Republica Moldova[12][13] este un stat situat în sud-estul Europei.

Se învecinează
cu România la vest și cu Ucraina la nord, est și sud. Republica Moldova este un stat
fără ieșire directă la mare, însă are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 430 de metri[14] la
extremitatea sa sudică,[15] prin intermediul căreia are acces potențial și la Marea
Neagră. În procesul dezmembrării Uniunii Sovietice, Republica Moldova și-a declarat
independența la 27 august 1991. La 29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a
Republicii Moldova. Începând cu anul 1990, teritoriul Republicii Moldova situat pe malul
estic al fluviului Nistru este sub control de facto al regimului
separatist din Transnistria (controlat și/sau sprijinit de Rusia).[16][17]
Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în calitate de șef al
statului și un prim-ministru în calitate de șef al guvernului. Republica Moldova este stat
membru al Organizației Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Parteneriatului pentru
Pace, OMC, OSCE, GUAM, CSI, OCEMN și al altor organizații internaționale, și este
stat candidat în aderarea la Uniunea Europeană.[18][19]

Moldova medievală
Portal Moldova
Articol principal: Principatul Moldovei.

Stema simplă a Moldovei, la mănăstirea

Cetățuia (România)
După marea invazie mongolă (1241), întreaga regiune este controlată politic de
către Hoarda de Aur.[41] Principatul Moldovei, întemeiat la jumătatea secolului al XIV-lea,
include în hotarele sale către sfârșitul secolului, teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre
și Marea Neagră. Odată ce popoarele migratoare au trecut, s-au asimilat sau așezat (în
Europa sau/și Asia), populația băștinasă, vorbitoare de limbă română, sub conducerea
lui Bogdan I, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și alți domnitori reușește să fortifice
frontiera răsăriteană (de est) a Moldovei cu mai multe cetăți
românești: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia[40] După ocuparea
cetăților Cetatea Albă și Chilia în 1484, Imperiul Otoman transformă în 1538, la sfârșitul
primei domnii a lui Petru Rareș, Tighina și Basarabia în raia turcească (în Evul Mediu
Dezvoltat, după apariția țărilor române medievale, Basarabia era denumirea
românească a regiunii cunoscută de Turci ca Bugeac).[40]
În secolul al XVI-lea, Principatul Moldovei a fost obligat să plătească tribut la Poarta
Otomană fără însă să-și piardă suzeranitatea. Devenit în vremea domniei Ecaterinei a
II-a, vecin răsăritean al Moldovei, Imperiul Rus anexează (în mod fraudulos față de
tratatele de drept politic aflate atunci în vigoare[42]) prin Pacea de la București din 1812,
teritoriul cuprins între Prut și Nistru, parte componentă a Țării Moldovei (45.600 km2, cu
o populație de cca 500.000 de locuitori, în proporție de 86% români), denumindu-
l Gubernia Basarabia.[40]
Perioada țaristă
Articol principal: Gubernia Basarabia.

Vezi și: Colonizarea Basarabiei.

Republica Democratică Moldovenească, proclamată în Gubernia

Basarabia.
După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812, în Basarabia de Sud începând de
la Căușeni și până la Marea Neagră (pe teritoriile locuite anterior de tătarii nogai și turci) are loc
colonizarea cu populație creștină – moldoveni, găgăuzi,
bulgari, ucraineni, ruși, polonezi, germani, evrei. În toată Basarabia moldovenii au fost expuși unui
proces de rusificare și deznaționalizare, astfel în 1867 limba română este interzisă în școlile din
Basarabia.[40][43]
Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia (după dezlipirea de Moldova), sub adminstrația
rusească, s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne și vite spre portul Odesa și
în paralel cu un proces de rusificare intensă a acestei regiuni, cum se proceda în toate zonele de
populație ne-rusă din imperiul țarist rus. În acest cadru au fost construite căile ferate și zonele
urbane noi din Chișinău și Bălți, care au devenit (demografic) orașe preponderent rusești în mijlocul
autohtonilor români-moldoveni.
Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din
1856, care încheie războiul Crimeii, i-au restituit Principatului Moldovei trei județe din sudul
Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail. La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al
Țării Românești sub domnia unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la
întemeierea statului național modern român (care cuprindea atunci și sudul Basarabiei).[40]
Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze înapoi Imperiului Rus
cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) în schimbul Dobrogei și a
recunoașterii, de jure, a independenței României față de Imperiul Otoman.[40]

Prima independență
Articol principal: Republica Democratică Moldovenească.

