Statul român modern de la proiect

politic la formarea României Mari

 Monarhia constituţională şi cucerirea independenţei României

 După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (11 februarie 1866) s-au creat
condiţiile instalării pe tronul României a unui principe străin, dorinţă exprimată
de către români în cadrul Adunărilor Ad-hoc.
 Ion Brătianu s-a dus la Paris pentru a discuta cu împăratul Franţei, Napoleon
al III-lea, problema domnitorului străin. A fost propus principele german
Carol de Hohenzollen-Sigmaringen.
 La 10 mai 1866, în urma depunerii jurământului solemn, Carol devine
domnitor.
 La 1 iulie 1866 a fost promulgată prima Constituţie a României.
 Următorul pas a fost obţinerea independenţei.
 Într-o primă etapă s-a încercat obținerea independenței pe cale pașnică, scop în
care au început tratativele cu Imperiul Otoman
 În condițiile în care negocierile au eșuat, singura posibilitate era războiul.
 România nu putea lupta singură împotriva Imperiului Otoman, avea nevoie de
o alianță militară cu Rusia, care intenționa să redeschidă criza orientală în
momentul în care se va crea un context favorabil.

 Foto: Intrarea în Bucureşti a domitorului Carol I, 1866
 Ocazia i-a fost oferită de revoltele izbucnite între 1875-1876 în Bosnia,
Herzegovina, Serbia, Muntenegru și Bulgaria, împotriva Porţii.
 Trupele otomane au intervenit pentru a restabili situația, Rusia, urma să intervină
în favoarea popoarelor balcanice.
 România a fost neutră faţă de conflictele din Balcani (manifestând simpatie pentru
insurgenți) pentru a împiedica o eventuală ocupație străină.
 La 4/16 ianuarie 1876 prin nota circulară a lui Lascăr Catargiu, adresată
agenților diplomatici români din străinătate, se precizează faptul că România nu
face parte integrantă din Imperiul Otoman.
 În septembrie 1876, o delegație din România, condusă de I.C. Brătianu, se
deplasează la Livadia pentru a discuta cu țarul Alexandru al II-lea chestiuni legate
de un eventual război ruso-turc.
 În decembrie 1876 a fost promulgată o Constituţie otomană, potrivit căreia
România era o provincie privilegiată.

 Foto; Rusia pregătindu-se să elibereze câinii războiului în Balcani, în timp ce

Marea Britanie o avertizează.
 La 4/16 aprilie 1877, Mihail Kogălniceanu, ministru al Afacerilor Străine,
a semnat alături de baronul D. Stuart, Convenţia de trecere a armatei ruse
(armata rusă tranzita teritoriul românesc, toate cheltuielile legate de
armata imperială îi reveneau guvernului rus, care se obliga să respecte
integritatea teritorială a statului român).
 La 12/24 aprilie 1877, Rusia, „protectoarea popoarelor slave din Balcani”,
i-a declarat război Imperiului Otoman.

 Foto: Mihail Kogălniceanu

Această fotografie de Autor necunoscut este licențiată în

condițiile CC BY-SA
 În drum spre Balcani, Armata Rusă a trecut Prutul, situaţie în care, la
26 aprile/8 mai 1877, au început duelurile de artilerie între România
şi Imperiul Otoman, instaurându-se starea de război cu Poarta.
 În aceste împrejurări, la 9/21 mai 1877, M. Kogălniceanu declara
în Parlamentul României: „suntem independenţi, suntem o naţiune de
sine stătătoare”.
 10 mai -Carol semnează actul de independență.
 În lunile mai-iulie au avut loc puternice dueluri de artilerie la Calafat,
Olteniţa, Islaz, Corabia, Bechet, Rast, Gârla Mare, Ciupergeni, au fost
respinse vasele de război otomane, armata română a cooperat cu cea
rusă pentru distrugerea flotilei otomane de pe Dunăre.
 Foto: Proclamarea Independenţei de stat a României
  
 Între 14/26-15/27 iunie trupele ruse, susţinute de
trupele române, au trecut Dunărea ajungând la
Şiştov.
 Înaintarea armatei ruse a fost oprită la Stara
Zagora, dincolo de Balcani, de asemenea trupele
ruse au încercat zadarnic să cucerească Plevna.
 În aceste condiţii 19/31 iulie marele duce Nicolae
i-a trimis domnitorului Carol o telegramă prin
care îi solicita ajutorul.
 Din ordinul lui Carol trupele române trec
Dunărea luând poziţie de luptă, alături de armata
rusă, în faţa Plevnei.

