Moldova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la
regiunea istorică și geografică
Moldova. Pentru statul istoric
Moldova, vedeți Principatul
Moldovei. Pentru regiunea cu
același nume în România
actuală, vedeți Moldova
Occidentală. Pentru statul cu
același nume, vedeți Republica
Moldova. Pentru alte sensuri,
vedeți Moldova
(dezambiguizare).

Moldova (în engleză Moldavia, în

germană Moldau, în franceză
Moldavie, în rusă Молдавия,
Молдова, în turcă Boğdan, în Repartiția actuală a teritoriului moldovenesc
poloneză Mołdawia) este o regiune
istorică și geografică a Europei,
delimitată la vest de către Carpații
Orientali și la est de către râul Nistru și
care corespunde vechiului Principat al
Moldovei. În prezent, arealul este
împărțit între România, Republica
Moldova și Ucraina. Suprafața
cumulată a tuturor acestor teritorii ce
alcătuiesc Moldova istorică este de
94.862 km²,[1] dintre care 35.806 km²
în România (cele 8 județe ale Moldovei
Occidentale cuprinzând Bucovina de
Sud), 29.680 km² în Republica
Moldova (partea din dreapta Nistrului
cunoscută și ca Basarabia) și
21.297 km² în Ucraina (regiunea
Cernăuți cuprinzând Bucovina de
Nord, ținutul Herței și ținutul Dispersia moldovenilor în teritoriile din România, Republica Moldova
Hotinului, și cele 9 raioane din și Ucraina
Bugeac). În sensul acelor de ceasornic,
Moldova se învecinează la vest cu
Transilvania și Maramureșul, la nord-vest cu Galiția, la nord și nord-est cu Podolia, la est cu Edisanul, la
sud-est cu Marea Neagră, iar la sud cu Dobrogea și Muntenia.

Actualmente sensul termenului este echivoc, noțiunea fiind folosită pentru a desemna fie numai teritoriul
aparținând României, fie numai pe cel al Republicii Moldova, fie întregul spațiu istoric și geografic
omonim, descris în acest articol. Istoric vorbind, termenul a fost folosit pentru a desemna mai multe entități
politice și administrative.

Populația arealului moldovenesc este formată, majoritar, de către etnici români numiți moldoveni,
amestecați, în proporții variabile în nord, est și sud-est (înafara frontierelor actuale ale României), în
principal cu populații de origine slavă.

Moldova (semantică)
În decursul istoriei, până la formarea statului român, termenul de „Moldova” s-a folosit pentru a desemna:

în sens istoric, politic și de drept internațional:

„Marca” sau „căpitănia” Moldovei în prima parte a secolul XIV (structură militară
dependentă de Regatul Ungariei, în actuala Bucovină și împrejur);
Principatul Moldovei (din întinderea sa inițială și maximală în perioada 1359-1484, până
la întinderea minimală din anii 1812-1859);
Republica Democratică Moldovenească (1917);
Moldova sovietică, mai precis:
Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (1924–1940 constituită în
cadrul Ucrainei sovietice;
Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (1940–1941, 1944–1991), membră
unională a URSS;
Republica Moldova.
în sens geografic neoficial:
Teritoriul maximal al Principatului Moldovei dintre Carpații Orientali, Ceremuș, Nistru,
Marea Neagră, Dunăre, Siret și Milcov;
Teritoriul minimal al Principatului Moldovei dintre Carpații Orientali și Prut, intrat în 1859
în cadrul României, inclus actual în Moldova Occidentală.

Spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, termeni precum Moldova Occidentală (sau de Vest)
și Moldova Orientală (sau de Est) au început să fie folosiți pentru a descrie arealele geografice din Moldova
separate de râul Prut.[2][3] Actualmente Moldova Occidentală (sau Moldova de Vest) nu trebuie confundată
cu Regiunea de dezvoltare Nord-Est.

