Arată/ascunde bara laterală

Wikipediaenciclopedia liberă
Căutare în Wikipedia
Creare cont

Foo

Cuprins ascunde
Început
Moldova (semantică)
Aspecte geografice și istorice

Vecinătate
Date de geografie istorică
Diviziuni istorice
Geografie politică
Geomorfologie
Hidrografie
Demografie
Orașe importante
Aspecte culturale

Graiul moldovenesc
Patrimoniu cultural
Note
Note
Bibliografie
Legături externe
Vezi și
Moldova

Articol
Discuție
Lectură
Modificare
Modificare sursă
Istoric
regiune istorică și geografică pe teritoriul României, Republicii Moldova și
Ucrainei
Question book-4.svg
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a
afirmațiilor pe care le conține.

Repartiția actuală a teritoriului moldovenesc

Dispersia moldovenilor în teritoriile din România, Republica Moldova și Ucraina

Acest articol se referă la regiunea istorică și geografică Moldova. Pentru statul
istoric Moldova, vedeți Principatul Moldovei. Pentru regiunea cu același nume în
România actuală, vedeți Moldova Occidentală. Pentru statul cu același nume, vedeți
Republica Moldova. Pentru alte sensuri, vedeți Moldova (dezambiguizare).
Portal icon Portal Moldova
Moldova (în engleză Moldavia, în germană Moldau, în franceză Moldavie, în rusă
Молдавия, Молдова, în turcă Boğdan, în poloneză Mołdawia) este o regiune istorică
și geografică a Europei, delimitată la vest de către Carpații Orientali și la est
de către râul Nistru și care corespunde vechiului Principat al Moldovei. În
prezent, arealul este împărțit între România, Republica Moldova și Ucraina.
Suprafața cumulată a tuturor acestor teritorii ce alcătuiesc Moldova istorică este
de 94.862 km²,[1] dintre care 35.806 km² în România (cele 8 județe ale Moldovei
Occidentale cuprinzând Bucovina de Sud), 29.680 km² în Republica Moldova (partea
din dreapta Nistrului cunoscută și ca Basarabia) și 21.297 km² în Ucraina (regiunea
Cernăuți cuprinzând Bucovina de Nord, ținutul Herței și ținutul Hotinului, și cele
9 raioane din Bugeac). În sensul acelor de ceasornic, Moldova se învecinează la
vest cu Transilvania și Maramureșul, la nord-vest cu Galiția, la nord și nord-est
cu Podolia, la est cu Edisanul, la sud-est cu Marea Neagră, iar la sud cu Dobrogea
și Muntenia.

Actualmente sensul termenului este echivoc, noțiunea fiind folosită pentru a

desemna fie numai teritoriul aparținând României, fie numai pe cel al Republicii
Moldova, fie întregul spațiu istoric și geografic omonim, descris în acest articol.
Istoric vorbind, termenul a fost folosit pentru a desemna mai multe entități
politice și administrative.

Populația arealului moldovenesc este formată, majoritar, de către etnici români

numiți moldoveni, amestecați, în proporții variabile în nord, est și sud-est
(înafara frontierelor actuale ale României), în principal cu populații de origine
slavă.

Moldova (semantică)
În decursul istoriei, până la formarea statului român, termenul de „Moldova” s-a
folosit pentru a desemna:

în sens istoric, politic și de drept internațional:

„Marca” sau „căpitănia” Moldovei în prima parte a secolul XIV (structură militară
dependentă de Regatul Ungariei, în actuala Bucovină și împrejur);
Principatul Moldovei (din întinderea sa inițială și maximală în perioada 1359-1484,
până la întinderea minimală din anii 1812-1859);
Republica Democratică Moldovenească (1917);
Moldova sovietică, mai precis:
Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (1924–1940 constituită în
cadrul Ucrainei sovietice;
Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (1940–1941, 1944–1991), membră
unională a URSS;
Republica Moldova.
în sens geografic neoficial:
Teritoriul maximal al Principatului Moldovei dintre Carpații Orientali, Ceremuș,
Nistru, Marea Neagră, Dunăre, Siret și Milcov;
Teritoriul minimal al Principatului Moldovei dintre Carpații Orientali și Prut,
intrat în 1859 în cadrul României, inclus actual în Moldova Occidentală.
Spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, termeni precum Moldova
Occidentală (sau de Vest) și Moldova Orientală (sau de Est) au început să fie
folosiți pentru a descrie arealele geografice din Moldova separate de râul Prut.[2]
[3] Actualmente Moldova Occidentală (sau Moldova de Vest) nu trebuie confundată cu
Regiunea de dezvoltare Nord-Est.