Foto: Rușii traversează Dunărea (iunie 1877), pictură de Nikolai Dmitriev-Orenburgsky

(1883)
Sursă foto:https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-ne-a-ajutat-imperiul-rus-la-razboiul-de-independenta
 Carol Popp de Szathmari
- Primirea lui Carol I în
Bulgaria (1877)

Trupele româno-ruse de la Plevna erau comandate de

către Carol, secondat de generalul rus Zotov.
La 30 august/11 septembrie 1877 are loc atacul
general asupra Plevnei, armata română trebuia să
cucerească redutele Griviţa 1 şi Griviţa 2 (cheile
Plevnei).

În primul atac împotriva redutei Griviţa 1 au căzut la

datorie maiorul Gheorghe Şonţu şi căpitanul Valter
Mărăcineanu, alături de alţi 2500 de soldaţi.

7/19-9/21 noiembrie 1877 a fost cucerită Rahova.

Plevna era sub blocadă din octombrie 1877.

 Sursă foto:https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-ne-a-ajutat-imperiul-rus-
la-razboiul-de-independenta
 La 28 noiembrie/10 decembrie are loc asaltul
asupra Plevnei. Rănit, Osman Paşa, comandantul
militar al Plevnei, vrea să-i predea sabia
colonelului Cerchez, deoarece armata română a
cucerit Plevna. Ofițerul român o refuză, spada îi
este predată generalului rus Ganeţki.

 Armata Română a mai cucerit Vidinul,

Smârdanul şi a ţinut sub foc continuu
Belogradcikul, în timp ce trupele ruse s-au
îndreptat spre Sofia şi Adrianopol.
 La 23 ianuarie/ 4 februarie 1878 a sosit la Calafat
vestea încheierii armistiţiului ruso-turc.

 Foto: Asediul Plevnei

 Tratatele de pace

 Rusia a refuzat participarea României la tratativele de pace, pe motiv, că

Poarta ar fi fost umilită să negocieze cu un fost vasal, precizând că nu a
existat un tratat de cooperare militară ruso-român. Mai mult, a anunţat că va
cere retrocedarea S. Basarabiei, revenit la România în 1856.
 La 19 februarie/3 martie 1878, Rusia şi Turcia au semnat Tratatul
preliminar de pace de la San Stefano.
 Tratatul prevedea, în articolul 5 că Poarta „recunoştea independenţa
României”.
 Între 1/13 iunie-1/13 iulie 1878 a avut loc Congresul de la Berlin, România
nu este admisă nici la lucrările acestui Congres. Totuşi 19 iunie/1 iulie- a
fost admisă la o şedinţă a Congresului pentru a-şi apăra cauza.
 Delegaţia română, condusă de Ion C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, a
arătat faptul că România şi-a cucerit independenţa pe câmpul de luptă,
insistând asupra respectării Convenţiei din 4 aprilie.
 -Prevederi ale Tratatulului de pace:
 -României îi este recunoscută independenţa condiționat: trebuia să-i
retrocedeze S. Basarabiei, Rusiei şi să modifice art. 7 din Constituție,
-primea Dobrogea.
 Obţinerea independenţei a permis evoluţia mai rapidă a statului român pe
calea modernizării, i-a permis României ca în 1881 să devină regat, Carol
devenind rege, în aceste condiţii crescând prestigiul statului român. De
asemenea după 1877 România a putut încheia tratate economice avantajoase
cu alte state, au fost stabilite relaţii la nivel diplomatic, iar în 1883 a putut
adera la Tripla Alianţă.
Sursa foto:http://www.mihai-eminescu.ro/wp-content/uploads/2017/03/Basarabia-Congresul-de-
la-Berlin-Bobarnacul-10-decembrie-1878-Dobrogea-Mihai-Eminescu-Ro.jpg
 Constituirea statului naţional unitar român

Constituirea statului naţional unitar român, prin unirea Vechiului

Regat cu Basarabia, Bucovina şi Transilvania, a fost posibilă deoarece
România a participat la Primul Război Mondial.

Dorinţa românilor a devenit realitate deoarece, la propunerea

preşedintelui american W. Wilson, cuprinsă în Declaraţia Celor 14
puncte, în ceea ce priveşte popoarele aflate sub dominaţie străină, în
cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) a fost adoptat
principiul autodeterminării.
 Basarabia

 A fost luată de către Rusia în 1812.

