Sunteți pe pagina 1din 15

INDEPENDENŢA DE STAT ŞI

UNIREA DOBROGEI
Context istoric
- după 1866, principalul obiectiv al politicii externe româneşti era obţinerea
independenţei faţă de Imperiul Otoman
- această ţintă era urmărită atât de principele Carol, cât şi de întreaga clasă
politică.
Context internaţional
-ocazia favorabilă s-a manifestat odată cu redeschiderea Problemei orientale
- în 1875 are loc o răscoală antiotomană în Bosnia şi Herţegovina
- în1876- bulgarii se răscoală împotriva otomanilor

- în 1876- Serbia şi Muntenegru declară război Imperiului Otoman


Acţiuni diplomatice ale României
 - România a făcut demersuri pentru obţinerea independenţei pe cale
diplomatică, însă fără succes
 - în 1876, Poarta a promulgat a nouă constituţie care menţine
România sub suzeranitate otomană, ca “provincie privilegiată”.
 - în acestă situaţie, este abandonată obţinerea independenţei pe cale
diplomatică, iar România se apropie de Rusia, care plănuia o
intervenţie militară în Balcani
Convenţia româno-rusă din aprilie 1877
- România permitea trupelor ruseşti să treacă prin ţară, ca să ajungă în sudul
Dunării
- Rusia se angaja să respecte integritatea teritorială a României

- cheltuielile de transport urmau să fie suportate de guvernul rus


- convenţia nu prevedea însă şi participarea directă a României la conflictul
militar împotriva Turciei, alături de Rusia
Începutul conflictului
- 12 aprilie 1877- Rusia declară război Imperiului Otoman
- trupele ruse încep traversarea teritoriului României

- Poarta bombardează garnizoanele româneşti de pe linia Dunării ( Calafat,


Bechet, Islaz, Corabia, Giurgiu)
- armata română ripostează bombardând Vidinul
Proclamarea independenţei
 9 mai 1877 Parlamentul proclamă independenţa
de stat
“Suntem independenţi; suntem naţiune de sine
stătătoare […]. Mai întâi de toate, domnilor, să ne
facem întrebarea: ce am fost înainte de declararea
rezbelului? Fost-am noi independenţi faţă de turci?
Fost-am noi provincie turcească? Fost-am noi vasali
ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran?
Străinii au zis aceasta; noi nu am zis niciodată. Noi nu
am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru.
Însă era ceva. Erau nişte legături (...) care erau slabe
când românii erau tari; nişte legături care erau tari
când românii erau slabi.”
Mihail Kogălniceanu, Discurs rostit in
Adunarea Deputaţilor, 9 mai 1877
Plevna
-în iunie 1877, armata rusă trece Dunărea, însă rezistenţa opusă de
armata otomană împiedică înaintarea trupelor ţariste, acestea fiind oprite
la Plevna
- Plevna, punct strategic important, era apărată de un puternic sistem de
fortificaţii care cuprindea 12 redute
-Osman-paşa, conducătorul armatelor turceşti, avea 50 000 de soldaţi
care dispuneau şi de tunuri Krupp.
Intrarea României în război
- 19 iulie 1877- marele duce Nicolae,
comandantul trupelor ruseşti, solicită
ajutorul principelui Carol, adresându-i o
telegramă:
„Turcii, adunând cele mai mari mase la
Plevna, ne zdrobesc. Rog a se face
fuziune, demonstraţie şi, dacă este posibil,
trecerea Dunării cu armata după cum
doreşti să faci, între Jiu şi Corabia.
Aceasta demonstraţie este indispensabilă
pentru a facilita mişcările mele.”
(Telegrama Marelui Duce Nicolae,
către principele Carol al României,19/31
iulie 1877)
Războiul de independenţă
- România acceptă colaborarea militară cu Rusia
 -forţele militare aliate româno-ruse au fost puse sub comanda principelui
Carol I al României
- în august încep operaţiunile militare asupra Plevnei, iar în 28 noiembrie
1877, Osman-paşa capitulează
- în ianuarie 1878 se semnează armistiţiul ruso-turc
PLEVNA 1877
Recunoaşterea independenţei României
- februarie 1878 -Pacea de la San-Stefano
- se încheie între Rusia şi Turcia, fără participarea României
- se recunoaşte independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului

-Dobrogea este anexată Rusiei, care o cedează României în


schimbul celor trei judeţe din sudul Basarabiei
Congresul de la Berlin (iunie-iulie 1878)
 - creşterea influenţei Rusiei nemulţumeşte marile puteri europene
 - congresul este convocat de cancelarul german Otto von Bismarck
 - independenţa României este recunoscută condiţionat (retrocedarea sudului
Basarabiei)
 - Rusia ocupă din nou judeţele din sudul Basarabiei, lărgindu-şi strategic
accesul la Marea Neagră şi gurile Dunării
 - Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor intră în componenţa României
Consecinţele obţinerii independenţei de stat
 - creşterea prestigiului României în Europa
 - România se proclamă regat în 1881
 -dezvoltarea economică prin impunerea unei legislaţii economice
protecţioniste

S-ar putea să vă placă și