Dosar de Presa..

Tema principal:

Furirea statului naional roman..

Motto: Romania nu cere, de fapt, decit o restituire integrala , ea nu are ambitia unor cuceriri aiurea.Romania se ridica doar pentru a elibera pe fratii sai, care dintotdeauna au fot uniti cu

ea prin cele mai strinse legaturi.Pentru pacea viitoare a Europei,pentru stabilirea noii ordini, este principal deci ca principiul nationalitatilor sa triumfe pentru toate statele Europene interesante, deci si pentru Romania.O Romanie reunind la sine pe toti fii sai, pe care vicisitudinile timpului I i-au rapit, o Romanie puternica va fi o garantie a pacii si a intelegerii in Orient.

Cuprins: Spatiul Romanesc in anii primului Razboi Mondial.. Miscarea Nationala in Basarabia si Transnistria Unirea Republicii Democratice Moldovenesti cu Romania. Unirea Romanilor din Bucovina,Transilvania,Banat,C.M. cu Romania Recunoasteria Internationala a Unirii. Recunoasterea Internationala a Unirii Romanilor din 1918.

Spatiul Romanesc in anii primului Razboi Mondial

Intrarea Romniei n rzboi, august 1916

Pe 27 august 1916, trei armate romne au trecut la atac traversnd Carpaii Meridionali, dup care au intrat nTransilvania. Primele atacuri au fost ncununate de succes, obligndu-i pe austro-ungari s se retrag, dar, la mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul

transilvnean patru divizii, avansarea romnilor fiind oprit. Ruii au deplasat la rndul lor n ajutorul romnilor trei divizii, dar aceti militari nu au fost aprovizionai corespunztor. Primul contraatac al Puterilor Centrale a fost organizat de generalul August von Mackensen, care a coordonat o armat multinaional format din trupe germane, bulgare i otomane. Atacul a fost declanat din Bulgaria pe direcia nord pe 1 septembrie. Atacul a fost ndreptat dinspre poziiile de pe Dunre spre Constana. Garnizoana de la Turtucaia, mpresurt de trupele bulgaro-germane, s-a predat pe 6 septembrie. (Vedei i: Btlia de la Turtucaia).PRIMA PARTE Pe 15 septembrie, Consiliul romn de rzboi a hotrt s suspende ofensiva n Transilvania i s se concentreze pe distrugerea grupului de armate Mackensen n schimb. Planul, cunoscut sub numele de Ofensiva Flmnda, presupunea atacarea forelor Puterilor Centrale printr-o lovitur de flanc i spate, dup traversarea Dunrii pe la Flmnda, n timp ce, pe linia principal a frontului, trupele romno-ruse trebuiau s lanseze o ofensiv spre Cobadin i Kurtbunar. Pe 1 octombrie, 2 divizii romneti au forat cursul Dunrii la Flmnda i au creat un cap de pod lat de 14 kilometri i adnc de 4 kilometri. n aceeai zi, diviziile romno-ruse au declanat ofensiva pe frontuldobrogean, atac care a nregistrat succese limitate. Eecul incercrii de spargere a frontului germano-bulgar din Dobrogea, combinat cu furtuna puternic din noaptea de 1/2 octombrie, care a avariat puternic podul de pontoane de peste Dunre, l-a fcut pe Averescu s anuleze ntreaga operaiune. Consecinele acestui eec au fost uriae pentru tot restul campaniei. Generalul rus Andrei Medardovici Zaioncikovski i trupele sale au sosit n grab pentru a ntri frontul aliat romno-rus, n ncercarea de oprire a armatei lui Mackensen mai nainte ca acestea s cucereasc calea ferat Bucureti Constana. Au urmat lupte grele, cu atacuri i contraatacuri viguroase pn pe 21 septembrie. Comanda trupelor germano-austriece din Transilvania era acum asigurat de Falkenhayn (demis din fucia de ef al Statului Major). El a declanat propria ofensiv pe 18 septembrie. Primul atac a fost declanat mpotriva Armatei I romn lng oraul Haeg. Atacul a oprit avansarea romnilor. Dup opt zile, dou divizii de vntori de munte germani aproape c au reuit s taie coloanele romne n mar lng Sibiu. Trupele romne au fost nevoite s se retrag n muni, iar germanii au reuit s ocupe Pasul Turnu Rou. Pe 4 octombrie, Armata a II-a romn a atacat forele germane la Braov, dar a fost respins, fiind nevoit s se retrag. Armata a 4-a, care aciona n nordul rii s-a retras n condiiile n care armata austriac exercita o presiunele moderate asupra sa, astfel c, pe 25 octombrie, armata romn se afla cu toate efectivele napoi n interiorul granielor naionale. n Dobrogea, generalul Mackensen a lansat o nou ofensiv pe 20 octombrie, dup o lun de pregtiri atente, i a trupele amestecate de sub comanda sa au reuit s nving pe cele ruse. Ruii au fost forai s se retrag dinConstana spre Delta Dunrii. Armata rus era nu doar demoralizat, dar i cu proviziile pe sfrite. Mackensen a ales s transfere n mare secret o jumate din armata sa lng oraul Svitov(Sistova) din Bulgaria, pregtindu-se s foreze cursul Dunrii. Miscarea Nationala in Basarabia si Transnistria.. Dup anexarea la Rusia, n 1812, procesul de impunere a administraiei i legislaiei ruseti, de rusificare, a urmat n mod firesc. n ceea ce privete compoziia etnic a provinciei czute n stpnirea aritilor, n recensmntul alctuit chiar de autoritile ruse

la 1817 s-a constatat c n Basarabia locuiau 96526 de familii sau gospodrii, dintre care 83848 de romni (419240 locuitori-86%), circa 6.000 familii de evrei (30000 de locuitori), 3226 familii de lipoveni (19130 de locuitori), 1200 familii de greci (6000 de locuitori), armeni, bulgari, gguzi (sub 1000 de familii). n total provincia numra 482000 de locuitori. La 1862 numrul romnilor era de 515927 de locuitori dintr-un total de 1003499 adic 51,44%. Urmau ucrainienii, n numr de 215625 (21,50%), evreii (9,56%), ruii (6,80%), bulgarii (5,60%), germanii (2,99%), iganii (1,29%), polonezii, armenii, grecii, gguzii i alte populaii ce reprezentau sub un procent fiecare. n 1897 datorit colonizrilor numrul romnilor a sczut la 47,58% (920919) din 1935401, urmai de ucrainieni, n numr de 382169 (19,75%), evrei (11,79%), rui (8,05%), bulgari (5,33%), germani (3,11%), igani (0,45%), polonezii, armenii, grecii, gguzii i alte populaii ce reprezentau sub un procent fiecare. n schimb romnii ocupau abia a patra poziie n orae, dup evrei, rui (inclusiv funcionari, militari), i ucrainieni conform unei statistici din 1912. Iniial Basarabia i-a pstrat autonomia administrativ. Erau folosite n paralel limbile romn i rus iar funcionarii romni i cei rui judecau dup pravilele existente. Primul guvernator civil al regiunii a fost numit boierul moldovean Scarlat Sturdza n 1813 cu reedina la Tighina i apoi la Chiinu. Deoarece Sturdza a decedat n acelai an, funcia a fost preluat de generalul Harting, atunci comandat militar al regiunii. n 1828 a avut loc o nou organizare administrativ a Basarabiei care fusese declarat deja, din 1818, provincie de grani (oblastie) cu centrul la Tighina. Prin noua lege limba rus a fost declarat limb unic n administraie i justiie. Era nfiinat funcia de guvernator civil iar Basarabia era inclus n gubernia Novorosiisk. Cu toate acestea n deceniul IV nc se mai permitea folosirea limbii romne n instituiile regiunii. n 1867 limba romn a fost interzis. Pentru a modifica structura etnic a populaiei autoritile ariste au procedat la deportarea multor romni i colonizarea provinciei cu rui, ucrainieni, germani, gguzi, bulgari, evrei, polonezi. n Basarabia principala form a luptei naionale a devenit lupta pentru pstrarea limbii romne. n 1848 s-a publicat gazeta Romnul iar n 1862 boierul Cristi a cerut permisiunea de a deschide o tipografie dar solicitarea a fost respins. n cadrul micrii naionale s-au afirmat intelectuali de marc precum Ion Incule, Ion Pelivan, Pantelimon Halippa. Ca forme de aciune politic au fost folosite presa (Basarabia, Cuvnt moldovenesc), societile culturale, contactele cu oamenii politici i de cultur din Iai i Bucureti. Pe plan spiritual s-au nregistrat realizri importante. n 1813 s-a nfiinat Seminarul de la Chiinu n urma unui decret semnat de ctre ar la sugestia mitropolitului Gavriil Bnulescu-Bodoni n care se preda i n limba romn. Numai ntre 1813 i 1820 s-au construit aproape 200 de biserici noi. n ceea ce privete nvmntul, spre sfritul secolului XIX s-au tiprit cri i manuale: Abecedar, Carte de citire, Gramatic, Dicionar ruso-moldovenesc.

Micarea naional s-a intensificat dup revoluia rus din 1905-1907. Au aprut dou curente principale: moderat, condus de Pavel Dicescu (reprezentanii si au nfiinat Societatea pentru Cultura Naional i cereau introducerea limbii romne n colile de stat ca limb de predare i obiect de studiu) i radical, format mai ales din studeni, care, influenai de social-democraii rui, aveau revendicri mai ferme: acordarea autonomiei Basarabiei, adoptarea unui statut special pentru populaia romneasc, introducerea limbii romne n coli i n administraie. Ideile acestui curent erau exprimate prin publicaia Basarabia, aprut n 1906. Basarabia Micarea naional din Basarabia s-a intensificat n vara anului 1917, pe fondul tendinei Ucrainei de a-i extinde dominaia n zon. La Chiinu i-a deschis lucrrile Congresul ostailor moldoveni, la 20 octombrie/2 noiembrie 1917. n acelai timp, la 2/15 noiembrie guvernul sovietic condus de Lenin a adoptat Declaraia drepturilor popoarelor din Rusia care consfinea dreptul popoarelor din fostul Imperiu arist la autodeterminare pn la desprirea de statul rus. Congresul mai sus amintit a proclamat autonomia teritorial i politic a Basarabiei i a hotrt constituirea Sfatului rii ca organ reprezentativ avndu-l ca preedinte pe Ioan Incule. n decembrie Sfatul rii a proclamat Republica Democratic Moldoveneasc, membr cu drepturi egale a Republicii Federative Ruse. Conducerea Republicii Democratice Moldoveneti a cerut intervenia armatei romne n provincie datorit atmosferei de nesiguran create de trupele revoluionere ruse aflate pe teritoriul su. n acest context, ca urmare a trecerii trupelor romne n Basarabia i a ciocnirilor cu cele ruse, la 13/26 ianuarie guvernul condus de Lenin a rupt relaiile cu Romnia i a confiscat tezaurul BNR aflat la pstrare n Rusia. La 22 ianuarie/4 februarie 1918 Sfatul rii a proclamat independena Republicii Democratice Moldoveneti n urma proclamrii idependenei Ucrainei i a izolrii Republicii Democratice Moldoveneti de centrul Rusiei. n urma discuiilor cu guvernul romn, la 27 martie/9 aprilie 1918 Sfatul rii, format din delegai ai ntregii populaii, a votat, cu 86 de voturi pentru, 3 mpotriv i 36 de abineri unirea cu Romnia