 Situaţia economică grea generată de război crează un climat favorabil declanşării
mişcărilor revoluţionare în Rusia.
 În acest context, în Basarabia s-a format, în martie 1917, Partidul Naţional
Moldovenesc.
 În octombrie, în cadrul Congresului Ostaşilor Moldoveni, desfăşurat la
Chişinău, s-a format Sfatul Ţării ca organ reprezentativ, condus de Ion Inculeţ și
a fost proclamată autonomia Basarabiei.
 La 2 decembrie 1917, a fost proclamată Republica Democratică Moldovenescă.
 La 24 ianuarie 1918 aceasta şi-a declarat independenţa.
 Datorită agitaţiilor bolşevice şi în condiţiile în care Ucraina îşi manifesta dorinţa
de a ocupa teritoriul dintre Prut şi Nistru, autorităţile nu au putut menţine ordinea
internă şi i-au cerut guvernului român să trimită trupe.
 Sosirea trupelor române în Chişinău a determinat ruperea relaţiilor diplomatice
dintre Rusia şi România şi sechestarea tezaurului naţional aflat în Rusia.
 În aceste împrejurări, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de
voturi unirea Basarabiei cu România.
 Bucovina
 A fost ocupată de austrieci în 1775.
 Împăratul Carol I a lansat documentul numit numit “Către popoarele mele
credincioase”, prin intermediul căruia propune federalizarea Austro-Ungariei.
 Românii nu doreau să mai facă parte din imperiu prin urmare, Consiliului
Naţional Român care activase la Viena, a cerut respectarea dreptul la
autodeterminare, exprimându-şi şi dorinţa de secesiune.
 Situaţia complicată, în special datorită pretenţiilor ucrainienilor, l-a determinat
pe Sextil Puşcariu să convoace la 14 octombrie 1918 Adunarea Naţională la
Cernăuţi.
 Aceasta s-a proclamat Adunare Constituantă şi a hotărât ,,unirea Bucovinei
integrale” cu celelalte provincii româneşti din Imperiul Austro-Ungar şi
formarea unui Consiliu Naţional şi a unui Birou Executiv condus de Iancu
Flondor.
 Deoarece Ucraina dorea să încorporeze N Bucovinei, Consiliul Naţional a
solicitat sprijinul Armatei Române.
 La 12 noiembrie 1918 Consiliul Naţional a votat “Legea fundamentală
provizorie asupra Ţării Bucovinei” şi a intrat în tratative cu guvernul de la Iaşi.
 În urma tratativelor a fost convocat pentru 15 noiembrie 1918, Congresul
General al Bucovinei. În cadrul acestuia a fost votată în unanimitate unirea
necondiţionată a Bucovinei cu România.
 Foto: Congresul General al Bucovinei
 Transilvania

 Declarația privind "independența națiunii române", a fost citită la 5/18 octombrie 1918 de
deputatul Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul Ungariei.
 La 18 octombrie 1918, Partidul Național Român și Partidul Social-Democrat au format
Consiliul Naţional Român Central, ca organ politic unic al românilor din Transilvania.
 Consiliul a devenit centrul de coordonare al mişcării naţionale constituind consilii şi gărzi
naţionale locale care să preia controlul politic şi administrativ în întreaga provincie
 La 9 noiembrie, Consiliul îi adresează o notă ultimativă guvernului ungar cerând
“întreaga putere de guvernare”, în acest context s-au desfăşurat la Arad, între 13-14
noiembrie, tratativele româno-maghiare, tratative în cadrul cărora maghiarii le-au oferit
românilor doar autonomia Transilvaniei.
 Încercările guvernului de la Budapesta de a menţine Transilvania în cadrul Ungariei au
eşuat. Consiliul Naţional Român Central a hotărât convocarea Adunării Naţionale a
naţiunii române la Alba Iulia, pentru ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918.
 La 18 noiembrie /1 decembrie 1918 a avut Adunarea Naţională de la Alba- Iulia, la
care au participat 1228 de delegaţi şi peste 100000 de oameni veniţi din toate colţurile
Transilvaniei.
 Adunarea, deschisă de către Gheorghe Pop de Băseşti, a adoptat în unanimitate
declaraţia solemnă de unire a Transilvaniei cu România. Ca organe de conducere până la
realizarea în fapt a unirii s-au format Marele Sfat Naţional (rol de for legislativ), care a
desemnat ca organ executiv Consiliul Dirigent. Decizia de unire a fost însoţită şi de un
program de înnoiri ce a direcţionat dezvoltarea ulterioară a ţării.
 Foto: Transilvania noiembrie-decembrie 1918
 Unirea celor trei provincii a fost ratificată de regele Ferdinand prin decretele-lege
din 22 aprilie, 11 şi 18 decembrie 1918 şi au avut ca rezultat constituirea unui stat cu o
suprafaţă de 295 049 Km2 şi o populaţie de peste 18 milioane de locuitori.
România a luptat pentru recunoaşterea internaţională a noilor graniţe, rezultate în
urma unirii, la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920).
Austria şi Ungaria au recunoscut unirea Bucovinei şi a Transilvaniei.
Unirea Basarabiei a fost recunoscută de Marile Puteri prin Tratatul de la Paris din
28 octombrie 1920, dar niciodată de Rusia sovietică/URSS şi Ucraina.
Nerecunoaşterea unirii de către URSS şi regimul revizionist instaurat în Ungaria au
devenit astfel principale probleme ale României Mari, pe care a încercat să le rezolve
prin alianţe regionale cu Cehoslovacia, Iugoslavia, Grecia, Turcia.
 După ce a fost consfiiinţită prin decretele-legi din aprilie şi decembrie 1918. Unirea a
fost ratificată de Parlament în decembrie 1919. În 1923 a fost elaborată o Constituţie în
care era prevăzută formarea României Mari, iar legea administrativă din 1925 întregea
cadrul legislativ necesar în noua situaţie.
 Realizarea României Mari a permis trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare şi a
implicat elaborarea unor noi reforme care au contribuit la accentuarea democratizării
societăţii româneşti, la dezvoltatea activităţii economice şi la adoptatarea unor măsuri în
vederea îmbunătăţirii situaţiei categoriilor sociale defavorizate.