Aspecte geografice și istorice

Vecinătate

Regiunile istorice învecinate sunt:

în nord-vest: Galiția (cu teritoriul actualmente inclus regiunilor administrative ucrainene

Ivano-Frankivsk și Ternopil);
în nord-est: Podolia (cu teritoriul actualmente inclus regiunilor administrative ucrainene
Hmelnițki și Vinița);
în est : Edisanul (cu teritoriul actualmente inclus regiunii administrative ucraineană Odesa);
în sud-est: Marea Neagră (ape teritoriale ale Ucrainei);
în sud: Dobrogea și Muntenia;
în vest: Transilvania și Maramureșul.
 Localizarea regiunilor Localizarea regiunii Localizarea regiunii Localizarea regiunii
moldovenești din Galiția în spațiul actual Podolia în spațiul Edisan în spațiul
spațiul actual ucrainean actual ucrainean actual ucrainean
ucrainean

În verde, localizarea
Moldovei printre
regiunile istorice
românești

Date de geografie istorică

Din punct de vedere istorico-geografic, specificitatea teritoriului se încadrează între obstacolele naturale
reprezentate de Carpații Orientali la apus, adâncul canion al văii Nistrului la miazănoapte și răsărit, luncile
umede și mlăștinoase ale Nistrului inferior, limanurilor basarabene, Dunării de Jos și Siretului inferior la
miazăzi, care au reprezentat în decursul vremurilor limite ale Tirgeților, Carpilor, Bastarnilor, Iașilor și
însfârșit ale romanicilor orientali.[4]

Diviziuni istorice

Spațiul moldovenesc – anume suprafața vechiului Principat al Moldovei, a fost de-a lungul timpului în mai
multe moduri divizat din punct de vedere administrativ:

în cadrul Principatului Moldovei, în: Țara de Sus, Țara de Jos și Basarabia. Aceasta din
urmă a fost până în 1812, limitată la teritoriul denumit de turci Bugeac.

Pocuția nu a fost niciodată teritoriu moldovenesc, ci doar o posesiune personală

a voievozilor moldoveni în regatul Poloniei.
Transnistria (teritoriu pe atunci integrat atât Podoliei poloneze cât și Edisanului
otoman) nu a fost niciodată a Moldovei, dar voievozii moldoveni (începând cu
Bogdan al III-lea în 1512 și continuând până la Gheorghe Duca în 1672) au avut
posesiuni lângă Soroca (mori de apă, Valea Adâncă) și în jurul Dubăsarilor (satul
și vadurile).
trei teritorii au fost pierdute de Principatul Moldovei
înainte de 1812:

Bugeacul – împărțit în raiale turcești în 1484

și în 1538 (anume Ismail, Chilia, Cetatea Albă
în 1484, Reni și Tabacu în 1536, Tighina în
1538);
Ținutul Hotinului – devenit raia turcească în
1713;
Bucovina – devenită parte a Imperiului
Austriac în 1775.

în 1812 prin tratatul de la București Principatul Moldovei

a fost împărțit în două, partea de la răsărit de Prut
formând o nouă gubernie a Imperiului Rus denumită
Basarabia. Aceasta a cuprins atât ținuturile principatului
dintre Prut și Nistru (Soroca, Orhei, o parte a ținutului
Iași, Lăpușna, o parte a ținutului Fălciu și Tigheciu) cât și
raialele turcești de la Hotin și din Bugeac.
în 1856 Imperiul Rus a fost silit să restituie ținuturile
Cahul, Bolgrad și Ismail către principatul Moldovei, care
unindu-se cu cel al Țării Românești a format România în
1859. În 1878 România și-a dobândit independența, dar
a trebuit să-i retrocedeze Rusiei ținuturile Cahul, Bolgrad
și Ismail.
în 1917 gubernia Basarabiei s-a constituit în Republica
Democratică Moldovenească, care s-a declarat
independentă de Rusia și în 1918 s-a unit cu România,
urmată în același an de Bucovina. Astfel, unitatea
teritoriului istoric moldovenesc s-a refăcut în cadrul
României, care însă a menținut denumirile de Basarabia
și Bucovina ca diferite de cea de Moldova – aplicată
numai teritoriului Principatului de după 1812, așa cum
intrase în componența României în 1859.
Împărțirile succesive ale teritoriului
din 1940 încoace (cu excepția anilor 1941-44), suprafața moldovenesc
vechiului Principat al Moldovei a fost împărțită între:
România, anume mare parte din județele Vrancea,
Bacău, Neamț, în întregime județele Suceava, Botoșani, Vaslui, Galați și Iași;
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care a devenit în 1991 Republica
Moldova, anume partea din dreapta Nistrului;
Ucraina, anume Regiunea Cernăuți (cuprinzând Bucovina de Nord și cea mai mare
parte din ținutul Hotinului), Ținutul Herța, și Bugeacul (cuprinzând 9 raioane din partea
vestică a regiunii Odesa: Reni, Ismail, Chilia Nouă, Bolgrad, Arciz, Sărata, Tarutino,
Tatarbunar și Cetatea Albă).
 Principatul Moldovei în Principatul Moldovei în Principatul Moldovei în Moldova occidentală
secolul al XV-lea secolul al XVII-lea atlasul american al lui în cadrul Regatului
Anthony Finley (1827) României (1901)