Transnistria

Congresul ostasesc moldovenesc de la inceputul lui noiembrie 1917 din Chiinu a avut pe ordinea de zi la punctul 8 "Moldovenii de peste Nistru" i a hotrt c n Sfatul rii, romnii de peste Nistru s dein 10 mandate. S-a mai cerut Ucrainei s recunoasc romnilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleai drepturi pe care Basarabia le recunoate minoritilor etnice. Chiinul mai cerea administraiilor transnistriene s notifice numrul copiilor romni de vrst colar. La acest congres ranul transnistrean Toma Jalb a ntrebat "i cu noi, care trim pe cellalt mal al Nistrului, cum rmne frailor, pe noi cui ne lsai?". La 17 decembrie 1917 s-a organizat un Congres al romnilor transnistrieni la Tiraspol, precedat fiind de adunri pregtitoare la Tiraspol n 16 noiembrie i Grigoriopol n 21 noiembrie, hotrndu-se ca fiecare sat s trimit doi delegai. inut sub semnul tricolorului, Congresul a votat pentru crearea de coli naionale cu predare n limba romn i alfabet latin; introducerea limbii romne n biserici, Justiia n limba batinailor, medici romni la sate, moldovenii s fac armata n oastea naional i alegerea a opt reprezentani n Rada ucrainean. S-a mai hotrt tiprirea de gazete, mprirea moiilor la rani i s se fac tot posibilul ca Transnistria s fie alipit Basarabiei. i cum nu tiau dac Basarabia va lupta pentru aceast alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat ateniona: "Dac vom lasa Ucraina s taie o ramur azi, alta mine, din copacul nostru va rmne buturuga". Trimisul Radei ucrainene a urat n ncheiere "Slav Moldovei slobode!". Comitetul Naional Romn ales a deschis 52 coli romneti, Rada ucrainean a aprobat manualele romneti tiprite la Chiinu cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a nceput s introduce i n Administraie i n Justiie cunosctori ai limbii romne. Timotei Pleca i Toma Jalb au organizat batalionul romnesc, ostaii primind echipament, armament, cazarm. Cadrele didactice nu au fost silite s urmeze cercurile de var n limba ucrainean, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chiinu. n satul Lunca s-a jucat chiar "Piatra din cas" de Vasile Alecsandri. Pn ce teroarea bolevic va ptrunde peste tot, pe alocuri, n coli i n 1919 se mai cnta "Deteapt-te romne". n 9 ianuarie 1918, deputatul Ion Precul, moldovean din stnga Nistrului, ia cuvntul n Rada ucrainean i cere drepturi egale pentru compatriotii lui. Se preconiza un Congres general al romnilor din Ucraina n iunie 1918, dar abia n decembrie 1919, la o Adunare naional, se pune problema organizrii lor ntr-un stat naional. La 21 martie 1919, n urmrirea bandelor bolevice, romnii trec Nistrul i ocup pentru scurt timp Tiraspolul i Razdelnaia. La Conferina de pace de la Paris, Romnia nu a reclamat Transnistria i rmn de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea frailor transnistrieni nu s-a nfptuit atunci, fiind silii s nfrunte nc o epoc de suferine. Dup spusele lui Dominte Timonu (nscut n Mahala lng Dubsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Romnia) perioada a fost "mai grea i mai cumplit".

ntr-o cuvntare inut la Varovia, n noiembrie 1920, Take Ionescu spunea c "600.000 de romni traiesc dincolo de frontiera estic". n aprilie 1920 ncep mari revolte rneti, rsculaii condui de Tutunica ocup Balta, rscoala ntinzndu-se n raioanele Codama i Ananev (raion despre care "Marea enciclopedie rus" spunea c "moldovenii snt locuitorii autohtoni ai raionului"). n 1922, sub conducerea lui Chirsul, revolta a reizbucnit. Unirea Republicii Democratice Moldovenesti cu Romania Unionismul. n msura n care prima Republic Democratic Moldoveneasc s-a unit cu Romnia la data de 9 aprilie 1918, se poate vorbi despre o re-unificare a Republicii Moldova

cu Romnia, micare iniiat n ambele ri la nceputul anilor 90, dup ce Moldova i-a declarat independena fa de Uniunea Sovietic. Spre deosebire de naionalitii care promoveaz revenirea n cadrul Romniei a tuturor teritoriilor cedate Uniunii Sovietice n 1940, unionitii se limiteaz la promovarea unei reunificri panice i democratice a Republicii Moldova cu Romnia avnd ca model Reunificarea Germaniei dup anul 1989.

Anti-unionismul. n Republica Moldova, anti-unionitii, regrupai astzi n coaliiile dominate de comuniti, cuprind att minoritile conlocuitore (o treime din populaia republicii) ct i o parte nsemnat dintre btinaii moldoveni romnofoni, care se tem de modelul capitalist, politic i economic, romnesc i european, prefernd s rmn n modelul rusesc post-sovietic reprezentat de CSI. n Romnia nu exist concret o micare anti-unionist structurat, ci mai degrab o majoritate de alegtori crora aceast chestiune le este indiferent, care nu au zilnic aceast preocupare . O parte din cercurile conductoare din Romnia au n vedere i costul economic al unei uniri i de intrarea n colectivul naional a mai bine de un milion i jumtate de ceteni de origine etnic rus, ucrainean, bulgar, gguz sau altele, dintre care muli nu cunosc limba romn dect tangenial[1].

Potrivit sondajelor din noiembrie 2006, 48% din locuitorii Republicii Moldova doreau s devin ceteni romni, iar 46% nu erau interesai de acest lucru.
Identitatea i luptele n jurul acesteia

n mentalul colectiv al populaiilor romneti, existau, ca motenire a trecutului medieval, percepii pur locale privind identitatea colectiv: oamenii se defineau ca ardeleni (sau chiar ungureni), bneni, olteni, munteni, moldoveni sau dicieni (n Dobrogea), dei se tiau cu toii vorbitori ai aceleiai limbi romneti[3]. Micarea pentru reunificarea Republicii Moldova cu Romnia este continuarea n zilele noastre a unei micri unioniste nceput nc din secolul XIX, care avea ca scop creearea unui stat ntregit naional pentru toi vorbitorii limbii DacoRomane care locuiau n principatele Moldova i ara Romneasc, ct i n imperiile AustroUngaria, Otoman i Rus, mai precis n Transilvania,Bucovina, Dobrogea i Basarabia. Aceast micare se nscria n procesul european de constituire a naiunilor moderne, care s-a concretizat n 1859 ntr-o parte din spaiul romnesc prin Unirea Principatelor Moldova i ara Romneasc, n 1866-1870 prin unirea principatelor i regatelor italiene, n 1871 prin unirea principatelor i regatelor medievalegermane i n 1918, din nou n spaiul carpato-dunrean romnesc prin unirea restului teritoriilor romneti, inclusiv Basarabia (Est-Moldova). Uniunea Sovietic ns, teritorial continuatoare a politicii Imperiului arist Rus, nu a recunoscut aceast unire i nc nainte de cel de-al Doilea Rzboi Mondial, furete Regiunea Autonom Moldoveneasc din Ucraina, pe malul stng al Nistrului, unde este promovat o identitate etnic (aa-zis) moldoveneasc, ce ar fi diferit de cea romn, aceasta din urm fiind asociat cu opresorii capitaliti (romni).[4] Dup al Doilea Rzboi Mondial, dei Romnia devenise un stat comunist, Uniunea Sovietic a continuat promovarea acestei identiti moldoveneti "neromne", pentru a justifica etnic desprirea Est-Moldovei de ara-mam, Romnia, adic anexarea Basarabiei i a Bucovinei de Nord, dei rusa nu are nimic comun nici cu aa-zisa limba moldovean "sovietic", promovat de Moscova ca "ne-romneasc".

Situaia particular din Republica Moldova

Unirea tuturor teritoriilor cu majoritate romnofon la 1 decembrie 1918 este rezultatul susinerii conceptului unionist n teritoriile respective, de ctre o elit intelectual puternic : detepttorii neamului. Dar, n prejma Primului Rzboi Mondial, n Basarabia, dat fiind c o mare parte a populaiei tria n mediul rural i era analfabet, ca urmare a politicii rusificatoare a Imperiului Rus de interzicere a nvmntului n limba romn, i a interzicerii generale a limbii romne n gubernia Basarabiei, detepttorii neamului erau mai puin numeroi ca n alte teritorii romnofone. Fiind ns majoritari n Sfatul rii, Basarabia a fost primul teritoriu romnofon unit cu vechiul regat al Romnei, n martie1918. Mrturiile antebelice relev ns faptul c n acel moment majoritatea locuitorilor nc se identificau ca fiind moldoveni i nu ca romni, nu din cauz c ar fi respins identitatea romneasc, ci deoarece aa apucaser din btrni s-i spun. Trecerea Basarabiei de la un stat la altul de patru ori ntr-un rstimp scurt n anii 1918-1944 a avut ca urmare o receptivitate mai redus a populaiei att fa de ideea c ar fi romni, mai ales n mediul rural, n mentalul colectiv pstrndu-se mai degrab o identitate local, moldoveneasc. Dup 1940, o mare parte dintre detepttorii neamului se refugiaz la apus de Prut, partea rmas n Basarabia fiind deportat sau marginalizat de autoritile sovietice[5]. Astfel, elita romneasc care s-a meninut n teritoriile romnofone rmase n Romnia, a disprut n mare parte din Republica Moldova, fiind nlocuit cu o elit rus, rusofonsau rusificat : din aceste motive, n cadrul teritoriului actual al Republicii Moldova, se poate remarca o absen vizibil a sentimentului romnitii din mentalul colectiv al majoritii populaiei romnofone actuale. Politica moldovenist impus de ctre URSS n regiune dup creearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneti, a constat n ridicarea apartenenei locale moldoveneti la rangul de sentiment naional, conform doctrinei c ar exista o limb romn i o alta, distinct, moldoveneasc. Pentru a evidenia diferenele dintre ele, moldoveneasca era scris folosind un alfabet chirilic moldovenesc derivat artificial din alfabetul rus - spre deosebire de cel romn, scris n alfabet latin, i spre deosebire de cel greco-slavon vechi, folosit n vechiul principat al Moldovei. [6]Vrnd, nevrnd, majoritatea populaiei a acceptat treptat aceast definiie al identitii naionale moldoveneti, mai ales c ei dintotdeauna i spuseser moldoveni. Aceast nou interpretare a identitii locale a umplut golul pe care l lsase eecul administraiei romneti care, n numai 22 de ani, nu avusese timp s fructifice n mentalul colectiv basarabean un sentiment puternic al romnitii, ca n celelalte regiuni romnofone rmase n cadrul Romniei dup 1945[7]. Astfel, la aproape 2 secole de la ocuparea Basarabiei de ctre Rusia arist, n Republica Moldova, dei exist o semnificant parte a populaiei (mai ales printre cei tineri) care susine romnismul, majoritatea vorbitorilor de limb romn din aceast ar nu se consider romni, ci moldoveni. Acest fapt este un obstacol la fel de important n calea micrii pentru reunificare a Republicii Moldova cu Romnia, ca i problemele transnistrean i gguz.

