PSIHOGENII

• DefiniTie- grup polimorf de afectiuni psihice de

intensitate si coloratura psihopatologica
variabila, cu etiologie in principal reprezentata
de traume psihice care interfereaza istoria
individului, brutal, sau trenant, depasindu-i
capacitatile de adaptare si raspuns, a caror
aparitie si evolutie depind de durata si
intensitatea psihotraumei, ca si de
particularitatile psihologice si somatice ale
subiectului
Elemente definitorii:
• -prezenta evenimentului
psihotraumatizant;
• -terenul constitutional
• -legatura inteligibila intre continutul
trairilor patologice si trauma.
Caracteristicile principale ale reactiilor
psihogene sunt:
•  au o durata scurta;
•  au un prognostic mai bun decat nevrozele - adica
sansele de recuperare completa si fara urmari in
activitatea viitoare a copilului sunt mari;
•  nu presupun neaparat existenta si a unor factori
favorizanti, deci este suficienta doar situatia
traumatizanta in sine pentru a declansa reactia;
•  de obicei trauma psihica este atat de mare, incat
obliga pacientul sa treaca la un stereotip nou de
viata;
•  legatura dintre trauma si reactie (cauza-efect) este
imediata, cu alte cuvinte, persoana reactionand
patologic la foarte scurt timp dupa producerea
evenimentului traumatizant.
• Se descriu doua categorii de
psihogenii:

- de intensitate psihotica sau psihoze

reactive;

- de intensitate nevrotica sau nevroze.

PSIHOZELE REACTIVE ACUTE (sau de soc)
• Aceste psihoze sunt declansate de evenimente
stresante (cutremure, incendii, inundatii,
bombardamente). Pot dura de la cateva ore, la 2 - 3
saptamani si se carac­terizeaza prin stari de agitatie
psiho-motorie sau stare de stupoare, cu imobilitate
motorie, cu indiferenta afectiva. La iesirea din starea
afectiva de soc, pacientul are amnezie lacunara. O
alta varianta a reactiilor psihogene este fuga
patologica. Declansata tot de stari exceptionale
psihogene - panica, foc, decesul unei persoane iubite
etc. - se manifesta prin tulburari de constienta de tip
crepuscular. La risipirea fenomenelor acute
psihotice, bolnavul prezinta amnezie.
PSIHOZELE REACTIVE PRELUNGITE
• Dureaza de la cateva saptamani, la cateva luni de zile si apar la cei care au suferit un
traumatism psihic de intensitate mai mica decat in cazurile amintite mai sus, dar care a
actionat un timp mai indelungat (situatia indivizilor expatriati, cei retinuti in prizonierat
sau detentie etc). Pe plan clinic aceste reactii psihogene im­plica mai multe manifestari.

a) Depresiunea reactiva se insoteste de tulburari de perceptie de tip halucinator, care

reprezinta, de obicei, cauza declansatoare, realizand un fel de ecou al psi-hotraumei.

b) Paranoidul reactiv prezinta idei delirante, strans legate de cauzele care au produs
starea reactiva.

Sunt cunoscute delirurile de persecutie si urmarire ale indivizilor cu defecte fizice - delirul
de persecutie si urmarire al surzilor, orbilor sau al celor cu alte mal­formatii fizice.