Aspecte geografice și istorice

Vecinătate
Regiunile istorice învecinate sunt:

în nord-vest: Galiția (cu teritoriul actualmente inclus regiunilor administrative

ucrainene Ivano-Frankivsk și Ternopil);
în nord-est: Podolia (cu teritoriul actualmente inclus regiunilor administrative
ucrainene Hmelnițki și Vinița);
în est : Edisanul (cu teritoriul actualmente inclus regiunii administrative
ucraineană Odesa);
în sud-est: Marea Neagră (ape teritoriale ale Ucrainei);
în sud: Dobrogea și Muntenia;
în vest: Transilvania și Maramureșul.
Localizarea regiunilor moldovenești din spațiul actual ucrainean
Localizarea regiunilor moldovenești din spațiul actual ucrainean

Localizarea regiunii Galiția în spațiul actual ucrainean

Localizarea regiunii Galiția în spațiul actual ucrainean

Localizarea regiunii Podolia în spațiul actual ucrainean

Localizarea regiunii Podolia în spațiul actual ucrainean

Localizarea regiunii Edisan în spațiul actual ucrainean

Localizarea regiunii Edisan în spațiul actual ucrainean

În verde, localizarea Moldovei printre regiunile istorice românești

În verde, localizarea Moldovei printre regiunile istorice românești
Date de geografie istorică
Din punct de vedere istorico-geografic, specificitatea teritoriului se încadrează
între obstacolele naturale reprezentate de Carpații Orientali la apus, adâncul
canion al văii Nistrului la miazănoapte și răsărit, luncile umede și mlăștinoase
ale Nistrului inferior, limanelor Basarabene, Dunării de Jos și Siretului inferior
la miazăzi, care au reprezentat în decursul vremurilor limite ale Tirgeților,
Carpilor, Bastarnilor, Iașilor și însfârșit ale romanicilor orientali.[4]

Diviziuni istorice

Împărțirile succesive ale teritoriului moldovenesc

Spațiul moldovenesc – anume suprafața vechiului Principat al Moldovei, a fost de-a
lungul timpului în mai multe moduri divizat din punct de vedere administrativ:

în cadrul Principatului Moldovei, în: Țara de Sus, Țara de Jos și Basarabia.

