MAREA UNIRE

ALBA IULIA

Marea Unire este considerat cel mai important eveniment

politic din toate timpurile.Aceasta a putut fi îndeplinită, pas cu
pas, în mai mulți ani.

Primul domnitor care a contribuit la realizarea Marii Uniri a fost

Alexandru Ioan Cuza, care a îndeplinit unirea dintre Moldova şi
Țara Românească.Acesta a fost ales, fără voturi împotrivă,
domnitor al Moldovei (Iaşi, 5 ianuarie 1859) şi al Țării
Româneşti (Bucureşti, 24 ianuarie 1859).Confirmarea unirii a
avut loc în 1862.

Următorul domnitor care a ajutat la înfăptuirea Marii Uniri a

fost Carol I, care a fost, de asemenea, primul rege al
României.Acesta a apărat unirea înfăptuită de Cuza, deoarece
Austria şi Imperiul Otoman voiau să desființeze unirea
Principatelor deoarece, unite, erau o mare putere în
regiune.Acesta a fost motivul pentru care Carol I a introdus
România în Războiul Ruso-Turc, zis şi Războiul de Independență
(1877-1878).
Românii au luptat cu vitejie şi au obținut victorii după bătăliile
eroice de la Plevna, Vidin şi Smârdan.În cele din urmă, la finalul
războiului (1878), Imperiul Otoman a declarat independenta
 ETAPELE UNIRI UNIREA
Basarabiei 27 martie 1918
1.Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației
țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca
Republică Democrată Moldovenească la sfârșitul anului 1917,
proclamându-și întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, apoi,
după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia
bolșevică și, după câteva luni, la 27 martie/9 aprilie 1918 unirea
cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie.
Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940
când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea
punerea în aplicare a pactului Ribbentrop-Molotov a fost
adresat României, cerând cedarea Basarabiei către Uniunea
Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost
ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română
retrăgându-se, într-un mod haotic, la vest de râul Prut
UNIREA BUCOVINEI
 Unirea Bucovinei 15 noiembrie 1918.

Bucovina aparținea Imperiului Habsburgic

(austriecilor) din 1774 („de facto”; iar „de jure” în
urma convenției dintre turci și dintre austrieci
din 26 aprilie/7 mai 1775), când acesta o
obținuse prin intermediul mitelor ambasadorului
său la Istanbul, Franz Maria Thugut, de la
Imperiul Otoman.[ La 13 februarie 1848,
înaintând un memorandum conducerii imperiale
vieneze, o delegație a bucovinenilor cere mai
multă autonomie în cadrul unirii sub coroana
Austriei și crearea unui ducat românesc, iar
„împăratul austriac să poată purta și titlul de
mare duce al românilor”, ca o recunoaștere a
românității Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei
obțin un statut de autonomie a Bucovinei în
Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale
împăratului Franz Josef se adăugă și acela de
Mare Duce al Bucovinei. Este creată Dieta
ducatului Bucovinei, care se întrunește pentru
prima oară la 6 aprilie 1861.
 UNIREA TRANSILVANIEI
4.Unirea Transilvaniei 1 Decembrie 1918.

În Transilvania, la începutul lunii octombrie,

secţia română a Partidului Socialist Democrat
din Ungaria şi-a început colaborarea cu Partidul
Naţional Român. Pe 29 septembrie/12 octombrie
1918, la Oradea s-au desfăşurat lucrările
Comitetului Executiv al Partidului Naţional
Român. În cadrul acestora s-a hotărât ca
naţiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de
orice înrâurire străină”, să-şi aleagă „aşezarea ei
printre naţiunile libere”. Rezoluţia Comitetului
Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-
Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18
octombrie. Împreună cu Partidul Socialist
Democrat, pe 16/29 octombrie PNR a constituit
Consiliul Naţional Român Central, un organ
reprezentativ al tuturor românilor din cuprinsul
monarhiei dualiste. Consiliul era compus din
şase membri ai PNR (Teodor Mihaly, Ştefan Cicio
Pop, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voevod,
Aurel Vlad şi Iuliu Maniu) şi şase ai PSD (Tiron
Albani, Ion Flueraş, Iosif Jumanca, Enea Grapini,
Bazil Surdu şi Iosif Renoiu), sub preşedinţia lui
Ştefan Cicio Pop. Peste câteva zile, Consiliul s-a
mutat la Arad, în casa lui Cicio Pop, de aici
purtând tratative cu o delegaţie a guvernului
maghiar privind soarta românilor din Austro-
Ungaria. La sfârşitul lunii octombrie 1918
Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat. Mai multe
ţări şi-au proclamat independenţa, iar pe 31
octombrie/12 noiembrie Austria a fost
proclamată republică. În acest context,
activitatea unionistă a românilor ardeleni s-a
intensificat.