• c) Iatrogeniile sunt unele stari psihice, deosebite prin modul lor de aparitie, si anume
cauzate de atitudinea gresita a personalului medico-sanitar fata de individul bolnav,
diagnosticat sau inca nediagnosticat. In general, se recomanda o atitudine blanda, calma,
incurajatoare. Oricat ar fi diagnosticul de grav, bolnavul nu trebuie mintit, dar nici nu
trebuie sa i se zugraveasca boala si prognosticul ei in culori cenusii. Trebuie sa se tina
seama si de personalitatea bolnavilor - celor anxiosi sau depresivi trebuie sa li se vorbeasca
Tratamentul psihozelor reactive
• consta in inlaturarea elementelor sau situatiilor
traumatizante - deziderat de multe ori realizabil,
dar nu suficient. Sedarea acestor bolnavi se face
prin ansamblul chimioterapie, cu sedative,
hipnotice, neurotonice, euforizante,
dezinhibante, anxiolitice, psihotone.
Concomitent chimioterapiei, se impune
psihoterapia rationala, individuala sau de grup,
care se aplica si in convalescenta, tinandu-se
seama de bagajul constitutional si nivelul
intelectual al personalitatii pe care s-a grefat
reactia psihogena.
Nevroza
• Patologie condiționată de situația conflictuală
psihogenă acută sau cronică extraordinară în urma
tulburării interrelațiilor umane, ce se manifestă cu
precădere prin dereglarea funcțiilor sistemelor emotiv,
vegetativ și endocrin.
• Nevroza se caracterizează prin reversibilitatea
dereglărilor patologice, independent de vechimea
procesului, prin specificitatea manifestărilor clinice cu
dominarea perturbărilor emoțional afective și
somatovegetative, prin păstrarea atitudinii critice a
pacientului față de boală.
Etiologia
• În prezent e acceptată concepția unei etiologii
 multifactoriale a nevrozelor.
• Diversitatea factorilor etiologici se poate grupa
în trei categorii: biologici, sociali, psihogeni.
• Astfel, patogenia nevrozei este o reacție la stres
a unui psihic vulnerabil, cu un conflict interior
dureros, la persoanele neantrenate sau depășite
ca poziție socială și pregătire, de răspunderile
sociale mereu în creștere.
Se disting următoarele forme principale de
nevroze:
forma astenică (neurastenia),
isterică (isterio-neurastenia)
obsesivă.
Nevroza astenică
• Ea apare mai frecvent la persoanele cu tip nervos echilibrat în urma
supraîncordării proceselor nervoase fundamentale (excitației sau inhibiției),
provocate de excitanți cu forță exagerată sau la acțiune îndelungată sau din
cauza alternării rapide a acțiunii factorilor excitativi și celor inhibitori
(“ciocnirea” proceselor de excitație și inhibiție).
• tabloul clinic al maladiei se manifestă prin excitabilitate exagerată,
iritabilitate, irascibilitate, precum și contextul etnic (de exemplu: victimele
discriminării). Neurastenia este provocată mai frecvent de situații
conflictuale persistente, ce duc la o suprasolicitare emotivă îndelungată, deși
poate fi și consecința unui stres emotiv acut. Factorii, ce provoacă boala
sunt foarte diferiți: situații nefavorabile familiare sau profesionale, sărăcia
materială, ruinarea stereotipului vital, neîncrederea în ziua de mâine,
emoțiile negative etc.
• Baza clinică a sindromului neurastenic o costituie excitabilitatea exagerată
și epuizare ușoară, ce se manifestă prin impulsivitate, hipersenzitivitate la
durere, lumină, excitanți tactili și auditivi, percepere acutizată a impulsației
din țesuturi și organe, care provoacă parestezii sau sinestezii în cutia
toracică, în abdomen sau în alte organe viscerale, fiind diagnosticate ca
nevroze cardiace cardiovasculare, intestinale etc. labilitatea emotivă și
vegetativă, hiperreflexia, hiperestezie totală, distragere, epuizare exagaretă,
scăderea potenței sexuale, frigiditate și dismenoree.
Nevroza isterică
• I.Pavlov considera, că această formă de nevroză apare la indivizii cu tip “artistic” și activitate
corticală slabă.
• Manifestările isteriei survin atât în urma consolidării și amplificării diverselor tulburări
funcționale primare neisterice, cât și sub influența mecanismului de sugestie și autosugestie
conform închipuirilor bolnavului despre simptomele unei sau altei boli imitate de el. Bolnavii au
o “plăcere și dorință condiționată”.
• isteria ce caracterizează prin particularități specifice: bolnavii se poartă demonstrativ și, în
același timp, se creează impresia că pentru ei manifestările bolii sunt neînsemnate. Ei se supun
foarte ușor autosugestiei, ce condiționează diversitatea tabloului clinic. Deseori, e posibilă și
sugestia conștientă sau inconștientă, ce vine de la medic sau de la cei ce-l înconjoară.
• Accesele isterice se caracterizează printr-un polimorfism deosebit și apar, de regulă, în prezența
apropriaților, medicilor și niciodată nu sunt precedate sau însoțite de traume esențiale, durata lor
depinzând de comportamentul celor din jur. Caracterul acceselor este diferit și se asociază
frecvent cu reacții emotive fulgerătoare și poze cu manierism.
• Tulburările de mobilitate se manifestă prin diferite pareze, paralizii și contracturi isterice,
imposibilitatea efectuării mișcărilor complicate. Spre deosebire de accesul epileptic, în timpul
accesului isteric bolnavul nu-și pierde cunoștința și contactul cu mediul înconjurător; nu-și
mușcă limba, reacțiile fotopupilare, reflexele conjunctivale și corneene se păstrează, nu se
constată reflexele patologice. Tulburările de sensibilitate se manifestă prin anestezie locală sau
prin hiperestezie
• O situație analogică se observă și în cazul surdității isterice: bolnavul nu aude ceea ce i se
vorbește, în schimb reacționează la un zgomot surprinzător.
• Tulburările vegetative isterice se manifestă prin senzații de nod în gât, disfagie, vomă,
meteorism etc.
Nevroza obsesivă
• Nevroza obsesivă (obsesivo-fobică) apare în situații
conflictuale la persoanele cu trăsături de caractere alarmant
ipohondrice
• Bolnavii cu nevroză obsesivă nu sunt siguri de acțiunile lor,
fixează legăturile dintre unele împrejurări inofensive pentru ei
cu succesul sau insuccesul personal.
• La acești bolnavi pot apărea diferite fobii: algofobia (teama de
durere), claustrofobia(teama de spații închise), agorafobia
 (teama de spații deschise), hematofobia (teama de sânge), 
cardiofobia (teama de patologie cardiacă), cancerofobie
 (teama de cancer) etc.
• Mai rare, dar tipice pentru nevroza obsesivă sunt gândurile,
amintirile, mișcările obsesive, care în afară de caracterul lor
obsesiv, se mai caracterizează prin conștientizarea efectului
patogen și au o atitudine critică față de acestea.
Tratament
• Psihoterapia este forma cea mai eficienta de tratament
si ameliorare in cazul problemelor de natura psihologica.
Persoana predispusa catre nevroza, pe langa unele
vulnerabilitati biologice, prezinta un deficit
de maturizare psiho-afectiva (o nevoie crescuta de
dependenta interpersonala, capacitate decizionala scazuta
in planul vietii personale si sociale), o insuficienta
identitate (o existenta marcata de tensiuni interioare si
conflicte intrapsihice prelungite).
• Psihoterapia individuala ajuta persoana nevrotica sa
constientizeze impasul in care se afla si sa activeaze
proprile resurse emotionale, cognitive si
Totodata, psihoterapia modifica atitudinile ce
perturba procesul de schimbare, incurajeaza
maturizarea, contribuind la dezvoltarea si
sanatatea persoanei aflate in tratament.