Razboiul de independență

Rzboiul de independent al României s-a desfăgurat intre anii 1877 si 1878 si a fost dus
impotriva Imperiului Otoman. Rzboiul s-a terminat cu victoria României si Rusiei impotriva
turcilor, obtinerea independentei României si unirea Dobrogei cu România. Aspectul
negativ a fost acela că Rusia a anexat sudului Basarabiei.
In 1877 Serbia si Muntenegru se răscoal impotriva Imperiului Otoman declarându-i razboi.
Cum lupta ar fi fost inegala si armatele turcesti le-ar fi nimicit pe cele sârbo-
muntenegrene, se implicã si rusii care declar si ei rzboi turcilor. Pentru ca armatele rusesti
să poata traversa teritoriul românesc, s-a incheiat la Bucuresti (16 aprilie 1877) o
conventie româno-rus prin care li se permitea trupelor rusesti sã treac ă prin tar, iar rusii se
obligau s respecte integritatea teritorială a României.

Desfasurarea evenimentelor :
Pe măsur ce relatiile dintre Rusia si Turcia deveneau tot mai incordate in a doua jum ătate a
anului 1876, partea română a considerat că era important sã se semneze un acord cu
partea rus prin care sã se asigure recunoasterea independentei României si s garanteze
integritatea teritorial. Deoarece partea rus era interesat doar in semnarea unei intelegeri
prin care s se permit trecerea armatei ruse pe teritoriul românesc, negocierile au stagnat
până in aprilie 1877, când, războiul ruso-turc era iminent. In aceste conditii Rusia a
acceptat sã incheie o conventie.

In data de 4 aprilie 1877, la Bucuresti, ministrul de externe roman Mihail Kogalniceanu §i

baronul rus Dimitri Stuart semnează conventia special cu privire la trecerea trupelor
rusesti "libera trecere pe teritoriul României si tratamentul rezervat armatelor amice",
"toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuintele armatei ruse, de transportul
sau, precum si pentru satisfacerea trebuintelor sale" revenind Rusiei. Guvernul rus se
obliga "a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului român astfel cum
rezulta din legile interioare si tratatele existente, precum si a mentine si ap ăra
integralitatea actuală a României".

La 9/21 mai 1877 Mihail Koglniceanu face o declaratie in parlament prin care declara
independenta: "Domnilor deputati nu am cea mai mică indoial si fric de a declara in fata
reprezentantei nationale că noisuntem o natiune libera si independent...". In acest sens
atât Camera Deputatilor cât si Senatul au votat motiunea de independent.
Chiar dacă România nu era implicat pe baza unui tratat $i in mod oficial in r ăzboi, artileria
si trupele române le sprijină pe cele rusesti in asedierea cettii Nicopole care se predã la 4
iulie. La 15 iulie desi se refuzase initial ocuparea cetătii Nicopole, deoarece diplomatia
rusã nu accepta sã semneze o conventie de colaborare româno-rus care sã contin
angajamente si garantii reciproce, comandamentul român, in urma situatiei create de
nereusita primului atac rus asupra Plevnei si a "insistentelor personale ale imp ăratului",
hotăräste trimiterea unor unitti române peste Dunăre sprea a coopera cu armata rus.
George Manu primeste insrcinarea sã colaboreze cu armata rus nu numai la ocuparea cettii
Nicopol, ci si mai departe, "chiar la Plevna, in marsul spre Isker". Primele trupe românesti,
din divizia a IV-a , trec in 16 iulie Dunărea pe la Nicopole, sub comanda colonelului
Rosnovanu
.
Intrarea in razboi

Printul Carol I a dorit incă de la inceputul ostilittilor ruso-turce din sudul Dun ării sã implice
total România pentru a obtine statutul de cobeligerant si s asigure recunoasterea
independentei de ctre marile puteri, ins rusii au refuzat in mod constant acest lucru
sustinând că nu au nevoie de ajutor. Atitudinea lor s-a schimbat in august 1877, când
armatele otomane au reusit sã opreasc ofensiva rusă la Plevna, in nordul Bulgariei. Pentru
a nu-i lăsa pe turci sã contraatace decisiv rusii au acceptat conditiile lui Carol ca armata
română sã aibă propria bază de operatii si comand separat.
La intâlnirea din 16 august dintre Carol, tarul Alexandru al II-lea si marele duce Nicolae se
hotraste crearea armatei de vest cu misiunea de a cuceri Plevna. Comanda o avea
domnitorul Carol, iar din componenta Armatei de vest mai făceau parte pe lângã trupele
române si corpurile IV si IX ale armatei ruse. Trecerea Dunării de c ătre armata român ă
aavut loc patru zile mai târziu, la 20 august, si s-a făcut pe un pod de vase pe la Silistioara,
lângă Corabia.