Vezi și: Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească.

În martie 1917, la Chișinău a fost înființat Partidul Național Moldovenesc sub conducerea lui Vasile
Stroescu. Congresul ostășesc de la Chișinău (23-27 octombrie 1917)[40] proclamă autonomia
teritorială și politică a Basarabiei, și ia inițiativa constituirii din reprezentanți ai tuturor națiunilor,
confesiunilor, asociațiilor profesionale și culturale, a unui parlament – Sfatul Țării.[44] Acesta
proclamă la 2 decembrie 1917 Republica Democrată Moldovenească în frunte cu Ion Inculeț, iar
la 24 ianuarie 1918 votează independența republicii.
Ca urmare a anarhiei și violenței trupelor rusești debandate, la 22 decembrie 1917 Sfatul Țării cere
guvernului român să trimită armata pentru a restabili ordinea. Trupele aliate au trecut Prutul în ziua
de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori, iar în câteva zile să elibereze complet
Basarabia.[45] Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că
nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului
Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.[46]

Unirea cu Regatul României

Județele și regiunile istorice ale României Mari după 1926.

Articole principale: Unirea Basarabiei cu România și Basarabia în cadrul României Mari.

Întrunit la Chișinău la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat
unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. Votul de unire cu România a fost
dat cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri.[40][47] Tratatul de la Paris (1920), semnat de Marea
Britanie, Franța, Italia și Japonia recunoaște unirea Basarabiei cu România.[40]

Pactul germano–rus
Articole principale: Pactul Ribbentrop-Molotov și Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de
nord.

În iunie 1940, în virtutea punctului 3 al protocolului adițional secret al pactului Molotov-

Ribbentrop (23 august 1939), Uniunea Sovietică adresează României notele ultimative din 26 și 27
iunie 1940, somând-o să cedeze Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, chiar dacă ultimile
două regiuni nu făcuseră niciodată parte din Imperiul Rus.[48][49] La 28 iunie 1940, trupele sovietice
invadează și ocupă aceste teritorii.[40][50] La 2 august, Uniunea Sovietică proclamă pe o parte a
teritoriului ocupat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care cuprindea șase dintre cele
nouă foste județe ale Basarabiei, între Prut și Nistru, și un teritoriu în stânga Nistrului. Printr-o
hotărâre a Kremlinului din 4 noiembrie, Ținutul Herța, Nordul Bucovinei, județele Hotin la nord și
Cetatea Albă, Chilia și Ismail la sud au fost încorporate în Republica Sovietică Socialistă
Ucraineană.[40]

Al Doilea Război Mondial

Articole principale: Operațiunea München și Operațiunea Iași-Chișinău.