Unirea Romanilor din Bucovina,Transilvania,Banat,. cu Romania Prima provincie care s-a unit cu patria-mam a fost Basarabia. Aceasta a survenit pe fondul dezmembrrii Imperiului Rus, odat cu proclamarea principiului autodeterminrii pn la desprtirea de statul multinaional n care au fost nglobate. n 1917 s-a constituit n provincie Partidul National Moldovean, ce a coordonat micarea de eliberare naional. n acelai an a aprut, la Chiinu, ziarul "Cuvnt Moldovenesc". Cu prilejul s-a constituit un organ reprezentativ numit Sfatul rii. Ca for coordonator al su a fost format Consiliul Directorilor. Acesta a anunat autonomia Basarabiei. Preedinte al sau a fost ales loan Incule. n condiiile primejdiei reprezentate de preteniile Ucrainei de a anexa teritoriul dintre Prut i Nistru i folosindu-se de prevederile Declaraiei drepturilor popoarelor din Rusia, n decembrie 1917 s-a proclamat Republica Democratic Moldoveneasc. Tulburrile provocate de bolevici n Moldova, n condiiile destrmrii unitailor militare ruse o dat cu lovitura de stat bolevic din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, pericolul ntreruperii legturilor ntre guvernul de la lai i serviciile romneti dislocate, prin refugiu, n sudul Rusiei, au creat noi agitaii n Basarabia. Consiliul Directorilor a cerut sprijinul armatei romne, care a ptruns, n aceste condiii, n provincie. La 13/26 ianuarie 1918, guvernul Rusiei sovietice a ntrerupt, prin urmare, reiaiile diplomatice cu Romnia.Congresului ostailor moldoveni de la Chiinu, din 25 septembrie/8 octombrie 1917, n ianuarie 1918 i-a proclamat independena Ucraina. Complet izolat, Republica Moldoven easc i-a proclamat, la rndul su, la 4 februarie 1918, independena. La 27 martie/9 aprilie 1918 ,Sfatul rii, care cuprindea reprezentani ai tuturor naionalitilor - 138 deputai - a adoptat, cu majoritate de voturi, hotrrea Basarabiei de a se uni cu Romnia. Desfurarea primei conflagratii mondiale a adncit i criza de structur a regimului dualist austro-ungar i a impus rezolvarea situaiei provinciilor locuite de ctre romni, i anume, Bucovina i Trsnsilvania. Bucovina a fost teatru de rzboi, numeroi tineri fiind nrolati n armata austro-ungar, ceea ce a agravat suferinele locuitorilor si. Totodat, ea a constituit un subiect al planurilor Vienei n ncercarea de reorganizare a Imperiului pe baze federale. Lupta naional s-a radicalizat n provincie, n condiiile nfrngerilor suferite de Puterile Centrale. Numeroi ostai romni din fosta armat austro-ungar, czui prizonieri n Rusia, s-au nrolat n detaamentele de voluntari care susineau lupta pentru unitate national. La 27 mai/8 iunie 1917 a sosit la lai primul detaament de voluntari transilvneni i bucovineni. Situaia romnilor din Bucovina s-a nrutit n toamna anului 1918 cnd Austro-Ungaria, practic, se prbuise. Se vehicula teza anexrii de ctre Habsburgi, ca o ultim soluie de salvare, a Bucovinei la Galiia, n timp ce Ucraina ridica pretenii de stpnire asupra provinciei romneti i amenina cu intervenia armat. Din iniiativa lui Sextil Pucariu i lancu Flondor, sa convocat, n aceste condiii, la 14/27 octombrie 1918, o Adunare a reprezentanilor populaiei romneti din provincie. Aceasta a decis unirea Bucovinei cu teritoriile locuite de romni, din Austro-Ungaria, acum, practic prbuit. S-a ales un Comitet Executiv i un Consiliu National. Lider politic a fost ales lancu Flondor. Populaia romneasc i-a manifestat astfel, liber de orice ingerin, voina de a se uni cu ara. Intervenia trupelor ucrainene l-a determinat ns pe Flondor s cear sprijinul armatei romne. n atari mprejurri, a avut loc la Cernui, la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, i anume, al reprezentanilor romnilor, polonezilor, germanilor, rutenilor. Romnii constituiau marea majoritate a participanilor. La propunerea lui lancu Flondor, care a prezidat

lucrrile Congresului, s-a votat, cu o majoritate zdrobitoare, "unirea necondiionat, pentru vecie a Bucovinei n vechile ei hotare cu regatul Romniei". Reprezentanii celorlalte populaii au recunoscut i acceptat hotrrea romnilor. n Transilvania, lupta pentru realizarea unirii cu patria-mam a tins s se radicalizeze o dat cu debutul primei conflagraii mondiale. Contactele cu cercurile oficiale de la Bucureti s-au intensificat, iar Liga pentru unitatea politic a tuturor romnilor a desfurat o vie activitate n sprijinul idealului naional. Intrarea trupelor romne n Transilvania, n vara lui 1916, a fost salutat cu entuziasm de ctre romni. Numeroi tineri au cutat s se nroleze n armata romn. Dup retragerea unitilor militare, urmare a necesitilor campaniei de la sudul Dunrii, autoritile maghiare au dezlnuit o campanie de reprimare a micrii naionale romneti. S-au fcut rechiziii, internri n lagre, s-a trecut la arestarea unor lideri politici, a fost suspendat presa romneasc, au fost nchise i desfiinate coli confesionale i elementare ale romnilor. Muli romni au fost nrolai cu fora n armata austro-ungar. n aceste condiii grele au avut loc, n ciuda interdiciilor pronunate de guvernul Tisza, aciuni sociale i de protest, ntre 1916 i 1918, pe Valea Jiului, la Cluj, Oradea, Braov, Timioara. n condiiile nfrngerilor de pe front i a adncirii crizei dualismului austro-ungar s-au produs, la finele anului 1917 i n 1918, demonstraii de strad i agitaii n unitile militare. La 1 octombrie 1917 a reaprut ziarul "Adevrul". n ianuarie i n iunie 1918 au avut loc, n ntreg Imperiul, puternice greve generale. n acelai timp, s-a desfurat n strintate, pe diferite ci, o vast propagand pentru susinerea cauzei unitii tuturor romnilor, deoarece mai existau, nc, muli oameni politici occidentali, n S.U.A. i Marea Britanie, care cereau meninerea Austro-Ungariei. Au acionat n acest sens, n Frana, Anglia, S.U.A., Italia, Suedia, ntre alii, Take lonescu, Simion Mndrescu, loan Ursu, Constantin Angelescu, Vasile Lucaciu, V. Stoica. S-au publicat articole de pres i cri, au avut loc conferine i manifestaii, s-au fcut intervenii n parlamente, s-au obinut audiene pe lng mari oameni politici. La 8 aprilie 1918 a avut loc la Roma, Congresul popoarelor asuprite din tmperiul Austro-Ungar, la care au participat din partea romnilor Simion Mndrescu, dr. Nicolae Lupu, D. Drghicescu. G.G. Mironescu. S-a decis, astfel, continuarea luptei comune a popoarelor asuprite din dubla monarhie. La 3 octombrie 1918 s-a constituit la Paris, sub preedinia lui Take lonescu, Consiliul Naional al Unitii Romneti, care publica ziarul "La Roumanie". n toamna anului 1918, n condiiile prbuirii structurilor puterii imperiale, s-a desfurat n Transilvania un puternic proces revoluionar, cu colaborarea tuturor forelor sociale reprezentnd populaia romneasc. i-a reluat, astfel, activitatea Partidul Naional Romn. Comitetul su executiv reunit la Oradea a adoptat, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, o declaraie ce proclama "independena naiunii romne" din cadrul dublei monarhii. n acelai timp, au fost reluate i intensificate contactele cu Partidul Social Democrat. La 3/16 octombrie 1918, mpratul Carol I a fcut ultima ncercare de a salva monarhia aflat n plin dezagregare. El a lansat manifestul "Ctre popoarele mele credincioase", n care propunea federalizarea Austro-Ungariei. Drept rspuns, deputatul romn Alexandru Vaida-Voevod a citit n parlamentul maghiar Declaraia de independen a populaiei romneti din Transilvania. S-au desfurat, de asemenea, numeroase actiuni pentru pace, pentru respectarea drepturilor i libertilor democratice, pentru realizarea unirii cu Romnia. Treptat, puterea local a fost preluat de Consiliile romneti, denumite Sfaturi, care au dispus de sprijinul militar al populaiei romneti prin intermediul grzilor romneti. Ele au organizat

rezistena mpotriva oricror provocri ale fostelor autoriti maghiare. La 30 octombrie/12 noiembrie 1918 s-a constituit Consiliul Naional Romn Central (C.N.R.) din care au fcut parte ase reprezentani ai Partidului Naional Romn - Teodor Mihaly, Vasile Goldi, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, tefan Cicio-Pop, A. Lazr i ase ai Partidului Social Democrat - loan Fluera, Basil Surdu, losif Renoiu, Tiron Albani, Enea Grapini, losif Jumanca. El a avut sediul la Arad i a devenit organul central al luptei romnilor pentru unire. Ulterior, el a luat denumirea de Marele Sfat al Naiunii din Transilvania i Ungaria. La 9/22 noiembrie 1918, Consiliul Naional Romn Central a anunat guvernul de la Budapesta c a preluat puterea deplin n Transilvania. ntre 13-15 noiembrie 1918 au avut loc, la Arad, tratative ntre reprezentanii Consiliului Naional i cei ai guvernului Tisza. Ele au euat ns datorit poziiei reticente a delegaiei conduse de Karolyi. Trecndu-se la preluarea puterii administrative i politice locale n Transilvania, s-a hotrt s se supun aprobrii populare documentele unitii naionale n cadrul unei mari adunri, la Alba-lulia. Adunarea naional de la Alba-lulia a avut loc la 18 noiembrie/1 decembrie 1918. Ea a reunit peste 1228 delegai alei i peste 100000 oameni venii din toate colurile Transilvaniei pentru a consfini, n mod liber de orice constrngere, hotrrea de unire cu patria-mam. Adunarea a fost deschis de Gheorghe Pop de Bseti. ntr-o atmosfer de puternic entuziasm poputar, prin glasul lui Vasile Goldi, Marea Adunare Naional a proclamat unirea "acelor romni i a tuturor teritoriilor locuite de dnii cu Romnia". Rezoluia Unirli prevedea nfptuirea unui regim democratic n Romnia. A doua zi s-au ales organele provizorii ale puterii de stat, i anume, Marele Sfat Naional care a jucat rol de for legislativ, condus de Gheorghe Pop de Bseti, i Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu i format din 15 membri. Actul de la Alba-Iulia a consfinit pe vecie, prin votul maselor, nfptuirea Marii Uniri.