Cucerirea redutei Grivita - litografie de epoca

La ora 15 in data de 30 august, batalionele de atac din Divizia a II-a pornesc asaltul asupra
Grivitei. După ce au parcurs o distant de un kilometru, ostasii intâlnesc o vale abrupta si
largã de peste 500 m, care a fost numit ulterior „Valea Plângerii". Pe malul opus se afla
reduta Grivita 2. Cu toate că asupra soldatilor români se revărsa un foc ucig ător, ei au
inintat cu curaj pân in apropierea redutei. In acest moment a cäzut maiorul Gheorghe
Sontu. Comanda a fost preluata de căpitanul Valter Mărcineanu, care ins a fost ucis si el in
apropierea redutei. Fără a mai primi un alt sprijin, batalionele au fost nevoite sa se retraga.
Unittile Diviziei a IV-a au atacat reduta Grivita 1 de existenta c ăreia nici nu se stia.
Respinse in trei rânduri, trupele au fost imbărbătate de locotenent-colonelul S. Voinescu,
maiorul Alexandru Candino Popescu si de căpitanul Moise Groza si au atacat pentru a patra
oar si cu sprijinul a câtorva subunitti rusesti, si au reusit s
pătrund in redut pe care au pastrat-o in ciuda unor contraatacuri puternice rusesti. Au fost
capturate: 1 steag, 3 tunuri si 151 pusti
.
La 7 noiembrie, un detagament român de 5.000 de oameni condus de colonelul Gheorge
Slniceanu si un detaçament mixt ruso-român de 1.200 de oameni condus de generalul
Meyndorf, sprijinite de artileria română de la Bechet, declanseaz atacul asupra Rahovei,
deoarece localitatea reprezenta un pericol permanent pentru spatele si flancul drept al
trupelor de la Plevna. Dup un astalt sustinut, trupele românesti cuceresc fortificatiile din
partea de est a orasului. Incercând s se retrag (8-9 noiembrie) din Rahova peste râul Ogost
spre Lom, forteleotomane s-au izbit de cele române care i-au anticipat si s-a incins o lupt
aprig. Desi inferiori ca număr ostasii români au tinut piept cu succes fortelor turcestiin cele
din urmă, cu o pierdere de 600 de oameni, turcii au reusi sã se retragã folosindu-se si de
ceat, trecând râul pe lâng pod. Rosiorii români insotiti de un detaçament de ulani rusi li
urmăresc §i reusesc sã captureze 160 de care cu munitie si cu provizii. La 9 noiembrie
trupele generalului George Lupu, trec Dunărea si intr primele in Rahova, iar populatia
bulgar ii primeste cu entuziasm.

Osman-paça conducând o armat de 50.000 de oameni la 28 noiembrie incearca sã rupa

incercuirea de la Plevna. Pentru a realiza acest obiectiv, trupele turcesti au fost impärtite
in două esalone de circa 20.000 de stasi fiecare, primul având rolul de a sparge blocada si
de a crea drum spre Sofia. Un detasament de 7.000 de oameni avea rolul de ariegard
pentru a apăra spatele trupelor aflate in mars. În dimineata zile de 28 noimbrie turcii au
inceput o lupt disperat cu fortele rusesti incercând sa-si coieascã drum prin liniile inamice.
Pe de cealalt parte detasamentul românes din fata redutei Grivita 2 a inaintat reusind sã
ocupe reduta. Trupele românesti nu se opresc si isi continua inaintarea, intrând in Plevna,
dup care declanseaza urmrirea
inamicului. După lupte grele, trupele române reusesc sa ocupe fortificatiile de la Opanez
silind astfel ariegarda turcă sã se predea. in continuare, trupele române si cele ruse atacã
din spate cel de-al doilea esalon inamic, impiedicând sã vină in ajutorul primului esalon,
care tocmai fusese respins cu mari pierderi de trupele rusesti. Fortele inamice sunt
cuprinse de panicã si incep sã se predea in masă. Osman-pasa rănit la picior, se pred ă
colonelului român Mihail Cerchez.
Pierderile trupelor otomane la Plevna au constat in peste 5.000 de morti si r ăniti, precum si
45.000 de prizonieri, fiind capturat si un bogat material de r ăzboi.
Atacul de la Smârdan - pictur de Nicolae Grigorescu
Pentru a fi cucerit Vidinul, cea mai puternic fortreat de pe Dun ăre, trupele române
cuceresc prin lupte eroice localittile Smârdan si Inova. In lupta de la Smârdan, unul dinre
cele mai puternice puncte de apărare ale Vidinului, in câteva ore soldatii români au reusit
să cucereas trei redute puternice, au capturat 4 tunuri, au r ăpus 500 de turci si au f ăcut
250 de prizonieri, alungând trupele inamice din localitate
.
Sfârsitul războiului si consecintele :

Cu trupele rusesti ajunse la câtiva kilometri de Constantinopol, turcii capituleaz. Guvernul

otoman a acceptat conditiile Rusiei pentru incheierea armistitiului la 19/31 ianuarie 1878,
insă rusii ii exclud pe reprezentantii României de la negocieri. Acestia au avut aceeasi
atitudine si la redactarea tratatului de la San Stefano de la 19 februarie/3 martie. Prin
tratatul ruso-turc a fost recunoscut independenta României, Serbiei si Muntenegrului, iar
Bulgaria a devenit autonom. Partea negativ a tratatului a fost impunerea retroced ării
sudului Basarabiei catre Rusia. Chiar dacà Rusia oferea Dobrogea si Delta Dun ării in
compensatie, acest fapt a produs o mare indignare oficialilor români care au acuzat Rusia
ca nu si-a respectat promisiunile.
Nemultumite de prevederile tratatului de la San Stefano, care acordau Rusiei o influent
sporit in Europa de Est, puterile occidentale organizeaza un Congres la Berlin pentru a
revizui tratatul. La acest congres au participat: Germania, Marea Britanie, Austro-Ungaria,
Franta, Imperiul Otoman, Italia si Rusia. România a fost invitata si ea, dar reprezentantii ei
Ion Brătianu si Mihail Kogălniceanu au fost tinuti in anticamer si au fost primiti in sal doar
odat pentru a face o declaratie. In ceea ce priveste România, Congresul de la Berlin, a
lăsat in mare măsur intacte prevederile initiale prin care i se recunostea independenta, i se
lua sudul Basarabiei si i se restituia Dobrogea.