 Variantă Bacalaureat
 SUBIECTUL I (30 de puncte) Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
 A. „Locuitorii celor două țări [Moldova și Țara Românească] știau [...] că alcătuiau unul și același popor, cu origine, limbă, religie, tradiții și cultură comune, că erau
despărțiți doar prin granițe politice pe care nu ei le fixaseră, și [...] că românii din Transilvania făceau și ei parte din același popor, numai că aceștia [...] nu puteau
participa la conducerea propriei țări. De aceea, conducătorii românilor au decis că primul pas trebuie făcut prin unirea celor două țări din afara arcului Carpaților
[...]. În plan intern nu trebuia depus un efort prea mare, pentru că voința de unire era clară și se exprima răspicat prin partida națională [...]. Mai dificilă era
convingerea marilor puteri în legătură cu nevoia de unire. Sarcina aceasta și-au luat-o în primul rând foștii revoluționari de la 1848, exilați în Occident de regimurile
vechi revenite la putere, mai ales de cel de la București. Ei au format adevărate lobby-uri (grupuri de susținere) românești [...] în Anglia, Prusia, dar mai ales în
Franța, la Paris. Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Dumitru Brătianu și alții erau membri în comitete democratice europene [...] și gândeau la o soartă mai bună a
tuturor națiunilor europene.” (I.A. Pop, Istoria ilustrată a românilor pentru tineri)
 B. „Adunarea ad-hoc din Moldova și-a început lucrările la data de 4 octombrie 1857, iar cea din Țara Românească la 12 octombrie. Lucrările au fost dominate de
unioniști - Mihail Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza la Iași, C. A. Rosetti, frații Golescu și Dumitru Brătianu la București [...]. Ambele Adunări ad-hoc, cea din 19
octombrie din Moldova și cea din 21 octombrie din Țara Românească, au adoptat imediat rezoluții ce chemau la unire, la autonomie, neutralitate și garantarea
colectivă a noii ordini de către puteri. Deputații doreau, de asemenea, să abordeze fără întârziere și alte chestiuni presante. În Moldova, ei s-au avântat într-o
dezbatere vie în legătură cu organizarea politică și economică viitoare a țării [...]. Dezbaterea cu privire la problema agrară a scos în evidență o ruptură majoră în
rândurile unioniștilor [...]. În [...] Țara Românească, aproape toți unioniștii [...] doreau să evite orice dezbatere serioasă a problemelor sociale și economice, pentru
că erau [...] conștienți de deosebirile de vederi dintre ei în privința chestiunii agrare și a democratizării vieții politice și se temeau că o dezbinare în rândurile lor, în
această etapă, ar fi putut împiedica înfăptuirea unirii.” (K. Hitchins, Românii, 1774-1866)
 Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
 1. Numiţi o mare putere precizată în sursa A. 2 puncte
 2. Precizaţi, din sursa B, o informație referitoare la rezoluțiile Adunărilor ad-hoc din 1857. 2 puncte
 3. Menţionaţi două personalități politice la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. 6 puncte
 4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că unioniștii doreau să evite o dezbatere a problemelor sociale și economice. 3 puncte
 5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
 6. Prezentaţi alte două fapte istorice care au contribuit la formarea statului român, desfășurate în primele șase decenii ale secolului al XIX-lea, în afara celor
precizate în sursele date. 6 puncte
 7. Menţionaţi o caracteristică a Constituției din 1866 adoptată în statul român. 4 puncte
 SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) Citiţi cu atenţie sursa de mai jos:
 „Prin Tratatul de la Paris din 1856, care a pus capăt Războiului Crimeii, puterile [...] au aşezat Moldova şi Ţara Românească sub
protecţia lor colectivă [...] şi, în al doilea rând, au recunoscut dreptul românilor înșiși de a avea un cuvânt de spus în legătură cu
stabilirea formei de guvernământ. Oferindu-li-se o astfel de ocazie, majoritatea românilor n-au mai lăsat nici un dubiu în privinţa
dorinţei lor de unire şi independenţă, iar puterile (Austria şi Imperiul Otoman, fără tragere de inimă) au reacţionat prin promulgarea