Aceasta din urmă a fost până în 1812, limitată la teritoriul denumit de turci
Bugeac.
Pocuția nu a fost niciodată teritoriu moldovenesc, ci doar o posesiune personală a
voievozilor moldoveni în regatul Poloniei.
Transnistria (teritoriu pe atunci integrat atât Podoliei poloneze cât și Edisanului
otoman) nu a fost niciodată a Moldovei, dar voievozii moldoveni (începând cu Bogdan
al III-lea în 1512 și continuând până la Gheorghe Duca în 1672) au avut posesiuni
lângă Soroca (mori de apă, Valea Adâncă) și în jurul Dubăsarilor (satul și
vadurile).
trei teritorii au fost pierdute de Principatul Moldovei înainte de 1812:
Bugeacul – împărțit în raiale turcești în 1484 și în 1538 (anume Ismail, Chilia,
Cetatea Albă în 1484, Reni și Tabacu în 1536, Tighina în 1538);
Ținutul Hotinului – devenit raia turcească în 1713;
Bucovina – devenită parte a Imperiului Austriac în 1775.
în 1812 prin tratatul de la București Principatul Moldovei a fost împărțit în două,
partea de la răsărit de Prut formând o nouă gubernie a Imperiului Rus denumită
Basarabia. Aceasta a cuprins atât ținuturile principatului dintre Prut și Nistru
(Soroca, Orhei, o parte a ținutului Iași, Lăpușna, o parte a ținutului Fălciu și
Tigheciu) cât și raialele turcești de la Hotin și din Bugeac.
în 1856 Imperiul Rus a fost silit să restituie ținuturile Cahul, Bolgrad și Ismail
către principatul Moldovei, care unindu-se cu cel al Țării Românești a format
România în 1859. În 1878 România și-a dobândit independența, dar a trebuit să-i
retrocedeze Rusiei ținuturile Cahul, Bolgrad și Ismail.
în 1917 gubernia Basarabiei s-a constituit în Republica Democratică Moldovenească,
care s-a declarat independentă de Rusia și în 1918 s-a unit cu România, urmată în
același an de Bucovina. Astfel, unitatea teritoriului istoric moldovenesc s-a
refăcut în cadrul României, care însă a menținut denumirile de Basarabia și
Bucovina ca diferite de cea de Moldova – aplicată numai teritoriului Principatului
de după 1812, așa cum intrase în componența României în 1859.
din 1940 încoace (cu excepția anilor 1941-44), suprafața vechiului Principat al
Moldovei a fost împărțită între:
România, anume mare parte din județele Vrancea, Bacău, Neamț, în întregime județele
Suceava, Botoșani, Vaslui, Galați și Iași;
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care a devenit în 1991 Republica
Moldova, anume partea din dreapta Nistrului;
Ucraina, anume Regiunea Cernăuți (cuprinzând Bucovina de Nord și cea mai mare parte
din ținutul Hotinului), Ținutul Herța, și Bugeacul (cuprinzând 9 raioane din partea
vestică a regiunii Odesa: Reni, Ismail, Chilia Nouă, Bolgrad, Arciz, Sărata,
Tarutino, Tatarbunar și Cetatea Albă).
Principatul Moldovei în secolul al XV-lea
Principatul Moldovei în secolul al XV-lea

Principatul Moldovei în secolul al XVII-lea

Principatul Moldovei în secolul al XVII-lea

Principatul Moldovei în atlasul american al lui Anthony Finley (1827)

Principatul Moldovei în atlasul american al lui Anthony Finley (1827)

Moldova occidentală în cadrul Regatului României (1901)

Moldova occidentală în cadrul Regatului României (1901)

Republica Democratică Moldovenească

Republica Democratică Moldovenească

Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (1940)

Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (1940)

Republica Moldova
Republica Moldova
Geografie politică
Reconstituirea teritoriului istorico-geografic al principatului Moldovei este
problematică[5][A] deoarece acest teritoriu astăzi transfrontalier[5] face parte
din:

3 state: România, Republica Moldova și Ucraina

5 euroregiuni: Carpatică, Prutul de Sus, Siret–Prut–Nistru, Nistru, Dunărea de Jos.
Moldova istorică astăzi: republica (roșu), părțile aparținând Ucrainei (portocaliu)
și teritoriul statului român din Moldova Occidentală (trandafiriu).
Moldova istorică astăzi: republica (roșu), părțile aparținând Ucrainei (portocaliu)
și teritoriul statului român din Moldova Occidentală (trandafiriu).

Localizarea Euroregiunii Carpatice pe Harta Europei

Localizarea Euroregiunii Carpatice pe Harta Europei

Euroregiunea Prutul de Sus: cu roșu (raioanele din Republica Moldova), cu galben

(județele din România), cu albastru (oblasturile din Ucraina)
Euroregiunea Prutul de Sus: cu roșu (raioanele din Republica Moldova), cu galben
(județele din România), cu albastru (oblasturile din Ucraina)

Euroregiunea Siret–Prut–Nistru (galben)

Euroregiunea Siret–Prut–Nistru (galben)