Republica Republica Moldova

Democratică
Moldovenească

Geografie politică

Reconstituirea teritoriului istorico-geografic al principatului Moldovei este problematică[5][A] deoarece acest

teritoriu astăzi transfrontalier[5] face parte din:

3 state: România, Republica Moldova și Ucraina

5 euroregiuni: Carpatică, Prutul de Sus, Siret–Prut–Nistru, Nistru, Dunărea de Jos.
 Moldova istorică Localizarea Euroregiunea Prutul Euroregiunea Siret–
astăzi: republica Euroregiunii Carpatice de Sus: cu roșu Prut–Nistru (galben)
(roșu), părțile pe Harta Europei (raioanele din
aparținând Ucrainei Republica Moldova),
(portocaliu) și teritoriul cu galben (județele din
statului român din România), cu albastru
Moldova Occidentală (oblastiile din Ucraina)
(trandafiriu).

Euroregiunea Dunării
de jos cu roșu
(raioanele din
Republica Moldova),
cu violet (județele din
România), cu verde
(oblastia Odesa din
Ucraina)

La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul negocierilor pentru pace, politicianul sovietic
moldovean Nikita Salogor a propus reunirea teritoriilor care au aparținut Principatului Moldovei, în
Moldova Mare.[6][7]

Geomorfologie

Morfostructural, teritoriul regiunii istorice Moldova este constituit - de la vest spre est, de:

Catene centrale și estice ale Carpaților Orientali, mai precis o parte dintre munții axului
cristalino-mezozoic (spre vest) și din grupa munților flișului (spre est), respectiv din grupele
nordică și centrală;
Subcarpații Moldovei (centru) și subunitatea Subcarpaților Vrancei (sud) din Subcarpații de
Curbură;
Culoarul Siretului, prelungit spre nord de către văile Sucevei și Moldovei;
Podișul Moldovei în nord și centru, care constituia peste două treimi din teritoriul Moldovei
medievale. Acesta este traversat de râul Prut și are la sud subunitățile Siretului inferior,
 Tecuciului și Covurluiului (parte din Câmpia Română).

Carpații Orientali Subcarpații de Podișul Moldovei pe Subunitățile Câmpiei

Curbură harta fizică a Române (numită și
României Mari Valahă ori a Dunării de
Jos – în alte surse)

În sensul acelor de ceasornic, limitele sale sunt date de următoarele morfo-structuri: Podișul Podoliei la
nord, nord-est și est, continuarea Câmpiei Mării Negre la est, Marea Neagră în sud-est, Delta Dunării,
Podișul Dobrogei, structurile de continuare ale Câmpiei Române, Subcarpaților de Curbură și Carpaților
Orientali la sud.

Hidrografie

Principalele cursuri de apă pe teritoriul regiunii sunt:

Siretul cu cea mai mare parte din afluenții săi principali de dreapta (Siretul Mic, Suceava,
Moldova, Bistrița, Trotuș și Putna) sau de stânga (Polocin și Bârlad);
Prutul cu afluenții săi principali de dreapta (Ceremuș, Bașeu și Jijia – cu afluentul principal
Bahlui) sau de stânga Camenca;
Cogălnicul;
Nistrul cu afluenții săi principali de dreapta (Răut, Bîc, Ichel, Botna).

Demografie

În decursul istoriei, din punct de vedere demografic, specificitatea

teritoriului a constat în fluxul și refluxul populațiilor respectiv
sedentare și nomade în funcție de variațiile climei și pluviometriei. În
perioadele de secete prelungite, când pădurile erau periclitate în
favoarea stepei, populațiile sedentare se retrăgeau spre zonele de
pădure, spre Carpații Orientali sau spre Dunărea de Jos, atât pentru a
dispune de apă, cât și pentru a fugi de jafurile popoarelor nomade din
stepa pontică, ele însele împinse spre Apus, adesea unele de altele,
din cauza secării izvoarelor și râurilor mici. În perioadele de
pluviometrie normală, când cursurile de apă își regăseau debitul iar
Grupuri etnice în teritoriile
pădurile și pășunile se refăceau, populațiile de agricultori (succesiv
românești la începutul secolului XX
daci, slavi, romanici manifestați prin cultura Dridu, bolohoveni etc.)
coborau din nou „spre vale” și spre Răsărit, pe măsură ce slăbea stăpânirea nomazilor din stepă (succesiv
sciți, sarmați, roxolani, onoguri, hazari, pecenegi, cumani, maghiari și tătari) și reclădeau sate și cetăți.[8]