Recunoaterea internaional a Unirii

Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea nfptuirii statului naional romn unitar. Impus sub o puternic presiune popular, cu deosebire la Bucureti, alegerea ca domn al rii Romneti a lui Alexandru loan Cuza avea s-i gseasc o confirmare deplin la marea manifestare prilejuit de sosirea alesului naiunii n capitala muntean. Cea mai stringent problem era recunoaterea internaional a alegerilor. Faptul mplinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poart i de Austria drept o nclcare a Conveniei de la Paris. Situaia creat n cele dou Principate urma s fac, de altfel, obiectul unei noi Conferine internaionale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie - 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante i au reuit s ctige sprijin pentru cauza romneasc. nc n a doua edin a Conferinei (1/13 aprilie) Frana, Rusia, Anglia, Prusia i Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiul Otoman i Austria ns tergiversau; mai mult, se afl c se punea la cale o intervenie militar peste Dunre. Alexandru I. Cuza rspunse energic. La 20 aprilie, la Floreti, ntre Ploieti i Cmpina, armata moldo-muntean era concentrat spre a face fa oricrei situaii. Dup alte ameninri, sub presiunea celorlalte puteri garante, Poarta a acceptat oficial, o dat cu Austria, n a 3-a edin a Conferinei de la Paris (25 august/7 septembrie), s recunoasc, la rndul ei, dubla alegere. Detensionarea situaiei, att n relaiile cu Imperiul Otoman, ct i cu cel Habsburgic, l determin pe domn s ordone nchiderea taberei de la Floreti (1 septembrie 1859). Astfel mplinit recunoaterea situaiei de fapt, impus la 24 ianuarie, obiectivul imediat urmtor era acceptarea de ctre puterile garante a Unirii depline. Fr a atepta verdictul altor reuniuni internaionale, Alexandru I. Cuza a trecut la unificarea aparatului de stat, remediind din mers consecinele hotrrilor adoptate prin Convenia de la Paris. Misiunile diplomatice ale Principatelor la Constantinopol erau reunite nc n cursul anului 1859 (martie), cu Costache Negri, recunoscut chiar de ctre Poart, drept unic reprezentant al celor dou ri. Unificarea armatei ncepea cu deplasri de uniti militare moldovene, la Bucureti i muntene, la Iai; tabra de la Floreti s-a bucurat de o comand unic. n cursul anului 1860, statele majore, instrucia, administraia i intendena au fost aezate sub o singur autoritate, iar aceeai persoan - generalul Ion Emanoil Florescu - a fost numit n funcia de ministru de rzboi n ambele ri. La serviciul telegrafului moldovean i muntean este numit ca inspector general Cezar Librecht. La Focani, nu fr dificulti, i ncepuse activitatea Comisia Central care, potrivit Conveniei de la Paris, trebuia s elaboreze legile, comune celor dou ri. n cei trei ani de activitate (1859- 1862) din proiectele sale au fost aprobate de Adunarea, electiv i promulgate de domn doar cele referitoare la Curtea de Casaie i la domeniul funciar (care traducea n fapt principiul egalitii fiscale). Proiectul de Constituie nu a fost aprobat ns de domnitorul Cuza, Comisia Central din Focani fiind desfiinat n februarie 1862.[5] Raporturile cu acele puteri garante care se artau ostile unirii sau care jucaser, n trecut, un rol important n viaa Principatelor (Rusia, n anii protectoratului) au fost bazate, nc din primii ani ai domniei lui Alexandru I. Cuza, pe respectarea netirbit a autonomiei rii nouconstituite. Astfel, prezena militarilor otomani va fi categoric interzis, iar Poarta va fi obligat, n vara anului 1860, s renune la paapoartele sale solicitate cltorilor romni, n mai multe situaii supuii Imperiului fiind reinui pentru c au produs diverse neornduieli. Austria, vehement dumnoas, a trebuit s accepte c legile statului romn sunt valabile i pentru

locuitorii cezaro-crieti aflai aici cu afaceri. Maghiarii i polonezii, care vroiau s rmn n Principate sau s tranziteze spre alte regiuni, sunt protejai de guvern i de domn n spiritul dreptului la azil politic, oferindu-li-se la plecare chiar mijloacele necesare. Frana, apoi Rusia, Italia i Prusia erau de acord cu unirea deplin. Alexandru I. Cuza atepta hotrrea Conferinei de la Constantinopol convocat n acest scop. Cum era de ateptat, nc din prima edin Poarta a cerut dreptul de intervenie n Principate, n cazul unor noi nclcri ale Conveniei de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Alexandru I. Cuza. La nceputul lunii noiembrie 1861 firmanul Unirii era prezentat, dar n condiii considerate, n ar, inacceptabile. Fermitatea lui Alexandru I. Cuza, reacia energic Camerelor i a guvernelor, poziia intransigent a lui C. Negri i atitudinea favorabil a majoritii Marilor Puteri garante i-au fcut n cele din urm efectul. La captul Conferinei, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunat la condiiile anterior solicitate, Austria pstrndu-i vechea poziie. irul de reforme iniiate de Cuza i venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura att de sprijinul Franei ct i cel al Prusiei, a fcut ca actul de la 1859 s fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constituiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite ncep s se numeasc oficial Romnia.

Recunoaterea internaional a Unirii Basarabiei cu Romnia

Dup ncheierea Marelui Rzboi, Conferina de Pace de la Paris a recunoscut, n virtutea principiului naionalitilor i a dreptului popoarelor la autodeterminare, actele unioniste romneti desfurate pe parcursul anului 1918. Prin tratatele semnate cu Austria (Saint Germain en Laye, 10 septembrie 1920), cu Bulgaria (Neuilly sur Seine, 29 noiembrie 1919) i cu Ungaria (Trianon, 4 iunie 1920) snt recunoscute de ctre comunitatea internaional drepturile imprescriptibile ale statului romn asupra Bucovinei, Dobrogei ntregi i Transilvaniei, iar prin tratatul de la Svres, din 10 august 1920, se fixeaz grania n Banat. Rmnea n afara acestui sistem tocmai provincia romneasc care se ntorsese cea dinti acas: Basarabia. Recunoaterea internaional a actului unirii de la 27 martie 1918 a fost urmarea unui proces laborios i de lung durat, o adevrat btlie diplomatic (dup cum se afirm de multe ori n istoriografia romneasc), fiind consacrat n drept de abia n ultima etap a Conferinei de pace. Explicaiile acestei triste realiti snt multiple. Spre deosebire de Austro-Ungaria i Bulgaria, Rusia arist fcuse parte din puterile Antantei, alturi de care Romnia luptase din august 1916. Victoria bolevicilor din noiembrie 1917, urmat de scoaterea Rusiei din rzboi n primvara anului urmtor, au determinat neinvitarea fostului aliat la Conferina pcii. Pacea care acum trebuie s fie stabilit nu mai privete Rusia, a fost opinia intransigentului premier francez, Georges Clemenceau, i aceast idee s-a impus, iniial, la forumul de la Paris. Statutul de fost aliat al Rusiei impunea n cazul recunoaterii Basarabiei nu un tratat de

pace ci un acord special. Pe de alt parte, presiunea emigranilor rui din capitala Franei, atitudinea rezervat a diplomaiei americane fa de tendinele de dezagregare a fostului Imperiu rus, precum i folosirea chestiunii basarabene ca un mijloc de presiune fa de reaciile principiale ale guvernului de la Bucureti constituie tot attea cauze ale unei nedrepte amnri. Situaia Basarabiei a fost pentru prima dat pus, n mod oficial, n discuie la data de 8 februarie 1919 n Comisia pentru problemele romn i iugoslav. n pledoaria sa reprezentantul Romniei, premierul Ion I.C. Brtianu, susine c Basarabia reprezint pentru noi intrarea casei, n minile altuia ar putea s reprezinte o ameninare pentru cminul nostru. Delegatul britanic (E. Crowe) a insistat asupra nscrierii n tratatul privind Basarabia a principiului etnic i naional, iar delegatul francez (J. Laroche) a caracterului istoric i etnografic ce sttea la baza unirii Basarabiei cu Romnia. inndu-se cont de insistenele delegatului american (C. Day) cu privire la necesitatea nscrierii n tratat a unor clauze foarte stricte privind garantarea drepturilor minoritilor, Comisia s-a pronunat pentru recunoaterea provizorie a unirii Basarabiei cu Romnia. Dup o nou edin, la 5 martie 1919, n ziua de 11 martie Comisia pentru problemele romn i iugoslav a adoptat urmtorul raport: Lund n consideraie aspiraiile generale ale poporului Basarabiei, caracterul moldovenesc al acestei regiuni, ca i argumentele de ordin geografic, etnic, economic i istoric, se pronun pentru unirea Basarabiei cu Romnia. Prima problem major a aprut la 8 mai 1919, cnd recomandrile Comisiei au fost prezentate Consiliului minitrilor de externe ai puterilor aliate de la Paris. Dei anterior experii americani fuseser de acord, secretarul de stat al S.U.A., R. Lansing, a blocat acceptarea unanim a raportului. eful diplomaiei americane a argumentat c nu se pot aduce modificri asupra teritoriului unui stat cu care puterile reprezentate n-au fost n rzboi, i c, n plus, pentru orice modificare trebuie obinut consimmntul guvernului rus. Deoarece situaia n Rusia era extrem de tulbure, Lansing a repetat observaia preedintelui Wilson cu privire la posibilitatea recunoaterii regimului amiralului Kolceak. Atitudinea americanilor se explic i printr-o intens propagand antiromneasc a emigraiei ruse din Frana. Organizai ntr-o Conferin politic rus, unii dintre fotii membrii marcani ai Vechiului Regim, profitnd i de bunele relaii pe care le aveau n mediile politice occidentale, au susinut c toate problemele care priveau teritoriile Imperiului Rus n limitele anului 1914, cu excepia Poloniei, nu puteau fi rezolvate fr consimmntul poporului rus. Acetia mpreun cu un aa-numit Comitet de salvare a Basarabiei de sub jugul romnesc, ce funciona la Odessa, au complicat nepermis de mult recunoaterea diplomatic a actului de la 27 martie 1918. Att de mult nct unul dintre delegaii romni la Paris, I. Pelivan, afirma ntr-o scrisoare din 2 iunie 1919 c nimeni din delegaia noastr, nici chiar nsui Brtianu, nu tie ce va fi cu Basarabia. Peste o lun de zile, problema frontierelor orientale ale Romniei au fost discutate n cadrul Consiliului Suprem, unde au fost invitai s-i susin cauza I.I.C. Brtianu i reprezentantul guvernului Kolceak, Maklakov. eful delegaiei romneti a argumentat c Basarabia este o ar completamente romneasc. Numai aristocraii rui i bolevicii snt nemulumii de reforma agrar i de dominaia romn i a respins ideea organizrii unui plebiscit n Basarabia, idee susinut de R. Lansing. Cauza justeii unirii Basarabiei cu Romnia i gsise n I.I.C. Brtianu un abil i hotrt susintor. Dar gravele disensiuni ntre acesta i reprezentanii puterilor aliate cu privire la Tratatul de pace cu Austria i n problema minoritilor, au determinat prsirea conferinei de ctre premierul romn, la 2 iulie 1919, i demisia cabinetului, la 27 septembrie. Dup plecarea sa, chestiunea basarabean a rmas n continuare una dificil, ajungndu-se chiar la propunerea unor diplomai americani cu privire la un eventual compromis prin cedarea Cadrilaterului Bulgariei, n schimbul recunoaterii unirii Basarabiei cu Romnia.