Euroregiunea Dunării de jos cu roșu (raioanele din Republica Moldova), cu violet

(județele din România), cu verde (oblastul Odesa din Ucraina)
Euroregiunea Dunării de jos cu roșu (raioanele din Republica Moldova), cu violet
(județele din România), cu verde (oblastul Odesa din Ucraina)
La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul negocierilor pentru pace,
politicianul sovietic moldovean Nikita Salogor a a propus reunirea teritoriilor
care au aparținut Principatului Moldovei, în Moldova Mare.[6][7]

Geomorfologie
Morfostructural, teritoriul regiunii istorice Moldova este constituit - de la vest
spre est, de:

Catene centrale și estice ale Carpaților Orientali, mai precis o parte dintre
munții axului cristalino-mezozoic (spre vest) și din grupa munților flișului (spre
est), respectiv din grupele nordică și centrală;
Subcarpații Moldovei (centru) și subunitatea Subcarpaților Vrancei (sud) din
Subcarpații de Curbură;
Culoarul Siretului, prelungit spre nord de către văile Sucevei și Moldovei;
Podișul Moldovei în nord și centru, care constituia peste două treimi din
teritoriul Moldovei medievale. Acesta este traversat de râul Prut și are la sud
subunitățile Siretului inferior, Tecuciului și Covurluiului (parte din Câmpia
Română).
Carpații Orientali
Carpații Orientali

Subcarpații de Curbură
Subcarpații de Curbură

Podișul Moldovei pe harta fizică a României Mari

Podișul Moldovei pe harta fizică a României Mari

Subunitățile Câmpiei Române (numită și Valahă ori a Dunării de Jos – în alte surse)
Subunitățile Câmpiei Române (numită și Valahă ori a Dunării de Jos – în alte surse)
În sensul acelor de ceasornic, limitele sale sunt date de următoarele morfo-
structuri: Podișul Podoliei la nord, nord-est și est, continuarea Câmpiei Mării
Negre la est, Marea Neagră în sud-est, Delta Dunării, Podișul Dobrogei, structurile
de continuare ale Câmpiei Române, Subcarpaților de Curbură și Carpaților Orientali
la sud.

Hidrografie
Principalele cursuri de apă pe teritoriul regiunii sunt:

Siretul cu cea mai mare parte din afluenții săi principali de dreapta (Siretul Mic,
Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș și Putna) sau de stânga (Polocin și Bârlad);
Prutul cu afluenții săi principali de dreapta (Ceremuș, Bașeu și Jijia – cu
afluentul principal Bahlui) sau de stânga Camenca;
Cogălnicul;
Nistrul cu afluenții săi principali de dreapta (Răut, Bîc, Ichel, Botna).
Demografie

Grupuri etnice în teritoriile românești la începutul secolului XX

În decursul istoriei, din punct de vedere demografic, specificitatea teritoriului a
constat în fluxul și refluxul populațiilor respectiv sedentare și nomade în funcție
de variațiile climei și pluviometriei. În perioadele de secete prelungite, când
pădurile erau periclitate în favoarea stepei, populațiile sedentare se retrăgeau
spre zonele de pădure, spre Carpații Orientali sau spre Dunărea de Jos, atât pentru
a dispune de apă, cât și pentru a fugi de jafurile popoarelor nomade din stepa
pontică, ele însele împinse spre Apus, adesea unele de altele, din cauza secării
izvoarelor și râurilor mici. În perioadele de pluviometrie normală, când cursurile
de apă își regăseau debitul iar pădurile și pășunile se refăceau, populațiile de
agricultori (succesiv daci, slavi, romanici manifestați prin cultura Dridu,
bolohoveni etc.) coborau din nou „spre vale” și spre Răsărit, pe măsură ce slăbea
stăpânirea nomazilor din stepă (succesiv sciți, sarmați, roxolani, onoguri, hazari,
pecenegi, cumani, maghiari și tătari) și reclădeau sate și cetăți.[8]
Orașe importante

Chișinău

Iași

Cernăuți

Suceava

Conacul lui Zamfirache Ralli din Dolna

Orașele cu mai mult de 50.000 de locuitori, sunt:

Oraș Populație* Țară, regiune administrativă

1. Coat of arms of Chișinău 1991.svg Chișinău 532.513 Moldova, Chișinău
2. ROU IS Iasi CoA.jpg Iași 290.422[9] România, Județul Iași
3. ROU GL Galati CoA.png Galați 249.432[9] România, Județul Galați
4. Coat of arms of Chernivtsi.svg Cernăuți 240.600 Ucraina, Regiunea
Cernăuți
5. ROU BC Bacau CoA.png Bacău 144.307[9] România, Județul Bacău
6. ROU BT Botosani CoA.svg Botoșani 106.847[9] România, Județul Botoșani
7. Balti-arm.jpg Bălți 97.930 Moldova, Bălți
8. ROU SV Suceava CoA.png Suceava 92.121[9] România, Județul Suceava
9. Stema municipiu Tighina.jpg Tighina 91.882 Moldova, Bender
10. ROU NT Piatra Neamt CoA.png Piatra Neamț 85.055[9] România, Județul Neamț
11. Izmayil COA 1996.png Ismail 84,815 Ucraina, Regiunea Odesa
12. ROU VN Focsani CoA.png Focșani 79.315[9] România, Județul Vrancea
13. ROU VS Barlad CoA.jpg Bârlad 55.837[9] România, Județul Vaslui
14. ROU VS Vaslui CoA1.png Vaslui 55.407[9] România, Județul Vaslui
15. ROU NT Roman CoA.jpg Roman 50.713[9] România, Județul Neamț
* Recensăminte: România – 2011, Republica Moldova – 2014, Ucraina – 2001

Aspecte culturale
Există la nivelul teritoriului moldovenesc istoric diferite aspecte etnografice și
culturale, care în majoritate nu sunt proprii exclusiv acestui teritoriu și dintre
care multe nu se găseau în totalitatea arealului, ci numai în anumite zone; cele
mai specifice dintre aceste aspecte sunt graiul moldovenesc al limbii române și
organizarea religioasă a arealului, care aparținea până în 1815 în întregime
Mitropoliei Moldovei înființată între anii 1381-1386 și recunoscută de Patriarhia
Constantinopolului în anul 1401, cu sediul mitropolitan inițial la Rădăuți, apoi în
1401 la Suceava, iar la mijlocul sec. al XVII-lea, în Iași.[10]

Graiul moldovenesc
Din punct de vedere lingvistic, specificitatea teritoriului se manifestă îndeosebi
prin graiul moldovenesc, care de altfel depășește limitele sale, devreme ce era
vorbit în Dobrogea de Nord de-a lungul Dunării, și în Transilvania de Nord-Est.[10]

Articol principal: Graiul moldovenesc.

Pe teritoriul Moldovei istorice există (sau existau) mai multe graiuri
moldovenești, aparținând arealului lingvistic al subdialectului de tip nordic sau
moldovenesc, cuprinzând o serie de particularități dialectale care reprezintă
principala trăsătură comună a moldovenilor, ele fiind utilizate, mai mult sau mai
puțin frecvent, pe întreg spațiul moldovenesc și chiar dincolo de el, în
Transnistria, zone din nordul Munteniei, Delta Dunării sau diaspora română[11],
datorat, în cea mai mare parte, emigrărilor ardelenești la est de Carpați[12].

Fonetic, din punct de vedere lexical, precum și din punct de vedere morfologic sau
sintactic, Moldova nu are un grai unitar. Astfel, graiurile din Bucovina au un
aspect de mozaic (îmbină trăsături ale graiurilor centrale, bucovinene și în unele
localități ale graiurilor maramureșene), iar la est și nord de Prut au un specific
aparte (dar nu au statut autonom – aparținând ariei dialectale a masivul
moldovenesc și, luate în ansamblu n-au fost atrase într-o altă arie lingvistică).
Graiurile centrale din Basarabia au trăsături similare cu cele consemnate în
dreapta Prutului, iar mare parte dintre particularitățile din zona sud-vestică (pe
linia Cahul–Reni–Chilia) fac arie comună cu graiurile muntenești. În zona nord-
vestul Basarabiei, nordul Bucovinei, ținutul Herța, graiurile fac arie comună cu
sudul Bucovinei. Pe linia Camenca – Râbnița – Dubăsari și Kotovsk, Ucraina aflată
în zona de nord-est a Republicii Moldova, graiurile fac în unele privințe arie
comună cu cele din nordul Moldovei istorice și se caracterizează prin păstrarea la
toate nivelele a multor elemente vechi la toate compartimentele limbii, dar și prin
dezvoltarea unor particularități specifice. Există de asemeni o împărțire a
graiului Moldovenesc într-un areal nordic și unul sudic, graiul moldovenesc tipic
fiind reprezentat în zonele centrală și de nord ale Moldovei.[13]