Orașe importante

Orașele cu mai mult de 50.000 de locuitori, sunt:

Țară, regiune
Oraș Populație*
administrativă

1. Chișinău 532.513 Moldova, Chișinău

România, Județul
2. Iași 290.422[9] Iași

România, Județul
3. Galați 249.432[9] Galați
Chișinău
Ucraina, Regiunea
4. Cernăuți 240.600
Cernăuți
România, Județul
5. Bacău 144.307[9]
Bacău
România, Județul
6. Botoșani 106.847[9] Botoșani

7. Bălți 97.930 Moldova, Bălți

România, Județul
8. Suceava 92.121[9] Suceava

9. Tighina 91.882 Moldova, Bender

Iași
Piatra România, Județul
10. 85.055[9] Neamț
Neamț
Ucraina, Regiunea
11. Ismail 84.815
Odesa
România, Județul
12. Focșani 79.315[9] Vrancea

România, Județul
13. Bârlad 55.837[9] Cernăuți
Vaslui
România, Județul
14. Vaslui 55.407[9] Vaslui

România, Județul
15. Roman 50.713[9] Neamț

* Recensăminte: România – 2011, Republica Moldova – 2014, Ucraina –

2001

Aspecte culturale
Suceava

Există la nivelul teritoriului moldovenesc istoric diferite aspecte

etnografice și culturale, care în majoritate nu sunt proprii
exclusiv acestui teritoriu și dintre care multe nu se găseau în totalitatea arealului, ci numai în anumite zone;
cele mai specifice dintre aceste aspecte sunt graiul moldovenesc al limbii române și organizarea religioasă a
arealului, care aparținea până în 1815 în întregime Mitropoliei
Moldovei înființată între anii 1381-1386 și recunoscută de
Patriarhia Constantinopolului în anul 1401, cu sediul
mitropolitan inițial la Rădăuți, apoi în 1401 la Suceava, iar la
mijlocul sec. al XVII-lea, în Iași.[10]

Graiul moldovenesc

Din punct de vedere lingvistic, specificitatea teritoriului se

manifestă îndeosebi prin graiul moldovenesc, care de altfel
Conacul lui Zamfirache Ralli din Dolna
depășește limitele sale, devreme ce era vorbit în Dobrogea de
Nord de-a lungul Dunării, și în Transilvania de Nord-Est.[10]

Articol principal: Graiul moldovenesc.

Pe teritoriul Moldovei istorice există (sau existau) mai multe graiuri moldovenești, aparținând arealului
lingvistic al subdialectului de tip nordic sau moldovenesc, cuprinzând o serie de particularități dialectale care
reprezintă principala trăsătură comună a moldovenilor, ele fiind utilizate, mai mult sau mai puțin frecvent, pe
întreg spațiul moldovenesc și chiar dincolo de el, în Transnistria, zone din nordul Munteniei, Delta Dunării
sau diaspora română[11], datorat, în cea mai mare parte, emigrărilor ardelenești la est de Carpați[12].

Fonetic, din punct de vedere lexical, precum și din punct de vedere morfologic sau sintactic, Moldova nu
are un grai unitar. Astfel, graiurile din Bucovina au un aspect de mozaic (îmbină trăsături ale graiurilor
centrale, bucovinene și în unele localități ale graiurilor maramureșene), iar la est și nord de Prut au un
specific aparte (dar nu au statut autonom – aparținând ariei dialectale a masivul moldovenesc și, luate în
ansamblu n-au fost atrase într-o altă arie lingvistică). Graiurile centrale din Basarabia au trăsături similare cu
cele consemnate în dreapta Prutului, iar mare parte dintre particularitățile din zona sud-vestică (pe linia
Cahul–Reni–Chilia) fac arie comună cu graiurile muntenești. În zona nord-vestul Basarabiei, nordul
Bucovinei, ținutul Herța, graiurile fac arie comună cu sudul Bucovinei. Pe linia Camenca – Râbnița –
Dubăsari și Kotovsk, Ucraina aflată în zona de nord-est a Republicii Moldova, graiurile fac în unele privințe
arie comună cu cele din nordul Moldovei istorice și se caracterizează prin păstrarea la toate nivelele a multor
elemente vechi la toate compartimentele limbii, dar și prin dezvoltarea unor particularități specifice. Există
de asemeni o împărțire a graiului Moldovenesc într-un areal nordic și unul sudic, graiul moldovenesc tipic
fiind reprezentat în zonele centrală și de nord ale Moldovei.[13]