La nceputul anului 1920, cele mai stringente probleme ale diplomaiei romneti erau stabilirea frontierelor cu Ungaria i recunoaterea unirii Basarabiei. n scopul relurii unui dialog eficient n privina rezolvrii dosarului basarabean, premierul Al. VaidaVoevod s-a deplasat n mai multe rnduri, n intervalul 16 ianuarie-13 martie 1920, la Paris, unde a prezentat n faa Consiliului Suprem argumentele n favoarea graniei orientale a Romniei, i la Londra, unde a purtat discuii cu premierul D. Lloyd George. Buna-credin a statului romn n privina prezenei trupelor romne n Ungaria, precum i nceperea tratativelor romno-sovietice (discuiile de la Copenhaga dintre D.N.Ciotori i M. Litvinov, ntre 9 i 14 februarie 1920; schimbul de telegrame dintre Gh. Cicerin i Al. Vaida-Voevod, din februarie - martie 1920, n vederea normalizrii relaiilor dintre cele dou state) au determinat Consiliul Suprem s decid recunoaterea unirii Basarabiei cu Romnia. n Hotrrea trimis guvernului romn, n seara zilei de 3 martie 1920, se arta c dup ce au luat n consideraie aspiraiile de ansamblu ale populaiei basarabene, caracterul moldovenesc al acestei provincii din punct de vedere geografic i etnologic, precum i argumentele economice i istorice, principalele puteri aliate se pronun pentru aceste motive n favoarea reunirii Basarabiei cu Romnia, reunire care a fost formal proclamat de ctre reprezentanii Basarabiei. Consfinirea printr-un tratat al acestei decizii era amnat, ns, pn cnd retragerea trupelor romne din Ungaria se ncheia definitiv. Dup o lung i complicat tergiversare, unirea Basarabiei cu Romnia a fost recunoscut de jure prin Tratatul semnat la Paris, n ziua de 28 octombrie 1920, ntre Frana, Imperiul Britanic, Italia i Japonia pe de o parte i Romnia, pe de alt parte. Cuprinznd un preambul i nou articole, textul tratatului, dup ce repeta motivaiile din Hotrrea din 3 martie 1920, stipula, n primul articol, c naltele Pri Contractante declar c recunosc suveranitatea Romniei asupra teritoriului Basarabiei, cuprins ntre frontiera actual a Romniei, Marea Neagr, cursul Nistrului de la gura sa pn la punctul unde este tiat de vechiul hotar dintre Bucovina i Basarabia, i acest vechi hotar. Urmtoarele articole precizau modalitile de stabilire a frontierei pe teren, respectarea drepturilor minoritilor, modalitile de dobndire i renunare la cetenia romn, trecerea gurii Chiliei sub jurisdicia Comisiei Europene a Dunrii i asumarea de ctre Romnia a prii proporionale ce revine Basarabiei din datoria public a Rusiei, precum i din celelalte angajamente financiare ale statului rus. Din nefericire, problema ratificrii acestui tratat a generat noi complicaii n att de dificila chestiune basarabean. n anul 1922, Tratatul a fost ratificat de ctre Romnia i Marea Britanie, iar peste doi ani de zile de ctre Frana. n martie 1927, dup semnarea unor aranjamente comerciale (iunie 1926) i a unui Pact de amiciie i colaborare cordial (septembrie 1926) ntre Romnia i Italia, a intervenit i ratificarea de ctre aceast ar a tratatului pe care-l semnase n urm cu cinci ani. ncheind un acord cu U.R.S.S., n ianuarie 1925, cu privire la insula Sahalin, Japonia a preferat meninerea unor bune relaii cu Moscova, i, n consecin, nu a ratificat niciodat tratatul din 1920. Lipsa ratificrii Japoniei a determinat ca un tratat care prevedea, n mod expres, c va intra n vigoare dup depunerea ratificrii de ctre toate statele semnatare, s fie lipsit de eficien din punct de vedere juridic. S-a argumentat n istoriografia romn c acest neajuns ar afecta doar art. 2-9 ale tratatului, nu i art. 1 care recunoate suveranitatea Romniei asupra Basarabiei, ceea ce, n principiu, este corect. ns neratificarea de ctre un stat semnatar a aruncat o neplcut umbr de ndoial asupra valabilitii ntregului act i a alimentat agresiva propagand sovietic pe aceast tem. n plus, nerecunoaterea de ctre Uniunea Sovietic a Tratatului din 1920 (dei n text se prevedea chiar aderarea Rusiei Sovietice la acest act) a fcut ca acesta s aib doar o valoare moral. Reputai juriti i diplomai, al cror patriotism nu poate fi pus la ndoial, precum N. Titulescu i Al. Cretzeanu, au atras atenia asupra faptului c din punct de

vedere juridic tratatul din 1920 nu ne poate da Basarabia deoarece pentru Rusia el constituie res inter alios acta. Din pcate, notele ultimative sovietice din iunie 1940 au oprit n mod brutal o susinut lupt a diplomaiei romneti pentru recunoaterea internaional deplin a unirii Basarabiei cu Romnia. Se ncheiau trist, astfel, dou decenii de eforturi i sperane pentru consfinirea i n politica internaional a ceea ce era drept i necesar. De la 1 decembrie 1918 ziua in care s-a vestit lumii, prin hotararea Adunarii Nationale de la Alba Iulia,Unirea tuturor romanilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I si pana in timpul de fata, fiecare cetatean al Romaniei intrgite a avut prilej sa asculte ori sa citeasca diferite lamuriri cu privire la felul cum s-a infaptuit Unirea aceasta si la temeiurile care ii garanteaza trainicia. Nu erau insa si nu sunt toate lamuririle izvorate dintr-o cunostinta deplina a imprejurarilor, nici dintr-o neprihanita iubire a adevarului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales strainii care nu au vazut din capul locului cu ochi buni intregirea Romaniei, urmaresc scopul de a infatisa Unirea aceasta in asa fel incat sa trezeasca in sufletul celor slabi de inger indoiala, spunand ca ea nu ar putea sa fie trainica sau ca nu ar fi izbanda neindoielnica a vredniciei neamului romanesc. Se intampla sa auzim cateodata astfel de pareri nu numai din partea strainilor, cu ganduri potrivnice, ci si din partea unor romani care desi socotiti ca oameni de isprava si buni patrioti nu-si vor fi luat osteneala sa cugete mai indelung si mai patrunzator, inainte de a fi rostit pareri putin lamurite cu privire la temeiurile Unirii national-politice a tuturor romanilor. Unirea national-politica, de la anul 1918, nu se cuvine sa fie infatisata, nici macar in parte, ca un dar, coborat asupra neamului romanesc din increderea si simpatia lumii civilizate, nici ca o alcatuire intamplatoare, rasarita din greselile dusmanilor de veacuri. Chiar daca asemenea greseli nu s-ar fi savarsit niciodata impotriva romanilor subjugati de-a lungul veacurilor de stapanire ungureasca, austriaca sau ruseasca, stapanirile acestea nedrepte ar fi trebuit sa se dezumfle si micsoreze indata ce dreptul tuturor popoarelor de a-si croi soarta dupa buna lor pricepere a izbutit a se inalta la treapta de putere hotaratoare in noua intocmire a asezamantului de pace europeana. De aceea, Unirea romanilor trebuie infatisata totdeauna potrivit adevarului ca urmarea fireasca a unei pregatiri istorice de sute de ani, in cursul carora acest popor de eroi si de mucenici a izbutit sa-si apere cu uimitoare staruinta "saracia si nevoile si neamul" (M. Eminescu "ScrisoareaIII"),ramanand impotriva, tuturor navalirilor barbare si vremelnicelor stapaniri straine, in cea mai stransa legatura cu pamantul stramosesc in care, ca intr-un liman de mantuire, si-a putut adaposti traiul de-a lungul vremilor de urgie. Astfel, statul roman, intregit in forma lui de astazi, trebuie pretuit ca unul dintre cele mai statornice, avandtemeiuri adanci si nezguduite in alcatuirea geografica a pamantului stramosesc, in firea poporului roman si in trainicia lui nepilduita, in legaturile lui sufletesti intarite prin unitatea aceluiasi grai, aceleiasi credinte, acelorasi datini si obiceiuri, in asemanarea nedesmintita a intocmirilor si asezamintelor mostenite din batrani si, mai presus de toate, in puterea morala a constiintei nationale, fara de care ar fi subrede si nesigure toate celelalte temeiuri. Sa cercetam, pe rand, aceste temeiuri spre a ne putea da seama de sprijinul adus de fiecare in parte si toate laolalta pentru a intari cladirea de unire national-politica a romanilor. in vara anului 1914, dupa ce arhiducele Francisc Ferdinand, mostenitorul tronului habsburgic, a fost ucis la Sarajevo, impreuna cu sotia sa Sofia de Chotek, de catre studentul sarb Gavril Prinkipo, a izbucnit razboiul cel mare, zis razboiul mondial. Sufletul romanilor subjugati din Transilvania, Bucovina si Basarabia se zbatea cumplit intre temeri grele si frumoase nadejdi de izbavire. Multi erau ingroziti de gandul ca vor fi siliti sa lupte sub steaguri straine, impotriva