Despre Transnistria – zonă aflată înafara arealului istoric moldovenesc, dar unde
se află vorbitori de limbă română, există opinia (cf. M. V. Serghievskii),
contestată, a unei evoluții de sine stătătoare a limbii vorbite, etichetată drept
„moldovenească”.[13]

Colaj. Munții Hășmașului din Carpații Orientali, Mănăstirea Voroneț, Palatul

Culturii din Iași, Statuia lui Ștefan cel Mare din Chișinău și un grup de dansatori
moldoveni.
Patrimoniu cultural
Din punct de vedere cultural, specificitatea teritoriului se manifestă pregnant
prin conștiința localnicilor romanici de a fi „Moldoveni”, anume descendenți ai
locuitorilor vechiului Principat, dar această conștiință, împărtășită de toți între
Carpați și Nistru, este diferit exprimată de-o parte și de alta a Prutului, în cele
două teritorii separate de Tratatul de la București din 1812. În partea de Apus,
care se află în România din 1856 (1918 pentru Bucovina de Sud), a fi „Moldovean”
înseamnă a face parte din poporul Român, în aceiași măsură cu Ardelenii, Bănățenii,
Dobrogenii, Oltenii sau Muntenii. Dimpotrivă, în partea de Răsărit care a stat 105
ani sub stăpânirea Imperiului Rus, 47 de ani în stăpânirea sovietică și care din
1991 încoace se află în zona de influență geopolitică a Rusiei, teama (accentuată
de războiul pierdut din 1992) de a „supăra” minoritățile conlocuitoare (o treime
din locuitori) și de a provoca „puterea tutelară”, ai căror reprezentanți exprimă
amenințări la orice tentativă de apropiere de România, determină majoritatea
cetățenilor care se simt „Moldoveni” să-și exprime această identitate în sensul
dorit de acei reprezentanți, anume în sensul că a fi „Moldovean” înseamnă a face
parte dintr-o „etnie” diferită de cea a (celorlalți) Români[14].

Articol principal: Controversa identitară în Republica Moldova.

Ion Creangă
Cu toate acestea, atât „Moldovenii români” cât și cei din zona de influență
geopolitică a Rusiei socotesc poeții și scriitorii născuți în teritoriul istoric al
Moldovei ca fiind o parte esențială din patrimoniul lor cultural comun:

Literatură și publicistică: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Mihail

Sadoveanu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Eugen
Lovinescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Costache Negruzzi, Nicolae Labiș, Miron
Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce, Mitropolitul Dosoftei.
Muzică: George Enescu, Ciprian Porumbescu, Anton Achiței, Nicolae Botgros,
Margareta Clipa, Daniela Condurache, Laura Lavric, Viorica Macovei, Ion Paladi,
Nicolae Sulac, Mioara Velicu, Sofia Vicoveanca.
Pictură: Pictura se regăsește cel mai adesea în lăcașurile de cult: frescele
bisericilor moldovenești au o puternică amprentă locală și se evidențiază prin
estetica culorilor folosite.[15] Mostre ale acestei arte se pot observa la
bisericile din nordul Moldovei, care azi fac parte din patrimoniul UNESCO și
datorită picturii lor.
Pictori cu origini moldovene sunt: Octav Băncilă, Victor Brauner, Nicu Enea, Ștefan
Luchian, Camil Ressu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Glebus Sainciuc, Arthur
Aron Segal, Gheorghe Tattarescu, Nicolae Tonitza...