aşa-numitei Convenţii de la Paris în 1858. Acest document, menit să servească drept lege fundamentală pentru Principate, a indicat
modul în care românii trebuiau să se guverneze de aici înainte. [...] Convenţia de la Paris conţinea un motiv de dezamăgire majoră
pentru români: nu spunea niciun cuvânt despre Unirea Principatelor. [...] La începutul anului 1859, exercitându-şi dreptul acordat de
Convenţia de la Paris de a-şi alege propriii lor domnitori, aceştia au ales una şi aceeaşi persoană în fiecare dintre cele două
Principate. Plecându-se în faţa inevitabilului [...] puterile au acceptat tacit faptul împlinit, iar Alexandru Ioan Cuza însuşi a desăvârşit
unirea administrativă a Principatelor în 1861. [...] În timpul scurtei sale domnii (1859-1866), Cuza [...] a dat [...] instituţii politice şi
economice moderne. [...] Nerăbdător să promoveze reformele sale fundamentale, Cuza a dizolvat o adunare recalcitrantă în mai
1864, când aceasta a respins reformele rurală şi electorală, care formau esenţa programului său legislativ. La numai două săptămâni
de la lovitura sa, Cuza a supus unui referendum popular o constituţie, Statutul, pentru a-şi legitima regimul.” (K. Hitchins, România
1866-1947)
 Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
 1. Numiţi domnitorul la care se referă sursa dată. 2 puncte
 2. Precizaţi secolul în care se desfășoară evenimentele din sursa dată. 2 puncte
 3. Menţionaţi documentul din 1858 şi o caracteristică a acestuia, la care se referă sursa dată. 6 puncte
 4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la Tratatul de la Paris. 6 puncte
 5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la rolul domnitorului în organizarea statului român modern, susţinându-
l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
 6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român modern evoluează în primele două decenii ale
secolului al XX-lea în direcția îndeplinirii obiectivelor naționale. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte
 SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
 Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția spațiului românesc în
 secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, având în vedere:
 - precizarea unei instituții centrale din spațiul românesc și menționarea a două caracteristici
 ale acesteia în secolul al XVIII-lea;
 - menționarea a două proiecte politice referitoare la statul român modern elaborate în
 secolul al XVIII-lea;
 - prezentarea unui proiect politic referitor la statul român modern elaborat în prima jumătate
 a secolului al XIX-lea;
 - formularea unui punct de vedere referitor la modalitatea de înființare a statului român în a
 doua jumătate a secolului al XIX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
 Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidenţierea
 relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și
 utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii
 cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
 SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
 Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre spațiul românesc în secolul al XIX-lea
 și la începutul secolului al XX-lea, având în vedere:
 - prezentarea unui proiect politic din prima jumătate a secolului al XIX-lea, care a contribuit la
 formarea statului român modern;
 - menționarea a două fapte istorice care au loc în politica internă a statului român, în a doua
 jumătate a secolului al XIX-lea și precizarea unei constante în desfășurarea acestora;
 - menționarea a două acțiuni prin care România participă la „criza orientală” din a doua
 jumătate a secolului al XIX-lea;
 - formularea unui punct de vedere referitor la rolul României în relațiile internaționale de la
 începutul secolului al XX-lea si susținerea acestuia printr-un argument istoric.
 Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidenţierea
 relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și
 utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii
 cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.