fratilor de acelasi sange si aceeasi credinta. Se mangaiau insa cu nadejdea ca nu vor putea fi spulberate in desert toate jertfele si suferintele lor, ci cu ajutorul lui Dumnezeu se va rascumpara, in sfarsit, intreg neamul romanesc din jugul robiei de veacuri. in mintea si inima tuturor incoltise presimtirea ca razboiul acesta va face sa rasara si pentru ei soarele dreptatii. Celor incinsi in hora de moarte a infricosatului razboi le venea cate un cuvant de imbarbatare, ca acela al profesorului Nicolae Iorga, care scria in ziarul "Neamul Romanesc": "Sa fiti voiosi aceia, care in strigate de comanda straina sub steag strain muriti! Undeva un alt steag se ridica in masura, in care voi va cheltuiti vitejia, va dati sangele vostru tanar. El se ridica tot mai inalt, tot mai larg, saltat in sus si rasfirat de fiecare silinta deznadajduita a puterii voastre, care se stange. Si sa stiti ca urmasii vostri, in ciuda puterilor lumii, sub acest steag pe care in nestiinta, in durere si in intuneric voi l-ati inaltat, desfasurat si sfintit, vor fi toti impreuna!". Regele Carol, ca domnitor constitutional, a tinut sa cunoasca in imprejurarile grele de atunci parerea celor mai incercati sfetnici ai sai, pe care i-a chemat intr-un consiliu de Coroana la Sinaia pe data de 3 august 1914. Aici s-a cercetat textul tratatului austro-roman care, in articolul 2, spunea lamurit: "Daca Romania ar fi atacata, fara vreo provocare din partea sa, Austro-Ungaria este obligata a-i da in timp util ajutor si asistenta impotriva agresorului. Daca Austro-Ungaria ar fi atacata in imprejurari asemanatoare din vreo parte a statelor vecine cu Romania, obligatia de a sari in ajutor se va prezenta imediat pentru aceasta din urma". Din cuprinsul acestui articol se vedea ca Romania nu putea fi indatorata la nici un fel de ajutor sau sprijin militar, de vreme ce Austro-Ungaria nu fusese atacata din nici o parte, ci ea pornise la atac impotriva Serbiei. La 4/17 august 1916 tratatul de alianta intre Romania, de o parte, Franta, Marea Britanie, Italia si Rusia. De alta parte, a fost semnat. Prin acest tratat Romania se lega sa atace Austro-Ungaria; Puterile Aliate in "intelegerea cordiala" garantau in schimb integritatea teritoriala a Regatului Roman, recunoscandu-i totodata dreptul sa-si alipeasca, la sfarsitul razboiului, toate tinuturile locuite de romani din cuprinsul Monarhiei austro-ungare si fagaduind sa nu incheie pace separata, nici pace generala decat impreuna si in acelasi timp. Cu 10 zile in urma, in consiliul de Coroana, prezidat de Regele Ferdinand la Cotroceni la 14/27 august 1916, seful guvernului Ion I. C. Bratianu propunea ca Romania sa declare razboi AustroUngariei, aratand ca are datoria morala sa faca pasul acesta, chiar daca s-ar intampla sa ramana invinsa. Dupa astfel de pregatiri si de hotarari, in ziua de 15/28 august 1916 a inceput razboiul pentru dezrobirea romanilor subjugati. Nespus de grea a fost situatia armatei romane, chiar de la inceput slab sprijinita, iar mai tarziu tradata de rusi, impinsa la lupte inegale pe frontul de sud impotriva bulgarilor aliati cu germanii si cu turcii, pe cel de nord impotriva maghiarilor, austriecilor si germanilor, iar la sfarsit pe frontul de rasarit impotriva rusilor. Trei luni de zile au luptat vitejeste, inaintand cu repeziciune uimitoare in Transilvania si in Banat. Dupa infrangerile de la Turtucaia, Sibiu si Neajlov, a fost insa nevoita a se retrage spre Moldova, lasand capitala si doua treimi din pamantul tarii sub ocupatia dusmanilor lacomi care au istovit, timp de doi ani, tara si poporul, fara nici o crutare. Se implinisera 317 ani de cand ostenii lui Mihai Viteazul, porniti pe aceeasi cale a dezrobirii, incununara la inceput cu biruinte fulgeratoare inaintarea pe care o pandea la scurta trecere de vreme infrangerea de la Miraslau si uciderea eroului pe campia de la Turda. De asta data, insa cursul istoriei avea sa fie tocmai dimpotriva: pomenitele infrangeri ale armatei romane, asupra careia tabarasera cele mai otelite divizii germane, austro-maghiare, bulgare si turcesti, urmau sa fie preschimbate, in

timpul celor trei ani de suferinta si de jertfe nepregetate ale razboiului, intr-o stralucita izbanda, dintr-odata cu biruinta hotaratoare a Marilor Aliati asupra Puterilor Centrale. Regele Ferdinand a ramas neclintit in vartejul celor mai grele incercari, fara a fi sovait o clipa si fara a-i fi parut rau de pasul facut pentru intregirea national-politica a Romaniei. Raposatul membru al Academiei franceze, Robert de Flers, a scris in amintirile sale cateva cuvinte pline de inteles, auzite din insusi glasul Regelui Ferdinand. Aceste cuvinte sunt vrednice de amintit, fiindca ele dau putinta sa se inteleaga lupta cumplita a unui suflet, care se destainuia destul de rar. "in trista dimineata scrie de Flers cand trupele austro-germane, victorioase pe Arges, intrau in Bucuresti, il revad pe Regele Ferdinand in pragul primariei din Buzau cum se indreapta spre unul din ofiterii nostri si-l aud: "Colonele, ai sa te intalnesti cu generalul Berthlot?" Da, Sire! - "Ei bine! Spune-i, te rog, ca nu regret nimic si ca increderea mea ramane neschimbata!" Cele mai grozave nenorociri: infrangerea, molima si foametea nu izbutira sa doboare hotararea Regelui, nici sa-i insufle vreo parere de rau. - Vedeti, binevoi regele sa-mi spuna, in cele mai triste zile, oricat ar fi de grele incercarile pe care le induram, tot ce am facut auziti-ma bine as face din nou. Statusem pe ganduri intai, nu zarisem o vreme care era adevarata, graua mea datorie, dar cand m-am convins ca Romania, fiind de rasa si de chemare latina, isi are locul alaturi de Puterile intelegerii, nu interesul provizoriu, ci interesul permanent istoric trebuia s-o aseze langa aceste popoare, ca ne nesocotind aceasta chemare, ea ar deveni din nou ceea ce fusese timp indelungat, vasala altei puteri si ca ar renunta la ceea ce constituie mai presus de toate mandria si nobletea unei tari, independenta ei atunci am gasit un mare sprijin, fiindca vedeam cu siguranta drumul de urmat. Germanii spun: Germania mai presus de toate... Eu, am zis: Datoria mea mai presus de toate!..." Astfel a vorbit si a lucrat Regele Ferdinand, izbutind atat in cursul razboiului, cat si in alte imprejurari zbucimate, la toate raspantiile mari ale vietii, sa puna datoria sa de Suveran mai presus de orice alta socotinta. Aceasta va face ca personalitatea lui sa traiasca in amintirea poporului roman infasurata in aureola unui mucenic al datoriei. Credinta crestina din care izvoraste porunca implinirii datoriei in orice imprejurare, cu orice jertfe este trasatura de capetenie pentru intreaga faptura sufleteasca a Regelui Ferdinand. Aceasta l-a indemnat sa nu dea nici o clipa uitarii fagaduinta ce facuse la sfarsitul lui septembrie 1914 inaintea Reprezentantei nationale ca va fi bun roman. Si tot in credinta aceasta, de care era strabatuta intelepciunea lui regala a aflat izvorul tariei nebiruite, care l-a ajutat sa se invinga adeseori pe sine, ca sa poata invinge la vreme de nevoie si pe altii, oricat de puternici si numerosi dusmaniiar fi fost acesti altii lui sau tarii, pentru a carei intregire n-a stat la indoiala sa aduca intreaga jertfa fiintei sale sufletesti. Armata infrangerii din toamna anului 1916 s-a schimbat in armata biruintei din vara anului urmator, cand un martor nepartinitor ca generalul Monkwitz, seful statului major al Armatei a IV-a rusesti, putea face marturisirea ca armata romana reorganizata era insufletita de un maret avant razboinic, ofiteri si soldati asteptand cu nerabdare batalia, spre a se razbuna de infrangerile din 1916 si spre a dezrobi teritoriul cotropit. Opera de refacere a armatei romane s-a incheiat cu cea dintai manifestarea unitatii nationale depline, cand prizonierii transilvaneni si bucovineni din prinsoarea ruseasca, inrolati in batalioane de voluntari, sosira Iasi spre a se infrati cu trupele romane si a porni impreuna la lupta eroica. Cu toate nenorocirile din toamna si iarna anului 1916, sufletul multimii si-a pastrat neatinsa puterea si curatenia. Si in retragerea din Moldova, ca si pe campul de batalie, ostasul roman a dat dovada celei mai neinfricate impotriviri, fiind in stare sa indure cu seninatate toate lipsurile, sa infrunte orice primejdie, fara a se revolta, ca tovarasul sau rus, contra celor din adapostul

cartierelor, pe care se multumea doar sa-i atinga cu pleasna ironiei in forma de cantec: "Noi suferim amputatii / Iar ei iau decoratii...". Cinstea si patriotismul soldatilor simpli a fost in stare sa zadarniceasca urmarile tradarii savarsite de colonelul Sturza, care sa fie primite in garzile din Transilvania, dar i s-a raspuns ca sub steag romanesc nu este loc pentru tradatori. Pentru primavara anului 1917 fusese planuita ofensiva contra Puterilor Centrale pe intreg frontul ruso-roman. Izbucnirea revolutiei rusesti, in martie, a zadarnicit insa implinirea acestui plan de la care armata romana, refacuta, astepta cu nezdruncinata incredere in puterile sale, victoria hotaratoare. Situatia ce i s-a creat prin tradarea, recunoscuta oficial, a armatei rusesti era fara asemanare in istoria razboaielor. Cu toate aceste, romanii au luptat cu vitejie uimitoare, atat in ofensiva victorioasa de la Marasti, cat si in defensiva neuitata de la Marasesti si Oituz, in vreme ce rusii, demoralizati, paraseau frontul, uneori pornind chiar la atacuri pe furis contra fostilor tovarasi de lupta. La Marasti, armata romana, care trecuse timp de 11 luni prin o multime de lovituri grele, s-a ridicat deodata la culmea vitejiei, masurandu-se cu cele mai solide trupe din lume, necontenit biruitoare pana atunci, si izbutind a le infrange si pune pe fuga, cum nu au mai fost fugarite trupele germane in nici un punct al teatrului de lupta, in cursul razboiului mondial. in seara zilei de 6 august 1917, cand rusii la Marasesti paraseau frontul, inspaimantati de violentul atac al trupelor feldmarsalului prusac Mackensen, pe podul Siretului de la Costesti se intalneau cu romanii, hotarati la suprema jertfa pentru a smulge biruinta. Fara a se lasa o clipa macar abatuti de spaima retragerii rusesti, ei alergau spre front si, ca sa poata sosi mai repede in linia de foc, se vazura nevoiti a-si face cu mitraliera loc printre rusii care fugeau in neoranduiala. Astfel s-a intamplat ca batalia pe care germanii o incepusera la Marasesti impotriva rusilor, o sfarsisera pe acelasi front intr-o dramatica incaierare cu romanii. Generalul german von Morgen arata in memoriile sale ca "impotrivirea romanilor a fost neobisnuit de darza si s-a aratat prin 61 de contraatacuri in cursul celor 14 zile de lupta. Ele au condus mai ales la lupte cu baioneta, care au pricinuit germanilor pierderi foarte grele". Iar Hans Carossa scrie in amintirile sale de razboi: "Ai nostri vorbesc cu admiratie de dispretul de moarte cu care lupta romanii: ori de cate ori se pregateste un atac, soldatii se reped ca nebunii". Campania din vara anului 1917, cu durata ei de 50 de zile, a adus numeroase dovezi de simtul de jertfa si datorie al armatei romane care, luptand in imprejurari si cu mijloace deopotriva, nu erau intru nimic mai prejos decat oricare armata. Pe frontul din Moldova a cazut si eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu (3 septembrie 1917) si profesorul de istorie, bucovineanul Ioan Gramada, strapuns de doua gloante in batalia de la Ciresoaia (9 11 septembrie). Procesul de destramare al armatei rusesti nu a mai putut fi oprit dupa izbucnirea revolutiei bolsevice de la Petrograd, cu dualitatea Lenin-Trotzki in frunte (7 noiembrie 1917). Ostilitatile fura intrerupte pe frontul Siretului, ca si pe celelalte fronturi ale rusilor. Generalul Scerbacew se vazu silit sa incheie armistitiul de la Focsani salutat cu bucurie de trupele austro-germane, primit insa cu manie de armata romana, nevoita sa lase armele "nu infranta de dusmani, ci tradata de aliati". intinsul imperiu al Romanovilor, cladit cu sabia si mentinut cu cnutul, incepuse a se risipi in bucati. in Basarabia, Sfatul Tarii, alcatuit din 84 de romani si 36 de reprezentanti ai minoritatilor etnice, a proclamat, la15 decembrie 1917, Republica democratica moldoveneasca. Opera de nationalizare culturala a Basarabiei a fost ajutata de ardelenii si bucovinenii pribegi "adevarati misionari ai romanismului peste Prut, unde, la 24 ianuarie 1918, s-a proclamat Republica moldoveneasca independenta. Cu trei zile mai tarziu armata romana, chemata in Basarabia s-o apere contra bolsevicilor, a intrat in Chisinau si, dupa cateva ciocniri, a izbutit a curata provincia