Ordinul de zi emis de generalul Ion Antonescu Armatei României, în

22 iunie 1941, prin care i s-a indicat acesteia să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și Bucovina de
Nord de sub ocupația sovietică
Pe 22 iunie 1941, unități ale armatelor română și germană au început campania din est împotriva
Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se „Operațiunea München”, de recuperare a
Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța. Armata română a început lupta împotriva forțelor
sovietice în dimineața zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea
Neagră. Ofensiva s-a dat pe jumătatea de nord a frontului, de la sectorul Ungheni-Sculeni în sus pe
cursul râului Prut, pentru a îndrepta linia curbată spre vest a garniței URSS în zona de sus. La 5 iulie
în orașul Cernăuți au intrat primele trupe române. La 10 iulie orașul Soroca este eliberat de către
Divizia blindată română care apoi se îndreaptă către localitatea Bălți pe care o eliberează la 12 iulie.
Localitatea Orhei este eliberată în data de 15 iulie de către unități din Divizia 5 infanterie română. Pe
16 iulie, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german, este eliberat
orașul Chișinău. A doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-
român transmite că odată cu victoria pentru cucerirea masivului Cornești, „cheia strategică a
Basarabiei e în mâna noastră” și că Hotinul, Soroca, Orheiul și Chișinăul au fost eliberate. Pe 21
iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea și eliberează localitățile Ismail, Chilia Nouă, Vâlcov și
continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a Basarabiei.[51]
La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei și
Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru și Bug. În martie
1944 trupele sovietice intră din nou în nordul Basarabiei (Hotin, Soroca, Bălți) iar la 24 august 1944,
ele ocupă sudul Basarabiei.
După război, propaganda sovietică a încercat să demonstreze și o anumită mișcare de partizani în
Basarabia, în spatele trupelor române. În realitate, mișcarea de partizani sovietică în Basarabia, în
cel de al doilea război mondial, n-a existat. Unele acțiuni armate răzlețe care au fost semnalate în
spatele frontului român au constituit acțiuni ale trupelor speciale sovietice parașutate într-o formă
sau alta.

Perioada sovietică
Articol principal: Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Odată cu sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial în 1945, Basarabia revine sub ocupație
sovietică, situație în care se va afla până în 1991. Uniunea Sovietică organizează aici Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească care se subordonează autorităților de la Moscova. În perioada
1940 - 1941 și 1944 - 1953, sute de mii de locuitori sunt uciși, închiși în lagăre sau deportați în
Siberia, politica de deznaționalizare continuând și după această dată.[40]
În anii 1946 -1947 a avut loc foametea generată de un complex de cauze: distrugerile din timpul
războiului; seceta din anii 1945 și 1946; politica statului prin sechestrarea abuzivă a producției
agricole aparținând gospodăriilor țărănești, colectările de grâu la stat fiind exagerate și
necorespunzătoare proporțiilor recoltei.[52]
Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:

 Între iunie 1940 și iunie 1941, 300.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care
57.000 au murit[53];
 Între martie 1944 și mai 1945, 390.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care
51.000 au murit[54];
 Între mai 1945 și decembrie 1953, 1.654.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din
care 215.000 au murit (majoritatea în gulag și pe drum)[55].

Nicolae Ceaușescu și Ivan Bodiul (în dreapta) celebrând la Chișinău,

pe 2 august 1976, a 36-a aniversare a RSS Moldovenești.
În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au
fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost
ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna
aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.
Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King[56], diferența dintre populația teritoriului anexat
la recensămintele din 1938 (românesc) și 1959 (sovietic), ținând cont de cei 280.000 de evrei
deportați și uciși în perioada iulie 1941- martie 1944 și de intensa colonizare sovietică după august
1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, populația
băștinașă a românilor moldoveni s-a menținut la fața locului în proporție de 59% (pentru tot teritoriul
anexat, dar fără Transnistria) față de proporția de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o
medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulți locuitori
români, ruși albi sau refugiați anticomuniști din Basarabia care nu au reușit să fugă în România când
URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturați de către forțele NKVD sovietice;
un procent ridicat din aceștia au fost împușcați sau deportați[57].
În noile condiții istorice create după 1985 de politica „glasnost”, în RSSM, în 1986 se formează
Mișcarea Democratică din Moldova, devenită ulterior Frontul Popular din Moldova. Acesta
organizează la 27 august 1989 o mare adunare națională care impune adoptarea, la 31
august 1989 a limbii române ca limbă de stat și revenirea la alfabetul latin.[58] La 23 iunie
1990 parlamentul de la Chișinău adoptă declarația suveranității RSS Moldova, iar Mircea
Snegur este ales președinte al republicii. La 23 iunie 1991 este adoptată noua denumire a statului
– Republica Moldova. Iar în partea stângă a Nistrului, la 16 august 1990 este proclamată Republica
Moldovenească Nistreană, cu reședința la Tiraspol, care nu recunoaște apartenența sa la Republica
Moldova.[40]