Despre Transnistria – zonă aflată înafara arealului istoric moldovenesc, dar unde se află vorbitori de limbă
română, există opinia (cf. M. V. Serghievskii), contestată, a unei evoluții de sine stătătoare a limbii vorbite,
etichetată drept „moldovenească”.[13]

Patrimoniu cultural

Din punct de vedere cultural, specificitatea teritoriului se manifestă pregnant prin conștiința localnicilor
romanici de a fi „Moldoveni”, anume descendenți ai locuitorilor vechiului Principat, dar această conștiință,
împărtășită de toți între Carpați și Nistru, este diferit exprimată de-o parte și de alta a Prutului, în cele două
teritorii separate de Tratatul de la București din 1812. În partea de Apus, care se află în România din 1856
(1918 pentru Bucovina de Sud), a fi „Moldovean” înseamnă a face parte din poporul Român, în aceiași
măsură cu Ardelenii, Bănățenii, Dobrogenii, Oltenii sau Muntenii. Dimpotrivă, în partea de Răsărit care a
stat 105 ani sub stăpânirea Imperiului Rus, 47 de ani în stăpânirea sovietică și care din 1991 încoace se află
în zona de influență geopolitică a Rusiei, teama (accentuată de războiul pierdut din 1992) de a „supăra”
minoritățile conlocuitoare (o treime din locuitori) și de a provoca „puterea tutelară”, ai căror reprezentanți
 exprimă amenințări la orice tentativă de apropiere de România,
determină majoritatea cetățenilor care se simt „Moldoveni” să-și
exprime această identitate în sensul dorit de acei reprezentanți, anume
în sensul că a fi „Moldovean” înseamnă a face parte dintr-o „etnie”
diferită de cea a (celorlalți) Români[14].

Articol principal: Controversa identitară în Republica Moldova.

Cu toate acestea, atât

„Moldovenii români” cât și cei
din zona de influență
geopolitică a Rusiei socotesc
Colaj. Munții Hășmașului din poeții și scriitorii născuți în
Carpații Orientali, Mănăstirea teritoriul istoric al Moldovei ca
Voroneț, Palatul Culturii din Iași, fiind o parte esențială din
Statuia lui Ștefan cel Mare din patrimoniul lor cultural comun:
Chișinău și un grup de dansatori
moldoveni. Literatură și publicistică:
Mihai Eminescu, Ion
Creangă, Vasile Alecsandri,
Mihail Sadoveanu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Nicolae
Iorga, Mihail Kogălniceanu, Eugen Lovinescu, Grigore
Vieru, Adrian Păunescu, Costache Negruzzi, Nicolae
Labiș, Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce,
Ion Creangă
Mitropolitul Dosoftei.
Muzică: George Enescu, Ciprian Porumbescu, Anton
Achiței, Nicolae Botgros, Margareta Clipa, Daniela Condurache, Laura Lavric, Viorica
Macovei, Ion Paladi, Nicolae Sulac, Mioara Velicu, Sofia Vicoveanca.
Pictură: Pictura se regăsește cel mai adesea în lăcașurile de cult: frescele bisericilor
moldovenești au o puternică amprentă locală și se evidențiază prin estetica culorilor
folosite.[15] Mostre ale acestei arte se pot observa la bisericile din nordul Moldovei, care azi
fac parte din patrimoniul UNESCO și datorită picturii lor.

Pictori cu origini moldovene sunt: Octav Băncilă, Victor Brauner, Nicu Enea, Ștefan Luchian, Camil Ressu,
Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Glebus Sainciuc, Arthur Aron Segal, Gheorghe Tattarescu, Nicolae
Tonitza...

Cinematografie: Emil Loteanu, Cristian Mungiu, Lucian Pintilie...