aceasta de resturile armatei rusesti, ajungand pana la inceputul lui martie sa ia in primire si Cetatea Alba. Bucovina s-a unit cu Romania la 28 noiembrie. Regele Ferdinand s-a intors cu intreaga-i suita la Bucuresti in ziua de 1 decembrie, cand romanii din Transilvania si Banat proclamau, cu nespusa insufletire, in Adunarea Nationala de la Alba Iulia, unirea pe veci cu patria mama. Italianul Mazzini prorocise romanilor, inca dinainte de 1848, ca nu vor izbuti sa-si cucereasca neatarnarea, libertatea si dreptatea, decat dupa ce vor fi cazut tarul Rusiei si imparatul Austriei. Sfarsitul razboiului mondial a adus imprejurarile de neaparata trebuinta pentru implinirea prorociei lui Iosif Mazzini mai presus de cele mai indraznete sperante ce ar fi putut nutri Regele Ferdinand in clipa cand Romania si-a inceput razboiul de intregire nationala. Proclamatia regala nu putea sa aminteasca atunci nici un singur cuvant despre Basarabia ingenuncheata sub stapanirea tarului rusesc. Scopul razboiului era hotarat numai in aceste cuvinte: "sa scapam de sub stapanirea straina pe fratii nostri de peste munti si din plaiurile Bucovinei, unde Stefan cel Mare doarme somnul de veci". Sprijinindu-si Romania, in acest razboi de intregire nationala, actiunea diplomatica si militara pe alianta ce se incheiase cu Franta, Anglia, Italia si Rusia, era firesc sa-si aiba ca scop marturisit numai dezrobirea provinciilor romanesti inglobate in veacurile al XVII lea si al XVIII lea sub pajura cu doua capete al monarhiei habsburgice. Chiar speranta recastigarii lor ajunsese, cum am vazut, aproape cu desavarsire intunecata de biruintele armatelor austro-germane, gata sa dicteze Romaniei o pace umilitoare ori sa-i imbie ca ultim loc de adapost faimosul "triunghi al mortii" intre raurile Siret si Prut in regiunea dintre Iasi, Vaslui si Husi. Atunci, in una din clipele de cea mai grea cumpana din istoria romanilor, dupa ce s-a prabusit tarismul rusesc (1917), incepu sa mijeasca de la rasarit cea dintai raza a soarelui dreptatii: desfacerea Basarabiei din catusele tariste, spre a se organiza mai intai ca republica democratica moldoveneasca, apoi ca republica neatarnata, dupa care a urmat hotararea de la 27 martie (9 aprilie)1918 prin care Sfatul Tarii din Chisinau "inputerea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor", a declarat ca Basarabia se uneste pentru totdeauna "cu mama sa Romania", de care fusese dezlipita fara voia ei intr-un timp cand capetele incoronate se credeau in drept sa dispuna de soarta tarilor si a popoarelor care nu le apartineau. in textul acestei declaratii erau cuprinse si cateva conditii, asupra carora Sfatul Tarii a revenit, declarand dupa unirea Bucovinei si a Transilvaniei, ca renunta la ele "fiind incredintat ca in Romania tuturor romanilor regimul curat democratic este asigurat" (27 noiembrie 10 decembrie 1918). Sfatul colonistilor germani din Basarabia s-a declarat la fel pentru unirea cu Romania (7 martie 1919). Prabusindu-se revolutia din octombrie 1918 si monarhia austro-ungara, li s-a dat romanilor din Bucovina, ca si celor din Transilvania si Banat putinta sa-si rosteasca si ei cuvantul, aratand, in temeiul drepturilor de proprie hotarare, cum vor sa fie organizate si carmuite in viitor provinciile locuite de dansii. Vointa lor de viata laolalta, sub o singura stapanire nationala s-a rostit maret prin Congresul general al Bucovinei care, s-a intrunit in sala sinodala a palatului metropolitan din Cernauti la 15 28 noiembrie si "intrupand suprema putere legiuitoare, in numele suveranitatii nationale" a hotarat "Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Cermus, Colaciu si Nistru cu regatul Romaniei". in aceeasi zi, s-a rostit si Sfatul national al germanilor din Bucovina pentru unirea acestei provincii cu Romania. in ce priveste pe transilvanenii si banatenii ramasi in cuprinsul granitelor Ungariei, in cursul razboiului sub stare de asediu, ei nu aveau putinta sa-si rosteasca liber gandul de unire cu fratii de peste Carpati. Dar cei ce au pornit in pribegie, adapostindu-se in Regatul Romaniei, au luat o parte hotaratoare la adancirea unei miscari sufletesti prielnice ideii de libertate si unitate

nationala a tuturor romanilor. Simtind primejdia cel asteapta contele Stefan Tisza, fiind ministru-presedinte al guvernului de la Budapesta, a stors l a inceputul anului 1917 catorva arhierei si intelectuali romani marturisirea mincinoasa ca transilvanenii si banatenii nu vor sa fie eliberati de sub jugul austro-ungar. Dar aceste declaratii nu au avut nici o valoare politica deoarece au izvorat din spaima unor suflete nelamurite si care nu au fost imputernicite sa faca astfel de marturisiri politice in numele poporului. Trebuie sa mentionam totusi faptul ca desi se aflau sub control politienesc, amenintati cu deportarea sau privarea de libertate cativa carturari romani au avut curajul sa nu-si dea semnatura cand le-a fost prezentat textul declaratiei comandate de contele Tisza. Cei ramasi acasa nemaifiind in stare a-si arata liber vointa, in numele lor a inteles a se rosti, chiar in cursul razboiului, multimea prizonierilor ardeleni si banateni concentrati in marea tabara ruseasca de la Darnita. Aici au redactat un memoriu pe care l-au trimis birourilor de presa rusesti, franceze, engleze, italiene si romane, marturisind in cuvinte raspicate convingerea ca in cadrul monarhiei austro-ungare orice pareri, orice legi, orice garantii nu pot fi socotite decat ca niste simple minciuni, menite sa fie calcate in picioare a doua zi. La sfarsitul razboiului mondial, redobandindu-si factorii de conducere politica ai romanilor din Transilvania si Banat libertatea de rostire si actiune, au putut sa-si spuna si ei cuvantul potrivit cu dorinta din tabara de la Darnita si care era intr-adevar dorinta milioanelor de suflete romanesti dintre Tisa si Carpati. Comitetul national al romanilor din Transilvania si Banat, intrunit l a Oradea Mare, in ziua de 12 octombrie 1918, prin condeiul iscusit al lui Vasile Goldis a facut o incheiere, aratand ca numai recunoaste parlamentului si guvernului din Budapesta dreptul sa reprezinte natiunea romana si cerand pe seama acesteia drepturile nestramutate si de neinstrainat la viata nationala deplina. Aceasta incheiere a fost inaintata parlamentului ungar de catre Alexandru Vaida, la 18 octombrie, dupa ce, cu o zi inainte, contele Tisza rostise cuvantul de prohodire: am pierdut razboiul cuvant despre care prezentatorul incheierii de la Oradea spunea ca ar fi ajutat cauzei romanesti mai mult decat ar fi putut sa-i ajute ei (autorii incheierii) prin lupte de zeci de ani. "Adunarea Nationala a tuturor romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca", intrunita la Alba Iulia in ziua de 18 noiembrie (1 decembrie st. n.) 1918, a decretat "Unirea acestor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania". Punctul de capetenie al Adunarii de la Alba Iulia a fost cuvantarea maiastra a lui Vasile Goldis, care a infatisat temeiurile istorice si politice ale acestei hotarari epocale. Din fiecare fraza a clasicului discurs se simte ritmul grabit al vremii, pornirea navalnica a sufletelor doritoare sa vasleasca spre limanul mantuirii. Motivarea istorica este mai concisa, mai sintetica, dar in acelasi timp cuprinzatoare, fiindca nu se margineste a imbratisa numai trecutul Transilvaniei, cum facea Simion Barnutiu in discursul sau din 1848, ci priveste interesele totalitatii neamului romanesc, incercand sa le aduca in legatura cu istoria lumii: "Natiunea romana isi pierde unitatea de Stat, se farama prin vai sub dominatiuni razlete si una de alta neatarnatoare, pierde incopcierea cu fluviul larg si luminos al istoriei mondiale, ca apa de ploaie in nisip parca dispare de la suprafata constiintei umane". Cand incopcierea pierduta fu regasita iarasi, "constiinta nationala savarsi la 1859 Unirea Principatelor Romane sub bunul si luminatul Cuza Voda, iar sangele varsat din nou cu atata vitejie impotriva paganilor, la 1877, scutura si cele din urma zale ale lantului, care lega Romania de Constantinopol si, la 10 mai 1881, Carol de Hohenzolern aseza pe capul sau coroana de Rege al Romaniei libere si independente". Aceasta privire istorica duce numai la incheierea politica: "Natiunile trebuie liberate. intre aceste natiuni se afla si natiunea romana din Ungaria, Banat si Transilvania. Dreptul natiunii romane de a fi liberata il recunoaste lumea intreaga, il recunosc acum si dusmanii nostri de veacuri. Dar, odata scapata din robie, ea alearga in bratele dulcei sale mame. Nimic mai firesc in lumea aceasta. Libertatea acestei natiuni inseamna unirea ei cu Tara Romaneasca...". Batranul Gheorghe Pop de Basesti, la varsta de 83 de ani, a avut fericirea

