Suceava este un județ în nordul regiunii Moldova, estul Maramureșului și nord-estul Transilvaniei din

România la granița cu Ucraina, cea mai mare parte a sa fiind constituită din Sudul Bucovinei. Reședința
județului este municipiul Suceava.

Geografie

Două treimi din județ se află în partea sudică a regiunii istorice Bucovina, în timp ce restul include
teritorii din vestul Moldovei propriu-zise. În ceea ce privește suprafața totală, se întinde pe o suprafață
de 8.553 km², al doilea ca mărime după județul Timiș.

Partea vestică a județului este formată din munți din grupa Carpaților Orientali: Munții Rodnei, Munții
Rarău, Munții Giumalău și Culmile Bucovinei, acestea din urmă cu înălțimi mai mici. Înălțimea județului
scade spre est, cu cea mai mică înălțime pe valea râului Siret. Râurile care traversează județul sunt râul
Siret cu afluenții săi: râurile Moldova, Suceava și Bistrița.

Județul Suceava se învecinează cu următoarele alte unități teritoriale:

Ucraina la nord - Regiunea Cernăuți.

La sud - județul Mureș, județul Harghita și județul Neamț.

Județul Botoșani și județul Iași la est.

Județul Maramureș și județul Bistrița-Năsăud la vest.

Principalele cursuri de apă sunt Siretul (între graniță și Lespezi), Suceava, Moldova (cursul superior și
mijlociu) și Șomuzul Mare. Principalele lacuri sunt Dragomirna (lac de acumulare), Fălticeni și
Horodniceni (iazuri). Principalele vârfuri muntoase sunt varful Omu Suhard (1932m). vf. Pietrosul
Bistriței (1791m), vf. Giumalău (1857m) și vf. Rarău (1651m).

Istorie

În actualele sale granițe, județul Suceava a fost înființat în 1968, dar existența sa istorică este mult mai
veche: a existat deja, mai mare decât în prezent, în cadrul Moldovei medievale (ținutul Sucevei) între
1359 și 1775, iar apoi, mai mic decât în prezent, în cadrul Regatului României între 1918 și 1947 și al
Republicii Populare Române, între 1948 și 1952.
De la jumătatea secolului al XIV-lea, actualul județ Suceava a fost nucleul principatului Moldovei, având
ca reședință orașul Suceava din 1388. Voievodul Ștefan cel Mare și succesorii săi pe tronul Moldovei au
construit aici mănăstiri, a căror faimă se datorează conservării excepționale a frescelor nu numai în
interior, ci și în exterior: Moldovița, Humor, Sucevița, Arbore, Pătrăuți, Probota, Suceava și Voroneț. Cu
frescele lor policrome, aceste mănăstiri reprezintă una dintre comorile culturale ale României moderne
și o sursă esențială de venit pentru Biserica Ortodoxă Română.[2]

În următoarele patru secole, teritoriul actualului Județ Suceava a făcut parte din Voievodatul Moldovei,
vasal al Imperiului Otoman. A căzut frecvent victimă invaziilor străine, la mâna tarilor, cazacilor,
polonezilor, rușilor în 1769 și austriecilor în 1774. Tratatul austro-otoman din 4 mai 1775 a permis
Austriei să ocupe acest teritoriu până în 1918.

În timpul Primului Război Mondial, aici au avut loc mai multe bătălii între armatele austro-ungare,
germane și rusești, iar armata rusă a fost în cele din urmă permanent izgonită în 1917, în timpul
Revoluției Ruse. La sfârșitul războiului, Austro-Ungaria s-a destrămat, iar regiunea a fost revendicată de
români, care au proclamat reunirea ei cu restul teritoriului Moldovei în cadrul noii Românii, fapt
oficializat în anul următor prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din 1919. În acel moment, județul a
fost redus la un mic teritoriu în jurul orașului Suceava, corespunzând cu Kreis von Sutschawa (districtul
Suceava) creat de ocupanții austrieci.[3]

În timpul reformelor teritoriale ale României comuniste, județul Suceava a fost desființat în 1952, iar în
1968 a fost reînființat și extins considerabil. Pe acest teritoriu, lupta rezistenței anticomuniste împotriva
dictaturii partidului unic a continuat până în 1954.[4] Județul Suceava și-a recăpătat instituțiile
democratice (prefect, consiliu județean ales) după căderea dictaturii în 1989.