 Casă tradiţională în Casă tradiţională din Interiorul unei case Straie moldoveneşti
județul Neamț Strășeni tradiţionale din purtate de un veteran,
Moldova Occidentală Chișinău 1995

Intrarea mănăstirii Frescă de la Castelul Sturdza, Mănăstirea Noul

Voroneţ Mănăstirea Voroneţ Miclăușeni, Iași Neamț de la Chițcani

Arta populară moldovenească este de asemenea un patrimoniu cultural comun tuturor moldovenilor de pe
ambele maluri ale Prutului.

Creațiile arhitecturale sunt de asemenea un patrimoniu comun, fie că este vorba de cele bisericiești
construite în stil moldovenesc[16] , fie că este vorba de vechile cetăți de apărare.

Note
A Dovada este că în Euroregiunea Siret–Prut–Nistru, întemeiată în acest scop, nu intră decât
o parte din unitățile teritorial-administrative din arealul Moldovei istorice, în timp ce a intrat
județul Prahova care nu face parte din acest areal. Mai precis, fac parte din această
Euroregiune 26 din cele 32 raioane din Republica Moldova: Orhei, Hîncești, Ungheni,
Ialoveni, Soroca, Sîngerei, Strășeni, Fălești, Căușeni, Florești, Drochia, Anenii Noi, Călărași,
Criuleni, Telenești, Ștefan Vodă, Rîșcani, Nisporeni, Cimișlia, Glodeni, Leova, Rezina,
Taraclia, Șoldănești, Dubăsari, Basarabeasca, precum și unitătea teritorială administrativă
Găgăuzia, dar din Moldova Occidentală din România, numai județele Iași și Vaslui. Cum era
mai de așteptat, din partea Ucrainei nici regiunea Cernăuți, nici raioanele din Bugeac nu și-
au manifestat interesul. Chiar și în această configurație, Euroregiunea poate totuși, în cadrul
procesului de globalizare, juca rolul de punte de legătură între statele naționale.[5]