Cinematografie: Emil Loteanu, Cristian Mungiu, Lucian Pintilie...

Casă tradiţională în județul Neamț
Casă tradiţională în județul Neamț

Casă tradiţională din Strășeni

Casă tradiţională din Strășeni

Interiorul unei case tradiţionale din Moldova Occidentală

Interiorul unei case tradiţionale din Moldova Occidentală

Straie moldoveneşti purtate de un veteran, Chișinău 1995

Straie moldoveneşti purtate de un veteran, Chișinău 1995

Intrarea mănăstirii Voroneţ

Intrarea mănăstirii Voroneţ

Frescă de la Mănăstirea Voroneţ

Frescă de la Mănăstirea Voroneţ

Castelul Sturdza, Miclăușeni, Iași

Castelul Sturdza, Miclăușeni, Iași

Mănăstirea Noul Neamț de la Chițcani

Mănăstirea Noul Neamț de la Chițcani

Arta populară moldovenească este de asemenea un patrimoniu cultural comun tuturor

moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Creațiile arhitecturale sunt de asemenea un patrimoniu comun, fie că este vorba de

cele bisericiești construite în stil moldovenesc[16] , fie că este vorba de vechile
cetăți de apărare.

Note
A Dovada este că în Euroregiunea Siret–Prut–Nistru, întemeiată în acest scop, nu
intră decât o parte din unitățile teritorial-administrative din arealul Moldovei
istorice, în timp ce a intrat județul Prahova care nu face parte din acest areal.
Mai precis, fac parte din această Euroregiune 26 din cele 32 raioane din Republica
Moldova: Orhei, Hîncești, Ungheni, Ialoveni, Soroca, Sîngerei, Strășeni, Fălești,
Căușeni, Florești, Drochia, Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Telenești, Ștefan Vodă,
Rîșcani, Nisporeni, Cimișlia, Glodeni, Leova, Rezina, Taraclia, Șoldănești,
Dubăsari, Basarabeasca, precum și unitătea teritorială administrativă Găgăuzia, dar
din Moldova Occidentală din România, numai județele Iași și Vaslui. Cum era mai de
așteptat, din partea Ucrainei nici regiunea Cernăuți, nici raioanele din Bugeac nu
și-au manifestat interesul. Chiar și în această configurație, Euroregiunea poate
totuși, în cadrul procesului de globalizare, juca rolul de punte de legătură între
statele naționale.[5]
Note
^ Muntele, Ionel; Sîrbu, Costel-Cosmin; Ostopovici, Ionuț-Vasile (2019).
„Historical Moldavia – from Demographic Expansion to a Shrinking Region”. Romanian
Journal of Geography. 63 (1): 3. ISSN 2285-9675. Accesat în 13 aprilie 2021.
^ Istoria evreilor în țerile noastre, Nicolae Iorga, Analele Academiei Române Seria
II Tom XXXVI— Memoriile Secțiunii Istorice No. 7, Librăriile Socec & Comp și C.
Sfetea, București, 1913
^ Istoria românilor (Ediția I) – Cap. „Adevărul asupra trecutului și prezentului
Basarabiei” în , Nicolae Iorga, București, 1936-1939
^ Nicolae Chetraru, Din istoria arheologiei Moldovei, ed. Știința, Chișinău 1994,
ISBN 5-376-01636-6.
^ a b c Regiunile de cooperare transfronatalieră, surse de stabilitate sau conflict
?, Nicolae Popa, Geopolitica, Anul IV, nr. 20 (4 / 2006), p. 25
^ Chestiunea revizuirii hotarelor RSS Moldovenești: de la proiectul „Moldova Mare”
la proiectul „Basarabia Mare” și cauzele eșecului acestora (decembrie 1943 – iunie
1946) (în Romanian), II (2), Archiva Moldaviae, 2010, ISSN 2067-3930
^ Numarul 6/1995, Magazin Istoric
^ Victor Spinei, Realități etnice și politice în Moldova meridională în secolele X-
XIII: români și turanici, ed. Junimea, Iași 1985.
^ a b c d e f g h i j Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab8.
Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul
Național de Statistică din România. iulie 2013. Arhivat din original la 18 ianuarie
2016. Accesat în 5 august 2013.
^ a b Gheorghe Postică, Civilizația veche românească din Moldova, ed. Știința,
Chișinău 1995, ISBN 5-376-01634-X.
^ Pentru delimitarea arealelor dialectale ale dacoromânei, specialiștii au avut în
vedere mai multe criterii, printre care cel genetic și / sau structural rămâne
prioritar, deoarece reușește să corecteze acele lipsuri care nu privesc „repartiția
dialectală a dacoromânei prin prisma noilor metode și procedee lingvistice de
analiză și sinteză”. Astfel, graiurile moldovenești, aparținând arealului istoric
respectiv, se încadrează conform acestui criteriu, în „subdialectul de tip nordic
sau moldovenesc, desfășurat pe cel mai întins areal lingvistic”, spre deosebire de
subdialectul de tip sudic sau muntenesc. Vezi, în acest sens, Matilda Caragiu
Marioțeanu, Compendiu de dialectologie română (nord și sud-dunăreană), București,
Editura Științifică și Enciclopedică, 1975, p. 128-188 și, mai nou, Ion-Horia
Bîrleanu, Curs de dialectologie românească, Partea I. Probleme teoretice, Editura
Universității, Suceava, 2000, p. 61-71 sau Ion-Horia Bîrleanu, Gheorghe Jernovei,
Dialectologia limbii române, Partea I, Cernăuți, „Ruta”, 2005.
^ Vezi, pentru detalii, Ion-Horia Bîrleanu, Emigrări ardelenești la est de Carpați.
Consecințe lingvistice, Iași, Sedcom Libris, 1998. Aportul demografic transilvănean
este reflectat nu numai în graiurile funcționale în acest areal lingvistic ci și în
toponimie sau antroponimie, cum ar fi numele de familie formate de la oiconime
ardelenești, de tipul: Bălcan, Băițan, Budușan(u) etc., p. 87-124.
^ a b Graiurile românești din nord-estul Republicii Moldova, Stela Spînu,
Institutul de Filologie – Academia de Științe a Republicii Moldova, Magna-Princeps.
S.R.L., Chișinău, 2010, ISBN 978-9975-4173-0-3, (v. p. 18-26)
^ Jean Nouzille La Moldavie, Histoire tragique d'une région européenne („Moldova,
istoria tragică a unei regiuni europene”), ed. Bieler, ISBN 2-9520012-1-9
^ Cultură și civilizație medievală românească (din Evul Mediu timpuriu până în
secolul XVII), Eșanu, 1996, p. 109-111
^ Cultură și civilizație medievală românească (din Evul Mediu timpuriu până în
secolul XVII), Eșanu, 1996, p. 105-109
Bibliografie
Cultură și civilizație medievală românească (din Evul Mediu timpuriu până în
secolul XVII), Andrei Eșanu, Editura ARC, Chișinău, 1996, p. 109-111, ISBN 9975-
928-06-4
Legături externe
Bucătărie tradițională și meșteșuguri pe plaiuri moldovenești Arhivat în 4 martie
2016, la Wayback Machine., Asociatia Ecologica de Turism Montan Absolut, proiect
selectat în cadrul Programului Operațional Regional și co-finanțat de Uniunea
Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională
Vezi și
Harta Moldovei - Dimitrie Cantemir
Geografia României
Geografia Republicii Moldova
[arată]vdm
Regiuni istorice în România
[arată]
v • d • m
Regiuni istorice ale României
[arată]
v • d • m
Unirea Principatelor Române

Control de autoritate
GND: 4122004-3 NKC: ge683491 VIAF: 239938260 WorldCat Identities (via VIAF):
239938260
Categorii: MoldovaEvoluția teritorială a României
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 17 ianuarie 2023, ora 17:56.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire
în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii
de utilizare.