013 .
Irving Bernstein: Promises Kept. John F. Kennedy's New Frontier. Oxford University Press,
New York 1991, ISBN 0-19-504641-2 .
Joseph P. Berry: John F. Kennedy and the Media. The First Television President. Univ. Pr. of
America, Lanham 1987, ISBN 0-8191-6552-2 .
Harald Biermann: John F. Kennedy und der Kalte Krieg. Die Außenpolitik der USA und die
Grenzen der Glaubwürdigkeit. Schöningh, Paderborn 1997, ISBN 3-506-77504-9.
Honoré M. Catudal: Kennedy in der Mauer-Krise. Eine Fallstudie zur Entscheidungsfindung
in USA. Berlin-Verlag, Berlin 1981, ISBN 3-87061-230-4.
Robert Dallek: John F. Kennedy. Ein unvollendetes Leben. dt. von Klaus Binder, Bernd
Leineweber und Peter Torberg. DVA, München 2003, ISBN 3-421-05200-X.
Andreas W. Daum: Kennedy in Berlin. Politik, Kultur und Emotionen im Kalten Krieg.
Schöningh, Paderborn 2003, ISBN 3-506-71991-2.
Lawrence Freedman: Kennedy's Wars. Berlin, Cuba, Laos, and Vietnam. Oxford University
Press, New York 2000, ISBN 0-19-513453-2 .
Anthony Frewin: The assassination of John F. Kennedy. An annotated film, TV, and
videography, 1963–1992. Greenwood Press, Westport 1993, ISBN 0-313-28982-4.
Alan Posener: John F. Kennedy. Rowohlt Verlag, Hamburg 2013, ISBN 978-3-498-05313-0.
Thomas C. Reeves: A Question of Character. A Life of John F. Kennedy. Free Press, New
York 1991, ISBN 0-02-925965-7.
 Georg Schild: John F. Kennedy. Mensch und Mythos. Muster-Schmidt, Göttingen 1997, ISBN
3-7881-0148-2.
Winfried Fluck: Der gefallene Held. Der Kennedy-Mythos aus kulturwissenschaftlicher Sicht.
In: John Andreas Fuchs, Michael Neumann (Hrsg.): Mythen Europas. Schlüsselfiguren der
Imagination. Regensburg: Pustet 2009, ISBN 978-3-7917-1940-5, p. 68–95.
Jacqueline Kennedy: Gespräche über ein Leben mit John F. Kennedy. Mit einem Vorwort
von Caroline Kennedy. Interviews mit Arthur M. Schlesinger. Hoffmann und Campe Verlag,
Hamburg 2011, ISBN 978-3-455-50238-1.
Shana Corey: John F. Kennedy. Zeit zu handeln. Illustriert von R. Gregory Christie, dt. von
Elisa Martins. Bilderbuch ab 8 Jahren. NordSüd Verlag, Zürich 2017, ISBN 978-3-314-
10385-8.

Vezi și
Președinte al Statelor Unite ale Americii
Lista președinților Statelor Unite ale Americii
Lista președinților Statelor Unite ale Americii după data nașterii
Lista președinților Statelor Unite ale Americii după data decesului
Atentatul asupra lui John F. Kennedy

Legături externe
Materiale media legate de John Fitzgerald Kennedy (https://commons.wikimedia.org/
wiki/Category:John_F._Kennedy?uselang=ro) la Wikimedia Commons
en Biografie la SparkNotes.com (http://www.sparknotes.com/biography/jfk)
"A fost atâta ură!"- Robert Kennedy (https://www.descopera.ro/cultura/928844-a-fost-atata-ur
a-robert-kennedy), 16 ianuarie 2007, Dan Falcan, Descoperă
Scandalurile sexuale ale lui J.F. Kennedy (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/artico
l/scandalurile-sexuale-ale-lui-jf-kennedy-video) Arhivat (https://web.archive.org/web/201112
27102339/http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scandalurile-sexuale-ale-lui-jf-
kennedy-video) în 27 decembrie 2011, la Wayback Machine., 2 noiembrie 2010, Ion Cristoiu,
Historia
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scandalurile-sexuale-ale-lui-jf-kennedy-
video Arhivat (https://web.archive.org/web/20111227102339/http://www.historia.ro/exclusiv_
web/general/articol/scandalurile-sexuale-ale-lui-jf-kennedy-video) în 27 decembrie 2011, la
Wayback Machine.
J.F. Kennedy si victimele colaterale (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9105/8/)
Arhivat (https://web.archive.org/web/20120131175845/http://www.revistamagazin.ro/content/
view/9105/8/) în 31 ianuarie 2012, la Wayback Machine., 8 decembrie 2011, Paul Ioan,
Revista Magazin
Pașaport pentru crima - fragmente despre asasinare din cartea generalului Mihai Pacepa (htt
p://www.jurnalul.ro/special/pasaport-pentru-crima-7455.htm)[nefuncțională], 22 noiembrie 2006,
Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
Programat să ucidă - Mihai Pacepa (http://www.jurnalul.ro/special/programat-sa-ucida-7594.
htm)[nefuncțională], 20 noiembrie 2006, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
Operațiunea "Dragonul" - Mihai Pacepa (http://www.jurnalul.ro/special/operatiunea-dragonul
-7536.htm)[nefuncțională], 21 noiembrie 2006, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național
Mâna lungă a KGB-ului a luat viața președintelui J.F. Kennedy!? (http://www.jurnalul.ro/fun/m
ana-lunga-a-kgb-ului-a-luat-viata-presedintelui-j-f-kennedy-401347.htm)[nefuncțională], 20
 noiembrie 2008, Ovidiu Ciutescu, Jurnalul Național
Biografii comentate (IV). John Fitzgerald Kennedy sau politicianul cu două fețe (http://www.z
f.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-iv-john-fitzgerald-kennedy-sau-politicianul-cu-do
ua-fete-de-calin-hentea-10667867), 14 martie 2013, Calin Hentea, Ziarul de Duminică
Biografii comentate (XXIX). John Fitzgerald Kennedy sau jocul înșelător al unei carisme
telegenice (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxix-john-fitzgerald-kenn
edy-sau-jocul-inselator-al-unei-carisme-telegenice-de-calin-hentea-11293095), 5
septembrie 2013, Calin Hentea, Ziarul de Duminică
Adevărata poveste a asasinării președintelui Kennedy - Dragostea și incredibila dramă (http
s://dragos-ionescu.ro/2017/12/13/motivul-si-asasinarea-presedintelui-kennedy-1963/)
Arhivat (https://web.archive.org/web/20190209124422/https://dragos-ionescu.ro/2017/12/13/
motivul-si-asasinarea-presedintelui-kennedy-1963/) în 9 februarie 2019, la Wayback
Machine., 13 decembrie 2017, Ionescu Dragos, Dragos-Ionescu.Ro

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=John_F._Kennedy&oldid=16069960