sa prezideze Adunarea de la Alba Iulia, rostind la sfarsitul ei cuvintele biblice ale dreptului Simion: "Acum slobozeste, Stapane, pe robul tau in pace, caci vazura ochii mei mantuirea neamului romanesc!" Spre deosebire de Congresul general al Bucovinei, care se multumise a proclama "Unirea neconditionata", Adunarea de la Alba Iulia a mai adaugat cateva "principii fundamentale la alcatuirea noului stat roman", principii cuprinse in 6 puncte, despre rostul si insemnatatea carora s-au format in cursul timpului multe pareri gresite. S-a facut incercarea de a le infatisa ca puncte dintr-un pretins program de partid. impotriva acestei incercari a protestat insusi autorul care, publicandu-si mai tarziu discursul, insotit de cateva "adnotatiuni", spune lamurit ca "nu s-a dat prin hotararea de la Alba Iulia un program politic de partid, ci s-a talcuit noua evanghelie a civilizatiei umane... Nu este aici un program, ci este o doctrina, o conceptie de Stat, un ideal... Cei initiati in studiul stiintelor sociale vor gasi lesne documentarea acestui ideal al civilizatiei. Deciraspunderea istorica si politica pentru hotararea de la Alba Iulia n-o are vreun partid politic, ci o are inaintea tuturor autorul, care s-a simtit alaturi de sufletul poporului roman, cu adevarat iubitor de dreptate si de libertate. Punctul 1 din art. III, acel cu libertate nationala pentru toate popoarelor este transcris aproape textual din brosura aceluiasi autor, tiparita la Arad in anul 1912, in limba maghiara, despre Problema nationalitatii. Am propovaduit aceste credinte, cand faceam parte dintr-un neam asuprit, nu le-am renegat si nu le reneg nici acum, cand cu ajutorul lui Dumnezeu fac parte dintr-o natiune stapanitoare asupra sa in statul sau propriu" (V. Goldis, Discursuri, Bucuresti, 1928, pp.24-25). Dandu-si seama de urmarile politice ale hotararii de la Alba Iulia, sasii din Transilvania au hotarat la Medias pe data de 8 ianuarie 1919 sa se considere membrii ai "imperiului roman". La fel au facut si svabii din Banat care, intrunindu-se la Timisoara in ziua de 10 august 1919. Astfel s-a desfasurat procesul de izbavire a Transilvaniei si Banatului de sub carmuirea straina, deodata cu acela de prabusire a monarhiei habsburgice, luand parte amandoua aceste procese impreuna la indeplinirea unei porunci istorice, care nu mai putea fi intarziata prin piedici nefiresti. Dintre toate manifestarile "suveranitatii nationale", faramitate prin granitele nedrepte ale imparatiilor prabusite, cea mai mareata a fost, fara indoiala, Adunarea de la Alba Iulia, nu numai prin covarsitoarea multime care a luat parte la ea, dar si prin insufletirea si prin demnitatea cetateneasca a celor ce aduceau acum la matca Romaniei intrgite partea cea mai de pret a Daciei lui Traian, pamantul si poporul care prin vitregiile soartei a fost tinut timp mai indelungat in lanturile carmuirilor straine si impiedicat a-si urma cursul firesc al unei dezvoltari nestingherite, in cadrele aceleiasi organizatii politice cu restul neamului. Basarabia mitropolitul Gavriil Banulescu si a darnicului boier Vasile Stroescu aducea, pe langa mantuirea suferintelor de 106 ani sub carmuirea muscaleasca, bogatia lanurilor intinse si adancimea sufletului pornit spre credinta, care in straturile taranesti s-a putut pastra mai ferit de inrauriri straine decat in cele orasenesti. Bucovina Hurmuzachestilor si a lui Silvestru Morariu aducea indarat, prin hotararea sa de unire neconditionata, la coroana de otel a Romaniei un "diamant din stema lui Stefan cel Mare", dupa nimeritul cuvant al lui Mihail Eminescu. Iar Transilvania lui Gheorghe Lazar, Andrei Saguna, Simion Barnutiu si Avram Iancu, impreuna cu Banatul lui Eftimie Murgu veneau sa incoroneze, prin insufletita hotarare de la Alba Iulia, cu rasplata dreptatii nemuritoare, luptele si suferintele de veacuri ale unei natiuni martirizate, in stare sa infrunte in o mie de ani de primejdii fara a-si pierde nadejdea intr-o viitoare izbavire, pe care o asteapta de unde i-a si sosit: de la fratii de peste Carpati! Romania libera se obisnuisera de multa vreme transilvanenii si banatenii s-o cinsteasca si iubeasca in taina sufletului lor ca pe un pamant al fagaduintei, spre care se indreptau toate nadejdile lor de libertate si de progres.

De aceea, bucuria de care a fost cuprins atunci, la sfarsitul anului 1918, sufletul poporului roman se rostea in cele mai miscatoare feluri, in toate tinuturile, in toate centrele culturale si chiar in toate satele romanesti. Un soare nou li se parea tuturor ca a rasarit in iarna aceea aspra, pe orizontul vietii lor sufletesti. Si nu gaseau cuvinte sa-si arate indeajuns multumirea si recunostinta fata de gloriosul ei comandant Ferdinand Dezrobitorul, fata de Regina Maria si intreaga dinastie. in avantul dinastiei. in avantul bucuriei, o taranca de pe valea Hartibaciului chiuia, dantuia in piata Sibiului, franturi de versuri plasmuite in clipa aceea si dintre care unele nu erau lipsite de subintelesuri politice, ca de pilda: "Vai, saracii unguri / Se uita ca taurii, / Ca regina-i ca o floare / Unguru de ciuda moare...". La 14 decembrie a fost inaintata hotararea de la Alba Iulia Regelui Ferdinand, care rostea cu multumire deplina urmatoarele cuvinte: "in frumoasa sa cuvantare, d-l Goldis a spus astazi ca Unirea tuturor romanilor era o necesitate istorica. Aceasta necesitate a fost inteleasa de toti oamenii cu inima patriotica de dincoace si de dincolo de Carpati, de la Nistru pana la Tisa. Dar... evolutia istorica avea nevoie de instrumente. Dumnezeu, care a ocrotit necontenit in cursul veacurilor poporul romanesc, i-a dat barbati care au tinut sub stindardul ideii nationale, lor le-a daruit suflet romanesc, le-a intarit mintea si le-a otelit bratul ca sa duca barca romanismului prin toate vitejiile vremurilor pana la limanul dorit, unde dupa atatea trude si suferinte culegem roadele binemeritate ale unei lupte de veacuri. Azi, cand vedem... savarsita cladirea mareata ce Mihai Viteazul incepuse... aduc prinosul meu de recunostinta tuturor acelor care in toate colturile unde suna dulcele grai romanesc au pus sufletul si puterile lor in slujba idealului national. Dupa Basarabia, dupa Bucovina, mai lipsea o piatra din cele mai scumpe: Transilvania cu tinuturile din Ungaria locuite de romani. Azi ne-ati adus si aceasta ultima piatra a cladirii, care incoroneaza marea opera de Unire. Putem privi cu incredere in viitor, caci temeliile sunt puternice... Ele sunt cimentate prin credinta nestramutata a unui sir intreg de generatii de apostoli ai idealului national, ele sunt si sfintite prin sangele vitejilor mei ostasi, care au luptat si au murit pentru Unire...". Dar fostii carmuitori straini nu se puteau impaca cu noile stari politice faurite in temeiul dreptului de autodeterminare, prin hotararile de unire de la Chisinau, Cernauti, Alba Iulia, Medias si Timisoara. infuriati de pierderea unor teritorii, pe care se obisnuisera a le stoarce fara mila, multi dintre ei s-au dedat la cruzimi infioratoare, omorand cu nemiluita fiinte nevinovate, cum a fost impuscat preotul Opris (din judetul Turda) in clipa cand iesea de la biserica, taranul Ioan Arion in drum spre Adunarea din Alba Iulia, preotii Cornel Popescu si Cornel Leucuta din judetul Aradului, avocatii Ioan Ciordas Si N. Bolcas ingropati de vii -, basarabenii Murafa si Mateevici, precum si multimea taranilor de la Belis (Iosikafalva, azi Balcesti, aproape de Huedin, judetul Cluj), unde mosia latifundiarului Urmaczi (care s-a sinucis la Budapesta in 1936) au fost arsi pe rug peste 40 de tarani romani.
Regele Ferdinand intelegea greutatea starii in care ajunsese Romania, impresurata de bolsevici si la rasarit pe granita Nistrului, si la apus de-a lungul Tisei. De aceea isi arata in cuvinte lamurite parerea ca, daca nu va fi impotrivirea armatei romane destul de puternica, fiinta Europei intregi va fi amenintata.

Manifestrile dedicate Zilei Naionale - deschise oficial

Manifestarile dedicate implinirii a 89 de ani de la unirea istorica a Romaniei au debutat, ieri, la Alba Iulia. Primele evenimente specifice zilei nationale au fost gazduite de Piata Tricolorului, unde au defilat trupe militare si elevi ai Colegiului Mihai Viteazul. Pe fatada Catedralei Reintregirii a fost arborat steagul tricolor, moment petrecut in acordurile imnului de stat Desteapta-te Romane. Incepute cu o saptamina mai devreme decit in mod normal, manifestarile au continuat cu depunerea de jerbe si coroane de flori la statuia lui Avram Iancu. Decalarea deschiderii oficiale a evenimentelor a fost motivata de alegerile din 25 noiembrie, lucru prea putin gustat de catre localnici. A fost interesant. E un moment care ma incinta asa cum cred ca ar trebui sa incinte orice roman. As vrea sa vad la Alba Iulia o parada militara si programe artistice de calitate. As vrea sa nu vad politicieni, dar ma astept sa avem o gramada ca e campanie, a declarat unul dintre privitori. Rutina si campanie Daca pentru administratia locala, derularea evenimentelor a devenit o parte dintr-o rutina anuala, oamenii incep sa devina nemultumiti de modul in care se desfasoara manifestarile. A fost si este o manifestare impresionanta. Mai ales ca sintem in pragul a 90 de ani de la Marea Unire. As vrea sa vad la Alba Iulia, de 1 Decembrie, foarte multa lume, simt patriotic pina peste poate, tineret mult, toate sa ne demonstreze ca nu ne-am pierdut identitatea si mindria de romani, a declarat S. Maria. As vrea sa vad concerte de muzica populara. Cred ca ar trebui delimitat. Adica in 1 Decembrie sa fim romani, sa ne aducem aminte de traditie si sa avem constiinta nationala, iar a doua zi sa fie o distractie generala. Sa nu le mai amestecam. Nu cred ca se va intimpla asa, cu atit mai mult cu cit e si campanie electorala, a fost de parere si M. Gabriel.

Concluzii:
Analiznd aspectele politico-juridice importante i principiale ale evoluiilor istorice din Basarabia n anii 19171918 se impun citeva concluzii majore: Evoluiile istorice din Basarabia n anii 19171918 au avut un caracter firesc, perfect legitim, n corespundere cu aspiraiile i voina populaiei btinae majoritare, n conformitate cu normele dreptului internaional, cu dreptul popoarelor ocupate la autodeterminare i cu garantarea drepturilor pentru minoritile etnice. Si deci:

"...Marea Unire din 1918 a fost si rmne pagina cea mai sublim a istoriei romnesti. Mretia ei st n faptul c desvrsirea unittii nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoric a ntregii natiuni romne, realizat ntr-un elan tsnit cu putere din strfundurile constiintei unittii neamului, un elan controlat de fruntasii politici, pentru a-l cluzi cu inteligent politic remarcabil spre telul dorit. Marea Unire nu a fost rezultatul participrii Romniei la rzboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut n vedere revolutia din Rusia si destrmarea monarhiei austroungare. Rationamentul lor s-a nscris formulei traditionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania si Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruint o excludea pe cealalt, astfel c nimeni nu vedea cum ar fi cu putint ca toate aceste provincii s intre aproape simultan n frontierele Vechiului Regat. Nu o victorie militar a stat la temelia Romniei Mari, ci actul de voint al natiunii romne de asi da armtura teritorial-institutional care este statul national. O necesitate istoric - natiunea trebuie s triasc ntr-un stat national - s-a dovedit mai puternic dect orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetent, si, punnd n miscare natiunea, i-a dat acea fort urias ca peste toate adversittile s dea viat aspiratiei sale: statul national."