Note
1. ^ Muntele, Ionel; Sîrbu, Costel-Cosmin;
Ostopovici, Ionuț-Vasile (2019). „Historical
Moldavia – from Demographic Expansion
to a Shrinking Region” (https://journals.inde
xcopernicus.com/search/article?articleId=2
227971). Romanian Journal of Geography.
63 (1): 3. ISSN 2285-9675 (https://www.wor
ldcat.org/issn/2285-9675). Accesat în 13
aprilie 2021.
 2. ^ Istoria evreilor în țerile noastre (https://arc 11. ^ Pentru delimitarea arealelor dialectale
hive.org/stream/NicolaeIorga-IstoriaEvreilor
nerileNoastre1913/NicolaeIorga-IstoriaEvre
ilornerileNoastre1913_djvu.txt), Nicolae
Iorga, Analele Academiei Române Seria II
Tom XXXVI— Memoriile Secțiunii Istorice
No. 7, Librăriile Socec & Comp și C.
Sfetea, București, 1913
3. ^ Istoria românilor (Ediția I) – Cap.
„Adevărul asupra trecutului și prezentului
Basarabiei” (https://ro.wikisource.org/wiki/A
dev%C4%83rul_asupra_trecutului_%C8%
99i_prezentului_Basarabiei) în , Nicolae
Iorga, București, 1936-1939
4. ^ Nicolae Chetraru, Din istoria arheologiei
Moldovei, ed. Știința, Chișinău 1994, ISBN
5-376-01636-6.
5. ^ a b c Regiunile de cooperare
transfronatalieră, surse de stabilitate sau
conflict ? (http://www.geopolitic.ro/R%20Ge
o%2020.pdf), Nicolae Popa, Geopolitica,
Anul IV, nr. 20 (4 / 2006), p. 25
6. ^ Chestiunea revizuirii hotarelor RSS
Moldovenești: de la proiectul „Moldova
Mare” la proiectul „Basarabia Mare” și
cauzele eșecului acestora (decembrie
1943 – iunie 1946) (https://www.ceeol.com/
search/article-detail?id=463500) (în
Romanian), II (2), Archiva Moldaviae, 2010,
ISSN 2067-3930 (https://www.worldcat.org/i
ssn/2067-3930)
7. ^ Numarul 6/1995 (https://magazinistoric.ro/
1995-2/iunie-1995/), Magazin Istoric
8. ^ Victor Spinei, Realități etnice și politice în
Moldova meridională în secolele X-XIII:
români și turanici, ed. Junimea, Iași 1985.
9. ^ a b c d e f g h i j Rezultatele finale ale
Recensământului din 2011: „Tab8.
Populația stabilă după etnie – județe,
municipii, orașe, comune” (https://web.archi
ve.org/web/20160118131243/http://www.re
censamantromania.ro/wp-content/uploads/
2013/07/sR_Tab_8.xls). Institutul Național
de Statistică din România. iulie 2013.
Arhivat din original (http://www.recensaman 14. ^ Jean Nouzille La Moldavie, Histoire
tromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/s
R_Tab_8.xls) la 18 ianuarie 2016. Accesat
în 5 august 2013.
10. ^ a b Gheorghe Postică, Civilizația veche
românească din Moldova, ed. Știința,
Chișinău 1995, ISBN 5-376-01634-X.
ale dacoromânei, specialiștii au avut în
vedere mai multe criterii, printre care cel
genetic și / sau structural rămâne prioritar,
deoarece reușește să corecteze acele
lipsuri care nu privesc „repartiția dialectală
a dacoromânei prin prisma noilor metode și
procedee lingvistice de analiză și sinteză”.
Astfel, graiurile moldovenești, aparținând
arealului istoric respectiv, se încadrează
conform acestui criteriu, în „subdialectul de
tip nordic sau moldovenesc, desfășurat pe
cel mai întins areal lingvistic”, spre
deosebire de subdialectul de tip sudic sau
muntenesc. Vezi, în acest sens, Matilda
Caragiu Marioțeanu, Compendiu de
dialectologie română (nord și sud-
dunăreană), București, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1975, p. 128-188 și, mai
nou, Ion-Horia Bîrleanu, Curs de
dialectologie românească, Partea I.
Probleme teoretice, Editura Universității,
Suceava, 2000, p. 61-71 sau Ion-Horia
Bîrleanu, Gheorghe Jernovei, Dialectologia
limbii române, Partea I, Cernăuți, „Ruta”,
2005.
12. ^ Vezi, pentru detalii, Ion-Horia Bîrleanu,
Emigrări ardelenești la est de Carpați.
Consecințe lingvistice, Iași, Sedcom Libris,
1998. Aportul demografic transilvănean
este reflectat nu numai în graiurile
funcționale în acest areal lingvistic ci și în
toponimie sau antroponimie, cum ar fi
numele de familie formate de la oiconime
ardelenești, de tipul: Bălcan, Băițan,
Budușan(u) etc., p. 87-124.
13. ^ a b Graiurile românești din nord-estul
Republicii Moldova (http://www.academia.e
du/10165457/Stela_Sp%C3%AEnu._Graiu
rile_rom%C3%A2ne%C5%9Fti_din_nord-e
stul_Republicii_Moldova), Stela Spînu,
Institutul de Filologie – Academia de Științe
a Republicii Moldova, Magna-Princeps.
S.R.L., Chișinău, 2010, ISBN 978-9975-
4173-0-3, (v. p. 18-26)
tragique d'une région européenne
(„Moldova, istoria tragică a unei regiuni
europene”), ed. Bieler, ISBN 2-9520012-1-9
15. ^ Cultură și civilizație medievală
românească (din Evul Mediu timpuriu până
în secolul XVII), Eșanu, 1996, p. 109-111
16. ^ Cultură și civilizație medievală
românească (din Evul Mediu timpuriu până
în secolul XVII), Eșanu, 1996, p. 105-109

Bibliografie
Cultură și civilizație medievală românească (din Evul Mediu timpuriu până în secolul XVII) (h
ttps://andreiesanu.files.wordpress.com/2011/11/andrei-esanu-cultura-si-civilizatie-medievala
-romaneasca.pdf), Andrei Eșanu, Editura ARC, Chișinău, 1996, p. 109-111, ISBN 9975-928-
06-4

Legături externe
Bucătărie tradițională și meșteșuguri pe plaiuri moldovenești (http://www.traditiimoldovenest
i.ro/) Arhivat (https://web.archive.org/web/20160304132453/http://www.traditiimoldovenesti.r
o/) în 4 martie 2016, la Wayback Machine., Asociatia Ecologica de Turism Montan Absolut,
proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și co-finanțat de Uniunea
Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională

Vezi și
Harta Moldovei - Dimitrie Cantemir
Geografia României
Geografia Republicii Moldova

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Moldova&oldid=15927200